| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, în sensul extinderii definiţiei bicicletei, al reglementării bicicletei echipate cu motor electric şi al asimilării acesteia în categoria bicicletelor cu motor. De asemenea, se defineşte trotineta electrică, se modifică definiţia mopedului, astfel încât aceasta să facă trimitere la Regulamentul (UE) nr.168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri, inclusiv în ceea ce priveşte categoria cvadriciclurilor uşoare asimilate mopedelor. Bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse pe pista pentru biciclete şi, în lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h, se reglementează în mod clar categoriile de vehicule care pot circula pe drumurile publice, interdicţia expresă cu privire la circulaţia altor vehicule şi sancţiunea corelativă nerespectării acesteia. Se stabilesc norme de conduită pentru conducătorul de trotinetă electrică şi sancţiunile corelative pentru nerespectarea acestora, se asimilează pietonilor şi conducătorii de vehicule a căror viteză maximă, prin construcţie, nu depăşeşte 6 km/h şi sunt echipate cu un motor electric
|