Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Trecem la celălalt punct înscris pe ordinea de zi - dezbaterea moţiunii simple depuse de Partidul Naţional Liberal şi de Partidul Democrat.

Începem această dezbatere cu întrebarea regulamentară pe care o pun semnatarilor: dacă vreunul dintre dumneavoastră îşi retrage semnătura. Nu. În consecinţă, trecem la dezbaterea moţiunii.

Vă rog să aveţi în vedere modul de desfăşurare adoptat de Biroul permanent şi Comitetul ordinii de zi.

Procedura începe cu prezentarea moţiunii de către unul dintre semnatari, apoi se va da cuvântul Guvernului pentru a răspunde, şi i se rezervă în acest scop 45 de minute, pe care le va utiliza înainte de dezbateri, ca răspuns la moţiune şi la sfârşitul dezbaterilor.

Grupurilor parlamentare li se alocă câte un timp corespunzător membrilor lor, luându-se în calcul o durată de 20 de secunde, care înseamnă, în total, următoarea repartizare: Grupul parlamentar al PSD - 54 de minute, Grupul parlamentar al Partidului România Mare - 24 de minute, Grupul parlamentar al Partidului Democrat - 9 minute, Grupul parlamentar al PNL - 9 minute, Grupul parlamentar al UDMR - 9 minute, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - 6 minute.

Cu aceste precizări, dau cuvântul domnului Coifan.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Procedură!

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, domnule Coifan.

Domnul Bolcaş este astăzi responsabil pe probleme de procedură.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule preşedinte, dar toţi suntem responsabili să respectăm procedurile Camerei.

Pentru a se pune în dezbatere şi la vot o moţiune este necesară majoritatea simplă prezentă, care nu este întrunită la această dată. Nu avem cvorum. Vă rog să dispuneţi verificarea.

Domnul Valer Dorneanu:

Să înţeleg că Grupul parlamentar al PRM solicită un apel nominal?

Nu am înţeles subtilitatea excepţiei ridicate de dumneavoastră.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Nimic nu este mai subtil decât să vezi că lipsesc înşişi iniţiatorii acestei moţiuni, iar din ceea ce am susţinut eu nu rezultă decât un singur lucru: că trebuie să se verifice prezenţa; modalitatea o stabiliţi dumneavoastră. Niciodată nu vreau să mă substitui atribuţiilor pe care le exercitaţi.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Boc vine să ne confirme numărul semnatarilor prezenţi în sală.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Cred că ştim cu toţii să citim un text de Regulament şi un text al Constituţiei. Acolo se spune: "Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor." Deci, "adoptă"! Or, aceasta se referă la momentul când se supune la vot, domnilor colegi. Atunci este cerinţa cvorumului necesară. Cel puţin aşa am schimbat noi Regulamentul în 2001, şi cred că şi domnul deputat Bolcaş ştie acest lucru şi nu citeşte textul invers.

Este acelaşi text pentru toată lumea.

Nici unul dintre cei care au semnat moţiunea simplă depusă la Parlament nu şi-a retras semnătura şi, în condiţiile acestea, există cadrele legale întrunite pentru prezentare, dezbatere şi, dacă în faţa votului final nu va fi cvorum, atunci puteţi să solicitaţi, domnule preşedinte, apelul nominal.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Boc, de regulă, dumneavoastră veneaţi cu textul în mână. Poate îl citiţi, ca să ne lămuriţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, pentru dumneavoastră...

Domnul Valer Dorneanu:

Nu pentru mine, ci pentru sală.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, daţi-mi voie să citez: "Art.67: Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor." Deci, "adoptă", şi aceasta înseamnă: când se supune la votul final. Acest lucru l-am spus eu mai înainte. Care este problema?

Deci, "adoptă"! Or, dumneavoastră ştiţi bine că o lege se adoptă atunci când dumneavoastră supuneţi la votul final, nu când o dezbateţi pe articole. Altfel, nu ar fi trebuit să dezbateţi nici un proiect de lege astăzi pentru că nu era cvorum în sală, nu?

Acest lucru l-am stabilit în 2001 prin modificarea Regulamentului, propusă de dumneavoastră. Bună sau proastă, rămâne de văzut. Dar cuvântul "adoptă" a fost, este şi rămâne acum, în vocabularul juridic, atunci când se supune la vot un text de lege, de moţiune sau de hotărâre. Asta este. Ne place sau nu ne place, ăsta este Regulamentul!

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Timiş.

Domnul Ioan Timiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După interpretarea domnului deputat Boc, după care Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii membrilor ei, ar însemna că astăzi nu ar trebui să discutăm moţiunea sau ar trebui să o discutăm şi să o aprobăm într-o altă zi. Deci propun să aprobăm moţiunea peste două săptămâni.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Haideţi, totuşi, să fim constructivi şi să discutăm în raport cu prevederile Regulamentului.

Domnul deputat Sassu.

Domnul Alexandru Sassu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Având în vedere că discutăm şi putem continua discuţia în contradictoriu mult pe un text de lege, eu vă propun o consultare a liderilor, de cinci minute, pentru a stabili cum mergem mai departe. Altfel, vom discuta chestiuni procedurale o grămadă de vreme.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Trebuie să mă supun acestei propuneri, care sper că va limita numărul intervenţiilor care sunt menite să prelungească începerea dezbaterilor.

Rog liderii grupurilor parlamentare să vină la mine în birou.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Continuăm lucrările potrivit programului care a fost stabilit de către Biroul permanent şi Comitetul ordinii de zi. Eventual, la sfârşitul dezbaterilor, când se va pune problema votului asupra moţiunii, vom vedea dacă facem apelul nominal.

Dau cuvântul domnului deputat Coifan, pentru a prezenta textul moţiunii, şi rog Guvernul să se pregătească să răspundă.

Aveţi cuvântul, domnule Coifan.

Domnul Viorel-Gheorghe Coifan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dau citire moţiunii simple intitulate "Eşecul politicii Guvernului Năstase cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană":

După mai bine de trei ani de guvernare PSD, realitatea din România arată că Guvernul condus de Adrian Năstase este incapabil să administreze ţara şi să promoveze interesul naţional.

Corupţia şi ineficienţa Guvernului Năstase echivalează în impact extern şi consecinţe cu mineriadele din 1990 şi din 1991 care au întârziat serios democratizarea în România şi au prelungit agonia tranziţiei. Acum, ca şi atunci, România se vede întârziată în procesul firesc de integrare europeană, de data aceasta din cauza unui guvern incompatibil cu standardele morale şi politice ale lumii occidentale.

Românii ştiu în acest moment că au fost înşelaţi în toate aşteptările lor de Guvernul Năstase, care a reuşit contraperformanţa de a-şi încălca toate angajamentele politice majore.

Astfel, Guvernul Năstase a minţit cu privire la separarea puterilor în stat şi la respectarea principiilor statului de drept.

În cadrul Programului de guvernare, precum şi în Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrarea europeană, Guvernul vorbea despre "transformarea Parlamentului României în centrul motor al vieţii politice şi al democraţiei constituţionale", despre garantarea independenţei justiţiei şi supremaţiei legii. Cu toate acestea, în prezent, România nu numai că nu este un stat de drept, dar nici nu mai îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga pe care le îndeplinea în 1999. Din acest motiv, Comisia de politică externă a Parlamentului European recomandă "reorientarea strategiei de aderare a României".

Sistemul politic în România este marcat de dezechilibre majore. Pluripartitismul este doar aparent, căci competiţia reală nu se desfăşoară între forţele politice de la Putere şi cele din Opoziţie, ci între stat, ca reprezentant exclusiv al partidului de guvernământ, şi Opoziţia democratică.

În clipa de faţă, partidul de guvernământ dispune de întreaga structură guvernamentală de unde "intruşii" politici au fost complet înlăturaţi, de prefecturi, de direcţiile deconcentrate la nivel local, numirile s-au făcut, prin îndeplinirea neabătută a criteriului politic, de consiliile judeţene care, în proporţie de 90% aparţin PSD-ului (dar procentul urcă la 95% dacă socotim Alianţa PSD-UDMR), de primari care în proporţie de 80% aparţin PSD-ului.

În ultimii trei ani, PSD şi-a transferat în propria curte, ispitind, ameninţând, şantajând, aproape 10 mii de aleşi - parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali din alte partide, fapt de neconceput într-un stat de drept.

Dezechilibrul politic se reflectă şi în modul de funcţionare şi de poziţionare a puterilor în stat. Parlamentul a devenit o instituţie decorativă, lipsită de vocaţie legislativă, aflată într-o stare de totală subordonare faţă de Guvern, prin obedienţa reprezentanţilor Puterii şi, în consecinţă, fără nici o capacitate de control asupra Executivului sau asupra autorităţilor autonome.

Presiunea exercitată permanent asupra unor membri CNSAS şi tentativele de denaturare a legii în scopul neutralizării acestei instituţii constituie una din preocupările majore ale PSD. Partidul de guvernământ utilizează toate instrumentele posibile pentru a distruge CNSAS şi pentru a stopa orice tentativă de însănătoşire a mediului politic românesc.

Guvernul Năstase a minţit cu privire la combaterea corupţiei.

În Programul de guvernare, la cap.VII pct.5, se spune: "Guvernul va acţiona cu fermitate pentru combaterea corupţiei." Astăzi, după mai mult de trei ani de guvernare, Comisia de politică externă a Parlamentului European a înfierat corupţia la nivel politic şi incapacitatea actualei Puteri de a implementa legislaţia anticoruţie. Potrivit ultimelor sondaje, majoritatea populaţiei este de părere că în ultimii trei ani, corupţia la nivelul Guvernului a crescut mult şi foarte mult.

După cum se ştie, corupţia este întotdeauna legată de putere, iar PSD a exercitat puterea într-un mod absolutist şi autoritar. Acest fapt face ca sintagma "puterea absolută corupe absolut" să fie descrierea fidelă a actualei guvernări.

Guvernul nu dă dovadă de transparenţă şi foloseşte discreţionar fondurile bugetare, inclusiv veniturile din privatizare. fondul bugetar la dispoziţia primului-ministru (care în 2003 a devalizat pur şi simplu bugetul de stat), fondurile transferate la consiliile judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale, modul în care fondul asigurărilor sociale de sănătate este folosit pentru acoperirea unor deficienţe temporare din sectorul asigurărilor sociale sunt doar câteva exemple. De asemenea, funcţionarea Agenţiei Naţionale a Locuinţei pe bază de monopol sau organizarea şi funcţionarea fantomaticei Companii Naţionale pentru Investiţii sunt doar câteva din instrumentele prin care Guvernul îşi întreţine clientela politică şi alimentează financiar PSD.

Guvernul Năstase a minţit cu privire la reforma justiţiei şi a compromis-o definitiv.

Angajamentul asumat în Programul de guvernare, cap.VII pct.3, a fost încălcat: "Guvernul se angajează în realizarea unei reforme profunde a justiţiei, pentru asigurarea unui sistem judiciar independent şi responsabil." Astăzi, justiţia este supusă presiunilor politice şi lipsită de independenţă, iar menţinerea acestei stări de fapt va face imposibilă aderarea la Uniunea Europeană în 2007.

Independenţa justiţiei constituie unul dintre principalele criterii politice de aderare a României la Uniunea Europeană. Sunt cunoscute acţiunile repetate ale partidului de guvernământ de subordonare politică a justiţiei şi criticile constante din rapoartele de ţară ale Comisiei Europene cu privire la politizarea şi lipsa de independenţă a justiţiei din România.

Noile proiecte de lege privind organizarea judiciară şi Statutul magistraţilor demonstrează în continuare dorinţa PSD de a-şi păstra influenţa şi controlul asupra puterii judecătoreşti. Deşi Consiliul Superior al Magistraturii este, potrivit Constituţiei, garantul independenţei justiţiei, totuşi bugetul puterii judecătoreşti rămâne la discreţia ministrului justiţiei, om politic şi membru al Guvernului. Nu poate exista o independenţă a justiţiei fără o autonomie bugetară reală. Din acest punct de vedere, atribuţiile bugetare trebuie să fie transferate de la Ministerul Justiţiei la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a avea premisele reale ale independenţei puterii judecătoreşti.

De asemenea, menţinerea Institutului Naţional al Magistraturii sub conducerea Ministerului Justiţiei influenţează politic procesul de recrutare, formare profesională şi promovare a magistraţilor. Institutul Naţional al Magistraturii trebuie să treacă sub autoritatea directă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a asigura depolitizarea sistemului judiciar în România. Din nefericire, partidul de guvernământ nu este dispus să realizeze adevăratele măsuri de reformă a sistemului judiciar de teamă că îşi va pierde influenţa şi controlul politic asupra justiţiei.

Schimbarea competenţelor instanţelor judecătoreşti în materie civilă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003, a bulversat justiţia din România şi a compromis reforma sistemului judiciar. Modificarea competenţelor instanţelor civile a condus la îngreunarea accesului cetăţeanului la justiţie, la prelungirea nejustificată în timp a proceselor civile şi la creşterea costurilor băneşti pe care cetăţeanul este nevoit să le suporte pentru a ajunge la o sentinţă civilă definitivă.

Potrivit unei statistici a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numai în luna ianuarie a anului 2004 au intrat pe rolul acesteia 11.186 de cauze, adică aproape jumătate din numărul total al cauzelor soluţionate de Curtea Supremă de Justiţie în 2003. În ceea ce priveşte durata proceselor judiciare, asistăm la o prelungire fără precedent a acestora. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie există deja termene pentru toamna anului 2005 şi primăvara anului 2006! În aceste condiţii, se pune, pe bună dreptate, întrebarea de ce a mai fost introdus, prin revizuirea Constituţiei, articolul potrivit căruia "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", şi mă refer aici la art.21 alin.3 din Constituţie.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 prevede că apelurile declarate împotriva sentinţelor judecătoriilor sunt de competenţa Curţilor de apel, şi nu a tribunalelor, cum era până la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58 din 2003. Ca urmare a acestei modificări, un cetăţean care a obţinut, de exemplu, o sentinţă la Judecătoria Dragomireşti, judeţul Maramureş, va fi obligat să se deplaseze pentru exercitarea căii de atac la Curtea de Apel Cluj, care se află la peste 200 de kilometri distanţă. Pentru a ataca hotărârea cu recurs, justiţiabilul va trebui să se deplaseze la Bucureşti la Curtea Supremă de Justiţie.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58 din 2003 îi determină pe cetăţeni să renunţe la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti datorită costurilor exagerate şi a duratei lungi a proceselor, în condiţiile în care accesul la justiţie constituie deja un lux după majorarea cu 500% a taxelor notariale şi a taxelor de timbru decisă de Guvern la sfârşitul anului 2002.

Indirect, modificările prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 constituie o măsură pentru a împiedica cetăţeanul român să-şi caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, instanţă pentru sesizarea căreia este necesară epuizarea tuturor căilor de atac.

De asemenea, modificările în privinţa competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt în contradicţie flagrantă cu amendamentele partidului de guvernământ din cadrul procesului de revizuire a Constituţiei, care vizau restrângerea şi nu extinderea competenţelor acestei instanţe.

Cu ocazia dezbaterii Propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, Ministerul Justiţiei s-a pronunţat pentru reducerea numărului de judecători la Curtea Supremă de Justiţie. În fapt, prin extinderea competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, partidul de guvernământ urmăreşte numirea în funcţie a unor noi judecători în cadrul acestei instanţe pentru a-şi extinde influenţa politică asupra justiţiei.

Guvernul Năstase a minţit cu privire la nivelul de trai şi protecţia socială.

În cadrul Planului de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană, îmbunătăţirea nivelului de trai este declarată una dintre priorităţi şi sunt prevăzute o serie de măsuri în această direcţie. În ciuda promisiunilor, românii trăiesc astăzi mai prost decât oricând, sub limita decenţei, şi peste 70% dintre ei şi-au pierdut speranţa că vor trăi mai bine în ultimul an din mandatul actualei Puteri.

