Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > AP SEECP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
Comunicat de presa din 23 martie 2015
COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 20-21 martie 2015 a avut loc la Sofia reuniunea Comisiei generale pentru economie, infrastructură şi energie a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP) a cărei Preşedinţie revine, pentru mandatul în curs, unui reprezentant al Parlamentului bulgar.

^
La reuniune au participat reprezentanţi ai delegaţiilor parlamentelor din statele participante la SEECP, precum şi alţi invitaţi. Din partea Camerei Deputaţilor a participat domnul deputat Ionuţ-Cristian Săvoiu (PSD), membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a SEECP şi membru supleant în această Comisie.
Proiectul de program al reuniunii a inclus prezentări şi dezbaterea şi adoptarea unui raport şi a unei rezoluţii pe tema "Îmbunătăţirea eficienţei energetice în sud-estul Europei".
Reprezentantul român a avut o intervenţie consistentă în care a punctat perspectiva României asupra tematicii în dezbatere remarcând, între altele, faptul că România a transpus Directiva UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică şi că se află în dezbatere publică proiectul Strategiei Energetice Naţionale pentru perioada 2015-2035. În context, domnul Săvoiu a accentuat importanţa proiectelor de interconectare a reţelelor energetice ale statelor participante la SEECP şi a menţionat iniţiativele la care s-a angajat România în zona Mării Negre menite a oferi statelor vulnerabile alternative la posibile întreruperi de furnizare a energiei.
Rezoluţia astfel adoptată conţine prevederi prin care, în sinteză:
* se solicită statelor participante la SEECP să depună eforturi pentru asigurarea securităţii aprovizionării energetice a regiunii şi a Europei;
* se subliniază importanţa armonizării politicilor acestor state pentru a construi o piaţă unică şi a crea un climat prietenos pentru investitorii în sectorul energetic;
* se solicită guvernelor statelor SEECP să dezvolte conexiuni transfrontaliere în domniul energetic;
* se face apel la statele SEECP care sunt membre ale UE sau ale Comunităţii Energei pentru a transpune şi implementa cel de-al Treilea Pachet Energetic şi alte directive în domeniu;
* sunt invitate statele SEECP să împărtăşească şi să aplice bunele practici în domeniu.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 19:24