Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Marian Sârbu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Hristos a înviat!

Începem şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 18.04.2012, şi pentru început îl invit la microfon pe domnul deputat Apostolache Mihai, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Adevărat a înviat!

Stimaţi colegi,

În declaraţia politică de astăzi voi prezenta câteva aspecte legate de modul în care este administrată localitatea Gura Vitioarei din judeţul Prahova.

Comuna Gura Vitioarei este situată în apropierea oraşului Vălenii de Munte, pe Drumul Naţional 1A, având în componenţa sa satele Gura Vitioarei, Bughea de Sus, Poiana Copăceni, Făgetu, Fundeni.

Gura Vitioarei este poarta de intrare în Colegiul nr.5, Valea Teleajenului, colegiu pe care, cu sprijinul oamenilor din zonă, îl reprezint în Parlamentul României.

Dacă din punct de vedere al bogăţiei naturale şi spirituale, dar şi al capitalului uman şi al potenţialului de dezvoltare, aprecierea pentru localitate este una pozitivă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre modul în care este administrată localitatea.

Chiar dacă se situează pe DN 1A, beneficiind astfel de o deschidere importantă, administraţia locală din Gura Vitioarei nu a fost capabilă să valorifice la maxim această oportunitate, cum nu a valorificat nici vestigiile existente în localitate, bogăţiile subsolului sau bogăţia spirituală şi creativitatea oamenilor din această comună.

Nu ştiu dacă este lipsă de viziune sau rea-credinţă, dar, să nu-ţi pese ca primar de soarta celor care ţi-au acordat încredere, înseamnă că nu-ţi înţelegi rolul pe care-l ai, şi anume acela de slujitor al intereselor cetăţeanului şi de reprezentant legitim al comunităţii din fiecare sat component al localităţii, nu numai din satul în care ai domiciliu ca primar.

Un primar trebuie să se intereseze şi să încerce să rezolve problemele întregii comunităţi, nu doar problemele unei părţi din aceasta, cum este şi cazul primarului din Gura Vitioarei.

Probabil uitând că localitatea are în componenţa sa mai multe sate, primarul Tirifon Gheorghe a concentrat majoritatea investiţiilor în satul Gura Vitioarei, de parcă locuitorii celorlalte sate - şi anume Bughea, Fundeni, Făgetu, Poiana Copăceni - au domiciliul în altă localitate, nu în Gura Vitioarei şi nu sunt şi ei, ca toţi ceilalţi, plătitori de taxe şi impozite.

Un primar de bună-credinţă realiza investiţii în mod egal în fiecare sat, nu doar în satul unde îşi are situată dânsul casa.

Decât să investeşti ca primar miliarde bune într-un sediu de primărie, care, la un control serios în ceea ce priveşte structura de rezistenţă, s-ar putea să trezească mari semne de întrebare, mai bine te concentrai pe extinderea podului situat pe drumul dintre satele Fundeni şi Făgetu, pe asfaltarea sau măcar pietruirea străzilor din toate satele, pe reabilitarea tuturor căminelor culturale, nu doar pe cel din Gura Vitioarei, pe construirea unei bisericuţe în satul Copăceni, pe consolidarea punţilor din satele Fundeni şi Bughea.

Desigur, un primar gospodar se preocupa şi de atragerea unor noi investitori în localitate, pentru crearea de noi locuri de muncă. Dar, când preocuparea ta ca primar este aceea de a-ţi angaja rudele în primărie, nu te mai interesează probabil soarta celorlalţi.

Sigur, odată cu apropierea alegerilor, primarul îşi va aduce aminte că, în localitatea pe care temporar o conduce, sunt cetăţeni care locuiesc în mai multe sate, nu doar într-unul singur, şi probabil va încerca să-i amăgească cu promisiuni fără acoperire.

Ce uită însă mulţi edili este faptul că oamenii te apreciază după faptele tale din timpul mandatului, nu după vorbele din campania electorală.

Or, cum fapte nu sunt la Gura Vitioarei, concluzia este una singură: este nevoie de schimbare în localitatea Gura Vitioarei.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Mocanu. Aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Cadouri electorale din fondul de rezervă!".

Din nou, Iaşiul a fost trecut la capitolul "şi alţii" pe lista alocărilor de fonduri de la buget. Oare de ce? Deşi suntem unul dintre cele mai mari judeţe din ţară, multe judeţe net inferioare ca populaţie au primit sume mult mai mari la recenta alocare din fondul de rezervă al Guvernului. Mă refer la judeţele Arad, Neamţ şi Cluj. Oare ce au în comun aceste judeţe?

De asemenea, şi municipiul Iaşi, care derulează printre cele mai mari proiecte europene din ţară, a fost nedreptăţit, în favoarea unor oraşe precum Botoşani, Deva, Sfântu Gheorghe şi încă multe altele. Dar ce au în comun aceste oraşe? Îngrozitor este faptul că există comune "portocalii", chiar în judeţul Iaşi, care au primit mai mulţi bani decât Consiliul Judeţean Iaşi sau decât Primăria Iaşi!

Din păcate, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu continuă politica abuzivă a predecesorului său în ceea ce priveşte repartizarea unor fonduri de la buget pe criterii strict electorale. În ultimii ani, doar localităţile conduse de primarii PDL sau de primarii din coaliţia de guvernare au primit atenţie din partea puterii.

E cu atât mai înjositoare situaţia cu cât noi, ieşenii, ne-am declarat extrem de mândri că, după 100 de ani, Iaşiul are din nou un premier în fruntea ţării. Tot atunci ne mărturiseam speranţa naivă că un ieşean nu mai poate ignora problemele Iaşiului. Dar iată că se poate! Interesele electorale primează încă o dată!

Mulţumim premierului ieşean!

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Stelian Ghiţă-Eftemie. Aveţi cuvântul.

Domnul Stelian Ghiţă-Eftemie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Sănătatea noastră cea de toate zilele."

În urmă cu trei ani şi jumătate, intram în bătălia electorală având printre argumentele în favoarea acestei decizii şi pe acela al stării deplorabile în care se află sistemul de sănătate din România, sistem în care lucrez de aproximativ 40 de ani.

M-am prezentat în faţa alegătorilor mei, evidenţiindu-le lucrurile grave care se petrec în starea de sănătate a populaţiei şi în sistemul de sănătate românesc, spunându-le că voi sprijini, dacă mă voi afla printre parlamentarii puterii, un guvern care îşi propune să acorde prioritate sănătăţii. Eu m-am aflat printre parlamentarii puterii, iar guvernele instalate după alegerile din 2008 şi-au fixat ca prioritate schimbarea fundamentală a sistemului de sănătate din România, deci ca o consecinţă firească a venit şi sprijinul meu pentru această guvernare.

Care este rezultatul...? Unul dezamăgitor:

- populaţia României este la fel de bolnavă, dacă nu chiar şi mai mult;

- mortalitatea generală, la fel de crescută;

- mortalitatea infantilă, dublă faţă de cea din Europa Occidentală;

- speranţa de viaţă a românilor, printre cele mai scăzute din Europa;

- tendinţa de îmbătrânire a populaţiei continuă;

- sistemul de sănătate rămâne la fel de subfinanţat şi la fel de risipitor de resurse;

- programele de sănătate, la fel de neargumentat selecţionate;

- asistenţa cu medicamente a populaţiei, guvernată de legi care în nici un caz nu sunt în avantajul populaţiei;

- medicina de familie, împovărată de birocraţie;

- medicina de urgenţă, neaccesibilă populaţiei din cele mai îndepărtate cătune ale României;

- majoritatea spitalelor din România se găsesc într-un stadiu avansat de degradare, dotate cu aparatură depăşită fizic şi moral, cu resursă umană insuficientă numeric şi insuficient calificată, cu un management încorsetat de legislaţia actuală şi care nu poate lua decizii conforme cu nevoile reale ale comunităţii şi ale instituţiei;

- exodul de neoprit al forţei de muncă calificate din sănătate;

- un sistem de asigurare de sănătate incapabil să asigure resursele financiare necesare şi un management defectuos;

- au fost desfiinţate nenumărate spitale considerate ineficace şi ineficiente, acţiune compromisă de lipsa de pregătire a ei, prin nedezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă şi către punctele cele mai îndepărtate ale ţării;

- s-a realizat descentralizarea managementului spitalelor, fără o prealabilă pregătire, astfel încât, acţiunea nu poate fi considerată un succes în totalitate;

Chiar dacă guvernarea pe care am sprijinit-o s-a desfăşurat într-un context economic de criză majoră, dezastrul din sistemul sanitar nu ar fi trebuit totuşi să se perpetueze, iar în unele locuri chiar să se adâncească. Guvernul actual, condus de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, şi-a făcut publică intenţia de a reforma sistemul sanitar din România până la sfârşitul mandatului.

Într-o şedinţă recentă a Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, ministrul sănătăţii, Ladislau Ritli, ne comunica: "Ministerul Sănătăţii a demarat procesul de consultări în vederea elaborării noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, dar şi pentru realizarea pachetului de servicii de bază acordat asiguraţilor".

Prin noua lege, Ministerul Sănătăţii îşi propune să reglementeze următoarele domenii majore, precum:

- reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate obligatorii şi voluntare şi revizuirea pachetului de bază oferit asiguraţilor;

- realizarea echilibrului financiar şi asigurarea accesibilităţii echitabile la servicii medicale;

- reorganizarea unităţilor spitaliceşti, fie ca unităţi publice, fie ca fundaţii, asociaţii sau societăţi comerciale ale administraţiei publice locale sau ale Ministerului Sănătăţii, în funcţie de rezultatul consultărilor;

- dezvoltarea sistemului de asistenţă medicală de urgenţă;

- reorganizarea sistemului de asistenţă medicală primară pentru creşterea rolului acestuia în cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei, prevenirea îmbolnăvirilor, precum şi a rolului de filtru în faţa asistenţei medicale de specialitate;

- evaluarea şi controlul calităţii şi serviciilor medicale.

Sper ca acest angajament al Guvernului condus de premierul actual al României să se concretizeze, iar dezamăgirea mea privind realizările guvernării de după 2008 în domeniul sănătăţii să scadă în intensitate sau chiar să dispară.

Mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Întrucât nu mai sunt domni deputaţi care să solicite luarea de cuvânt, închei aici şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Vă doresc o zi foarte bună!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Rădulescu:

În declaraţia politică de astăzi voi face referire la o chestiune prioritară pentru agricultura românească, şi anume necesitatea adoptării cadrului legal privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor agricole.

Legea camerelor agricole nu a putut fi pusă în practică pentru că, în forma în care fusese ea concepută, nu era pentru agricultori, ci pentru politicieni. Eu mi-am dorit să se înfiinţeze aceste camere şi voi face tot ce se poate ca ele să se nască cât mai repede, în acest an. Ele trebuie să fie făcute de agricultori, pentru agricultori, este legea de căpătâi a fermierilor. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru agricultură voi grăbi înfiinţarea lor şi voi discuta cu reprezentanţii agricultorilor ca să ne punem de acord cu privire la această lege. Am scos din lege tot ce înseamnă politic, numărul foarte mare al camerelor şi faptul că vor fi coordonate de către altcineva decât de către agricultori.

Vine perioada 2014-2020, iar noua Politică Agricolă Comună trebuie să ne găsească cu aceste camere făcute. În bugetul MADR pentru 2012 sunt alocate 10 milioane de lei pentru camerele agricole, sumă suficientă pentru înfiinţarea lor, câte una în fiecare judeţ. Ulterior, camerele vor funcţiona exclusiv din cotizaţii şi din servicii, aşa că se vor autofinanţa, şi nu se va mai pune problema de unde să luăm bani pentru ele.

Legea camerelor agricole a fost blocată pentru că agricultorii nu şi-au putut găsi liderii. Au fost câţiva agricultori-politicieni care au vrut să-şi lege numele camerelor agricole de numele lor, dar trebuie să se înţeleagă că este mai puţin important ce partid îşi asumă camerele agricole, important este ca ele să se înfiinţeze. Consider că ele ar trebui să fie conduse de asociaţiile profesionale.

În legea camerelor agricole trebuie schimbate multe lucruri. De exemplu, ar trebui schimbat modul de a vota. Nu se poate ca un agricultor mic să aibă aceleaşi drepturi de vot ca un fermier foarte mare. De asemenea, ar trebui schimbat şi modul în care se fac alegerile în camere şi să se stabilească o componentă clară. Din 15 membri, de exemplu, 5 posturi să fie ale tinerilor, 3 posturi ale asociaţiilor profesionale, 2 posturi ale cooperativelor etc., să fie o ordine şi o componenţă foarte clare.

în spatele camerelor agricole este o muncă ce s-a făcut timp câţiva ani, aşa că ele nu trebuie să fie abandonate. Dacă le lăsăm de izbelişte, pierdem bani de la UE în perioada 2014-2020. Este vorba de bani care vin pe formele asociative, pe camerele agricole, nu prin MADR. Dacă ne grăbim şi facem totul aşa cum trebuie, acestea ar trebui să fie gata până la jumătatea anului.

Domnul Marin Almăjanu:

"PDL şi Traian Băsescu, deşi au susţinut permanent altceva, acum renunţă la votul uninominal"

USL susţine în continuare faptul că trebuie adoptată o nouă lege electorală, pornind de la prevederile propunerii sale legislative care se află depusă în Parlament încă de anul trecut şi care se referă la alegeri parlamentare prin vot uninominal şi la reducerea numărului de parlamentari, dar şi la sancţionarea migraţiei politice, prin pierderea mandatului.

Dar PDL, ca de obicei, una susţine public, şi alta face, atunci când vine vorba de pus în practică. Astfel, în cadrul comisiei electorale parlamentare constituită în Parlamentul României pentru modificarea legii electorale, PDL şi aliaţii săi îşi contrazic atât susţinerile publice, cât şi şeful direct, pe domnul preşedinte Băsescu, votând, împotriva sistemului uninominal pur, sistem propus şi de către USL.

În luna martie a.c. preşedintele Traian Băsescu, prezent în Parlament, susţinea în discursul său că este necesară modernizarea clasei politice prin introducerea unui vot uninominal curat şi aplicarea referendumului din 2009 privind crearea unui Parlament unicameral, dar şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Dar votul reprezentanţilor puterii dat în comisia parlamentară pentru modificarea legii electorale arată demagogia propagandei Băsescu-PDL privind reformarea sistemului electoral.

De ani de zile, atât Traian Băsescu, cât şi PDL proclamă pe toate canalele media că susţin votul uninominal. Dar iată că, atunci când se ajunge la vot, tot ceea ce au declarat anterior se întâmplă exact pe dos faţă de cele declarate public.

Se dovedeşte astfel, încă o dată, că minciuna face parte din repertoriul de zi cu zi al reprezentanţilor puterii. Este limpede acum faptul că nici PDL, nici UNPR nu sunt de fapt interesate de votul uninominal, deşi public declară tocmai contrariul. Partidele coaliţiei guvernamentale actuale sunt interesate doar de ceea ce le favorizează direct şi imediat, dar şi de alocarea în proporţie covârşitoare a fondurilor guvernamentale către primăriile puterii, pentru a putea fi folosite drept mită electorală.

Suntem convinşi că nici acum propaganda portocalie nu îşi va asuma responsabilitatea pentru votul din comisie, ci va vinde din nou gogoşi mincinoase, susţinând că nu PDL s-a opus uninominalului, ci colegii din Coaliţie. Trebuie însă să precizăm că, în mod normal, UNPR nu ar fi avut nici măcar dreptul să participe la o astfel de comisie, dar PDL i-a cedat două dintre locurile sale.

PNL condamnă atitudinea duplicitară a reprezentanţilor puterii care, din interese politicianist-electorale, blochează introducerea sistemului de vot uninominal pur.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Sub regimul PDL s-au accentuat decalajele dintre săraci şi bogaţi"

Distanţa dintre săracii şi bogaţii din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.

România ocupă unul dintre locurile "fruntaşe" în ceea ce priveşte inegalităţile sociale din punct de vedere al veniturilor. Din punct de vedere matematic, inegalităţile distribuţiei veniturilor se măsoară cu coeficientul Gini.

La intrarea în Uniunea Europeană, România se situa la media statelor membre (0,31). La acel moment, în jurul valorii de 0,25 se aflau ţări importante din lume.Pentru a avea o imagine mai clară referitor la aceste cifre, un coeficient Gini de 0,50 semnifică faptul că un sfert din populaţie deţine trei sferturi din avuţia naţională, iar restului de trei sferturi îi revine numai un sfert. Avantajul acestui tip de estimare este că nu depinde de mărimea populaţiei şi nici de situaţia socială sau politică.La noi, evoluţia coeficientului Gini a fost iniţial lentă, în sensul creşterii inegalităţii, cu valori succesive de 0,28 până în 1998, 0,29 în 1999, 0,30 în 2001, 0,31 în 2004 şi 0,32 în 2008. Criza a accelerat puternic inegalitatea socială. Economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, atrăgea atenţia la mijlocul anului trecut că am ajuns deja la un coeficient Gini de 0,36, situat la limita de sus a UE.

"Cea mai mare parte a populaţiei poate trăi mai bine, în mod sustenabil, dacă există un contract social intern, prin care păturile bogate să accepte să cedeze o parte din veniturile lor păturilor sărace. Acestea din urmă, însă, trebuie să dovedească faptul că merită un astfel de sacrificiu", afirma atunci Valentin Lazea.

Din nefericire însă, în perioada regimului PDL, creşterea inegalităţilor a căpătat din punct de vedere matematic valoarea de 0,32 în 2008, pentru ca la sfârşitul anului trecut să se ajungă la un coeficient de 0,36. Asta înseamnă că inegalitatea socială a crescut în timpul guvernării de dreapta, săracii au devenit tot mai săraci, iar bogaţii tot mai bogaţi.

am putea să dăm vina pe criză, dar dacă ne uităm la date din alte ţări, care la rândul lor au trecut prin criză, observăm că orice comparaţie duce la concluzia că în România s-au accentuat decalajele dintre diferitele clase sociale sub guvernarea PDL.

Acesta este adevărul dureros al realităţii româneşti sub regimul PDL. În loc să discutăm despre aceste lucruri şi cum să facem pentru ca oamenii care suportă cel mai dureros efectele perioadei prin care trecem să poată depăşi greutăţile, ni se servesc zi de zi ca prioritate numărul 1 reforma statului şi cazuri de corupţi care sunt de fapt găinari.

De exemplu, în ziua în care preşedintele Traian Băsescu încerca într-o manieră stângace să-l pună pe liderul USL într-o situaţie dificilă, leul atingea cea mai mică valoare în raport cu principalele valute.

Este clar că se simte nevoia unei schimbări de regim politic care să permită unei noi conduceri a ţării să repare ce a stricat regimul actual şi să micşoreze decalajele sociale din România, ţară la a cărei construcţie au contribuit toţi.

Domnul Octavian Bot:

"Începutul sfârşitului"

Plecarea lui Sorin Frunzăverde, cel care a fost partizanul intrării PDL în Partidul Popular European, înseamnă pierderea etichetei de partid de dreapta. Oricum, conţinutul PDL nu a avut nimic de-a face cu dreapta politică.

PDL este un partid fără ideologie, un partid prezidenţial, sub comanda lui Traian Băsescu.

Este suficient doar să te uiţi la cei care reprezintă PDL: Cezar Preda, Alin Popoviciu, Prigoană, Vişan, Igaş, Roberta Anastase şi alţii, şi-ţi dai seama că PDL are cu dreapta ce are Boc cu dreptul constituţional.

Prostia, nepriceperea, hoţia şi populismul sunt doar "valori" ale dreptei inventate de Traian Băsescu. Îi dau dreptate lui Boc când afirma că crezul PDL este "casa părintească nu se uită niciodată".

Da, PDL nu a uitat niciodată că a fost membru al Internaţionalei Socialiste. Trecerea PDL în PPE a fost o şmecherie a lui Traian Băsescu. O şmecherie care nu va dura prea mult.

Domnul Petru Călian:

"Soluţii pentru susţinerea mediului economic"

Doresc să aduc un amendament Ordonanţei nr.29/2011 - care prevede faptul ca societăţile comerciale au dreptul să solicite reeşalonarea la plată datoriilor către stat - prin care să se reducă cuantumul garanţiilor agenţilor economici către stat de la 140%, cât este în prezent, la 116%.

În ordonanţă apare o problemă care dezavantajează companiile private din România şi care se referă la garanţii. Astfel că, potrivit acestei ordonanţe, garanţiile către stat se cuantifica la 140% pe perioada obţinerii reeşalonărilor, adică pe perioada a 5 ani, aşa cum prevede ordonanţa, astfel: pe primul an nu se aplică garanţia suplimentară, însă din al doilea an, pe lângă procentul de 100%, ce reprezintă cuantumul sumei reeşalonate, se mai adaugă încă câte 10% pentru fiecare an, ceea ce duce la un cuantum de 140% în 5 ani, cât este valabilă garanţia, un cuantum foarte mare pentru agenţii economici. Soluţia ar fi reducerea cuantumul garanţiilor astfel încât, pe o perioadă de cinci ani, să se ajungă de la 140% cât este în prezent la doar 116%. Vom coborî acel 10% care se aplică din al doilea an până în anul cinci cu câte 6%, astfel încât, cumulat, în cei cinci ani, să se ajungă la un cuantum de doar 116%, care poate fi şi o soluţie pentru salvarea combinatului siderurgic de la Câmpia Turzii, combinat care a anunţat disponibilizarea a 800 de persoane.

Modificarea ordonanţei aduce un beneficiu nu doar pentru combinatul de la Câmpia Turzii, ci pentru toţi agenţii economici, având în vedere ceea ce se întâmplă pe piaţa economică în acest moment, adică creşterea uşoară a inflaţiei şi devalorizarea bunurilor cu care agenţi economici ar putea să prezinte aceste garanţii.

Referitor la propunerea grupului siderurgic Mechel, care a cerut scutirea de la plata CAS a angajaţilor pentru ca aceştia să nu fie concediaţi, fac precizarea că, în opinia mea, acest lucru nu este posibil, deoarece poate fi considerat ajutor de stat şi astfel se poate declanşa procedura de infringement. Sunt foarte multe firme mari, combinate, care abia aşteaptă o asemenea măsură. O soluţie viabilă ar fi reeşalonarea la plată a datoriilor.

