 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre Comunicat de presa din 05 decembrie 2016 COMUNICAT DE PRESĂ
privind participarea la lucrările celei de-a 48-a Adunări Generale a APCEMN
(Belgrad, 29 noiembrie -1 decembrie 2016)
În perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2016, au avut loc la Belgrad, în organizarea Adunării Naționale a Republicii Serbia, lucrările celei de-a 48-a Adunări Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), la care au participat delegaţiile parlamentare din Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Grecia, Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia şi Ucraina, reprezentanţii organismelor înrudite ale OCEMN, membri ai unor organizaţii parlamentare internaţionale care deţin statut de observator la APCEMN şi alţi invitaţi cu statut special ai Organizaţiei.
|
|
^
Din partea Delegației Parlamentului României la APCEMN, la această acţiune au participat, domnii deputaţi Vlad Nistor, şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCEMN, membru al Comisiei politice şi pentru afaceri juridice a Adunării, Eduard Stelian Martin, membru al Comisiei pentru cultură, educaţie şi afaceri sociale a APCEMN și domnul Daniel Stamate Budurescu, membru al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților.
Domnul prof. dr. Vlad Nistor a fost ales de Comisia permanentă a APCEMN în funcția de Reprezentant special al APCEMN pe lângă Parlamentul European și instituțiile Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2017.
Membrii Comisiei permanente, au adoptat, printre altele, programul de activități al comisiilor de specialitate ale APCEMN, pentru prima jumătate a anului 2017 și au luat act de rapoartele de participare ale oficialilor APCEMN în cadrul reuniunilor internaționale.
În sesiunea plenară, delegaţia Parlamentului României la APCEMN a susţinut o intervenție pe tema generală de dezbatere: "Reforme în țările membre OCEMN - rolul parlamentelor naționale", subliniind că în România au fost întreprinse o serie de reforme cu un mare impact în special în domeniul administrativ și juridic, cu rezultate remarcabile în lupta împotriva corupției.
De asemenea, în cadrul Adunării, au fost dezbătute şi adoptate, în unanimitate, rapoartele şi recomandările comisiilor de specialitate ale APCEMN dedicate următoarelor teme: "Investiții internaționale în țările membre OCEMN", "Rolul religiei în lupta împotriva terorismului și extremismului" și "Educație și știință pentru dezvoltare durabilă în țările membre OCEMN".
La finalul Adunării Generale de la Belgrad, Preşedinţia rotativă a APCEMN a fost preluată, pentru următoarele 6 luni, de Marea Adunarea Naţională a Republicii Turcia. Următoarea Adunare Generală va avea loc la Istanbul, în perioada 3-6 iulie 2017. |
|  |
|