La şedinţa comună a celor două Camere din 12 februarie 2003, premierul Adrian Năstase declara: "În acest moment avem de stabilit ca obiectiv până în iulie 2003 recorelarea pensiilor pentru 65% din persoanele eligibile şi finalizarea acţiunii până la jumătatea anului 2004. Dacă vor exista resurse suplimentare, şi subliniem acest lucru, sau dacă vom reuşi să obţinem resursele suplimentare, suntem decişi să devansăm acest termen."

Astăzi, aflăm cu stupoare că Guvernul îşi propune "reevaluarea pensiilor până în 2007".

Guvernul Năstase a minţit cu privire la procesul de reformă economică şi privatizare.

Unul dintre obiectivele asumate la preluarea mandatului era "Desfăşurarea transparentă şi eficientă a procesului de privatizare". Citatul este din programul de guvernare, capitolul III intitulat "Relansarea economiei naţionale", punctul 3, punctul 12.

Bilanţul privatizărilor realizat de Cabinetul Năstase e unul negru, ultimul dintr-un şir de inginerii financiare, afacerea Bechtel a determinat reacţia europarlamentarilor. Aceştia s-au arătat îngrijoraţi în legătură cu acordarea contractului pentru construirea autostrăzii Braşov - Borş fără licitaţie publică, cu încălcarea acquis-ului comunitar privind achiziţiile publice şi a principiilor unei economii de piaţă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor privatizări. Printre acestea enumerăm: SNTTR, ALRO, Nitramonia etc.

Riscul investiţional este major. Ultimii trei ani au agravat o serie întreagă de riscuri pentru întreprinzătorul român: riscuri de natură politică, administrativă, legislativă, valutară, comercială etc. Aceasta a determinat Comisia Europeană să menţioneze, în Raportul de ţară elaborat în noiembrie 2003, faptul că, cităm: "Riscurile macroeconomice au crescut în ultimul timp. Guvernul PSD nu a reuşit să obţină, pentru România, prin politicile sale economice, calificativul de economie de piaţă funcţională". Prin acest mesaj, Uniunea Europeană şi-a evidenţiat îngrijorarea cu privire la fragilitatea unei creşteri economice obţinute în condiţiile unei economii în care concurenţa pe piaţă liberă, arieratele sau problemele sistemului energetic nu şi-au găsit soluţii prin politici publice, politici pe care ar trebui să le elaboreze administraţia PSD, iar în concluzie putem afirma că, în baza tuturor acestor argumente şi a celor pe care evaluările sectoriale anexate le prezintă, actuala guvernare PSD constituie o ameninţare la adresa democratizării, dezvoltării şi modernizării ţării, toate măsurile întreprinse fiind conjunctural, pompieristice şi lipsite de sustenabilitate.

Perioada 2001 - 2003 a fost marcată de disfuncţionalităţi economice majore, de o amploare nemaiîntâlnită, în ultimii 4 ani, a corupţiei şi a clientelismului, de o creştere fără precedent a deficitelor, datoriilor şi pierderilor în economie.

Perpetuarea dominaţiei partidului de guvernământ riscă să transforme România într-o pseudodemocraţie, în care lipsa de viziune strategică şi de voinţă politică pentru a consolida democraţia şi pentru a instaura capitalismului fac ca erorile de astăzi să aibă consecinţele cele mai imorale cu putinţă, şi anume să irosească acumulările generaţiilor trecute şi să greveze de datorii pe cele viitoare.

Guvernul Năstase a minţit cu privire la adopţiile internaţionale. Prin planul de acţiuni pe anul 2002 şi 2003 al Programului de guvernare al PSD, puterea se angaja să "îmbunătăţească şi să armonizeze legislaţia în domeniu şi să reconsidere procedurile privind adopţia, ca măsură de protecţie a copilului, în vederea promovării adopţiei naţionale". Şi acestea au fost doar vorbe în vânt, promisiuni fără acoperire, iar în momentul de faţă instituţiile europene se consideră "înşelate în ceea ce priveşte procesul prin care copiii erau declaraţi eligibili pentru adopţii". Moratoriul cu privire la adopţiile internaţionale a fost încălcat de către autorităţile române.

Guvernul a minţit în legătură cu respectarea libertăţii de exprimare şi a independenţei presei.

Serviciile publice de radio şi televiziune au devenit oficine de propagandă pentru Partidul Social Democrat. În timp ce partidului de guvernământ i se alocă spaţii zilnice şi apologetice, opoziţia şi liderii acesteia sunt ignoraţi sistematic. Sunt încălcate flagrant dispoziţiile Legii de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Televiziune şi a SRR, precum şi a Legii Audiovizualului, principiile pluralismului, echidistanţei, imparţialităţii şi obiectivităţii în reflectarea realităţilor vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, precum şi în informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice. "Guvernul Năstase şi PSD continuă presiunile de ordin economic, politic şi administrativ asupra radiodifuzorilor privaţi şi asupra presei scrise, încălcând grav libertatea de exprimare". Ca urmare a acestor presiuni, ca şi a ameninţărilor şi molestărilor fizice la care au fost şi sunt supuşi numeroşi jurnalişti, în atitudinea acestora şi în politicile redacţionale, autocenzura este din ce în ce mai pregnantă.

România s-a dovedit cea mai neperformantă dintre cele 12 ţări care au semnat, în 1999, Parteneriatul de aderare, fiind, în toată istoria de 45 de ani a organizaţiei, prima ţară ameninţată cu suspendarea procedurilor de aderare. Astfel, Guvernul PSD a reuşit contraperformanţa de a provoca repunerea în discuţie a singurului criteriu recunoscut drept îndeplinit până acum de România, criteriul politic. Raportorul Uniunii Europene pentru România a invocat, pentru aceasta, corupţia de nivel politic înalt, lipsa de voinţă politică pentru reformarea sistemului judiciar, precum şi nerespectarea acordurilor internaţionale cu trimitere la cazul adopţiilor internaţionale.

Pe lângă aceste probleme aduse pe masa Comisiei Uniunii Europene, sunt de notorietate problemele apărute în ultimii ani în ceea ce priveşte libertatea de asociere, garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului şi ale minorităţilor, libertatea de expresie.

Timp de 3 ani, opoziţia a semnalat la timp şi a criticat cu toată obiectivitatea toate aceste aspecte, însă puterea le-a minimalizat în speranţa că poate păcăli la nesfârşit cetăţenii acestei ţări.

Astăzi, inevitabilul s-a produs. La Bruxelles s-a adoptat deja o moţiune de cenzură europeană la adresa Guvernului Năstase, s-a dat un vot de blam la adresa guvernanţilor de la Bucureşti.

Doamnelor şi domnilor,

Semnatarii acestei moţiuni nu sunt dispuşi să gireze politic eşecul actualului Guvern cu privire la politica de integrare a României în politica europeană şi, în consecinţă:

1) solicită demiterea miniştrilor care au responsabilităţi pentru problemele semnalate în Raportul de ţară a Comisiei Europene şi în Raportul Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European (Miron Tudor Mitrea, Ioan Rus, Alexandru Fărcaş, Gabriel Oprea, Dan Ioan Popescu). Aceşti miniştri nu trebuie să se mai regăsească în nici o structură guvernamentală până la sfârşitul perioadei de tranziţie în România;

2) prezentarea, de către primul-ministru, în faţa Parlamentului, a unui raport cu privire la criticile formulate în Raportul de ţară al Comisiei Europene şi în Raportul Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European;

3) prezentarea, de către primul-ministru, în faţa Parlamentului, a măsurilor de reformă care să ducă la respectarea calendarului iniţial de aderare a României la Uniunea Europeană. Angajamentele de reformă prezentate de premierul Adrian Năstase în faţa oficialilor europeni de la Bruxelles trebuie să fie prezentate Parlamentului României, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării şi organ suprem reprezentativ al poporului român.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze furtunoase din partea grupurilor PD şi PNL)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Guvernului României, răspunsul va fi prezentat de domnul ministru Fărcaş. (Comentarii în sală)

Vă rog.

Aveţi cuvântul, domnule ministru.

Domnul Alexandru Fărcaş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La un interval de numai două săptămâni, Guvernul este confruntat cu o nouă moţiune, de data aceasta avându-i ca iniţiatori pe deputaţii opoziţiei din componenţa Grupului parlamentar liberal şi Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Ţin să precizez că moţiunea pe care o dezbatem astăzi este a zecea moţiune simplă pe care deputaţii din cele două grupuri parlamentare o promovează în actuala legislatură, solicitând, pe această cale, Guvernului să răspundă în faţa Camerei Deputaţilor asupra modului în care-şi aduce la îndeplinire programul de guvernare pentru care a primit votul de încredere al Parlamentului.

Considerăm că recurgerea la moţiune, instrumentul constituţional pe care opoziţia îl are la îndemână, în cadrul controlului parlamentar asupra Guvernului, nu trebuie să obstrucţioneze, sub nici o formă, desfăşurarea normală a activităţii parlamentare şi executive, să perturbe funcţionarea instituţiilor statului şi nu trebuie, în cele din urmă, să stârnească neîncrederea, în rândul populaţiei, asupra demersurilor pe care partidul de guvernământ le întreprinde pentru accelerarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.

Anul 2004 este esenţial pentru finalizarea, de către România, a negocierilor cu Uniunea Europeană, pentru semnarea Acordului în 2005 şi pentru ca ţara noastră să devină membră a Uniunii Europene în ianuarie 2007. Pentru perioada rămasă de parcurs, avem în faţă un calendar strâns de negocieri pe care am dori să-l finalizăm în timpul mandatului actualei Comisii Europene. Aşa cum s-a subliniat la Forumul Naţional pentru Integrarea Europeană din noiembrie 2003, angajamentele României pot fi îndeplinite prin consolidarea parteneriatului dintre forţele politice parlamentare şi reprezentanţii mediului civic social în problematica integrării europene.

Revenind la textul moţiunii, vom constata că acesta, supus unei analize obiective, reprezintă încă o încercare de tip politicianist a celor două partide, ce scoate în evidenţă intenţiile răuvoitoare ale autorilor acesteia, care nu se gândesc la consecinţele pe care le avea asupra viitorului României.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În condiţiile în care integrarea europeană este interesul naţional esenţial ce trebuie susţinut de toate partidele, se încearcă să se inducă, în rândul cetăţenilor, o stare de neîncredere în evoluţia României spre integrarea în U.E., de acreditare a ideii că, în cei mai bine de trei ani de la alegerile precedente, nu s-au făcut progrese evidente, indiscutabile.

Moţiunea depusă nu este fundamentată de fapte concrete, cum ar fi normal, ci pe afirmaţii generale şi generalizatoare care mizează pe crearea de confuzie la nivelul cetăţenilor, astfel încât, în noianul de acuzaţii, acestora să le fie mai greu să discearnă între real şi imaginar, între informarea corectă şi retorica politicianistă. Ne întrebăm cum au curajul, unii dintre membrii Alianţei PNL - PD, să ceară demisia Guvernului şi a unora dintre membrii acestuia (Vociferări în sală), uitând că fostele guvernări ne-au convins să dormim liniştiţi, în timp ce FNI devaliza, la adăpostul guvernelor anterioare, (Rumoare în sală; domnul preşedinte Valer Dorneanu bate în microfon pentru a face linişte) economiile de o viaţă ale populaţiei, ca să nu mai vorbim de afaceri scandaloase gen SAFI sau Romtelecom şi altele, care au risipit circa 4 miliarde de Euro din economia naţională. Iată de ce trebuie să reamintim aici că am fi fost cu mult mai aproape de integrarea europeană, dacă fosta coaliţie care a guvernat ţara în perioada 1997 - 2000, prin miniştrii PNL şi PD ar fi gestionat eficient şi competent procesul de aderare. (Vociferările continuă)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, numai puţin.

Rog reprezentanţii alianţei să aibă aceeaşi răbdare şi acelaşi respect pe care l-a avut şi Guvernul când v-a ascultat moţiunea dumneavoastră.

Domnul Alexandru Fărcaş:

Trebuie să reamintim că, în timpul guvernărilor de dreapta, intrarea României în marea familie europeană a constituit, în cel mai bun caz, o preocupare periferică, obiectivul principal fiind lupta pentru funcţii şi avantaje materiale, situaţie care a dus la regres economic profund şi la destabilizarea ţării. Guvernul actual al României se prezintă, în faţa naţiunii, cu rezultate concrete. Guvernul actual este cel care a dus până la capăt acordul cu F.M.I., a relansat creşterea economică, a realizat intrarea României în puternica familie NATO şi în faza finală de negociere a României în Uniunea Europeană, a obţinut eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în spaţiul Schengen. Guvernul actual al României a relansat România pe calea modernităţii şi revenirii la normalitate.

În anii 2001 - 2003, economia românească a întregistrat o creştere continuă, concomitent cu scăderea sensibilă a inflaţiei şi îmbunătăţirea semnificativă a echilibrelor economice. Nivelurile cantitative, dar mai ales schimbările calitative din economie, rezultat direct al reformei şi al negocierilor purtate în privinţa capitolelor privind viaţa internă, ilustrează faptul că s-au înregistrat progrese importante pe calea creării economiei funcţionale.

În procesul de transformări economice, ca urmare a transpunerii şi implementării normelor comunitare, trebuie evidenţiat faptul că majoritatea preţurilor şi tarifelor din economie sunt liberalizate, iar ponderea preţurilor şi tarifelor reglementate este în continuă scădere. În sectorul energetic, Guvernul a luat măsuri privind continuarea deschiderii pieţei de energie, astfel încât, începând cu 1 ianuarie 2004, gradul de deschidere a pieţei pe electricitate şi gaze naturale este de 40%, conform calendarului asumat în negociere. A fost realizat un sistem bancar stabil şi competitiv, bănci care să asigure intermediere financiară eficientă. În domeniul concurenţei, cadrul legislativ în vigoare este armonizat cu acquis-ul comunitar. În acelaşi timp, a fost amplificată acţiunea de supraveghere a ajutoarelor de stat, cu accent deosebit asupra evaluării actelor ce conţin măsuri de ajutor de stat de natură fiscală.

Acţiunile specifice de până acum ale Guvernului Năstase au avut ca obiectiv fundamental crearea unui cadru instituţional, legislativ şi financiar favorabil dezvoltării IMM-urilor, a iniţiativei private, un cadru stimulativ pentru investiţie. În domeniul transporturilor, a continuat programul de reabilitare a reţelei de infrastructură ce face parte din reţeaua transeuropeană de transport, precum şi programul de reabilitare, la standarde comunitare, a drumurilor naţionale din România. Sistemul de licenţe automate de import a fost eliminat de la începutul anului 2004, în vederea unei mai bune circulaţii a mărfurilor între România şi Uniunea Europeană.

De la 1 ianuarie 2003, s-a realizat deplina liberalizare a pieţei telecomunicaţiilor din România, iar legislaţia de implementare a fost adoptată şi aplicată, România fiind prima dintre ţările candidate care aplică noul acquis în domeniul comunicaţiilor electronice. Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar, în domeniul protecţiei mediului, a fost realizată, până în prezent, în proporţie de 86%, iar România a elaborat deja planuri de implementare a legislaţiei comunitare, ţinând cont de raportul costuri - beneficii economice şi sociale, precum şi din experienţa statelor în curs de aderare.

