Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: - "Fonduri europene"; | ![]() |
||
|
"Fondurile europene". România are la dispoziţie până în 2013 peste 19 miliarde de euro sub forma fondurilor structurale şi peste 8 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Potrivit specialiştilor în domeniu, în perioada 2007-2009, România a reuşit să atragă doar 600 de milioane de euro pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi 740 de milioane de euro pentru programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale, contribuind în acest timp cu 3,2 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene. Sumele mici atrase de către România reprezintă un semnal de alarmă care ar trebui să declanşeze o reevaluare a strategiei autorităţilor care vor trebui să găsească măsuri adecvate pentru sporirea capacităţii de absorbţie a fondurilor, având în vedere impactul social-economic vizat de procesul de alocare a acestor sume, precum şi nivelul redus de atragere a fondurilor până în acest moment. În aceste condiţii, consider că este necesar să găsim soluţii pentru deblocarea situaţiei existente, având în vedere că România pierde fonduri importante, necesare dezvoltării unor domenii cheie, precum agricultura, transporturile, turismul sau întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, fondurile europene ar putea reprezenta şi un punct de plecare pentru persoanele disponibilizate care vor avea la îndemână un instrument pentru demararea unei afaceri. Astfel, prioritatea ar trebui să o constituie simplificarea procedurilor de evaluare, precum şi dezvoltarea unor programe de informare eficiente. |



