Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APM > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei
Comunicat de presa din 01 decembrie 2022
COMUNICAT DE PRESĂ ^
primit de la Direcţia pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale şi UE
Privind participarea doamnei deputat Dumitriţa Gliga la seminarul cu tema "Leadership-ul feminin, perspectiva de gen şi abordările de gen în acţiunile de dezarmare" (online, 1 decembrie 2022)

În data de 1 decembrie 2022, Uniunea Interparlamentară, alături de reţeaua Parlamentari pentru Dezarmare şi Neproliferare Nucleară, ONG-ul World Future Council şi reţeaua internaţională Youth Fusion, a organizat în sistem de videoconferinţă un seminar cu tema "Leadership-ul feminin, perspectiva de gen şi abordările de gen în acţiunile de dezarmare". La acest eveniment, doamna deputat Dumitriţa Gliga, membră a delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM), a luat cuvântul în calitate de reprezentant al APM.

^
Acest webinar a avut ca scop explorarea proceselor internaţionale şi practicile parlamentare care pot face ca pacea şi eforturile de pace şi dezarmare să fie mai incluzive, mai eficiente şi mai durabile. Abordările din perspectiva egalităţii de gen ale dezarmării şi securităţii ridică problema impactului diferit şi disproporţionat al proliferării armelor şi conflictelor armate asupra femeilor, şi încorporează o gamă completă de perspective şi cadre de securitate, inclusiv cele naţionale, militare, umane şi securitatea comună.
În discursul său, doamna deputat Gliga a precizat faptul că APM urmăreşte cu interes şi îngrijorare discuţiile internaţionale privind dezarmarea şi proliferarea nucleară. De asemenea, APM susţine cu convingere faptul că femeile pot aduce un aport important în soluţionarea problemelor de pace şi securitate, prin prisma faptului că sunt prezente la masa negocierilor de pace şi de soluţionare a conflictelor.
De asemenea, doamna deputat Gliga a adus la cunoştinţă participanţilor faptul că APM a înfiinţat, de curând, Forumul Parlamentar al Femeilor, care are ca scop împuternicirea tuturor femeilor din regiunea euro-mediteraneană şi a golfului. Chiar dacă în regiunile APM doar 25,5% din membrii parlamentelor sunt femei, organizaţia speră că, în viitor, procentul se va mări astfel ca, odată cu creşterea numărului de femei în Parlament, vor fi mai multe locuri pentru acestea la masa negocierilor.
În încheierea intervenţiei sale, doamna deputat a precizat că APM va continua să militeze pentru o lume mai echitabilă şi mai dreaptă, în care femeile şi bărbaţii sunt parteneri egali în toate domeniile vieţii.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 1:46