Calendar vot electronic
Sunteţi în secţiunea: Prima pagină > Votul electronic > 31.05.2023 > 11:57 Versiunea pentru printare
Miercuri, 31 mai 2023, ora 11:57

Poziţie pe
ordinea de zi:
13
Subiect vot: Vot final
Adoptare PL 177/2023 Legea privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluționare a cererilor aflate pe rolul comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și a Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 și pentru modificarea Legii nr.164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative
- lege ordinară
consultă stenograma şedinţei
Centralizator:Total PSD PNL USR AUR UDMR Minoritati Neafil.
- prezenţi:262 92 60 32 21 16 14 27
- voturi pentru (DA):198 92 60 - - 16 14 16
- voturi împotrivă (NU):7 - - - - - - 7
- abţineri:56 - - 32 21 - - 3
- nu au votat:1 - - - - - - 1

Nr. Crt. Nume şi prenume Grup Vot
1. Zisopol Dragoş Gabriel Minoritati DA
2. Zetea Gabriel-Valer PSD DA
3. Zakarias Zoltán UDMR DA
4. Weber Mihai PSD DA
5. Vulpescu Ioan PSD DA
6. Vicol-Ciorbă Laura-Cătălina PSD DA
7. Vexler Silviu Minoritati DA
8. Vecerdi Cristina-Agnes PNL DA
9. Ungureanu Emanuel-Dumitru USR Abţinere
10. Ţuţuianu Marius-Horia PSD DA
11. Ţoiu Oana-Silvia USR Abţinere
12. Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel PSD DA
13. Ţachianu Marian PSD DA
14. Tuşa Adriana Diana PSD DA
15. Turcan Raluca PNL DA
16. Tuhuţ Radu-Marcel PSD DA
17. Tudorache Daniel PSD DA
18. Trif Bogdan Gheorghe PSD DA
19. Trăilă Cristina PNL DA
20. Toma Vasilică PSD DA
21. Toma Ilie PSD DA
22. Todosiu Beniamin USR Abţinere
23. Toda Daniel-Liviu - NU
24. Toader Bogdan-Andrei PSD DA
25. Thellmann Christine PNL DA
26. Terente Eugen USR Abţinere
27. Teniţă Dragoş-Cătălin - NU
28. Tănăsescu Alina-Elena PSD DA
29. Tănase Antonel - DA
30. Tanasă Dan AUR Abţinere
31. Ştirbu Gigel-Sorinel PNL DA
32. Şovăială Constantin - DA
33. Şoptică Costel PNL DA
34. Şoldan Gheorghe PSD DA
35. Şlincu Dan-Constantin PSD DA
36. Şişcu George PNL DA
37. Şimon Gheorghe PSD DA
38. Şerban Gianina AUR Abţinere
39. Şerban Ciprian-Constantin PSD DA
40. Şandru Cosmin PNL DA
41. Szabó Ödön UDMR DA
42. Stoica Diana USR Abţinere
43. Stoica Ciprian-Titi AUR Abţinere
44. Stoica Bogdan-Alin Minoritati DA
45. Stoian Maria PNL DA
46. Stângă George-Cătălin PNL DA
47. Stănescu Vetuţa PNL DA
48. Stativă Irinel Ioan PSD DA
49. Stancu Ionel Minoritati DA
50. Solomon Adrian PSD DA
51. Simonis Alfred - Robert PSD DA
52. Simion George-Nicolae AUR Abţinere
53. Sighiartău Robert-Ionatan PNL DA
54. Seres Dénes UDMR DA
55. Seidler Cristian-Gabriel USR Abţinere
56. Scripnic Lilian AUR Abţinere
57. Sărmaş Ioan-Sabin PNL DA
58. Sas Lóránt-Zoltan - NU
59. Sandu Viorica PSD DA
60. Salan Viorel PSD DA
61. Rusu Daniel-Gheorghe - DA
62. Rujan Dumitru PNL DA
63. Roman Nicolae - -
64. Roman Florin-Claudiu PNL DA
65. Rodeanu Bogdan-Ionel USR Abţinere
66. Rizea Cristina Camelia - NU
67. Rasaliu Marian-Iulian PSD DA
68. Puşcaşu Lucian-Florin AUR Abţinere
69. Prunean Alin-Costel - NU
70. Prună Cristina-Mădălina USR Abţinere
71. Prişcă Răzvan Sorin PNL DA
72. Presură Alexandra PSD DA
