Sedinta Camerei Deputatilor din 23 octombrie 2012

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 23 octombrie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Márton Árpad-Francisc - evocare a Revoluţiei din Ungaria - 23 octombrie 1956;

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Alina-Ştefania Gorghiu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Clement Negruţ şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Bună dimineaţa, domnilor colegi!

Declar şedinţa de declaraţii politice deschisă.

Îl invit la microfon pe colegul nostru, domnul deputat Márton Árpád, să susţină declaraţia politică.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acum exact 56 de ani, pe data de 23 octombrie 1956, a izbucnit Revoluţia din Ungaria.

O revoluţie care, între 23 octombrie şi 4 noiembrie, a reuşit să zguduie din temelii dictatura comunistă din Europa, să pună sub semnul întrebării dominaţia sovietică, să arate cercurilor de intelectuali din vestul Europei şi America, susţinători ai utopiei comuniste, adevărata faţă a acestui comunism.

Idealurile acestei revoluţii au depăşit hotarele Ungariei, având simpatizanţi, militanţi şi urmaşi şi în România.

Tineretul universitar şi liceal, intelectualitatea din ţara noastră, români, germani, maghiari au pregătit manifestaţii de simpatie, au încercat să treacă graniţa, să-i ajute pe revoluţionari. S-au organizat în grupuri care intenţionau să împiedice transportul feroviar al trupelor sovietice sau să deterioreze liniile telefonice ori alţii, mai retraşi, s-au organizat în cercuri literare, au depus jerbe de flori, s-au opus înfierării în şedinţe comuniste a Revoluţiei maghiare, arătând adevărata faţă a evenimentelor.

Începând cu data de 24 octombrie deja, în 1956, în mai multe loturi, aceştia au fost arestaţi, schingiuiţi, li s-au înscenat procese politice, au fost condamnaţi la ani grei de temniţă, muncă silnică sau chiar executaţi, ultimul lot fiind condamnat pe data de 28 decembrie 1965. Numele a 774 eroi persecutaţi, condamnaţi, întemniţaţi sau executaţi sunt trecute astăzi pe plăcile de piatră de la monumentul închinat lor în Sfântu Gheorghe, monument a cărui dezvelire a avut loc săptămâna trecută.

Tot atunci s-a lansat cartea intitulată "In memoriam", în trei limbi: maghiară, română şi germană, care descrie pe scurt şi inventariază loturile represaliilor comuniste din acea perioadă, la al cărui sfârşit, ca un apogeu, trei tineri ardeau ca torţe în semn de protest faţă de posibila victorie a comunismului: Ian Pallach în 16 ianuarie 1969 la Praga, Bauer Sándor în 20 ianuarie 1969 la Budapesta şi Moyses Márton la 13 februarie 1970, la Braşov, acesta din urmă fiind condamnat în 1962 pentru încercarea de trecere a graniţei din 1956, respectiv propagarea de idei potrivnice comunismului în perioada de după.

Moartea lor nu a fost degeaba.

După Budapesta a urmat Praga, Gdansk, Timişoara. Alte torţe umane, alte victime, alţi tineri şi bătrâni care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului.

Zidul de la Berlin a dispărut, precum şi Imperiul sovietic.

Revoluţia a învins, deşi, cum au accentuat oratorii la Sfântu Gheorghe, stafia comunismului mai bântuie încă printre noi, apucăturile dictatoriale încearcă din nou să pună stăpânire pe ţară. Discursurile naţional-comuniste sforăitoare se revigorează în cele politice.

Astăzi de noi depinde dacă îi lăsăm la cârma ţării pe propagatorii acestor idei sau îi lăsăm dispăruţi în negura istoriei.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Mihai Cristian Apostolache - apel adresat ministrului sănătăţii;

Îl invit la cuvântul pe domnul deputat Mihai Apostolache.

Domnule Mocanu, dacă vă grăbiţi...

 

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi se doreşte a fi un apel adresat ministrului sănătăţii.

Domnule ministru al sănătăţii,

În calitate de deputat al Colegiului 5, Valea Teleajenului, am început încă din anul 2009 procesul de modernizare a Spitalului orăşenesc Vălenii de Munte, unitate medicală care deserveşte peste 120 de mii de locuitori.

Acest proiect mi l-am asumat în campania electorală din anul 2008 şi iată că, la patru ani de la ultimele alegeri, am reuşit să ofer o nouă înfăţişare spitalului din Văleni, în primul rând datorită sprijinului pe care Ministerul Sănătăţii mi l-a acordat an de an.

În acest moment, Spitalul orăşenesc Vălenii de Munte se află în faza de extindere, ca urmare a unei investiţii a administraţiei locale din Văleni.

Având în vedere importanţa acestui spital pentru întreaga zonă a Văii Teleajenului, vă adresez rugămintea, domnule ministru, să alocaţi şi în acest an o sumă de bani pentru continuarea procesului de modernizare a acestei unităţi medicale, care va deveni, într-o perioadă scurtă de timp, unul dintre cele mai apreciate spitale din judeţul Prahova.

Totodată, cred că este bine, pentru ca spitalul să aibă finanţarea asigurată, să se constituie şi o asociaţie a tuturor autorităţilor locale din zonă, care să finanţeze activitatea acestei unităţi medicale, asociaţie care să primească şi sprijinul Ministerului Sănătăţii.

De altfel, consider că singura modalitate de a realiza proiecte de anvergură sau de a finanţa corespunzător activitatea unor servicii publice de maximă importanţă, cum este activitatea unui spital, este asocierea autorităţilor locale. Asocierea asigură resurse financiare mai multe şi, totodată, determină autorităţile locale să colaboreze în vederea atingerii unui obiectiv comun.

Prin urmare, stimate domnule ministru al sănătăţii şi stimaţi guvernaţi, stimulaţi asocierea autorităţilor locale şi asiguraţi resursele financiare necesare continuării procesului de modernizare a Spitalului orăşenesc din Vălenii de Munte.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Vasile Mocanu - declaraţie politică intitulată: Un program eşuat sau doar amânat?;

Domnul Vasile Mocanu este invitat să-şi citească declaraţia politică. Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Un program eşuat sau doar amânat?"

Înainte de anul 1989, în municipiul Iaşi existau 29 de creşe. Acum mai există doar 11, care au disponibile circa 770 de locuri. Dar ele sunt frecventate de mai mult de 1000 de copii, iar cererile pentru un loc în creşă cresc de la an la an. Şi pentru locurile din creşă, dar - evident - şi pentru locurile de la grădiniţă!

Tocmai de aceea, mulţi părinţi din Iaşi şi-au pus mari speranţe în programul Guvernului de construire a 35 de noi creşe şi grădiniţe în judeţul şi municipiul Iaşi. Deşi autorităţile locale au anunţat din vreme amplasamentele pe care le pun la dispoziţia programului, nu s-a mai întâmplat nimic de atunci.

Se pare că proiectul s-a blocat undeva la nivelul Ministerului Dezvoltării. Din păcate, nicio autoritate centrală competentă nu a explicat însă ce s-a întâmplat cu adevărat. Mai este valabil programul? Vorbim de o anulare a sa sau doar de o amânare? Până la urmă, se vor mai construi cele 35 de creşe şi grădiniţe atât de necesare judeţului şi municipiului Iaşi? Părinţii şi copiii preşcolari din Iaşi vor să ştie.

Eu cred că a venit vremea să derulăm proiecte importante pentru comunitate, acele proiecte pe care fostele guverne le-au neglijat în ultimii ani.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Vreau să îi enumăr în continuare pe cei care au depus în scris declaraţii politice.

De la Grupul parlamentar al PDL: Marius Rogin, Stelian Fuia, Elena Udrea, Stelică Iacob Strugaru, Doiniţa Chircu, Maria Stavrositu, Valeriu Tabără, Daniel Buda, Ioan Balan.

De la Grupul parlamentar al PSD: Gheorghe Ciocan, Marian Neacşu, Florin Iordache, Mircia Giurgiu, Angel Tîlvăr, Eugen Bejinariu.

De la Grupul parlamentar al PNL-PC: Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Mihai Lupu.

Acestea fiind zise, stimaţi colegi, daţi-mi voie să declar închisă şedinţa de declaraţii politice de astăzi.

Vă mulţumesc.

 
 

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică cu titlul: Guvernul USL îşi respectă promisiunile faţă de muncitorii de la Arpechim şi Oltchim;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Guvernul USL îşi respectă promisiunile faţă de muncitorii de la Arpechim şi Oltchim"

Guvernul Ponta îşi respectă promisiunile luate în faţa muncitorilor de la Oltchim, luând măsurile necesare pentru reluarea activităţii de producţie. Astfel, sperăm ca în această săptămână să fie reluată producţia la una din instalaţii, cea de electroliză cu membrane, urmând ca până la sfârşitul lunii să fie reluată producţia la 60-65% din capacitate pe platforma Oltchim.

Pentru a putea stabiliza situaţia grea în care se afla Oltchimul, noua echipă managerială numită de Guvernul Ponta face eforturi pentru a negocia o reeşalonare a datoriilor faţă de Electrica-Furnizare, dar şi pentru recuperarea datoriilor pe care combinatul le are de încasat de la diferite firme. În prima fază, săptămâna trecută a avut loc o importantă şedinţă a Consiliului de Administraţie al Oltchim, care a avut drept scop aprobarea programului de reorganizare a activităţii, numirea noilor cadre de conducere pe funcţie, organizarea pe direcţii şi divizii de funcţionare în scopul reducerii cheltuielilor şi a trecerii activităţii pe profit. În aceeaşi şedinţă a fost aprobat programul de pornire a combinatului, care se va face în mai multe etape, respectiv 12, care sunt diseminate pe instalaţiile principale, deocamdată pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea, urmând ca, într-o etapă ulterioară, să se continue cu repornirea Arpechim, respectiv cu partea care ţine de Oltchim.

Deci putem spune că porţile Oltchim şi Arpechim nu s-au închis definitiv, aşa cum propovăduiau falimentatorii PDL-işti. Ba, mai mult decât atât, Guvernul USL a reuşit să achite o parte din drepturile salariale restante muncitorilor, dându-le acestora bonurile de masă, precum şi un avans din salariul pe luna august, iar până la sfârşitul lunii octombrie salariaţii îşi vor primi toţi banii. De asemenea, pentru 522 de salariaţi ai Oltchim, adică circa 17% din totalul salariaţilor, Guvernul acordă ajutoare de urgenţă în valoare de 1.400 de lei, în două tranşe.

Deşi Guvernul a făcut progrese importante şi nesperate într-un timp foarte scurt, credem că sunt necesare mult mai multe eforturi şi acţiuni conjugate pentru a repune pe făgaşul normal activitatea Oltchimului. De aceea, în paralel cu repornirea producţiei combinatului, Guvernul USL continuă demersurile începute la nivelul UE pentru a finaliza cât mai repede discuţiile începute cu reprezentanţii CE despre ajutorul de stat solicitat pentru combinat. În acest sens, o echipă tehnică din Ministerul Economiei, împreună cu preşedintele Consiliului Concurenţei, domnul Bogdan Chiriţoiu, merg la Bruxelles pentru a purta discuţii cu Comisia Europeană în vederea acordării împrumutului de salvgardare, necesar pentru continuarea unui ciclu de producţie.

Tot PDL - camuflat în ARD, este cel care, prin unii reprezentanţi ai săi tot mai amnezici, are tupeul să vină acum cu multe sfaturi despre cum ar fi mai bine pentru Oltchim, uitând cu desăvârşire că a avut mereu, cât a stat la guvernare, reprezentanţi de seamă în CA al Oltchim (un secretar de stat, un director din Ministerul Economiei etc.). Mă întreb cum de le-au lipsit ideile bune atunci şi le-au regăsit brusc acum? Sau dumnealor nu aveau timp de gândit, ci doar de furat? Prin batjocura la adresa miilor de muncitori care au avut de suferit o perioadă îndelungată, PDL a arătat, încă o dată, că nu face rabat de la nimic pentru a se salva de la dezastru, indiferent de metodele odioase pe care le inventează.

Dar PDL nu s-a oprit doar la devalizarea şi îndatorarea excesivă a combinatului şi punerea lui într-o situaţie mai mult decât critică, ci a orchestrat din culise un întreg circ, folosindu-se de Dan Diaconescu pentru a-şi atinge scopurile electorale meschine, transformând problemele angajaţilor într-un spectacol de prost gust.

Guvernul Ponta a demontat însă tot acest scenariu cu iz pur electoral şi a demonstrat că demersurile lui Dan Diaconescu au adus prejudicii grave României. Deşi a fost formulată chiar o plângere penală împotriva acestuia, deoarece a folosit documente false pentru a da impresia că are banii necesari privatizării combinatului, iată însă că Dan Diaconescu nu are deocamdată nicio problemă.

Prin demersurile sale din ultimele săptămâni, Guvernul USL demonstrează că îşi dă întreaga silinţă de salvare a Oltchimului de la lichidarea combinatului, adică de la starea de fapt în care a fost adus de PDL.

Angel Tîlvăr - intervenţie referitoare la Conferinţa Internaţională «Parliamentarians against Human Trafficking»;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Conferinţa Internaţională «Parliamentarians against Human Trafficking»"

Săptămâna trecută am participat la Londra la conferinţa internaţională "Parliamentarians against Human Trafficking". M-am bucurat să pot onora evenimentul organizat la Parlamentul Marii Britanii, deoarece problema traficului de persoane mă preocupă de foarte multă vreme. De altfel, împreună cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea, activez în cadrul Grupului de luptă împotriva traficului de persoane, grup care a fost înfiinţat în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, al cărui secretar sunt. Înaintea întâlnirii de la Londra, organizată de Anthony Steen, parlamentar experimentat din Camera Comunelor, un vechi prieten al nostru, dar şi vocea cea mai autorizată pe probleme de trafic de persoane, în România am audiat toate autorităţile cu competenţe în domeniu, începând cu reprezentanţii de vârf ai Ministerului Justiţiei, terminând cu reprezentanţi ai Ministerului de Interne.

Ţara noastră este şi ţara de origine, şi ţara de tranzit pentru traficanţi, dar şi pentru persoane traficate, problematica ridicată de acest flagel având o complexitate deosebită, ţinând seama de faptul că de cele mai multe ori victimele nu sesizează abuzurile la care sunt supuse, legislaţia nu este asemănătoare în toate ţările, iar instanţele de judecată interpretează astfel diferit situaţiile existente.

Traficul de persoane implică şi exploatarea sexuală a victimelor, dar şi exploatarea lor prin muncă, nu de puţine ori fiind vizaţi copiii. În acest context, la Londra am apreciat luările de poziţie ale Baronesei Emma Nicholson, reprezentând Camera Lorzilor, o cunoscătoare a problemelor copiilor din România şi o luptătoare, prin intermediul organizaţiilor pe care le-a iniţiat în ţara noastră, pentru îmbunătăţirea vieţii celor tineri şi foarte tineri.

Trebuie să subliniez că, şi în acest domeniu, România se află pe un trist loc fruntaş în tot ceea ce priveşte traficul de persoane, dar şi infracţiunile conexe, care sunt de foarte multe ori de o violenţă şi o periculozitate ieşite din comun.

