| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM, în vederea stimulării investiţiilor în judeţele cu resurse agricole sau în judeţele mai puţin dezvoltate. Proiectul urmăreşte susţinerea modernizării tehnologice a capacităţilor de producţie existente, pentru a preveni închiderea acestora, asigurarea unui consum sănătos pentru populaţie, cu bunuri alimentare de calitate, prin acordarea de granturi pentru susţinerea financiară a investiţiilor pentru producţia internă de bunuri alimentare prin investiţii noi de tip greenfietd, brevete, licenţe şi alte drepturi de proprietate intelectuală. Investiţiile realizate de beneficiari în cadrul Programului trebuie să îndeplinească cumulativ anumite criterii de eligibilitate, beneficiarii ajutorului de stat în cadrul Programului trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile totale ale proiectului de investiţie, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public, ajutoarele de stat acordate în baza Programului nu se cumulează cu ajutoare de minimis în raport cu aceleaşi costuri eligibile, dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate şi un nivel al ajutorului care depăşeşte limitele intensităţii maxim admise. Programul va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual. Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susţinerea investiţiilor în achiziţionarea de active pentru înfiinţarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi;
|