Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 25 aprilie 2017
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/2017
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 25 aprilie 2017 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 25 aprilie 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.40 | Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată "Introducerea venitului global pe gospodărie ne va scăpa de birocraţie!"; | ![]() |
||
|
"Introducerea venitului global pe gospodărie ne va scăpa de birocraţie!" Introducerea venitului global pe gospodărie este probabil una dintre cele mai bune măsuri luate de guvernul Grindeanu! Această formulă de impozitare este doar un mod de calcul nou, şi nicidecum un impozit sau o taxă nouă. Din contră, impozitele pentru cei cu salarii mai mici vor scădea, astfel încât prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduşi mai mulţi români în clasa de mijloc. Dragi români, chiar este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât toate persoanele cu venituri mici să poată beneficia de deduceri fiscale din partea statului. Prin implementarea noului sistem de impozitare a veniturilor vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale şi vor creşte veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obţine venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu aceşti bani vor putea fi susţinute în continuare creşterile de salarii, reducerile de taxe şi crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanţelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde de lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare. Şi pentru că modalitatea de impozitare este ţinta părerilor neavizate ale unor reprezentanţi ai opoziţiei deloc binevoitori, impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariaţi, pensionari sau cei cu activităţi independente şi impozit de 10% pentru diferenţa care depăşeşte 2.000 lei lunar. În funcţie de nivelul veniturilor unei gospodării, guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile care vor acoperi o gama obişnuită de nevoi ale unei familii. Concomitent, se va reduce birocraţia pentru cetăţeni pentru că toate plăţile fiscale şi depunerile declaraţiilor privind câştigurile vor fi făcute de consultanţii fiscali. Aşadar, numai veşti bune şi măsuri şi mai bune! |