Deşi s-au făcut multe în domeniul combaterii traficului de persoane, sunt zone care mai trebuie analizate, cum ar fi sprijinul pentru ONG-uri având ca obiect de interes sprijinirea victimelor traficanţilor, dar şi îmbunătăţirea legislaţiei în sensul încadrării mai precise în infracţiunea de trafic a celor care produc atâta suferinţă victimelor şi care, vă rog să mă credeţi, aduc un imens prejudiciu de imagine României. De altfel, datele Raportului Ambasadei SUA privitor la Traficul de persoane (date care mi-au fost extrem de utile la Londra), pe lângă utilitatea şi obiectivitatea lor, reprezintă şi preocuparea partenerilor noştri strategici pentru lucruri care sunt de o gravitate extremă şi care necesită o atenţie specială, dacă vrem să ne prezentăm lumii ca o ţară capabilă să facă faţă exigenţelor mileniului trei.

Vrancea, judeţul meu de suflet, se va bucura de o atenţie specială din partea mea în ceea ce priveşte problematica traficului de persoane şi a copiilor lăsaţi acasă în grija rudelor, cu atât mai mult cu cât din judeţul nostru au plecat un număr mare de oameni ca să lucreze în străinătate.

Antal István - declaraţie politică cu tema: Şi totuşi există un patrimoniu valorificabil pentru susţinerea promisiunilor electorale;

Domnul Antal István:

"Şi totuşi, există un patrimoniu valorificabil pentru susţinerea promisiunilor electorale"

În vremuri în care Ministerul Muncii se confruntă cu lipsă de resurse pentru plata pensiilor, eu revin cu semnalarea unei probleme care ar putea soluţiona deficitul fondului de pensii şi, în plus, ar repara un prejudiciu moral şi material provocat beneficiarilor sistemului de asigurări al cooperaţiei meşteşugăreşti - CASCOM. Recuperarea sumelor de bani şi a patrimoniului CASCOM de la cei care au reinventat în 1990 sistemul cooperaţiei doar pentru a şi-l putea însuşi în interes personal şi politic echivalează cu reinstaurarea echităţii într-o speţă care durează de 22 de ani. În declaraţiile mele anterioare am prezentat deja un scurt istoric al cazului, precum şi lista obiectivelor preluate cu sau fără plată de UCECOM la valoare subevaluată, şi nu insist asupra acestor lucruri. Ceea ce vreau să subliniez este faptul dureros că, după mai bine de două decenii de practică în ale democraţiei şi statului de drept, nu suntem în stare să îndreptăm o realitate terifiant de strâmbă: pensionarii pe care i-a preluat Ministerul Muncii în 1993, în 2001 CNPAS şi, în general, i-am preluat noi toţi, din fonduri publice, contribuiseră la propriul lor sistem de asigurări. Nu aveau nevoie de ajutoare sociale şi pensii minime garantate, dar, din păcate, agoniseala lor a îngrăşat conturi private şi interese meschine.

Între declaraţii politice adresez întrebări şi sugerez soluţii tuturor miniştrilor care s-au ales cu portofoliul muncă şi protecţie socială. Răspunsurile lor sunt foarte asemănătoare, nu prea înţeleg cum de, indiferent de culoarea politică şi de alianţele care i-a propulsat acolo, ei au reacţii similare.

Aşadar, ce mi se comunică este, de fapt, ideea că odată cu aplicarea Legii nr. 34/1993, sistemul de asigurări sociale al cooperaţiei meşteşugăreşti a dispărut, fiind integrat celui public, iar patrimoniul a fost predat Ministerului Muncii. În 2000, la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, noua structură CNPAS a preluat de la Ministerul Muncii patrimoniul fostului CASCOM pe bază de protocol, în care nu sunt evidenţiate distinct provenienţa bunurilor, ci doar mijloace fixe aflate în folosinţa ministerului. Şi atunci, la ce bun articolele 174 şi 175 din Legea nr.19/2000, unde scrie că CNPAS preia în proprietate casele de odihnă şi tratament balnear ale ţărănimii, patrimoniul fostei Uniuni Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie şi al uniunilor sale judeţene, patrimoniul fostei Case de Asigurări Sociale şi Pensii din Cooperaţia Meşteşugărească şi al unităţilor sale teritoriale, precum şi elementele de patrimoniu care se află sau care se va dovedi ulterior că s-au aflat în proprietatea sistemelor de asigurări sociale integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat? Şi textul legii continuă, prin modificări şi completări, din 2002, CNPAS şi casele teritoriale de pensii au obligaţia şi dreptul să revendice bunurile imobile care au aparţinut asigurărilor sociale, cele construite sau achiziţionate din fonduri alocate de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi care au fost trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice.

Un răspuns din 2011 a fost ceva mai darnic în amănunte, CNPAS a întreprins demersuri în 2002, dar s-a lovit de hotărârea instanţelor de judecată care au decis că preluarea din anul 1992 de către UCECOM a patrimoniului CASCOM a fost legală, aşadar, de neatacat. În 2012, răspunsul e scurt: provenienţa bunurilor nefiind specificată, ministerul nu deţine date sau documente privitoare la situaţia patrimoniului fostei Case de Asigurări Sociale de Pensii din Cooperaţia Meşteşugărească. Păcat! Eu, în repetate rânduri, am sesizat ministerul, inclusiv cu seturi de documente, Curtea de Conturi a întocmit raport în 2006 despre uriaşele prejudicii aduse patrimoniului CASCOM, dar, totuşi, ministerul nu deţine date sau documente.

Încă o dată spun, păcat, recuperarea patrimoniului şi fondurilor CASCOM, într-un efort politic orientat spre interesul public, ar fi bine-venită în momentele în care ultimele săptămâni din anul bugetar nu sunt acoperite cu fonduri pentru pensii.

Dan-Radu Zătreanu - declaraţie politică intitulată: PNL-ul, moşia unui singur om!;

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

"PNL-ul, moşia unui singur om!"

Un vechi proverb românesc spune că "Unde-i mai mare sfada, acolo-şivârădracul coada". Şi vorbind despre ce se întâmplă în aceste zile în PNL, trebuie să precizăm că nu Becali e cel la care face aluzie proverbul nostru, ci chiar preşedintele partidului, Crin Antonescu. Dracul şi-a băgat coada la liberali odată cu alegerea lui Antonescu ca preşedinte. Acest admirator din umbră al ideilor şi convingerilor politice ale lui Ion Iliescu a călcat în picioare toate perceptele liberale, ajungând în final la alianţa contra naturii cu stânga PSD-istă. Şi pentru că în USL a primit încă de la început rolul de vioara a doua, îşi refulează frustrările de lider fără portofoliu asupra propriului partid.

Am asistat săptămâna trecută la decapitarea filialei Sectorului 1 Bucureşti. Din punctul nostru de vedere, e foarte bine. Să-i dea şi afară din partid! Un partid care de mult a părăsit dreapta politică. Un partid care ar trebui însă să se trezească măcar în ceasul al doisprezecelea şi să nu se lase becalizat de Crin Antonescu şi de ipocriţii cu care s-a înconjurat. Vă amintiţi ce spunea această nouă achiziţie liberală, Gigi Becali? Vă reamintesc eu: "Nu mă voi alia niciodată cu USL, pentru că USL este de stânga, iar la stânga este diavolul!" Ei bine, iată-l pe Becali în braţele diavolului. Poate se consolează cu faptul că îl ţine cu mâna dreaptă, căci nici măcar diavolul nu are două mâini stângi...

Acesta este PNL-ul lui Crin Antonescu, un partid care încalcă orice principii, orice reguli interne, care îşi sacrifică propriii lideri cu vechi state pentru a face loc circului politic. Antonescu, acest Iuda al PNL, care şi-a vândut sufletul pentru punga de bani a lui Becali, va sfârşi până la urmă aşa cum am mai spus-o, în lada de gunoi a istoriei politice postdecembriste. Şi odată cu el şi nepotismul ridicat la rang de politică de cadre în PNL. Dacă Antonescu e şef, a trebuit să-i pună şi soţia europarlamentar şi exemplul a fost copiat imediat de alţi lideri pseudoliberali: Uioreanu, Surdu sau Petrache, care şi-au pus nevestele şi copiii pe listele de deputaţi.

Ba, mai mult decât atât, Antonescu, n-a înţeles nimic din lecţia referendumului eşuat şi îşi încalcă propriile reguli din partid. Le schimbă după bunul-plac, în timpul jocului. Bunăoară, n-a mai ţinut cont de vechimea necesară în partid pentru a ocupa un loc pe listele electorale şi a dat derogări în dreapta şi în stânga, în buna tradiţie a balcanismului dâmboviţean.

Am însă speranţa că electoratul nu va mai tolera astfel de derapaje politice şi va înţelege că, prin votul acordat USL la alegerile generale, va vota, de fapt, mahalaua politică, va vota Becali, va vota neveste, copii şi nepoţi de baroni locali care vor să pună mâna pe tot ce a mai rămas din ţara asta şi să îndepărteze România de la calea dreaptă, să o îndepărteze de Europa democratică. Sper, de asemenea, că adevăraţii liberali nu vor abandona dreapta politică şi că vor reuşi să se regrupeze în jurul ideilor democratice care i-a animat zeci de ani.

Daniel Buda - declaraţie politică cu subiectul: România europeană faţă în faţă cu România comunistă;

Domnul Daniel Buda:

"România europeană faţă în faţă cu România comunistă"

România a fost săptămâna trecută gazda unui eveniment politic dintre cele mai importante din ultimii 4 ani, respectiv Congresul Partidului Popular European, cea mai mare formaţiune politică de la nivel european. Un asemenea eveniment, la care au participat 15 şefi de stat şi de guvern din Europa, pe lângă faptul că reprezintă un real motiv de mândrie, în egală măsură ar fi trebuit să fie o onoare pentru toţi liderii politici români, indiferent de culoarea politică. Însă, dacă pentru membrii formaţiunilor politice de dreapta prezenţa cancelarului german Angela Merkel sau a preşedintelui PPE, Wilfried Martens, a fost practic o confirmare a faptului că România a trecut cu adevărat în rândul statelor europene, pentru liderii Alianţei socialiste a fost încă un prilej de a-şi etala valorile comuniste, antieuropene, pe baza cărora guvernează statul român de aproximativ 6 luni. Cred că orice cetăţean care crede în democraţie, în principiile şi valorile unui stat cu adevărat european ar condamna atitudinea liderilor Alianţei Uniunii Social Liberale care au preferat, în loc să transmită liderilor europeni, prezenţi la Bucureşti, un mesaj de bun venit în statul pe care, astăzi, ei îl guvernează, au ales varianta de a-şi exprima frustrările politice de pe un stadion.

Departe de mine gândul de a dezbate modul ales de cei de la USL să îşi facă debutul în această campanie electorală, însă nu pot să fiu indiferent la modul de transmitere a mesajului şi cu atât mai mult la conţinutul lui. În primul rând, în calitate de cetăţean al acestei ţări, am rămas stupefiat cum de la tribuna centrală un grup de lideri încercau prin urlete şi ţipete să convingă un stadion întreg de faptul că ei sunt cei mai buni, cei mai potriviţi pentru a conduce România, că merită votul cetăţenilor. Însă în schimbul a ce? Evenimentul de pe stadion era parcă desprins din istoria anilor ’80 identic cu acele prelegeri în faţa Marii Adunării a lui nea Nicu. Dezamăgitor şi în egală măsură frustrant pentru evoluţia statului român.

Am avut convingerea că acest tânăr premier va avea o altă viziune de dezvoltare şi modernizare a statului român, europeană, democratică şi modernă. Dar, din păcate, nu pot decât să constat foarte uşor contrariul, că această formaţiune politică, în fapt, indiferent de cine este condusă sau cum se numeşte, nu are capacitatea de se desprinde de valorile trecutului comunist, bazat pe un stat centralizat. În concret, nu am asistat decât la o luptă a valorilor şi a principiilor democratice, o luptă dusă pe două fronturi, pe de o parte o Românie europeană, integrată în familia europeană, a celor de dreapta, iar pe de altă parte o Românie izolată, ignorată de la masa deciziilor fundamentale, a celor de stânga.

Evident, întrebare firească este: ce Românie ne dorim? Ce educaţie ne dorim pentru copiii noştri? Spre ce nivel de dezvoltare şi modernizare se îndreaptă România? Şi sigur, răspunsul îl punem intui fiecare dintre noi făcând o simplă comparaţie a celor două evenimente desfăşurate săptămâna trecută. Dacă, într-un colţ al Capitalei, 15 lideri ai Europei decideau viitorul României şi al românilor la pachet cu tot ceea ce înseamnă cele 27 de state europene, în celălalt colţ, liderii USL blamau construcţia europeană, statul de drept şi principiile democratice. Încercau din răsputeri să îşi convingă electoratul că România este puternică şi singură, că nu are nevoie de coordonarea sau controlul european. Mai mult, în plină criză economică internaţională, când toate statele europene se confruntă cu mari probleme economice şi financiare, România condusă de guvernul USL şi-a permis să cheltuiască nu mai puţin de două milioane de euro pentru satisfacerea dorinţelor celor doi megalomani - Ponta şi Antonescu - care şi-au văzut visul cu ochii, adică au primit aplauze şi ovaţii la fel ca Ceauşescu pe vremuri. Consider că este nedrept pentru evoluţia României, este nedrept faţă de cetăţenii acestei ţări, care de 23 de ani tind spre un trai de viaţă european.

Revenind la întrebarea în ce stat vrem să trăim, am ferma convingere că cetăţenii României îşi doresc un stat european, un stat în care educaţia copiilor noştri să fie asigurată la cel mai înalt nivel, un stat în care valorile şi tradiţiile să fie respectate. În concret, ne dorim să fim parte a procesului decizional european, şi nu simpli executanţi ai deciziilor de la Bruxelles. Din acest motiv, cred că asemenea manifestări ignorante şi indiferente faţă de liderii Uniunii Europene nu ar trebui tolerate şi cu atât mai puţin apreciate.

Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică intitulată: Mandatul de parlamentar - umbrelă de vremuri grele pentru cei certaţi cu legea;

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Mandatul de parlamentar - umbrelă de vremuri grele pentru cei certaţi cu legea"

De mai bine de 2 luni, România stă sub auspiciile constituirii listelor ce vor conţine candidaţii pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. În ciuda eforturilor pe care societatea civilă le-a depus în ultimii ani pentru constituirea unui parlament curat, profilul candidaţilor care se înghesuie pentru un loc eligibil prefigurează deja o viitoare legislatură mai slabă din punct de vedere calitativ.

Cu un ochi pe televizoare, unul pe sondaje şi niciunul pe guvernare, USL asimilează pe listele electorale orice individ, indiferent de numărul său de dosare penale şi indiferent de profilul său moral. Acest lucru nu ne spune decât preţul pe care USL îl dă pe justiţie şi ne înspăimântă gândindu-ne cum va legifera viitorul Parlament, având în componenţa sa oameni cărora nu le place legea. A sesizat acest lucru chiar şi fostul lider şi prim-ministru al PSD, aflat în detenţie, contrariat că oameni care au săvârşit fapte chiar mai grele decât ale sale încearcă, în această iarnă, să se ascundă de justiţie, în spatele unei imunităţi parlamentare greu de înlăturat. Voiculescu, Dragnea, Oprişan, Voicu, Becali şi mulţi alţii sunt cei care au arătat nu numai dispreţ faţă de justiţie, ci au încercat să şi masacreze eforturile acesteia în câştigarea unei dezirabile independenţe.

