Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnul Andrei Ioan Chiliman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Vida Simiti şi Miron Tudor Mitrea, secretari.

*

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi, marţi, 23 februarie 1999, cu partea de intervenţii.

O să-i dau cuvântul domnului deputat Ianculescu. Este?

Domnul deputat Popa Ioan Mihai. Apoi, urmează domnul deputat Lazăr Lădariu.

Domnul Ioan Mihai Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Intervenţia mea se referă la nevoia de normalitate din justiţie.

Recenta hotărâre a Tribunalului Militar Teritorial din Bucureşti, pronunţată în afacerea "Ţigareta II" reprezintă într-un alt plan, cel al responsabilizării societăţii civile, un pariu al sincerităţii mass-media, câştigat de aceasta. Pe parcursul urmăririi penale şi al cercetărilor judecătoreşti, întreaga presă s-a străduit să surprindă o serie de detalii semnificative, unele palpitante în dramatismul desfăşurărilor care puteau conduce în cadrul confirmărilor la dezvăluiri ori constatări şi implicări ale unor persoane importante în conducerea statului.

Pe de altă parte, aflăm tot din mass-media, că instanţa a fost obligată să suporte presiuni sufocante nu numai din incidenţa cazului asupra opiniei publice, dar şi prin clarificările jenante care i se aduceau de la cel mai înalt nivel, prin formulări de genul: " Judecători comunişti cu mentalitate şi corupţie comuniste..." sau din partea ministrului justiţiei, prin declaraţii şocante, cum ar fi:"putregaiul din justiţie". La doar câteva luni, aceeaşi justiţie, de către aceleaşi personaje, este supusă altui duş verbios, cu alte consecinţe, producând derută prin expresii ca: "Independenţa justiţiei devine din ce în ce mai clar afişată".

Acest proces, încă nefinalizat, şi a cărui soluţie este exclusiv de competenţa instanţei superioare, ne determină să gândim la normalitatea justiţiei ca putere distinctă şi itegrată în statul naţional român şi care trebuie să se concentreze detaşat spre actul de dreptate.

Este posibil ca asemenea soluţii pronunţate într-o atmosferă încinsă să reprezinte o conştientizare responsabilă a actului de dreptate? Am înclina să răspundem pozitiv unei asemenea întrebări şi ar fi de dorit, dacă nu am fi remarcat în presa scrisă, în special, unele curiozităţi ale actului de justiţie, cum ar fi: arestări nocturne, fără mandatul legal cu audieri prelungite pe parcursul a 24 de ore, urmate de eliberări misterioase ce se încheiau cu emiterea mandatelor de arestare; general în rezervă încătuşat la scara avionului, la întoarcerea în ţară dintr-o vizită de lucru din străinătate, eliberat apoi după câteva zeci de zile de arest, din lipsă de probe; arestări nocturne, fără ca inculpaţii să fie asistaţi de către avocaţi, inculpaţi şi martori audiaţi succint cu numeroase probe respinse, dintre cele propuse în apărare.

În sfârşit, pare simptomatic că personalităţi din conducerea unor organe centrale ale statului spre care se îndreptau mărturiile unor inculpaţi au fost, cel puţin până în acest moment, scoase basma curată. Sunt semne de întrebare care pot conduce la supoziţii logice cu putinţă de susţinut, şi anume dacă prin sentinţa amintită nu s-ar dori să acheteze, cel puţin parţial, un caz cu implicaţii mai vaste decât s-ar putea crede la prima vedere. Nu punem în discuţie un drept exclusiv al actului de justiţie, ci al dozării pedepselor, dar ne alăturăm acelor ziarişti care, umărind fiecare moment al desfăşurării acestui caz, se întrebau cu bun simţ asupra unei pedepse de 7 ani pentru numitul Gheorghe Truţulescu, cel care a stârnit "isteria deconspirării celei mai mari reţele de crimă organizată", faţă de alte pedepse, cu mult superioare, aplicate unor persoane care nu vădeau a avea o participare importantă în realizarea infracţiunilor respective.

Să ne înţelegem, nu pledăm pentru pedepse, este un atribut constituţional şi legal al justiţiei, fiind posibil în administrarea actului justiţiei să aflăm poate un alt adevăr, care ar putea fi altfel dimensionat sub aspectul pedepselor de instanţa superioară. Ceea ce dorim noi, în final, să subliniem este ca justiţiei să-i fie asigurată independenţa şi minimele garanţii constituţionale în soluţionarea cazurilor deduse ei spre judecare.