În acest sens am solicitat şi constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii pentru a se vedea în ce măsură investiţiile promise de acţionarul majoritar rus au fost respectate. Scopul acestei comisii nu este să găsească lucruri negative în cadrul procesului de privatizare, ci să facă lumină în acel contract, să se vadă dacă au fost angajamente şi promisiuni privind investiţiile preconizate de acţionarul majoritar şi care nu au fost respectate. Nu ar fi trebuit să ajungem ca Mechel să nu aibă comenzi, dacă au fost respectate prevederile contractuale. Trebuie să încercăm să prevenim alte lucruri care s-ar putea întâmpla la Câmpia Turzii sau în oricare din marile companii din ţară.

Doresc să vin în sprijinul mediului de afaceri, astfel încât, prin soluţii şi facilităţi acordate de către stat, să fie protejaţi şi respectaţi angajaţii tuturor companiilor, fie ele de stat sau private.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cum stimulăm natalitatea?"

Alocaţiile pentru copii insuficiente, precum şi modificările concediului de maternitate nu sunt de natură în a stimula natalitatea. Aproape că nici nu mai miră pe nimeni că avem peste400.000 de avorturi în fiecare an şi că o clasă de 50 de elevi este avortată în fiecare oră. Potrivit estimării autorităţilor, populaţia României va avea o tendinţă constantă de scădere în anii imediat următori.

Consecinţele vor fi tragice. Vom fi cu 20 % mai puţini până în 2060, iar rata dependenţei persoanelor de peste 65 ani va creşte alarmant la peste 60%. De unde reprezentam a şaptea ţară europeană ca număr de locuitori, vom ajunge să nu mai contăm în economia europeană. Modelul de fertilitate din ultimii ani arată o scădere de un copil pentru fiecare româncă, iar tot mai multe cupluri care muncesc amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

Natalitatea rămâne singura componentă asupra căreia se poate acţiona cu rezultate eficiente. Solicit adoptarea de urgenţă a proiectului legislativ ce vizează stimularea natalităţii cuplurilor care muncesc prin scutire de impozit pe veniturile din salarii, pensii, drepturi de autor, dividende, venituri din agricultură a unui părinte natural, în cazul familiilor cu doi copii, a ambilor părinţi în cazul familiilor cu trei copii. Familiile cu patru copii vor beneficia şi de un credit garantat de stat de până la 50.000 de euro pentru achiziţionarea unei locuinţe.

Consider că astfel de măsuri vor putea echilibra balanţa îmbătrânirii populaţiei, care devine azi o problemă de sănătate publică cu numeroase implicaţii economice şi de siguranţă naţională.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Vrem parcări în locul «hingherilor» de maşini"

Senatul a adoptat proiectul de lege ce prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate şi depozitate în locuri special amenajate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie, obturează traficul rutier sau accesul în instituţiile publice. Dacă niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, atunci parcarea neregulamentară ar urma să se sancţioneze doar cu amendă.

Consider necesară introducerea unei astfel de prevederi, deoarece trăim o situaţie paradoxală: mii de maşini sunt ridicate zilnic pentru parcare neregulamentară, dar şoferilor nu li se oferă practic alternative, în condiţiile în care există foarte puţine locuri de parcare. Timp de 10 ani domnul Nichita s-a lăudat că va face:

- încă 5.000 locuri de parcare în municipiul Iaşi;

- Sistemul de Coordonare şi Control al traficului, având următoarele componente:

- semaforizarea tuturor intersecţiilor;

- controlul respectării graficului de circulaţie pentru autobuze şi tramvaie;

- supravegherea video a tuturor intersecţiilor;

- schimbarea automată a semaforului pe culoarea verde pentru autovehiculele cu regim special (Salvare, Poliţie, Pompieri);

- modernizarea staţiilor de aşteptare a mijloacelor de transport în comun;

- benzi şi parcări speciale pentru biciclete.

Am rămas doar cu promisiuni şi "hingheri" privaţi ce ne ridică adesea abuziv maşinile. Acest proiect legislativ prevede interzicerea perceperii de noi taxe de către firme private agreate de actualul edil cu titlu de contravaloare a serviciilor de ridicare, transport şi depozitare.

Totodată, în cazul în care, deşi parcat într-un spaţiu public amenajat, vehiculul staţionează o perioadă mai mare de 7 zile calendaristice, fără a fi mişcat, cum se întâmplă de multe ori cu autoturismele lăsate de proprietari "la vânzare" în zone intens circulate, am propus ca autoturismul în cauză să fie ridicat şi depozitat.

Cer ca sumele, deloc neglijabile, încasate ca urmare a ridicării şi depozitării vehiculelor să constituie venituri la bugetele locale şi să fie folosite doar pentru amenajarea locurilor de parcare şi pentru achiziţionarea de utilaje speciale pentru ridicarea şi depozitarea vehiculelor parcate neregulamentar.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Legea sănătăţii"

Apreciez deschiderea premierului pentru adoptarea rapidă a unei noi legi a sănătăţii ce vine din nevoia soluţionării rapide a gravelor deficienţe acumulate în sistemul sanitar. Consider că pentru rezolvarea problemelor din sănătate se impune dezbaterea de urgenţă în parlament a acestui act normativ.

Funcţionarea pe baza actualei legi a sănătăţii nemulţumeşte pe toată lumea: pacienţi, personal sanitar şi auxiliar, farmacişti şi asigurători de sănătate. S-a ajuns la situaţii inadmisibile pentru cetăţenii unei ţări europene:

- 60.000 de decese evitabile;

- 100 de localităţi şi zeci de mii de oameni fără medic;

- exodul medicilor, ajungând să avem mai puţin de jumătate din media europeană ca număr de medici raportat la locuitori;

- plasarea României pe un nedorit prim loc la mortalitate perinatală şi mortalitate infantilă;

- una din cele mai mici speranţe de viaţă din Europa;

- crize paradoxale în aprovizionarea cu medicamente şi în susţinerea programelor naţionale de sănătate;

- spitale insalubre şi prost aprovizionate;

- politizare excesivă şi sifonarea banilor din sistem.

Toate acestea s-au exacerbat sub umbrela actualei legi a sănătăţii. Menţinerea ei se face în favoarea celor care patronează alte interese decât binele pacientului. Ţinând cont că sănătatea cetăţenilor reprezintă o problemă de siguranţă naţională, este necesară finalizarea şi dezbaterea în parlament în actuala sesiune parlamentară a noii legi a sănătăţii.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ultimele tunuri ale domnului Nichita!"

Primăria are de gând să dea un tun preelectoral de zeci de milioane. Aşa-zisul centru de comandă şi control al traficului ne va costa 16.000.000 de euro! Prin cheltuirea acestei sume imense nu se rezolvă problema optimizării traficului, ci doar se măresc timpii de aşteptare la semafoare, se mai adaugă 90 de semafoare inutile şi, mai ales, se sifonează câteva milioane de euro.

Înainte de cheltuirea acestor bani primarul ar fi putut face în cei zece ani de guvernare personală multe lucruri simple şi eficiente pentru fluidizarea traficului:

- sensuri giratorii (de exemplu la Cotnari, Granit, Moara de Foc);

- sensuri unice (de exemplu pe străzile Sf. Lazăr, Palat, Lascăr Catargiu, General Berthelot);

- eliminarea semafoarelor inutile;

- interzicerea virajelor la stânga de pe bulevarde la intersecţia cu străzi mici.

Să întrebăm orice ieşean unde preferă să fie investiţi cei 16.000.000 euro: pe montarea a 90 de semafoare şi senzori pe stâlpi sau pe asfaltarea străzilor?

Cu aceste sume se pot rezolva probleme stringente pentru noi toţi, cum ar fi scăderea facturilor la întreţinere prin izolarea termică a blocurilor.

Solicit primarului să oprească organizarea acestei licitaţii păguboase pentru ieşeni!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Agresiuni cu repetiţie"

Agresiunile asupra personalului medical înregistrează astăzi un nou record: doi medici au fost bătuţi şi înjuraţi la Spitalul Judeţean Galaţi. Cei care lucrează în sistemul de urgenţă ajung să se întrebe dacă vor mai ajunge acasă. Am ajuns să fim agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi, chiar de cei cărora încercăm să le salvăm viaţa. Nu există sisteme eficiente de protecţie sau sunt iluzorii. Nu mai încălzeşte pe nimeni faptul că se cumpără pe bani grei sisteme de supraveghere care pot doar contabiliza retroactiv înjunghiaţii sau victimele colaterale.

Sunt aproape trei ani de când propuneam pedeapsa maximă pentru cei care agresează personalul medical aflat în misiune, precum şi asigurarea pazei de către poliţişti pentru descurajarea violenţelor.

Nici astăzi aceste acte normative nu au fost adoptate. Aceste proiecte legislative au beneficiat doar de avizul negativ din partea ministerului de resort. Legile pe care le iniţiez vin chiar din viaţa de zi cu zi, dar probabil că pe oficiali nu-i interesează astfel de mărunţişuri, atât timp cât au paza asigurată de SPP.

Speranţa e ca noua lege a sănătăţii săincludă aceste amendamente, care salvează vieţi.

Domnul Daniel Buda:

"Jocul electoral al celor de la USL"

Nu voi încerca să fac o pledoarie despre incoerenţa şi inconsecvenţa politică a colegilor din actuala opoziţie, pentru simplu motiv că este unanim acceptat în politică, se pare că, în opinia lor, poţi să spui şi să faci ce doreşti şi cu atât mai mult poţi să îţi permiţi luxul să nu munceşti, dar să ai pretenţii să îţi încasezi leafa. Însă, ceea ce mi se pare paradoxal este că am constatat că, esenţialmente, în opinia unor politicieni din actuala opoziţie această abordare ar fi o chestiune de domeniul normalităţii.

Cu toate acestea, nu pot să nu susţin faptul că, totuşi, în politică mai este loc de principii, este loc de consecvenţă şi sigur, de respectarea cuvântului dat şi de demnitate. Din nefericire însă, pentru colegii din opoziţie, mai ales cei cărora le acordasem un mare credit că au înţeles nevoia de reformare a clasei politice, nevoia de o nouă abordare modernă, europeană, toate aceste principii sunt în fapt doar vorbe goale, mijlocul cel mai la îndemână de a câştiga capital electoral prin minciuni şi demagogie.

Spun acest lucru deoarece asistăm, de câteva săptămâni bune, la tot felul de declaraţii, ilare, din partea liderului USL, Victor Ponta, prin care ne anunţa că se vor întoarce la muncă, că au decis să îşi respecte electoratul şi angajamentele luate. Însă, totuşi, nu au evitat să menţioneze că, realmente, se vor întoarce la muncă nu pentru cetăţenii care i-au votat, ci datorită acestui nou context politic format, respectiv că deţin majoritatea în Senat. La acest anunţ, m-am întrebat, desigur, retoric, oare ce ar trebui să facem noi, cei care am asigurat funcţionalitatea instituţiilor statului? Deoarece această abordare a liderului USL mă determină să cred că într-adevăr nu cunoaşte ce înseamnă de fapt democraţia, ce înseamnă un regim politic cu principiile şi valorile democratice: separarea puterilor în stat, pluralismul politic, constituţionalitatea legilor, proprietatea, cu atât mai puţin implicarea cetăţenilor la conducerea statului prin reprezentanţii săi aleşi.

Acest lider, Victor Ponta, care s-a dorit a fi garantul reformării şi modernizării Partidului Socialist, încerca din răsputeri să ne convingă în cadrul dezbaterilor televizate că a venit momentul să îşi asume răspunderea în faţa cetăţenilor, că nu mai poate să accepte ca cei de la putere să asigure buna funcţionare a procesului legislativ. Poate că gestul preşedintelui USL, Ponta, ar fi fost lăudabil, dacă ar fi fost preşedintele unei companii private, nu ales al cetăţenilor, nu reprezentantul lor în Parlamentul României, care l-au votat pentru a le susţine proiectele legislative, şi nu să transforme instituţia Parlamentului în locul de unde îşi poate ridica salariul şi toate beneficiile aferente statului de ales.

Această manieră de a se raporta la problemele reale ale acestei ţări prin condiţionări de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu nu reprezintă nimic altceva decât imaturitate şi iresponsabilitate politică, fără a mai vorbi de faptul că denotă indiferenţă şi sfidare faţă de problemele reale ale alegătorilor. Pe de altă parte, Victor Ponta a intrat într-un joc politic necunoscut de el, pe care cu siguranţă nu ştie cum să îl gestioneze, pentru că altfel nu pot să îmi explic această inconsecvenţă şi nepăsare faţă de instituţiile statului de drept, USL contribuind în mod conştient la un blocaj instituţional cu grave repercusiuni asupra imaginii României la nivel european şi internaţional.

Constat că este absolut amuzant şi în egală măsură îngrijorător acest nou concept de a face politică prin condiţionări, prin cereri de demisii ale conducerii Camerei, ale Guvernului, prin iniţierea de moţiuni de cenzură. Însă, în acelaşi timp, Victor Ponta nu ratează nicio ocazie de a-şi spune punctul de vedere cu privire la toate problemele cu care se confruntă România. Pe lângă expertiza juridică pe care ne-a dovedit-o, prin obstrucţionarea actului juridic, făcând zid în jurul unor deja celebri colegi de-a lor, mai nou este expert şi în domeniul energetic şi, desigur, în domeniul turismului de lux din Orientul Mijlociu.

M-aş bucura dacă toate aceste dezbateri şi acuzaţii ale opoziţiei s-ar desfăşura în forul legislativ, singurul loc unde pot să îşi exprime expertizele profesionale şi să îşi aducă aportul la îmbunătăţirea legislaţiei în vigoare şi buna desfăşurare a procesului legislativ. Aşadar, i-aş invita pe colegii USL-işti, în frunte cu Ponta şi Antonescu, să iasă din letargia plăcută a concediului pe bani publici şi sa vină în Parlament pentru exprimarea punctelor de vedere autorizate. Pentru că de ameninţări de acest gen: "venim să muncim", noi, cei de la PDL, nu ne-am speriat niciodată, ba, din contră, am luat toate măsurile necesare pentru încurajarea muncii şi asumarea respectării angajamentelor asumate în faţa celor care ne-au creditat cu votul lor să îi reprezentăm în forul legislativ.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Şomajul în rândul tinerilor, o bombă cu ceas care trebuie dezamorsată"

Rata şomajului în general în Europa este îngrijorătoare, dar şomajul în rândul tinerilor este o adevărată bombă cu ceas, iar România nu face excepţie deloc de la această situaţie. Clasa politică în general, dar mai ales Guvernul, pentru că el are pârghiile necesare, trebuie să îşi îndrepte atenţia fără întârziere spre această problemă şi să adopte măsuri concrete pentru a integra tinerii în piaţa muncii.

Recent, Organizaţia Internaţională a Forţei de Muncă a publicat un studiu conform căruia 75 de milioane de persoane din toată lumea, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, sunt şomere, două persoane din cinci neavând un loc de muncă. O statistică din ianuarie 2012 arată că în România numărul tinerilor şomeri aflaţi în evidenţa instituţiilor statului era de 80.000. Datele oficiale ale Uniunii Europene din luna februarie 2012 indicau faptul că în România rata şomajului în rândul tinerilor se ridica la 23,5%, peste media europeană de 21,4%. În state precum Spania şi Grecia, rata şomajului în rândul tinerilor se ridică la aproape 50%.

Experţii internaţionali atrag atenţia asupra faptului că această generaţie ar putea deveni "generaţia pierdută". Cu cât persistă mai mult criza de locuri de muncă pentru tineri, cu atât vor fi mai severe consecinţele pentru economia globală, atât pentru ţările dezvoltate, cât şi pentru cele aflate în curs de dezvoltare. Situaţia macroeconomică are evident de suferit, întrucât contribuţiile la bugetul asigurărilor de stat vor scădea ca număr din cauza a doi factori favorizanţi: îmbătrânirea populaţiei, pe de o parte, şi numărul scăzut de tineri angajaţi, contribuabili, pe de altă parte.

Consecinţele psihologice asupra tinerilor sunt şi ele semnificative. Lucrările de specialitate din domeniu arată că există legături evidente între rata şomajului la tineri şi comportamentul antisocial, alcoolism, boli mentale şi fizice, care pot lăsa efecte pe durata întregii vieţi. Experţii afirmă, de altfel, că protestele de stradă din ţările Uniunii Europene care au izbucnit odată cu criza au legătură directă cu rata mare a şomajului din rândul tinerilor.

Această problemă este deci, într-adevăr, o bombă cu ceas, tratată cu maximă seriozitate în Uniunea Europeană, care trebuie dezamorsată fără întârziere şi în România. Este nevoie de o strategie coerentă pe termen mediu şi lung, care să cuprindă măsuri pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri, precum acordarea de facilităţi fiscale angajatorilor, încurajarea şi finanţarea liberei iniţiative în rândul tinerilor, concentrarea pe dezvoltarea sectoarelor pentru care există deja mii de absolvenţi ce nu au însă locuri de muncă, dar şi coordonarea programelor educative cu dinamica pieţei de muncă.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Aeroportul Internaţional Craiova trebuie să devină o prioritate a Guvernului"

Nu mai departe de acum două săptămâni un top deloc măgulitor plasa Oltenia printre cele mai sărace regiuni din Europa. Situaţia s-ar putea schimba radical dacă această regiune ar primi măcar câteva impulsuri semnificative anual de la Guvern în locul ignorării complete de care "se bucură" în prezent. Iar un bun punct de pornire ar fi introducerea Aeroportului din Craiova pe o listă de priorităţi investiţionale ale Ministerului Transporturilor.

Săptămâna trecută a avut loc în Craiova o întrunire a Asociaţiei Aeroporturilor din România şi consider că semnalele de alarmă trase cu această ocazie merită să se facă auzite, prin intermediul Parlamentului României, la Guvern.

Toţi directorii de aeroporturi din ţară au apreciat investiţiile pe care Consiliul Judeţean Dolj le-a făcut la aeroport din forţe proprii în ultimii ani şi văd un potenţial mare de dezvoltare al acestuia. Însă eu cred că nu putem lăsa în cârca unui consiliu judeţean dezvoltarea unui aeroport internaţional cu trafic intens. Eforturile ar trebui să fie susţinute proporţional de Executivul de la Bucureşti, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani Oltenia, în general, şi Doljul, în special, au fost ignorate de Guvern în ceea ce priveşte marea infrastructură. Este suficient să reamintesc aici doar dispariţia proiectului drumului expres Craiova - Piteşti.

Cu această ocazie solicit public Ministerului Transporturilor să îşi îndrepte atenţia spre Aeroportul din Craiova, întrucât dezvoltarea acestuia ţine nu doar de un interes regional, ci şi de unul naţional.

Aeroportul Otopeni a devenit supraaglomerat odată cu preluarea zborurilor low-cost, iar dezvoltarea unui alt mare aeroport în sudul României ar fi de bun augur, inclusiv în acest context. Reamintesc şi faptul că locuitorii din nordul Bulgariei şi-au arătat interesul de a se deplasa spre Craiova pentru curse cu avionul, întrucât aceasta este mai aproape de ei decât Sofia. O astfel de investiţie ar avea drept consecinţă un boom economic în zonă şi ar contribui inclusiv la dezvoltarea turismului, zona de nord a Olteniei fiind cu siguranţă un punct de atracţie ce în prezent este prea puţin exploatat.

Îmi reafirm solicitarea lansată Ministerului Transporturilor de a-şi îndrepta atenţia spre Aeroportul din Craiova, în speranţa că sud-vestul României nu va mai fi singura regiune din ţară vitregită de astfel de investiţii în marea infrastructură.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Guvernul trebuie împiedicat cu orice preţ să mai ofere cadou bogăţiile României"

Salut presiunile făcute de societatea civilă care au determinat Guvernul să renunţe la una din formele iresponsabile de a vinde bogăţiile României, în cazul Cupru Min, pentru că răsturnarea de situaţie în acest caz se datorează în exclusivitate presiunii societăţii civile şi disperării PDL de a construi imaginea unui candidat prezidenţiabil în persoana primului-ministru, şi în niciun caz responsabilităţii.

Da, e adevărat că resursele subsolului nu pot intra ca atare în proprietatea privată a unor companii, dar este la fel de adevărat că atunci când o companie exploatează pentru o perioadă lungă de timp bogăţiile subsolului, fără a oferi în schimb statului redevenţe la adevărata valoare a exploatării şi a zăcămintelor, acest lucru înseamnă mai mult decât a vinde ce pământul românesc are de oferit, înseamnă a-l face cadou.

În aceste condiţii, adresez întrebarea: cine are totuşi de câştigat?, o întrebare ce rămâne retorică până în momentul în care organismele abilitate ale statului se vor hotărî să răspundă la ea.

Astfel, aşa cum s-a întâmplat şi acum, societatea civilă trebuie să capete din ce în ce mai mult curaj şi din ce în ce mai multă putere pentru a contrabalansa tendinţele unora de a face cadouri cu adevărat nepreţuite lucruri ce nu le aparţin.

Guvernarea PDL mai are foarte puţin timp şi este de aşteptat să mai apară astfel de tentative de a deveni prea generoşi, şi nu în interesul naţional.

România este cu siguranţă o ţară mai bogată decât ştim în acest moment că este, iar o evaluare făcută cu celeritate a tuturor zăcămintelor şi a resurselor pentru energie neconvenţională este mai mult decât necesară pentru a întări poziţia ţării în Europa.

În loc să împartă cadouri în stânga şi în dreapta, nu se ştie în interesul cui, un Guvern responsabil ar trebui să investească într-o astfel de evaluare mai întâi şi apoi să găsească cele mai profitabile soluţii pentru exploatarea acestor resurse, dar numai în logica dezvoltării durabile şi numai dacă exploatatorii plătesc preţul corect.