Oare noi, cei de la Alianţa România Dreaptă, chiar facem diferenţa? Cred că da. În primul rând, în ultimii 4 ani, Partidul Democrat Liberal nu s-a opus demersurilor justiţiei în privinţa dosarelor ce priveau fapte ilegale ale membrilor Parlamentului.

În al doilea rând, suntem singura alianţă care a integrat un sistem de criterii şi a organizat o comisie de etică, care să analizeze din punct de vedere legal şi moral candidaturile. Nu spun că suntem perfecţi, dar suntem singura alianţă electorală care se străduieşte şi care-şi doreşte un parlament mai curat. Un parlament compus din elite ale societăţii româneşti, cu un profil moral curat şi care au demonstrat dragoste de oameni şi de ţară.

Îmi doresc ca alegerile din 9 decembrie 2012 să aducă Parlamentului României o plusvaloare, prin integritatea membrilor săi şi profesionalismul acestora, deoarece procesul legislativ ce va urma este esenţial pentru dezvoltarea economică şi socială a anilor ce vor urma.

Dorel Covaci - intervenţie cu titlul Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune şi în sertar sau Necesitatea amenajării şi introducerii Peşterii muzicale din Româneşti în circuitul turistic permanent;

Domnul Dorel Covaci:

"Dumnezeu ne dă, dar nu ne pune şi în sertar" sau

"Necesitatea amenajării şi introducerii Peşterii muzicale din Româneşti în circuitul turistic permanent"

În acest sfârşit de săptămână a avut loc, ca de fiecare dată în luna octombrie, de 28 de ani încoace, Concertul din Peştera Româneşti, judeţul Timiş.

Vremea frumoasă de afară a fost de partea organizatorilor, dar şi a publicului meloman, care s-a strâns în număr de aproape 5.000 de persoane, pentru a se bucura de un concert unic în România şi cel mai mare astfel de eveniment dintr-o peşteră din Europa de Sud-Est. Iniţiativa a aparţinut, în 1984, medicului Constantin Lupu şi echipei de la Speotimiş, care au inaugurat prin muzică cel de-al 12-lea Speosport Republican.

Succesul acestui prim concert i-a convins pe organizatori să repete isprava până în prezent, cel puţin o dată pe an. De-a lungul timpului, au concertat în incinta peşterii nume de prim rang ale muzicii clasice, jazz, blues, rock sau electronice.

Peştera muzicală este situată în apropierea satului Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş şi a fost explorată pe o distanţă de 1.450 metri. Galeriile accesibile vizitatorilor însumează 340 metri, iar intrarea permite soarelui să lumineze natural pe o distanţă de 70 metri în adâncime. Galeria principală urmează o linie dreaptă şi atinge dimensiunile maxime în Sala Liliecilor, populată de o colonie mare de vieţuitoare ale întunericului. Temperatura medie oscilează între 6 şi 8 grade Celsius.

Organizarea concertului în luna octombrie este cea mai puţin dăunătoare pentru colonia de lilieci, care are deja pui ce se pot retrage în fundul peşterii, pentru a fi deranjaţi cât mai puţin de zgomot.

În acest an, pe 21 octombrie, au încântat audienţa compoziţiile lui Mozart, Dvorak, Ceaikovski şi Strauss, în interpretarea orchestrei Filarmonicii Banatul din Timişoara, dirijată de unul dintre cei mai mari dirijori ai României, maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi, invitat alături de fiul Domniei Sale, reputatul violonist Florin Ionescu-Galaţi. Speomelomanii au fost surprinşi de un regal de armonie şi virtuozitate, pe parcursul căruia maestrul dirijor a luat vioara şi chitara, acompaniindu-şi fiul violonist.

Numărul mare de iubitori de muzică cultă în spaţii neconvenţionale a încurajat organizatorii să ia în considerare pentru anul viitor transformarea concertului într-un Festival al Liliecilor, desfăşurat pe o perioadă de 2 zile. Motivaţiile sunt mărimea coloniei de lilieci, care au şi dat un nume secundar peşterii, şi anume acela de Peşteră a Liliecilor, proximitatea locurilor unde s-a născut marele inventator Traian Vuia, cel care şi-a numit "Liliacul" aparatul ce a înfăptuit primul zbor autopropulsat din lume, precum şi apropierea de municipiul Lugoj, de unde se trage actorul Béla Lugosi, cel care a interpretat, în premieră mondială, rolul contelui Dracula în Statele Unite ale Americii, în anul 1927.

Astfel de concerte în spaţii neconvenţionale au darul de a aduce mai aproape oamenii, natura şi muzica de cea mai bună calitate şi cresc valoarea şi potenţialul turistic al zonei. Este păcat ca astfel de frumuseţi naturale să nu fie preţuite pe măsură şi puse în valoare după cum ar merita. Din nefericire, Peştera Româneşti sau Peştera Liliecilor, cum i se mai spune, nu este electrificată, nici amenajată pentru vizitatori, în afara perioadei concertelor. An de an, cu o săptămână înainte de eveniment, echipele organizatorilor se ocupă de curăţenie şi de amenajarea provizorie a instalaţiilor de lumini.

În afara acestei peşteri, mai există alte 3 în arealul comunei Pietroasa, care ar putea fi cuprinse într-un circuit turistic al zonei oraşului Făget, alături de salba de 14 biserici de lemn şi mănăstirile din proximitate, alături de Complexul Turistic "Valea lui Liman", de Târgul Naţional Apicol din Făget, de satul de olari Jupâneşti, Fabrica de sticlă de la Tomeşti, una dintre primele din ţară, acum nefuncţională, de Lacul Surduc, Păstrăvăria din Româneşti, de Casa Memorială şi Muzeul Traian Vuia sau Aria Protejată "Poiana cu Narcise" din Băteşti.

Peştera din Româneşti este poziţionată la confluenţa comunelor Tomeşti şi Pietroasa şi au fost depuse documentaţii, de către ambele autorităţi locale, pentru solicitarea finanţării investiţiilor necesare introducerii sale în circuitul turistic permanent.

Cu câţiva ani în urmă, pe timpul cât eram primar al oraşului Făget, am derulat un proiect, în oglindă, de cooperare transfrontalieră, în parteneriat cu oraşul Szentes din Ungaria, care dispune de o superbă bază de agrement şi ştrand balnear. Obiectivul a fost dezvoltarea locală prin mobilitate transfrontalieră, economică şi turistică. În cadrul întâlnirilor bilaterale, am discutat pe marginea semnării unui protocol de colaborare şi transfer de experienţă între Baza de Agrement Szentes şi Complexul Turistic "Valea lui Liman", din comuna Tomeşti. Acest obiectiv nu a putut fi materializat la acea vreme, întrucât complexul din România a fost închis pentru câţiva ani. Acum, însă, discuţiile pot fi materializate, întrucât obiectivul turistic şi-a redeschis porţile, reabilitat şi modernizat, gata să primească atât turişti din ţară, cât şi din străinătate.

Având în vedere toate motivaţiile expuse, adresez rugămintea, în numele locuitorilor zonei pe care o reprezint şi al iubitorilor de muzică, natură şi frumuseţe, pentru introducerea proiectului de modernizare al Peşterii Româneşti pe lista priorităţilor finanţate prin bugetul de stat 2013.

Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică cu tema: Spectacolul mandatelor Băsescu;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Spectacolul mandatelor Băsescu"

În fiecare mandat pe care l-a avut, Traian Băsescu ne-a demonstrat măiestria în arta minciunii şi a învârtelilor.

Ca ministru al transporturilor a "învârtit" flota României până a făcut-o dispărută, prejudiciind statul român cu sute de milioane de euro.

Ca primar al Bucureştiului a reuşit să se "învârtă" de celebra vilă din Mihăileanu, trecând-o pe numele cetăţeanului Băsescu şi încăpăţânându-se să nu o înapoieze, în ciuda tuturor dovezilor infracţiunii comise.

În funcţia de preşedinte (ales sau ilegitim), măiestria sa a atins cote nebănuite. A reuşit să îşi perfecţioneze multiplele "abilităţi", în special cele de mincinos şi manipulator, şi să "ocolească" de fiecare dată acuzaţiile referitoare la învârtelile imobiliare în care era implicat alături de Puiu Popoviciu şi Costel Căşuneanu, la afacerile cu armament ale fratelui său, Mircea, la sprijinul ilegal acordat unor companii străine sau la sursa suspectă a averii fiicei sale, Ioana. Sunt doar câteva exemple, mărunte, ale talentului preşedintelui impostor de a minţi, de a manipula oameni şi situaţii, pentru a-şi urmări interesele şi pentru a-şi acoperi ilegalităţile şi furtişagurile.

Ce ne-au mai oferit mandatele Băsescu? Telenovela justiţiară, în care rolurile principale erau jucate de arestările preventive, nelipsiţii mascaţi şi nelipsitele stenograme. Spectacolul a fost de fiecare dată bine organizat, de la dosarul "Caltaboşul" până la descinderile în vămi, arestarea unor primari sau dosare în care erau implicaţi demnitari.

Surpriza pe care o trăieşte zilele acestea preşedintele "masă verde" este una pe care o merită din plin: a fost dovedit ca făcând parte din distribuţia serialului "Motorina".

Faptul că numele lui apare în stenogramele aflate la acest dosar, în care fostul preşedinte ANAF este acuzat de favorizarea infractorului, nu este însă nicio surpriză pentru noi. Nu ne miră nici lejeritatea şi seninătatea cu care minte personajul Băsescu: "Pe Blejnar nu îl cunosc, nu îl cunosc. Înţeleg că a fost numit, e tehnician, nu a fost în partid, habar nu am de unde vine", declara acesta la TVR, în martie 2011.

Minciuna este demontată de textul stenogramelor, chiar dacă administraţia de la Cotroceni a încercat să acopere fapta printr-un comunicat: "O lectură onestă a discuţiilor arată că preşedintele Traian Băsescu discută cu Sorin Blejnar despre recuperarea datoriilor companiei Rompetrol faţă de statul român".

O lectură onestă a discuţiilor arată clar că preşedintele minte. Nu este prima dată (să ne amintim jurământul făcut în legătură cu lovitura pe care a dat-o unui copil în campania electorală din 2004) şi sunt convins că nu va fi nici ultima. Acesta îi este caracterul.

De ce a minţit Băsescu în acest caz? Pentru că şi-a imaginat că el şi oamenii lui vor fi veşnic la putere şi nu se va afla niciodată adevărul. Din fericire, acest spectacol al stenogramelor s-a întors împotriva lui, demascând presiunile, aranjamentele şi învârtelile grupării corupte pe care o patronează.

Am aflat că CSM s-a autosesizat cu repeziciune în acest caz. Nu ne surprinde. Era de aşteptat ca slugile să încerce să spele ruşinea de care este acoperit stăpânul.

Toată această mişcare ne-a demonstrat, încă o dată, dubla măsură cu care a acţionat şi acţionează justiţia în mandatele "Băsescu": portocaliii sunt "mai egali" în faţa legii decât ceilalţi, iar Traian Băsescu este deasupra tuturor.

Nu ştiu însă cât timp vor mai "cumpăra" românii bilete la un astfel de spectacol...

Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică având ca temă A doua rectificare bugetară din acest an va fi făcută în interesul românilor;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"A doua rectificare bugetară din acest an va fi făcută în interesul românilor"

Decizia Guvernului de a amâna propunerea de Buget pentru anul 2013 pentru următorul legislativ este una corectă şi întemeiată pe principiul legitimităţii politice. Este corect ca orice formă de Executiv, generată de o majoritate parlamentară, să aibă puterea de a decide asupra formei de buget, conform viziunii proprii. S-a luat această hotărâre mai ales pentru a nu bloca viitorul Guvern, deşi acesta va fi generat mai mult ca sigur de USL. Majoritatea actuală din Parlament înţelege să se comporte total diferit faţă de cea care a susţinut Cabinetul Boc.

Decizia luată nu trebuie însă să afecteze sub nicio formă capacitatea Cabinetului Ponta de a genera politici publice în interesul cetăţenilor. De aceea, salut iniţiativa unei rectificări bugetare menite să repare o parte dintre erorile generate în primă instanţă de Executivul PDL. Cred că este foarte important ca, măcar acum, pe sfârşit de an, românii să fie protejaţi de o situaţie politico-economică încă destul de incertă.

Faptul că Guvernul USL reacţionează cu mai mare promptitudine la ceea ce se întâmplă în România reală nu poate decât să fie un element de încredere pentru viitor. Spre exemplu, alocarea a 400 de milioane de lei în plus pentru Ministerul Agriculturii, în condiţiile unui an secetos şi în condiţiile în care agricultorii se confruntă cu probleme de finanţare importante, este un argument consistent al alocării prioritare corecte a resurselor avute la dispoziţie. Spre deosebire de ultimii trei ani, va fi pentru prima dată când fermierii vor putea primi subvenţiile agricole la timp şi în întregime. Speranţa este, evident, aceea de a evita o posibilă criză a preţurilor alimentelor pentru anul 2013.

De asemenea, merită menţionat faptul că prin această rectificare bugetară, Guvernul Ponta asigură plata tuturor pensiilor şi salariilor până la sfârşitul anului. Trebuie menţionat că Bugetul construit de majoritatea formată în jurul PDL la sfârşitul anului 2011 nu prevăzuse aceste fonduri şi exista riscul unui blocaj. Mesajul este simplu: sunt bani pentru plata pensiilor şi salariilor, la fel cum vor fi bani pentru reîntregirea veniturilor bugetarilor şi indexarea pensiilor. A venit momentul în care în fruntea României se află un Executiv care le pune interesele pe primul plan.

În plus, este pentru prima dată când Guvernul României alocă bani pentru plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de românii care au făcut plângeri împotriva unor tăieri de venituri fără bază legală. Este un semnal foarte clar că în ţara noastră vorbim din nou despre o domnie a legii şi că statul nu mai este şmecher, în sensul plasării întregii responsabilităţi asupra contribuabililor săi.

Mai important este însă faptul că USL reuşeşte astfel să demonteze un discurs alarmist, promovat în permanenţă de PDL şi Guvernul Boc: respectarea condiţiilor stabilite cu partenerii externi. Atrag atenţia asupra faptului că niciuna dintre modificările produse de rectificarea bugetară nu încalcă acordul ţării noastre cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Mai mult decât atât, este pentru prima dată în 2012 când se alocă bani pentru plata arieratelor, deşi acesta era unul din lucrurile pe care Guvernul Boc a insistat cel mai mult.

Consider că toate aceste argumente sunt suficiente pentru construirea unei imagini de ansamblu care relevă faptul că Guvernul condus de Victor Ponta poate produce o îmbunătăţire a condiţiilor de trai pentru români. Le poate reda acestora speranţa şi încrederea că lucrurile pot fi şi mai bune pentru anii ce vor urma, că solidaritatea nu este un concept uitat şi că oamenii nu mai sunt cifre pe o hârtie. În sfârşit, pot spune, fără riscul de a mă înşela, că nu se mai guvernează de dragul cifrelor, ci pentru oameni.

