Dezbateri parlamentare

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Produsele alimentare româneşti cu originea certificată se pot număra pe degetele de la două mâini"

Avantajele economice ale producătorilor români care deţin mărci protejate conform standardului european de etichetare sunt incontestabile, iar eligibilitatea pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile în vederea promovării produselor este doar unul dintre acestea. Nemaivorbind că, fără clasificare la nivel naţional, în ţara de origine, mărcile cu indicaţie geografică sau denumirile de origine nu pot beneficia de protecţie europeană.

Am aflat cu surprindere că o perioadă destul de lungă România nu a avut un organism de inspecţie şi certificare, deşi politicile promovate în sectorul agriculturii vizau ca obiectiv creşterea calităţii produselor autohtone agricole şi alimentare. Motivul? Regulamentele europene recomandau Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale delegarea atribuţiilor specifice unui organism privat, acreditat conform standardului EN 45011 sau ISO/CEI 65 de către Asociaţia de Acreditare din România, RENAR, recunoscută ca autoritate naţională în domeniu.

Mai mult împinşi de la spate de rigorile Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, oficialii agriculturii româneşti au acceptat în cele din urmă utilitatea unui asemenea demers, delegând competenţele specifice de organism naţional de inspecţie şi certificare către SC Certind S.A, care a primit în anul 2013 acreditarea din partea RENAR şi certificatul de recunoaştere din partea Direcţiei Generale de Industrie Alimentară din cadrul MADR.

Cu toate acestea, numărul produselor româneşti incluse în Sistemul de protecţie al indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine ale produselor agricole şi produselor alimentare este extrem de mic, acestea putând fi numărate pe degetele de la două mâini.

Dar şi mai trist este faptul că doar trei dintre acestea sunt omologate şi la nivel european, în timp ce Italia are 290 de asemenea produse, iar Franţa, peste 260.