Domnul Filip Georgescu:

În declaraţia politică de astăzi mă refer la câteva chestiuni legate de explozia preţurilor la produsele agroalimentare. Recentele sărbători, şi aici mă refer la Duminica Floriilor, dar mai ales la sărbătoarea anului - Sfintele Paşti, au făcut ca preţurile să o ia razna. Şi cum tot românul consumă de Paşti ouă, tocmai acest produs alimentar a fost scumpit cu sută la sută, chiar mai mult. După părerea mea, motivele acestei creşteri de preţ sunt destul de puerile, în spatele lor ascunzându-se lăcomia unor comercianţi în goana lor după profit maxim.

Creşterea preţurilor la o serie de produse agricole este cam exagerată, observându-se de la o poştă că, în acest domeniu, nu există niciun control din partea autorităţilor, cu toate că dispunem de corp de control la fiecare minister şi instituţie centrală, gardă financiară, protecţia consumatorului, Consiliul Concurenţei etc. Pot afirma, fără să greşesc, că pe mine unul nu m-au convins de utilitatea lor asemenea instituţii de control, unele chiar parazitare.

Nu am văzut nici măcar o dată ca o asemenea instituţie să intervină prompt în favoarea cetăţeanului, a noastră, a tuturor. Totuşi, Consiliul Concurenţei s-a angajat să urmărească îndeaproape asemenea scumpiri pentru a comunica celor interesaţi motivele reale de creştere a preţului la ouă, să zicem. A trecut aproape o lună de zile şi din partea instituţiei amintite nu am primit niciun răspuns. Cumpărătorii nu stau. Ei aleargă zilnic după produse proaspete şi ieftine. Şi, cu puţin efort, găsesc ce caută. Spun cu puţin efort deoarece cumpărătorii trebuie să bată satele, unde, la marginea drumului principal, producătorii agricoli vând toate sortimentele de legume de sezon, fructe, pastă de roşii, murături, până la ouă şi produse lactate. În asemenea situaţie, ţăranii nu mai plătesc transportul produselor până la piaţa orăşenească, nici taraba din piaţă. Aşa se face că, prin preţurile practicate, ţăranii au început să facă o concurenţă destul de mare, în special hipermarketurilor şi marilor magazine. Dacă la stradă un kilogram de cartofi costă 0,6 lei, în magazinele mari preţul se ridică la 1,29 lei. La ceapa uscată diferenţa de preţ este mult mai mare: 0,8 lei kilogramul pe uliţă, iar la magazin 2,49 lei kilogramul. Totodată, laptele la producător se vinde cu 2 lei litrul, iar la magazin cu 4,4 lei litrul. Şi exemplele ar putea continua. Asemenea diferenţe de preţ există între producătorii agricoli argeşeni şi vânzătorii din pieţele Ceair, Găvana şi Smârdan din municipiul Piteşti.

De multe ori părăsesc Capitala şi o iau spre Piteşti pe şoseaua veche, care străbate o serie de localităţi rurale cu tradiţie în producerea de legume, unde locuitorii acestor aşezări vând în poarta casei sau a fermei morcovi, ţelină, cartofi, praz, verdeaţă, usturoi, toate din producţie proprie, la preţuri de două sau chiar trei ori mai mici decât cele practicate de marile magazine. Şi totuşi o întrebare există: cine stabileşte preţurile aşa de ridicate la produsele agroalimentare din marile magazine şi din pieţele orăşeneşti?

Domnul Ioan Balan:

"Infrastructura şcolară are nevoie de sprijin"

Cu toţii ne dorim o şansă cât mai bună pentru cei care deprind astăzi primele cunoştinţe în şcoală, ajutaţi fiind de dascăli de excepţie, care, unii, ne-au învăţat şi pe noi tainele cărţilor. Sper că noua Lege a Educaţiei Naţionale şi noile metodologii adoptate în ultimul an, să contribuie în mod fundamental la ameliorarea procesului de educaţie.

Fără echivoc, putem spune că adoptarea unui nou cadru normativ, modern este fundamentală pentru reformarea sistemului, însă nu şi suficientă pentru schimbarea radicală a condiţiilor de învăţare şi a performanţelor din sistem.

Majoritatea judeţelor din ţară reclamă de mulţi ani de zile nevoia unei infrastructuri moderne, adaptate nevoilor copiilor şi profesorilor, pentru ca aceştia din urmă să-şi îndeplinească misiunea în cele mai bune condiţii. Despre investiţii în educaţie am mai auzit în urmă cu peste patru ani de zile, atunci când mii de şantiere au fost deschise haotic şi mai puţin de jumătate dintre acestea au fost finalizate, nu de cei care le-au deschis.

Mai mult, resursele investiţionale au fost risipite cu cea mai mare rea-credinţă, fie în construcţia de şcoli noi, care nu au fost deschise niciodată, din cauza lipsei de elevi, fie în reabilitări de mântuială, care s-au degradat înainte de a se completa procesul verbal de recepţie.

Astfel, după ce "epoca de aur" investiţională a Guvernului Tăriceanu a trecut, iar în plină criză economică ritmul investiţiilor nu a mai putut fi susţinut, situaţia multor şcoli arată la fel ca în anul 1990 sau chiar mai rău.

Există încă toalete neigienice şi nesigure, în care viaţa copiilor se poate afla în mare pericol, iar tragedia de la Dâmboviţa de acum câteva zile nu poate fi trecută cu vederea.

Sistemele de încălzire ineficiente sau inexistenţa acestora fac aproape imposibil actul de educaţie de-a lungul sezonului rece, fără a mai lua în calcul alimentarea cu apă, chiuvete sau dotări cu material didactic.

Mai mult, în România anului 2012, încă mai există copii care parcurg zilnic 8 sau 10 kilometri sau poate chiar mai mult, de acasă şi până la şcoală şi înapoi, şi pentru care şcoala nu-i un prilej de bucurie şi cunoaştere, ci de corvoadă.

Rolul intervenţiei mele de astăzi nu este nicidecum acela de a arăta cu degetul către cineva sau de a găsi vinovaţii asupra acestei situaţii. Intervenţia mea are scopul de a sensibiliza autorităţile publice centrale şi locale şi de a le convinge că de modul în care gestionăm, nu numai la oraş, ci şi în mediul rural problema educaţiei copiilor, depinde şansa acestei ţări în a se dezvolta.

Nu trebuie să mai amintesc faptul că statele care au investit în educaţie au cules cele mai bogate roade, chiar dacă pentru aceasta trebuie să investeşti mult şi să aştepţi ca generaţiile care au profitat de aceste investiţii să capete statutul de absolvent.

Vă propun, aşadar, ca fiecare dintre noi, indiferent de partidul politic din care facem parte, atunci când mergem în colegiile electorale să discutăm cu edilii locali şi să găsim împreună soluţii la problemele stringente care apasă educaţia.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Mai multă afecţiune pentru copiii noştri!"

Schimbările socio-economice din România ultimilor ani s-au repercutat şi asupra modului de valorizare a familiei, în special asupra modului de concepere şi creştere a copilului într-un mediu biparental. Mirajul economic şi goana după autorealizare materială au stimulat aceste schimbări, însă preţul plătit pentru o astfel de opţiune este plătit de cei care nu au nici un fel de vină, de copii. Din ce în ce mai frecvent creşterea şi educarea copilului se realizează într-un mediu care nu mai face casă bună cu cel mai important element al dezvoltării psiho-somatice, afecţiunea.

Este destul de grav că unii părinţi nu mai au timp de creşterea şi educarea propriilor copii, lăsând de cele mai multe ori aceste sarcini în grija bunicilor şi mai nou în grija bonelor sau a şcolilor, uitând de fapt de importanţa rolului lor în viaţa copilului.

Copilul învaţă să devină adult urmând comportamentul şi modelul impregnat de părinţii săi şi nu pe cel al bonei sau educatoarei. Se ştie foarte bine că, în primii ani din viaţă, copilul are tendinţa de a copia şi imita tot ceea ce observă în jurul lui. Aşa că, nu uitaţi că bona este un ajutor temporar în creşterea şi educarea acestuia, ea nu trebuie să vă înlocuiască, iar voi sunteţi principalul model de viaţă în ochii copilului.

În calitate de mamă, vă spun că rolul de părinte nu este pentru o zi, o lună sau un an, ci este pentru toată viaţa, iar lipsa părintelui are efecte grave asupra copilului, pentru că educarea lor, dar şi creşterea este una dintre cele mai dificile responsabilităţi ale noastre.

Familia, dincolo de orice alte argumente, este mediul în care copiii se dezvoltă cel mai sănătos, din toate punctele de vedere. Copiii, încă din primii ani de viaţă, au nevoie de iubire, afecţiune şi atenţie sporită din partea noastră. Ştiu că nu este uşor să fii părinte, mai ales în condiţiile stresului cotidian generat de nevoile de autorealizare în carieră ale părinţilor, dar nu este nici imposibil de realizat acest lucru.

Copilul din zilele noastre are nevoie de stabilitate, de repere în viaţa lui, pe care nu le poate lua de la bona sau educatoarea cu care petrece mai mult timp decât cu părinţii lui.

Nu uitaţi că timpul pe care îl dăruim copilului, indiferent de vârstă, este cel mai valoros cadou.

Domnul Mihai Lupu:

"Curtea de conturi confirmă jaful PDL din sănătate!"

Raportul Curţii de Conturi pe anul 2010, aflat în dezbaterea Parlamentului României, confirmă ţepele date de PDL şi clientela sa în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate!

În timp ce bolnavii de boli cronice grave sunt lăsaţi în mod sistematic şi deliberat, de către guvernele pd-isto-udmr-iste, fără tratamentele specifice, fără medicamentele de bază chiar, iar spitalele din România se zbat aproape în moarte clinică, de peste trei ani, ajungând într-o degringoladă fără precedent, din cauza subfinanţării acutizate peste măsură şi a plecării în masă a medicilor şi a asistentelor din sistemul public, Curtea de Conturi a stabilit că sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a picat acum un an, s-a dovedit a fi o gaură neagră pentru bugetul instituţiei.

Adică, cu alte cuvinte, Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al CNAS a fost prost conceput şi executat, ca să existe ulterior un motiv plauzibil, de a fi luată de la cap investiţia respectivă!

Din această cauză, susţin auditorii, bugetul instituţiei a fost prejudiciat cu peste 1,4 milioane de euro!

Ce anume răspunde domnul Duţă, preşedintele CNAS, la această acuzaţie? Nimic mai simplu! Dumnealui confirmă, evident, senin, necesitatea îmbunătăţirii sistemului, ca şi când o investiţie proastă şi nefuncţionabilă ar fi firească, iar sifonarea unui sac de bani, ar fi doar un fapt divers şi nu o deturnare explicită a banilor din sănătate, adică ai contribuabililor puşi în situaţii limită, din cauza lipsei banilor din sistem!

Deşi domnul Duţă susţine cu totul altceva, raportul Curţii de Conturi este foarte limpede: în perioada 2003 - 2009, s-au cheltuit pentru informatizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 225.630 mii de lei, iar numai în anul 2010, s-a alocat aproape aceeaşi sumă, adică 202.930 de mii de lei, cât pentru ceilalţi şapte ani anteriori! Iar sistemul este încă plin de hibe!

Potrivit Curţii de Conturi, contractul pentru realizarea sistemului informatic al CNAS a fost încheiat "fără a se respecta în totalitate prevederile legale şi cele conţinute în caietul de sarcini referitoare la tipul de contract, finanţare, condiţiile de predare, condiţiile de rambursare". Mai mult decât atât, prin contract nu au fost calculaţi indicatorii privind performanţa economică, iar CNAS a renunţat, pe parcursul derulării contractului, la mai multe componente ale acestuia, deşi nu a redus deloc şi costurile respective!

O altă concluzie a raportului Curţii de Conturi asupra activităţii CNAS, în anul 2010, se referă la următoarele: "Nu au fost respectate principiile legalităţii, regularităţii şi economicităţii în administrarea patrimoniului şi în utilizarea fondurilor publice (...), iar situaţiile financiare auditate, încheiate la 31.12.2010, nu oferă o imagine reală şi fidelă a poziţiei financiare". Din acest motiv Curtea de Conturi a emis 32 de decizii pentru remedierea abaterilor constatate.

Mai pe scurt, activitatea CNAS şi respectarea legalităţii, sub conducerea domnului Duţă, seamănă a fraudă, risipă şi eludare legislativă, constatate numai într-un raport de audit pentru anul 2010, dar dumnealui este de neclintit din funcţie!

A plecat domnul Boc din prima funcţie în guvern, s-a instalat domnul Ungureanu în loc, dar domnul Duţă a rezistat în continuare, deşi activitatea acestuia este presărată fie de deficienţe financiare, fie de legalitate, fie de fraude, fie de deturnări de fonduri ale asiguraţilor!

În tot acest timp, precum şi în anul 2011 şi în prima parte din anul 2012, sistemul de sănătate, sub imperiul aşa-zisei mari reforme portocalii, a ajuns în colaps!

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Bucureşti - capitala fără investiţii publice!"

Sunt încă uimit cum lipsa de informare poate naşte monştrii puşi pe soclul unor eroi infailibili. Sunt bucureştean şi reprezint interesele concetăţenilor mei şi nu pot să nu mă revolt atunci când, în nenumărate rânduri, primarul general în funcţie se laudă că ar fi realizat proiecte măreţe, fără ca acestea să îi aparţină!

Pasajul de la Basarab, centura ocolitoare nord-est sau alte proiecte cu care domnul primar se laudă în fel şi chip, sunt investiţii la care domnia sa nu a avut nici un fel de contribuţie benefică, ci poate una opusă.

Realizările personale ale actualului primar general, pe care toţi locuitorii capitalei ar trebui să le cunoască, reprezintă lipsa totală a investiţiilor publice.

Da, stimaţi colegi! În afara unor fântâni cântătoare, câteva chioşcuri inutile şi nişte ceasuri muzicale, realizate la preţuri exorbitante, Sorin Oprescu nu se poate lăuda cu nimic. Decât cu dispreţ faţă de bucureşteni! Nimic din ceea ce spune Sorin Oprescu că ar fi realizat, nu a realizat el!

Astăzi, Bucureştiul este capitala cu cei mai mulţi câini fără stăpân, fără ca Sorin Oprescu să fi dat un ceas muzical pe un adăpost civilizat pentru aceştia.

Astăzi, Capitala României este din ce în ce mai nesigură şi mai populată de cerşetori, proxeneţi şi hoţi de buzunare, pentru că organismele de ordine publică aflate în subordine locală nu au standarde de performanţă sau ţinte precise de reducere a infracţionalităţii, ci chiar protejează astfel de practici.

Astăzi, Capitala are aceeaşi capacitate pentru locurile de parcare ca şi în urmă cu patru ani, deşi fonduri publice au existat, iar soluţii nenumărate.

Ce ne propune Sorin Oprescu azi?

Autostrăzi suspendate pe deasupra balcoanelor caselor noastre, care nu rezolvă nici problema fluidizării traficului, nici a locurilor de parcare şi nici a poluării, ci sufocă bugetul Capitalei pentru încă 4 ani.

Nu pot să nu spun că am un gust amar atunci când mă gândesc că "cioara roşie" vopsită în "independent de ocazie" a furat Bucureştiului patru ani de dezvoltare şi modernizare, prin discursuri pline de mârlănie şi dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Şomajul - inamicul ce trebuie învins!"

Rata şomajului a avansat în luna februarie la nivelul zonei euro către un nivel fără precedent, de 10,8%, iar la nivelul celor 27 de state membre de 10,2%, numărul persoanelor fără loc de muncă apropiindu-se de cifra de 25 de milioane.

Sunt state precum Spania sau Grecia în care unul din patru indivizi apţi de muncă caută un loc de muncă şi nu găsesc. Mai mult, cel mai puternic afectaţi de aceste rate mari ale neocupării sunt chiar românii, care au migrat în speranţa unei vieţi mai bune. De exemplu, în Spania, şomajul a atins peste 30% în rândul românilor stabiliţi acolo temporar.

Din fericire, în România, rata şomajului nu a depăşit nici în momentul maxim al crizei 8 puncte procentuale, iar în luna februarie a acestui an a înregistrat chiar o reducere, chiar dacă foarte modestă, de la 7,2% la 7,1%.

Cu toate acestea, vă spun sincer că statisticile naţionale nu sunt partenerul meu loial în a aprecia anumite situaţii punctuale. Astfel, fiecare dintre noi ştim că rata şomajului la nivel naţional este rezultatul unei rate mici în zone precum Bucureşti, Ilfov sau vestul ţării şi unor rate mari ale neocupării în judeţe precum Botoşani.

Astfel, preocuparea mea principală este ca politicile guvernamentale care se vor lua în perioada următoare să ţintească două obiective simultan: pe de o parte menţinerea şi consolidarea locurilor de muncă existente în prezent, iar pe de altă parte consolidarea efortului de a genera noi locuri de muncă.

Sunt conştient că resursele guvernamentale sunt ţintuite de riscurile economice europene şi de volatilitatea oricăror prognoze economice, iar speranţa creării de noi locuri de muncă nu trebuie să privească doar acţiunea guvernamentală. Nu mai putem privi din teritoriu numai către Guvernul de la Bucureşti!

Cred că în efortul creării de noi locuri de muncă trebuie implicate puternic administraţiile publice locale, care au astăzi la îndemână instrumentul accesării fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, Guvernul, precum şi Comisia Europeană pot interveni prin simplificarea procedurilor de accesare a acestor fonduri şi mai ales prin asistenţă şi monitorizare a implementării proiectelor.

Majoritatea cetăţenilor cu care mă întâlnesc îmi spun că botoşănenii nu doresc nici milă şi nici ajutoare gratuite, ci doresc să muncească şi să câştige cinstit, ca să-şi poată creşte copiii şi să-i poată trimite la şcoală. Nu susţin şi nu doresc o Românie cu mai multe viteze, cu oaze de bogăţie, presărate cu nefericite oaze de sărăcie cruntă.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Îşi cunoaşte consumatorul român drepturile!?"

În anul 2011 circa 51.245 de reclamaţii au ajuns la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pentru diferite motive, unele mai reale, altele mai puţin fundamentate.

Cu toate acestea, trebuie să preluăm acest aspect ca fiind un lucru destul de bun, pentru că românul a învăţat că are şi drepturi şi că se poate apăra de abuzurile ce pot apărea pe piaţă.

Cele mai multe reclamaţii se referă la serviciile de telefonie mobilă, la credite sau dobânzile practicate de bănci, la servicii şi produse alimentare, fiecare dintre aceste sesizări fiind soluţionate de către instituţiile abilitate.

Nu pot să nu afirm că mă bucură faptul că instituţiile guvernamentale sunt din ce în ce mai active în ceea ce priveşte protejarea consumatorului român, pentru că în ultimii ani, românii sunt conştienţi de drepturile pe care le au, dar şi de pârghiile de care dispun, având astfel cadrul legal şi instituţional care să le asigure un nivel ridicat de protecţie.

Nu trebuie să uităm că, atâta timp cât legislaţia europeană este implementată şi în România, consumatorul român are aceleaşi drepturi ca orice consumator european, dar anumite studii arată că totuşi majoritatea consumatorilor sunt vulnerabili şi încă nu îşi cunosc toate drepturile atunci când se confruntă cu anumite situaţii, dar aici nu este numai vina lor. Aceştia nu sunt bine informaţi, educaţi şi protejaţi şi de aceea multe firme profită din plin de atitudinea îngăduitoare a consumatorului, reuşind să rămână pe piaţă fără probleme.

Dacă se va continua, prin mai multe modalităţi de informare şi educare, în ceea ce priveşte drepturile pe care aceştia le au, românii vor putea face deosebirea dintre un serviciu sau un produs bun faţă de unul de calitate îndoielnică, care să îi pună sănătatea în pericol, dar ar putea descuraja toate practicile incorecte pe care unele societăţi comerciale le folosesc.

Trebuie să avem o mai bună viziune de ansamblu a drepturilor de care beneficiem, însă trebuie să ştim să le şi valorificăm la maximum, prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie, iar politicile de protecţie a consumatorului să vizeze un nivel egal de siguranţă şi protecţie, să dea mai multă putere consumatorului, crescând astfel calitatea serviciilor şi a bunurilor pe care aceştia le achiziţionează.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Agenda publică trebuie redescoperită!"

Teorii celebre, unele fiind chiar premiate cu Nobelul, au demonstrat că oamenii politici au tendinţa de a redescoperi agenda publică a cetăţeanului, numai în preajma momentelor electorale, iar odată cu trecerea alegerilor, aceasta este desconsiderată, indiferent de ideologia partidului sau de reprezentanţii acestora. Altfel spus, oamenii politici sunt îngrijoraţi de adevăratele probleme ale cetăţenilor numai atunci când au nevoie de votul lor.

Din nefericire, o astfel de paradigmă a fost în permanenţă confirmată, de la formularea ei în anii ’60 şi până în prezent, în majoritatea democraţiilor consolidate, indiferent dacă vorbim despre democraţia americană, franceză, britanică sau germană.

Cu toate acestea, democraţia românească, cu plusurile şi minusurile ei, a făcut excepţie de la regulă, pentru că în ultimii douăzeci de ani singurul partid politic care nu a abdicat de la promisiunile electorale a fost Partidul Democrat Liberal.

În anul 2008, Partidul Democrat Liberal a promis reforma statului, chiar cu riscul erodării popularităţii sale şi a intenţiei de vot. Este drept, multe s-au făcut şi multe au rămas în continuare de realizat.

Împotriva piedicilor inerente, experienţa umană a demonstrat că la orice boală cronică sau acută există şi remedii, ceea ce este foarte important este voinţa politică de a implementa astfel de măsuri.

Or, pentru România problema cea mai stringentă şi care ar face desuetă teoria amintită, ar fi continuarea procesului de descentralizare a administraţiei publice locale. Nimeni nu poate contesta că în ultimii trei ani s-au făcut paşi enormi către consolidarea acestui efort, însă stadiul la care s-a ajuns până în prezent nu poate fi considerat satisfăcător.

România nu mai este ţara care ieşea din teroarea comunismului în anul 1989! Românii şi nevoile lor nu mai sunt aceleaşi! Logica după care funcţionează activităţile şi serviciile publice la nivel naţional au rămas, din păcate, încorsetate în logica unei viziuni care răspundea nevoilor anilor ’60 şi nu nevoilor de dezvoltare cuprinse în Agenda Europa 2020.