Gheorghe Ciocan - declaraţie politică intitulată Stop organismelor modificate genetic;

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Stop organismelor modificate genetic"

Alături de mai mulţi stimaţi colegi sunt semnatarul unei propuneri legislative de o importanţă deosebită în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, impactul asupra mediului şi care poate îmbunătăţi performanţele economice ale agricultorilor români. Din nefericire, propunerea legislativă este înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor cu raport de respingere. Aceasta are ca obiect prevenirea impactului organismelor modificate genetic (OMG-uri) asupra oamenilor şi mediului, până la existenţa unor dovezi ştiinţifice suficiente şi riguroase care să ateste siguranţa cultivării şi consumul acestor produse.

Este foarte importantă obligativitatea etichetării corespunzătoare a produselor care conţin organisme modificate genetic, pentru că avem dreptul de a fi informaţi ca şi consumatori, de a şti şi de a alege ce consumăm.

La nivelul european, Directiva 2001/18/CE a Parlamentului şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic şi de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului 15 şi Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic, stabilesc un cadru juridic cuprinzător pentru autorizarea organismelor modificate genetic, care este în totalitate aplicabil OMG-urilor care urmează a fi utilizate în scopul cultivării în UE, ca seminţe sau alt material săditor.

În cadrul acestei legislaţii, OMG-urile pentru cultivare fac obiectul unei evaluări individuale a riscurilor înainte de a fi autorizate pentru a fi introduse pe piaţa Uniunii. Scopul acestei proceduri de autorizare este de a garanta un nivel înalt de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, a sănătăţii şi bunăstării animale, a intereselor ecologice ale consumatorilor, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei interne.

Până în prezent, cultivarea organismelor modificate genetic în UE a fost foarte limitată. Prin urmare, este dificil să se realizeze o cuantificare precisă ex ante a posibilului impact economic, social şi de mediu, în cazul în care li se permite statelor interzicerea sau restricţionarea cultivării.

Ţinând cont de abordarea mai naţională sau mai regională privind cultivarea OMG-urilor, se aşteaptă, de asemenea, ca nivelul implicării publicului în luarea de decizii la nivel naţional şi regional să crească, iar statele membre să aloce mai multe resurse şi mai mult timp pentru a implica publicul în deciziile lor. Se preconizează ca aspectele sociale, economice şi etice să fie dezbătute şi să constituie punctul de plecare pentru deciziile luate la nivel naţional, regional sau local.

Această propunere constituie un prim demers, vor urma şi alte încercări de a eticheta aceste produse, pentru că din ce în ce tot ceea ce consumăm se degradează, iar într-o lume în care spitalele sunt desfiinţate, cadrele medicale pleacă din cauza muncii prost plătite, iar copiii mor din cauza sărăciei e mai bine să fi sănătos. Şi pentru asta este nevoie să ştii ce consumi!

Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul Moţiunea PDL pe buget, un alt gest disperat de recuperare a electoratului;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Moţiunea PDL pe buget, un alt gest disperat de recuperare a electoratului"

După ce s-au făcut de râs cu moţiunile pe educaţie şi agricultură, iată că democrat-liberalii au mai depus o moţiune simplă intitulată "Guvernul USL - «frâna de motor» a bugetului", aceasta urmând să fie dezbătută şi votată în cursul zilei de astăzi în plenul Camerei Deputaţilor.

De data aceasta, parlamentarii PDL acuză actualul Guvern că nu militează pentru intrarea în zona euro, că favorizează explozia cursului valutar şi că accentuează criza economică şi financiară. De asemenea, democrat-liberalii cer prezentarea bugetului de stat şi a bugetului pentru asigurările sociale pe anul viitor până la data de 1 noiembrie 2012. Ei susţin că există riscul de a intra în 2013 fără a avea un buget, din cauza amânării prezentării, dezbaterii, adoptării şi promulgării Legii bugetului, "pentru că la USL alegerile au prioritate în faţa adoptării bugetului".

Deşi ştiu prea bine că nu au nicio şansă ca această moţiune să fie adoptată, membrii PDL încearcă cu disperare să mai recupereze, dacă mai e posibil acest lucru, câte ceva din intenţiile de vot ale electoratului, chiar şi prin intermediul unui gest propagandistic, care are menirea doar să arunce în spatele celorlalţi toate daunele guvernărilor Boc-Ungureanu. Şi, nu în ultimul rând, un gest cu care democrat liberalii doresc să blocheze activitatea Parlamentului. Dacă tot nu sunt în stare să vină cu propuneri pertinente sau să facă ceva bun pentru societatea românească, măcar să strice, aşa cum au fost obişnuiţi atâţia ani.

Vedem astfel, o dată în plus, cum preţiosul timp al fostului partid de guvernământ este investit în campanii sau moţiuni denigratoare şi nicidecum în ceea ce este cu adevărat important. PDL-ul demonstrează (a câta oară?) că priorităţile lui sunt cu totul altele decât nevoile arzătoare ale românilor.

Iar faptul că cei din PDL cred că banii prevăzuţi la rectificarea bugetară vor fi folosiţi pentru campania electorală, este cât se poate de neadevărat. Domnilor democrat liberali, vă înşelaţi! Guvernul actual este mult prea responsabil pentru a repeta erorile comise de guvernarea PDL. Că situaţia este tragică, nu mai este nevoie să amintim. Iar acest lucru se datorează guvernării PDL. Chiar dacă dumneavoastră nu vreţi să recunoaşteţi, cu PDL la putere, România ar fi intrat în faliment în noiembrie, deoarece bugetul portocaliu nu prevăzuse bani pentru finele acestui an!

Vom rezolva şi această situaţie, dar rezultatele se vor vedea abia după data de 9 decembrie, când vom avea în Parlament o nouă majoritate politică. Aşa cum, prin măsurile luate până acum, USL a început să repare nedreptăţile făcute de PDL, şi în acest caz vom rezolva problema la proxima rectificare de buget, în noiembrie. De aceea, şi viitorul proiect de buget va fi dezbătut şi aprobat tot după acea dată.

Una peste alta, şi această moţiune a democrat liberalilor nu este altceva decât un gest disperat. Niciunul dintre cetăţenii acestei ţări nu este naiv să creadă propaganda portocalie a unui partid care s-a dovedit extrem de altruist cu toate categoriile sociale, a fost la fel de darnic şi s-a raportat, în toţi anii petrecuţi la guvernare, echitabil faţă de toţi: jignind, acuzând şi, mai ales, minţind!

Ioan Balan - declaraţie politică cu tema: Reorganizarea teritorială a ţării;

Domnul Ioan Balan:

"Reorganizarea teritorială a ţării"

În urmă cu mai bine de un an, la iniţiativa Preşedintelui României, se lansa în dezbatere publică necesitatea elaborării unui nou model de organizare teritorială a ţării, ce ar fi trebuit să aibă ca unic scop eficientizarea sistemului administraţiei publice locale şi al utilizării resurselor financiare publice. Nu puţine au fost, la acel moment, criticile aduse atât iniţiatorului proiectului, cât şi potenţialilor susţinători ai acestuia! De la oameni direct implicaţi în administraţia publică locală şi până la cei mai importanţi lideri ai partidelor politice, s-a auzit la unison o opoziţie dură şi neargumentată faţă de un asemenea demers. Astăzi, însă, când convergenţa instituţională europeană ne reclamă o administraţie modernă, flexibilă şi eficace, chiar şi opozanţii de odinioară ai reorganizării s-au schimbat la faţă şi sunt printre cei care susţin fervent un astfel de demers.

Din nefericire, timpul se scurge încet şi necruţător, iar România, bazată pe aceeaşi structură administrativă veche şi ineficientă, este pe cale să piardă startul în urmărirea obiectivelor propuse pentru Europa 2020. Este vorba în primul rând de creşterea substanţială a preocupărilor pentru înlăturarea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile Uniunii şi de o nouă modalitate, mai flexibilă de utilizare a resurselor comunitare nerambursabile.

În ciuda acestei realităţi, România continuă să rămână inertă, cunoscând slabele performanţe ale administraţiei, puternica politizare a distribuirii resurselor financiare şi adâncirea tot mai puternică a decalajelor regionale.

Din păcate, actuala legislatură se află pe ultima sută de metri a mandatului şi este greu de crezut că demararea unui proces amplu de analiză şi evaluare a modului optim de trasare a sarcinilor administraţiei publice se mai poate face în următoarele câteva săptămâni care ne despart de alegerile parlamentare.

Cu toate acestea, emergenţa reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, precum şi creşterea performanţelor administraţiei locale trebuie să fie imperativul viitorului Parlament şi a noului Guvern învestit în luna decembrie. Nu cred că viitorul Guvern sau viitoarea compoziţie politică a Parlamentului va mai putea ignora ratele insignifiante de absorbţie a fondurilor europene şi polarizarea din ce în ce mai accentuată a dezvoltării economice din România.

România are nevoie de o administraţie simplificată! România şi românii au nevoie de structuri instituţionale care să răspundă nevoilor lor într-un mod eficient şi care să acţioneze într-un mod compatibil cu cel european! Coeziunea economică şi socială sunt imperativele anilor 2014-2020, iar succesul României în acest proiect depinde în mod covârşitor de performanţele care se vor impregna administraţiei publice locale.

Maria Stavrositu - declaraţie politică intitulată Congresul PPE la Bucureşti - moment ce a marcat importanţa României în cadrul Uniunii Europene;

Doamna Maria Stavrositu:

"Congresul PPE la Bucureşti - moment ce a marcat importanţa României în cadrul Uniunii Europene"

În perioada 17 - 18 octombrie 2012 a avut loc, la Bucureşti, cel de-al XXI-lea Congres Statutar al Partidului Popular European, manifestare ce va rămâne, fără îndoială, înscrisă în istoria politicii româneşti.

Prezenţa celor mai importanţi lideri europeni la Bucureşti a creat prilejul unor întâlniri cu liderii actualei Puteri din România, care iarăşi au reuşit să se facă de râsul Europei, prin neseriozitatea şi superficialitatea caracteristice, cu care, de altfel, ne-au obişnuit. Admirabilă consecvenţă, lamentabilă abordare a problemelor cu adevărat serioase pe agenda Uniunii Europene!

Nu pot să nu remarc că desfăşurarea Congresului PPE, eveniment caracterizat de o reală seriozitate, prin abordarea tematică a unor subiecte de interes european, dar şi naţional, a fost dublat de "fastuoasa" lansare a candidaţilor USL pe Arena Naţională. Un adevărat fiasco, dragi colegi! Aţi demonstrat încă o dată, printr-o atitudine antieuropeană, că în centrul intereselor dvs. de ordin politic nu se află, în niciun caz, teme cu adevărat importante pentru politica românească şi europeană.

Noi, cei de la PDL, am atins un obiectiv fundamental - acela de a aduce Europa mai aproape de România şi de a face din România un partener credibil în Uniunea Europeană! Am demonstrat că suntem parteneri serioşi şi credibili în Uniunea Europeană. Prin organizarea celor două evenimente paralele, necomparabile din punct de vedere calitativ, noi ne-am dorit mai multă Europă în România, în timp ce dvs. aţi fost preocupaţi de creşterea în sondaje care, paradoxal, au scăzut simţitor în ultima perioadă.

Agenda Congresului Statutar al PPE de la Bucureşti a fost extrem de încărcată. Printre temele abordate, menţionez cu titlu de exemplu, următoarele: Şomajul şi coeziunea socială; Dezvoltarea regională şi coeziunea socială - Îmbunătăţirea impactului politicilor europene de dezvoltare asupra bunăstării cetăţenilor; Consolidarea Economiei Europene în lumina provocărilor globale; Conservarea Europei pentru generaţiile viitoare; Noi provocări şi oportunităţi: Europa şi responsabilitatea vecinilor săi; O guvernare democratică pentru Europa etc.

De asemenea, în cadrul Congresului au fost expuse şi votate mai multe Rezoluţii referitoare la probleme importante pentru statele membre ale UE, inclusiv pentru România. În calitate de membru al APCE, am prezentat plenului Congresului Rezoluţia nr. 6 cu titlul "Combaterea pornografiei infantile prin acţiuni şi angajamente coordonate la nivel internaţional".

Uniunea Europeană şi statele sale membre se confruntă cu o serie de provocări economice grave şi fără precedent. Pe de altă parte, se confruntă şi cu noi oportunităţi majore. Dacă aceste provocări rămân fără răspuns, iar oportunităţile rămân nefolosite, Europa îşi asumă riscul unei situaţii permanente de criză, stagnare şi declin.

În aceeaşi situaţie este şi România, unde, pe lângă criza economică şi financiară care macină întreaga lume, se mai adaugă şi criza politică. Închei exprimându-mi speranţa că vom reuşi să ne ridicăm la înălţimea acestei provocări şi să ne folosim mai bine potenţialul. Putem lăsa în urmă criza economico-financiară, dar numai punând capăt războiul politic intern actual!

Maria Stavrositu - intervenţie cu tema Participarea la cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2012 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

Doamna Maria Stavrositu:

"Participarea la cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2012 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei"

În perioada 1 - 5 octombrie 2012 s-au desfăşurat la Strasbourg lucrările celei de-a patra părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am participat la această sesiune în calitate de membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, dar şi ca parlamentar de referinţă al legislativului român în campania Consiliului Europei pentru combaterea violenţei împotriva femeilor.

Printre personalităţile internaţionale care s-au adresat plenului APCE în cadrul acestei sesiuni, îi menţionez pe domnul Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova, domnul Bujar Nishani, Preşedintele Albaniei, precum şi domnul Edmond Panariti, ministrul afacerilor externe din Albania şi Preşedintele Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.

În discursul său inaugural, Preşedintele APCE, domnul Jean-Claude Mignon a salutat propunerea Comisiei juridice şi pentru drepturile omului a Adunării de a organiza o dezbatere de actualitate privind cazul Safarov, subliniind totodată că glorificarea crimei oribile a acestei persoane de către autorităţile azere este inacceptabilă, iar folosirea în acest scop a unui instrument juridic al Consiliului Europei ale cărui obiective au fost pur umaniste pentru graţierea unui criminal este impardonabilă.

De asemenea, a atras atenţia asupra intoleranţei crescânde şi a propagării ideilor extremiste ca ameninţare serioasă la adresa democraţiei. Domnia Da a menţionat că noile autorităţi, înfiinţate în urma alegerilor libere şi democratice din statele Primăverii Arabe, se confruntă, pe lângă eforturile majore de reformare, cu provocări legate de egalitatea de gen, locul religiei în societate şi respectarea fără discriminare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Nu în ultimul rând, Domnia Sa a declarat că, în timpul vizitei din România (18-19 iulie a.c.), membrii Comisiei Prezidenţiale a APCE au recomandat forţelor politice iniţierea unui dialog serios, în vederea stopării practicilor care subminează funcţionarea democratică a instituţiilor; ulterior invalidării rezultatelor referendumului din 29 iulie a.c. privind demiterea preşedintelui, a fost adresat un apel actorilor politici de la Bucureşti să respecte decizia Curţii Constituţionale şi se constată din acel moment o stabilizare a situaţiei politice din România.

Doresc să vă aduc la cunoştinţă mesajul transmis de domnul Andreas Gross (Elveţia, SOC) în cadrul secţiunii dedicate situaţiei din România:

"În România a avut loc o criză politică şi constituţională - generată de 20 de parlamentari care şi-au schimbat apartenenţa politică şi au înclinat balanţa majorităţii; gestul lor a fost justificat de politicile autoritare şi de austeritate ale preşedintelui, care nu au coincis cu interesele cetăţenilor, deşi, conform sistemului constituţional românesc, preşedintele nu reprezintă elementul central al executivului.

