Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > AUEO > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale
Comunicat de presa din 02 aprilie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ ^
privind participarea la reuniunile Comisiei politice a Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO)

În perioada 19-22 aprilie a.c. urmează să se desfăşoare la Washington reuniunile Comisiei politice a Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO).
Programul reuniunilor va cuprinde o serie de întrevederi cu Ambasadorul german la Washington, reprezentând Preşedinţia în exerciţiu a UEO, cu congresmeni şi senatori americani, cu oficiali ai Departamentului de Stat şi ai Pentagonului, cu membri ai unor importante grupuri de reflecţie.
Temele abordate în cadrul acestor întâlniri se vor referi la: relaţiile transatlantice, punctul de vedere american cu privire la PESA, viitorul NATO, securitatea energetică, relaţiile cu Rusia, situaţia din Orientul Mijlociu, Balcanii de Vest, Iran şi Irak. Din partea Delegaţiei parlamentare române la AUEO vor participa domnii deputaţi Edler András György (UDMR) şi Mihăiţă Calimente (PNL), membri titulari ai Comisiei politice a Adunării.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 4:52