Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 19 decembrie 2017
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/2018
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 19 decembrie 2017 |
Sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 19 decembrie 2017
|
Şedinţa a început la ora 16,08. Lucrările şedinţei au fost conduse, pe rând, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de domnul senator Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Senatului, de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, şi de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaţilor, înlocuită de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului. |
|
|
|
Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Şi... secretar de la opoziţie... Domnul Vela... (Domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului, urcă la prezidiu.) Înainte de a începe şedinţa... Vă rog, începem şedinţa, vă rog. (Domnul senator Remus Mihai Goţiu solicită să ia cuvântul pe procedură.) Domnule senator, am nişte chestiuni de citit, după care vă dau cuvântul. Vă informez că în conformitate cu prevederile art. 15 alin (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astăzi, 19 decembrie 2017, s-a depus la secretarii generali ai Camerei şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru completarea Legii nr. 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere. Termenul de sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 19 decembrie. Declar deschisă şedinţa. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, O să vă rog să faceţi apel nominal, pentru a verifica dacă există cvorum. Vreau să vă spun că foarte mulţi dintre noi am semnat prezenţa în hol pentru şedinţa programată, conform Biroului permanent reunit de la ora 14,00. Aşadar, semnăturile din hol, mai ales ale deputaţilor, nu pot fi luate în considerare pentru ceea ce se întâmplă în acest moment. Aşadar, vă solicit să faceţi apel nominal, pentru a vedea dacă există sau nu cvorum de şedinţă. |
|
|
Trebuie să supun votului propunerea liderului... |
|
Domnul Remus Mihai Goţiu (din sală): Votului cui? |
|
|
|
Plenul hotărăşte. Cine este pentru? 61 de voturi pentru. Împotrivă? Voci de la PNL: N-avem cvorum. |
|
|
122 de voturi împotrivă. Propunerea dumneavoastră a picat. Domnule senator, nu avem nevoie de cvorum pentru dezbateri. (Domnul senator Remus Mihai Goţiu solicită să ia cuvântul pe procedură.) Păi, dacă dumneavoastră invocaţi doar ca să ţinem plenul, să-l ţinem aşa... Invocaţi-mi ceva serios. Deci nu avem nevoie de cvorum pentru dezbateri. Aţi avut o procedură. Încă una, şi gata. |
|
|
Vreau să întreb cum au fost convocaţi senatorii şi prin decizia cui s-a convocat plen reunit la această oră? Dacă există sau nu există decizii şi modul în care au fost informaţi senatorii? Eu eram aici, în sală, de la ora 14,15. N-am primit nicio convocare. (Vociferări. Rumoare.) Şi vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, să îi aduceţi la ordine pe colegii dumneavoastră care vociferează din sală. |

