Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Andrei Valentin Sava - declaraţie politică: - "Continuarea politicilor de mediu este imperativă pentru creşterea calităţii aerului şi a calităţii vieţii românilor"; | ![]() |
||
|
"Continuarea politicilor de mediu este imperativă pentru creşterea calităţii aerului şi a calităţii vieţii românilor" În această perioadă marcată de proteste, boicoturi şi de schimbări rapide, doresc să iau cuvântul într-o chestiune mai puţin actuală, dar pe care o urmăresc atent de ceva timp. Este vorba despre problema poluării, aflată în strânsă corelaţie cu gradul de sănătate a cetăţenilor, pe care am onoarea să îi reprezint în Parlamentul României, şi a protecţiei mediului înconjurător. De-a lungul activităţii mele parlamentare, am avut o serie de intervenţii, fie sub forma declaraţiilor politice, fie sub forma interpelărilor adresate ministerelor de resort, legate de Cartea verde cu privire la protecţia pădurilor, promovarea achiziţiilor ecologice, poluarea în marile oraşe, provocată mai ales de marile companii producătoare, în activităţi de extracţie şi prelucrare a resurselor. După ce în 2010 am fost la un pas de a ni se aplica procedura de infringement pe mediu şi poluare, astăzi, România se află pe locul 3 în top 10 state cu cea mai rapidă evoluţie cu privire la creşterea calităţii aerului şi a mediului, potrivit Raportului "Eficienţa în protecţia mediului" şi a indexului cu privire la "Evoluţia în eficienţa protecţiei mediului" realizat de Centrul de Politici de Mediu al Universităţii americane Yale, Centrul pentru Ştiinţele Pământului al Columbia University, în colaborare cu World Economic Forum, Geneva, Elveţia, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene de la Ispra, Italia. În acest sens, menţionez aici o parte dintre cele mai importante măsuri luate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, Autoritatea pentru Mediu şi Garda de Mediu, aflate în deplină concordanţă cu demersurile mele, începute încă de la momentul în care am fost ales deputat:
Cu toate acestea, un raport al Agenţiei Europene de Mediu, realizat la finele anului 2011, menţionează România printre ţările cele mai poluatoare din Uniunea Europeană, raportat la mărimea economiei, alături de ţări precum Polonia, Cehia sau Estonia. De aceea, stimaţi colegi, protocolul semnat în decembrie 2011 de ministrul mediului şi pădurilor, domnul Laszlo Borbely, cu World Wild Fund privind acordarea statutului de păduri strict protejate pentru pădurile virgine din România este de o importanţă majoră pentru noi. Pe această cale, fac apel la reprezentanţii ministerului pentru respectarea întocmai a acestui protocol şi luarea, în cel mai scurt timp, a măsurilor necesare pentru implementarea tuturor demersurilor în vederea respectării angajamentelor asumate de ţara noastră, dintre care amintesc aici pe cele cheie: identificarea acelor păduri, înfiinţarea "Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine din România" care să reprezinte instrumentul oficial de evidenţă a acestora şi dezvoltarea propunerii cu privire la plăţile compensatorii pentru păduri în perioada de programare 2014-2020. În încheiere, permiteţi-mi să îmi exprim convingerea că noul Guvern învestit, Ministerul Mediului şi autorităţile subordonate vor continua şi mai acerb lupta pentru însănătoşirea aerului pe care îl respirăm în localităţi şi protejarea pădurilor şi a rezervaţiilor naturale. Totodată, doresc să subliniez faptul că măsurile de protecţie a mediului înconjurător nu sunt un obstacol pentru dezvoltarea economică şi a infrastructurii din ţara noastră. Ele sunt garanţia apărării patrimoniului României, garanţia că putem lăsa moştenire copiilor noştri şi urmaşilor lor o ţară verde unde vor putea respira un aer curat. |



