|
Domnul Ştefan Baban: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Corupţia între declaraţie şi realitate" Mai zilele trecute, la un important post de radio, domnul ministru al Autorităţii Naţionale de Control susţinea cu tărie că în România nivelul corupţiei a scăzut simţitor, mai ales în ultimii doi ani. Şi asta contrar părerii a peste 50% dintre români, care într-un sondaj de opinie din luna septembrie a.c., menţionau că principala problemă cu care se confruntă ţara noastră este problema corupţiei. Tot pe primul loc au situat această problemă şi oficialii Uniunii Europene, care deşi ne-au dat statutul de economie de piaţă funcţională, au accentuat faptul că România trebuie să-şi rezolve problemele majore de corupţie cu care se confruntă. Corupţia a existat din cele mai vechi timpuri. Şi va exista şi în anii ce vor urma. Dar fenomenul care se manifestă în acest moment în România poate fi comparat doar cu cel din Italia anilor '70 - '80, când mafia italiană făcea legea în stat, sau, dacă vreţi un exemplu mai recent, cu ceea ce se întâmplă în ţările din America Latină. Lipsa unui cadru legislativ pertinent, fiscalitatea excesivă, dar şi moralitatea patronilor şi afaceriştilor români sunt principalele cauze care au dus la expansiunea acestui fenomen în ţara noastră în ultimii 2 ani. Dacă la acestea coroborăm şi faptul că persoane numite în posturile cheie, care au obligaţia de a efectua activitate de îndrumare şi control în activitatea agenţilor economici, sunt slab pregătite profesional şi aservite politic, pentru a fi mai uşor de manevrat, avem întregul tablou al corupţiei din România. Adevăraţii întreprinzători, care doresc într-adevăr să producă ceva pentru ţara asta, se plâng din ce în ce mai des că, dacă nu cotizează, nu capătă nimic, începând de la obţinerea unui spaţiu de producţie şi terminând cu contractele de livrare a bunurilor produse. Totul are preţ, şi unul destul de piperat, care în cele mai multe cazuri fie îi aduce la faliment, fie îi determină să renunţe. Mafia locală este cea care dictează traiectoria de dezvoltare a unui judeţ, şi dacă nu te supui ordinelor, nu ai ce căuta în viaţa economică, financiară, socială. Întrebaţi-i, domnule ministru, pe toţi acei agenţi economici care nu fac parte din actuala oligarhie politică, câte trebuie să îndure pentru a rezista pe piaţă. Sub protecţia anonimatului, pentru că dacă au curajul să strige în gura mare, vor fi nevoiţi să-şi închidă afacerea, veţi afla multe despre actele de corupţie săvârşite chiar de autorităţile pe care le aveţi în portofoliu. Nu mai miră pe nimeni că angajaţi ai Gărzii Financiare, ai Direcţiei Generale a Vămilor etc., dispun de averi colosale, care - culmea ironiei - au fost construite chiar de când sunt angajaţi în aceste instituţii. Corupţia se manifestă în România în toate domeniile: de la privatizările frauduloase care au fost făcute pentru comisioane grase, atât de autorităţi, cât şi de conducerile respectivelor societăţi, şi terminând cu cumpărarea examenelor de la şcoală, indiferent de nivelul acesteia (gimnaziu, bacalaureat, facultate, doctorat etc.). Nu am auzit de nici un director sau manager de societate comercială care să fie anchetat pentru că a contribuit la o privatizare perdantă pentru statul român care trebuie să achite, pe spinarea contribuabilului, toate pierderile financiare şi materiale ale respectivei societăţi. Am auzit, în schimb, că mulţi dintre aceştia, după privatizare, au devenit mai bogaţi, atât din punct de vedere al contului bancar, cât şi al bunurilor realizate (casă, maşină, proprietăţi). Nu contează că salariaţii nu-şi iau salariile câte 2-3 luni de zile, important este că s-a făcut un serviciu puterii politice. nu am auzit de nici un director de direcţie a finanţelor publice care să fie tras la răspundere pentru restituiri ilegale de TVA şi care au fost destul de numeroase în ultimii 2 ani. Am auzit, în schimb, de oameni bine pregătiţi profesional, care au avut neşansa să fie şefi de serviciu în acest domeniu, al TVA-ului, şi asupra cărora s-au făcut presiuni pentru a semna aceste documente. Au clacat, şi pentru onoarea lor şi a familiei, au făcut gestul suprem: s-au sinucis. Nu am auzit de nici un comisar şef al Gărzii Financiare care să raporteze că a descoperit o reţea ilegală privind contrabanda cu alcool şi tutun. Am auzit, în schimb, de averi fabuloase obţinute de aceştia prin includerea lor în aceste reţele. Tot la acel post de radio, când aţi fost rugat să exemplificaţi dosare de corupţie, dumneavoastră le-aţi enumerat. Probabil că prin enumerare se pierd numele marilor corupţi, care prin escrocherii şi găinării au reuşit să obţină terenuri importante, sume de bani fabuloase, favoruri politice. Problema este că această enumerare nu mai poate prosti omul de rând şi nici autorităţile europene, astfel că viitorul este foarte sumbru. Nu mai vorbim de corupţia din justiţie, administraţie publică, sănătate. Cunoaştem cu toţii, unii chiar din experienţe proprii, nivelul la care s-a ajuns şi măsurile inexistente din aceste domenii. De aceea, domnule ministru, îmi permit să vă întreb şi eu, care sunt actele de corupţie pe care le-a descoperit în ultimii 2 ani ANC, precum şi măsurile de prevenire şi combatere a acestui fenomen. Şi, vă anunţ din start, că nu mă aştept doar să mi le enumeraţi. Singura soluţie ar fi venirea la conducerea ţării a unei forţe politice care doreşte cu adevărat să facă ordine şi disciplină în vederea stopării fenomenului corupţiei. Şi această forţă politică este PRM, în frunte cu preşedintele său Corneliu Vadim Tudor. Vă mulţumesc.
|