Dacă ne referim la armonizarea legislaţiei cu aquis-ul comunitar, nici nu putem să facem o comparaţie cu perioada 1997 - 2000, când aceasta se realiza la modul general, fără transpunerea nemijlocită a unor acte comunitare. În intervalul 2001 - 2003, sub autoritatea Ministerului Integrării Europene, au fost adoptate peste 1.590 de acte normative cu relevanţă comunitară, din care 925 transpun directive comunitare. În perioada 2002 - decembrie 2003, în baza planului de măsuri prioritare pentru integrare, au fost transpuse în practica de zi cu zi peste 1.400 de măsuri. La aceasta se adaugă 10.770 de măsuri care au fost implementate ca urmare a planului de la nivel local. Toate acestea dau măsura progreselor realizate în aceşti ani, remarcate ca atare în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene pe anii 2002 - 2003.

Iată de ce multitudinea de critici formulate în cuprinsul moţiunii este combătută, pe planul pregătirilor de aderare, de rezultatele obţinute pe parcursul guvernării PSD. În fond, aceste critici sunt acuzaţii mincinoase la adresa actualului Guvern.

Negocierile de aderare ale României la Uniunea Europeană s-au deschis oficial la 15 februarie 2002, România prezentând, pe parcursul respectivului an, documente de poziţie doar pentru 13 capitole de negociere, în timp ce celelalte state candidate au prezentat toate documentele de poziţie şi au putut să înceapă efectiv negocierile. În acest context, deoarece în anul 2000 nu s-a constituit baza pregătirii negocierilor din punctul de vedere al unei abordări strategice coerente, în anul 2001 strategia de negociere a Guvernului Năstase s-a concentrat pe abordarea preponderent cantitativă a procesului de negociere, respectiv analizarea întregului acquis comunitar şi pe orientarea preponderent internă, respectiv desfăşurarea pregătirilor în cadrul delegaţiei naţionale şi consultări cu partenerii sociali, partide, comisii parlamentare de specialitate şi societate civilă.

Abia în anul 2001, datorită măsurilor întreprinse în vederea întăririi capacităţii instituţionale, coordonării şi eficientizării procesului de pregătire a aderării, un număr de 30 de documente de poziţie au fost elaborate şi transmise oficial Consiliului European. Anii 2002 - 2003 au presupus eforturi substanţiale pentru ca astăzi să vă putem raporta că România are deschise toate capitolele de negociere şi închise provizoriu 22 dintre acestea.

În esenţă, supus unei analize lucide, textul moţiunii probează demagogia şi neprofesionalismul autorilor acesteia, scopul fiind evident obţinerea de capital politic prin mijloace ieftine. Actualul Guvern este conştient că sunt multe de făcut, astfel, în ciuda proiectului de raport al doamnei Nicholson, Parlamentul European, prin Rezoluţia sa din 11 martie, practic, se asociază concluziilor Consiliului European din decembrie 2003 privind aderarea României la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Paragraful ce reproşa Guvernului de la Bucureşti că induce în eroare instituţiile europene nu a fost acceptat de plenul Parlamentului, fiind eliminat din raport. Între amendamentul iniţial de suspendare a negocierilor cu România şi sugestia de reorientare a strategiei de aderare în cadrul fixat în decembrie 2003 există o diferenţă uriaşă.

În contextul prezentării reale a situaţiei, remarcăm modul în care s-au implicat pentru amendarea raportului Nicholson şi unii reprezentanţi ai partidelor parlamentare şi neparlamentare şi ne referim, în primul rând, la UDMR, la unii membri PNL, cât şi la unii membri PNŢCD. Nu este cazul nici să minimalizăm semnalul dat de Parlamentul European, dar nici să-l dramatizăm în scopuri propagandistice.

În momentul în care noi trebuie să ne concentrăm toate energiile pentru a duce la bun sfârşit angajamentele asumate, iar eforturile noastre sunt, în bună măsură, recunoscute, ne întrebăm cui serveşte această moţiune. Evident, numai unor scopuri politicianiste, fundamentate integral pe minciună.

Problemele legate de integrarea europeană ar trebui tratate cu multă decenţă, în mod constructiv şi, în nici un caz, nu trebuie să reprezinte un pretext pentru propaganda electorală. Ne aşteptam, acum, în raport de obiectivul naţional de integrare, ca opoziţia, dacă nu era dispusă să contribuie la realizarea acestui deziderat, cel puţin să nu apeleze la o nouă moţiune care abundă în acuzaţii şi fraze mincinoase. Este clar că autorii moţiunii fac un simplu joc de imagine.

Dacă toate grupurile parlamentare ar acţiona pe tema integrării, în spiritul consensului de la Snagov, aşa cum, de altfel, s-au angajat, prin semnătura preşedinţilor de partid, criteriile de aderare ar fi mai uşor de îndeplinit.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este cel puţin ciudat să se susţină că în România nu sunt respectate principiile statului de drept, că "Parlamentul a devenit instituţie decorativă lipsită de vocaţie legislativă, aflată în totala subordonare faţă de Guvern". Să reamintim aici prevederile Constituţiei, modificată prin consensul tuturor forţelor politice şi adoptată prin referendum naţional, care au efecte benefice asupra organizării vieţii noastre social-politice? Este cazul să reamintim că, după 1997, guvernele din care au făcut parte reprezentanţii PNL şi PD au adoptat peste 670 de ordonanţe de urgenţă. Actualul Guvern este cel care a instituit, încă înainte de modificarea Constituţiei, în ianuarie 2003, o procedură specială de examinare atentă a oportunităţii, reducând numărul acestor ordonanţe la 127 în 2003. Trebuie să subliniem că, de la începutul anului 2004 şi până în prezent, Guvernul a adoptat numai 4 ordonanţe de urgenţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reforma sistemului judiciar în anii 2001 - 2003 a vizat transpunerea acquis-ului comunitar în legislaţia română şi armonizarea cadrului legal cu cel al statelor membre ale Uniunii Europene. Strategia de reformă aprobată prin H.G. nr.1052/2003 cuprinde obiectivele necesare modernizării sistemului judiciar detaliate într-un plan de acţiune ce include măsuri concrete de realizare pentru care au fost prevăzute termene şi resurse financiare.

În prezent, obiective ale strategiei sunt deja realizate. Este cazul celor privind acquis-ul comunitar, iar altele sunt în curs de derulare: adoptarea şi aplicarea legislaţiei pentru consolidarea independenţei sistemului judiciar, Statutul magistraţilor, Consiliul Superior al Magistraturii, crearea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii instanţelor, investiţii şi reparaţii capitale, dotări, informatizarea justiţiei, crearea instanţelor specializate, creşterea numărului şi pregătirea magistraţilor şi a personalului auxiliar.

Elaborarea proiectelor de buget pentru instanţe şi parchete de către Curţile de Apel şi Parchetele de pe lângă Curţile de Apel, precum şi avizarea acestora de către Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă o măsură destinată să asigure principiul autonomiei financiare a instanţelor şi Parchetelor şi participarea membrilor Corpului Magistraţilor la decizii. Astfel, elaborarea şi gestionarea bugetului instanţelor judecătoreşti de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin preluarea acestora de la Ministerul Justiţiei, formează obiectul unor amendamente la Proiectul Legii de organizare judecătorească. De asemenea, propunerea de trecere a Institutului Naţional al Magistraturii în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la criticile aduse Ordonanţei de urgenţă nr.58/2003 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, precizăm, cu responsabilitate, următoarele: la baza adoptării ordonanţei, au stat două concepte esenţiale, şi anume asigurarea stabilităţii raporturilor juridice civile prin eliminarea recursului în anulare şi unificarea practicii judiciare. Criticată ca fiind de natură să afecteze principiul autorităţii lucrului judecat şi al stabilităţii raporturilor juridice, reglementarea recursului în anulare prezenta inconvenientul că putea declanşa din nou procedura jurisdicţională, prelungea starea de incertitudine din viaţa juridică, cu prejudicii morale şi materiale aduse celor interesaţi. În vederea unificării practicii judiciare, ţinând seama de diversitatea soluţiilor pronunţate de Curţile de Apel în recurs, prin aceeaşi ordonanţă, s-au adus modificări Codului de procedură civilă.

Având în vedere propunerile făcute în legea de aprobare a acestei ordonanţe, la Senat au fost aduse o serie de modificări ce vor permite, în cazuri anume prevăzute de lege, ca recursurile să poată fi soluţionate de Curţile de apel sau chiar de către tribunale. Avem în vedere propunerile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, propuneri ce sunt baza amendamentelor supuse dezbaterii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

După cum se poate observa, moţiunea PNL - PD este superfluă pe aspectele de mai sus, ce fac deja obiectul procedurilor parlamentare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Textul moţiunii reia o serie de texte ale opoziţiei relative la combaterea corupţiei, care, prin repetare, devin adevărate obsesii pentru respectivii parlamentari. Dincolo de ceea ce poate fi considerat uneori o luptă politică, este clar că există o problemă în societatea românească. Fără falsă modestie, trebuie să subliniez că Guvernul PSD a fost singurul care a atacat frontal corupţia.

Noi am creat un cadru legislativ şi instituţional funcţional şi eficient, iar rezultatele sunt incomparabile cu cele din perioada guvernării CDR - PNL - PD, când s-a vorbit mult, dar, practic, nu s-a făcut nimic. PNL şi PD, ai căror reprezentanţi au făcut parte din fosta putere, nu şi-au asumat răspunderea pentru faptele ilegale ale unora dintre proprii membri, indiferent dacă este vorba de explozia adopţiilor internaţionale sau de privatizări frauduloase.

În prezent, PNL - PD se manifestă ca şi când ar afla acum de corupţie şi nu ar avea nici o responsabilitate în legătură cu acest fenomen, apelând la minciuni pentru a susţine demersul demagogic şi politicianist. Deşi acţiunile noastre anticorupţie sunt cunoscute, ne vom referi, în continuare, la cele mai importante. Încă din 2001, printr-o abordare unitară şi coerentă, Guvernul a elaborat, în largă consultare cu partidele, ONG-urile şi mass-media, Programul naţional de combatere a corupţiei. Un rol important în această luptă l-a avut înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie care, până în prezent, şi-a dovedit utilitatea prin instrumentarea unor fapte şi acte relevante de corupţie.

Decizia noastră fermă de a acţiona pentru combaterea corupţiei în societatea românească a fost demonstrată şi de angajarea răspunderii în Parlament asupra Legii privind unele măsuri de asigurare a transparenţei şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei. În realizarea obiectivelor strategiei anticorupţie, armonizarea cadrului normativ intern cu acquis-ul comunitar, cu instrumentele juridice şi semnalele internaţionale, au constituit un obiectiv important. Obiectivul a fost realizat prin asimilarea normelor comunitare, ratificarea şi semnarea tuturor convenţiilor europene şi internaţionale în materie de combatere a corupţiei.

Prevenirea corupţiei la nivel politic şi-a găsit expresie juridică în reglementarea, pentru prima oară în România, a conflictului de interese şi instituirea unor noi restricţii şi incompatibilităţi în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, inclusiv a celei de parlamentar. Declaraţiile de avere, caracterul public al acestora, extinderea obligaţiei şi asupra membrilor de familie, precum şi mecanismul de control al celor declarate cu declararea cadourilor contribuie la reducerea ocaziilor de comitere a factorilor de corupţie. Acelaşi obiectiv a fost realizat şi prin limitarea beneficiului imunităţii parlamentare, exprimarea opiniilor politice şi a votului.

Un important instrument juridic preventiv îl reprezintă Legea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, adoptată în 2003. Etapa adoptării cadrului legislativ anticorupţie a fost urmată de măsuri pentru asigurarea aplicării şi respectării prevederilor legii. Parchetul Naţional Anticorupţie a avut, încă din primele luni de funcţionare, rezultate. Se constată că, până în 2000, printre condamnaţii pentru infracţiuni de corupţie se aflau preponderent persoane cu atribuţii de pază şi supraveghere şi doar câteva cu funcţii de conducere. Statistica judiciară privind hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia infracţiunilor de corupţie rămase definitive în anii 2001 - 2002, majoritatea, 80% din condamnări din 2002 privesc fapte comise în 2000, conduce fără echivoc la concluzia că activitatea de combatere a corupţiei a fost direcţionată, în perioada 1998 - 2000, către realizarea unor indicatori cantitativi.

În anul 2003, tabloul combaterii corupţiei se modifică fundamental. Din cei 719 inculpaţi trimişi în judecată, 352 aveau funcţii de conducere şi de control. De la corupţia măruntă cu autori paşnici, conductori de tren, muncitori, pensionari s-a trecut în perioada 2002-2003 la cercetarea şi condamnarea unor magistraţi, militari, poliţişti, primari, înalţi funcţionari publici, directori, funcţionari vamali, realizându-se abordarea corupţiei medii şi mari. Aceste date confirmă eficienţa măsurilor legislative adoptate după 2002, prin care un Parchet specializat a fost creat pentru a efectua urmărirea penală în cauzele de mare corupţie.

Referitor la afirmaţiile tendenţioase din moţiune, legate de modul de utilizare a unor fonduri bugetare, respectiv folosirea disponibilităţilor fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea unor deficite temporare din sectorul asigurărilor sociale, precizăm cu responsabilitate următoarele. Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un fond public prin faptul că veniturile acestuia provin din contribuţiile obligatorii plătite de contribuabili, conform legislaţiei în vigoare. Fondurile publice se gestionează prin Trezoreria statului care îndeplineşte rolul de bancă a statului cu grad de risc zero, considerent pentru care legiuitorul a instituit, prin Ordonanţa nr.150 din 2002, derularea bugetului fondului naţional unic de asigurări de sănătate prin trezorerie pentru a fi pus la adăpost de orice convulsie bancară. Fluxurile băneşti se realizează numai sub semnătura persoanelor autorizate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, funcţionarii Trezoreriei nu au nici un drept, nici putere în dirijarea sumelor în altă direcţie decât cea indicată de Casă. Plafonul de cheltuieli anuale, respectiv nivelul maxim se aprobă prin lege, iar eventualele disponibilităţi rămase la sfârşitul anului se regăsesc în contul Casei Naţionale şi se pot utiliza prin sistemul de reportare în anul următor în cadrul programului aprobat de Parlament.

În legătură cu afirmaţiile mincinoase referitoare la Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Compania Naţională de Investiţii demonstrăm caracterul real al acestor afirmaţii prin următoarele precizări. Pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Legea nr. 152/1998, Agenţia Naţională pentru Locuinţe scoate la licitaţie realizarea obiectivelor de investiţii, acestea se adjudecă prin licitaţie organizată conform Ordonanţei nr. 60/2001. La fel, conform art. 9 din Ordonanţa nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii, aceasta derulează sumele alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Transportului pentru realizarea programului "Săli de sport" şi a altor programe de construcţii în vederea realizării obiectivelor de investiţii, Compania Naţională de Investiţii S.A. organizează licitaţii publice în conformitate cu Ordonanţa nr. 60 privind achiziţiile publice prin licitaţie electronică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Afirmaţia conform căreia "românii trăiesc mai prost ca oricând", este de asemenea mincinoasă, fiind contrazisă de cifrele ce reflectă evoluţia ratei sărăciei şi a veniturilor reale ale populaţiei. Studiul realizat de Societatea Academică Română arată că în perioada 1996-2000, rata sărăciei s-a dublat. Conform primului raport de ţară asupra obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, elaborat în colaborare cu sistemul ONU în România, raportat la totalul populaţiei, fenomenul sărăciei înregistrează în ultimii 3 ani reduceri semnificative. Astfel, dacă în perioada 1996-2000, la nivel naţional pe total populaţie, sărăcia creşte de la 20,1 la 35,9%, iar sărăcia severă creşte de la 6,3 la 13,8%, în perioada 2001-2003, aceşti indicatori înregistrează reduceri constante, sărăcia scade de la 30,6% în 2001 pentru ca în 2003 să ajungă la nivelul de 25,1% din totalul populaţiei, iar sărăcia severă scade de la 11,4% în 2001 la 8,6% în 2003. Este important să menţionăm că tendinţele descrescătoare ale sărăciei în ultimii 3 ani se manifestă atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

Ca urmare a politicii de creştere în termeni reali a salariului minim brut pe ţară, garantat în plată, prevăzută de Programul de guvernare 2000-2004 s-a realizat o sporire de la 1 milion de lei în decembrie 2000 la 2 milioane şi jumătate de lei în anul 2003, de 2,5 ori faţă de o creştere a preţurilor de 1,75 de ori în aceeaşi perioadă. Prin stabilirea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2004, la 2.800.000, acesta a crescut cu 12% faţă de anul anterior, depăşind creşterea prognozată a preţurilor de consum de 9% în decembrie 2004. Câştigul salarial mediu net pe economie la sfârşitul lui 2003 era de asemenea mai mult decât dublul celui înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2000. Pensia de asigurări sociale de stat a crescut de la 849.000 lei la 1.800.000 lei în 2003, deci, de peste 2,2 ori. Pensia pentru limita de vârstă şi stagiul complet a crescut de la 1.100.000 la 2 milioane şi jumătate de lei în anul 2003, respectiv de 2,3 ori. Ca urmare a măsurilor de dublare a acestei categorii de pensii, pensia medie a agricultorilor a fost în luna ianuarie a acestui an de 691.000 lei faţă de 188.000 în anul 2000.