73. Popica Eduard-Andrei PSD DA
74. Popescu Vlad-Piedone PSD DA
75. Popescu Pavel PNL DA
76. Popescu Dan-Cristian PSD DA
77. Popa Ştefan-Ovidiu PSD DA
78. Pop Rareş Tudor USR Abţinere
79. Pop Darius AUR Abţinere
80. Polak Tudor PNL DA
81. Plăiaşu Gabriel - DA
82. Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina PSD DA
83. Pecingină Gheorghe PNL DA
84. Păunescu Silviu-Titus AUR Abţinere
85. Pavelescu Nicolae PSD DA
86. Paraschiv Rodica PSD DA
87. Panait Radu USR Abţinere
88. Paladi George-Adrian - DA
89. Özmen Oana-Marciana PNL DA
90. Oteşanu Daniela PSD DA
91. Ostaficiuc Marius-Eugen PSD DA
92. Orban Ludovic - DA
93. Niţă Nicu PSD DA
94. Nechita Aurel PSD DA
95. Neaţă Eugen PSD DA
96. Neagu Denisa-Elena USR Abţinere
97. Neaga Florian-Claudiu PSD DA
98. Năsui Claudiu-Iulius-Gavril USR Abţinere
99. Năcuţă Sorin PNL DA
100. Nassar Rodica PSD DA
101. Nagy Vasile - DA
102. Nagy Szabolcs UDMR DA
103. Nacov Gheorghe Minoritati DA
104. Muşoiu Ştefan PSD DA
105. Muraru Iulian-Alexandru PNL DA
106. Murariu Oana USR Abţinere
107. Munteanu Remus PSD DA
108. Morar Olivia-Diana PNL DA
109. Molnar Radu-Iulian USR Abţinere
110. Molnar Ervin PNL DA
111. Moldovan Sorin-Dan PNL DA
112. Miuţescu Gheorghe Adrian - DA
113. Mitrea Dumitrina AUR Abţinere
114. Mircea Florin PSD DA
115. Mina Marian PSD DA
116. Miklós Zoltán UDMR DA
117. Mihălcescu Carmen-Ileana PSD DA
118. Mihalcea Remus-Gabriel PSD DA
119. Miftode Marius-Andrei USR Abţinere
120. Merka Adrian-Miroslav Minoritati DA
121. Mărgărit Mitică-Marius PSD DA
122. Mărculescu Dumitru PNL DA
123. Marin Laurenţiu-Daniel PSD DA
124. Manta Claudiu PSD DA
125. Mang Ioan PSD DA
126. Manea Cătălin-Zamfir Minoritati DA
127. Lupu Andrei-Răzvan - NU
128. Lungu Romeo-Daniel PSD DA
129. Lungoci Dumitru-Lucian PSD DA
130. Lőrincz Ştefan-Iulian USR Abţinere
131. Longher Ghervazen Minoritati DA
132. Leoreanu Laurenţiu-Dan PNL DA
133. Lazăr Teodor USR Abţinere
134. Lazăr Ion-Marian USR Abţinere
135. Ladányi László-Zsolt UDMR DA
136. Könczei Csaba UDMR DA
137. Kolcsár Anquetil-Károly UDMR DA
138. Kocsis-Cristea Alexandru - DA
139. Kiss János PNL DA
140. Kelemen Attila UDMR DA
141. Ivănuţă Cristian-Daniel AUR Abţinere
142. Ivan Bogdan-Gruia PSD DA
143. Intotero Natalia-Elena PSD DA
144. Ilişanu Claudiu-Augustin PSD DA
145. Ilie Victor USR Abţinere
146. Ignat Ion-Alin-Dan PNL DA
147. Ichim Cristian-Paul - Abţinere
148. Ibram Iusein Minoritati DA
149. Iancu Marius-Ionel PSD DA
150. Huţucă Bogdan-Iulian PNL DA
151. Huţu Alexandra PSD DA
152. Hurduzeu Florin-Silviu PSD DA
153. Horga Maria-Gabriela PNL DA
154. Holban Georgeta-Carmen PSD DA
155. Havârneanu Filip USR Abţinere
156. Hangan Pollyanna-Hanellore USR Abţinere
157. Hajdu Gábor UDMR DA
158. Gudu Michael PNL DA
159. Grosaru Andi-Gabriel - Abţinere
160. Grecu Ion-Cătălin PSD DA
161. Grădinaru Radu-Vicenţiu AUR Abţinere
162. Goleac Nicoleta-Matilda PSD DA
163. Gliga Dumitriţa PSD DA
164. Gîdei Laurenţiu-Viorel PSD DA
165. Giurgiu Adrian USR Abţinere
166. Giugea Nicolae PNL DA
167. Ghera Giureci-Slobodan Minoritati DA
168. Gheorghiu Bogdan PNL DA
