Dezbateri parlamentare

Domnul Marian Sârbu:

Din partea PDL, domnule deputat Ioan Bud, doriţi să luaţi cuvântul? Vă rog.

Domnul Nicolae Bud:

Nicolae, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un soldat în tranşeele păcii - Nicolae Titulescu". Aşa s-a considerat Titulescu, aşa s-a numit şi aşa merită să îl reţinem.

Se împlinesc în acest martie 130 de ani de la naşterea sa şi sunt două decenii de când rămăşiţele sale pământeşti erau transferate din cimitirul de la Cannes, acolo unde şi-a dorit o testamentar, în mijlocul ţării, la Braşov.

Ne aducem aminte de Titulescu în mod diferit. Unii îl reţinem pe oratorul strălucit, remarcat de Take Ionescu de la prima sa apariţie publică. Alţii, îl evocă pe tânărul ministru, responsabil cu finanţele publice în Guvernul Brătianu, ca şi în altele de după. Îl elogiază universitarii pentru cariera consumată la Iaşi şi Bucureşti.

Diplomatul ne stă sub priviri prin mandatul de ambasador la Londra, dar mai ales prin traseul de ministru de externe într-o perioadă când România se afirma cu identitate de sine stătătoare în larga deschidere pe care i-o prilejuia Trianonul.

Avem datoria să ne amintim cu toţii de Titulescu, cel de la Liga naţiunilor, unde s-a afirmat şi s-a impus. A fost singurul în istoria societăţii, născută din entuziasmul încheierii primului război mondial şi redusă la tăcere de ivirea pe lume a celui de-al doilea, încărcat cu onorurile a două mandate succesive de preşedinte al organizaţiei.

Când îi citez discursurile ori accidental îi ascult rostirile în Parlamentul român sau la Geneva, sunt şi asemenea rare şanse, mă las furat de inegalabila sa afirmaţie oratorică, de puterea argumentaţiei, de vastitatea documentaţiei, totdeauna la îndemână.

Nu mă miră succesul extraordinar avut în epocă. Mă pot mira, eventual, de puţinătatea entuziasmului contemporan, numărul mic de situaţii în care ne trezim asaltaţi de spusele sale, încadrate în istorie, de evaluarea corectă şi necesară a demersurilor sale, de poziţionarea evlavioasă a actului diplomatic ce l-a ilustrat.

Aş vrea să fiu corect înţeles. Nu tânjesc la o repetare a actelor cuiva, golindu-le, prin repetiţie, de conţinut şi semnificaţii. Mă simt îndemnat să invit la o insistentă aplecare asupra traseului unui artizan al diplomaţiei interbelice, în interesul cunoaşterii şi aprofundării lui şi plasării în mentalul colectiv şi în conştiinţa naţională a unei personalităţi cu o puternică, vizibilă carte de vizită în Europa anilor hărăziţi să îi trăiască.

Am participat zilele trecute la o manifestare omagială găzduită de Casa Titulescu. într-o atmosferă, nu mă feresc să o numesc astfel, de patriotism autentic, au fost recapitulate pagini din existenţa celui care vedea lumina zilei acum 130 de ani pe meleaguri oltene şi a ajuns să se stingă din viaţă, chinuit de suferinţele trupeşti şi sufleteşti, pe pământ străin.

Evocării gândite să alimenteze respectul, aprecierea şi veneraţia la adresa unui luptător înnăscut să acţioneze pe platourile cele mai înalte ale intereselor patriei sale.

Am ascultat, cu acest prilej, emoţionante evocări privind readucerea în ţară a rămăşiţelor sale pământeşti şi ale soţiei, Ecaterina Titulescu.

Din câte am aflat cu această ocazie, demersurile de exhumare şi deplasare, pândite pe alocuri de capcane nebănuite, au implicat chiar convorbiri directe între şefii de stat ai Franţei şi României.

Nu pot decât să elogiez iniţiativele Fundaţiei Europene Titulescu, director executiv profesor doctor George Potra, pentru a perpetua memoria lui Nicolae Titulescu. Un efort demn de toată lauda priveşte editarea discursurilor, gândurilor şi a celorlalte documente din arhivele privindu-l pe Titulescu, aflate în ţară ori în vestite arhive de peste hotare.

Se înscrie, în aceeaşi linie de comportament, organizarea la, sfârşitul acestei săptămâni, a unei manifestări specifice în Scheii Braşovului, la mormântul soţilor Titulescu, care redă în desenul său cripta de la Cannes, unde au fost iniţial aşezaţi întru odihnă veşnică.

Au trecut 13 decenii de la venirea pe lume a lui Nicolae Titulescu şi puţin peste alte şapte de la stingerea sa din viaţă. Soarta a vrut să se despartă de ţară şi de ai săi pe pământ străin. Şi-a găsit, în cele din urmă, liniştea printre ai săi.

Evocăm, prin gândurile întoarse către el, pe diplomatul viguros, pe oratorul fermecător. A fost, înainte de toate, un remarcabil arhitect în universul relaţiilor dintre state, un constructor neobosit.

Îmi permit să adaug, cu gândul la el, la meritele şi demersurile sale, putem face mai mult pentru ca luna martie, în care s-a născut şi în care a revenit aproape de noi, să redeştepte bucuria şi respectul nostru pentru înaintaşi.

Vă mulţumesc.

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc şi eu domnule deputat.