Politica de susţinere a veniturilor s-a îndreptat şi spre categoriile defavorizate care nu pot, prin eforturi proprii, să-şi asigure un nivel de trai decent. Conform aceluiaşi studiu al Societăţii Academice Române, în timp ce în anul 2000 numărul de familii beneficiare de ajutor social a scăzut vertiginos de la 659.000, 12% din populaţie în anul 1994, la numai 50.000, 0,5% din populaţie în 1998; în anul 2000, majoritatea primăriilor încetaseră practic să distribuie aceste ajutoare prin aplicarea Legii venitului minim garantat; în anul 2003 au beneficiat de ajutor social un număr de 3.391.000 de familii şi persoane singure, pentru care s-a plătit suma totală de 3.497 miliarde lei, reprezentând 0,2% din p.i.b., estimat pe anul 2003 faţă de 0,005% în 1997. Ajutorul social mediu acordat a fost de peste un milion de lei.

Pentru asigurarea unei protecţii sociale focalizate a categoriilor celor mai defavorizate de populaţie în sezonul rece, mai ales datorită creşterii de preţ înregistrate la gazele naturale, au fost adoptate măsuri de sprijin în perioada noiembrie 2003-februarie 2004, a beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinţei un număr mediu lunar de 1.350.000 de familii şi persoane singure. De asemenea, în anul 2003 au fost acordate şi alte ajutoare băneşti.

Ca măsură de protecţie a familiilor cu copii, cuantumul alocaţiei de stat a fost majorat, un număr mediu lunar de 1.624.000 de copiii beneficiind de actuala prestaţie de 210.000 lei pe copil şi pe lună.

În acest an, a fost introdus un nou sistem de prestaţii familiale, alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală de care beneficiază 105.500 familii monoparentale.

Relativ la politica în domeniul pensiilor în perioada 2002-2004, Guvernul PSD a aplicat, în conformitate cu prevederile programului său de guvernare un ansamblu de măsuri de eliminare a discrepanţelor apărute după 1990 între pensii stabilite în perioade diferite.

Măsurile vizează aducerea la acelaşi nivel a pensiilor medii ale persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi pe baza unei legi anterioare actualei legislaţii de pensii.

Aplicarea procedurii de recorelare a pensiilor va fi finalizată în cursul lunii iulie 2004 şi va avea ca rezultat creşterea cu 25% pentru pensionarii care au fost înscrişi în anul 1997 şi 36% pentru cei ieşiţi la pensie înainte de anul respectiv.

Toate aceste acţiuni denotă interesul deosebit pe care actualul guvern îl manifestă pentru îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai al tuturor celor 6,3 milioane de pensionari.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În domeniul adopţiei internaţionale, procedura aplicată în perioada 2001-2003 a fost de fapt una de tranziţie, impusă de situaţia pe care am moştenit-o de la guvernările de dreapta.

În domeniul protecţiei copilului în dificultate, între 1990 şi 1997 s-a acţionat în principal pe instituţionalizare şi izolare. În 1997, Guvernul de atunci al României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.26 care a deschis calea descentralizării serviciilor de stat de protecţie a copilului în dificultate. Procesul administrativ propriu-zis însă a fost deosebit de greoi, neasigurându-se resursele necesare. Ca urmare, în 1999, a devenit acută criza instituţiilor de protecţie a copilului, confirmată de raportul Grupului independent pentru analiza sistemului adopţiilor internaţionale. Cum sistemul luase amploare, atunci se căutau căi pentru creşterea productivităţii, unele agenţii luau în îngrijire copii din instituţii sau abandonaţi, organizând adevărate acvarii pentru adopţii. Altele nu se mai oboseau să obţină toate actele necesare, ci pur şi simplu le copiau pe cele existente. Pentru toate aceste comportamente există cazuistică şi probe certe, confirmate în raportul Grupului independent pentru analiza sistemului adopţiilor internaţionale. Nu este de mirare că printr-un asemenea procedeu, în perioada 1997-2000, Comitetul Român pentru Adopţii a transmis către instanţa de judecată un număr de aproape 10.000 de cereri de adopţie internaţională cu un vârf inimaginabil, respectiv circa 3500 de adopţii internaţionale în anul 2000. În acest context, un aspect de o gravitate extremă îl constituie dispariţia a peste 400 de dosare de adopţii internaţionale în perioada guvernărilor de dreapta din anii 1997-2000. Comunitatea internaţională a formulat în diferite ocazii, mai mult sau mai puţin unitar, numeroase critici la adresa sistemului de adopţie internaţională existent la sfârşitul anilor 1990.

Aceste critici au vizat caracterul neclar al prevederilor legale şi netransparenţa etapelor procedurale, inclusiv din punct de vedere financiar, demonstrând corupţia din sistem. Aspectele negative, unele deosebit de grave pe care le-am relevat succint, demonstrează cu claritate, pe de o parte, incoerenţa cadrului legislativ şi neadaptarea lui la standardele europene în perioada 1997-2000. Pe de altă parte, s-a manifestat o condamnabilă indiferenţă faţă de problemele sociale în general, cu deosebire faţă de protecţia copilului. Mai mult, pentru aceeaşi perioadă, organele abilitate ale statului au instrumentat 64 de dosare şi lucrări penale privind infracţiuni în domeniul adopţiilor internaţionale.

Aspectele negative din perioada 1997-2000 au fost menţionate în Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru anul 2000 în care, peste o treime din conţinut reprezintă o critică severă asupra situaţiei copiilor instituţionalizaţi din România. Să mai amintim şi că în anul 2000, proiectul de raport al baronesei Nicholson pentru Parlamentul European propunea pe acest temei îngheţarea negocierilor de aderare a României.

În faţa unei asemenea situaţii, Guvernul nostru a acţionat cu fermitate încă din primele zile după preluarea administrării ţării pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor instituţionalizaţi şi pentru stoparea adopţiilor internaţionale.

Ordinea instituţională promovată de Guvernul nostru şi încurajarea efortului naţional de implicare responsabilă în reglementarea adopţiilor au impus luarea unor decizii administrative restrictive. Nu a mai fost emisă nici o repartiţie de către autoritatea centrală abilitată. În martie 2001, Comitetul Român pentru Adopţii a luat decizia de a abroga sistemul de puncte îndelung criticat în baza căruia se eliberau repartiţiile pentru adopţii. Prin Hotărârea din 21 iunie 2001, acelaşi Comitet a decis suspendarea pentru o perioadă de un an a primirii cererilor de adopţii a persoanelor sau a familiilor de cetăţeni străini. Această decizie, din păcate, a fost anulată în justiţie, ca urmare a acţiunii deschise de către una din organizaţiile private care intermediau adopţiile internaţionale.

Constatându-se efectul limitat al deciziilor administrative, Guvernul României a instituit un moratoriu prin Ordonanţa de urgenţă nr. 121 din 2001. În aceste condiţii, ordonanţa citată prevede: în situaţii excepţionale, impuse de interesul superior al copilului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, avizată de Secretariatul General al Guvernului, Executivul poate aproba transmiterea unor cereri de încuviinţare a adopţiei internaţionale către instanţele judecătoreşti. S-au respectat astfel întocmai recomandările raportului grupului independent de analiză a sistemului de adopţii internaţionale, raport însuşit de doamna Nicholson, raportor pentru România.

Considerăm important de subliniat că nu se poate vorbi despre o încălcare a moratoriului şi implicit a obligaţiilor asumate de România. Oricine doreşte să analizeze obiectiv întregul cadru în care aceste adopţii au avut loc, va constata respectarea legii în toate procedurile şi etapele de încuviinţare a lor.

Pentru a nu mai exista interpretări diferite ale cadrului în care s-a instituit moratoriul, în şedinţa de Guvern din 5 februarie a.c., a fost aprobată Ordonanţa nr.1/2004, prin care se suspendă toate adopţiile internaţionale până la intrarea în vigoare a noii legislaţii. Pe acelaşi plan, Guvernul a înaintat Parlamentului un pachet legislativ care va reprezenta baza unui sistem modern, european, de protecţie a drepturilor tuturor copiilor.

Referitor la afirmaţia că Uniunea Europeană şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la fragilitatea creşterii economice, trebuie să arătăm că economia României are în prezent o dezvoltare sustenabilă, demonstrată cu argumente serioase. Creşterea continuă şi la un nivel ridicat al p.i.b., plus 5,7% în 2001, plus 4,9% în 2003, din punct de vedere al utilizării produsului intern brut este de remarcat pentru anul 2003, pe lângă majorarea semnificativă a investiţiilor, plus 9,2%, creşterea moderată a consumului populaţiei, plus 7,1% şi o creştere redusă a consumului public, plus 4,6%.

În ceea ce priveşte structura p.i.b. pe categorii de resurse în 2003, aceasta a fost industrie 28,4%, agricultură 11,7%, servicii 44,6%, construcţii 5,7%. Apoi, reducerea permanentă a riscului de ţară în ultimii ani, agenţiile internaţionale de rating au redus riscul de ţară pentru România, ceea ce a permis accesul pe pieţele externe de capital în condiţii favorabile de dobândă.

Îmbunătăţirea gestionării şi utilizării resurselor interne şi creşterea pronunţată a investiţiilor ilustrează atingerea şi menţinerea stabilităţii macroeconomice. Menţinerea deficitului bugetar al României la un nivel consolidat care s-a situat la 3,2% în 2001 şi 2,4% în 2003, nivelul de 3% fiind luat în considerare şi pentru anul 2004.

Descreşterea permanentă şi rapidă a inflaţiei în perioada 2001-2003 de la 34,5% în 2001 la 14,1% în 2003 şi se prevede pentru anul 2004 ca inflaţia să fie notată cu o singură cifră, circa 9%.

Alte aspecte care subliniază dezvoltarea sănătoasă a economiei româneşti sunt legate de: creşterea productivităţii muncii care a ajuns cu 12,1% mai mare în 2003 faţă de 2002, reluarea şi creşterea activităţii investiţionale, reducerea şomajului de la 8,2% în 2001 la 7,2% pe anul 2003, stabilitate politică şi socială a societăţii româneşti care asigură un grad sporit de încredere şi de oportunităţi de investiţii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La afirmaţia că problemele sectorului energetic nu şi-au găsit soluţii prin politici publice, facem următoarele precizări: în perioada 1997-1999, singura acţiune de amploare vizând restructurarea sistemului a constat în transformarea Regiei Autonome RENEL în trei componente, abia în anul următor a avut loc reorganizarea CONEL şi deşi scopul acestei acţiuni era crearea unei pieţe a energiei electrice pe baze concurenţiale, obiectivul nu a fost atins. În perioada 2001-2003, în schimb, s-au produs cele mai mari transformări în sectorul energetic în urma luării unor decizii majore legate de restructurarea fiecărui agent economic în parte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În materie de privatizare, esenţa politicii Guvernului Năstase se materializează în obiectivul imediat al privatizării fiind transferul controlului şi managementului întreprinderilor de stat către sectorul privat, obiectivul final reprezentând vânzarea pachetului de acţiuni din portofoliul APAPS către proprietarii privaţi. Astfel, prin creşterea rapidă a sectorului privat, ceea ce constituie acţiunea vitală pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru eficienţă economică şi pentru creşterea veniturilor, nu s-a urmărit maximizarea veniturilor rezultate din privatizare, deşi, potrivit art.9 din Ordonanţa de urgenţă nr.88/1997, se prevedea: "Veniturile încasate de instituţiile publice implicate se varsă la bugetul de stat sau, după caz, la bugetele locale după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii".

La data de 24 octombrie 2003, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă nr.11 prin care la art.1 se arată: "Veniturile încasate de către toate instituţiile implicate în procesul de privatizare din vânzarea acţiunilor şi din dividende, rămase după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii, se utilizează pe destinaţiile prevăzute prin hotărâre a Guvernului, privatizarea nefiind un scop în sine, aceasta constând în creşterea productivităţii întreprinderilor şi promovarea unei utilizări eficiente a resurselor".

Practic, economia a fost deschisă către investitori prin crearea unor facilităţi cu consecinţe directe asupra bugetului statului. Considerăm însă că gestionarea veniturilor obţinute din privatizare impune şi un efort financiar semnificativ, neputând fi vorba însă de un alt mod al Guvernului Năstase de a folosi fondurile bugetare provenite din privatizare.

În ceea ce priveşte marile privatizări menţionate în prezenta moţiune, dorim să evidenţiem faptul că desfăşurarea, transparenţa şi eficienţa procesului de privatizare a fost respectată întocmai şi a fost şi este în concordanţă cu acordurile încheiate de România cu Fondul Monetar Internaţional, cu Uniunea Europeană şi cu Banca Internaţională. În cazul menţionat, respectiv privatizările SNTR, Nitramonia şi ALRO, facem precizarea că această procedură s-a realizat într-un mod absolut legal şi transparent, anunţurile de vânzare fiind publicate atât în presa naţională cât şi în presa internaţională, metoda adoptată de APAPS pentru privatizarea societăţilor mari fiind reprezentată de vânzarea acţiunilor prin negociere pe bază de oferte tehnice.

În cazul celor trei societăţi menţionate, privatizarea acestora s-a realizat în condiţiile în care datoriile comerciale şi bugetare ale societăţilor se cifrau la peste 5.300 de miliarde lei. Valoarea tranzacţiilor încheiate cu investitorii pentru cele 3 societăţi se ridică la 107,793.000 milioane de dolari, respectiv 11,8 milioane de euro, în timp ce valoarea datoriilor bugetare şi comerciale acumulate de acestea până la momentul privatizării se ridică la valoarea de 4.500 de miliarde de lei, ceea ce în momentul actual înseamnă 114 milioane de euro.

Am vrea, în final, să accentuăm faptul că privatizarea ne antrenează pe toţi, de aceea trebuie să cântărim mai atent ce se petrece în acest segment al vieţii economico-sociale, ceea ce devine un criteriu al performanţei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere argumentele prezentate de Guvern ca răspuns la moţiunea depusă de cei 98 de deputaţi ai PNL şi 28 de deputaţi PD, considerăm că am demonstrat pe larg caracterul nefondat, nereal, tendenţios al conţinutului acestei moţiuni.

În consecinţă, vă rugăm ca prin votul dumneavoastră să respingeţi moţiunea care constituie obiectul dezbaterii de astăzi.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului PSD.)

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

Domnul Constantin Niţă:

Mulţumim, domnule ministru.

