Dorel Covaci
Dorel Covaci

Sedinta Camerei Deputatilor din 6 martie 2012

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 6 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.22 Dorel Covaci - declaraţie politică: - "8 Martie 2012";

 

Domnul Dorel Covaci:

"8 Martie 2012"

Încă din antichitate, se spune că, pe Muntele Olimp, măreţii zei celebrau, la început de primăvară, Zeiţa mamă Pământ Rhea, creatoarea tuturor fiinţelor vii şi simbolul renaşterii perpetue. De aici, pământenii au preluat această sărbătoare, închinând-o femeii la toate vârstele, frumuseţii, perfecţiunii, gingăşiei şi dăruirii ei.

De ziua ei ne întrecem, noi, bărbaţii, în a-i oferi cele mai frumoase flori şi daruri, în a-i smulge zâmbete de fericire şi încântare, în a o învălui în lumină şi căldură, pentru ca mulţumirea ei să i se poată reflecta pe chip zile de-a rândul. De multe ori ne dorim ca gesturile noastre să fie atât de minunate, încât să rămână memorabile pentru ea, săpate şi ferecate, ca un poem de înaltă inspiraţie, în cutia sufletului său.

Noi, bărbaţii, trebuie să recunoaştem că o simplă bucurie a femeilor din vieţile noastre, la care am contribuit, ne face să radiem de extaz şi ne umple inimile. Un mic zâmbet al lor, semn că s-au deschis şi au înflorit, ne tulbură, ne face sufletul să tresară şi ne îmbată, ca un parfum al fericirii.

Suntem foarte mândri şi norocoşi că ne sunt alături şi, fără ele, fără muzele care ne inspiră la tot pasul, am fi fost demult nişte perdanţi sau blazaţi.

Cel mai greu este să le impresionăm în fiecare zi. Noroc că ele ne îngăduie neştiinţa sau neputinţa, punându-ne cununa de învingător, de fiecare dată.

Lor le închinăm şi le aducem ofrandă succesele, ca pe nişte trofee de mare preţ; în faţa lor vrem să părem eroi, care se luptă în fiecare zi cu cele mai înspăimântătoare creaturi şi ies învingători. Le vânăm zâmbete de confirmare şi admiraţie, gravităm în jurul lor, ca nişte sateliţi atraşi de un magnetism tulburător. Fără ele, orice reuşită ar fi tulbure sau sterilă.

Dorim să le împărtăşim bucuriile, care parcă astfel au mai mult farmec şi le vrem alături la necazuri, pentru a ne face mai puternici. Ele ne ajută să ne autodepăşim şi să descoperim în noi înşine resurse neştiute.

Numai de dragul lor şi pentru ele ne putem schimba: din egoişti, încrâncenaţi, chiar agresivi, produşi ai acestei lumi apăsătoare şi exploatatoare, să devenim cei mai blânzi şi mai romantici mieluşei, atunci când le simţim în preajma noastră.

Cazuistica ne demonstrează că, întotdeauna, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie inteligentă. Cu îngăduinţă şi suport ele, femeile, ne ajută să fim mai prudenţi şi ponderaţi, în situaţii de risc şi incertitudine, mai pasionali, mai focusaţi, mai entuziaşti, când avem nevoie să păşim înainte şi să convingem.

Zămislite dintr-un aluat care le face mai perspicace, mai emoţionale, mai intuitive decât noi, sunt mai bine adaptate unui curs al vieţii haotic, care pe noi, majoritatea bărbaţilor, de unii singuri, ne-ar pune la pământ. Ele sunt balanţa fină care reglează echilibrul nostru interior, pacea şi armonia familiei, funcţionând ca o perdea, ce filtrează stresul sau grijile toxice.

Mamă, soţie, iubită, fiică, muză, zeiţă, sfântă - femeile ştiu să dăruiască şi să se dăruiască cu bucurie pentru binele celor dragi, se exteriorizează mai uşor, trăiesc mai intens şi mai profund decât noi emoţiile, ştiu să aline durerea şi tristeţea ca prin magie, cu o simplă mângâiere.

Avem regrete că, de multe ori, poate am petrecut prea puţin timp cu ele şi pentru ele, că timpul acesta nu a avut calitatea maximă, pentru că nu ne-am putut deconecta suficient de la stresul şi grijile cotidiene.

Pentru ceea ce sunt, pentru abnegaţia, gingăşia, puritatea lor, merită ca nicio lacrimă să nu le umbrească vreodată ochii, decât dacă e un fruct al fericirii care le inundă întreaga fiinţă.

De multe ori, am întâlnit femei cu aparenţe plăpânde, care ne trezesc instincte protective, dar, în străfundurile lor, zac luptătoare cu viaţa mai tenace, poate, decât cei mai încrâncenaţi bărbaţi. Ele pot face şi pot fi aproape orice: de la mame singure, care îşi cresc cu responsabilitate şi implicare odraslele, la profesii etichetate drept masculine - aviatori, piloţi, politicieni. Nu putem decât să ne plecăm în faţa lor şi să le adorăm.

Din păcate, încă, în secolul al XXI-lea mai vorbim de discriminări de ordin sexual, violenţă împotriva femeii şi inegalitate de şanse între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii sau în viaţa politică. Percepţiile învechite faţă de rolul femeilor şi bărbaţilor şi stereotipurile de gen, de tipul "femeile sunt sexul slab" sau "locul femeii e la cratiţă", reprezintă principala problemă. Datele statistice arată că femeile sunt plătite, în medie, în România, cu 30% mai puţin decât bărbaţii, iar numărul femeilor în Parlamentul României este de aproximativ 11%.

Diferenţa între atributele biologice ale femeilor şi cele ale bărbaţilor nu e un motiv de discriminare socială şi nu trebuie să condiţioneze şansa în viaţă a unei persoane la educaţie, specializări, poziţii profesionale de excelenţă. Se observă că, sub presiunea unei societăţi de tip patriarhal, care evoluează cu paşi minusculi, femeile, în procent mai mare decât bărbaţii, sunt victime ale şomajului, joburilor precare, angajării sub nivelul de competenţă.

Chiar dacă şi-au câştigat independenţa şi autonomia prin şcolarizare şi încadrarea în câmpul muncii, totuşi, de multe ori, acest lucru se întâmplă prin sacrificarea relaţiilor de cuplu. De multe ori, femeile sunt puse în faţa unor situaţii tranşante, de compromis, de incompatibilitate între maternitate, armonie familială şi profesie.

Pentru cele care au destine, vise, idei de împlinit, este regretabil că sunt forţate să aleagă între a trăi coşmarul limitării, datorat propriilor caracteristici biologice, care le plasează pe poziţii inegale faţă de bărbaţi, sau să suporte lipsa de consideraţie a unor "juni eterni", care văd în ascensiunea femeii o ameninţarea supremă la adresa bărbăţiei lor.

La mulţi ani, femeilor din România şi de pretutindeni! Să fiţi sănătoase, fericite, înconjurate de cei dragi şi preţuite, oriunde destinul vostru v-a ales calea!