Sedinta Camerei Deputatilor din 28 iunie 2004

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.97/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 28 iunie 2004

  1. Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.

 

Şedinţa a început la ora 16.30.

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Puiu Haşotti şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă luaţi locurile şi să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor în plenul acesteia, anunţându-vă că sunt prezenţi 269 de deputaţi, mai exact, atâţia şi-au înregistrat prezenţa, din cei 345, absenţi 76, 17 participă la alte proceduri parlamentare.

Înainte de a începe dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi o să vă prezint informarea obişnuită cu privire la iniţiativele legislative care au fost înregistrate la Biroul permanent Camerei Deputaţilor şi care au fost trimise comisiilor permanente spre avizare.

1. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995, iniţiată de domnii deputaţi Minică Boajă, Pavel Todoran, Dumitru Chiriţă, membri ai Grupului parlamentar al PSD.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 10 septembrie 2004

Cameră decizională: Senatul.

2. Proiectul de Lege privind instituţia prefectului, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia pentru muncă şi protecţie socială; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 28 iunie 2004, procedură de urgenţă.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

3.Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei comunitare pentru ordine publică, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond:Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 1 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4. Reexaminare, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export - Import a României EXIMBANK - S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, examinată de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii în vederea reexaminării: în fond, urmând a elabora un raport comun, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Termenul de depunere a raportului: 28 iunie 2004.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

5.Proiectul de Lege privind marca temporală, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, iar pentru avize: Comisia pentru industrii şi servicii; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 13 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

6.Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Marinei Române şi a Zilei Aviaţiei Române, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; pentru avize: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

7.Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru aviz: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

8.Proiectul de Lege privind Ordinul Meritul Industrial şi Comercial şi Medalia Meritul Industrial şi Comercial, iniţiat de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României.

Conform prevederilor art.93 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, amendamentele se vor depune la această comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plen, după care Comisia urmează să întocmească în următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor.

Termenul de depunere a raportului: 9 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

9.Proiectul de Lege privind Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public, iniţiat de Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative privind sistemul naţional de decoraţii al României şi se aplică şi în acest caz prevederile art.93 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, adică amendamentele se vor depune la această comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plen, după care Comisia urmează să întocmească în următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor.

Termenul de depunere a raportului: 9 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

10.Proiectul de Lege privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea le au în administrare, iniţiat de domnii senatori Sergiu Nicolaescu, Marius-Tudor Munteanu, Ilie Plătică-Vidovici, Constantin Nicolescu, membri ai Grupului parlamentar al PSD, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, iar pentru avize: Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 septembrie2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

11.Propunerea legislativă privind asigurările speciale de sănătate, iniţiată de domnul deputat Petre Naidin, fără apartenenţă la grup parlamentar, respinsă de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru sănătate şi familie; pentru avize: Comisia pentru muncă şi protecţie socială; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 17 septembrie 2004.

Cameră decizională: Camera Deputaţilor.

12.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată, în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 1 septembrie 2004.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

13.Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2001 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, adoptat de Senat în şedinţa din data de 24 iunie 2004.

Cu acest proiect de lege a fost sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Termenul de depunere a raportului: 1 septembrie 2004.

În conformitate cu prevederile art. 107 alin.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Vă informez, de asemenea, că astăzi vom primi şi în scris ceea ce vă comunic eu acum verbal, respectiv sesizarea Camerei Deputaţilor cu Legea alegerilor parlamentare care acum se dezbate în Senat. Această lege va fi transmisă dumneavoastră şi urmează un termen pentru depunerea de amendamente la Comisia specială de elaborare a legilor electorale.

Termenul pentru depunerea amendamentelor, până la 1 august acest an.

De asemenea, vă reamintesc că şi Legea alegerilor prezidenţiale se află transmisă la dumneavoastră şi vă rog să o examinaţi pentru a depune amendamentele cei care nu aţi depus încă.