Solicităm întregii clase politice să nu promoveze presiuni, cu atât mai mult imixtiuni în actul de dreptate. În marea lor majoritate judecătorii sunt oameni înţelepţi şi inteligenţi, responsabili ai actului justiţiei, să-i lăsăm să judece în normalitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Lazăr Lădariu. Se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja. Este aici? Atunci Mircea Cazacu.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Incluzându-şi în periculoasa uvertură de tip fundamentalist- extremist anterioarele întâlniri de la Cernatul de Jos şi Valea lui Mihai ca parte a UDMR, partidul pentru o singură minoritate, iredetiştii radicali maghiari au decis să reediteze jignirile aduse României şi Constituţiei în aceeaşi localitate mureşeană în care se simt ca acasă la mama - Miercurea Nirajului.

Încurajat deplin de autorităţile statului român, paralizat de obrăznicia radicalilor udemerişti, de neputinţă în iniţiativă şi acţiune, pleoştit cu totul de impertinenţa tovarăşului de drum, Guvernul Vasile se face ca de obicei că nu aude şi nu vede şi, în consecinţă, nu intervine. I-am amintit Puterii neputincioase doar câteva din isprăvile bravilor udemerişti mureşeni trecute cu vederea de mai marii zilelor noastre tot mai întunecate de acte situate la limita constituţionalităţii.

La Forumul cetăţenesc de la Miercurea Nirajului, săgeţile au fost îndreptate împotriva României pe care o doresc cât mai repede dezmembrată. Liderul de până mai ieri al filialei Mureş a UDMR, Kolcsar Sandor, plângea cu lacrimi de crocodil că "Marea noastră jignire este că Liceul "Bolyai" din Târgu Mureş nu este bilingv". Adică, mai pe şleau spus şi tradus, el se simte jignit că pe acolo se învaţă şi se vorbeşte româneşte. O ţară întreagă a fost uimită de afirmaţiile vehemente ale radicalilor Tokes Laszlo, Katona Adam, Sollosi Sandor, Tokes Andras, Tibor Torro, Imre Rizbai, Borbely Zsolt, Csaba Bardoczi, Kdesar Sandor, Santha Pal Vilmas care nu s-au sfiit deloc şi nu le-a roşit obrazul să afirme în acordurile imnului secuiesc - Doamne, nu îngădui să pierdem Ardealul! - că scopurile trebuie atinse indiferent de mijloace, cu riscul unor conflicte, că sunt pentru o conducere care să nu ia în consideraţie interesele majorităţii, că maghiarii au fost mai bucuroşi de venirea lui Horthy, sugerând modelul palestinian şi al Tirolului de Sud, într-o echivalenţă popor-minoritate într-un dorit binom, şi ameninţând că vor pleca de aici doar cu pământul, cel mai maghiar pământ din Transilvania, "ofensat de orfelinate, călugăriţe şi jandarmi".

Să mai surprindă pe cineva că prin mişculaţii a fost ales lider al Filialei Mureş a UDMR tocmai avocatul Kincses Elod, fostul vicepreşedinte al FSN Mureş, unul dintre principalii vinovaţi pentru evenimentele din 20 m artie 1990 din capitala suferinţei româneşti.

Atâta timp cât Guvernul Vasile rămâne insensibil, aşezându-se din nou sub zodia tăcerii şi vâră, precum struţul, capul în nisip în faţa unor realităţi alarmante şi nu mişcă un deget, cât domnul Remuş Opriş afirmă că aceste porniri antiromâneşti sunt neprimejdioase, este posibilă vehicularea unor concepţii situate sub incidenţa Codului Penal, devenite real pericol pentru siguranţa naţională. Câştigând vizibil teren în faţa moderaţilor pe măsură ce se împuţinează zilele rămase până la congresul UDMR, radicalii recurg la exacerbarea unor pretenţii, creşte violenţa verbală, se înumulţesc visele la autonomie etnică, la enclavizarea şi dezmembrarea României, la năruirea art.1 din Constituţie care consfinţeşte că România este stat naţional unitar. Totul cu consultarea şi cu acordul Budapestei, în timp ce Guvernul a intrat iarăşi sub zodia tăcerii, permise ne fie câteva întrebări.

Cu ce-i mai vinovat Miron Cozma, acuzat de subminarea siguranţei naţionale, decât radicalii udemerişti prezenţi la Miercurea Nirajului?

Să fie mai vinovat el decât Cserresnyes Pal, cel care l-a molestat barbar pe Mihăilă Cofariu sau decât cei care la Zetea şi Dealu, în decembrie 1898, au ucis barbar oameni care au avut unica "vină" aceea de a fi români?

Nu ar fi cazul ca Parchetul să se sesizeze urgent, din oficiu? Radicalii udemerişti nu pun în pericol şi nu ameninţă siguranţa naţională?

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Vasile Cazacu. Se pregăteşte domnul deputat Octavian Bot. Nu este. Domnul deputat Traian Rânja nu este.

Urmează domnul deputat Marian Ianculescu.

Domnul Vasile Cazacu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

La această dată, când pot să declar că am fost deputat de Dolj al PNL şi membru al acestui partid, vă informez că la data de 22 februarie 1999, în conformitate cu prevederile art.13 din Statutul PNL, mi-am încetat, prin demisie, activitatea de membru al PNL, urmând a-mi continua, cu statut de independent, activitatea de parlamentar.

