| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2023. Proiectul vizează facilitarea accesării fondurilor externe nerambursabile şi fondurilor europene aferente PNRR. De asemenea, se crează premisele ca în situaţii temeinic justificate asumate de ordonatorii principali de credite, sau, după caz, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, să se poată încheia angajamente legale sau depăşi limitele de plăţi pentru categoriile de cheltuieli de investiţii în cazul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, pe baza de Memorandum aprobat de Guvern, precum şi încheierea de angajamente legale de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale în vederea contractării unor lucrări urgente ce nu pot fi amânate până la data de 1 ianuarie 2024. De asemenea, în situaţii de urgenţă generate de necesitatea contractării unor lucrări de intervenţii, Guvernul poate aproba pe bază de Memorandum, încheierea de angajamente legale de către ordonatorii principali de credite. Totodată, se autorizează Ministerul Finanţelor să modifice volumul şi structura veniturilor bugetului de stat cu sumele aferente articolelor/alineatelor bugetare „Finanţare externă nerambursabilă” şi „Fonduri europene nerambursabile” cedate sau virate la fondul de rezervă;
|