Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 18 aprilie 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Vasile-Silviu Prigoană - declaraţie politică intitulată "Moştenirea generaţiilor viitoare"; | ![]() |
||
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: "Moştenirea generaţiilor viitoare" Ziua Internaţională pentru Conservarea Monumentelorşi Siturilor este sărbătorită începând cu anul 1983, conform recomandării Conferinţei Generale UNESCO, la propunerea ICOMOS (Comitetul Internaţional alMonumentelorşi Siturilor), şi are deja tradiţie în atragerea interesului publicului, atât asupra diversităţii patrimoniului monumental mondial, cât şi a vulnerabilităţilor sale. Supuse unei permanente presiuni din cauza dezvoltării explozive a investiţiilor din ultimii ani, monumentele istorice şi siturile arheologice au avut şi au în continuare de suferit. Marcarea acestei zile oferă posibilitatea conştientizării publicului cu privire la patrimoniul monumental la nivel naţional şi mondial, precum şi asupra eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea monumentelor. Monumentele, arhitectura, istoria scrisă sunt elemente de identitate ale unui popor şi trebuie tratate ca atare. Trebuie apărate, îngrijite şi mai ales promovate. Sunt repere ale generaţiilor care vor veni şi este de datoria noastră ca cetăţeni ai României şi, desigur, ca for legislativ, să reuşim să le păstrăm nealterate. |



