Cristian Nechifor
Cristian Nechifor

Sedinta Camerei Deputatilor din 11 mai 2004

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
  • publicata in Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sedinta Camerei Deputatilor din 11 mai 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Cristian Nechifor - despre ultimele decizii PSD în pregătirea alegerilor locale;

Domnul Cristian Nechifor:

În ultimele zece zile s-au petrecut evenimente importante în ceea ce priveşte structura Partidului Social Democrat şi asta dacă privim prin prisma alegerilor pentru funcţiile importante la nivelul administraţiei publice locale. S-a remarcat foarte clar grija partidului de guvernământ şi a liderilor acestuia pentru administraţia locală, pentru candidaţii care au fost trimişi să lupte pentru a obţine un câştig de cauză. De ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru a face tot posibilul pentru a realiza ce a promis. Partidul Social Democrat nu a ţinut cont de eforturile uneori supraomeneşti de care a fost nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor care au dus ţara noastră la un nivel de civilizaţie pe care îl doreau toţi neglijat. Pentru că funcţiile din administraţia publică locală sunt extrem de importante pentru partidul de guvernământ. Şi toate aceste argumente au contat mult în alegerea candidaţilor pentru primăriile oraşelor ţării sau comunelor.

Aţi văzut că ministrul de interne, Ioan Rus, va candida pentru ocuparea funcţiei de primar al Clujului, iar ministrul de externe, Mircea Geoană, accede la Primăria Capitalei. Sunt doi dintre cei mai importanţi miniştri ai Cabinetului Năstase. Sunt două piese extrem de greu de înlocuit în aparatul ministerial şi guvernamental, însă premierul Năstase a ales greul pentru binele funcţionării aparatului administrativ de la nivel local. Este evident deci că Guvernul Năstase pune binele populaţiei înaintea greului pe care trebuie să-l ducă cei din subordinea sa directă. Aceasta este încă o dovadă de coerenţă politică, aceasta este încă o dovadă de gândire lucidă, de maleabilitate, de întâmpinare a nevoilor naţiunii cu toată deschiderea şi interesul.

Cred că aceste decizii vor duce la dezvoltare şi progres administrativ, la o întâmpinare activă şi eficientă a problemelor administraţiei locale. Astfel, PSD este primul partid de guvernământ care pune interesul naţiunii înaintea interesului politic de partid. Sunt convins că aceasta este o dovadă clară şi indubitabilă de dăruire politică reală, făţişă, fără ascunzişuri.