169. Gheba Daniel-Sorin AUR Abţinere
170. Georgescu Nicolae PSD DA
171. Gavrilescu Graţiela Leocadia PSD DA
172. Gavrilă Anamaria - DA
173. Ganţ Ovidiu Victor Minoritati DA
174. Gál Károly UDMR DA
175. Furtună Mirela PSD DA
176. Flucuş Dumitru AUR Abţinere
177. Floroiu Ionel PSD DA
178. Florea Oana-Consuela PSD DA
179. Florea Daniel - DA
180. Fifor Mihai-Viorel PSD DA
181. Feodor Silviu Minoritati DA
182. Fechet Mircea PNL DA
183. Fălcoi Nicu USR Abţinere
184. Făgărăşian Valentin-Ilie PNL DA
185. Fădor Angelica PNL DA
186. Enachi Raisa AUR Abţinere
187. Dunava Costel Neculai PSD DA
188. Dumitru Florian-Emil PNL DA
189. Dumitrescu Raluca Giorgiana PSD DA
190. Dumitrache Ileana Cristina PSD DA
191. Dinu Cristina-Elena PSD DA
192. Dancă Ionel - DA
193. Cupşa Ioan PNL DA
194. Csoma Botond UDMR DA
195. Csép Éva-Andrea UDMR DA
196. Cruşoveanu Marian PNL DA
197. Crîstici Ognean Minoritati DA
198. Cristian Brian USR Abţinere
199. Cristescu Radu-Mihai PSD DA
200. Cristea Andi-Lucian PSD DA
201. Cozmanciuc Corneliu-Mugurel PNL DA
202. Cozma Adrian-Felician PNL DA
203. Constantin Daniel PNL DA
204. Coleşa Ilie-Alin AUR Abţinere
205. Coarnă Dumitru - DA
206. Cîtea Vasile PSD DA
207. Ciubuc Ciprian - DA
208. Ciofu Cătălina PNL DA
209. Chirilă Virgil Alin PSD DA
210. Chichirău Cosette-Paula USR Abţinere
211. Chesnoiu Adrian-Ionuţ PSD DA
212. Chelaru Mircia AUR Abţinere
213. Căuş Vasile-Aurel PNL DA
214. Cătăuţă Ana-Maria PSD DA
215. Cătăniciu Steluţa-Gustica PSD DA
216. Cazan Laurenţiu-Nicolae PNL DA
217. Cambera Oana-Alexandra - NU
218. Calotă Florică Ică PNL DA
219. Calista Mara-Daniela PNL DA
220. Buzoianu Diana-Anda USR Abţinere
221. Burciu Cristina PNL DA
222. Bulai Oana-Gianina PSD DA
223. Bulai Iulian USR Abţinere
224. Buicu Corneliu-Florin PSD DA
225. Buican Cristian PNL DA
226. Budăi Marius-Constantin PSD DA
227. Bucura-Oprescu Simona PSD DA
228. Bota Călin-Ioan PNL DA
229. Bola Bogdan-Alexandru - DA
230. Blaga Daniel-Codruţ USR Abţinere
231. Biró Rozália-Ibolya UDMR DA
232. Berescu Monica-Elena USR Abţinere
233. Benga Tudor - Vlad - Abţinere
234. Benedek Zacharie UDMR DA
235. Bende Sándor UDMR DA
236. Bejinariu Eugen PSD DA
237. Bălăşoiu Aurel PSD DA
238. Barna Ilie Dan USR Abţinere
239. Barcari Rodica-Luminiţa PNL DA
240. Barbu Florin-Ionuţ PSD DA
241. Banias Mircea Marius PNL DA
242. Balint Liviu-Ioan PNL DA
243. Badiu Georgel AUR Abţinere
244. Badea Mihai-Alexandru USR Abţinere
245. Badea Iulian-Alexandru PSD DA
246. Avrămescu Gabriel-Ioan PNL DA
247. Atanasiu Onuţ Valeriu PNL DA
248. Ardelean Ben-Oni PNL DA
249. Apostol Alin-Gabriel USR Abţinere
250. Andruşceac Antonio AUR Abţinere
251. Andronache Gabriel PNL DA
252. Andrei Alexandru-Ioan PNL DA
253. Amet Varol Minoritati DA
254. Alexe Florin-Alexandru PNL DA
255. Alexandru Victoria-Violeta - DA
256. Alda Adrian PSD DA
257. Albotă Emil-Florin PSD DA
258. Albişteanu Mihail AUR Abţinere
259. Aelenei Dănuţ AUR Abţinere
260. Adomnicăi Mirela Elena PSD DA
261. Achimaş-Cadariu Patriciu-Andrei PSD DA
262. Acatrinei Dorel-Gheorghe AUR Abţinere

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 17:16