Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sedinta Camerei Deputatilor din 11 septembrie 2012

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 11 septembrie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.60 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Epidemia abandonurilor";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Epidemia abandonurilor"

România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de copii abandonaţi. Conform statisticilor, sunt între 40.000 şi 70000 de copii abandonaţi, cărora li se adaugă alţii 300.000 care au fost lăsaţi singuri prin plecarea a peste 3 milioane de persoane în străinătate. Jumătate dintre ei au vârste cuprinse între 2 şi 6 ani, iar 4% au mai puţin de un an. 16% dintre ei nu şi-au mai văzut părinţii de cel puţin un an şi 3% nu i-au mai văzut de mai bine de 4 ani.

Abandonul a fost urmat de depresii în 30% din cazuri şi sunt peste 20 de cazuri de sinucideri raportate de autorităţi, dar suntem convinşi că numărul lor este cu mult mai mare. Abandonul a dus la abuzuri sexuale şi violenţe sau la creşterea consumului de droguri de sinteză.

Cei mai afectaţi au fost cei care locuiesc în regiunea Moldovei, una dintre cele mai sărace din România, unde am descris chiar acel "sindrom Italia", constând în tulburări de comportament, depresie, abandon şcolar, creşterea consumului de droguri şi sinucidere. Deşi legea din România prevede ca părinţii care pleacă din ţară să declare autorităţilor locale cu cine îşi lasă copiii, doar 7% au făcut asta, iar mulţi copii au rămas fără un tutore legal.

Legea nu face nimic pentru ca suferinţa copiilor să fie cruţată, iar adopţia este îngreunată de necesitatea ca tocmai cei care-şi abandonează pruncii să fie cei care trebuie să-şi dea consimţământul. Din această cauză sunt tot mai mulţi copii fără familii adoptive, iar mulţi dintre cei care îi abandonează încearcă să obţină doar foloase materiale.

Nu există pedeapsă suficient de mare pentru cei care provoacă suferinţă unui copil. De aceea cer deputaţilor să adopte proiectul legislativ care facilitează copiilor abandonaţi o viaţă normală într-o familie adoptivă.