| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.223/2015, în sensul schimbării modalităţii de stabilire a bazei de calcul folosită la stabilirea pensiei militare de stat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează recalcularea tuturor pensiilor militare potrivit prevederilor legale privind salarizarea militarilor, poliţiştilor şi functionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, aplicabile la data de 01.01.2022, în condiţii identice/echivalente de funcţie şi grad militar/profesional, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi aplicarea unei reglementari comune referitoare la cuantumul brut al pensiei militare de stat cuvenite sau aflate în plată la data de 31.12.2019. Se propune, de asemenea, necesitatea stabilirii unei baze de calcul pentru personalul care a fost încadrat/detaşat/mutat în unităţi de producţie/regii autonome ori societăţi comerciale cu capital integral de stat, înfiinţate în baza Legii nr.15/1990 şi a hotărârilor de guvern specifice, structuri aflate în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, dar cu statute şi organigrame modificate, ce au fost desfiinţate/privatizate sau au intrat în insolvenţă/faliment/dizolvare. De asemenea, se preconizează modificarea prevederilor în actele normative care reglementează pensia militară de stat, sub aspectul de actualizare ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, politiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special
|