A existat aproape o confruntare stradală, situaţie la care s-a ajuns şi din cauza Constituţiei care prevede surse ambigue de legitimitate. Am fost şocaţi de ce se poate întâmpla într-un stat membru al UE şi nu am anticipat acest lucru nici în cadrul Consiliului Europei. O nouă escaladare a acestui conflict a fost împiedicată în ultimul moment, întrucât a fost respectată decizia Curţii Constituţionale.

Vom avea alegeri în România, dar ceea ce trebuie să subliniem este ceea ce a constatat Comisia Prezidenţială: este necesară investigarea istoriei din ultimii 5 ani a funcţionării instituţiilor democratice. Criticăm pe bună dreptate guvernul că guvernează prin ordonanţe de urgenţă, fără organizarea unei dezbateri în Parlament. Se spune că şi alţii au făcut-o înainte, dar faptul că şi alţii au făcut greşeli nu constituie un motiv pentru a repeta aceleaşi practici.

Acesta este doar unul dintre elementele care demonstrează o cultură politică şi democratică profund deficitară. Am declarat că nu vom propune declanşarea procedurii de monitorizare pentru a nu fi exploatată această iniţiativă în procesul electoral, dar este necesară iniţierea unei moţiuni pentru rezoluţie care să permită Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie să redacteze un raport privind funcţionarea instituţiilor democratice. Această stare de fapt ne va permite să revenim asupra acestei chestiuni pe parcursul sesiunii din ianuarie 2013. Nu poate fi ignorată o asemenea confruntare şi o asemenea criză constituţională care s-au produs într-una dintre cele mai mari şi mai importante ţări europene, membră în acelaşi timp a UE."

Raportul "Pentru alegeri mai democratice" relevă faptul că APCE face apel la adoptarea de către statele membre ale Consiliului Europei a unor măsuri specifice menite să asigure o participare şi o transparenţă sporite şi o supraveghere mai atentă a proceselor electorale.

Potrivit raportorului, au fost înregistrate îmbunătăţiri semnificative în ultimii ani în organizarea alegerilor în Europa, însă caracterul liber şi corect al scrutinelor nu este pe deplin respectat în o serie de state membre ale Consiliului Europei.

În rezoluţia adoptată de Adunare se face apel la: garantarea caracterului confidenţial al votului în cazul votului electronic, prin poştă sau prin mandatar, asigurarea transparenţei în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor lor electorale; acordarea dreptului de vot migranţilor legali şi cetăţenilor care locuiesc în străinătate, renunţarea la interdicţia automată de a alege în cazul celor care se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Un alt document important dezbătut în cadrul acestei sesiuni este Raportul "Dreptul la libertatea de a alege în educaţie în Europa". În rezoluţia adoptată, Adunarea îndeamnă statele membre să asigure viabilitatea şi calitatea instituţiilor publice de învăţământ, susţinând totodată dreptul de a înfiinţa instituţii private de învăţământ, ca parte a sistemului naţional de educaţie, cu condiţia ca acestea să îndeplinească anumite standarde. Documentul adoptat prevede de asemenea dreptul părinţilor - consacrat şi într-unul dintre protocoalele adiţionale la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - de a-şi putea educa propriii copii în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice, în măsura în care acestea sunt compatibile cu valorile fundamentale ale Consiliului Europei.

Domnul Ferenc Kalmar (Ungaria, PPE/CD) a menţionat că în România predarea istoriei şi geografiei în limba maternă a fost în cele din urmă acceptată, iar aceste două discipline sunt extrem de importante pentru prezervarea identităţii; dacă nu se reuşeşte predarea istoriei europene de o manieră echilibrată, nu putem spera la reconciliere între naţiunile europene.

Prin intermediul Raportului "Consolidarea şi deschiderea internaţională a Spaţiului European al Învăţământului Superior", APCE solicită statelor membre să întreprindă o serie de măsuri pentru "consolidarea Spaţiului European al Învăţământului Superior şi pentru a-l face mai atractiv şi mai deschis". În conformitate cu documentul APCE, statele ar trebui să continue sprijinirea dezvoltării Spaţiului European al Învăţământului Superior, să se asigure că Procesul Bologna este implementat şi să încurajeze mobilitatea şi schimburile de studenţi, profesori, cercetători şi manageri de universităţi.

A fost articulată ideea potrivit căreia autorităţile publice să asigure calitatea învăţământului superior, fără a limita libertatea academică. Rezoluţia statuează că aceste instituţii ar trebui, în cadrul politicilor naţionale şi al legislaţiei în materie şi cu respectarea drepturilor omului, să-şi poată stabili curricula şi gradele academice, admiterea studenţilor, activitatea de cercetare, organizarea administrativă, precum şi finanţarea şi angajarea personalului.

Marian Neacşu - declaraţie politică: - Prin moţiunea simplă pe buget, PDL se acoperă de ridicol;

Domnul Marian Neacşu:

"Prin moţiunea simplă pe buget, PDL se acoperă de ridicol"

Constat că depunerea moţiunii simple pe buget de către parlamentarii PDL reprezintă, de fapt, un serviciu şi o recunoaştere a realizărilor actualei guvernări.

PDL ne face un serviciu enorm prin această moţiune, de fapt, este vorba despre o moţiune împotriva guvernării lor, nu USL a adoptat bugetul... USL doar a corectat, la rectificare, răul făcut. Este cel puţin comic să depui o asemenea moţiune şi nu este o premieră. Cele două moţiuni simple depuse până acum, pe agricultură şi educaţie, nu au fost votate nici măcar de către parlamentarii PDL şi mai mult, ne-au dat ocazia să arătăm ce au făcut rău în toţi aceşti ani. Este inutil să încerce acum să strângă documente albe pentru zile negre, oamenii au înţeles că a fost suficient doar să se taie finanţarea clientelei PDL şi au fost găsite resurse, oamenii înţeleg că USL a avut dreptate: bani au fost mereu, dar doar pentru PDL.

Cu privire la afirmaţiile fostului ministru Ialomiţianu, conform căruia actualul Guvern este incompetent, eu consider că incompetenţa în viziunea domnului Ialomiţianu probabil înseamnă să nu fi în stare să tai pensii, salarii şi să aloci bani pentru clientela PDL, să construieşti stadioane în pantă sau piscine şi să laşi oamenii să moară prin spitale din lipsă de medicamente. Cred că Domnia Sa şi-a spus cuvântul în politică, iar urmările "competenţei" sale le vedem şi în ziua de astăzi.

Deputaţii PSD vor fi prezenţi la datorie, ca de fiecare dată. Noi nu căutăm să ne ascundem de ruşine sub bănci, cum făceau Domniile Lor la moţiunile noastre. Noi am demonstrat că politica USL se face pentru oameni şi în folosul lor, nu în folosul unor clientele politice. Asta probabil îi supără pe colegii domnului Emil Boc, dar, din fericire, dumnealor ne dau mereu posibilitatea să le arătăm cetăţenilor răul comis de guvernarea PDL.

Marian Neacşu - declaraţie politică: - După anii de jaf portocaliu USL îşi întoarce faţa către agricultură;

Domnul Marian Neacşu:

"După anii de jaf portocaliu, USL îşi întoarce faţa către agricultură"

În calitate de deputat al judeţului Ialomiţa şi de lider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor, sunt deosebit de încântat să anunţ că proiectul pentru finalizarea Canalului Siret-Bărăgan, care va traversa şi judeţul Ialomiţa, se află printre priorităţile guvernării USL de după alegerile parlamentare.

Acest proiect a fost început acum exact 100 de ani, prin ideea profesorului Alexandru Davidescu. Lucrările însă au început abia în 1986 când s-a înţeles importanţa unei asemenea construcţii. Acest proiect va scăpa agricultura de efectele secetei şi va asigura o producţie constantă la hectar, indiferent de precipitaţii. Conform studiilor, peste 500.000 de hectare ar deveni irigabile şi este cu atât mai util cu cât zona este afectată puternic de secetă.

Creşterea estimată - la nivelul anului 2003 - ar fi fost în jur de 320.000 tone de grâu, 513.000 tone de porumb, 60.000 tone floarea soarelui, ca să nu mai vorbim de cele aproape două milioane de tone de furaje. Chiar dacă investiţia se opreşte la Dridu, conform proiectului, toată valea Ialomiţei va putea deveni, în sfârşit, zonă irigabilă. Beneficiul financiar anual îl putem estima aşadar la cel puţin un sfert de miliard de euro numai din producţia agricolă, fără să punem la socoteala posibilităţile de agrement pe care le va deschide canalul, acesta putând fi utilizat ca şi cale navigabilă. Apoi, desigur, construcţia va contribui la împiedicarea inundaţiilor din zona Moldovei.

Pentru finanţarea construcţiei canalului, consider că se poate discuta despre un parteneriat public-privat. Costurile estimate pentru finalizare depăşesc 3 miliarde de euro şi există investitori interesaţi de proiect. Apoi va urma racordarea fermelor la sursa de irigaţii, care se va putea face prin Politica Agricolă Comună. Proiectul va fi început anul viitor pentru că, aşa cum am mai spus, agricultura reprezintă pentru USL o prioritate naţională.

Este important ca oamenii să înţeleagă că venirea la putere a Uniunii Social Liberale marchează momentul în care statul şi Guvernul îşi îndreaptă privirea, după ani şi ani de indiferenţă, către problemele reale, vechi şi serioase ale agriculturii româneşti.

Marin Almăjanu - declaraţie politică: USL a demonstrat că se bucură de o largă susţinere populară;

Domnul Marin Almăjanu:

"USL a demonstrat că se bucură de o largă susţinere populară"

USL şi-a demonstrat pe 17 octombrie forţa şi unitatea la evenimentul de lansare a candidaţilor la alegerile parlamentare, într-o manifestare electorală de o anvergură fără precedent.

Lansarea candidaţilor USL a reprezentat cel mai mare miting politic postdecembrist, un eveniment care a demonstrat că USL este o formaţiune puternică în care cei mai mulţi români au încredere şi de aceea se bucură de întreaga lor susţinere. Este pentru prima dată, după Revoluţia din decembrie 1989, când se strâng 80 000 de oameni la un eveniment politic, pentru a-şi susţine favoriţii la alegeri.

În cei aproape doi ani de alianţă, USL a demonstrat că este un proiect viabil, că este proiectul tuturor românilor care vor ca sistemul clientelar şi corupt marca Băsescu să fie eradicat.

Obiectivele USL susţinute în programul de guvernare am început să le punem în aplicare încă din primele zile de guvernare şi vom continua să ne respectăm promisiunile.

România are nevoie de o economie puternică care să fie reconstruită pe baze sustenabile, solide şi credem că aceste deziderate nu pot fi îndeplinite doar cu vorbe goale şi cu măsuri de austeritate! România trebuie redată integral românilor şi pentru aceasta are nevoie de unitate, de o forţă politică puternică, capabilă nu doar să câştige alegerile parlamentare, ci să reconstruiască tot ceea ce PDL a stricat. Noi, membrii USL, avem o strategie viabilă de reconstrucţie a României şi am arătat, în ultimele cinci luni de când guvernăm, că suntem preocupaţi de a repara fiecare nedreptate în parte pe care guvernele PDL au făcut-o românilor.

USL a demonstrat că este un proiect politic solid şi viabil, care pune pe primul loc interesul cetăţenilor, respectarea drepturilor tuturor categoriilor sociale şi asigurarea unui nivel de viaţă decent pentru fiecare român.

Pentru a putea duce la îndeplinire şi a aplica în continuare, pe termen lung, programul nostru de guvernare este nevoie de câştigarea detaşată a alegerilor parlamentare.

Haideţi să punem capăt regimului Băsescu şi să punem împreună bazele unei Românii democratice, o Românie cu adevărat respectată pe plan internaţional şi nu ţinută în genunchi!

Marius Rogin - intervenţie prilejuită de Congresul PPE - Bucureşti 17-18 octombrie 2012;

Domnul Marius Rogin:

"Congresul PPE - Bucureşti 17-18 octombrie 2012"

Pentru jurnaliştii români şi străini acreditaţi la Congresul PPE, care s-a desfăşurat în perioada 17-18 octombrie 2012 la Palatul Parlamentului, întreaga reuniune de lideri politici conservatori a gravitat în jurul celor circa zece minute petrecute de Merkel în particular cu preşedintele gazdă, Traian Băsescu. Cum nici Angela Merkel şi nici Traian Băsescu nu s-au întreţinut cu presa, bonusul la informaţiile culese "din surse oficiale" au fost cele două vorbe de sprijin plasate de cancelarul federal în deschiderea discursului rostit în plenul Congresului PPE: "Vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat aici, pentru a da un semnal că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză.

Preşedintelui României, Traian Băsescu, nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă măsurile pe care le-a luat nu au fost întotdeauna dintre cele mai populare". Restul discursului nu a prea mai stârnit interes printre ziariştii grăbiţi să transmită redacţiilor citatul de preocupare naţională, deşi substanţa mesajului adus popularilor de către şefa Executivului de la Berlin a stat în afara adresărilor protocolare şi a complezenţelor de familie politică, mai exact, printre aceste vorbe.

Cu o zi înainte de a da piept cu adversarii politici din Bundestag şi, mai apoi, cu omologii din Consiliul European, Merkel a căutat la Bucureşti sprijinul colegilor din partidele europene afiliate grupului politic de centru-dreapta pentru marile dosare economice şi financiare aflate în dezbatere la nivel comunitar - între care uniunea fiscală, disciplina bugetară sau soarta Greciei, aceleaşi teme prezente pe agendă la fiecare dintre summiturile UE din anii scurşi de la izbucnirea crizei.

Solidaritate au cerut toţi vorbitorii prezenţi la Congresul PPE. "Solidaritate şi echilibru" a cerut şi Angela Merkel: "Trebuie să găsim soluţii comune la criză, să rămânem uniţi". Soluţia comună a conservatorilor, sub motto-ul "Mai multă Europă", înseamnă un plus de disciplină bugetară, semănând cu proverbiala rigoare germană, transpusă în practică eventual printr-un superministru european propus de ministrul federal de finanţe, Wolfgang Schäuble, şi susţinut de Angela Merkel. Un asemenea superministru cu drept de veto ar asigura încrederea pe care Berlinul o cere pentru a se implica mai generos în rezolvarea problemelor zonei euro.

S-a subliniat importanţa unei profunde stabilizări a zonei euro, prin recent adoptatul Mecanism european de stabilitate, dar şi prin Pactul fiscal. Acesta din urmă se presupune că va genera norme obligatorii cu privire la limitarea datoriilor pe care statele din zona euro - dar nu doar acestea - le vor introduce în constituţiile naţionale. Astfel se obţine mai multă stabilitate, dar se şi recuperează din încrederea reciprocă.

Vorbind despre solidaritate, trebuie remarcat atacul lansat de secretarul general al popularilor europeni, Antonio Lopez, la adresa socialiştilor, cărora le-a reproşat că şi-au contramandat congresul programat la Bucureşti pentru că le-ar fi fost ruşine să vină în capitala României, după derulările politice din această vară. Conservatorii europeni, în schimb, îi susţin pe cei ce doresc reforme în această ţară, ce doresc progresul României.