Începem dezbaterea moţiunii cu grupurile parlamentare. V-aş ruga, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Dumitru Chiriţă. Aşa cum bine ştiţi, Grupul parlamentar al PSD are 54 de minute în total în total. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Domnule preşedinte,

Doamnă şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Moţiunea simplă iniţiată de Alianţa PNL-PD reprezintă un demers democratic dar profund demagogic şi politicianist, lipsit de consistenţă şi realism. Modul în care a fost iniţiată această moţiune simplă dovedeşte o dată în plus faptul că Alianţa PNL-PD se află în afara realităţilor româneşti, că prin ideile regăsite în documentul prezentat se dovedeşte că reprezentanţii Alianţei nu cunosc evoluţiile înregistrate de România în perioada 2001-2003 în comparaţie cu eşecul guvernării din care au făcut parte în perioada 1997-2000. În acelaşi timp, citind această moţiune simplă, nu poţi să nu remarci faptul că Alianţa PNL-PD ar fi în stare să vină în faţa opiniei publice cu orice fel de minciună, chiar dacă prin aceasta ar compromite procesul de aderare la Uniunea Europeană doar pentru ca în cadrul alegerilor din acest an, CDR 2003 să vină la putere. În acelaşi timp, remarci şi faptul că această moţiune simplă a fost iniţiată înainte ca Parlamentul European să se pronunţe în legătură cu progresele României în procesul de aderare, bazându-se pe un raport intermediar care aparţinea Comisiei de politică externă a Parlamentului European. Din acest punct de vedere putem constata că moţiunea simplă conţine idei care nu se regăsesc în raportul final al Parlamentului European.

În legătură cu unele afirmaţii pe care le fac autorii moţiunii cu privire la nivelul de trai şi protecţia socială în care se precizează faptul că românii trăiesc astăzi mai prost ca oricând, se impun unele clarificări.

Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului economic şi social, recomand colegilor parlamentari din PD şi PNL să vadă evoluţia salariului minim brut pe economie, care, la preluarea guvernării de către noi, era în jurul a 30 de dolari, iar în martie 2004 a ajuns la circa 80 de dolari.

De asemenea, dublarea pensiilor pentru agricultori a contribuit la o mai bună protecţie socială a acestei categorii de cetăţeni. Scăderea impozitelor pe forţa de muncă, dublată de majorările salariale, au făcut ca, în ultimii 3 ani, puterea de cumpărare a salariaţilor din România să crească.

În legătură cu nivelul sărăciei din România, există rapoarte obiective elaborate de către Banca Mondială în care se prezintă faptul că în ultimii 3 ani s-a înregistrat o scădere cu circa 6 puncte procentuale care confirmă că actuala guvernare a luat măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei.

Scăderea rapidă a inflaţiei şi creşterea economică în ultimii 3 ani, împreună cu celelalte elemente prezentate anterior, au determinat, printre altele, o creştere a achiziţiilor de produse pe bază de credit, fapt dovedit de cozile care au fost la sfârşitul anului trecut la toate magazinele unde cetăţenii puteau cumpăra cu plata în rate.

În domeniul combaterii corupţiei, au fost adoptate actele normative şi au fost create instituţiile necesare pentru sancţionarea eficientă a acestui fenomen. Dacă vorbim despre o anumită percepţie a fenomenului corupţiei, acest lucru se datorează şi faptului că cetăţenii se raportează la un cadru legislativ şi instituţional care sancţionează asemenea fapte, căruia i se pot adresa în mod eficient. Să nu uităm că în perioada 1997-2000, asemenea legi şi instituţii nu existau, iar cetăţenii nu aveau instrumentele necesare pentru a cere sancţionarea penală a faptelor de corupţie.

Singurul instrument la dispoziţia cetăţeanului pentru sancţionarea fărădelegilor comise în perioada guvernelor de tristă amintire din care au făcut parte şi autorii moţiunii a fost votul care, la alegerile parlamentare din 2000, a trimis PNŢCD-ul în afara Parlamentului, iar PNL şi PD au obţinut împreună numai 14%.

Guvernul României, condus de domnul Adrian Năstase, şi Partidul Social Democrat, analizând cu responsabilitate rapoartele de ţară privind progresele României în procesul de aderare, luând în considerare criticile oficialilor europeni, constatând necesitatea accelerării proceselor de reformă şi finalizare a negocierilor de aderare până la sfârşitul lunii octombrie 2004, au luat măsura se a restructura Guvernul şi de a rezolva cu prioritate principalele probleme semnalate de Uniunea Europeană, astfel încât aderarea României în 2007 să devină o certitudine.

În această direcţie, au fost elaborate legile referitoare la protecţia copilului, inclusiv în problema adopţiei, pornindu-se de la interesul copilului, au fost, de asemenea, elaborate legile referitoare la continuarea reformei în justiţie, astfel încât să se garanteze un sistem judiciar independent şi responsabil, pe deplin compatibil cu nevoile cetăţeanului şi practicile europene, în deplină concordanţă cu actuala Constituţie a României.

În încheiere, afirm că, în opinia mea, a susţine o asemenea moţiune simplă reprezintă un act lipsit de moralitate politică, motiv pentru care eu şi colegii mei din PSD vom vota împotriva acestei moţiuni şi vom susţine în continuare Guvernul Adrian Năstase în demersul său de a integra România în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Aţi cheltuit 6 minute din timpul alocat grupului dumneavoastră.

Din partea Grupului parlamentar al PRM are cuvântul domnul deputat Lucian Augustin Bolcaş.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Voi spune, de la bun început, că toate cele cuprinse în moţiunea ce v-a fost înfăţişată sunt riguros exacte.

În ciuda stângăciilor de demonstraţie ale redactorilor acestei moţiuni şi în ciuda stângăciilor de articulare a problematicilor propuse la tema centrală a falimentului administrării problemelor de aderare de către Guvernul Adrian Năstase, această moţiune cuprinde lucruri irefutabile, care au fost verificate nu numai în cadrul tuturor dezbaterilor existente la nivel parlamentar şi la nivel de mass-media în România, ci au fost verificate şi de înalte oficialităţi europene şi de înalte foruri europene.

Prezenţa unor puncte de vedere exprimate de la acest nivel, prezenţa unor puncte de vedere care sunt exprimate de oameni cu îndelungată experienţă în mânuirea democraţiei, prezentarea acestora într-un for mai mult decât prestigios al Parlamentului European ne scutesc de orice fel de comentarii şi, în mod îndreptăţit, domnul prim-ministru Adrian Năstase a recunoscut realitatea acestor critici. A spune astăzi că ceea ce s-a afirmat la nivelul Parlamentului European şi este reprodus în această moţiune nu este exact, reprezintă o contradicţie cu propria politică de partid, care înseamnă recunoaşterea greşelilor şi, dacă vreţi, justificarea mai mult sau mai puţin penibilă a acestora.

Este adevărat ceea ce se susţine în moţiune referitor la încălcarea principiilor statului de drept, prin constituirea unui stat de partid. Este adevărat ceea ce se spune în această moţiune cu privire la falimentul propagandei privind combaterea corupţiei. Este adevărat ceea ce se spune cu privire la problemele existente în tărâmul justiţiei, aşa cum există probleme în ceea ce priveşte nivelul de trai, la reformă economică, adopţii internaţionale, libertăţile presei.

În acest context, cred că cea mai corectă subliniere a acestor adevăruri a fost făcută în răspunsul Guvernului susţinut de domnul ministru în faţa noastră, care porneşte de la o idee fundamental greşită în aprecierea rolului şi locului unei moţiuni în sistemul democratic, atunci când susţine că o moţiune - pe care o doreşte constructivă - nu trebuie să slăbească încrederea populaţiei în politica pe care o duce Guvernul.

Nu, domnule ministru, această moţiune nu slăbeşte încrederea populaţiei în politica pe care o duce Guvernul. Această moţiune exprimă direct această neîncredere şi această critică de care trebuie să ţineţi seamă.

Am ascultat, în faţa domniilor voastre, un expozeu elogios, demn de plenare, conferinţe şi congrese pe care toţi le-am trăit până acum şi care nu a spus mare lucru. Nu în dosul cifrelor trebuie să ne ascundem, oricât de răstălmăcite pot să fie acestea. Pentru că o creştere economică - independent de procente sau moduri de apreciere care nu se reflectă direct în nivelul de trai al populaţiei - nu există, nu este reală. Ne raportăm la anul 2000 - anul preluării puterii de actuala guvernare -, pentru a demonstra creşterea salariului minim. De ce nu ne raportăm la anul 1989, ca să vedem câţi dolari era salariul minim atunci şi dacă v-aţi putut apropia, măcar, cât de cât de departe de acest salariu minim? Pentru că, repet, există adevăruri în această moţiune, care trebuie subliniate în faţa domniilor voastre.

Această subliniere are ca scop şi limpezirea poziţiei partidului nostru faţă de moţiunea propusă. Vedeţi, se vorbeşte despre politizarea justiţiei. S-ar părea că reprezintă unul dintre punctele-cheie ale acestei moţiuni. Sigur că problemele justiţiei sunt mai multe şi mai complexe, dar redactorii moţiunii au ales acest element al politizării. Şi este adevărat. Este adevărat că atribuţiile ministrului justiţiei - care se consideră garant al respectării independenţei justiţiei, el fiind un organ al administraţiei -, depăşesc cu mult atribuţiile acestei puteri. Este adevărat că toate dispoziţiile privind Legea de organizare judecătorească, care permit ministrului justiţiei să numească, să propună sancţionări, să propună demiteri, să propună trimiteri în judecată, sunt acte de dependenţă a judecătorilor, a Puterii judecătoreşti faţă de ministru. Dar, domnilor redactori ai moţiunii, eu v-am citit toate aceste atribute ale ministrului justiţiei, astfel cum au fost conferite acestui ministru de Legea nr.142 din 1997, care a fost iniţiată de ministrul liberal Valeriu Stoica, ce şi-a asigurat aceste atribute. Aici este politizarea şi, din 1997 până în anul 2000, nu aţi protestat împotriva ei, pentru că aţi fost profitorii direcţi ai acestei politizări.

Voci din sală:

Nu-i adevărat! (Rumoare)

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă vrem să facem o critică constructivă, atunci voi spune: în problema Justiţiei există, într-adevăr, aspecte ce trebuie clarificate. Pentru că aici este vorba despre o problemă de concepţie care priveşte întreg procesul nostru de aderare.

Toată lumea se repede ca să ne vorbească despre ce acorduri s-au realizat, câte capitole de aderare s-au realizat, dar nu-şi dau seama că toate aceste acorduri şi capitole de aderare sunt realizate pe o bază şubredă, pentru că nu s-au realizat condiţiile interne de aplicare a lor. Aceasta este şi problema Justiţiei. S-au realizat foarte multe în domeniul încheierii unor capitole de negociere. S-au realizat foarte multe acorduri, sau, dacă nu, concordate internaţionale în materia justiţiei - şi asta a fost foarte bine. Dar a rămas - şi asta este critica mea - problema nerezolvată, lăsată de domnul ministru Valeriu Stoica, din 1997: a rămas structura judiciară clădită de acesta; au rămas oamenii care au continuat aceeaşi manieră de a privi actul de justiţie; au rămas chiar în interiorul partidului de guvernământ cercuri de interese care au urmărit menţinerea acestor oameni, în profitul lor. Şi, atunci, s-a creat un hiat formidabil între ceea ce ar fi trebuit - şi nu s-a putut realiza - pe plan intern şi ceea ce bine s-a realizat pe plan extern. Asta este problema în Justiţie legată de aderare.

Nu am invocat în mod inutil, pentru că nici măcar un incident de procedură - nici măcar un incident de procedură - eu nu-l ridic în Parlamentul României, sau, mai bine zis, nu-mi permit să-l ridic în Parlamentul României, fără un scop direct politic. Pentru că asta trebuie să facem aici şi acesta este rolul nostru.

Am invocat acest precedent nefericit, care nu a fost, din păcate, rezolvat până în prezent, şi aceasta este critica adusă Guvernului, nu pentru a mă referi, aşa cum s-a referit domnul ministru, la greaua moştenire a guvernării liberale, ci pentru a mă referi la credibilitatea autorilor acestei moţiuni; credibilitate dată nu numai de problema pe care am ridicat-o aici şi de modul în care au tratat problemele existente în Justiţie, ci şi de atitudinea lor ulterioară. Votând învestitura acestui Guvern, în care adevărata opoziţie nu a crezut, a urmărit un anume scop politic - care nu este rolul să-l discutăm aici.

Mai departe - citez din presă - la ora actuală, doi liberali - Călin Popescu-Tăriceanu şi Nicolae-Vlad Popa - au acceptat să plece la Bruxelles, la braţ cu un lider PSD, Viorel Hrebenciuc, pentru a face lobby Guvernului Adrian Năstase. Este adevărat că domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu - şi presa a reflectat din plin - a dat foarte multe explicaţii cu privire la această deplasare. Dar, vă rog să mă credeţi că bunele intenţii care comportă prea multe explicaţii se transformă în contrariul lor, şi regret.

În aceste condiţii, când sprijinul este acordat Guvernului, nu României, - pentru că nu soarta României era pusă în discuţie, ci soarta acestui Cabinet, pe care toţi din Opoziţia adevărată îl considerăm că a greşit în problemele aderării -, când vii să dai sprijin acestui Cabinet, iar după două săptămâni, introduci această moţiune, unde mai este credibilitatea?! Este posibil să dăm gir unei asemenea moţiuni care se dovedeşte, la urma urmei, într-adevăr numai un joc propagandistic, o reclamă pentru un produs expirat? Categoric că nu, în aceste condiţii.

Mă reîntorc la festivismul susţinerilor domnului ministru. Vedeţi, este foarte simplu să spui ce am făcut. Este foarte simplu să acuzi Opoziţia că a ajuns la o obsesie în ceea ce priveşte corupţia. Şi cred că acuzaţia este îndreptăţită. Pentru că, domnule ministru, obsesia asta nu trebuie să fie a Opoziţiei. Obsesia aceasta trebuie să fie a guvernării, şi nu o aveţi! Asta este critica reală.

Acel balot anticorupţie sau pachet de legi care ne-a fost înfăţişat în Parlament este, din punct de vedere juridic, cea mai mare harababură posibilă, imposibil de aplicat în practică. Este numai un joc de imagine. "Nu ne luptăm cu corupţia", spunem noi, la Partidul România Mare. Noi trebuie să ne luptăm cu corupţii, independent de culoarea lor politică, - şi asta nu faceţi dumneavoastră.

Şi, în condiţiile acestor nerealizări, independent de lipsa de credibilitate a acelei opoziţii care se autodenumeşte democratică, dar se dovedeşte a fi de paie, independent de toate acestea, credibilitatea dumneavoastră, ca guvernanţi, a început nu să scadă, a început să se anuleze. O remaniere care este un semn de degringoladă politică în preajma alegerilor nu va scoate această ţară din impasul în care Europa a constatat că ne aflăm.

O asemenea situaţie mă îndreptăţeşte să cred că la ora actuală singurul impediment serios în calea aderării României la Uniunea Europeană este Guvernul Adrian Năstase.

De aceea, repet, moţiunea cuprinde lucruri exacte, dar care nu sunt spuse nici de cine trebuie şi nici la momentul în care trebuie spuse.

Grupul nostru parlamentar, care nu înţelege să facă o politică de benzi desenate, care nu înţelege să facă o politică a baloanelor de săpun, oricât de strălucitoare ar fi ele, ci o politică constructivă, se va abţine de la a vota această moţiune.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnul Emil Boc.

Domnul deputat Bolcaş, cred că a consumat tot timpul grupului.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Au rămas exact 4 minute, domnule preşedinte. Iertaţi-mi cronometrul!

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Aveţi cuvântul, domnule Boc.

