Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > AP SEECP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
Comunicat de presa din 07 iunie 2017
COMUNICAT DE PRESĂ ^
privind participarea la Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a SEECP (Zagreb, Croaţia, 8-10 iunie 2017)

În perioada 8-10 iunie 2017, va avea loc la Zagreb, Croaţia, Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a SEECP (AP SEECP), în organizarea Preşedinţiei în exerciţiu croate a organizaţiei.

^
În marja Sesiunii plenare sunt prevăzute reuniuni ale comisiilor generale şi reuniunea Comisiei permanente a AP SEECP.
Proiectul de agendă a lucrărilor Sesiunii plenare prevede, între altele, alocuţiuni de deschidere şi mesaje ale organizaţiilor internaţionale şi regionale, prezentarea şi adoptarea rapoartelor şi rezoluţiilor rezultate din comisiile generale, precum şi adoptarea Declaraţiei finale a AP SEECP şi a Programului de lucru al organizaţiei pentru mandatul următor.
Potrivit Regulamentului Adunării, la reuniune participă de drept membrii sau supleanţii acestora, din delegaţiile la Adunarea Parlamentară a SEECP.
Din partea Camerei Deputaţilor urmează să participe domnii deputaţi Vlad Bontea, şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a SEECP şi Robert-Ionatan Sighiartău, membru supleant al Delegaţiei.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 3:45