Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APNATO > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
Comunicat de presa din 16 octombrie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ


La 59-a Sesiune anuală a AP NATO, desfăşurată la Dubrovnic, în perioada 11-14 octombrie 2013, delegaţia parlamentară română s-a remarcat printr-o participare activă.

^
Astfel, la alegerile pentru funcţiile de conducere din Adunare, şeful delegaţiei parlamentare române, deputatul Gabriel Vlase şi-a adjudecat locul de vicepreşedinte prin votul majorităţii membrilor Adunării.
În dezbaterile din cadrul comisiilor AP NATO, membrii delegaţiei au avut intervenţii de substanţă la discutarea rapoartelor, la discutarea şi amendarea proiectelor de rezoluţii referitoare, între altele, la criza din Siria, evoluţia misiunii NATO din Afganistan, viitorul Balcanilor de vest.
Senatorul Mircea Geoană a avut o intervenţie în cadrul Comisiei politice, la dezbaterea pe marginea proiectului de rezoluţie privind criza din Siria, iar senatorul Corneliu Dobriţoiu, o interpelare în cadrul Comisiei pentru apărare şi securitate, cu privire la raportul cost/rezultate ale misiunii NATO în Afganistan. Deputatul George Scutaru a susţinut mai multe amendamente care au fost adoptate de Comisia pentru economie şi securitate pe marginea proiectului de rezoluţie privind "Implicaţiile economice şi strategice ale revoluţiei hidrocarburilor neconvenţionale - petrol şi gaze".
În comisii au fost dezbătute rezoluţii, supuse apoi aprobării plenului.
Prin Rezoluţia referitoare la criza din Siria, Adunarea invită statele membre NATO să vegheze la punerea în aplicare a Convenţiei privind interzicerea perfecţionării, fabricării, stocării şi uzului de arme chimice şi distrugerea acestora de către regimul sirian şi să sprijine forţele moderate ale opoziţiei siriene să depăşească actualele divizări, să favorizeze concilierea interetnică şi interconfesională, să reducă influenţa grupurilor islamiste şi a celor extermiste, şi să pună capăt încălcării drepturilor omului şi ciclului de represalii.
Dezbaterile pe marginea Rezoluţiei privind evoluţia misiunii NATO în Afganistan au adus în atenţie necesitatea de a continua angajamentul naţiunilor NATO în reinvestirea în securitatea şi prosperitatea viitoare a statului afgan, odată ce operaţiunea militară condusă de Aliaţi se va încheia anul viitor, şi de a înlocui această misiune cu una de asistenţă a forţelor afgane de securitate.
In ceea ce priveşte dezbaterea Rezoluţiei privind viitorul Balcanilor de vest, parlamentarii AP NATO şi-au exprimat îngrijorarea faţă de tensiunile care continuă în anumite zone, în ciuda progresului recent simbolizat de aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană şi semnarea acordului de înţelegere între Belgrad şi Priştina în aprilie acest an.
Rezoluţia reiterează sprijinul Adunării faţă de politica NATO a "uşilor deschise" pentru naţunile care şi-au exprimat dorinţa de integrare în structurile euro-atlantice (Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Muntenegru, FYROM) şi, în acelaşi timp, avertizează asupra importanţei reformelor şi depăşirii conflictelor locale pentru integrarea în structurile euroatlantice.
Invitat la sesiunea plenară, Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a solicitat parlamentarilor să sprijine Organizaţia prin convingerea electoratului din cele 28 de state aliate cu privire la necesitatea opririi tăierilor alocaţiilor bugetare pentru apărare. "Într-adevăr, există un cost al apărării, dar costul lipsei acesteia este mult mai mare. În lumea impredictibilă de azi, apărarea este o poliţă de asigurare esenţială. Trebuie să cheltuim bani pentru a salva bani şi vieţi" a declarat Secretarul general Rasmussen.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 3:02