Domnul Emil Boc:

Domnilor miniştri,

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Această moţiune iniţiată de către deputaţii Grupurilor parlamentare ale PD şi PNL reprezintă o continuare a moţiunii de cenzură din Parlamentul European la adresa guvernanţilor de la Bucureşti.

Această moţiune simplă reprezintă o continuare a votului de blam dat de Parlamentul European guvernanţilor de la Bucureşti.

S-a spus că este prea târziu. Din nefericire, Guvernul nu ne-a dat posibilitatea de a avea în Parlamentul României o dezbatere reală şi realistă cu privire la votul din Comisia pentru politică externă şi cu votul din plenul Parlamentului European.

Am solicitat, de nenumărate ori, ca premierul Adrian Năstase, în spiritul democraţiei parlamentare, să vină în faţa Parlamentului să prezinte un răspuns concret la criticile din Parlamentul European. Nu a venit.

Domnul ministru Farcaş spunea că este a zecea moţiune din această legislatură. Este, din nefericire, singura modalitate pe care Opoziţia o are la dispoziţie pentru a aduce câţiva miniştri în faţa Parlamentului. Primul-ministru oricum nu vine, demonstrând, încă o dată că, pentru Guvern, Parlamentul reprezintă un simplu organ auxiliar, un simplu apendice. Preferă să plece la Bruxelles cu tot felul de rapoarte, cu tot felul de măsuri, cu tot felul de programe, dar care nu sunt cunoscute Parlamentului României.

Domnule ministru, este singura modalitate constituţională pe care am avut-o, de a încerca să aducem Guvernul în Parlament. În democraţie, Guvernul răspunde în faţa Parlamentului, şi nu invers. În România, însă, lucrurile nu stau aşa. Guvernul a avut şi are în continuare atitudine sfidătoare la adresa forului legislativ suprem.

În orice stat, o asemenea moţiune ar fi atras demisia Guvernului. În orice stat, un asemenea vot de blam din Parlamentul European ar fi atras responsabilitatea politică a guvernanţilor şi instaurarea unui Guvern. Asta ar fi însemnat normalitatea democratică. Acest lucru, însă, nu este valabil în România.

Guvernul Năstase a încercat şi încearcă cu toate mijloacele să ne prezinte Raportul din Parlamentul European ca pe un succes. Or, este de ordinul evidenţei că ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European reprezintă un fapt foarte grav, care periclitează şansele României de integrare în Uniunea Europeană.

În Parlamentul European România şi guvernanţii ei n-au avut un succes. În Parlamentul European s-a votat o rezoluţie prin care România este defazată de Bulgaria. În Parlamentul European s-a votat un raport prin care criteriul politic de aderare a României este pus sub semnul întrebării. Acest lucru n-a fost votat doar de o persoană, sau de un grup. Au votat 374 de euro-parlamentari cu 10 voturi împotrivă şi 29 de abţineri.

Raportul asupra României este cea mai negativă evaluare făcută unui stat candidat la aderare la Uniunea Europeană şi se pune din nou problema monitorizării României. Au trecut 7 ani de când România nu a mai fost monitorizată de instituţiile europene. De fapt, votul din Parlamentul European instituie monitorizarea din cauza neîndeplinirii de către România a obligaţiilor pe care şi le-a asumat faţă de Uniunea Europeană şi în special neîndeplinirea criteriilor politice.

Domnule ministru, dumneavoastră aţi prezentat foarte multe lucruri în faţa acestei Camere, dar care nu sunt adevărate. Şi o să vă ofer câteva exemple, domnule ministru, şi şirul ar putea continua.

Aşi spus: Guvernul Adrian Năstase s-a angajat frontal într-o luptă împotriva corupţiei. Dar, uitaţi ce spun oficialii europeni, nu ce spunem noi, din opoziţie, pentru că probabil vom fi acuzaţi de partizanat politic: domnul Verheugen - "Lupta împotriva corupţiei trebuie să vizeze sistemul politic. Judecarea micilor funcţionari nu este suficientă. Trebuie iniţiate procese şi în cazul marilor peşti". Baroneasa Emma Nicholson spunea: "Nu este suficient să vânezi un peşte mic, adică rezolvarea unor cazuri minore de corupţie. Eu cred că Guvernul trebuie să vâneze peştii mari, rechinii, ceea ce nu s-a întâmplat până acum". Mesajul este foarte clar. Treaba de mântuială, superficialitatea nu merge. Am putea compara cu un capuccino: spuma de deasupra cafelei este doar de suprafaţă. Dacă, însă, cafeaua nu este în ceaşcă, atunci, nu avem nici un capuccino.

Asta este în realitate adevărata luptă împotriva corupţiei dusă de Cabinetul Adrian Năstase: o simplă spumă, un simplu exerciţiu de imagine.

Spuneaţi, domnule ministru, că aţi luat măsuri în acest sens şi aţi invocat mecanismul de control al declarării averilor demnitarilor.

Domnule ministru, dacă dumneavoastră sunteţi şi aveţi posibilitatea ca aici, astăzi, în această seară, să prezentaţi colegilor mei un singur caz, unul singur, când Comisia pentru cercetarea averilor demnitarilor s-a autosesizat şi a luat o decizie, sunt dispus să vin la acest microfon, în faţa dumneavoastră, să spun: da, aţi făcut o lege foarte bună, care şi-a văzut roadele. Dar vă spun, domnule ministru, că nu veţi găsi. Aţi făcut o lege proastă, tocmai pentru a nu se aplica. Mecanismul controlului declarării averilor demnitarilor este unul care, practic, nu este realizabil, pentru că el stă la îndemâna doar a ministrului justiţiei şi a procurorului general. Or, ministrul justiţiei şi procurorul general ştim cum acţionează în această ţară. Deci, nu mai folosiţi asemenea argumente, pentru că nu aduc nimic pozitiv.

Vorbeaţi de declararea cadourilor demnitarilor şi aţi pus în lege, domnule ministru, o valoare de 300 de euro, uitând că salariul minim în România este de 60-70 de euro. Cu ce justificare se poate impune valoarea cadourilor demnitarilor, cu o valoare de 4 ori mai mare decât salariul minim pe economie? Credeţi că asta este situaţia României, asta este România reală? Nu, domnule ministru, nu asta este România reală, iar sărăcia pe care dumneavoastră o prezentaţi în statistici ca fiind una atenuată, din nefericire, este una foarte gravă. Niciodată în România românul de rând n-a fost în situaţia în care să aleagă în fiecare zi dacă-şi plăteşte factura la întreţinere, sau îşi cumpără de mâncare. Niciodată factura la întreţinere nu a depăşit valoarea salariului minim, şi chiar mediu, pe economie.

Iată, domnule ministru, câteva considerente care ne demonstrează încă o dată că cele spuse de dumneavoastră aici sunt doar o încercare de a spăla o imagine compromisă a actualului Cabinet.

Aţi pomenit de ordonanţele de urgenţă, spunând că actualul Cabinet a avut o politică, din acest punct de vedere, coerentă şi a redus numărul ordonanţelor.

Domnule ministru, cifrele nu mint. Şi uitaţi, cum este realitatea: realizând o comparaţie, în perioada guvernării '96-2000, au fost emise, în anii '97, '98, '99, deci în primii trei ani de guvernare, 382 de ordonanţe de urgenţă. În guvernarea dumneavoastră, în anii 2001, 2002 şi 2003 au fost trimise 543 de ordonanţe de urgenţă.

Cum stăm, atunci, domnule ministru, cu acest capitol al sfidării Parlamentului, de către Guvern, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă?

Toate aceste lucruri ne demonstrează un singur fapt: în loc ca Guvernul Adrian Năstase să-şi asume politic responsabilitatea pentru eşecul din Parlamentul European, încearcă să ne prezinte o realitate măreaţă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi noi n-am fi interesaţi dacă în joc n-ar fi soarta României. Nu avem dreptul politic şi moral să ne batem joc de şansa integrării României în Uniunea Europeană.

Această moţiune simplă este un ultim avertisment pe care Partidul Democrat încearcă să-l transmită Guvernului, că adevărata politică nu se face în laboratoare, ci se face ţinând cont de realităţile din România, de realităţile care trebuie să conducă această ţară în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi consumat întregul timp care este afectat Partidului Democrat.

Urmează domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ţin să vă mărturisesc că-mi pregătisem câteva rânduri, care să constituie o completare la textul moţiunii. Însă, după ce l-am ascultat pe proaspătul ministru al integrării, am impresia că trăiesc într-o lume a irealului. M-aş fi aşteptat astăzi, în mod firesc, la o oarecare modestie în prezentarea realizărilor şi la o oarecare umilinţă, având în vedere concluziile extrem de defavorabile care au fost adoptate în unanimitate întâi în Comisia pentru politică externă a Parlamentului şi apoi, cu o majoritate zdrobitoare, în plenul Parlamentului European.

Am asistat astăzi, alături de dumneavoastră, - şi cred că nu sunt primul care o spun -, la o pledoarie care vine să ridice în slăvi o serie de realizări care nu se regăsesc nicăieri.

În sfârşit, aici, sigur că intrăm într-un teren extrem de discutabil. L-am auzit pe domnul ministru invocând din nou perioada '96-2000. L-am auzit spunând de ROMTELECOM, de privatizări frauduloase.

Păi, vreau să-i aduc aminte domnului ministru sau, mă rog, să-i aduc la cunoştinţă, pentru că, probabil la vremea respectivă, era preocupat mai puţin de aceste chestiuni, că în privinţa Romtelecom-ului până astăzi, cu toate că s-au formulat diferite acuze, nu s-a găsit nimic. Ar fi bine însă să se reţină că privatizarea Romtelecom-ului a adus bugetului statului 675 de milioane de dolari, care reprezintă cea mai mare sumă obţinută dintr-o privatizare în România din 1990 până astăzi, inclusiv perioada care acoperă actuala guvernare şi că, pentru această sumă, la vremea respectivă s-a vândut numai un pachet de 35%. Da? Dacă facem o comparaţie cu o privatizare cu cântec pe care, probabil, mulţi o ştiu, cea de la ALRO - Slatina, atunci o să vedem care sunt proporţiile şi unde este adevărul. Vreau să-i amintesc, tot în legătură cu acea perioadă, că două din cele mai importante bănci din România, în primul rând Bancorex-ul şi apoi Banca Agricolă, au fost aduse în stare de faliment de guvernarea anterioară, că peste 500 de milioane de dolari au reprezentat pierderi ale Bancorex-ului, legate de operaţiunile de importuri de petrol patronate de Guvernul anterior, al domnului Văcăroiu, guvern constituit pe baza aceleiaşi formaţiuni politice care guvernează astăzi România. Aceste date nu pot fi şterse nicicând.

Revenind însă mai încoace, trebuie să facem o mică incursiune istorică şi să-i aduc aminte domnului ministru că România a fost admisă, alături de celelalte state, în 1999, în decembrie la Helsinki a fost invitată la începerea negocierilor de aderare.

Am auzit, nu o dată, spunându-se, domnule, dar guvernarea precedentă a încheiat numai 6 capitole de negociere, iar noi am făcut mult mai bine. Am făcut 22 şi mai avem câteva să ajungem la 31. Dacă faceţi o simplă socoteală, observaţi că în 2000 s-au încheiat 6 capitole de negociere, iar apoi s-a mers cu o viteză extraordinară, care nu a depăşit 5 capitole de negociere încheiate pe an, ca să ajungem la scorul la care suntem astăzi. Aceste realizări, iată că nu sunt chiar atât de mirobolante precum încearcă să ni se prezinte.

În sfârşit, sigur că cea mai gravă sancţiune pare să nu fie, din păcate, legată de criticile pe care Opoziţia le aduce, ci de ceea ce spun Parlamentul European şi Comisia Europeană.

Totuşi, pentru că una din criticile severe pe care ni le aduce Parlamentul European vizează inclusiv unul din criteriile politice care se considera a fi fost atins şi încheiat, şi anume existenţa statului de drept, îmi permit să fac o nouă legătură cu intervenţia ministrului integrării, de mai devreme, care se arăta extrem de revoltat de atitudinea Opoziţiei.

Domnule ministru, trebuie să ştiţi că rolul Opoziţiei nu este de a tămâia Guvernul, ci de a-l critica. Şi avem multe motive astăzi să aducem aceste critici. Trebuie să ştiţi şi să fiţi de acord că Parlamentul, din păcate, a fost adus la stadiul de simplă maşinărie de vot prin excesul de ordonanţe de urgenţă care de multe ori îşi produc efectul şi care ridică serioase probleme Parlamentului de a le amenda, pentru a nu crea un haos legislativ şi mai mare în România.

Conform obligaţiilor constituţionale, în mod normal, Guvernul trebuie să se prezinte în faţa Parlamentului, membrii Guvernului, inclusiv primul-ministru, ori de câte ori sunt chestiuni extrem de importante în dezbateri.

Din păcate, după cum prea bine ştiţi, primul-ministru vine extrem de rar, şi astăzi chiar sunt surprins că avem o garnitură atât de numeroasă de ministeriabili pe banca din stânga mea. Dar, cred că în faţa unei probleme cum este cea a integrării europene, în momentul în care este evident că România şchioapătă, că Guvernul nu este capabil să ducă la bun sfârşit negocierile, astăzi s-ar fi impus mai mult ca niciodată prezenţa primului-ministru în Parlament.

Iată că o serie de semnale care au fost date din trecut şi neglijate încep să revină. Anul trecut, în noiembrie la Bruxelles, cu ocazia prezentării raportului de ţară de comisarul Verheugen s-a făcut referire expresă la posibilitatea ca România să nu încheie negocierile în anul 2004. Aceste afirmaţii revin astăzi şi pare din ce în ce mai probabil şi mai posibil ca România să trebuiască să prelungească negocierile de aderare până în mai 2005. Acestea ar fi fost genul de probleme la care am fi dorit să avem astăzi o discuţie, o dezbatere şi nişte răspunsuri, nu o lungă pledoarie pe ceea ce s-a realizat, pentru că, cu ceea ce aţi spus că s-a realizat nu aţi convins pe nimeni, nici pe noi şi nici oficialii Uniunii Europene.

Doresc să vă spun că, în privinţa statului de drept, unde avem serioase deficienţe, Guvernul a dat o probă a neputinţei sale, extrem de recent. Numai acum o săptămână am asistat la un spectacol penibil care a fost generat de ifosele unei "cucoane" care era ministru al justiţiei şi care s-a cramponat şi nu a vrut să demisioneze din funcţia pe care o deţinea. Iar primul-ministru a dat dovadă, aş spune, de o condamnabilă lipsă de autoritate, fapt care ne-a adus în faţa unor momente de-a dreptul penibile în Parlament şi pe care probabil că le ştiţi foarte bine, că eraţi prezent.

V-aş ruga foarte mult să luaţi la modul cel mai serios avertismentele pe care noi vi le dăm în calitate de Opoziţie a Guvernului României şi să consideraţi aceste semnale ca semnale care trebuie abordate cu seriozitate, cu realism, şi nu tratate cu aroganţă şi superficialitate. O să vi se spună sau poate vi s-a spus şi dumneavoastră că gestul prin care România s-a grăbit să semneze contractul de realizare a autostrăzii Bucureşti - Borş cu Firma americană Bechtel nu face să convingă oficialii europeni că avem mai multă economie de piaţă funcţională în România. Îi face să fie convinşi că avem mai puţină. Îi face să înţeleagă foarte bine că Guvernul României este dispus ca o parte din banii care vin din fondurile europene să fie transferaţi apoi către firmele americane pentru realizarea autostrăzii, după un model care a mai fost exersat în Polonia şi care nu a fost deloc agreat. Ar fi bine să vă gândiţi în mod serios la acest lucru. (Vociferări din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Soluţia cred că nu este să îi condamnăm pe americani, soluţia este mult mai simplă şi cred că nu trebuie să v-o sugerez eu, o licitaţie internaţională ar fi rezolvat această problemă într-un mod cu totul şi cu totul mai transparent şi nu ar fi creat aceste neajunsuri, dar eu sunt convins că dacă vreţi să interveniţi, veţi putea avea timpul necesar, după ce îmi voi termina eu intervenţia.

