Nr. crt. |
Număr PL |
Titlu |
Forma adoptată |
| 1. |
258/2019 |
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii |
-
|
| 2. |
327/2020 |
Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2020 pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăţilor, în vederea desfăşurării reuniunilor organelor statutare |
-
|
| 3. |
9/2021 |
Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2020 privind mandatul acordat ministerelor pentru identificarea, selectarea şi rezervarea imobilelor destinate ca sedii ale unor agenţii sau centre europene nou-înfiinţate |
-
|
| 4. |
85/2021 |
Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.206/2020 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.22 alin.(1) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice de punere în aplicare a prevederilor acesteia |
-
|
| 5. |
658/2023 |
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală |
-
|
| 6. |
360/2024 |
Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2024 privind reglementarea cadrului general de preluare de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanţe bugetare restante aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală asupra unor societăţi cu capital majoritar sau integral de stat |
-
|
| 7. |
432/2024 |
Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2024 privind finanţarea din Fondul pentru mediu a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deşeurilor |
-
|
| 8. |
71/2025 |
Proiect de Lege pentru abrogarea art.197 alin.(4)-(13) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală |
-
|