Informatii comisie


Comisie permanentă

Activitatea comisiei a încetatÎnfiinţare: 01.01.2007Încetare activitate în: 31.05.2011

Atribuţii

asigură exercitarea controlului parlamentar în domeniul afacerilor europene;
urmăreşte îndeplinirea de către România a prevederilor Tratatului de aderare a României şi Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, în limita competenţelor sale;
reprezintă Parlamentul României în relaţiile cu Uniunea Europeană, în condiţiile legii şi ale regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului;
participă la dezbaterile privind viitorul construcţiei europene;
informează Parlamentul României despre:
- principalele strategii şi politici ale Uniunii Europene, inclusiv aspectele constituţionale de revizuire a tratatelor;
- participarea Parlamentului României la formarea poziţiei naţionale pentru adoptarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene.

Vizualizare

Pagina cu fotografii

Activitate comisie


Activitate parlamentară


Documente

2013 2012 2010

Parlamentul României

Legislatura 2004-2008

Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României

Functia Numele si prenumele Grupul
parlamentar
Membru al
comisiei din data
1. Preşedinte Hrebenciuc Viorel deputat PSD  
2. Vicepreşedinţi Boagiu Anca-Daniela
vicepreşedinte din 11 iul. 2007
deputat PD-L  
3.   Pascu Bogdan
vicepreşedinte din 29 mai 2007
deputat PC  
4. Secretari Dobre Traian
secretar din 29 mai 2007
deputat PNL  
5.   Puşcaş Vasile deputat PSD  
6. Membri Apostolache Mihai Cristian deputat PSD 07.06.2007
7.   Ardelean Aurel senator PD-L 07.06.2007
8.   Băeşu George deputat PSD 07.06.2007
9.   Brînză William Gabriel deputat PD-L 20.06.2007
10.   Cucuian Cristian senator PD-L  
11.   Diaconescu Cristian senator PSD  
12.   Drăguş Radu-Cătălin deputat PD-L 07.06.2007
13.   Eckstein Kovács Péter senator UDMR  
14.   Fenechiu Relu deputat PNL 23.05.2007
15.   Geoană Mircea Dan senator PSD  
16.   Ghişe Ioan deputat PNL  
17.   Iordache Graţiela Denisa deputat PD-L 07.06.2007
18.   Iorga Nicolae-Marian senator PRM 01.03.2007
19.   Kónya-Hamar Sándor deputat UDMR 19.03.2008
20.   Máté András-Levente deputat UDMR  
21.   Mănăstireanu Vladimir Alexandru deputat PSD 07.06.2007
22.   Mihăescu Eugen senator PRM 19.03.2008
23.   Mircea Costache deputat PC  
24.   Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae deputat PSD  
25.   Oprea Mario-Ovidiu senator PNL  
26.   Popa Daniela deputat PC  
27.   Puşcă Mircea Valer deputat PNL  
28.   Teodorescu George Alin deputat PSD  
29.   Timiş Ioan deputat PNL 23.05.2007
30.   Zgonea Valeriu Ştefan deputat PSD  

Fosti membri ai biroului comisiei

Functia Numele si prenumele Grupul
parlamentar
Membru al biroului
pâna în data
1. Vicepreşedinţi Iacob Ridzi Monica Maria deputat PD-L 20.06.2007

Fosti membri ai comisiei

Numele si prenumele Grupul
parlamentar
Membru comisiei
din data pâna în data
1. Adomniţei Cristian Mihai deputat PNL   23.05.2007
2. Anastase Roberta Alma deputat PD-L   07.06.2007
3. Athanasiu Alexandru senator PSD   07.06.2007
4. Buşoi Cristian Silviu deputat PNL   23.05.2007
5. Corlăţean Titus deputat PSD   20.12.2007
6. Dinescu Valentin senator PRM   12.01.2008
7. Dumitrescu Cristian-Sorin deputat PSD   07.06.2007
8. Fotopolos Sotiris deputat Minoritati 23.05.2007 05.08.2008
9. Ganţ Ovidiu Victor deputat Minoritati   23.05.2007
10. Hogea Vlad Gabriel deputat PC   01.03.2007
11. Iacob Ridzi Monica Maria deputat PD-L   20.06.2007
12. Iorgovan Antonie senator PSD   04.10.2007
13. Marinescu Marian-Jean deputat PD-L   07.06.2007
14. Mihăescu Eugen senator PRM   07.06.2007
15. Plumb Rovana deputat PSD   07.06.2007
16. Popa Nicolae-Vlad senator neafiliat   04.12.2007
17. Tamás Sándor deputat UDMR   19.03.2008
18. Vedinaş Verginia senator PRM   13.10.2008