România trebuie să aibă privirea orientată spre viitor. Adversarii politici vor fi nevoiţi să înveţe să convieţuiască în mod elegant, convieţuire care să ducă la crearea unui spaţiu necesar pentru desfăşurarea unei competiţii democratice a opiniilor.

Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică: USL - un proiect viabil susţinut de cei mai mulţi români!;

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"USL - un proiect viabil susţinut de cei mai mulţi români!"

După ce a câştigat detaşat alegerile locale din iunie, USL demonstrează din nou că este un proiect viabil, în care unitatea reprezintă principalul liant, un proiect care are în continuare susţinerea masivă a românilor pentru a câştiga şi alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Săptămâna trecută, odată cu organizarea evenimentului de lansare a candidaţilor la alegerile parlamentare, USL şi-a arătat în mod ferm hotărârea de a merge împreună mai departe, pentru a-şi îndeplini toate promisiunile făcute românilor. Acest eveniment fără precedent de lansare a candidaţilor USL a reprezentat cel mai mare miting politic postdecembrist, o manifestare singulară care a demonstrat că USL este o formaţiune puternică, este o formaţiune care are girul celor mai mulţi români.

Până în prezent, în cei 22 de ani de după Revoluţia din decembrie 1989, niciun partid sau alianţă politică nu a beneficiat de susţinerea a 80.000 de oameni la un eveniment de lansare. Acest fapt ilustrează foarte limpede faptul că USL nu este doar un proiect de moment, cu un simplu target electoral, ci este, de aproape doi ani, proiectul tuturor românilor care vor o altă Românie, una din care regimul Băsescu să fie eradicat o dată pentru totdeauna!

În timp ce PDL, vreme de patru ani, a guvernat doar pentru a-şi satisface propriile interese, luându-le românilor şi ultima speranţă că în ţara lor mai au şi drepturi, aruncând întreaga povară a crizelor exclusiv pe umerii lor, USL a înţeles să pună pe primul loc rezolvarea problemelor fiecărei categorii sociale şi a luat măsuri reale în acest sens. USL a intrat la guvernare cu un program serios şi a arătat, încă din primele zile, că face ceea ce a promis! Principalul nostru obiectiv este cel de a pune societatea românească pe noi baze economice sustenabile, de a le reda românilor un nivel de viaţă decent, astfel încât România să devină cu adevărat un stat modern.

România nu poate evolua dacă regimul Băsescu, cel al bunului plac, al puşculiţei de partid şi al suitei de corupţi, nu va fi înlăturat definitiv! Avem nevoie de unitate, dar şi de o susţinere puternică pentru a reconstrui tot ceea ce a stricat PDL în aceşti patru ani! USL a arătat că nu-şi bazează programul de guvernare doar pe vorbe sau pe promisiuni electorale, ci şi pe fapte imediate care să pună capăt abuzurilor imense comise de guvernele Boc şi Ungureanu!

De aceea este nevoie să continuăm şi după alegerile parlamentare programul început în luna mai, cel de transformare a României. Sub guvernarea USL, România va fi redată românilor, dar îşi va regăsi şi vocaţia de stat membru cu drepturi depline al UE şi nu de simplu obedient, aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii ani de către Traian Băsescu şi camarila sa.

Mihai Lupu - declaraţie politică: Guvernul USL reechilibrează bugetul ţării pentru acest sfârşit de an;

Domnul Mihai Lupu:

"Guvernul USL reechilibrează bugetul ţării pentru acest sfârşit de an"

PDL a guvernat după principiul "După noi, potopul!" şi acest lucru s-a văzut nu numai în abuzurile pe care guvernele PDL-iste le-au comis împotriva tuturor categoriilor sociale, ci şi în faptul că nu le-a păsat de consecinţele faptelor lor iresponsabile, neprevăzând nici măcar fonduri bugetare suficiente pentru sfârşitul acestui an.

România risca să se închidă la 1 noiembrie dacă rămânea cu bugetul aprobat de echipa Boc-Ungureanu. În această privinţă, Guvernul USL va lua toate măsurile necesare pentru a îndrepta haosul lăsat în urmă de aceştia, rezolvând această situaţie în timp util. Aşa cum prin măsurile luate până acum USL a început să repare nedreptăţile făcute de PDL, şi în acest caz vom rezolva problema la proxima rectificare de buget, în luna noiembrie.

Guvernarea actuală a fost nevoită să funcţioneze pe bugetul croit în 2011 de către PDL, unul iresponsabil, de avarie, cu mari dificultăţi pentru cheltuielile publice uzuale, dar cu scopul deturnării unor importante fonduri spre clientela PDL.

Guvernul Ponta a reuşit să corecteze o parte din dezechilibrele lăsate în urmă de PDL şi să aşeze bugetul pe alte baze mai echitabile, care să răspundă nevoilor reale ale populaţiei, încă de la prima rectificare bugetară din luna august. Vom asigura fondurile necesare pentru pensii, salarii şi funcţionarea instituţiilor statului până la sfârşitul anului, problemele constatate urmând a fi rezolvate prin realocarea a aproximativ 3,5 miliarde de lei.

De asemenea, la următoarea rectificare bugetară, cea din noiembrie, avem în vedere direcţionarea unor fonduri în plus către sectoarele deficitare, pentru a reechilibra funcţionarea acestora. Astfel, principalele domenii care vor beneficia de bani la această rectificare sunt: sănătatea (unele unităţi subfinanţate), ajutoarele pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi autorităţile locale (pentru cheltuieli de utilităţi).

Menţionăm faptul că nu se pune problema de a ne îndatora suplimentar pentru a echilibra bugetul. Guvernul Ponta îşi menţine ţinta de reducere a deficitului bugetar la 2,2% din PIB (pe cash) şi sub 3% din PIB (pe contabilitatea de angajamente, metodologia Comisiei Europene). De asemenea, Guvernul USL îşi menţine angajamentele asumate faţă de partenerii săi internaţionali: Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială.

Mă întreb cum poate susţine PDL că a făcut ceea ce trebuie pentru binele ţării, că a salvat ţara de la dezastru, că toate măsurile de austeritate luate peste noapte de către guvernele lor au avut menirea de a ţine economia departe de colaps dacă ei nici măcar nu au prevăzut banii necesari până la sfârşitul anului în bugetul pentru 2012! Aceasta reprezintă încă o dovadă a faptului că, dacă PDL mai rămânea la putere, România ar fi intrat în faliment în luna noiembrie!

Mircia Giurgiu - declaraţie politică: Cadrele didactice ajutate să fie decente;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Cadrele didactice ajutate să fie decente"

În urma repetatelor tăieri salariale, cadrele didactice din România au ajuns, cele mai multe, la limita subzistenţei. Nici sumele alocate de la bugetul de stat pentru Educaţie nu sunt suficiente pentru buna desfăşurare a procesului educaţional.

Mai mult, există unităţi de învăţământ preuniversitar unde elevii stau mult mai bine financiar decât profesorii lor, ceea ce îi pune pe aceştia din urmă într-o poziţie cel puţin jenantă.

Pentru a veni în sprijinul acestora consider că ar trebui alocată o suma de 2.000 de lei/an pentru fiecare cadru didactic pentru a-şi putea achiziţiona îmbrăcăminte şi încălţăminte potrivit statutului pe care îl au. Şi această sumă este una foarte mică în comparaţie cu lipsurile care există în sistem, dar mai compensează ceva.

Să nu uităm că de la educaţie începe totul - formarea copiilor noştri pentru viitor, practic, viitorul nostru ca oameni depinde de educaţia pe care le-o oferim.

Stelian Fuia - declaraţie politică: Adio fonduri europene!?;

Domnul Stelian Fuia:

"Adio fonduri europene!?"

Săptămână de săptămână asistăm la campaniile de marketing ale Guvernului, care discută, cu toate televiziunile în direct, despre greaua moştenire a guvernelor Boc şi Ungureanu şi despre "marele noroc" al românilor de a fi dat peste Victor Ponta. Din păcate, faptele spun cu totul altceva. A trecut deja mai bine de jumătate de an de când guvernele amintite nu mai sunt la putere, iar Guvernul în funcţie nu se ocupă nicidecum de guvernare, ci de showuri televizate, de războaie politice şi de precampanie electorală megalomană!

Mă simt dator să amintesc pe scurt în ce s-a tradus greaua moştenire a guvernelor care au trecut România prin criză: un şomaj relativ mic şi în constantă reducere, un buget adus pe linia de plutire, cu deficite tolerabile şi finanţabile, la care adăugăm şi o rezervă de trezorerie de cca. 5 miliarde de euro, de reforme care au speriat incompetenţa şi lipsa de profesionalism, de proiecte cu finanţare europeană, care deşi au demarat greu, au funcţionat până la sosirea la guvernare a USL.

Nu neg că lipsa de experienţă, procedurile greoaie sau uneori deficitare au reclamat ameliorări constante ale accesării fondurilor europene. Însă, cu toate acestea, ele au funcţionat şi majoritatea imperfecţiunilor sesizate de către Comisia Europeană sau autorităţile de management au fost corectate din mers, fără ca vreun beneficiar să ajungă în pragul falimentului!

Astăzi, nimic din "greaua moştenire" reclamată de USL nu se mai regăseşte! Echilibrele bugetare sunt doar istorie, rezerva bugetară a dispărut, iar reformele cerute de societatea românească sunt masacrate una câte una.

În privinţa fondurilor europene, timp de 6 luni, guvernul USL nu a făcut absolut nimic. Rând pe rând fondurile operaţionale sunt închise de către Comisia Europeană, pentru că Guvernul USL stă mai mult la televizor decât la guvernare! Săptămâna aceasta vor fi închise şi POS Transporturi şi POS Competitivitate, aducând un plus de pierderi ce se ridică la peste 7 miliarde de euro.

Astfel, adio autostrăzi moderne! Adio sprijin pentru mediul de afaceri din România! Dar, nu-i nimic! Avem evenimente grandioase pe Arena Naţională, care vor ţine de foame pentru următorii patru ani!

Teodor Atanasiu - declaraţie politică: Jaful din banii publici - principala îndeletnicire a guvernelor PDL;

Domnul Teodor Atanasiu:

"Jaful din banii publici - principala îndeletnicire a guvernelor PDL"

De la paguba de peste un miliard de euro lăsată la Hidroelectrica, prin căpuşarea contractelor de furnizare a energiei electrice, la preţuri mai mici chiar decât costurile de producţie - culmea dumpingului - de la falimentarea Poştei Române sau a SRTV, de la punerea pe butuci a Oltchimului şi Arpechimului - unele dintre cele mai mari şi profitabile combinate din industria românească - şi până la plantarea celor mai mari evazionişti chiar în ANAF, adică fix în centrul instituţiei care trebuia să vegheze strict la o mai bună colectare a banilor publici la vistieria statului, cu fiecare zi care mai trece ies la iveală tot mai multe şi incredibile abuzuri ale regimului Băsescu!

Astfel apare tot mai des în lumina reflectoarelor faptul că protejatele sale, guvernele PDL, nu s-au prea ocupat de problemele cetăţenilor, aşa cum se lăudau ceas de ceas prin prime-time, ci acestea aveau, bineînţeles, cu totul alte preocupări, mai bine zis nu s-au dat în lături de la nicio îndeletnicire reprobabilă pentru a-şi alimenta puşculiţa!

O altă ispravă demnă de menţionat a fostelor guverne PDL a fost zilele trecute reliefată de către Corpul de control al primului-ministru, care a finalizat recent Raportul de control privind verificările efectuate la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, pentru perioada 1.01.2009 - 30.06.2012.

Acest raport demonstrează că nici fondurile europene n-au scăpat de căpuşarea portocalie şi că a existat şi în acest domeniu o întreagă La familia ocrotită de PDL, care a contribuit decisiv la fraudarea în masă a fondurilor europene şi care a dus din păcate, în prezent, chiar la decizia Comisiei Europene de blocare a acestora.

Rezultatele acestui Raport indică urme clare de practicare a jafului de către PDL-işti de frunte, în loc de creştere a nivelului de absorbţie a fondurilor europene! În urma acestor verificări, au fost constatate nereguli grave: au fost descoperite 37 de contracte care au fost atribuite cu nerespectarea prevederilor legale, iar în cazul a 23 de contracte/acte adiţionale, anunţul de atribuire a fost publicat cu întârziere. Alte 10 contracte nu au fost introduse pe lista trimisă CE, fiind de asemenea atribuite cu încălcarea legii. În plus, deşi aceste nereguli trebuiau sancţionate cu amendă între 20.000 şi 40.000 de lei, ele au fost sancţionate cu un simplu avertisment de către ANRMAP.

Ba mai mult decât atât, conducerea ANRMAP a luat toate măsurile necesare pentru uşurarea activităţii căpuşarilor din domeniu: astfel, în perioada 2010-2011, prin efectuarea unui "artificiu" ilegal, aceasta a hotărât înlocuirea sancţiunii de amendă cu cea a avertismentului. Acele amenzi sistate erau în cuantum total de 385.000 lei şi vizau, printre altele, Primăria Târgu Mureş, Consiliul Judeţean Galaţi sau Metrorex.

Acest caz reprezintă încă o dovadă a imensului jaf practicat de către guvernele PDL, a preocupărilor exclusive ale acestora de a-şi favoriza şi îmbogăţi membrii şi clientela, prin orice metode, utilizând orice tip de resurse financiare, inclusiv, de ce nu, pe cele europene!

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Noi proiecte guvernamentale care ucid în faşă natalitatea;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Noi proiecte guvernamentale care ucid în faşă natalitatea"

Consider că noul proiect guvernamental care obligă părinţii la plata unei contribuţii pentru copiii înscrişi la creşe va avea consecinţe negative dramatice asupra natalităţii. Cer retragerea acestui proiect neconstituţional şi demisia celor care au iniţiat acest proiect legislativ.

Noile măsuri pe care Guvernul Ponta doreşte să le introducă înseamnă de fapt o taxă suplimentară pentru cei care au curajul să aducă pe lume un copil în vremuri de criză.

Părinţii care decid să se întoarcă la muncă şi vor să-şi lase copiii în unităţile de stat în care se face educaţie antepreşcolară vor trebui să plătească (adoptată)taxa de creşă" a cărei valoare e stabilită prin dispoziţia primarului.

Într-o ţară în care femeile amână sau renunţă la aducerea pe lume a unui copil datorită dificultăţilor socio-economice, Guvernul, care clama reducerea indemnizaţiei pentru copii, introduce noi taxe.

Puţini părinţi îşi permit să dea o mie de lei pe lună pe vreo bonă sau să plătească acea nouă taxă, aşa că natalitatea va fi descurajată.

Remarcăm că măsurile de protecţie socială din programul guvernamental sunt înlocuite de apetitul pentru noi taxe şi impozite ce ne cuprind întreaga existenţă de la leagăn până la mormânt, iar ceea ce s-a dat cu o mână, se ia acum cu trei. De aceea ţin să semnalez un fapt extrem de grav domnului prim-ministru: în România există un venit pentru care nu se plăteşte impozit sau contribuţii sociale sau coplata? Da, aţi ghicit. Este vorba de alocaţia pentru copii.

Succes!

