| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.207/2015, în sensul instituirii următoarelor măsuri: introducerea noţiunii de standard de control fiscal, respectiv definirea SAF-T-ului ca fiind o declaraţie informativă în legătură cu evidenţele contabile şi fiscale; se instituie obligaţia depunerii fişierului standard de control fiscal; se propune ca fişierul standard de control fiscal să constituie obiect al verificării organului de inspecţie fiscală în cadrul efectuării inspecţiei fiscale; A.N.A.F. să poată sancţiona contravenţional contribuabilii care nu depun fişierul standard de control fiscal; reglementarea obligaţiei pentru contribuabil/plătitor de a ataşa şi copia legalizată de pe documentul original, în cazul unui document redactat într-o limbă străină care nu are caractere latine şi care este tradus în limba română; crearea cadrului legal, astfel încât comunicarea dintre ANAF şi entităţi să se realizeze exclusiv prin sistemul de comunicare electronic, dezvoltat de Ministerul Finanţelor/ANAF, respectiv în SPV; contribuabilii pentru care se adoptă obligativitatea înrolării în SPV sunt persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economic; crearea posibilităţii corectării declaraţiilor fiscale ori de câte ori, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sunt dispuse măsuri care implică şi modificări de impuneri aferente unor creanţe fiscale şi perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare; nu se acordă înlesniri la plată a obligaţiilor fiscale care reprezintă ajutor de stat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, precum şi fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene; stabilirea unui termen rezonabil de valabilitate a măsurii asigurătorii, după data comunicării sesizării penale, un termen de 3 luni de la data comunicării sesizării penale în care să rămână valabilă măsura asiguratorie; analiza cererilor de dare în plată depuse la ANAF să fie realizată la nivelul organului fiscal competent de către comisiile constituite în acest scop prin ordin al preşedintelui ANAF
|