Vasile Mocanu
Vasile Mocanu

Sedinta Camerei Deputatilor din 6 martie 2012

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 6 martie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Vasile Mocanu - declaraţie politică: "Cine se răzbună pe judeţul Iaşi?";

 

Domnul Vasile Mocanu:

"Cine se răzbună pe judeţul Iaşi?"

Iaşiul a fost din nou păcălit de PDL la capitolul fonduri guvernamentale. Astfel, în ultima perioadă, mai multe licitaţii pentru diferite investiţii care trebuiau să fie derulate în judeţul Iaşi au fost anulate din motive misterioase. După numai câteva zile, unele dintre aceste licitaţii au fost reluate, dar în alte judeţe.

Pentru conformitate, să trecem în revistă câteva exemple: recent, licitaţia comună Iaşi - Neamţ, organizată de Ministerul Dezvoltării pentru refacerea unor drumuri de interes local, o investiţie evaluată la circa 60 milioane de lei, a fost anulată. După doar două zile, licitaţia s-a derulat totuşi, dar numai pentru judeţul Neamţ. De asemenea, Iaşiul a fost sărit şi la capitolul investiţii în reţeaua de canalizare, deşi lucrările au început în 22 de judeţe. Consemnăm aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte programul de construire de creşe şi grădiniţe, unde Iaşiul - judeţul cu una dintre cele mai ridicate natalităţi din ţară - a fost din nou ocolit!

Foarte grav este faptul că deşi autorităţile locale se zbat, reuşind, pe baza unor proiecte bine întocmite, şi să atragă fonduri, ulterior toate procedurile sunt fie anulate, fie modificate, fie pur şi simplu uitate, întotdeauna păgubaşii fiind ieşenii. Iar beneficiarii sunt mereu amicii actualilor guvernanţi.

Iată o nouă dovadă că PDL îşi schimbă guvernul, dar năravul ba!