Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Balan:

"România are nevoie de o economie rurală!"

Cu toţii am auzit în şcoală că "România este o ţară eminamente agricolă", sintagmă care de-a lungul a mai bine de un secol şi jumătate şi-a pus o amprentă puternic nefavorabilă asupra modului de a concepe structurile economice naţionale, ocuparea, producţia şi mai ales competitivitatea.

Nu am fost singurii europeni care am căzut într-o astfel de capcană. Însăşi politica comunităţilor europene în acest domeniu se numeşte agricolă şi urmăreşte exclusiv creşterea producţiei pe toate componentele sale, idee care în ultimul timp s-a dovedit a fi extrem de păguboasă.

În România, nici după revoluţia română această concepţie nu a fost abandonată, urmărindu-se exclusiv producţia şi exportul, şi mai puţin maximizarea creării de valoare adăugată în mediul rural.

De foarte mulţi ani am atras atenţia asupra acestei viziuni eronate şi, din nefericire, anii agricoli cu producţii bune, peste medie, nu au făcut decât să-mi confirme spusele.

Astfel, agricultorii români au ajuns să se teamă sau chiar să nu-şi mai dorească producţii bune, pentru că acest lucru echivalează în piaţă cu o reducere drastică a preţului de desfacere şi cu pierderi consistente pentru cei care au ales să facă investiţii în agricultură.

Investiţiile făcute de fermierii români în producţia agricolă, în mecanizări şi utilaje se regăsesc azi în sporuri consistente de productivitate. Vedeţi producţia de anul trecut!

Cu toate acestea, a produce mai mult nu înseamnă bunăstare pentru fermieri. Pentru că circuitul economic se încheie aici şi nu merge până la consumatorul final. Produsele lor rar ajung sub formă de ofertă pe piaţa internă, o piaţă puternic distorsionată de o concurenţă nu tocmai loială a produselor comunitare sau extracomunitare.

Mai mult, tot ceea ce se produce în agricultura românească părăseşte mediul rural sub formă de materie primă pentru agenţi economici cu capital străin. Cu toţii cunoaştem cât costă kilogramul de grâu la producător şi cu cât se cumpără un kilogram de făină din magazin. Toţi ştim ce preţ derizoriu primeşte fermierul pe un kilogram de lapte, roşii sau fructe şi ce preţ uriaş plăteşte consumatorul final.

Oare nu este firesc ca de bogăţia ogoarelor româneşti să profite fermierii români!? Oare nu ar trebui ca din mediul rural să plece către consumul intern şi export brânză şi iaurt, şi nu lapte, făină şi paste făinoase, şi nu grâu, suc de roşii sau preparate din fructe?

Nimeni nu poate contesta că aceasta este cale cea bună, care poate duce natural la modernizarea mediului rural românesc. România trebuie să abandoneze modul de a face agricultură şi de a acţiona în mediul rural în sensul pe care l-am înţeles până acum, şi să adopte principiile unei economii rurale competitive.

Astfel, am rezolva şi cele mai grave probleme care macină satul românesc. În primul rând, sprijinirea înfiinţării de IMM-uri în mediul rural ar acorda tinerilor de aici şansa de a trăi decent, prin munca lor, şi ar împiedica migraţia externă a forţei de muncă, cea care a ucis multe sate româneşti. Scăderea şomajului din mediul rural, în cea mai mare parte cu două cifre, ar fi cu siguranţă primul efect direct al dezvoltării economiei rurale.

Apoi, trebuie să recunoaştem că unităţile administrativ-teritoriale rurale sunt cele mai sărace din România, cele mai lipsite de resurse financiare locale, aşteptând "mila guvernamentală", pentru plata facturilor ordinare de funcţionare şi nimic mai mult.

IMM-urile din mediul rural ar reprezenta o gură puternică de oxigen pentru administraţiile locale, asigurându-le minimum de perspective de modernizare şi dezvoltare locală.

Susţin modernizarea satului românesc şi cred că aceasta se poate face acolo, în mediul rural, nu prin decizii de la centru sau transferuri, ci cu resursele minunate ale ţării noastre.