Tânjim cu toţii la stabilitatea fiscală şi la dezvoltarea puternică a Germaniei. Câţi dintre români ştiu că bugetul federal al primei puteri economice este limitat, ca să nu spun extrem de modest. De ce? Pentru că resursele şi potenţa financiară este gestionată la nivel local, la nivelul landurilor. Pentru că guvernul federal nu are nici cunoştinţe despre nevoile comunităţilor locale şi poate nici interesul specific.

Câţi oameni politici au întrebat pe cetăţenii români cum ar dori să arate administraţia românească? Câţi oameni politici sau înalţi funcţionari publici de la Bucureşti cunosc problemele de la nivelul fiecărei unităţi teritoriale? Puţini! Poate deloc! Pentru că nici nu au cum!

Cred că cetăţenii aşteaptă un răspuns politic matur din partea reprezentanţilor lor, care ar trebui să se traducă într-o administraţie mai performantă, cu mai multe resurse şi cu mult mai multă responsabilitate în faţa cetăţenilor.

Pentru aceasta, dezbaterile despre cum vom continua procesul de descentralizare şi de implicare a cetăţenilor în procesul de decizie trebuie să continue.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Preşedintele Băsescu, primul lobby-ist al ţării"

Preşedintele Băsescu are, în fişa postului, conform art.80 alin.(1) din Constituţia României, atribuţia de reprezentare a statului român şi de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, dar pe cea de lobby-ist, pentru interesul privat al unor firme mai mari sau mai mici, unele chiar de anvergura unui sediu de apartament, n-am regăsit-o, în niciuna din legile aflate în momentul acesta în vigoare.

Nici măcar nu avem în mod oficial adoptată, până în prezent, o astfel de lege, precum cea a lobby-ului şi cred că, oricum, chiar dacă în România ar fi fost în vigoare o astfel de lege, preşedintele ţării nu ar fi putut face parte, vreodată, dintr-un grup de lobby!

Dar, ce mai contează o lege inexistentă în lumea reală, dacă preşedintele practică, oricum, de vreo opt ani încoace, doar legile proprii, inventate în laboratoarele Cotroceni!

Nici Constituţia nu are prea mare trecere în comportamentul prezidenţial, căci doar avem în persoana domnului Băsescu, aşa cum ni s-a spus de la început, în 2004, când a fost ales pentru primul mandat, un preşedinte-jucător!

Adică avem un preşedinte jucător de constituţie, de venituri ale românilor, de taxe şi impozite, de îndatorare excesivă pentru mai multe generaţii, de şanse profesionale şi chiar existenţiale ale diferitelor categorii sociale sau de restricţionare a dreptului egal al cetăţenilor, la serviciile de sănătate sau de tratament, pentru a putea supravieţui unor boli grave! Dar, mai nou, avem şi un preşedinte- jucător de resurse minerale sau de aprobări pentru bombe ecologice, precum celebrele exploatări de gaze de şist, aprobate recent, pe ascuns, de către guvernul Ungureanu, dar dezavuate de oricare altă ţară europeană, chiar şi de către vecina noastră, Bulgaria!

Este corect faptul că autorităţile române trebuie să dea un răspuns - pozitiv sau negativ - posibililor investitori interesaţi de anumite proiecte. Însă este incorect ca acest răspuns să fie dictat de preşedinte, în maniera în care a făcut-o Traian Băsescu. Acum devine mai limpede de ce ministrul Borbely trebuia înlăturat din funcţie, inclusiv prin metoda DNA: el declarase că nu va semna în mandatul său autorizaţia de mediu pentru Roşia Montană.

Chiar şi din perspectiva argumentelor privind locurile de muncă, poziţia lui Traian Băsescu este nejustificată. Proiectele de la Roşia Montană şi Roşia Poieni nu creează suficiente locuri de muncă şi beneficii economice pentru statul şi cetăţenii români ca să explice, din punct de vedere economic, poziţia statului român în aceste afaceri.

Este atât de evident interesul pe care-l are preşedintele Băsescu pentru susţinerea unei clientele politice şi economice, care doreşte să facă profit maxim cu investiţii minime, încât aproape la fiecare nouă apariţie publică sau învestire a unui nou ministru, dumnealui face presiuni de avizare în acest sens!

Într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene, este profund imoral ca şeful statului să facă lobby unor companii private, presând public miniştrii să urgenteze avizarea acestora!

Domnul Ion Dumitru:

"Acutizarea abuzurilor din supermarketuri în România"

Problema supermarketurilor constituie o preocupare majoră la nivel european, unde sectorul de vânzări cu amănuntul este dominat de un număr din ce în ce mai restrâns de lanţuri de supermarketuri, acestea exercitând un control asupra accesului pe care îl au agricultorii şi alţi distribuitori la consumator, precum şi presiunii cu efecte negative asupra condiţiilor de muncă, a protecţiei mediului, securităţii alimentare şi abuzând de poziţia lor dominantă.

În România, în situaţia în care nu se stopează practicile concertate şi abuzul de poziţie dominantă exercitat de supermarketuri, consecinţele asupra economiei româneşti în ansamblu sunt grave:

- scăderea dramatică a şanselor pătrunderii pe piaţă de noi competitori pe piaţa de retail în comerţul tradiţional, de cartier şi falimentarea magazinelor de proximitate existente;

- creşterea artificială a preţurilor la consumator;

- scăderea diversităţii produselor la care pot avea acces consumatorii, datorită faptului că pot rezista costurilor solicitate de un supermarket doar cei mai mari producători;

- falimentarea producătorilor care nu pot contracta cu un supermarket, întrucât nu mai există alternativă de desfacere a produselor sale;

- declinul industriei alimentare şi al agriculturii în general.

Faţă de toate aceste aspecte, consider că actualul Guvern trebuie să impună măsuri naţionale urgente pentru stoparea practicilor anticoncurenţiale săvârşite de supermarketuri pentru asigurarea transparenţei preţurilor la consumator, limitarea taxelor pe care le impun şi măsuri pentru susţinerea alternativelor reale la comerţul prin supermarketuri, prin reutilizarea comerţului tradiţional.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Tupeul verde-portocaliu"

În apropierea campaniei electorale tupeul puterii portocalii a ajuns la un asemenea nivel încât PDL ar putea să îşi schimbe uşor numele în Partidul Tupeiştilor, partid care este condus cu mare succes spre prăbuşire de gaşca Băsescu-Boc-Udrea.

Am avut parte de multe mostre de tupeu din partea acestei găşti. Nu trebuie să facem exerciţii grele de memorie pentru a ne aminti tupeul Robertei Anastase atunci când a fost prinsă la furat de voturi cu ajutorul cărora a reinventat matematica, iar 80 a devenit egal cu 170; sau să ne amintim declaraţiile penibilului Emil Boc (pe când îşi imagina că este prim-ministru) de la fiecare inaugurare de bucăţică de drumuleţ sau de autostrăduţă; sau declaraţiile date de oricare dintre PDL-iştii fruntaşi atunci când doreau să mimeze legalitatea unor furturi grosolane din banii statului şi a unor licitaţii trucate pentru îngroşarea conturilor băieţilor deştepţi.

De curând am primit o porţie nouă de tupeu portocaliu, oferită pentru asigurarea liniştii prezidenţiale: modificarea legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, astfel încât "tătucul" PDL-ului, ales preşedinte de 5 milioane de români, să nu mai poată fi demis decât cu 9 milioane de voturi.

Această caracteristică PDL-istă a fost însuşită cu mare uşurinţă şi de actualul premier de carton Mihai-Răzvan Ungureanu, chiar dacă se delimitează de PDL şi îşi flutură independenţa politică de câte ori are în faţă un microfon sau o cameră de televiziune.

Cum îşi demonstrează premierul această independenţă? Semnând actul normativ prin care împrăştie mărinimos 648 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară către autorităţile locale, sumele cele mai mari fiind acordate consiliilor judeţene şi primăriilor conduse de reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare.

Împarte 648 milioane de lei, cu toate că prin legea bugetului acest fond ar trebui să fie de 229 milioane lei. Cu ce tupeu va fi justificată această diferenţă ? Aşteptăm cu interes explicaţiile.

Cine este atât de naiv să creadă că nu criteriile politice au stat la baza repartizării acestor bani, risipiţi în încercarea disperată de a stopa plecările nemulţumiţilor din barca puterii?

Acuzaţiile de transformare a României într-un stat poliţienesc nu au fost făcute numai de opoziţie, ci chiar de oameni din interiorul PDL.

Cum a răspuns preşedintele Emil Boc acestor acuzaţii? S-a transformat într-un recitator penibil de versuri mobilizatoare: "vântul bate, apa trece, pietrele rămân" şi "casa părintească nu se vinde niciodată".

A ţinut morţiş să ne turuie încă odată poezia marii reformări portocalii a statului: descentralizarea învăţământului, a sănătăţii, a poliţiei. A simţit cineva efectele pozitive ale acestei reforme? Este cineva mulţumit de haosul din învăţământ sau de închiderea spitalelor? A scăzut preţul medicamentelor şi s-au îmbunătăţit condiţiile de spitalizare? Se simte cineva mai protejat prin reducerea efectivelor din cadrul poliţiei? A scăzut numărul infracţiunilor? Tupeu, praf în ochi şi vorbe mari, neacoperite de fapte.

Rezultatele unei analize obiective a îndeplinirii obiectivelor cuprinse în planurile de guvernare ale oricăruia dintre guvernele Băsescu-BocX-Ungureanu ar arăta catastrofal, cu un procent al realizărilor care se apropie de 0%.

Timpul a demonstrat că toate minciunile lansate în campaniile electorale s-au dovedit a fi, într-adevăr, numai minciuni şi în loc de bunăstarea promisă de aceşti mincinoşi ai puterii, românii au primit tupeu, hoţie, sărăcie şi umilinţă.

La ce ne putem aştepta în scurta perioadă în care haita de hiene va mai dispune de banii ţării: la jaf!

Recitatorul Boc avea dreptate: ei nu îşi vând casa părintească PDL-istă, dar vând cu uşurinţă, pe bucăţele, ţara şi oamenii, rezervele naturale şi viitorul.

Le este frică de votul românilor, îşi schimbă părul în verde, dar îşi păstrează năravul portocaliu, blochează cu tupeu activitatea plenului Camerei Deputaţilor pentru a împiedica demiterea Robertei-furăcioase-Anastase, caută soluţii disperate de păcălire şi mituire, şantajează sau acuză.

Călărăşenii mă întreabă mereu "când ne scăpaţi de aştia?" Cât de curând, le pot răspunde, iar moţiunea de cenzură poate fi soluţia cea mai potrivită. Nu mai impresionează pe nimeni declaraţiile sforăitoare ale premierului, potrivit cărora căderea Guvernului, în urma unei moţiuni de cenzură, ar indica o Românie instabilă politic şi caracterizată de semianarhie instituţională, ceea ce ar fi complet dăunător la adresa stabilităţii politice şi economice.

Având în vedere brambureala din coaliţia verde-portocalie şi execuţia bugetară dezastruoasă pe 2012, înţelege cineva despre ce stabilitate politică şi economică vorbeşte primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Când să vă credem corect, domnule Ungureanu?"

Când le trântiţi uşa pdl-iştilor, de ochii lumii, sau când semnaţi, exclusiv în favoarea lor, o hotărâre de guvern?

La începutul lunii aprilie, după o lună de la instalarea sa în funcţia de premier, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, cel drept, integru şi imparţial, părea că le ţine piept asaltatorilor pdl-işti, învăţaţi cu legea bunului-plac la purtător sau că dumnealui nu cedează presiunilor acestora, acceptând direcţionarea banilor publici pe aceleaşi criterii abuzive, împământenite de guvernele Boc. Adică, trai pe vătrai pe bani publici, prin semnarea unor favoruri financiare evidente sau aprobarea tacită a diverselor forme de şantaje ale partidelor componente ale coaliţiei de guvernare.

Astfel, în luna aprilie, premierul Ungureanu interpreta, aproape credibil, rolul unui prim-ministru jenat de asemenea cereri ilegale, ieşind supărat din şedinţa coaliţiei guvernamentale. Ba, mai mult decât atât, la acea vreme, domnul Ungureanu le cerea miniştrilor justiţiei şi finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere l-au şantajat direct, spunând că vor veni la vot în Parlament, doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare. În consecinţă, premierul Ungureanu aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc atunci şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni: "Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari", susţinea supărat, premierul Ungureanu.

Dar se pare că nici supărarea, nici rezistenţa la şantaj nu l-au ţinut prea mult pe domnul Ungureanu, de vreme ce, de curând, dumnealui a semnat o hotărâre de guvern prin care peste 80% din banii aprobaţi pentru distribuire sunt alocaţi, exclusiv, primăriilor şi consiliilor judeţene care aparţin PDL, UDMR şi UNPR.

Dacă domnul Ungureanu se plimba pe la emisiuni tv şi încerca să demonstreze cu hârtiile în mână, contrafăcute probabil, că are principii şi că respectă cetăţenii acestei ţări, nefavorizându-i doar pe unii dintre ei. ulterior, faptele sale reale s-au dovedit a fi cu totul decise în favoarea şi binele pdl-iştilor, dar mai ales ilegale.

"Primul-ministru a reuşit să convingă liderii coaliţiei să aloce fonduri către administraţiile publice locale pe baza a două principii, adică pentru proiectele europene care necesită cofinanţare şi sunt în derulare, respectiv pentru achitarea datoriilor restante, aşa-numitele arierate. Centralizările solicitărilor vor fi făcute de prefecţi, aceştia o vor trimite către Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar ministrul Gabriel Berca o va prezenta premierului. Vreau să mai subliniez faptul că alocările de fonduri vor fi efectuate fără a se ţine cont de culoare politică", ne spunea candid, purtătorul de cuvânt al guvernului Ungureanu, domnul Suciu. Dar de la vorbe până la fapte este cale lungă şi obstacolele sunt presărate la tot pasul... Dumnealui a vrut, dar nu i-a prea ieşit, nu-i aşa?

Deci mita electorală, necesară pdl-iştilor ca aerul sau cumpărarea făţişă a susţinerii guvernului Ungureanu, reprezintă adevăratele mize ale deontologiei MRU, care costă, nici mai mult, nici mai puţin, doar vreo 650 milioane lei, adică 150 milioane de euro, aproape de echivalentul sumei cerută pentru vânzarea Cupru Min. Adică acesta este preţul domnului Ungureanu pentru luna aprilie, preţ plătit direct de dumnealui PDL-ului, UNPR-ului şi UDMR-ului, prin aprobarea HG nr.255, prin care sunt deturnaţi de la alte ministere şi alocaţi ca bani buni de campanie, pentru primăriile conduse de reprezentanţii puterii.

Ce mai contează o uşă trântită în nas unor şantajişti de profesie sau o promisiune televizată, cum că legea este lege pentru un premier cu declarate principii, iar cetăţenii sunt egali în drepturi în aceeaşi ţară, deci şi comunităţile din care fac parte ar trebui tratate în mod egal şi nu profund discreţionar şi abuziv?!

Iarna nu-i ca vara, iar premierul Ungureanu, nu-i ca Boc! Dumnealui este cel puţin un Boc triplu.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Guvernul portocaliu otrăveşte litoralul românesc"

Fuga deputatului Mihail Boldea, dar şi scandalurile recente petrecute în sânul PDL au reuşit, cel puţin pentru o perioadă, să acopere mediatic "scoaterea la mezat" a gazelor de şist din România. Exploatarea acestor gaze prin metoda fracturării hidraulice a fost interzisă în mai multe ţări civilizate ale lumii, chiar şi vecinii bulgari renunţând la acest lucru ca urmare a protestelor din mai multe oraşe ale ţării.

Lipsa de transparenţă a Guvernului nu a făcut decât să ridice numeroase semne de întrebare cu privire la acest contract şi la câte beneficii ar aduce el. Potrivit acordului încheiat în condiţii secrete şi valabile imediat între Guvernul României şi compania americană Chevron, perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti urmează a fi exploatate cât de curând. Iar dacă cumva aveam prea mulţi turişti pe litoralul românesc, şi aşa concurat serios de cel din Bulgaria, iată că minunaţii noştri guvernanţi, jucând rolul de Samantha, au mişcat de câteva ori din nas şi au mai pus de o vrajă! În curând, litoralul românesc îi va atrage pe turişti nu cu plaje curate, nu cu pachete turistice ieftine şi de calitate, aşa cum ne dorim în fiecare an, ci cu turbine şi sonde, utilaje care vor transforma zona Dobrogei într-un imens şantier.

Împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare au fost organizate proteste, săptămânile trecute, atât la Bucureşti, cât şi în judeţul Constanţa. peste 100 de oameni strângându-se în faţa sediului administrativ al Primăriei Limanu din localitatea 2 Mai. Protestul a fost susţinut de conducerea administrativă a comunei, care a luat măsuri pentru a încerca să împiedice punerea în aplicare a deciziei Guvernului. "Vineri am convocat consiliul local pentru a analiza situaţia. Secretizarea aceasta a lucrurilor ne îngrijorează şi vrem să informăm corect populaţia. Ne-am grăbit, astfel încât să ne încadrăm în termenul legal pentru a ataca această hotărâre. Nu dorim ape poluate, nu dorim poluarea plajelor, nu dorim agricultură poluată. A fost trimis un comunicat şi o hotărâre de consiliu, prin care s-a hotărât ca primarul şi efectivul primăriei să întreprindă toate demersurile care să ducă la anularea acestei hotărâri de Guvern cu privire la exploatarea gazelor de şist în Vama Veche. Vom acţiona Guvernul în instanţă şi am solicitat Ministerului Mediului şi Academiei Române documente referitoare la pericolele la care ne expune această exploatare", a declarat primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea.Acţiunea celor din Limanu se pare că a avut succes, grupul petrolier anunţând sistarea activităţilor de exploatare a gazelor de şist pe parcursul acestui an.

Chiar şi aşa, este bine de ştiut că actualii guvernanţi n-au dat niciun ban în ceea ce priveşte efectele dezastruoase pe care le-ar avea exploatarea acestor gaze pentru mediu şi asupra sănătăţii populaţie. Iar faptul că art. 35 din Constituţia României stipulează că "statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic" chiar nu a interesat pe nimeni.

Dacă în anii ’70, Ceauşescu a încercat să distrugă litoralul, prin transformarea lui în zonă industrială, iată că ctitorii epocii portocalii plănuiesc din nou, de data asta în laboratoarele de la Cotroceni, dezastre ecologice pe care le prezintă drept mari succese.

În ceea ce priveşte existenţa unor pungi de gaze prin zonele noastre, domnilor guvernanţi, acest lucru nu înseamnă nimic mai mult decât că pe masa resurselor continentului vom veni şi noi cu punguţele de gaze. Atât! Care va fi avantajul României din faptul că permite exploatarea resurselor proprii? În afară de redevenţe... absolut nimic.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Bucuria Învierii"

De Sărbătoarea Învierii Domnului, în chip deosebit, avem nevoie de iertare, înţelegere şi speranţă pentru a duce la bun sfârşit slujirea şi demnitatea în care am fost rânduiţi să slujim neamului românesc. Pe lângă acestea, se cuvine să adăugăm bucuria împreună a petrecerii şi primenirii sufleteşti.

Istoria unui neam se împlineşte atunci când valorile materiale se împletesc cu valorile spirituale şi sunt, în fapt, tot una cu prezenţa divină, desăvârşind vocaţia unui neam şi călăuzind angajarea noastră în istorie.

Vocaţia politică este una a slujirii, călăuzită de valorile fundamentale care slujesc neamul şi Biserica, şi care nu-şi găseşte menirea decât ţinând seama de dimensiunile spirituale ale istoriei.

Ne dorim o Românie europeană, un spaţiu al comunicării libere a valorilor şi a schimburilor culturale. În această Europă, menţinerea caracterului public al credinţei este o prioritate, ţinând cont că dialogul lui Dumnezeu cu lumea naşte istoria, iar lumea fără Dumnezeu este doar o înşiruire seacă de evenimente. Când Hristos a înviat, el a dat un alt curs istoriei.

De aceea, această perioadă binecuvântată a sărbătorilor ne dă prilejul de a pune în prim-plan importanţa politică a slujirii noastre, ancorată ferm în valorile spiritualului.

Domnul Marian Ghiveciu:

"La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este prezentă ori incompetenţa ori reaua-credinţă"

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a iniţiat în 2010 o propunere legislativă privind acordarea formelor de ajutoare restante. Această propunere legislativă, adoptată de Senat, urmărea, de fapt, îndreptarea unei greşeli ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din 2009, perioadă în care nu a fost emisă o hotărâre a Guvernului pentru plata subvenţiei agricultorilor, în vederea susţinerii producţiei de sfeclă de zahăr, orez şi soia, reglementare cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006.

Proiectul de lege sus menţionat, de fapt, elimina o nedreptate şi aducea lucrurile la normal pentru beneficiarii subvenţiei.

Faţă de greşeala relatată, funcţionarii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ori din incompetenţă, ori din rea-credinţă, tergiversează adoptarea actului normativ prin elaborarea unor puncte de vedere contradictorii.

Astfel, printr-o adresă nr. 197066/2012 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recunoaşte nivelul datoriilor legale şi restante la soia şi orez, de cca. 12 milioane euro pentru 2009, faţă de producători, şi este de acord cu proiectul de lege cu amendamente aduse de comisie.

De asemenea, recunoaşte că unii producători agricoli de sfeclă de zahăr au câştigat subvenţia în instanţă şi consideră că nu mai este necesar ca sfecla de zahăr să fie cuprinsă în actul normativ.

Mă întreb: ceilalţi producători de sfeclă de zahăr, care nu au dat Guvernul în judecată, cum îşi vor recupera subvenţiile ? Cum va elimina Guvernul discriminarea dintre producătorii agricoli care au cultivat sfeclă de zahăr ?

Printr-o altă notă din 22.03.2012, de data aceasta semnată de un înalt funcţionar public, director general în MADR, se specifică: "nu se poate vorbi de ajutoare de stat restante, atât timp cât nu există de fapt dosare depuse în cursul anului 2009 la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală de către potenţiali beneficiari ai subvenţiilor".

