 |
 |
 |
|
|
|
  |
Grupul mixt de control parlamentar specializat al Europol Comunicat de presa din 27 octombrie 2022 COMUNICAT DE PRESĂ
Delegaţia Camerei Deputaţilor la Grupul mixt de control parlamentar al Europol (JPSG) a participat, în perioada 24-25 octombrie 2022, la cea de-a 11-a Reuniune a JPSG, eveniment ce s-a desfăşurat la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.
|
|
Pe ordinea de zi a reuniunii au fost înscrise teme referitoare la: Raportul de activitate al Europol pentru perioada martie-octombrie 2022, Programul Multianual al Europol 2023-2025, Rapoartele Consiliului de Administraţie al Europol şi ale Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, Implementarea Regulamentului revizuit al Europol, Răspunsuri la întrebările scrise şi orale adresate de membrii JPSG, precum şi Impactul războiului din Ucraina asupra domeniului securităţii.
Din partea Delegaţiei Camerei Deputaţilor la JPSG Europol au participat doamna deputat Oana Consuela Florea (PSD) şi domnul deputat Kelemen Attila (UDMR), membri titulari.
Printre oficialii ce s-au adresat auditoriului în cadrul evenimentului se numără: Comisarul european pentru afaceri interne, doamna Ylva Johansson, ministrul Afacerilor Interne din Republica Cehă, domnul Vít Rakušan, directorul executiv al Europol, doamna Catherine De Bolle şi preşedintele Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, domnul Wojciech Wiewiórowski.
Membrii JPSG, reuniţi în format fizic după o pauză de doi ani, au avut ocazia de a exercita activitatea de control parlamentar asupra Agenţiei Europol, prevăzută în Regulamentul JPSG, prin adresarea de întrebări orale reprezentanţilor structurii de conducere a Agenţiei europene, precum şi celorlalţi oficiali care au susţinut alocuţiuni.
În discursul său, doamna deputat Oana Consuela Florea a adus în atenţia reprezentanţilor instituţiilor europene şi ai Parlamentelor Naţionale contribuţia importantă a României în domeniul securităţii, pentru securizarea graniţei externe a UE şi NATO, având în vedere conflictul ce se desfăşoară la graniţa ţării noastre: „Aş dori să conştientizaţi rolul României în contextul regional actual. Suntem o ţară care gestionează şase sute de kilometri de frontieră cu o zonă de conflict. Am reuşit să gestionăm până în prezent 2,5 milioane de migranţi care au traversat România. Era o problemă de securitate pentru că mulţi dintre aceştia şi-au abandonat casele fără documentele de identitate....ne-am confruntat cu atacuri cibernetice, ne-am confruntat cu mine neexplodate în apele teritoriale, un risc real pentru ambarcaţiunile civile. Am facilitat prin portul Constanţa trecerea a 5.500 de tone de cereale către ţările din Vest....Considerăm că ne-am câştigat pe deplin dreptul de a face parte din ţările Schengen şi dacă acest lucru nu se va întâmpla la Consiliul JAI din decembrie, considerăm că este o nedreptate şi o discriminare la adresa României”.
Intervenţia doamnei deputat a fost urmată de remarci apreciative din partea domnului Olivier Onidi, Director General Adjunct pentru Migraţie şi Afaceri Interne din partea Comisiei Europene (CE) şi a domnului Jean Phillippe Lecouffe, directorul de operaţiuni al Europol. Reprezentantul Europol a menţionat: „În ceea ce priveşte întrebarea parlamentarului român, aş dori să subliniez efortul depus de către România pentru a susţine şi proteja restul Uniunii Europene, avem o colaborare foarte bună cu această ţară. Comisia Europeană poate, de asemenea, să ofere un răspuns, dar aş dori să subliniez acţiunile realizate de România”. Domnul Olivier Onidi din partea CE a remarcat: „În ceea ce priveşte aspectele legate de protecţia frontierelor şi întrebarea parlamentarului român, remarc activitatea incredibilă a comunităţii de poliţişti de frontieră...aceştia trebuie lăudaţi pentru capacitatea de a gestiona fluxul de migranţi şi pentru minimizarea riscurilor de securitate. În privinţa aderării României la Schengen, Parlamentul European a adoptat din nou o Rezoluţie prin care se solicită ca cele două state, România şi Bulgaria, să devină membri, iar noi am condus o evaluare dedicată ale cărei rezultate sunt absolut clare – România şi Bulgaria sunt printre statele membre UE care aplică cel mai bine şi în totalitate acquis-ul Schengen, vom continua să împingem acest dosar ca pe o prioritate foarte importantă”.
În contextul acestei reuniuni, reprezentanţii României au purtat discuţii cu directorul executiv al Europol, precum şi cu membrii delegaţiilor din Germania, Suedia şi Cipru. |
|  |
|