|
Doamna secretar de stat, tot pentru Ministerul Energiei, la solicitarea domnului deputat Cristian Ghinea. Vă rog, prezentaţi răspunsul.
|
|
Doamna Magda Ştefania Bîrlibescu: Referitor la interpelarea domnului deputat Cristian Ghinea, vă comunicăm următoarele: având în vedere expirarea mandatelor administratorilor din cadrul Hidroelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A. şi Romgaz S.A., Ministerul Energiei a efectuat propuneri de numiri de membri provizorii, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, art. 641 din actul normativ menţionat stabileşte conduita pe care autoritatea publică tutelară trebuie să o urmeze, în caz de vacanţă a unuia sau a mai multor posturi de administratori. Prin urmare, până la finalizarea procedurii de selecţie a administratorilor potrivit ordonanţei de urgenţă sus-citate, se pot desemna administratori provizorii cu o durată a mandatului de patru luni, cu posibilitatea prelungirii pentru motive temeinice, până la maximum şase luni. În ceea ce priveşte propunerile Ministerului Energiei de membri provizorii pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A., menţionăm faptul că evaluarea performanţelor acestora se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Astfel, pe perioada mandatelor acestora, Ministerul Energiei va efectua o evaluare a activităţii acestora şi vor fi luate deciziile ce se impun, în funcţie de rezultatele activităţii acestora, potrivit legislaţiei actuale. Mulţumesc.
|
|
Domnul Cristian Ghinea: Domnule preşedinte, Doamnă secretar de stat, Sunt evident dezamăgit de răspuns. Eu întrebam cum se face că la companii atât de importante, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, au fost numite persoane fără experienţă în domeniile respective şi cu conexiuni politice, şi Guvernul îmi răspunde că există cadrul legal pentru numirea unor administratori provizorii. Evident că există, nu asta am întrebat eu, ci dacă se va continua genul acesta de numiri. Nu am primit răspuns la această întrebare şi promit că o să urmăresc îndeaproape în continuare aplicarea Legii managementului corporativ la companiile de stat. Mulţumesc.
|