Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 21 februarie 2012
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.10/2012
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 21 februarie 2012 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 21 februarie 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.70 | Aurel Vlădoiu - declaraţie politică intitulată "Proasta guvernare a adus milioane de români în pragul disperării"; | ![]() |
||
|
"Proasta guvernare a adus milioane de români în pragul disperării" Primele luni ale anului 2012 nu au adus numai ninsori abundente, drumuri închise cu zilele sau decesul a zeci de români şi peste un milion de persoane blocate în case sau în autovehicule, timp în care miniştrii se ocupau cu şedinţe de urgenţă sau cu semnarea unor contracte cel puţin păguboase pentru stat cu firme de deszăpezire. 2012 a adus şi o avalanşă de scumpiri, care îngreunează până la limita de suportabilitate traiul zilnic a milioane de români. Încă de la început vreau să atrag atenţia asupra faptul că cele mai spectaculoase scumpiri vor fi în sănătate, care ar putea deveni inaccesibilă pentru milioane de români. La finalul anului trecut, în agonia dinaintea demisiei, Guvernul Boc a decis să majoreze accizele la motorină începând cu acest an, ceea ce generează o creştere cu 2% a tuturor preţurilor, aceste accize urmând să fie majorate şi în 2013. Motorina s-a scumpit chiar din prima zi a anului, după majorarea accizelor cu 4,4%, acciza pe tona de motorină crescând de la 358 la 374 euro pe tonă. Nici preţul gazelor nu a rămas nemodificat, mai grav fiind faptul că - din pricina "băieţilor deştepţi" din acest domeniu - rezervele s-au împuţinat, iar preţul pe pieţele internaţionale este în ascensiune, fiind cunoscută nevoia de consum sporită în această perioadă. De la 1 ianuarie, firmele plătesc cu cel puţin 5% mai mult pentru gaze, motivele fiind preţul mare al importurilor ruseşti (de peste 560 de euro pe tonă), suplimentate pe timp de iarnă şi deprecierea leului în raport cu dolarul. Scoatem mai mulţi bani din buzunar şi pentru electricitate, timp în care distribuitorii de energie electrică şi-au permis să emită, la sfârşitul lunii ianuarie, câte 3 facturi pentru un abonat. Acestea sunt practici de monopol, care ar trebuie anchetate şi amendate de către autorităţile statului, al căror scop primordial ar trebui să fie protejarea propriilor cetăţeni. În 2012 se anunţă schimbări şi pentru impozitele pe clădiri, care vor fi - evident - mai mari. Cei care au mai multe clădiri vor plăti impozite majorate cu 65% pentru prima proprietate în afara celei de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia şi următoarele în afara adresei de domiciliu. Firmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate cu până la 20% din valoarea de inventar. Procentul urcă la 40% dacă recalcularea nu a fost făcută în ultimii cinci ani. Conform previziunilor specialiştilor în agricultură, pâinea s-ar putea scumpi cu 15% din luna aprilie, iar din vară preţul s-ar putea dubla, din cauză că un kilogram de grâu ar putea ajunge, de la 75 de bani în prezent, la 2 lei, pe fondul secetei prelungite de toamna trecută. Cât să mai poată românul să suporte aceste scumpiri repetate? Cât mai trebuie să sufere milioane de oameni din cauza incompetenţei unui guvern a cărui legitimitate este dată doar de prezenţa, la Cotroceni, a lui Traian Băsescu? Câte zile, săptămâni, luni să mai stea demonstranţii pe străzi pentru a arăta celor de la putere că trebuie să plece? |