Mă întreb acum: cum puteau beneficiarii să depună dosare pentru subvenţie, dacă nu exista un act normativ iniţiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care să le confere acest drept ?

Deci, în final, pot să dau un deznodământ: ori este prezentă în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale incompetenţa, ori reaua credinţă.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Aurul negru din Valea Jiului, o importantă resursă energetică a României"

Potrivit unui raport al World Energy Council (http://www.worldenergy.org/documents/ser_2010_report_1.pdf), la nivel mondial, aproximativ 41% din "lumina" generată în 2008 are ca sursă minele de huilă şi lignit.

În România, Valea Jiului este o zonă cu un important potenţial în ceea ce priveşte resursele de cărbune. În plus, zona Văii Jiului dispune de resursa umană necesară dezvoltării industriei miniere la standarde internaţionale. Având acest avantaj, dublat de faptul că dintre resursele primare de energie ale României, rezervele de cărbune din Valea Jiului pot fi exploatate pe termen mediu şi lung.

Rezerva exploatabilă de cărbune din regiunea Văii Jiului este estimată la a mai ajunge pentru 100 de ani, însă valorificarea acesteia depinde de investiţiile în tehnologia de explorare şi exploatare a acestor resurse.

La nivelul UE, lignitul şi cărbunele reprezintă aproximativ 29% din sursele de producţie a energiei electrice. Conform estimărilor, până în anul 2030, UE preconizează că în proporţie de 32% va produce energie electrică folosind cărbunele.

În România, termocentralele care funcţionează pe bază de cărbune au produs în 2010 aproximativ 38% din totalul energiei naţionale, aflându-se în primul semestru al anului 2011 pe un trend ascendent, producţia fiind 16.527 miliarde KWh, în creştere cu 2,996 miliarde KWh (+22,1%) faţă de perioada similară a anului precedent.

Potenţialul dezvoltării acestei industrii există şi poate fi valorificat prin implementarea unei strategii coerente la nivel local şi naţional în ceea ce priveşte exploatarea acestor resurse naturale.

După 1990, dezvoltarea sectorului energetic, respectiv crearea unui mediu competitiv, a dus la o stagnare a evoluţiei sectorului minier. Deşi resursele naturale există, tradiţia minieră creează premisele dezvoltării acestui segment, iar resursa umană este disponibilă în zonă, există impedimente în revigorarea acestui sector. Principala problemă este dată de lipsa oportunităţilor de investiţie, astfel încât să existe posibilitatea exploatării resurselor naturale la standarde internaţionale, respectând cerinţele de protecţie a mediului, protecţie a forţei de muncă. Aceste condiţii pot fi îndeplinite dacă există politici coerente în domeniu care să asigure posibilitatea atragerii investitorilor.

Având în vedere faptul că vorbim despre o importantă resursă naturală, instituţiile statului român trebuie să ia în considerare includerea huilei în cadrul Strategiei Energetice a României, ca element cheie pentru piaţa locală. Trebuie să ţinem cont de faptul că rezervele de cărbune superior din România sunt estimate la 800 milioane tone, în timp ce resursele de lignit sunt estimate la aproximativ 1.490 milioane tone. Mai mult, în 2010, cărbunele superior a fost extras dintr-o singură zonă a României - Valea Jiului.

Dat fiind potenţialul acestei zone, pentru o dezvoltare a industriei în beneficiul economiei naţionale şi al comunităţii locale prin crearea locurilor de muncă, este recomandată înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, complex care ar reuni societăţile producătoare de energie termică şi minele de huilă viabile (Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan) din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.

De asemenea, este foarte important, pentru continuarea exploatării huilei din Valea Jiului, ca factorii de decizie să coreleze, conform legislaţiei europene aflate în vigoare, preţul huilei comercializate de Compania Naţională a Huilei Petroşani cu cel practicat pe piaţa europeană.

Ca măsură complementară este necesară trasarea unor recomandări clare privind soluţiile oferite de statul român pentru retehnologizarea sectorului minier. Investiţiile în modernizarea tehnologică vor genera profit prin stimularea producţiei la standarde europene, cu riscuri minime pentru mineri.

Fuziunea prin contopire, în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a societăţilor producătoare de energie termică şi a minelor de huilă viabile va determina şi apariţia unui circuit de colaborare eficient între sectorul minier autohton şi producătorii de energie termică, lucru care se va reflecta atât la nivelul rentabilităţii sectorului minier din Valea Jiului, dar mai ales la nivelul siguranţei energetice a României.

Domnul Ioan Munteanu:

"Sistemul sanitar este tot mai bolnav..."

Experimentele făcute în domeniul sănătăţii în toţi aceşti ani de după decembrie 1989 n-au avut alt efect decât distrugerea unor servicii medicale care de bine, de rău funcţionau atunci când era vorba de salvarea vieţilor omeneşti.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani este o batjocoră la adresa demnităţii umane şi o sfidare a grijii elementare ce trebuie acordată oricărui om aflat în suferinţă. Lipsa de apreciere din partea autorităţilor, condiţiile precare din unităţile medicale, salariile de mizerie şi absenţa oricăror perspective au fost motivele care au condus la exodul masiv al medicilor şi al cadrelor cu pregătire medie spre ţări din întreaga lume.

Următorul pas greşit a fost desfiinţarea unui mare număr de spitale, fapt ce a condus la numeroase tragedii, soldate cu moartea unor bolnavi a căror viaţă ar fi putut fi salvată. În puţinele unităţi spitaliceşti rămase s-au impus măsuri de reducere a internărilor, pacienţii fiind trimişi spre cabinetele medicilor de familie ori spre cabinetele de specialitate cu plată. Astfel, în judeţul Neamţ, ca urmare a desfiinţării spitalelor din Roznov şi Bicaz, dar şi a ordinului privind reducerea internărilor, peste 4000 de bolnavi nu au putut fi spitalizaţi în primele două luni ale acestui an, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să renunţe la tratamentele sub supraveghere medicală. Adică, condamnaţi la moarte în 2012!

Dacă pentru locuitorii din oraşe s-ar mai găsi soluţii de îngrijire a sănătăţii, pentru cei din mediul rural, în marea lor majoritate bolnavi, bătrâni şi fără bani, situaţia este absolut dramatică. Să luăm cazul unui pensionar care locuieşte la 70 de km. distanţă de Piatra Neamţ şi care trebuie să urmeze un tratament după o intervenţie chirurgicală. Medicul de familie îi cere să-i aducă rezultatele unor analize fără de care nu se poate stabili medicaţia corectă. Dar cum laboratoarele au fonduri limitate pentru gratuităţi, iar programările se fac pentru un număr foarte mic de pacienţi, este o mare reuşită dacă după 5-6 drumuri la oraş, după bani mulţi cheltuiţi şi după vreo 3 luni de umblătură, reuşeşte să-şi facă analizele.

Mult mai gravă este lipsa de fonduri atunci când vine vorba de boli incurabile (în urmă cu vreo jumătate de an semnalam drama pe care o trăiesc bolnavii infectaţi cu virusul HIV care nu beneficiaseră de medicamente timp de două luni, în condiţiile în care orice zi de întârziere le poate fi fatală).

Pentru că în ultima vreme a fost semnalată şi insistent dezbătută lipsa unor citostatice din secţiile de oncologie, Ministerul Sănătăţii a decis, printr-un comunicat din 26 martie 2012, să aducă pe piaţă o serie de medicamente care se foloseau cu 20-25 de ani în urmă, absolut depăşite, dar care se pot achiziţiona la preţuri foarte mici: "Lumea evoluează, medicina de asemenea. Astfel, de la an la an apar medicamente noi, mai eficiente, care au efecte adverse reduse şi care sunt mai uşor tolerate de către pacienţi. Nu ştiu cine a întocmit această listă, dar este clar că nu a fost consultat niciun oncolog şi nicio asociaţie profesională. Dacă ne vor băga pe gât aceste medicamente şi ne vor obliga să tratăm bolnavii cu ele, nu văd vreo şansă de supravieţuire pentru cei peste 12 000 de bolnavi de cancer din judeţ. Este dureros să vezi cum bolnavii se sting sub ochii tăi şi nu ai cu ce să-i tratezi sau le dai medicamente despre care ştii prea bine că nu sunt eficiente". Aceste vorbe care au apărut în presa nemţeană nu sunt vorbe de blestem, aşa cum ar părea, ci este reacţia de revoltă a şefei Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Neamţ, cea care ştie mai bine decât mulţi alţii ce înseamnă să nu ai cu ce să-i tratezi pe bolnavi (a se vedea aici şi problema morfinei care lipseşte din aceste secţii).

Unde este grija de minim bun-simţ faţă de oamenii aflaţi în suferinţă, de vreme ce se moare cu zile la porţile unor spitale, după zeci de kilometri de drum şi după grele suferinţe?

Concluzia este una singură: trebuie găsite imediat soluţii pentru finanţarea celor două domenii de interes naţional: educaţia şi sănătatea!

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

România nu mai este de mult a românilor! PDL a avut grijă de asta în fiecare zi de când se află la guvernare. PDL, un partid al cărui lider susţine sus şi tare zicala: "casa părintească nu se vinde" şi un partid ai căror membri marcanţi ne-au spus ani la rând: "să trăiţi bine", va rămâne în istorie drept cel mai mare vânzător de neam şi ţară pe care l-a avut România vreodată.

Nimeni, stimaţi colegi, dar nimeni în mai bine de 2000 de ani nu ne-a vândut, chiar dacă înaintaşii noştri s-au confruntat cu ameninţări grave din partea turcilor sau austro-ungarilor.

Din păcate pentru PDL, "casa părintească nu se vinde" este încă o dovadă de ipocrizie, căci, de când PDL este la guvernare a vândut România pe preţ de nimic... Cred că au făcut asta pentru că, pentru cei din PDL ţara în care s-au născut şi în slujba căreia ar trebui să trudească nu este "casa părintească"! Altfel nu îmi explic cum au putut face atâtea nenorociri.

Pentru a susţine cele afirmate mai sus doresc să aduc la cunoştinţă doar ultimele trei hotărâri de guvern: înfiinţarea liniilor cu predare maghiară la UMF Târgu Mureş, exploatarea gazelor de şist şi vânzarea cuprului, toate trei se înscriu în categoria vânzare de neam şi ţară.

Pentru că PDL îşi doreşte să rămână la guvernare, chiar cu preţul trădării valorilor româneşti, a mai făcut o concesie UDMR. Nu au contat argumentele oamenilor de cultură din România, ale profesorilor universitari sau valorile româneşti. Nimic din toate acestea nu au valoare pentru cei din PDL. Singurul lor interes e să mai stea o zi măcar la guvernare ca să ne nenorocească şi mai tare.

În ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, acesta este un atentat la siguranţa cetăţenilor, deoarece specialiştii spun că metoda folosită pentru extracţie, şi anume fracturarea hidraulică, este poluantă, iar ecologiştii susţin că distruge pânza freatică şi poate genera cutremure. Mai mult decât atât, această tehnologie a fost interzisă în mai multe ţări, printre care Franţa, Marea Britanie, dar şi în ţară vecină nouă, Bulgaria. De asemenea, vânzarea cuprului este una dintre cele mai mari greşeli pe care le-a făcut guvernul PDL. Este încă o dovadă a modului în care PDL îşi bate joc inclusiv de Constituţia României.

Toate aceste acţiuni ale PDL merită să fie sancţionate printr-o moţiune de cenzură. Nu putem accepta ca o mână de indivizi să vândă ţara şi să compromită viitorul nostru şi al copiilor noştri de o asemenea manieră. Nu numai că ne compromite în prezent, ci este o acţiune care va avea repercusiuni zeci de ani de acum înainte şi toate astea pentru a servi intereselor unei clici din PDL sau din jurul partidului, care va fi astfel nevoită să "cotizeze" la partid! Că doar se apropie alegerile, nu-i aşa?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Fondurile europene".

România are la dispoziţie până în 2013 peste 19 miliarde de euro sub forma fondurilor structurale şi peste 8 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Potrivit specialiştilor în domeniu, în perioada 2007-2009, România a reuşit să atragă doar 600 de milioane de euro pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi 740 de milioane de euro pentru programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale, contribuind în acest timp cu 3,2 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene.

Sumele mici atrase de către România reprezintă un semnal de alarmă care ar trebui să declanşeze o reevaluare a strategiei autorităţilor care vor trebui să găsească măsuri adecvate pentru sporirea capacităţii de absorbţie a fondurilor, având în vedere impactul social-economic vizat de procesul de alocare a acestor sume, precum şi nivelul redus de atragere a fondurilor până în acest moment.

În aceste condiţii, consider că este necesar să găsim soluţii pentru deblocarea situaţiei existente, având în vedere că România pierde fonduri importante, necesare dezvoltării unor domenii cheie, precum agricultura, transporturile, turismul sau întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, fondurile europene ar putea reprezenta şi un punct de plecare pentru persoanele disponibilizate care vor avea la îndemână un instrument pentru demararea unei afaceri.

Astfel, prioritatea ar trebui să o constituie simplificarea procedurilor de evaluare, precum şi dezvoltarea unor programe de informare eficiente.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Producţiile agricole şi zootehnice"

Judeţul Galaţi deţine capul de listă din punct de vedere al producţiei agricole şi zootehnice. Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Gospodăria ţărănească va continua să aibă un rol important în aprovizionarea pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. Numai că tot mai mult vor avea căutare produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţete ecologice.

La fel stau lucrurile şi în cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale, dar punând la lucru şi ştiinţa modernă. Produsele obţinute ar putea să fie vândute pe bani grei în toată lumea, din Europa până în America. Statul ar trebui să-i ajute. Nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice şi hipercentralizate, ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel.

Există la noi chiar o experienţă notabilă din perioada interbelică, numeroşi ţărani fiind antrenaţi atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun.

Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, la noi, desigur, căci în vremurile noastre, în ţările dezvoltate, prin libera iniţiativă, dar şi prin intervenţii de stat, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii suple şi eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obţină profit din tranzacţii având ca obiect munca fermierilor. O întreagă reţea de servicii agricole îl susţin însă pe fermier, de la arat, semănat şi recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câştig optim, pentru că dacă fermierul dă faliment, întreaga reţea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător, intervin subvenţiile.

În locul fermierului se află ţăranul român, despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primeşte ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de preţuri stimulative de achiziţie, nici de reţele de servicii, nici de subvenţii şi nici de credite. Iar intermediarii din pieţele orăşeneşti, hărţuiţi acum de autorităţi, nu sunt decât nişte bieţi amatori, ce nu înţeleg bine nici măcar dependenţa lor fundamentală de munca ţăranului şi de profitul lui.

Fără o reformă radicală, făcută cu faţa la viitor, agricultura noastră nu poate supravieţui. O reformă a structurilor de producţie, a relaţiilor producţie-consum, a mentalităţilor ar fi singura şansă ca agricultura noastră să reziste în faţa concurenţei din Uniunea Europeană.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Bătrânii noştri aşteaptă să fim responsabili"

vă cer să trecem peste orgolii, peste lupta asta dusă până la absurd pentru alegerile prezidenţiale şi să facem lucrurile aşa cum aşteaptă şi ne cer părinţii noştri, cu responsabilitate.

Dar cum îi tratăm noi, astăzi, pe cei care ne-au educat şi au muncit zeci de ani pentru România? Îi numim, prin vocea unor politicieni, asistaţi social.

Cum s-or fi simţit părinţii noştri? Ce vom spune noi, peste câţiva ani, când şi copiii noştri ne vor numi asistaţi social?

Nu, pensionarii nu sunt asistaţi social, ei au achitat timp de câteva zeci de ani contribuţii, acum este momentul să primească pensii din sumele plătite. Pensia nu este un favor, ci un drept.

De la ideea ca oamenii să iasă la pensie la 70 de ani, în condiţiile în care media duratei de viaţă la bărbaţi este de 69 de ani, şi până la aceea că statul român nu mai plăteşte pensii deloc, nu mai este decât un pas, şi aşa s-ar ajunge ca persoanele în vârstă să nu mai fie asistate.

Bătrânii noştri aşteaptă de la noi şi ne cer să fim responsabili, să scoatem ţara din criză, să-i ajutăm să treacă mai uşor peste această situaţie dificilă, să le oferim siguranţa că-şi vor primi pensiile, că vor avea bani de medicamente, că îşi vor duce în continuare viaţa cu demnitate. Ne cer aceste lucruri cu demnitate, n-o fac zgomotos, nu fac presiuni şi ne privesc cu înţelegere atunci când greşim, dar oare cât vor mai putea să reziste?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Politica de educaţie ecologică"

Nu trece un singur an fără ca Dunărea să nu fie poluată, iar în ultimii ani acest lucru se întâmplă la fiecare 3 - 4 luni. Trebuie să recunoaştem faptul că România nu a avut şi nu are nici acum o politică de educaţie ecologică destinată tuturor locuitorilor, că în afară de acţiunile sporadice ale unor organizaţii ecologice nu s-a făcut mare lucru şi că din când în presa mai semnalează câte un accident de mediu.

Numărul mare de accidente de poluare a râurilor şi în special a Dunării, deşeurile reciclabile aruncate peste tot şi chiar proiectul Roşia Montană sunt dovada vie a celor afirmate.

Când Dunărea este poluată au de suferit nu numai speciile de peşti şi păsări, ci şi oamenii care trăiesc pe malurile fluviului şi îşi au legată existenţa de acesta, pentru că multe localităţi din Mehedinţi şi din ţară se alimentează cu apă potabilă din Dunăre.

La sfârşitul anului 2006 au fost 6 cazuri de poluare cu produse petroliere, iar la începutul acestui an a fost o poluare cu produse chimice în zona Moldova Nouă, în timp ce oraşul Orşova a fost afectat de poluarea cu deşeuri menajere.

Iată că nu au trecut decât două luni şi jumătate şi PET-urile, furajele şi electrocasnicele au ajuns iarăşi în Dunăre.

Din păcate, politica de educaţie ecologică actuală nu există decât, poate, pe hârtie!

Cu siguranţă nu vă spun o noutate când vorbesc despre aceste exemple de poluare a Dunării, dar cred că a venit timpul să luăm măsuri, România trebuie să aibă o politică de educaţie ecologică. Este o datorie faţă de noi şi urmaşii noştri.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Măsurile luate de Guvern"

O caracteristică nefericită a clasei politice şi a guvernanţilor noştri este fundamentarea constant superficială a măsurilor economice anticriză legiferate. Majorarea TVA, deci creşterea preţurilor, precum şi tăierea simplistă a 25% din salariile bugetarilor creează un cerc vicios al politicilor fiscale şi întârzie ieşirea din recesiune.

Întrucât principala consecinţă este reducerea cererii, deci a consumului, pe termen scurt, cele două măsuri luate concomitent vor avea un rezultat contrar celui preconizat. Veniturile la buget în loc să crească vor scădea, erodate si de contracţia economiei şi de perspectiva reînfloririi evaziunii fiscale.

Chiar rectificarea bugetară din aceste zile se face prin tăierea sumelor alocate pentru investiţii, în favoarea susţinerii cheltuielilor cu pensiile şi salariile. În prezent, angajatorul plăteşte contribuţii sociale care totalizează 27,5% din venitul brut al angajatului; angajatul, la rândul lui, are contribuţii sociale totalizând 16,5% din venitul brut şi încă 16% impozit pe ce rămâne după scăderea contribuţiilor sociale. Deci pentru fiecare 100 lei venit net revin 81,8 lei impozite şi contribuţii.

Teoria economică stipulează clar că în momente de recesiune economică nu se măresc taxele şi impozitele, ci se iau măsuri de stimulare a investiţiilor. Guvernanţii noştri procedează exact invers.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Diminuarea efectelor crizei"

Peste 60% dintre companiile private din România vor face disponibilizări în 2012, pentru a reduce costurile, iar aproape 75% au scăzut deja bugetele de salarii previzionate pentru acest an. Reducerea bugetelor se bazează pe impactul aşteptat al scăderii economice asupra firmei şi pe diminuarea cheltuielilor la nivel general.

Pe fondul crizei economice, firmele private sunt nevoite să recurgă la reducerea cheltuielilor, măsură echivalentă cu trimiterea angajaţilor în şomaj. În cel mai bun caz, dacă nu se disponibilizează oameni, angajatorii sunt nevoiţi să reducă bugetele de salarii, fapt care duce nu la îngheţarea salariilor, ci, mai rău, la reducerea acestora, în condiţiile în care leul continuă sa se devalorizeze, iar alimentele şi utilităţile continuă să se scumpească.

În judeţul Galaţi situaţia este cea mai gravă, judeţul fiind primul în totalul disponibilizărilor, calculat pentru finalul anului trecut şi începutul noului an. Am iniţiat mai multe acţiuni parlamentare sub forma unor întrebări şi interpelări adresate ministerelor de resort, pentru a identifica şi a elabora programele sociale de incluziune socială de care gălăţenii au atât nevoie şi de care să poată beneficia în mod real.

În acest context, acordarea subvenţiilor în agricultură, măsurile fiscale, în special neimpozitarea profitului reinvestit, o mai bună coordonare în accesarea fondurilor europene destinate IMM-urilor şi mediului rural, sunt măsuri pe care Guvernul trebuie să le pună în aplicare de urgenţă, astfel încât efectele crizei să fie diminuate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"8 ani de la aderarea României la NATO"

Coerenţa, consecvenţa şi eficienţa pe toate planurile au făcut ca România să se prezinte la Summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002 ca un candidat puternic, care a îndeplinit standardele euroatlantice stabilite, care acţiona deja nu doar ca un partener, ci ca un membru cu drepturi depline al Alianţei. în acest fel, a fost posibil ca la această reuniune, factorul politic de conducere al Alianţei să adreseze României invitaţia de a adera la Pactul Nord-Atlantic.

Pentru România, aderarea la NATO a însemnat de la început declanşarea unui proces complex în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României şi i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Privind retrospectiv, putem spune că pe parcursul anilor de după revoluţia din decembrie 1989 se pot observa mai multe linii de continuitate atât impuse, cât şi asumate, direcţii care sunt, de fapt, jaloane pe calea reformei.

