Costel Lupaşcu
Costel Lupaşcu

Sedinta Camerei Deputatilor din 23 mai 2017

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 23 mai 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.18 Costel Lupaşcu - declaraţie politică având titlul "Cabinetul condus de Sorin Grindeanu şi-a îndeplinit promisiunile asumate pentru prima parte a acestui an";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit pe domnul Costel Lupaşcu de la PSD.

Se pregăteşte domnul Marilen-Gabriel Pirtea, PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costel Lupaşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Da-ţi mi voie, înainte de toate, să urez şi eu un călduros la mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Obiectul declaraţiei politice este: "Cabinetul condus de Sorin Grindeanu şi-a îndeplinit promisiunile asumate pentru prima parte a acestui an."

Stimaţi colegi,

În primul trimestru, Guvernul PSD a reuşit să aducă mai mulţi bani în buzunarele românilor, aşa cum a promis în campania electorală.

Creşterea economică poate fi simţită direct de foarte mulţi cetăţeni. Creşterea salariului minim, scutirea pensionarilor la plata CASS, creşterea pensiei minime garantate, majorarea salariilor din sănătate, educaţie şi administraţie publică, creşterea cu 50% a salariilor actorilor, gratuităţile pe CFR pentru studenţi şi dublarea fondului de burse studenţeşti, eliminarea celor 102 taxe - toate acestea au adus sau au lăsat mai mulţi bani în buzunarele tuturor românilor.

Creşterile de salarii au fost în special în zona de jos a grilei de salarii sau în domeniile subfinanţate până acum: educaţie, sănătate, administraţie. Aceasta înseamnă că mai mulţi români au trecut din zona de sărăcie în zona clasei de mijloc. Am reuşit să aducem mai mulţi români în clasa de mijloc, aşa cum ne-am propus.

Cu toate acestea, suntem conştienţi că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit în fiecare domeniu economic şi pentru fiecare categorie socială şi profesională, însă suntem pe drumul cel bun şi ne ţinem de cuvânt cu ceea ce am promis că vom realiza pentru români.

Este o percepţie falsă că Guvernul Grindeanu este preocupat doar de măriri de pensii şi salarii. Se acordă o atenţie deosebită şi încurajării mediului de afaceri, care poate susţine creşterea economică. Investitorii americani au apreciat că echipa premierului Grindeanu este Guvernul din Europa de Est care sprijină în cea mai mare măsură mediul de afaceri.

S-au luat măsuri importante în acest domeniu: scăderea TVA; eliminarea taxei pe construcţiile speciale; lansarea Programului "Start-up Nation România"; Legea prevenţiei, care este în dezbatere în Parlament; eliminarea plăţii CASS aferente dividendelor.

Cu toate criticile din partea opoziţiei, colegul nostru social-democrat, Sorin Grindeanu, şi-a intrat total în rolul de prim-ministru şi conduce cu autoritate şi echilibru echipa de guvernare. Premierul Sorin Grindeanu s-a transformat rapid într-un lider autentic, care reprezintă cu succes Partidul Social Democrat.

PSD monitorizează realizarea obiectivelor din programul promis în campanie. Unele dintre aceste măsuri se realizează pe cale guvernamentală, altele pe cale parlamentară.

Premierul Grindeanu şi miniştrii au autoritate deplină în exercitarea actului de guvernare. Ei decid cum va fi transpus în realitate Programul de guvernare prezentat în campanie şi votat de Parlament. Partidul nostru este interesat ca aceste obiective să fie realizate, pentru că există un angajament politic faţă de cetăţenii din fiecare zonă a ţării, care ne-au acordat votul lor de încredere şi ne-au încărcat cu legitimitate să-i reprezentăm în cel mai democratic for al României, în Parlament.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD Botoşani, Costel Lupaşcu.