În fine, discutăm de o serie de lucruri care, iată, iarăşi sunt semnalate de raportul Parlamentului European. Dacă ar fi să vorbim numai despre corupţie, cred că astăzi, fără să existe presiunea Uniunii Europene, probabil că am fi avut-o în continuare la cârma ministerului integrării europene pe doamna Hildegard Puwak şi probabil ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, fenomenul deturnării fondurilor SAPARD, ar fi avut o amploare mult mai mare.

Câteva concluzii, pentru a ne lămuri mai bine cu privire la voinţa actualului guvern de a face reformă este suficient următorul exemplu. Premierul Năstase, în vizită la Timişoara, fiind întrebat de o pensionară când are de gând să înceapă reforma, i-a răspuns în stilul inconfundabil "Mâine dimineaţă". Aceasta este maniera în care Guvernul condus de domnul Năstase înţelege să trateze problemele reale ale cetăţenilor şi ale ţării. Cred că în aceste condiţii, dacă vom trata în continuare în acest mod problema integrării în Uniunea Europeană, nu vom avea parte decât de răspunsuri ca acele pe care le-am primit în ultimele patru luni, începând din noiembrie 2003. Dar că în schimbul acestor atitudini aţi fi recurs la o atitudine mai potrivită, care ar fi însemnat renunţarea la cramponarea de nişte funcţii trecătoare şi v-aţi fi prezentat demisia, atunci cred că lucrurile ar fi stat cu totul în altă manieră şi ar fi fost cel mai clar şi elocvent gest prin care s-ar fi dovedit voinţa politică necesară de a redemara procesul de reformă.

În contextul în care, în raportul privitor la Bulgaria se vorbeşte în mod explicit despre decuplarea României de Bulgaria în procesul de integrare europeană, cred că acest semnal este de o extremă gravitate şi trebuie să ne pună în modul cel mai serios pe gânduri. Noi am dorit să facem un demers din partea PNL pentru a merge la Bruxelles şi a încerca să explicăm un singur lucru, că ar fi nedrept şi contra productiv pentru România să fie suspendate negocierile de aderare. Am făcut acest lucru cu maximă responsabilitate faţă de interesle României. Acest lucru... este legat de "..

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, văd că încetiniţi ritmul intervenţiei dumneavoastră, deşi aţi depăşit timpul cu 3 minute. V-aş ruga să încercaţi să conchideţi.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Vă mulţumesc.

Acest lucru ar însemna ce? Ar însemna că România să rămână în afara procesului de integrare, lucru extrem de grav şi cu consecinţe nefaste. Şi noi am apreciat că includerea României în Uniunea Europeană ar facilita pentru România relaţia cu Uniunea Europeană şi posibilitatea Uniunii Europene de a limita excesele şi derapajele care se înregistrează în România astăzi.

Având în vedere toate aceste evidenţe de care am vorbit, se ridică întrebarea firească, este interesată actuala Putere de integrarea în Uniunea Europeană? Răspunsul mie mi se pare că este foarte clar. Alegerea a fost făcută. Partidul Social Democrat este interesat, în primul rând, de câştigarea alegerilor din acest an, şi nu de principalul obiectiv, care este integrarea europeană. Actuala putere nu este interesată decât de câştigarea alegerilor cu orice preţ. Integrarea europeană a României nu ar constitui pentru actuala Putere decât o piedică în continuarea furtului generalizat şi minciunii pe care a instalat-o peste România.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Opoziţiei.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă ascult. Domnul Haşotti are o problemă de procedură, probabil vrea să ne semnaleze că a depăşit colegul dumnealui timpul.

Domnul Puiu Haşotti:

Da, într-adevăr, aceasta era prima chestiune.

A doua, vă rog, domnule preşedinte, să solicitaţi un pat moale şi o pătură caldă pentru domnul ministru Talpeş. Îi e somn. (Râsete în sală. Aplauze din partea Opoziţiei.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Iulia Pataki.

Probabil n-a fost prea convingător colegul dumneavoastră şi aşa se explică...

Doamna Pataki, poftiţi.

Doamna Iulia Pataki:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dacă ar fi să ne luăm după moţiunea aflată pe rol am putea şterge tot ceea ce am realizat în ultimii ani: acceptarea noastră în NATO, eliminarea vizelor în spaţiul Schaengen, obţinerea deciziei irevocabile a Forului european, în vederea integrării României în rândul democraţiilor civilizate, şi un calendar de aderare detaliat, încheierea unor capitole importante de negociere, dar şi începutul timid al creşterii economice, al implementării acquis-ului comunitar în majoritatea domeniilor cerute, al începerii restructurării instituţionale sau a luptei împotriva corupţiei. Sunt de acord cu iniţiatorii moţiunii. Situaţia actuală a României nu este roză. Ştim asta, la fel cum ştim şi că în decursul anilor trecuţi de la evenimentele din 1989, reformele s-au făcut extrem de încet. Dar atunci ce trebuie să facem? Să întărim rolul decorativ al instituţiei noastre, prin discutarea unei moţiuni săptămânal, ori să dezbatem şi să adoptăm priorităţile legislative cerute de Comisia europeană, pentru a finaliza capitolele de negociere?

Procesul de integrare este unul foarte dificil. Înseamnă alinierea la standarde europene a economiei, a societăţii noastre, cu problemele sale multiple şi, nu în ultimul rând, alinierea mentalităţii noastre. Cred că eliminarea rămăşiţelor mentalităţii regimului totalitar care, din păcate, persistă în societate, este problema determinantă a democraţiei noastre în tranziţie, îşi pune amprenta pe relaţiile interpersonale, pe menţinerea clientelismului în relaţiile politice, economice, sociale. Şi cred că răspunderea Parlamentului constă exact în impulsionarea schimbării modului nostru de gândire sau formarea unei gândiri europene, prin elaborarea şi adoptarea unor legi care să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Aceasta înseamnă stat de drept - când cadrul legal permite tuturor indivizilor egalitate de şanse în dezvoltarea identităţii lor, spre beneficiul tuturor.

Evident, într-o societate în tranziţie, nimic nu este perfect. Din vina noastră a tuturor nu am ajuns la nivelul cerut de Europa. Dar nu putem afirma cu responsabilitate că nu există progres. Raportul Parlamentului european atrage atenţia - Europa ne tratează cu seriozitate deoarece suntem importanţi pentru Europa. Ne atenţionează pentru obligaţiile asumate şi nefinalizate în procesul de negociere sau unde rezultatele nu sunt încă vizibile. Iar noi suntem obligaţi să ne aplecăm cu maximă responsabilitate asupra criticilor dacă, într-adevăr, dorim să ne integrăm în Europa. Critica cea mai dureroasă priveşte lupta împotriva corupţiei. Extirparea corupţiei înrădăcinate în societatea noastră este o operaţie grea şi îndelungată. Avem o legislaţie, chiar şi imperfectă, care se aplică încet. Cazuri de corupţie din rândurile armatei, poliţiei, autorităţilor locale sau centrale sau chiar din rândul politicienilor sunt prezentate zilnic de către mass-media. Problema este finalizarea acestora, pentru că până în prezent nu există nici o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă. Considerăm că se impune întărirea cadrului instituţional al luptei împotriva corupţiei, printr-un suport financiar consistent, pentru a se dubla, dacă este necesar, numărul personalului care anchetează şi trimite în judecată persoanele corupte.

O altă chestiune ridicată în moţiunea simplă este transparenţa utilizării fondurilor publice. Reamintesc semnatarilor moţiunii că bugetul României este structurat pe programe, conform practicii europene. Desigur, lipsa unei transparenţe în ceea ce priveşte defalcarea sumelor destinate judeţelor este o circumstanţă care, într-adevăr, constituie o sursă pentru critici. Sperăm că această transparenţă va fi realizată la următorul buget, iar Parlamentul va avea o viziune clară şi detaliată asupra cheltuielilor fondurilor bugetare.

Capitolul "Justiţie" este un capitol spinos. Criticile aduse de către forurile europene sunt fondate. Totuşi, nu putem să nu vedem greutatea imensă în realizarea unei reforme temeinice, greutate reprezentată prin existenţa unei structuri ruginite de-a lungul anilor, dar niciodată reformată în totalitate. Legislaţia privind justiţia are carenţe majore, nu am finalizat legile de bază, ori, dacă le-am finalizat, nu le aplicăm întru totul. Noi susţinem în continuare necesitatea unei reforme fundamentale, care să consolideze independenţa şi statutul magistraţilor actului de justiţie, să consolideze rolul Consiliului Superior al Magistraturii prin eliminarea oricăror forme de influenţă politică prin exercitarea exclusivă a atribuţiilor privind numirea, promovarea, sancţionarea şi prin eliberarea din funcţie a magistraţilor, precum şi elaborarea bugetului justiţiei.

Considerăm că ministrul justiţiei ar trebui să rămână exclusiv cu atribuţii administrative, având dreptul de a controla administrarea fondurilor publice de către instanţele judecătoreşti, nu şi al evaluării actului de justiţie, a activităţii profesionale a magistraţilor, prin inspectorii săi.

Citind afirmaţiile referitoare la protecţia socială, vă reamintesc faptul că suntem cei mai avansaţi în adoptarea acquis-ului comunitar privind protecţia socială. Bugetul de stat pe anul 2004 este unul social, majoritar destinat protecţiei sociale a celor în nevoie. Recorelarea pensiilor nu a redus discrepanţele uriaşe între veniturile şi necesităţile prezente şi pensiile mici al celor mulţi.

Ştim cu toţii că sărăcia poate fi tratată numai prin dezvoltare economică, crearea unor noi locuri de muncă, iar reevaluarea pensiilor a fost şi va rămâne o obligaţie încă neonorată a guvernelor, după căderea regimului totalitar.

În ceea ce priveşte acuzaţiile legate de contractul Bechtel, permiteţi-mi să mă rezum la a cita un coleg de-al nostru care recent a afirmat: "dacă Concernul Bechtel ar fi fost european, oare ar mai fi protestat cineva împotriva contractului?" Şi încă ceva, noi putem doar sprijini intenţia Guvernului şi intenţia oricărui guvern, de orice culoare ar fi, de a crea infrastructura necesară pentru realizarea unei legături efective cu Europa. Problema independenţei mass-media este una sensibilă şi complicată în acelaşi timp.

Credem că autocenzura este o chestiune personală care ţine de etica profesională a ziaristului. Problema de fond este eliminarea influenţei intereselor politice, economice din presă şi daţi-mi voie să fiu sceptică în această privinţă. Iar atacurile la libertatea presei, în special molestările fizice legate de relatările obiective ale ziariştilor despre realităţile societăţii noastre, sunt şi vor fi condamnate cu fermitate de organizaţia noastră.

În sfârşit, în ceea ce priveşte solicitările semnatarilor moţiunii, cred că prezentarea unui raport al criticilor formulate în Raportul de ţară este tardivă, poate ar fi mai utilă prezentarea, publicarea pe site-ul ministerului, în mass-media a listei de măsuri concrete pe domeniile la care se va concentra efortul Guvernului reorganizat săptămâna trecută şi care a primit girul Comisiei europene.

Considerăm că recenta reorganizare a executivului, precum şi reorientarea politicii de integrare a acestuia lasă fără obiect solicitările formulate în moţiunea prezentată, ca urmare Grupul parlamentar al UDMR nu poate susţine votarea acesteia.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Sotiris Fotopolos.

Domnul Sotiris Fotopolos:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Voi spune de la început că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota împotriva moţiunii. Vor spune de la bun început că din ceea ce cunoaştem şi trăim noi, există totuşi eforturi considerabile ale Guvernului Adrian Năstase pentru, pe de o parte, a grăbi procesul de aderare şi, pe de altă parte, pentru a asigura structurilor Parlamentului european capitole, aşa cum ele sunt solicitate.

În opinia noastră, astăzi, atât Guvernul, cât şi Parlamentul, ar trebui să ne punem o singură problemă majoră. Cum putem fiecare dintre noi, la nivelul posibilităţilor noastre să ne instituim în cei care pot să prezinte cu adevărat realităţile situaţiei de astăzi a României în acest proces dificil şi, evident, şi noi suntem convinşi şi suntem conştienţi că în acest proces avem încă foarte multe de făcut. Dar, pentru că avem foarte multe de făcut, noi considerăm că este obligaţia noastră să avem un aport substanţial şi pragmatic.

De exemplu, noi ne gândim să continuăm pe mai departe relaţiile cu ţările noastre de adopţie, de obârşie, cu ţările care sunt deja în Uniunea Europeană, pentru a crea un dialog în aşa fel încât să se înţeleagă aici, la noi, aspectele pragmatice ale acestui proces. Şi aş încheia prin a vă ruga să nu uităm că această naţiune română doreşte şi va datori şi are în faţa ei o maximă..., în fine, noi să facem tot ceea ce este posibil ca să ajungem alături de ţările din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, trecem la al doilea tur de luări de cuvânt.

Din partea Grupului parlamentar al PSD are cuvântul domnul deputat Ştefan Cazimir.

Domnul Ştefan Cazimir:

Moţiunea pe care o dezbatem astăzi are o istorie extrem de interesantă, mai interesantă poate decât propriul ei conţinut. Ea s-a visat iniţial moţiune de cenzură şi ajunge la noi ca moţiune simplă. Cenzura, care va să zică, a funcţionat totuşi, dar s-a îndreptat împotriva iniţiatorilor, dându-le măsura exactă a resurselor de care dispun. Vorba lui Tudor Arghezi: "Să vrei peste mie, să poţi pân' la şase." (Râsete, vociferări în sală.) Sintagma "exerciţiu de imagine", folosită adesea în trecut cu prilejul altor moţiuni, devine astfel mai actuală decât oricând.

Ca să poposim o clipă în zona truismelor, voi spune că tot ce întreprinde un partid are, vrând - nevrând, caracter politic şi că orice acţiune politică produce, vrând - nevrând, efecte electorale. Până aici nădăjduiesc că nimeni n-ar avea vreun temei să mă contrazică. Dacă facem însă un pas mai departe, vom constata că unele acţiuni politice sunt concepute numai în scopuri electorale şi că tocmai acestea, de obicei, eşuează. Exemplul cel mai la îndemână este chiar moţiunea de astăzi.

Paradoxul moţiunii simple este că denunţă o situaţie complicată: aceea a iniţiatorilor ei. Mi-ar fi greu să înşir, aici şi acum, toate aspectele acestei situaţii. Mă rezum doar la câteva dintre ele. Situaţia este complicată pentru că semnatarii moţiunii vor să-şi refacă şi amelioreze imaginea, dar nu dispun în acest scop nici de resurse şi nici de idei. Situaţia este complicată pentru că semnatarii moţiunii intră în cursa electorală cu un handicap sever, pe care se străduiesc în fel şi chip să-l reducă, dar nu izbutesc decât să-l agraveze. Situaţia este complicată, mai ales, pentru că semnatarii moţiunii nu se bucură de credibilitate, bilanţul guvernării lor în anii '97-2000 fiind acela care se cunoaşte. Ei au trezit iniţial unele speranţe, dar singura dintre ele care s-a confirmat a fost să-i vedem plecaţi de la putere.

Stau câteodată şi mi-aduc aminte

cum capul ne-mpuiau cu jurăminte

Şi am primit ca nişte proşti arvună

O mare, formidabilă minciună.

N-aveau pe lume ţel mai acătării

decât, vezi Doamne, propăşirea ţării

Şi ne-au lăsat pe toţi cu ochii-n soare

Sub cincisprezece mii de reflectoare! (Aplauze.)