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Deblocare de posturi á la radio Erevan;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Deblocare de posturi ŕ la radio Erevan"

Consider că aşa-zisele deblocări de posturi din sănătate nu rezolvă deficitul, ci accentuează şomajul şi părăsirea ţării, întrucât prevăd maximum o angajare la treisprezece posturi vacantate. Vreau ca deblocarea posturilor să se facă în funcţie de necesităţile fiecărei specialităţi medicale şi am depus un proiect legislativ care să rezolve această problemă. Fără măsuri rapide, în zece ani, România va rămâne fără medici specialişti.

Politica sanitară a doctorului Ponta-Arafat este desprinsă din celebrele bancuri de la radio Erevan. Mult repetata anunţare a deblocării a 2766 de posturi (din care doar 507 medici şi 1218 asistenţi, dar un belşug de 928 auxiliari) înseamnă de fapt doar un post deblocat din treisprezece, în condiţiile în care, în ultima perioadă, numărul posturilor vacantate a ajuns la 21.216.

Întrebare la Radio Erevan: Este adevărat că s-au deblocat azi 2.500 de posturi din sănătate?

Răspuns: Sigur că da, dar nu este vorba de posturi deblocate, ci dedublate şi nu la sănătate, ci la agricultură şi nu pentru 2.500 de medici, ci pentru 50 de membri de partid.

Aşa-zisele deblocări de posturi au făcut ca la SAJ Vaslui angajările să se poată face de două ori mai greu ca înainte (doar două posturi aprobate la 30 de posturi deficit), astfel încât se înregistrează un deficit de personal de 40% şi peste 5000 de ore suplimentare ce pot duce la întârzierea intervenţiei, erori şi cazuri de malpraxis.

Întrebare: Cum veţi rezolva problemele din sistemul sanitar?

Răspuns: Noi nu avem probleme, ne tratăm în străinătate. Voi aveţi. Ministrul Constantin este optimist şi anunţă că datorită blocării posturilor din sănătate se înregistrează producţii record de pacienţi care nu mai pot fi salvaţi. Politica noastră se bazează pe stilul pompieristic al domnului Arafat ce va trimite cât mai mulţi pompieri care să facă de gardă în cele 67 de spitale care au rămas închise. Doctorul Ponta va opera de urgenţă pe arena naţională deficitul de 700 de milioane de lei, întrucât doctorul Usturoi e indisponibil după tratamentul aplicat de ANI.

Medicina nu se poate face, după cum cred unii, pompieristic cu personal necalificat. Iar cele trei boli ale sistemului medical: calitatea deficitară, subfinanţarea şi corupţia nu se pot trata cu un deficit major de personal.

Pentru cei cu memorie scurtată de partide vă reamintesc că:

1. tot aceşti oameni promiteau reînfiinţarea celor 67 de spitale;

2. tot aceşti oameni promiteau un milion de locuri de muncă şi deblocarea posturilor din sistem;

3. tot aceşti oameni promiteau alocarea a 6% din PIB pentru sănătate.

Recomand o doză mare de aducere-aminte pentru a alege altfel în 2012.

Proiectul legislativ ce prevede deblocarea posturilor din sănătate în funcţie de normativele fiecărei specialităţi nu poate fi resuscitat datorită indiferenţei guvernanţilor.

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Cronica unui eşec anunţat în sănătatea ieşeană;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cronica unui eşec anunţat în sănătatea ieşeană"

Un alt sanitar priceput al PDL-ului iese în campania electorală.

Doamna Camelia Bogdanici anunţă un program electoral demn de doctor Mengele - (adoptată)externalizarea" pacienţilor în stare gravă. Iritată de costurile ridicate ale pacienţilor de la terapie intensivă, directoarea medicală arde zilele de spitalizare de care au nevoie aceşti pacienţi şi propune DSP-ului să-i alunge la spitale de categorie inferioară.

Doamna în cauză constată cu uimire că Spiridonul nu face faţă urgenţelor medico-chirurgicale sau unui accident colectiv şi la doar câteva luni după ce a susţinut alături de nume de renume că este suficient să avem un singur spital de urgenţe în Iaşi. Acum propune alungarea acestor urgenţe din spital şi revoluţionarea terminologiei medicale ce va include la pacienţii cronici şi pe cei de terapie intensivă.

Pentru cei care au memoria scurtată de partide vă reamintesc că dumneaei a susţinut cronic, timp de patru ani, atât din postura de director medical cât şi din cea de conducător local al PDL:

1. desfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţe (adoptată)Sfântul Ioan" şi a celui din Târgu Frumos;

2. tăierea cu 25% a salariilor propriilor colegi din sănătate: asistenţi, rezidenţi, medici sau brancardieri;

3. blocarea posturilor din sănătate ce a dus la trimiterea în şomaj sau la cules căpşuni a peste 10000 de medici şi asistenţi.

Din păcate, datorită lăcomiei politicienilor, intereselor din lumea medicală şi lipsei noastre de reacţie, suntem într-o situaţie extrem de gravă.

În fiecare zi, zeci de pacienţi aşteaptă cu orele pentru a fi trataţi sau sunt plimbaţi cu ambulanţele printre spitale. Mulţi mor neştiuţi de nimeni, deşi avem pe hârtie un spital IA. În caz de accident colectiv, calamităţi, cutremure, vor fi zeci sau sute de oameni în această situaţie pentru că nu avem decât un spital vechi de 250 de ani, pavilionar, cu bulină roşie de risc seismic şi acoperiş de stuf, fără posibilităţi reale de a rezolva urgenţele.

Consider că dumneaei se face vinovată de refuzul acordării asistenţei medicale pe criterii economice şi cer ministerului şi Colegiului Medicilor să sancţioneze astfel de abuzuri. Cum aceste instituţii nu o vor face, vă invit pe dumneavoastră să decideţi.

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Situaţie fără precedent în România: spitalul judeţean intenţionează alungarea pacienţilor de la terapie intensivă;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Situaţie fără precedent în România: spitalul judeţean intenţionează alungarea pacienţilor de la terapie intensivă"

Spitalul Judeţean Sfântul Spiridon, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, anunţă că va "externaliza" pacienţii în stare gravă din terapie intensivă, aceştia urmând a fi trimişi la spitalele de categorie inferioară şi este evident că şansele de supravieţuire a acestor pacienţi, dependenţi de aparate şi monitorizare permanentă, vor scădea.

Această decizie este determinată de faptul că Spitalul Spiridon nu mai poate face faţă urgenţelor medico-chirurgicale datorită:

1. adresabilităţii crescute prin desfiinţarea Spitalului de Urgenţe (adoptată)Sfântul Ioan" din Iaşi (singurul spital de urgenţe desfiinţat în România în urmă cu un an);

2. spaţiilor insuficiente şi inadecvate (bulina roşie de risc seismic, acoperiş de stuf, clădire pavilionară veche de 250 de ani);

3. costurilor ridicate de terapie a acestor pacienţi;

Consecinţele sunt grave:

1. scăderea şanselor de supravieţuire pentru pacienţii care vor fi mutaţi în spitale de categorie inferioară (inclusiv datorită transportului prin frig şi praf - pacientul de terapie intensivă este un pacient fragil ce poate dezvolta rapid complicaţii letale);

2. costuri suplimentare pentru cei de la ambulanţă şi reducerea echipajelor disponibile pentru urgenţe (se vor ocupa preponderent de transportul de colo până colo al acestor domni Lăzărescu);

3. falimentarea şi închiderea altor spitale aflate în subordinea administraţiei locale (cheltuielile cu aceşti pacienţi vor devaliza bugetul redus al acestor instituţii împiedicând desfăşurarea activităţii).

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Două bombe demografice marca Ponta;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Două bombe demografice marca Ponta"

Consider că în perioada următoare vom înregistra un dezastru demografic şi scăderi dramatice ale natalităţii datorită celor două măsuri guvernamentale: suprataxa de creşă şi anularea programului naţional de construcţie a noi astfel de unităţi.

Vreau implementarea unui program naţional de stimulare a natalităţii, ce va include măsuri de ordin economic precum: construcţia de noi creşe şi retragerea proiectului Ministerului Muncii de taxare suplimentară a celor care îşi duc copiii la creşele de stat.

Modelul de fertilitate din ultimii ani arată că româncele amână sau renunţă să aducă pe lume un copil din considerente economice. Ca urmare a ratei mici de fertilitate în următoarele două decenii, populaţia cu vârste între 20-55 de ani se va înjumătăţi, iar unul din cinci români va intra în categoria vârstnicilor.

Practic vom fi cu 20% mai puţini până în 2060, iar rata dependenţei persoanelor de peste 65 ani va creşte alarmant la peste 60%. De unde reprezentăm a şaptea ţară europeană ca număr de locuitori, vom ajunge să nu mai contăm în economiaeuropeană.

Natalitatea rămâne singura componentă asupra căreia se poate acţiona cu rezultate eficiente, iar în actualele condiţii demografice România nu poate supravieţui ca jurisdicţie statală, fiscală şi bugetară suverană doar prin austeritate. Cu toate acestea, Guvernul introduce în premieră naţională (adoptată)taxa pe nou-născut" şi se opune construcţiei de creşe.

Fără să ţină cont de faptul că locurile la creşe sunt insuficiente şi că nu toţi părinţii pot să-şi permită bone filipineze, domnul Ponta a blocat construcţia de creşe în toată ţara.

Doar la Iaşi a fost blocată construcţia a 35 de creşe, din care cinci erau de maximă necesitate în municipiu. În Iaşi sunt peste 1000 de copii, dar doar 770 de locuri, aşa că mamele care vor să se întoarcă la muncă şi nu au norocul să aibă vreo bunică doritoare să-şi îngrijească cel puţin opt ore pe zi nepoţii, sunt nevoite să plătească circa 1000 de lei lunar pentru o bonă. În ciuda faptului că numărul de creşe a scăzut în Iaşi la jumătate, Guvernul ia cele 39,81 milioane de lei destinate construcţiei de creşe şi le atribuie, probabil, dedublării posturilor la Ministerul Agriculturii.

Guvernul se spală pe mâini ca Pilat din Ponta atunci când vine vorba de protecţia mamei şi copilului şi, în aceste condiţii, să nu ne mai mirăm că natalitatea va fi descurajată.

Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - Taxa Ponta: 1 milion de români rămân fără maşini;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Taxa Ponta: 1 milion de români rămân fără maşini"

Cer eliminarea din programul guvernamental a noii taxe auto. Consider că acest nou impozit anual va determina peste un milion de români cu venituri mici să-şi radieze autoturismele. Totodată, apreciez că acest proiect guvernamental vizează protejarea producătorilor de autoturisme şi a proprietarilor de maşini de lux.

Proiectul legislativ Ponta-Lavoisier ne arată că (adoptată)Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă".

Taxa de primă înmatriculare, eliminată electoral, este înlocuită de taxa de mediu, calculată în funcţie de vechime şi gradul de poluare. Noua taxă anuală va obliga peste două milioane de români cu venituri mici, salariaţi sau pensionari să-şi tragă maşinile ieftine şi vechi pe dreapta şi să le radieze din circulaţie. Nu sunt iertaţi nici cei care după ani de muncă pe la stăpâni străini reuşesc să-şi ia câte o maşină la mâna a doua.

Practic, această nouă taxă înseamnă un nou impozit anual auto, pe care-l vor plăti toţi proprietarii de automobile, camioane, tractoare sau alte vehicule cu motor pe carburanţi fosili (benzină, motorină, GPL) a cărei valoare va fi în funcţie de vechime şi poluare.

La un parc auto de 5,4 milioane de maşini, în mare parte îmbătrânit, având înmatriculate 932.000 de unităţi mai vechi de 20 de ani, 1,3 milioane de unităţi vechi de 6-10 ani şi doar 640.000 de mii de unităţi de maxim doi ani vechime consecinţele sunt previzibile.

1. Cel mai mic impozit va fi plătit de posesorii de maşini noi. Aparent este stimulată schimbarea maşinilor vechi cu maşini noi. În realitate, mai ales în vremuri de criză, acest lucru va funcţiona ca o protecţie socială pentru cei bogaţi, care dau zeci de mii de euro pentru maşini puternice, care prin consumul mare sunt nocive pentru mediu, pentru că aceştia vor plăti aceeaşi taxă cu cei care achiziţionează o maşina de oraş de mic litraj.

2. Cel mai mare impozit va fi plătit de cei cu maşini vechi. Aparent încasările bugetare vor creşte, pentru că milioane de români vor fi puşi la plată. În realitate, e vorba de posesorii de maşini cu venituri reduse, salariaţi şi pensionari, care nu vor putea plăti această nouă taxă. Mai probabil, aceşti oameni, un milion de români, îşi vor radia din circulaţie maşinile lor vechi, aşa că încasările la buget sunt dificil de estimat.

Guvernul motivează acest act normativ prin faptul că nu sunt bani la fondul de mediu şi prin necesitatea înlocuirii parcului de maşini vechi.

Este evident că îi este mult mai simplu să bage mâna în buzunarul pensionarului posesor al unei vechi Dacii decât să-i taxeze pe oligarhii proprietari de maşini de lux sau să pună funcţionarii numiţi politic să facă proiecte de atragere a fondurilor europene.

Mă întreb de ce preferă Ministerul Mediului să favorizeze prin această taxă pe producătorii şi importatorii de maşini noi, când are doar pentru 2012, 252,439 milioane de euro fonduri structurale şi 596,374 milioane de euro din fondul de coeziune, iar pentru 2013, 291,602 milioane de euro fonduri structurale şi 639,374 milioane de euro din fondul de coeziune. Să fie vorba doar de scăderea vânzărilor de maşini noi cu 18,5% în primele şapte luni din 2012, la o valoare de 50.003 de unităţi?

Consider că într-o ţară în care şase milioane de români trăiesc la limita sărăciei, guvernanţii au datoria să ne asigure un trai decent, iar unul dintre repere poate fi considerat mijlocul de transport. Plătim deja o taxă de poluare inclusă în preţul litrului de benzină, aşa că acest nou bir nu îşi mai are locul.

Proiectul legislativ Ponta-Lavoisier ne arată că (adoptată)Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă". Ca de obicei, într-o nouă taxă impusă românilor. Lavoisier a fost ghilotinat de revoluţionarii francezi, copilotul ne trage până pe 9 decembrie maşinile pe dreapta.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Justiţia, fundament esenţial pentru buna funcţionare a societăţii;

Domnul Florin Iordache:

"Justiţia, fundament esenţial pentru buna funcţionare a societăţii"

Unul din subiectele vehiculate în aceste zile în mass-media, dar şi în spaţiul public, are ca obiect justiţia din România şi în special caracterul independent sau nu al acesteia în faţa influenţei politicului.

Cele trei puteri fundamentate prin Constituţie - respectiv cea legislativă, executivă şi judecătorească - au fost concepute să funcţioneze independent una faţă de cealaltă, reprezentând totodată un echilibru fără de care statul de drept nu ar putea exista, iar dacă între puterea legislativă şi cea executivă există un raport politic, puterea judecătorească vine tocmai să menţină o relaţie corectă între interesele politice şi cetăţeni. Dacă privim retrospectiv, însă, constatăm că această normă importantă a fost adeseori încălcată, iar în ultimele luni am avut numeroase exemple de astfel de decizii cu puternic caracter partizan şi arbitrar.