Analiştii spun că aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană a constituit un argument serios pentru atragerea investitorilor străini. Apartenenţa la NATO, cumulată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a reprezentat un catalizator pentru investiţiile străine directe, aceste evenimente fiind o garanţie foarte puternică pentru investitori.

Calitatea de membru al NATO şi UE reprezintă un factor de stabilitate din punct de vedere geostrategic, care conferă un sentiment puternic de siguranţă pentru investitorii străini.

Preocupările României ca stat membru al NATO au vizat consolidarea Alianţei şi a rolului său de proiectare a securităţii în afara spaţiului euroatlantic, reuşita misiunilor NATO din Afganistan şi Irak, amplificarea parteneriatului NATO cu UE şi întărirea relaţiei transatlantice. Alianţa Nord-Atlantică va rămâne, alături de Uniunea Europeană, unul dintre principalii piloni ai politicii externe şi de securitate a României. Obiectivul strategic prioritar este configurarea liniilor de acţiune pentru profilul consolidat al României în NATO, în condiţiile în care România poate să se prezinte cu un inventar de calităţi care să o distingă în Europa şi în Alianţă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Serviciile pacienţilor cu boli incurabile"

În Uniunea Europeană, serviciile pentru pacienţi, în special pentru cei ce suferă de boli incurabile sau care implică tratament pe termen lung, iau în considerare toate aspectele legate de calitatea vieţii sau aspectele sociale implicate. În România nu există încă un sistem coerent de gândire în abordarea nevoilor complexe ale pacienţilor. De asemenea, nu există o cooperare interinstituţională cu privire la problemele acestor pacienţi. Cancerul este în prezent o importantă problemă de sănătate publică, fiind a doua cauză a mortalităţii la nivel naţional.

În România, copiii cu tumori maligne sunt diagnosticaţi tardiv, când afecţiunea se află în ultimele stadii, subliniază specialiştii în oncologie. Cel mai adesea, când copiii sunt atinşi de o boală atât de gravă, părinţii sunt dezarmaţi şi descurajaţi în faţa suferinţei cumplite şi a nenorocirii în care se găsesc. Mai mult, ei se confruntă cu un mediu medical care le este străin şi ignorant prin mentalitatea sa, prin termenii de specialitate şi prin nepăsare.

La nivelul judeţului Galaţi, în ultimul deceniu s-a dublat numărul cazurilor de tumori maligne la copiii cu vârste cuprinse între 1-14 ani. Ignoranţa, lipsa de informare, coroborate cu o implicare încă limitată din partea autorităţilor în acest domeniu, duc la diagnosticarea târzie a bolii şi, ca urmare, tratamentul devine extrem de costisitor, agresiv, implicând mai multă suferinţă atât pentru pacient, cât şi pentru familie. Din aceste motive, în foarte multe cazuri, vindecarea nu mai este posibilă. De aceea şi percepţia publicului este greşită, făcând din boala canceroasă un diagnostic fără milă, echivalentul condamnării la moarte.

În ciuda acestui fenomen alarmant, reţeaua de oncopediatrie din România continuă să se rezume la doar şase centre de diagnostic şi tratament al bolilor oncologice la copii, situate în centre universitare tradiţionale: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Târgu Mureş. La nivelul judeţelor, nu există nici măcar câte un singur medic oncopediatru, aspect ce este inacceptabil. Lipsa medicilor oncopediatri la nivel judeţean nu permite depistarea precoce a bolilor canceroase la copii în condiţiile în care, în stadii incipiente, multe dintre acestea sunt vindecabile.

De aceea, mulţi dintre copiii cu boli oncologice beneficiază târziu de tratament şi adesea inutil. Viitoarele acţiuni şi programe iniţiate şi dezvoltate de către Ministerul Sănătăţii, dacă ele vor exista, ar trebui să aibă în vedere conştientizarea opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul şi la serviciile disponibile în domeniu pentru persoanele bolnave de cancer; sprijinirea familiilor în care există persoane bolnave de cancer pentru înţelegerea problemelor create de această boală şi facilitarea comunicării cu acestea; informarea părinţilor cu copii bolnavi de cancer cu privire la boală, tratamente, clinici, drepturi legale şi alte servicii utile

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Serviciile sociale din România"

Aduc în discuţie un subiect care mă frământă şi care creează mari probleme şi dezavantaje unei mari categorii de persoane. Este vorba despre persoanele cu handicap, bătrânii şi copiii. O realitate cruntă ne loveşte în acest moment. Jumătate din România este complet descoperită din punct de vedere al serviciilor sociale, iar în mediul rural situaţia este şi mai tragică, 50-55 la sută din populaţie, acolo, este formată din persoane cu handicap, bătrâni şi copii abandonaţi prin plecarea părinţilor din ţară.

Pe de altă parte, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale reclamă faptul că statul nu finanţează decât în mică măsură programele sociale ale ONG-urilor. Astfel, dacă finanţarea de la bugetul de stat ajunge în Uniunea Europeană la 20 la sută, în România media e de doar 3-4 % din pib. Lipsa finanţării din bugetul de stat este cu atât mai mult resimţită de organizaţii, cu cât mulţi finanţatori internaţionali trebuie să se retragă din România, având în vedere noul statut de stat membru. În România este evident că atât sectorul public, cât şi statul au fost incapabile să ofere o paletă corectă de servicii sociale adecvate noilor criterii impuse. În ultimii ani se observă o transformare conceptuală de la servicii de asistenţă socială către servicii sociale primare centrate pe prevenţie, identificarea nevoilor sociale, limitarea situaţiilor de risc.

Este necesară realizarea unei cercetări de teren care are drept scop final realizarea unei hărţi a serviciilor sociale din România; elaborarea Strategiei naţionale privind dezvoltarea sistemului de servicii sociale şi a Planului de acţiune pentru implementarea acesteia. Este nevoie de implementarea unor servicii specializate care să cuprindă suport şi asistenţă pentru menţinerea, recuperarea sau dezvoltarea capacităţilor persoanelor sau grupurilor vulnerabile, de coerenţă internă a sistemului de proceduri; corelarea şi coordonarea agenţiilor de implementare; un sistem unic de acreditare a prestatorilor; dezvoltarea pe scară largă a serviciilor primare la nivel local; formarea personalului care aplică aceste proceduri (evaluatori, contractanţi, agenţii de licenţiere etc.); formare specifică a prestatorilor de servicii în domeniul reglementării serviciilor sociale; testarea diferitelor scenarii şi proceduri pentru noile mecanisme introduse progresiv; flexibilitatea instrumentelor de reglementare, pentru a permite dezvoltarea serviciilor noi, care acoperă goluri importante în sistemul de servicii; implicarea utilizatorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în elaborarea cadrului de reglementare pentru serviciile sociale; introducerea unor instrumente noi de management şi monitorizare în câmpul serviciilor sociale; un rol mai activ al prestatorilor de servicii, publici şi privaţi, în definirea politicilor şi implementarea programelor de reformă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Protecţia mediului în România"

În calitate de parlamentar de Galaţi, îmi revine datoria de a atrage atenţia asupra fenomenului poluării industriale cu care se confruntă cetăţenii municipiului Galaţi, fenomen ce tinde să devină, pe zi ce trece, mai alarmant şi mai grav. Problemele de protecţie a mediului se pun tot mai acut, ca urmare a poluării locale produse în diverse sectoare economice cum sunt: industria petrolieră, minieră, termoenergetică, chimică, de prelucrare a lemnului, metalurgică, siderurgică, industria construcţiilor de maşini, cimentului, transporturi, agricultură şi gospodărirea deşeurilor.

Industriile emană în atmosferă milioane de tone de oxizi de sulf, oxizi de azot, hidrocarburi şi particule în suspensii. Un mediu înconjurător sănătos reprezintă o condiţie esenţială pentru proprietatea pe termen lung şi pentru calitatea vieţii. De aceea, cetăţenii gălăţeni cer şi au dreptul la un nivel de protecţie ridicat în acest domeniu. Ca multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est, România a moştenit din perioada comunistă grave probleme de mediu, cauzate de politica industrială bazată pe o productivitate ridicată, care nu a ţinut cont de impactul asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Cele mai grave probleme se întâlnesc în următoarele sectoare: calitatea apei, gestionarea deşeurilor şi poluarea aerului şi a solului. Poluarea aerului are de asemenea efecte nocive asupra agriculturii, pădurilor, resurselor de apă şi construcţiilor.

Consider că pentru a pune sub control fenomenul poluării industriale la nivelul judeţului Galaţi, şi nu numai, sunt necesare de parcurs următoarele etape: elaborarea unui concept de protecţie a mediului înconjurător specific; stabilirea unei metodologii de operaţionalizare a acestui concept; promulgarea unei legislaţii corespunzătoare; realizarea infrastructurii necesare tratării afluenţilor poluanţi, controlului procesului de poluare/depoluare; sensibilizarea opiniei publice pentru reducerea potenţialului poluant în calitate de generatori de substanţe nocive şi ca factor restrictiv pentru activitatea poluantă a industriei.

Protecţia mediului în România ar trebui să constituie o prioritate, iar pe termen scurt este necesară concentrarea activităţii în domeniul mediului, pe următoarele direcţii: elaborarea şi finalizarea strategiilor sectoriale de armonizare legislativă, precum şi aplicarea şi integrarea acestora într-o strategie globală de armonizare în domeniul protecţiei mediului; accesul la informaţie, protecţia naturii şi calitatea apei; pregătirea şi promovarea legislaţiei-cadru privind managementul deşeurilor şi calitatea aerului; pregătirea unei strategii financiare, precum şi a unor planuri detaliate de finanţare; consolidarea capacităţii instituţionale atât la nivel naţional, cât şi local, pentru implementarea efectivă a legislaţiei transpuse.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Violenţa din instituţiile şcolare"

Studiile realizate de instituţiile internaţionale plasează România pe primele locuri în rândul ţărilor în care sunt raportate acte de violenţă asupra sau ale elevilor în spaţiul şcolii sau în timpul orelor de curs. Statisticile realizate sunt îngrijorătoare: în 75% din şcolile din România se înregistrează fenomene de violenţă şi 60% din elevii din Bucureşti au fost agresaţi verbal şi fizic în şcoală şi în familie.

Violenţa în şcoală nu este un fenomen izolat şi trebuie privită în context global şi asociată mediului familial şi social din România. Fiecare caz de violenţă şcolară mediatizat la nivel naţional reprezintă un nou semnal de alarmă, pentru că în spatele lui există cel mai probabil zeci de alte cazuri care nu ajung în atenţia publică, dar care pot conduce la apariţia de efecte severe la nivelul întregii societăţi.

În România, în prezent, fenomenul violenţei în şcoli a căpătat proporţii cotidiene, în condiţiile în care opt şcoli din zece se confruntă cu o anumită formă de violenţă: violenţa între elevi, violenţa elevilor îndreptată împotriva profesorilor, violenţa profesorilor împotriva elevilor, violenţa unor tineri din afara şcolii faţă de elevi sau chiar faţă de profesori. Această violenţă, deseori manifestată doar la nivel verbal, se transformă deseori în violenţă fizică. Responsabilitatea pentru propagarea ei este împărţită între stradă (75%), mediul familial (54%), mass-media (23%) şi şcoală (21%).

Soluţiile trebuie identificate la nivel de fiecare unitate şcolară în parte, la nivel de familie şi, nu în ultimul rând, la nivel de individ, şi trebuie materializate în medierea conflictelor şcolare prin soluţionarea disputelor prin intervenţia unei persoane neimplicate în conflict, această procedură trebuie urmată de un psiholog sau de un consilier pedagogic; echilibrarea intereselor poate diminua riscul apariţiei conflictelor şcolare, prin acordarea aceluiaşi statut ambelor persoane participante la conflict. În acest sens, soluţionarea problemei este mult mai simplă, iar conflictul poate fi "stins" mai uşor, apoi, corectarea climatului conflictual în familie reduce numărul elevilor-problemă, principalii "suspecţi" în declanşarea actelor violente; realizarea unui echilibru al statutului elevilor în şcoală, fiecare elev învaţă că este egal în drepturi, indiferent de situaţia financiară sau de statutul social al părinţilor.

Recomandările ce pot fi făcute pentru limitarea violenţelor la nivel individual sunt: identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent, implicarea activă a elevilor cu potenţial violent şi valorificarea intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de violenţă şi evitarea centrării exclusiv pe sancţiune. La nivel curricular, se recomandă dezbaterea şi încurajarea exprimării opiniei elevilor, valorificarea temelor relevante pentru problematica violenţei, precum şi programe şi activităţi extracurriculare.

Domnul Petre Petrescu:

"Românii îşi permit să plătească cel mai mare TVA la alimente"

Nivelul scăzut de trai şi creşterea TVA-ului la alimente a adus România pe primele locuri în ceea ce priveşte preţurile acestora. Nivelul TVA-ului la alimente în România este de cinci-şase ori mai mare decât în alte state europene. România este pe locul doi în Europa la nivelul taxei pe valoare adăugată la alimente. Alte state din UE, mult mai dezvoltate decât România, precum Luxemburg, Spania şi Italia nu aplică TVA la alimente mai mare de 10%. Mai mult, există state, ca Marea Britanie şi Malta, care nu aplică taxe pe mâncare.

Efectele unei taxe mari la mâncare sunt binecunoscute oricui are cunoştinţe minime de economie. TVA-ul crescut duce la sporirea evaziunii fiscale, scăderea banilor care vin la buget, scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor şi scoaterea de pe piaţă a companiilor care lucrează cu acte în regulă.

Reducerea TVA-ului ar avea ca efect imediat scăderea preţului la alimente şi creşterea consumului. O reducere de până la 10% a TVA-ului ar duce la scăderea cu 10-12% a preţurilor. Ceea ce este foarte important este ca această scădere să fie aplicată pe tot lanţul alimentar: de la agricultor, procesator, producător şi până în magazinele alimentare.

Cum să îşi menţină românii nivelul de consum când în ultimii doi ani preţul pâinii a crescut cu 50%, iar preţul laptelui s-a dublat?

Printre alte efecte benefice se numără şi faptul că populaţia ar consuma produse mai bune din punct de vedere calitativ, iar pentru companii se vor crea condiţii pentru realizarea de investiţii după normele UE.

Nivelul de trai scăzut înseamnă şi consumul de alimente de proastă calitate. Statisticile arată că românii nu îşi permit să cumpere prea multă carne şi compensează cu pâine.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Moştenirea generaţiilor viitoare"

Ziua Internaţională pentru Conservarea Monumentelorşi Siturilor este sărbătorită începând cu anul 1983, conform recomandării Conferinţei Generale UNESCO, la propunerea ICOMOS (Comitetul Internaţional alMonumentelorşi Siturilor), şi are deja tradiţie în atragerea interesului publicului, atât asupra diversităţii patrimoniului monumental mondial, cât şi a vulnerabilităţilor sale.

Supuse unei permanente presiuni din cauza dezvoltării explozive a investiţiilor din ultimii ani, monumentele istorice şi siturile arheologice au avut şi au în continuare de suferit.

Marcarea acestei zile oferă posibilitatea conştientizării publicului cu privire la patrimoniul monumental la nivel naţional şi mondial, precum şi asupra eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea monumentelor. Monumentele, arhitectura, istoria scrisă sunt elemente de identitate ale unui popor şi trebuie tratate ca atare. Trebuie apărate, îngrijite şi mai ales promovate. Sunt repere ale generaţiilor care vor veni şi este de datoria noastră ca cetăţeni ai României şi, desigur, ca for legislativ, să reuşim să le păstrăm nealterate.

Domnul Ion Stan:

"Dezinformări şi răspunderi penale prezidenţiale"

Dezinformarea este o armă secretă utilizată şi cuantificată metodologic înaintea erei noastre, ceea ce poate explica nu numai perfecţiunea atinsă, ci şi adoptarea ei ca practică politică şi instrument al guvernării.

De câteva luni, asistăm la o escaladare a dezinformărilor puse în operă prin utilizarea persoanelor cu cele mai înalte demnităţi în stat, care apar ca relee de difuzare, intermediere sau de amplificare a credibilităţii mesajelor prin care se ascund adevăratele intenţii ale unei puteri disperate, sub povara făgăduinţelor scadente, de a înstrăina pe nimic bogăţiile naturale şi a trăda, astfel, interesele poporului român.

Aşa bunăoară, ni s-a spus, din amvonul Preşedinţiei României, că prin deschiderea exploatărilor aurifere şi cuprifere de la Roşia Montană şi Roşia Poieni, a celor gazeifere la Bârlad, cele din sudul Dobrogei şi în celelalte perimetre vizate din Transilvania, se vor crea locurile de muncă prin care să se asigure contribuţiile necesare plăţii pensiilor. Când s-a lansat acest mesaj, în totalitate fals, nu s-au spus multe alte lucruri şi nici de ce s-a ajuns în situaţia ca preşedintele României să se implice în impunerea unor decizii nu numai nepopulare şi exterioare competenţelor sale, dar şi prin dezinformare la scară internaţională.

Ce ne spun evaluările realiste şi care este adevărul în legătură cu locurile de muncă? Exploatările menţionate nu ar crea mai mult de două-trei mii de locuri de muncă, în timp ce pentru echilibrarea bugetului pensiilor sunt necesare cea 1,5 milioane de noi locuri de muncă. Este exclus ca la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi al Guvernului să nu fie cunoscută această statistică elementară. Atunci, de ce suntem minţiţi?

Ce altceva se încearcă a se trece sub tăcere, scontându-se că suntem prea osteniţi de grijile cotidiene, pentru a mai avea memoria activă? Că un fost membru al Guvernului României, care şi-a asumat coordonarea şi implementarea programelor PSAL I şi PSAL II, în numele dezideratului unei "economii de piaţă eficiente", este în bună parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrării minereului de cupru la Zlatna şi Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, în concentraţie de peste 99%. În urma acestei decizii catastrofale, minereul de cupru a fost extras în stare brută, cu subvenţie de patru dolari la un dolar valoare minereu furnizat unor SRL-uri pentru a-l exporta. Prejudiciile cauzate, în acest fel, sunt la dimensiuni de subminare economică a statului, în înţelegere cu centre de decizie externe, ceea ce întruneşte conţinutul material şi intenţional al infracţiunii de trădare, pentru care cetăţeanul Traian Băsescu va fi, cât de curând, chemat să răspundă.

Peste 40 de ani, când vor fi accesibile arhivele Serviciului Român de Informaţii create până în anul 2000 inclusiv, posteritatea o să afle cum agenţia de evaluare şi implementare a PSAL I şi II a fost ocupată cu personal incompetent, retribuit cu 72.000 dolari/an, din care o jună brunetă, succesoare în funcţie ministrului în cauză, colecta 60% pentru cel care afirma că "nu poate îndeplini obiectivele PSAL II din cauza opoziţiei sistemului mafiot" sau că "(...) A ne agăţa de un fals patriotism că pierdem băncile este complet greşit".

În faţa justiţiei pe care ai reformat-o, obedienţa oricărei alternanţe a puterii, fii pregătit să dai dovadă exemplară a adevăratului tău patriotism, cetăţene Traian Băsescu!

Un omniprezent şi ubiscient analist, l-am numit pe cel mai agresiv şi rapid debitor de judecăţi de "valoare", care prestează la o "televiziune mogulă", a încercat să-l combată pe Traian Băsescu cu altă dezinformare: "Dacă Traian Băsescu nu reducea personalul bugetar, nu scădeau contribuţiile la fondul de pensii".

Este de notorietate că personalul bugetar este retribuit exclusiv din taxe şi impozite. Ca să plătească, la rândul său, taxe şi impozite, trebuie să consume tot din taxe şi impozite. Iar, în ceea ce priveşte statul, acesta nu obişnuieşte să vireze în bugetul pensiilor şi asigurărilor de sănătate partea sa de contribuţie ca angajator. Aşadar, angajaţii în serviciile publice numai aparent sunt contribuitori la fondul de pensii, deoarece ei, în realitate, nu fac decât să mute nişte bani dintr-o parte în alta, fără a aduce plusvaloare şi fără a crea profit.

Mai mult, în serviciile publice s-a instituit până şi practica greu de calificat a şefilor şi şefuleţilor de a-şi plăti amantele din bani publici. Câteva mii de amante, începând de la înaltele administraţii, până la primăria lu’ dom’ Costel din Cuca Măcăii, sunt suprapopulate cu "consiliere şi secretare personale". De facto, tot atâtea motive de divorţuri şi familii destrămate.

De unde or fi luat acest exemplu, cetăţene preşedinte? De ce nu faceţi uz de autoritatea prezidenţială pentru ca să legalizăm prostituţia şi să trimitem miile de hărnicuţe consiliere să presteze la normă, cu condicuţa şi taxele şi impozitele de rigoare. Aşa se va da o lovitură serioasă mafiei traficului de carne vie, iar cea mai veche meserie s-ar onorabiliza, prin alinarea suferinţelor pe care le-aţi produs bugetului.

Dacă tot v-aţi ambiţionat să nu lăsaţi resurse nevalorificate, de ce nu aţi începe cu cele la care vă pricepeţi cel mai bine, cetăţene preşedinte?!

Domnul Dumitru Chiriţă:

"Regimul Băsescu continuă jaful la drumul mare"

În aceste zile, viaţa politică a României cunoaşte bulversări importante, demne de un an electoral, ca urmare a acţiunilor "securistice" ale lui Traian Băsescu.

Astfel, Ioan Oltean, secretar general al Partidului Democrat Liberal, implicat în fapte de corupţie nedovedite, acuză că această situaţie nu reprezintă decât un dosar politic "fabricat" de colegii săi de partid, iar Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al aceluiaşi partid, acuză, la rândul său, că România este un stat "poliţienesc", motiv pentru care înţelege să se înscrie în Partidul Naţional Liberal, alături de mulţi primari şi parlamentari din Caraş-Severin.

Pe fondul acestor scandaluri publice, guvernul Ungureanu, condus de Traian Băsescu, continuă privatizările suspecte ale unor societăţi strategice, în dorinţa disperată de a obţine sute de milioane de euro pe care să-i folosească în campania electorală.