Colegii noştri din P.N.L. şi P.D. dovedesc în ultimul timp o fantezie extrem de activă în născocirea de jocuri infantile: grevă japoneză, brasarde cu emblema U.E., bile negre la borcan, moţiuni de cenzură transformate în moţiuni simple etc., etc. Dacă asemenea zburdălnicii îi pot scoate din hibernare şi le redau tonusul vital, cu atât mai bine pentru ei. Dar că efectul asupra cetăţenilor ar fi unul favorabil, iată o ipoteză extrem de fragilă. Înclin să cred, dimpotrivă, că oamenii cu scaun la cap privesc perplecşi asemenea exhibiţii şi că lipsa de seriozitate nu poate genera decât prejudicii. Vorba, de astă dată, a lui Ion Creangă: "De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut!" (Aplauze.)Am citat din "Povestea porcului". (Râsete, aplauze.)

Să nu se creadă totuşi că vreau cumva să limitez spaţiul de expansiune al fanteziilor P.N.L.-P.D. sau să devin consilier de imagine al respectivelor formaţiuni politice. Unui partener de competiţie nu-i reproşezi tactica adoptată, ci îl laşi să-i suporte consecinţele. Supărare nu încape. Alegătorii vor vorbi.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O privire întoarsă asupra ultimilor trei ani conturează cu claritate atât vina Guvernului, cât şi meritele opoziţiei. Vina Guvernului este că a muncit, meritul opoziţiei - că a cârtit. Fiecare din cei doi factori a câştigat experienţă în acţiunea lui specifică şi e bine să-l lăsăm să o ducă mai departe. Aceasta va fi, cred, şi opţiunea cetăţenilor în cadrul apropiatelor consultări electorale.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul din partea Grupului P.R.M., domnul deputat Octavian Constantin Petruş.

După cum îl cunosc, cred că va avea şi dânsul ambiţia să ne gâdile plăcut la ureche, vorba poetului.

Domnul Octavian Constantin Petruş:

Domnule preşedinte,

Prea-nobili colegi parlamentari,

Domnilor miniştri,

Moţiunea aceasta incriminează politica Guvernului de îndepărtare a României faţă de Uniunea Europeană. Eu nu voi aduce critici şi nu voi relua relatărilor presei. Mă voi rezuma la a arăta încotro se îndreaptă lumea civilizată europeană şi ce trebuie să facem noi acum prin punctele esenţiale.

Să rememorăm câteva momente: în 1951, a luat fiinţă Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului care, în 1958, a devenit Comunitatea Europeană, numită Europa celor şase. Aceasta a crescut, a devenit succesiv Europa celor nouă, Europa celor 12 şi, în anul 2000, Europa celor 15.

Cu actualele ţări candidate, adică Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia. Estonia, Lituania, Republica Cehă s-a conturat Europa celor 24. Au rămas în suspensie Bulgaria, România şi Turcia. Ei pot, noi nu! Unde este mândria naţională a românilor? Despre noii candidaţi din Est se spune că "au intrat în Europa". Această expresie ne arată că Europa de astăzi nu e atât un loc, un teritoriu, cât mai degrabă o idee despre o comunitate internaţională paşnică, prosperă, cu interese comune şi părţi cooperante. Este o Europă imaginară a drepturilor omului, a mişcării libere a bunurilor, ideilor şi persoanelor, a unei largi cooperări şi unităţi.

Cheia, liantul acestei Europe unite este aşa-numitul acquis comunitar. În raportul despre România, votat recent în Parlamentul European, se spune că "România a rămas în urmă cu adaptarea şi implementare acquis-ului comunitar". Guvernanţii ne-au prezentat criticile europenilor ca fiind dispute de traducere, că ar exista chipurile, traduceri cu suflet şi traduceri fără suflet.

Să lăsăm explicaţiile acestea puerile şi să trecem la treabă, la abc-ul comunitar. Explicăm mai întâi ce înseamnă acquis. Cuvântul de origine franceză înseamnă câştigat, dobândit. Acquis comunitar înseamnă mulţimea de legi comune care guvernează Uniunea Europeană. Acquis-ul comunitar este privit de toţi europenii ca o mare realizare, ca un bun juridic şi practic câştigat. Cuvintele acquis comunitar mai au şi o conotaţie mistică, pentru că se crede că acest acquis a adus pacea, prosperitatea şi libertatea europenilor.

Despre acquis-ul comunitar se spune că trebuie implementat. Ce înseamnă, de fapt, aceasta? Aici este partea cea mai grea, la care acest guvern nu se prea pricepe. Cuvântul a implementa provine din "computer science" în legătură cu problema portabilităţii programelor. Fără a intra în detalii tehnice, adaptare şi implementare înseamnă că un program scris pentru un anumit tip de computer este modificat - îi schimbăm anumite instrucţiuni - şi făcut să funcţioneze pe alt tip de computer, astfel încât acesta să furnizeze practic aceleaşi rezultate. Bineînţeles că la treaba asta trebuie să te pricepi.

Adaptarea şi implementarea acquis-ului comunitar înseamnă adoptarea de către Parlamentul nostru a unor legi asemănătoare cu cele europene, nu neapărat traduse, legi care trebuie să fie aplicate de guvern şi care în practică să conducă la aceleaşi rezultate ca şi legile din ţările Uniunii Europene. Şi aici trebuie să te pricepi. Americanii numesc această pricepere, know-how.

De exemplu, adaptarea şi implementarea unei legislaţii ecologice, conform acquis-ului comunitar, înseamnă că în oraşele noastre să avem străzi curate şi îngrijite ca în Austria, Germania sau Danemarca. Ceea ce vedem e altceva. Străzi murdare, iar la televiziune primari şi membri ai Guvernului care încearcă să explice populaţiei cât o să fie de curat când se vor apuca ei de treabă. Adică, în loc de know-how, ni se oferă hau-hau! într-o frumoasă limbă de lemn.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Celelalte grupuri parlamentare şi-au epuizat intervenţiile.

Dau cuvântul domnului deputat Traian Dobre, vicepreşedintele Comisiei pentru integrare europeană din partea Partidului Social Democrat.

Domnul Traian Dobre:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu vreau să intru în polemică cu colegii mei, dar nu pot să nu fac un comentariu.

Cineva a spus că credibilitatea Guvernului scade datorită remanierii guvernamentale. După părerea mea, este un exemplu de pragmatism politic. În viaţă, este nevoie să adaptezi structurile la condiţiile reale care sunt într-o continuă mişcare. Un alt coleg spunea că în 2000 s-au închis şase capitole şi că dacă am face media pe ultimii ani s-ar vedea că s-au închis suficient de multe. Da! S-au închis cele mai simple, iar în anul următor, s-au redeschis două.

Toate discuţiile de până acum au ocolit un mare adevăr, recunoscut până şi de liderii P.N.L. şi P.D. România a ieşit în ultimii trei ani din convalescenţa în care a lăsat-o P.N.L. şi P.D. şi aspiră cu adevărat la statutul de economie de piaţă. Putea pretinde acest lucru România în urmă cu patru ani? Nu. Sigur nu putea! Cu toate acestea, reprezentanţii P.N.L. şi P.D. se reped să acuze. Acum, după trei ani de guvernare P.S.D., cu bune şi rele, dar în mod cert cu mult mai multe realizări decât au pretins P.N.L.-ul şi P.D.-ul că au obţinut în perioada 1996 şi 2000, Europa a confirmat că suntem pe drumul cel bun. România a realizat stabilizarea macroeconomică.

Liberalii şi democraţii acuză P.S.D.-ul că a devenit prea puternic, dar uită că în urmă cu patru ani, erau atâtea minciuni şi lovituri pe la spate în guvernele lor, încât uneori nici membrii aceluiaşi partid nu se mai înţelegeau între ei, darămite cu reprezentanţii europeni.

Cu cine negociau atunci reprezentanţii Uniunii Europene? Cu nimeni. Azi, liberalii şi democraţii ne acuză că nu am rezolvat problema copiilor instituţionalizaţi. Eroare, stimaţi colegi! Presupun că moţiunea prezentă se referea la un paragraf ce a fost eliminat din textul final al rezoluţiei Parlamentului European. Acesta preciza evoluţia pozitivă cu privire la condiţiile create în ultimii ani copiilor instituţionalizaţi, condiţii amintite pe larg de reprezentantul Guvernului.

Să ne amintim un alt raport al Parlamentului European care scrie negru pe alb că problema copiilor instituţionalizaţi a făcut ca relaţiile dintre România şi Uniunea Europeană să se tensioneze dramatic în anii 1998-1999. Au uitat oare liberalii şi democraţii de momentele penibile înregistrate în acei ani în relaţia dintre România şi organismele europene exact din cauza nerezolvării de către P.N.L. şi P.D. a problemei copiilor instituţionalizaţi? Pot nega liberalii şi democraţii această realitate reclamată de oficialii europeni? Nu pot! Nu au cum să o facă!

S-a modificat fundamental şi tabloul luptei împotriva corupţiei. Dacă până în 2000, nu erau decât condamnări pentru corupţie a unor funcţionari mărunţi, cum ar fi paznici sau controlori de tren, numai în 2003, de exemplu, din 719 cazuri de corupţie trimise în judecată, în 352 de cazuri inculpaţii deţineau funcţii importante de conducere sau control.

Din compararea datelor obiective, rezultă evidenta lipsă de bun-simţ a celor ce critică tocmai ce ei nu au fost în stare să facă. Tocmai pragmatismul politic dovedit de Partidul Social Democrat a scos România din fundătura unde o aruncase P.N.L. şi P.D. în intervalul 1996-2000.

Acum, la trei ani distanţă de acele vremuri, reînvie cu putere populismul ieftin al liderilor P.N.L.-P.D. în abordarea situaţiei generale a ţării. Aşa-zişii analişti ai P.N.L. vorbesc în prezenta moţiune de creşterea datoriei publice, a pierderilor din economie, a deficitelor. Aceştia uită însă de scăderea impozitării forţei de muncă, de scăderea inflaţiei şi de toate celelalte aspecte ale stabilizării macroeconomice amintite de domnul ministru.

Să le amintesc colegilor din P.N.L. ce dezastru au lăsat miniştrii acestui partid la Ministerul Finanţelor, ca să mă refer doar la măsurile fiscale. Nu are rost, ştie toată lumea cum se conducea atunci ţara. Preşedintele spunea "hăis", premierul "cea", preşedinţii P.N.L. şi P.D. fugeau când în urma căruţei guvernamentale, când înaintea ei. Iar rezultatul era că România era arătată cu degetul de toată Europa.

Pentru a arăta clar fariseismul politic al liderilor P.N.L. şi P.D., i-aş ruga pe liberali şi democraţi să explice de ce miniştrii lor au crescut cotele de contribuţii aplicate forţei de muncă până la fabuloasa cifră de 62% în 2000, că tot plâng ei de grija salariaţilor şi acuză P.S.D.-ul de fiscalitate exagerată.

Dacă mai sunt membrii P.N.L. şi P.D. care tot mai au îndoieli în privinţa seriozităţii şefilor lor, le amintesc de răsunătoarele scandaluri în care au fost implicaţi membri ai acestor partide pe perioada cât au fost la putere. Au uitat oare liberalii şi democraţii câte scandaluri au provocat când au fost la guvernare? Au uitat că pe perioada guvernării lor, România a ratat intrarea în NATO, iar Fondul Monetar Internaţional punea la colţ de fiecare dată ţara noastră? Nu, nu cred că au uitat!

Stimaţi colegi,

Recunosc faptul că în cei patru ani de opoziţie, în intervalul 1996-2000, mi-a fost mult mai uşor decât acum. Nu aveam de făcut decât să monitorizez prestaţia penibilă a colegilor dumneavoastră din P.N.L. şi P.D.. şi au fost atâtea greşeli că uneori nu mai reuşeam să le ţin socoteala. De aceea, rămân uimit de imoralitatea celor care au dus ţara în pragul dezastrului în acei ani, iar acum critică vehement realizări certe şi recunoscute internaţional ale Guvernului P.S.D. Am învăţat însă din 2001 că e mult mai greu să construieşti şi mai uşor să critici.

Deci, care este situaţia de acum a României? Una de ţară stabilă, cu economii în creştere şi cu perspective certe de integrare în Uniunea Europeană. Votul exprimat săptămâna trecută de plenul Parlamentului European confirmă acest lucru şi infirmă pronosticul pesemist, agitat ca o bardă de diverşi reprezentanţi ai P.N.L. şi P.D.

S-a eliminat paragraful legat de faptul că autorităţile europene au fost induse în eroare. Paragraful referitor la criteriul politic a fost schimbat substanţial şi au dispărut alte elemente care erau, încă de la data discuţiilor din comisie, de domeniul trecutului. Forma în care a fost adoptat raportul arată clar că România are prieteni în Europa. Prieteni care văd şi părţile bune ale ţării noastre, nu numai bârna agitată de unele forţe politice interne, în primul rând de cele care au depus prezenta moţiune.

Atitudinea acestor prieteni cărora trebuie să le mulţumim noi toţi, s-a datorat şi măsurilor ferme ale Guvernului şi demonstrează că sprijinul pe care România l-a primit a mers dincolo de afilierile doctrinare sau ideologice.

Pentru a demonstra Europei că ţara noastră merită încrederea acordată, săptămânal vom trimite oficialilor europeni un raport de evaluare a progreselor pe fiecare din domeniile semnalate în raportul Parlamentului European, astfel încât aceşti parlamentari să primească direct de la noi datele. Aşa vom reduce pe viitor riscul ca organismele europene să fie asaltate de diverşi neprieteni ai României, cu tot felul de reclamaţii false sau rapoarte ce conţin calcule făcute după ureche, coafate, în aşa fel încât să ajute la sondaje.

Dacă în legislaţia trecută o sumedenie de acte normative erau adoptate fără a ţine cont de legislaţia comunitară şi de perspectiva pe termen mediu ca România să devină membră a Uniunii Europene, în perioada guvernării P.S.D., legislaţia a fost permanent adaptată la acquis-ul comunitar, şi s-a înregistrat un evident salt calitativ.

Mai are rost să spun că în 2000 România doar spera? Iar Uniunea Europeană ne privea chiorâş? Acum nu se mai discută dacă intrăm în Uniunea Europeană ci doar când, domnilor parlamentari P.N.L. şi P.D., iar acesta este meritul P.S.D., nu al unor lideri din Opoziţie întărâtaţi de absenţa lor de la masa puterii.

În calitate de reprezentant al Comisiei pentru integrare europeană din Parlament, trebuie să precizez totuşi că rezoluţia Parlamentului European privind progresul României în procesul de aderare are o valoare consultativă, negocierile de aderare desfăşurându-se în cadrul conferinţelor interguvernamentale unde Parlamentul European nu este reprezentat.

Proiectele poziţiilor comune ale Uniunii Europene faţă de documentele de poziţie pentru capitolele de negociere prezentate de Guvernul României sunt elaborate de Comisia europeană şi adoptate de Consiliul Uniunii Europene, fără implicarea Parlamentul European.

În concluzie, solicit tuturor colegilor parlamentari P.N.L. şi P.D. responsabili să ţină cont în primul rând de interesele ţării şi le sugerez să voteze cu gândul la România.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al P.S.D. renunţă la celelalte intervenţii.

În aceste condiţii, trecem la votarea moţiunii. Vă propun să utilizăm votul deschis. De acord? Da.

Cine este pentru moţiune? 41 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să rămâneţi pe loc până când se numără voturile. 165 voturi împotrivă.

Abţineri? 26 abţineri.

Moţiunea a fost respinsă cu 165 voturi contra, 41 voturi pentru, 26 abţineri.

Vă mulţumesc.

Vă rog să-mi permiteţi să declar închisă şedinţa de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la ora 21,25.