Regimul Băsescu a folosit această metodă pentru a-şi asigura continuitatea puterii, şi nu o dată am fost martori la încercarea de subordonare a justiţiei, prin promovarea unor persoane cu afinităţi politice evidente, ba, mai mult, oameni apropiaţi preşedintelui, gen Monica Macovei sau Cristi Danileţ, sunt autorii a numeroase declaraţii publice ce au adus atingere imaginii justiţiei. O astfel de abordare, având ca scop clar menţinerea puterii, nu a făcut altceva decât să slăbească credibilitatea şi încrederea justiţiei în faţa populaţiei, fapt ce produce efecte şi astăzi.

Guvernul Ponta, dar şi USL-ul au fost nu o dată puşi în faţa unor astfel de decizii controversate şi totuşi le-au respectat, cu riscul de a pierde capital electoral, tocmai pentru a reda respectul şi încrederea în litera legii.

Prin decizia luată de doamna ministru Pivniceru în privinţa detaşării doamnei procuror Kovesi la Bruxelles, USL demonstrează încă o dată că este un garant al independenţei justiţiei în faţa politicului.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Poate un preşedinte lipsit de legitimitate să ne reprezinte pe plan extern?;

Domnul Florin Iordache:

"Poate un preşedinte lipsit de legitimitate să ne reprezinte pe plan extern?"

Aflăm, după ce parcurgem motivarea deciziei CCR din 26 septembrie privind conflictul dintre preşedinte şi Guvern vizavi de reprezentarea externă a ţării, că aceasta intră exclusiv în atribuţiile preşedintelui Traian Băsescu, conferindu-i puterea de a lua decizii şi de a trasa politica externă a ţării, Guvernul având doar un rol tehnic, de execuţie, iar în acest caz nu putem să nu ne întrebăm pe cine va reprezenta preşedintele şi mai ales în numele cui va face angajamente.

Această decizie, cel puţin în privinţa componentei morale, aduce un afront milioanelor de români ce au considerat, prin votul lor, că Traian Băsescu nu le mai reprezintă interesele. Totodată, prin lipsa de susţinere este transformat într-un interlocutor lipsit de legitimitate în faţa partenerilor noştri externi. Cum ştim deja că o colaborare cu Guvernul iese din discuţie, dat fiind antecedentele preşedintelui Băsescu în această privinţă, rămâne într-un final ignoranţa, o atitudine cu care ne-am obişnuit de câteva luni bune şi de care se pare că va uza şi pe viitor.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Un gând bun şi la mulţi ani tuturor vârstnicilor!;

Domnul Florin Iordache:

"Un gând bun şi la mulţi ani tuturor vârstnicilor!"

Atunci când spui bătrân spui înţelepciune, spui suflet cald brăzdat de griji şi de ani, dar mai ales spui numele cuiva drag, nume căruia îi datorezi multe, nume de care se leagă întreaga ta existenţă. Prin munca lor au construit prezentul şi viitorul nostru. Am regăsit în ei acele repere esenţiale pentru formarea noastră în societate, am învăţat de la ei ce înseamnă demnitatea, am citit istoria unei vieţi ori de câte ori i-am privit.

Le datorăm respectul, grija şi admiraţia noastră.

Florin Iordache - declaraţie politică: - «Lovitura de stat» - o teorie dovedită a fi falsă;

Domnul Florin Iordache:

"«Lovitura de stat» - o teorie dovedită a fi falsă"

Dacă la începutul demersului de suspendare a preşedintelui echipa de susţinere a acestuia clama sus şi tare o aşa-zisă lovitură de stat în plină desfăşurare, acum se demonstrează total opusul, mai exact caracterul perfect constituţional al acestui proces. Acest lobby contra suspendării, purtat mai ales pe plan extern, a mizat tocmai pe această sintagmă, nemaiţinând cont de prejudiciul de imagine creat, ba, mai mult, a luptat, sub pretextul apărării democraţiei şi statului de drept, împotriva a milioane de români determinaţi să pună capăt acestei perioade nefaste în timpul căreia atât populaţia, cât şi economia ţării au fost puternic vitregite.

Pas cu pas s-a dovedit că iniţiativa USL a fost construită în acord cu litera legii, iar respingerea sesizării PDL privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului de către Curtea Constituţională reprezintă doar un argument că această etapă, de altfel folosită frecvent în toată această campanie de denigrare, a fost perfect constituţională. Scade dramatic şi numărul aşa-ziselor fraude electorale, ajungându-se de la cifra de două milioane, atât cât reclamau cei de la PDL la început, la puţin peste o sută de mii, dar şi această cifră pare că se micşorează în fiecare zi. Rând pe rând, fiecare acuză adusă acestui proces de suspendare se dovedeşte a fi total nefondată, iar dictonul "scopul scuză mijloacele" pare definiţia ideală pentru această luptă dusă cu un singur ţel, menţinerea unui regim bine infiltrat în instituţiile statului, dar mai ales bine racordat la banul public.

Voinţa unei majorităţi a fost ignorată cu bună-ştiinţă, iar cinică mi se pare nonşalanţa cu care unii politicieni, şi nu numai, vin în continuare să arate unui popor umilit cum au luptat pentru salvarea ţării de la uzurparea statului de drept.

Florin Iordache - declaraţie politică: - România după auditul guvernării Băsescu - PDL;

Domnul Florin Iordache:

"România după auditul guvernării Băsescu-PDL"

Cum era de aşteptat, rezultatele acestui audit vin să confirme jaful comis de-a lungul anilor de guvernare PDL-istă, rezultat previzibil de altfel, dat fiind traiectoria economică şi socială a ţării.

Peste tot s-a întâmplat acelaşi lucru, mai exact persoane şi companii private apropiate regimului portocaliu s-au îmbogăţit din fel şi fel de escrocherii, toate având la bază contracte cu statul. Companii de stat cum ar fi Compania Naţională a Huilei, Oltchim sau Hidroelectrica au beneficiat de acelaşi tratament chiar dacă în joc era, pe lângă viitorul economic al ţării, soarta a mii de oameni ale căror familii depind de viitorul acestor societăţi.

Distrugerea şi prădarea sistematică, fie că vorbim de sănătate, economie, educaţie sau resurse naturale, pare să fi fost singura deviză a celor ce au avut puterea în toţi aceşti ani, iar situaţia în care se află economia nu ar trebui să ne mai mire. Oltchim este un exemplu concludent de societate care a fost adusă într-o postură fără ieşire tocmai datorită contractelor dubioase, menite să umfle conturile firmelor-căpuşă.

Una dintre priorităţile Guvernului Ponta a fost înlăturarea acestui sistem mafiot complex racordat la banul public, iar rezultatele nu au întârziat să apară, însă, pentru a redresa economia şi mai ales pentru repararea acestor prejudicii grave, va fi nevoie de timp şi în special de susţinerea dumneavoastră.

Între timp, în fiecare zi ies la iveală alte grozăvii-moştenire de la cei ce astăzi, metamorfozaţi în lupi moralişti, se afişează ca aprigi apărători ai dreptăţii.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Bugetul pe 2012, o altă moştenire cu fitil marca PDL;

Domnul Florin Iordache:

"Bugetul pe 2012, o altă moştenire cu fitil marca PDL"

Dacă iniţial aveam în vedere 15 astfel de "moşteniri", ei bine, se pare că mai sunt şi altele, iar zilnic mai aflăm de câte-o pagubă ori de câte-un contract dubios, menite să aducă prejudicii bugetului public, provenite, bineînţeles, de la cei ce au condus ţara după bunul lor plac în ultimii ani.

Bugetul pe 2012 nu putea, se pare, să facă excepţie de la regulă, şi astfel Guvernul se află în faţa posibilităţii de a rămâne fără bani la data de 1 noiembrie. Acest buget a fost impus în Parlament fără dezbateri reale, în decembrie anul trecut, de majoritatea portocalie, sub girul lui Emil Boc şi al lui Ialomiţianu, ministrul de finanţe din acea perioadă, şi reprezintă totodată o mostră cât se poate de concludentă a modului în care s-au gestionat finanţele publice, fără a ţine cont de asigurarea resurselor unor ramuri esenţiale: sănătate, educaţie, pensii şi altele. Pentru a asigura finanţarea până la sfârşitul anului a acestor sectoare, Guvernul Ponta va fi nevoit să realoce resurse din alte părţi, asta în condiţiile în care acelaşi Guvern trebuie să lupte şi cu alte găuri lăsate în urmă de aceeaşi administraţie PDL-istă.

Această degringoladă la care a fost supusă economia ţării, incompetenţa, jaful din banul public, sunt doar câteva caracteristici ale modului în care s-a guvernat în toţi aceşti ani, iar urmările le vom resimţi probabil pentru mult timp. Ciudat este că autorii faptelor menţionate mai sus îi regăsim astăzi criticând vehement măsurile Guvernului, uitând de fapt că tocmai ei sunt răspunzători pentru starea în care se află acum economia românească.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Popularii europeni şi amicii PDL-işti versus 7,4 milioane de români;

Domnul Florin Iordache:

"Popularii europeni şi amicii PDL-işti versus 7,4 milioane de români"

Sunt din ce în ce mai clare în acest moment motivele pentru care s-a intervenit atât de brutal într-un proces ce s-a dovedit ulterior a fi perfect constituţional, şi totul poate fi redus la un singur cuvânt, politică. Politica a stat la baza susţinerii pe plan extern a preşedintelui Băsescu, în pofida unui întreg popor îngenuncheat şi umilit în fel şi chip ani de-a rândul, politica a fost principala unitate de măsură cu care s-a cântărit justiţia din România şi tot datorită politicii s-au închis ochii la trecutul celor ce au adus această ţară în pragul dezastrului, şi aici mă refer bineînţeles la politica celor din Grupul Popularilor europeni.

Toate declaraţiile acestora legate de perioada de dinainte şi de după referendum sunt un afront la voinţa milioanelor de români ce au hotărât într-un mod democratic că Traian Băsescu nu-i mai reprezintă, iar a-i acuza în repetate rânduri de aşa-zise lovituri de stat nu înseamnă altceva decât o lipsă de respect faţă de un popor ce face parte din marea familie a Europei, cu aceleaşi drepturi şi îndatoriri.

Ultimele evenimente au demonstrat încă o dată că Uniunea Social Liberală are, spre deosebire de PDL, susţinerea românilor, şi aceasta este poate cea mai grăitoare dovadă a diferenţei scopului politic dintre cele două formaţiuni.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Armata română la ceas aniversar;

Domnul Florin Iordache:

"Armata română la ceas aniversar"

Când spui armata română spui de fapt onoare, jertfă, devotament. Le datorăm ostaşilor români independenţa şi libertatea de care ne bucurăm acum, dar ştim că au fost câştigate cu sacrificii pe câmpurile de luptă, patriotismul şi dragostea de ţară fiind principalele motivaţii pentru dăruirea de care au dat dovadă pe tot parcursul istoriei. Şi în prezent armata joacă un rol esenţial în apărarea şi promovarea intereselor statului român, fie că vorbim de Irak, Afganistan sau alte teatre de operaţiuni unde, alături de partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană contribuim la asigurarea unui climat internaţional de încredere şi siguranţă.

Mă înclin cu respect şi recunoştinţă în faţa memoriei martirilor ce au căzut în lupta pentru apărarea ţării şi totodată aduc un omagiu veteranilor de război, dar şi celor ce continuă să reprezinte armata română cu profesionalism şi verticalitate.

Florin Iordache - declaraţie politică: - Omagiu victimelor Holocaustului;

Domnul Florin Iordache:

"Omagiu victimelor Holocaustului"

S-au comemorat 71 de ani de la Holocaust, o pagină neagră a istoriei, ce va marca pentru totdeauna conştiinţa umană, un timp în care, sub pretextul unei ideologii, oameni nevinovaţi au fost trimişi la moarte ori au fost deportaţi în lagăre.

Suntem datori să păstrăm vie amintirea acestor destine frânte, dar mai ales trebuie să ne asigurăm că astfel de momente nu se vor mai repeta vreodată.

Eugen Bejinariu - declaraţie politică având subiectul La PDL, tăcerea niciodată nu-i de aur.

Domnul Eugen Bejinariu:

"La PDL, tăcerea niciodată nu-i de aur"

În ziua de 26 aprilie 2012, prin votarea moţiunii de cenzură de către cei 235 de parlamentari, Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu a căzut, spre binele poporului român. Au trecut de atunci peste cinci luni. Având în vedere urmările devenite publice lăsate moştenire de sistemul de corupţie organizat de PDL, ne-am fi aşteptat ca liderii guvernărilor Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu să rămână o vreme în tăcere. În înţelepciunea populaţiei se ştie de sute de ani că "tăcerea-i de aur", dar n-a fost să fie aşa.

Guvernul Victor Ponta n-a terminat cu verificarea şi cercetarea furturilor din averea statului român, n-a terminat înlocuirea oamenilor fără competenţă şi morală ai PDL-ului din Guvern şi de la serviciile deconcentrate din judeţe şi n-au conferit încă bună funcţionalitate instituţiilor statului, şi liderii PDL au început să se exprime cu voce tare, cu aroganţă şi fără gramatică, crezând că românii n-au memorie. Cum să uite cetăţenii tăierea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale, cum să uite desfiinţarea a 67 de spitale şi a zeci de şcoli, cum să uite găurile financiare mari de la Poşta Română, Ministerul Transporturilor, Oltchim şi Hidroelectica, Televiziunea Română şi cu deosebire lipsa finanţării spitalelor pe ultimele luni ale anului - noiembrie şi decembrie - 2012?

Şi de bună-creştere şi ca cerinţă strategică liderii PDL mai puteau să tacă o vreme, doar ştiu bine cum şi cât au furat. Când vorbesc de această tăcere mă gândesc la două aspecte: liderii PDL să-şi anunţe candidaturile şi promisiunile electorale fără stânjenire, iar înghesuiala la posturile de televiziune şi radio să fie lăsată pentru campania electorală din noiembrie a.c. Să vii acum pe posturi naţionale TV şi să spui: "Guvernul Victor Ponta este cel mai incompetent guvern din cei 22 de ani", este mai mult decât imoralitate, este o samavolnică nesocotire a inteligenţei cetăţeanului român. Să ne spui că înfiinţarea Alianţei România Dreaptă a PDL-ului cu Forţa Civică, Noua Românie şi PNŢCD (aripa Pavelescu) va aduce prosperitate şi dreptate pentru români, este mai mult decât o autoacuzare. Cel care a cheltuit miliarde de lei pentru parfumuri, unguente şi ustensile de uz personal, precum şi alese băuturi alcoolice din banii publici să vină acum şi să ne spună cât de mare va fi binele pe care-l va aduce această alianţă făcută la disperare, este un gest necugetat sau atât îl duce mintea. Exprimarea aceasta nu ne caracterizează, dar limbajul liderilor ADR ne obligă a le răspunde pe limbajul şi înţelesul dumnealor. Ne-a provocat un fel de stare de îngrijorare privind moralitatea când am auzit cât de activă se dorea Comisia de etică din PDL în confirmarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Până la alegerile parlamentare din 9 decembrie, Guvernul Victor Ponta este concentrat şi facem mari eforturi pentru a repara greşelile vechii guvernări, pentru a acoperi golurile financiare şi pentru a aşeza în rolul lor toate instituţiile democratice ale statului român.