"Privatizarea" societăţii Cupru min pentru suma de 200 de milioane de euro a fost anunţată ca un succes, uitând a se preciza că resursele minerale ale acestei companii sunt la nivelul a peste 20 de miliarde de euro, după estimarea făcută de către "Jurnalul naţional".

În acelaşi timp, această privatizare nu a avut la bază obligaţiile cumpărătorului de a face investiţii şi de a crea locuri de muncă, pentru a asigura o dezvoltare durabilă, lucru recunoscut şi de preşedintele Oficiului Participaţiunilor Statului şi Privatizării în Industrie.

Totodată, firma "câştigătoare", la momentul licitaţiei, nu a făcut dovada că ar avea cele 200 de milioane de euro, aflându-se în situaţia ca acum să caute bani de pe pieţele de capital, pentru a-şi onora obligaţiile de cumpărător.

O altă "privatizare de succes" a fost şi vânzarea a 15% din acţiunile "Transelectrica", în condiţiile în care, anterior procesului, autorităţile statului au acţionat contra intereselor acestei societăţi, prin demiterea conducerii companiei şi numirea în consiliul de administraţie a unor persoane care nu au nicio legătură cu domeniul de activitate.

În acest caz, ca urmare a scandalurilor provocate de autorităţi la "Transelectrica", am constatat că preţul per acţiune la Bursă, în urma vânzării pachetului de 15%, a scăzut de la 16 lei, cât era înainte de începutul sesiunii, la 15 lei, la finalizarea tranzacţiei, aducând astfel un prejudiciu important statului român.

În ambele situaţii de privatizări - ale Cupru min şi "Transelectrica" - sumele rezultate din tranzacţii se vor duce la bugetul de stat, pentru a acoperi incompetenţa şi dorinţa "portocaliilor" de a folosi banii în scopuri electorale.

Având în vedere tranzacţiile suspecte efectuate în cele două cazuri, se impune anularea privatizării societăţii Cupru min, respectiv declanşarea unei anchete pentru a-i sancţiona pe cei care au adus prejudicii societăţii "Transelectrica" şi stoparea celorlalte privatizări programate pe durata anului 2012, ţinând seama de interesul scăzut al investitorilor, dar mai ales de faptul că banii din privatizare vor fi folosiţi pentru cumpărarea de voturi.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Politica coaliţiei de la guvernare şi interesul naţional"

Orice declaraţie politică, ca formă de exprimare democratică a deputaţilor şi senatorilor în Parlamentul României, se impune pentru reprezentanţii autentici ai cetăţenilor, de realităţile ţării, ale unor judeţe sau comunităţi locale. Comunicarea cu cetăţenii, cunoaşterea şi dialogul cu oamenii, solicitarea acestora de a face publice necazurile şi problemele cu care se confruntă m-au determinat să enumăr câteva din problemele economice ale prezentului.

Viaţa economică a ţării este astăzi grea. Şi totuşi politica PDL este acum una fără argumente, fără perspectivă şi fără subordonare faţă de interesul naţional.

Măsura Guvernului de a creşte cu 16% taxele şi impozitele începând cu anul 2013 pe fondul vieţii economice cu venituri în scădere are ca rezultat împovărarea familiei, crearea de noi greutăţi de ordin material. Credem că renunţarea la o astfel de măsură sau măcar amânarea ei ar fi o politică relativ normală a Guvernului coaliţiei.

Resursele solului şi ale subsolului aparţin poporului român şi acesta ar trebui să decidă ce să se facă cu aceste resurse. Recent, Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu a hotărât fără niciun fel de consultare şi fără avizul de mediu ca cel mai mare zăcământ de cupru din România de la Roşia Poieni, să fie dat pentru exploatare firmei canadiene "Roman Cooper Corp". Acest zăcământ cu peste 900 milioane tone de cupru, 56 tone aur şi alte zeci de tone de argint - cum apreciază specialiştii - a fost licitat de o firmă canadiană necunoscută cu valoarea de 200 milioane de euro, când valoarea adevărată este de circa 6 miliarde de euro. Menţionăm că firma de exploatare a cuprului de la Roşia Poieni are un profit de 12 milioane de euro anual.

Şi tot acum s-a licitat exploatarea gazelor de şist prin fracturare la Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti, ceea ce a scos în stradă pentru proteste mii de oameni. Aici cetăţenii protestează împotriva începerii exploatării, deoarece tehnicile care se folosesc astăzi pentru exploatarea gazelor provoacă cutremure, distrug pânza de apă freatică şi poluează solul, apa şi aerul.

La noi în Bucovina se desfăşoară un alt fenomen: sunt cumpărate terenurile agricole de către fabrica austriacă de prelucrare a lemnului din zona Rădăuţi.

Iată doar câteva din realităţile economiei naţionale care ignoră interesul naţional şi, credem, promovează interesele politice ale PDL-ului şi ale aliaţilor din coaliţia de la guvernare.

Punerea în operă a acestor demersuri ale Guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu conduce România spre un nou statut, posibilul statut de stat-colonie, cum spun economiştii avizaţi şi buni români.

Şi autorităţile administraţiei publice locale, şi cetăţenii, şi noi, oamenii politici ai Uniunii Social Liberale, avem datoria de a interveni nemijlocit pe căi legale pentru apărarea resurselor naturale şi folosirea lor numai în interesul poporului român.

Domnul Cornel Itu:

"Clasa 0"

Ministerul învăţământului îşi continuă nestingherit activitatea experimentală potrivit proverbului "El învaţă barberia pe capul tău" şi perseverează pe drumul aşezării carului în faţa boilor. Cu alte cuvinte ne învaţă ceea ce nu ştie nici el, ne pune în situaţii în care uneltele noastre, că să spun aşa, nu sunt organizarea, metoda, ştiinţa, ci măria sa improvizaţia.

Legea învăţământului a fost adoptată. A discuta despre conţinutul, caracterul şi justeţea ei în clipa de faţă este de prisos. Ne găsim în faza punerii ei în aplicare. Abia acum se vede cât de importantă ar fi fost dezbaterea ei temeinică, profesionistă şi cât de dăunătoare este lipsa de experienţă şi superficialitatea cu care s-au tratat conţinutul şi posibilităţile de implementare a legii.

totul începe cu înscrierea copiilor în clasa 0 sau clasa I, sau grupa pregătitoare de la grădiniţă. Acest fapt elementar a dobândit proporţii cosmice, cuprinde nici mai mult nici mai puţin decât 4 etape, care se întind pe o perioadă de 7 săptămâni, din 5 martie până în 18 mai! E de neexplicat şi inacceptabilă o asemenea procedură greoaie de înscriere la şcoala de alfabetizare în fapt. Se pare că ne paşte pericolul necesităţii adoptării unei alte legi, prin care să acordăm concediu părinţilor ca să-şi poată înscrie odraslele la şcoală.

Să zicem că am ajuns în 18 mai şi copiii sunt înscrişi. Deocamdată problemele sunt rezolvate, doar că nu avem programă, nu avem material didactic, nu avem cadre didactice de specialitate sau măcar absolvenţi ai unor cursuri de iniţiere, nu avem săli de clasă potrivite, ne lipseşte mobilierul şi chiar grupul igienico-sanitar potrivit vârstei copiilor.

În momentul de faţă, când legea curge, procesul de înscriere a elevilor a început, problemele ridicate devin de strictă actualitate. Drept urmare e important să ştim paşii următori pe care îi preconizează Ministerul Învăţământului, strategia de urmat, astfel încât să fie înlăturate din start improvizaţiile, măsurile pompieristice, care în niciun caz nu ne garantează o lege a învăţământului funcţională, bună şi cu perspective.

Poate că noul ministru al învăţământului nu suferă de metehnele predecesorului său şi va reuşi să mobilizeze forţele întregului minister pentru a găsi cele mai bune soluţii de implementare a legii.

Domnul Neculai Răţoi:

"Se doreşte suprimarea legală a dreptului la autoapărare?"

Dublul asasinat de la coaforul Perla a redeschis controversa referitoare la armele de foc. Ca de obicei, oamenii puterii sunt iar înspăimântaţi de posibilitatea ca un om de rând, sătul de prostii, să le dea vreo ripostă mortală, întrerupându-le astfel permanent hoţiile şi sejururile pe Coasta de Azur, dansurile din buric ale amantelor ori lăfăielile în piscinele din prelungirea somptuoaselor lor vile, tolănirea pe banchetele luxoaselor limuzine achiziţionate din umilele lor salarii de bugetari de-o viaţă şi alte multe avantaje care le vin doar pentru că s-au orientat şmechereşte la momentul oportun spre partidul care a venit la putere. Căci nimic altceva nu le mai dă frisoane pe şira spinării potentaţilor actuali decât căderea în dizgraţia lui Băsescu şi posibilitatea să moară şi să fi adunat atâta avere în zadar. Nu mai este ruşinea faţă de cei care îi plătesc ca să îi cârmuiască plini de pricepere şi înţelepciune, nu mai este frica faţă de lege şi de Dumnezeu, nu mai este nimic în afara fricii de Băsescu şi de moarte. Şi, dacă o mai pot rezolva cu Traian Băsescu, întrucât acesta, în funcţie de interes, a demonstrat că poate reevalua până şi-un sconcs, scoţându-l drept nevinovat trandafir, au învăţat în schimb foarte bine vechea vorbă populară că "mortu' de la groapă nu se mai întoarce". Aşadar, ca nu care cumva să-i treacă prin cap să pună mâna pe-o armă vreunuia căruia i-a murit copilul în chinuri din lipsa morfinei sau pentru că i s-a mutat subit spitalul cu 80 de kilometri mai departe, ori care s-a trezit cu veniturile înjumătăţite, rămânând dator vândut la bănci şi pierzându-şi până şi acoperişul de deasupra capului întrucât nu mai avea puterea portocalie ce fura, la vreme de criză, ori pentru cine ştie care alt motiv întemeiat care aduce pe orice om sănătos în pragul nebuniei, puterea şi-a scos la înaintare tot felul de vorbeţi cu un singur mesaj: "să înăsprim legea", că, ia uite, vine unu' năcăjit şi ne întrerupe şi nouă şirul furturilor, lucru total inadmisibil pentru noi!

Privind obiectiv lucrurile, problema este mult mai complicată decât atât. Dintr-un reflex totalitar, puterea are tendinţa nu numai de a neutraliza orice formă de replică a cuiva împotriva exceselor sale, dar merge până într-acolo încât insistă să se interzică şi dreptul la autoapărare, pentru că acesta poate fi folosit inclusiv împotriva sa, iar acest lucru este intolerabil pentru băsism!

Sigur, într-un cadru mai restrâns, se poate pune problema că există oameni care au o repulsie organică faţă de arme, fie ele albe sau de foc. Este dreptul lor să moară dezarmaţi, cu gâtul tăiat de un drogat cu o sticlă spartă-n mână, închipuindu-şi că e mai onorabilă o moarte stupidă decât o viaţă trăită mai departe, deoarece, la apariţia drogatului, au avut legal o armă cu care au putut să se apere, pe ei şi familia lor, pentru a fi şi a doua zi împreună.

Asta este: viaţa oferă şi astfel de situaţii extreme fără să te-ntrebe dacă le vrei! Dar, în numele unei repulsii personale, cu ce drept îţi impui această opţiune proprie, riscând astfel să încalci dreptul sacrosanct la viaţă şi autoapărare al celorlalţi cetăţeni, care nu îţi împărtăşesc opiniile despre o dorită moarte stupidă, ori iluziile că eşti o întrupare a lui Bruce Lee, expert în arte marţiale?

Şi aşa legea referitoare la autoapărare mai degrabă te lasă victimă sigură în faţa oricărui nelegiuit, dar să mai vezi că vine o liotă de potentaţi care se reped să spună că legea trebuie înăsprită, începi să îţi pui problema dacă nu cumva aceştia lucrează în sprijinul şi spre siguranţa infractorilor. Căci infractorii sigur au o armă cu care să te atace, doar de-aia-s infractori, deoarece nu ţin cont de lege, numai tu, cetăţeanul de rând, nu ai, ca să te aperi, iar statul consideră că aşa e cel mai bine pentru tine. Căci cum te poţi apăra de un hoţ care intră peste tine, noaptea, cu un pistol în mână? Păi, dacă ar fi după legislaţia actuală, ai putea, de exemplu, să-1 înjuri, da' cu milă, că te dă-n judecată pentru că i-ai stresat neuronu' şi rişti să-i dai şi despăgubiri. Dacă însă vine insul cu un cuţit în mână, trebuie să-i măsori cuţitul şi să nu care cumva să pui mâna pe un cuţit mai mare decât al lui ca să te aperi, la tine-n casă, că faci pârnaie! Dacă vine cu o sabie ninja, trebuie să ai şi tu una sau să fii expert în arte marţiale, ca să te fereşti.

Dacă tipul vine cu un pistol..., asta e, ghinion: 1-0 pentru hoţ, căci niciodată, dar absolut niciodată legea din România nu-ţi va permite să te aperi cu un pistol, fie el şi cu apă de robinet. Iar dacă faci rost de permis şi de pistol, atunci trebuie să-1 ţii cât mai departe de tine, sub 7 lacăte, şi cât mai departe pistolul de muniţie.

Dacă vine hoţul noaptea, îl rogi să-şi pregătească un cocktail şi o cafea până desfaci tu caseta metalică încastrată în peretele din bucătărie, iei arma, te duci după muniţia aflată în caseta metalică încastrată în peretele băii, încarci, armezi şi-1 umpli de râs pe piept pe hoţ trăgând în el cu ceva care, în cel mai rău caz, îi poate provoca un cucui, şi acela anemic!

Şi când te gândeşti că însăşi Constituţia SUA a fost făcută cu pistoalele la brâu şi puşca pe masă, abia atunci realizezi că măreţia unei ţări stă, în primul rând, în capacitatea sa de apărare a vieţii, proprietăţii şi demnităţii cetăţenilor săi. Iar democraţia în SUA a ajuns la nivelul actual şi pentru că, permanent, cetăţeanul american a avut la îndemână, la propriu sau la figurat, arma cea mai potrivită pentru se apăra de orice agresiune, indiferent din partea cui a venit.

Iată cum, prin atitudinea sa de a înăspri legislaţia privitoare la un drept fundamental, consfinţit până şi în Constituţie, acela de a-ţi apăra viaţa prin orice mijloace atunci când îţi este ameninţată de oricine şi oricum, de fapt actuala putere tinde să suprime, pe cale legală, orice formă de autoapărare a cetăţeanului, ştiut fiind că, oricum, puterea, precum infractorii, nu va respecta nicio lege. încă un pas al puterii spre suprimarea drepturilor constituţionale, fundamentale, ale cetăţeanului! Până când?!

Domnul Vasile Popeangă:

"«Partidul cucilor» şi-a pierdut cucul-şef!"

Foarte activă în plen, chiar "războinică", aşa cum menţionează şi în anunţul de înscriere în UNPR, Aura Vasile s-a remarcat de-a lungul timpului nu ca fiind blondă, ci printr-un discurs acid, îmbogăţit cu epitete şi metafore viu colorate. Una dintre ţintele predilecte ale amazoanei-parlamentar a constituit-o surogatul de partid numit UNPR, căruia, de la o vreme, îi tot cântă "Nu mă mai despart de tine", de parc-ar fi Veta cu poşeta în care i se lăfăie ajutorul de şomaj.

"Conduce un partid de cuci pentru că toţi cei care sunt pe lângă domnia sa sunt toţi nişte însinguraţi", spunea Aura Vasile în plenul Camerei, în toamna anului trecut, despre Gabriel Oprea. Să nu uităm şi că, doar cu ceva mai mult de jumătate de an în urmă, Aura Vasile spunea despre UNPR: "Ceea ce colegii din acel grup parlamentar au făcut se numeşte prostituţie şi, atunci când prostituţia este plătită, se numeşte curvă!", ca să constatăm apoi că Aura Vasile a plecat foarte convinsă la "partidul cucilor", care face "prostituţie", probabil fiindcă, nu-i aşa?, îi împărtăşeşte valorile, căci altfel nu se explică noile sale convingeri... E bine când, în cele din urmă, omul potrivit îşi găseşte singur locul politic potrivit... Iar "Iuda", "sluga însetată de sânge a lui Băsescu", "o ruşine pentru armată", "un cuc care conduce un partid de cuci", aşa cum îl alinta Aura Vasile pe Gabriel Oprea, a fost reevaluat, ca de obicei, şi i-a devenit şef în ierarhia politică...

"O majoritate parlamentară de strânsură, un conglomerat bine cimentat de infracţiune, înşelătorie, şantaj, laşitate, trădare şi micime", erau cuvintele care se buluceau să însăileze caracterizarea Aurei Vasile adresată coaliţiei de guvernare, în postarea de pe blogul său, chiar din dimineaţa în care sărea cu drag în barca portocalie. În schimb, în comunicatul UNPR dat publicităţii după-amiază, Aura Vasile declara, trimiţându-ne cu gândul la oarecare efecte ale etnobotanicelor sau chiar la înlocuirea de către un răuvoitor, pe furiş, a cărnii de pui de la prânz cu friptură de cuc pe băţ: "Am hotărât să vin alături de foştii mei colegi, cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide. Sunt un om de stânga şi împărtăşesc valorile UNPR, singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească. După cum spun şi colegii mei din UNPR, nu plec din Kiseleff şi rămân mai departe aşa cum mă ştiţi, războinică şi dedicată cauzei în care cred, aceea de a-i sprijini pe oamenii care muncesc, pe pensionari şi pe tineri, pe toţi cei care au de suferit în aceste vremuri grele". Câtă dreptate aveau latinii: sic transit gloria mundi sau, cum ar spune un român neaoş, mare ţi-i grădina, Doamne...

Grădină în care se iţeşte şi un alt curajos combatant politic al tranziţiilor de colo-colo, Marian Sârbu, şi el un mare amator de dictoane latineşti, favoritul său fiind "Ubi bene, ibi patria"... Cât a fost bine-n PSD, a avut grijă să fie pe lista celor care au fost beneficiarii onorurilor, jumulind permanent, de la partid, câte o mână de lauri pe care să şi-o aşeze pe frunte. Cum a bătut vântul opoziţiei spre PSD, hop şi Marian Sârbu în barca puterii (asta e: la vremuri noi, tot noi...) - sub formă tot de şef, bine-nţeles, că altfel tuşeşte! După o tranziţie mai mult decât previzibilă, cât a simţit că Băsescu, tatăl din umbră al UNPR, e călare pe situaţie, a mers după principiul: "OK, dacă-i bine, atunci mă sacrific şi-l iau eu", devenind astfel preşedinte al "partidului cucilor", cum l-a botezat actuala vicepreşedintă-cucă Aura Vasile. Trai pe vătrai până când, simţind că i-o ia la vale pământul de sub picioare, văzând că PDL mai susţine UNPR doar declarativ şi din ce în ce mai anemic, ori că, şi de-ar scădea pragul electoral la 1%, tot nu mai pupă loc în Parlament, Marian Sârbu şi-a... reevaluat (cuvânt la modă în UNPR!) opţiunile, îndreptându-se plin de speranţă spre scaunul, tot de şef, al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, lăsând, fără mari remuşcări, partidul cucilor fără... cucul-şef!

Păi zi-i măi, nene, aşa, să priceapă omu' ce cauţi matale în politică: să faci portofelu' ca purcelu'! Ce, îs de colea 10.000 de euro pe lună? Că doar nu sunt din chinurile unui SRL pe care să-l patronezi, luptându-te cotidian cu economia de piaţă, ci tot din bani adunaţi de la omul de rând... Noroc că audierile în comisiile de buget şi economice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au desfăşurat cu uşile închise, la final nefiind făcute declaraţii oficiale, că nu se ştie ce... cuc mai scotea pe gură Marian Sârbu, de strica impresiile beneficiarilor serviciilor sale şi puneau ăia de-o contestaţie cu ouă de cuc neroşite pe motiv de vechime...

O nelămurire de final: dacă tot pleacă din sistem, Marian Sârbu şi-o fi achitat, în cele din urmă, facturile la utilităţi de la biroul său parlamentar din Bârlad sau a pus şi el, singur-cuc, o ţeapă alături de cele ale lui Băsescu, în Piaţa "Victoriei băsismului împotriva poporului român"?

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Casa părintească nu se vinde, se dinamitează!"

Marele bard necunoscut Emil Boc încerca, la părăsirea PDL-ului de către Sorin Frunzăverde, să-i bată acestuia obrazul cu un vers dintr-un cântec oficial al partidului. Acest vers nu era nicidecum "Deşteaptă-te, române!", căci domnul Frunzăverde taman ce dovedise asta. N-a fost nici versul "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", căci nu rimează cu "dinamitare", cuvântul favorit cu care se lucrează acum în economia României. Nici versurile "Ce de grija ţării sale / Abia poate-a mai zâmbi" nu au fost favoritele măruntului surogat de Napoleon PDL-ist! Din toate posibilităţile din lume, versul ales de liderul pe hârtie al principalului partid portocaliu de guvernământ a fost... "casa părintească nu se vinde"! Neinspirat a fost sărmanul Boc la guvernare, tot neinspirat a fost şi la alegerea versului care se presupune că ar fi trebuit, în mintea lui, ori să-l facă pe Sorin Frunzăverde să crape de ruşine c-a părăsit cel mai fascistoid partid românesc de după 1945, ori să-l determine pe fugarul cu conştiinţă, sătul de nemerniciile portocalii, să vină înapoi în goana mare, cu lacrimi în ochi şi cerşind iertarea în genunchi de la Elena Udrea, Roberta Anastase, Edmond Tălmăcean, Cristian Boureanu, Ioan Oltean, Popoviciu şi cine ar fi fost pe la sediu în acele momente...

Dar de ce zic că este ales nefericit versul care, pentru câteva zile, s-a lăfăit pe prima pagină a mai tuturor ziarelor şi deschidea emisiunile de ştiri ale radiourilor şi televiziunilor? Păi, ca să vină taman din gura lui Boc aşa ceva, el, care ar fi în stare să îşi depună candidatura la Premiul Nobel pentru economie, secţiunea "Nu faceţi ca el", cu lucrarea practică "Aplicaţie la teza Să facem România praf şi praful scrum", alegerea versului respectiv nu e tupeu, e culmea tupeului! Iată dar pentru ce ar putea primi bietul Boc Premiul Nobel pentru tupeu! E drept că şi concurenţa e groaznică: ba la Cotroceni, ba la fosta blondă de la Cotroceni, ba la lupii tineri PDL-işti...

