 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre Comunicat de presa din 19 mai 2017 COMUNICAT DE PRESĂ
^ Participare la cea de-a 49-a reuniune a
Comisiei politice și pentru afaceri juridice a APCEMN
(Chișinău, 17-18 mai 2017)
Doamna deputat Roberta Alma ANASTASE, șefa Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și domnul deputat Lucian BODE, membru al APCEMN, au participat, în perioada 17-18 mai, la Chișinău, la cea de-a 49-a reuniune a Comisiei politice și pentru afaceri juridice a APCEMN, eveniment organizat de Parlamentul Republicii Moldova
|
|
Pe ordinea de zi a reuniunii s-au aflat dezbaterea și aprobarea proiectului de raport și rezoluție cu tema “Rolul parlamentelor în vederea întăririi cadrului legislativ pentru creștere economică și integrare socială”.
Șefa delegației Parlamentului României la APCEMN, doamna Roberta Anastase, a avut o intervenție pe marginea acestei teme, în care a evidențiat, printre altele, că România a înregistrat o creștere economică semnificativă.
Referindu-se la incluziunea socială, doamna deputat Anastase a arătat că implementarea politicilor ar trebui centrate în jurul nevoilor din comunitățile locale, abordare care ar permite autorităților publice să găsească soluții adecvate la provocările care apar.
Șefa delegației a vorbit și despre Garanția pentru tineri, un instrument important care oferă tinerilor din România sprijin și un tratament egal, țara noastră fiind recunoscută ca un exemplu de bune practici la nivelul UE pentru integrarea tinerilor în piața muncii.
De asemenea, pe agenda evenimentului s-au mai regăsit: dezbateri privind amendamentele depuse pentru Regulamentul de procedură al APCEMN și Regulamentul de funcționare al Secretariatului Internațional al APCEMN și alegeri pentru funcția de președinte și vicepreședinte al Comisiei.
Următoarea reuniune a Comisiei politice și pentru afaceri juridice a APCEMN va avea loc în luna octombrie a.c. și va dezbate tema „APCEMN-25 de ani: întărirea cooperării interparlamentare în regiune”
La eveniment au participat delegaţiile naţionale din Albania, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. |
|  |
|