| Obiect de reglementare: |
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare atât modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011, cât şi a Legii nr.187/2023. Totodată, se preconizează şi abrogarea art.33 alin.(3) din Legea nr.331/2024, precum şi a art.17 din Ordonanţa Guvernului nr.29/2013. Proiectul vizează alinierea legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice la cerinţele Comisiei Europene şi în acord cu necesitatea implementării unui cadru clar şi transparent pentru selecţia şi mandatul administratorilor acestor entităţi. Astfel, pentru asigurarea transparenţei, a competiţiei libere şi a asumării răspunderii publice, au fost stabilite pentru criterii de selecţie mai clare, inclusiv prin impunerea verificării conflictelor de interese membrii comisiilor de selecţie şi nominalizare. Pentru creşterea profesionalizării managementului, a fost introdusă reglementarea expresă privind absolvirea studiilor superioare cu diplomă de licenţă, atât pentru conducătorii AMEPIP, cât şi pentru membrii consiliilor de administraţie şi de supraveghere. De asemenea, membrii consiliului de administraţie nu vor putea cumula calitatea de membru cu cea de salariat al întreprinderii publice. În situaţia încetării mandatului unui membru în consiliul de administraţie (CA) sau consiliul de supraveghere (CS), membru al directoratului ori director, procedura de selecţie se va desfăşura cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încetării mandatului. La regiile autonome şi întreprinderi publice-societăţi, în cazul candidaţilor pentru alegerea membrilor CA şi CS cu acelaşi punctaj, se acordă prioritate candidatului aparţinând genului subreprezentat. Iar în măsura în care nu este afectat clasamentul, cel puţin o treime din totalul administratorilor aparţin genului subreprezentat. Prerogativa numirii directorilor provizorii revine Consiliului de Administraţie sau Consiliului de Supraveghere, iar dispoziţiile referitoare la durata mandatului şi sancţiunile contravenţionale aplicabile administratorilor provizorii se vor aplica şi în cazul directorilor provizorii. Sunt aduse modificări şi cu privire la modul de calcul al remuneraţiei directoratului, în sensul că va fi formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o indemnizaţie variabilă, stabilită în funcţie de performanţa managerială. Componenta variabilă a remuneraţiei va fi revizuită anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor. Aceşti indicatori vor fi cuprinşi în contractul de mandat. Companiile vor întocmi un raport trimestrial privind realizarea indicatorilor cheie de performanţă incluşi în contractul de mandate pe care AMEPIP îl va publica pe pagina proprie de internet.
|