A spune tocmai Boc că nu se vinde casa părintească, în condiţiile în care, într-adevăr, el nu o vinde, ci o dinamitează, cu locuitorii ei cu tot: cu părinţi, cu fraţi, cu copii, cu nepoţi... (reiterând altă vorbă cunoscută, cea a Rigăi-Soare: "După mine - potopul"), este o blasfemie, o hulă! Ce altceva poate fi când, de exemplu, dai Roşia Montană şi Roşia Poieni pe nici 1% din valoarea lor din acest moment? Aşa face acasă la el şi domnul Boc? Pe la finele lui februarie, când i se face frig, vinde casa strămoşească pentru a-şi cumpăra un palton?

Cui aparţin bogăţiile solului şi subsolului, guvernului? PDL-ului? Nu, naţiunii! Atunci, cum îşi permit băsiştii să facă două dintre cele mai proaste afaceri din lume, în vreme ce poporul abia mai răsuflă de atâtea tăieri de venituri, dublate de creşteri de taxe, accize şi impozite?

S-a pus problema că la Roşia Poieni mai trebuie vreo 80 de milioane de euro ca să fie o exploatare rentabilă (deşi este deja!), dar nu s-au găsit aceşti bani, aşa că s-a preferat o vânzare de ţară, şi la propriu, şi la figurat! De ce nu s-au vândut acţiuni ale firmei, iar cu banii încasaţi să facă retehnologizare? De exemplu, în loc să ceară 200 de milioane de euro pe toată afacerea, vindeau 49% din acţiuni şi dădeau managementul partenerilor, dacă toţi românii pe care i-ar putea găsi PDL-ul sunt bănuiţi a fi hoţi sau puşi pe jaf şi căpuşeală! Şi tot ar fi câştigat statul 10 miliarde de euro, cel puţin! Cât de bolnav să fie neuronul portocaliu ca, în ciuda jurământului depus, toată priceperea şi puterea de muncă a actualei guvernări, cu premier, miniştri, consilieri şi altă plevuşcă plătită cu bani grei de la bugetul statului, să nu poată găsi altă metodă economică decât cea mai proastă posibil - cea a vânzării pe mai nimic? Dacă alte vânzări proaste au fost şi sub presiunea multor termene şi solicitări ale UE, de această dată nu ne grăbea nimeni să luăm decizii stupide, păguboase rău pentru acest neam, vânzarea putându-se face şi la anul, când preţul cuprului ar fi fost altul! Aici miroase a comisioane mai mult decât grase de la o poştă: nu arunci cel puţin 10 miliarde de euro pe fereastră din prostie, ci numai din interes personal ori de grup foarte restrâns!

O întrebare de final: dacă exploatarea de la Roşia Poieni i-ar fi aparţinut lui Băsescu, ce decizie ar fi luat: ar mai fi dat ditamai afacerea de peste 20 de miliarde de euro pe un mizilic de doar maximum 1%?

Domnul Ion Călin:

"Totul pentru victorie, totul pentru guvernare"

Apropierea campaniei electorale pentru alegerile locale şi posibilitatea pierderii puterii i-au adus pe cei din PDL în pragul disperării, astfel că pentru recâştigarea cât mai multor consilii judeţene şi primării caută mereu soluţii.

Astfel, în ultima şedinţă de guvern s-au adoptat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui număr de 180 de grădiniţe, a căror construcţie să înceapă în luna septembrie în cadrul proiectului "Reforma educaţiei timpurii în România". Acest proiect are scopul de a îmbunătăţi calitatea infrastructurii sistemului de educaţie timpurie pentru copiii de la 3 la 6 sau 7 ani, prin reabilitarea şi dezvoltarea unităţilor de educaţie, dar şi posibilitatea de a creşte cu câteva procente PDL pentru alegerile parlamentare.

Sperăm că aceste construcţii vor fi ridicate în localităţile unde există probleme sociale, fără a se ţine cont de coloratura politică a primarilor sau de raţionamentul domnului Traian Igaş, căruia i "se pare normal ca doar primăriile PDL să beneficieze de bani de la Guvern". Şi totuşi aşa gândeşte un fost ministru de interne? De ce vi se pare normal, domnule Igaş? Ceilalţi nu sunt cetăţeni ai României, oare aceştia nu merită aceleaşi condiţii de viaţă, ei nu contribuie la acelaşi buget ca cei portocalii?

Domnilor, în 2007 şi 2008 s-au alocat bani primăriilor PSD şi PNL, cum susţineţi dumneavoastră, dar au avut loc alegeri locale, poate s-au schimbat primari, cum puteţi acum să afirmaţi că vi "se pare normal să echilibrezi aceste sume care se duc la administraţiile locale". Poate ar trebui să luaţi fiecare localitate în parte, să vedeţi investiţiile începute şi apoi să repartizaţi banii. Poate aşa aţi şti că investiţiile, de exemplu pe Ordonanţa Guvernului nr.7/2006 sunt începute şi nefinalizate într-o serie de localităţi, că sunt şcoli începute şi nefinalizate, iar copiii nu au unde să înveţe.

Nădăjduiesc că premierul nu va ceda presiunilor de a acorda bani publici din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ai PDL şi UNPR pentru campania electorală a acestora, aşa cum a cedat şantajului UDMR-ului de a înfiinţa o facultate de medicină în limba maghiară, în cadrul UMF Târgu Mureş. Pentru a satisface menţinerea la putere a PDL-ului, Guvernul nu a mai ţinut cont nici de limba română, nici de autonomia universitară, ci doar de menţinerea guvernului Ungureanu în funcţie.

Chiar dacă unii am crezut că Ungureanu este diferit de Emil Boc, acesta a demonstrat că "se poate şi mai rău", pentru că dă o lovitură de graţie şcolii româneşti, cu care va intra în istorie. Dumnealui uită că limba oficială a statului român este cea română, iar aceasta şi autonomia universitară nu se negociază. Numai pentru un moft de campanie electorală al UDMR să negociezi limba română care este şi limba oficială a statului?

Este foarte grav faptul că România este condusă de un premier slab, care cedează şantajului venit din partea UDMR. Nu poate să ne fie decât frică de ce va cere data viitoare UDMR, pentru că premierul Ungureanu le va satisface dorinţele.

Oare cei din PDL mai speră că dacă iau orice măsură, mai pot rămâne la guvernare, indiferent de aceasta? Majoritatea cetăţenilor cunosc deja că PDL este un partid de tip mafiot, organizat pe clanuri, iar scandalurile de corupţie izbucnesc în tot mai multe judeţe conduse de astfel de clanuri.

Faptul că pentru cei din PDL este o problemă menţinerea la guvernare, o arată şi neînţelegerile care apar între membrii acestui partid şi care ies tot mai des la suprafaţă. Au ajuns să nu mai ştie nici măcar unde se câştigă alegerile: ori în bibliotecă ori în stradă.

Dacă intelectualii consideră că alegerile se câştigă în biblioteci, cei care au participat efectiv în campanii ştiu că acestea se câştigă în stradă.

Acolo, cei din PDL au reuşit să câştige cu ajutorul unei găleţi, unei pelerine sau cu o pungă cu alimente, dar şi cu foarte mulţi bani. Aşa au câştigat cei din PDL puterea şi sunt conştienţi că acesta este modul de a se menţine la putere.

Am speranţa că aceste practici vor înceta în această campanie, că cetăţenii îşi vor exprima votul în cunoştinţă de cauză şi nu vor fi influenţaţi de nimic, iar dumneavoastră, cei din PDL, veţi părăsi guvernarea fără a mai da vina pe alţii, acceptând deznodământul unor alegeri libere şi corecte.

Domnul Florin Iordache:

"Moţiunea de cenzură, un moment al adevărului!"

Astăzi, 18 aprilie, parlamentarii USL depun moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu. O revenire în forţă, aş spune, care confirmă că opoziţia este pe deplin conştientă de menirea sa într-un stat democratic, modern şi îşi exercită responsabilităţile civice şi morale ce îi revin.

După cum este cunoscut, moţiunea de cenzură este motivată de decizia cabinetului Ungureanu de înfiinţare a liniei de învăţământ în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, sancţionând, în acest fel, ruşinosul troc pe care PDL îl face cu UDMR pentru menţinerea artificială în viaţă a unei puteri definitiv, irevocabil compromise.

Votul la moţiunea de cenzură va reprezenta, după cum spunea preşedintele PSD, Victor Ponta, un moment al adevărului. Un moment al adevărului atât pentru parlamentarii opoziţiei, cât şi pentru cei ai tot mai şubredei coaliţii guvernamentale. Coaliţie care, aşa cum o arată noua configuraţie, după ce a pierdut majoritatea în Senat, este tot mai aproape să o piardă şi în Camera Deputaţilor. Mă gândesc în mod deosebit la senatorii şi deputaţii care au mandatul să îi reprezinte pe concetăţenii lor din Transilvania şi aştept cu încredere ca, mai presus de jocurile politicianiste de interese, aceştia să aleagă cu responsabilitate şi să voteze.

Realizând adevăratele semnificaţii ale adoptării moţiunii de cenzură, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a făcut recent o declaraţie prin care încearcă să deturneze mesajul opoziţiei, susţinând că, în situaţia în care moţiunea de cenzură va fi adoptată, România ar fi ameninţată de instabilitate politică şi de semianarhie instituţională. Nu, domnilor! Adevărul se află exact la antipodul unor asemenea susţineri demagogice. Moţiunea de cenzură a USL este menită să pună capăt instabilităţii politice şi anarhiei dirijate din instituţiile statului pe care le-a instaurat şi ameninţă să le perpetueze guvernarea voastră coruptă, cinică şi veleitară!

Acesta este mesajul pe care îl transmit parlamentarii USL şi sunt convins că este în interesul tuturor concetăţenilor noştri cinstiţi şi demni ca moţiunea de cenzură să fie votată.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

"De la CAP la PAC (Politica Agricolă Comună) şi piaţă unică"

Nu mai este mult timp şi România va intra în cea de-a doua alocare financiară 2014-2020, al doilea ciclu bugetar european de la aderarea noastră la UE.

Aşa cum ştie toată lumea, nu am reuşit să absorbim finanţările publice europene decât într-o măsură ruşinos de mică şi aceasta cu un impact dezastruos asupra nivelului de trai, România fiind una din ţările ai căror locuitori au fost cei mai afectaţi de criza economică.

După întreruperea rambursărilor pe POS DRU, suntem încă în aşteptarea unor soluţii miraculoase de creştere a absorbţiei de fonduri, mai ales că guvernul şi-a propus o ţintă de creştere economică care va fi mult pe minus dacă nu se reuşeşte acest lucru. Tot ce ştim până la acest moment este că s-a dat startul la ceva angajări de personal în instituţiile ce se ocupă cu absorbţia fondurilor. Aşteptăm cu interes transparenţă şi profesionalism în aceste angajări, mai ales că ştim ce nepotisme au ascuns agenţiile şi autorităţile de management în România, cu efecte serioase asupra eficienţei.

Vreau să vă spun că speranţele de dezvoltare economică şi socială se leagă fundamental de cele aproximativ 30 miliarde de euro puse la dispoziţie de europeni, pentru că acesta a fost unul din motivele fundamentale ale aderării noastre la UE în 2007, plătită şi cu costul privatizării celor mai profitabile afaceri ale statului român. Toţi politicienii raţionali au conştientizat că singura posibilitate de dezvoltare a României se leagă de funcţionarea în mod integrat a ţării noastre ca parte a Europei unite şi vă readuc aminte de acest raţionament, pentru că politicienii puterii de azi l-au pierdut.

Acum, ce facem noi pentru a ne pregăti pentru un nou tren al dezvoltării? În primul "tren", prima alocare financiară pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, succesul cel mai mare a fost absorbţia de fonduri europene sub forma plăţilor directe, dar şi cea a fondurilor pentru dezvoltare prin SAPARD şi ulterior PNDR. S-a învăţat în prima fază cum să se dezvolte afaceri în agricultură, acum trebuie să învăţăm să ocupăm poziţii economice în piaţă şi să le menţinem.

Din 2014, vor curge noi surse de finanţare pentru dezvoltare care vor trebui utilizate mai inteligent. Marele câştig al deţinerii unui post de comisar, al lui Cioloş la DG Agri, este menţinerea aceluiaşi nivel de finanţare pentru 2014-2020, chiar dacă am arătat performanţa negativă că nu îi putem cheltui.

Pentru Maramureş, potenţialul este evident în ceea ce priveşte creşterea animalelor, pomicultură şi resursele pădurii. Acum ştim că problema principală din tot lanţul de la producător la consumator este structura lanţului de producţie sau filierei de produs. Intermediarii câştigă mai mult decât producătorii, unele verigi pe sectoare lipsesc, iar piaţa de desfacere este viciată de lanţurile de supermarket, produse de proastă calitate şi ieftine şi chiar de consumatorul needucat. Mai mult, penalizarea producătorilor care produc prost şi cu substanţe periculoase este departe de a se întâmpla.

Ştim că noua politică de dezvoltare rurală 2014-2020 are obiective stabilite în Strategia Europa 2020 şi are şase priorităţi, conform autorităţilor europene:

- transfer de cunoştinţe şi inovaţii;

- competitivitatea agriculturii şi viabilitatea fermelor;

- organizarea lanţului alimentar şi gestionare riscurilor în agricultură;

- restaurarea şi conservarea ecosistemelor;

- incluziunea socială, reducerea sărăciei şi

- dezvoltarea economică în zonele rurale.

Dacă la capitolul transfer de cunoştinţe şi inovaţii am reuşit să obţinem rezultate, la următoarele priorităţi începem să pierdem din eficienţă. Chiar dacă am reuşit să ridicăm standardul fermelor şi să modernizăm o parte a agriculturii, viabilitatea fermelor este departe de a fi realizată.

Organizarea lanţului alimentar este cel mai mare eşec al întregii politici agricole româneşti, motiv pentru care în mare parte nu am reuşit să evoluăm semnificativ. Trebuie să recunoaştem că agricultura astăzi este altfel datorită PNDR, însă nu unde trebuia să fie. Lipsa reglementării cu succes a lanţului alimentar este motivul pentru care agricultura nu este astăzi în poziţie fruntaşă în formarea PIB-ului. Interese private sectoriale şi o lipsă de preocupare a guvernării de a pune cea mai solidă piatră de funcţionare în domeniu sunt motivele pentru care a eşuat în combaterea sărăciei în mediul rural, acesta urmând trendul descendent al depopulării şi exluziunii sociale.

Cum putem să ne dezvoltăm?

La această întrebare nu există răspunsuri simple şi nici rapide. Complexitatea strategiilor de dezvoltare, dificultăţile instituţionale, lipsa culturii asociative, tare culturale pernicioase ale fermierilor fac deosebit de dificilă modernizarea unui sector vital. Însă efortul cel mai mare pentru societatea noastră, cu o remanentă determinare a societăţii faţă de statul centralizat va aparţine tot instituţiilor şi funcţionarului. Ca informaţie pusă la dispoziţie, nu ca acţiune. Ca acţiune, fermierul are această obligaţie în piaţa liberă să se organizeze pentru propriul beneficiu, dar statul trebuie încă să vină mai mult în întâmpinarea acestuia dintr-o mulţime de considerente. Asta dacă dorim să compensăm o înapoiere structurală şi să cheltuim energie şi resurse pentru necesara adaptare a tuturor. A noastră, a oamenilor în realităţi din ce în ce mai complexe şi mai dificile. Şi spun dificile pentru că va urma înţelegerea noii PAC pentru aceiaşi fermieri români, care de 4 ani au început să înţeleagă noile reguli.

Viitorul regulament cuprinde un set de instrumente de gestionare a riscului în agricultură, ceea ce mi se pare deosebit de important, propunere primită cu multă bucurie în câteva state membre. Aceste noi instrumente vor da o nouă dimensiune businessului în agricultură şi trebuie diseminate corect în societatea românească. Ne-am pierdut industriile, să ne salvăm măcar potenţialul agricol.

Un alt element important pe care l-am intuit ca importanţă şi noul regulament îl va cuprinde este că asocierile locale vor deveni mai importante pentru dezvoltare: factorul inovaţie este transformat în obiectiv, iar guvernarea locală este prioritate politică zero. Ceea ce observ ca trend de dezvoltare, posibilitatea pe care PNDR-ul a dat-o prin axa Leader, prin grupurile de acţiune locală este deosebit de importantă. Nu doar că Europa a observat acest lucru, dar am ajuns să observăm şi noi competiţia acerbă între regiuni în productivitate şi înalta valoare a produsului, bunăstarea cetăţenilor şi civilizaţie. Modelul regional, microregional este măsura în care omul locului răspunde mai bine la provocările lumii. GAL-urile vor fi motorul dezvoltării locale, însă au nevoie de ajutor. S-au făcut paşi importanţi în îmbunătăţirea cadrului de funcţionare, dar cei implicaţi ştiu că nivelul actual de finanţare este insuficient pentru asocierile locale şi că este necesară o regândire a rolului şi potenţialului, a finanţării şi a dezvoltării prin aceste instrumente.

Noul regulament include dispoziţia privind dezvoltarea locală realizată de comunitate, pentru a asigura faptul că parteneriatele locale sunt libere să utilizeze fonduri europene în mod coordonat. Propun guvernului referitor la posibilitatea asocierii GAL-urilor, în vederea accesării unor finanţări superioare şi a unei mobilităţi superioare a finanţării pe măsuri care sunt rapid şi masiv accesate, să pună la dispoziţie resurse pentru diseminarea informaţiilor, pentru sprijinirea diplomatică şi legală a colaborării şi coordonării între GAL-uri din România şi din alte state membre, obiectiv strategic care trebuie să ofere microregiunilor celor mai active de la nivel naţional, comunităţilor celor mai harnice şi mai întreprinzătoare, posibilitatea să se desprindă de plutonul leneş al tradiţionalismului. Nu mergem frenetic la o modernizare fără o direcţie dată de idealuri etice, ci mergem către o dezvoltare predictibilă şi transparentă a sectoarelor pe care le mai avem ca atu în viitor.

Se creează premisele unor noi căi de dezvoltare, iar comunităţile rurale vor înţelege greu cum să se adapteze la noile schimbări, motiv pentru care chem guvernul să se mobilizeze pentru o direcţie strategică indiscutabilă.

"Slăbiciunea României se vede peste tot" declara fostul prim-ministru britanic Tony Blair. Sper ca această înfricoşătoare remarcă să sune ceasul deşteptător al unei guvernări care nu trebuie să ne înstrăineze resursele doar pentru că acum încă nu putem să le folosim.

Stimaţi guvernanţi, permiteţi românilor să fie participanţi la scrierea propriei istorii şi nu doar spectatori jefuiţi atât de idealuri cât şi de bucuria vieţii! Nu mai cheltuiţi banii pe cadouri date baronilor locali şi faceţi calcule pentru cum puteţi absorbi cât mai multe miliarde în următorii 7 ani! Decât să daţi unui politruc bani pentru un drum care nu duce nicăieri, o piscină care nu va funcţiona şi un parc în sat, mai bine puneţi tinerii din universităţi să decidă cum, unde văd şi vor dezvoltarea lor viitoare! Puneţi banii de cofinanţare în conturi unde trebuie, păziţi-i de politicieni rapace care nu au nicio idee despre dezvoltare în contemporaneitate!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Pentru un guvern competent şi responsabil"

În urmă cu două săptămâni, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a semnat o hotărâre de guvern prin care a aruncat în jocul electoral Fondul de rezervă al Guvernului. Ştiţi foarte bine cum s-au împărţit banii. Cele mai mari sume au ajuns la primăriile conduse de reprezentanţii partidelor aflate la guvernare, în principal PDL. Am prezentat public o analiză detaliată în acest sens, concluzia fiind una singură: în pragul campaniei electorale, primarii puterii sunt beneficiari ai generozităţii Guvernului. Banii publici sunt transformaţi în mită electorală.

Săptămâna trecută, Guvernul a amânat o decizie în privinţa proiectului de hotărâre prin care a fost pregătită o nouă alocare de fonduri către primării, pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural. Nu mă îndoiesc de faptul că banii vor fi împărţiţi, şi de această dată, în acelaşi mod preferenţial, fără să se ţină cont de proiectele aflate în derulare, de investiţiile necesare şi problemele comunităţilor.

Ne-am convins că schimbarea lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru nu a adus nimic nou în actul de guvernare. Au fost înlocuite din funcţii nişte persoane cu alte persoane, care fac acelaşi lucru, aplică aceeaşi politică nedreaptă, ascultă de aceiaşi şefi şi demonstrează că nu le pasă decât de propriile interese.

Bilanţul primelor două luni ale Cabinetului Ungureanu este lamentabil. Declaraţiile actualilor guvernanţi privind stabilitatea politică şi economică sunt doar vorbe lipsite de orice conţinut. O retorică ieftină şi nimic mai mult. Într-o perioadă de austeritate, de recesiune, actuala guvernare aruncă cu bani în stânga şi în dreapta pentru clientela politică. Cetăţenii României sunt încă o dată dispreţuiţi, pentru că nu intră în calculele actualei puteri decât sub formă de voturi!

Sunt lucruri extrem de serioase şi de grave, care nu pot fi ignorate. Tocmai din acest motiv, am pregătit moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Sper că parlamentarii puterii vor avea curaj şi demnitate să se ridice din bănci şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa şi nu şefii de partid. În calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor care le-au acordat încredere, parlamentarii puterii au şansa acum de a-şi răscumpăra o parte din greşeli în faţa electoratului.

Nu dorim doar demiterea guvernului actual, ci şi înlocuirea sa cu unul competent şi responsabil, un guvern cu adevărat interesat de problemele românilor, un guvern care să nu încalce principii constituţionale, un guvern care să nu cedeze nici în faţa baronilor pedelişti, nici în faţa UDMR, nici a intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resursele ţării.