Prezenta declaraţie politică se impune, din punct de vedere moral, faţă de colegii mei parlamentari şi faţă de foştii mei colegi de partid, şi pentru a nu exista riscul unor interpretări eronate ale gestului meu, cu atât mai mult cu cât demisia mea intervine în contextul situaţiei apărute în cadrul PNL ca urmare a prezentării demisiilor şi de către alţi membri marcanţi ai partidului.

În anul 1990, când am pus bazele organizaţiei judeţene Dolj a PNL, am avut ca punct de pornire o tradiţie de familie şi mi-am imaginat că voi avea şansa de a participa la acea "operă de progres, de ordine şi de pace", la care făcea referire Ion I.C.Brătianu.

Din păcate, timp de 9 ani am constatat că pe lângă frământările fireşti oricărui partid de talia PNL au existat şi există disfuncţionalităţi grave care coroborate au dus în timp la deteriorarea imaginii partidului pe toate planurile.

Mai mult, promovarea în funcţii de conducere de la diferite niveluri ale structurii organizatorice ale partidului, precum şi desemnarea în Guvern ai unor membri ai PNL care au urmărit numai consacrarea personală şi au ignorat principiile liberale, pe care s-a dovedit astfel că le-au promovat strict pentru propulsarea lor politică, cu toate avantajele decurgând de aici, determină în prezent ca percepţia generală a PNL să fie aceea a unui partid structurat nu cu o ierarhie a valorilor, ci pe una a interesului personal.

Această stare de fapt nu este numai rezultatul unei percepţii pesonale, ci urmare a reflectării stării de spirit existente în cadrul majorităţii organizaţiilor locale. Astfel, precizez că demisia pe care am înaintat-o, decepţionat fiind de orientarea actuală a partidului, nu este un act de abandonare a principiilor liberale cu care am pornit în 1990, ci se impune ca o necesitate morală. Abdicarea PNL de la principiile care i-au dat naştere şi conferit indentitate, mă obligă, rămânând fidel principiilor, să mă retrag din acest partid.

În aceste circumstanţe, actul meu nu este unul de dezertare, ci dimpotrivă unul de consecvenţă. Motivaţia demisiei mele nu se bazează pe criticarea PNL, ci subzistă în trista constatare a actualităţii concepţiei lui Ion I.C.Brătianu. Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale. Conştientizarea acestei stări de fapt şi acţionarea în consecinţă nu se mai regăsesc în prezen t în cadrul PNL, aceasta fiind, în esenţă, explicaţia gestului meu.

În final, doresc PNL-ului să reuşească în timp să-mi demonstreze că decizia mea de retragere din cadrul partidului a fost nejustificată.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Domnul deputat Ianculescu Marian. Se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am rămas oarecum pe gânduri din cauza unor răspunsuri date de generalul Anghel Andreescu la întrebările puse de un reporter al ziarului Adevărul, răspuns publicat în cotidianul respectiv, în ziua de joi, 18 febr.1999.

Întrebat printre altele de respectivul reporter dacă la Stoeneşti trupele de ordine au avut muniţie, generalul Anghel Andreescu, comandantul Jandarmeriei Române, a răspuns: "Pe câmpul de luptă nu am venit cu muniţia de război, deşi...", reţineţi, "...din punctul meu de vedere nu voi ma veni cu muniţie de manevră, pentru că legea în vigoare, Legea nr.17 şi nu numai, legea noastră de organizare şi funcţionare nu spune de cartuşe de manevră. Ca în toată lumea, eu vin cu muniţie de război şi trebuie să ştie toată lumea că eu nu mai vin la dialog. Deci, eu nu mai vin la dialog, ci numai să restabilim ordinea, chiar dacă e dureros. Noi nu am luat muniţie cu noi, însă de acum încolo o vom lua şi dacă e cazul o vom folosi gradual, că aşa spune legea şi trebuie să ştie toată lumea treaba asta." Tare sună ca o ameninţare la adresa celor care ar mai îndrăzni într-un fel sau altul să mai protesteze faţă de măsurile, unele aberante, luate de actuala Putere.

Mai afirma domnul general Anghel Andreescu, în trecerea sa de la şefia SPP la şefia Jandarmeriei Române, după episodul de la Costeşti, că pe trădători i-ar împuşca fără ezitare.

Şi, dacă încurcaţi trădătorii, noţiunea aceasta fiind uneori relativă, depinde din ce ochi îi priveşti şi aţi greşit ţintele, ce se poate întâmpla, domnule general? Sau poate domnul general Andreescu a ţinut sau ţine neapărat să reediteze o anumită istorie? Sper ca declaraţiile domnului Anghel Andreescu să fie unele de descurajare pentru cei care ar mai încerca într-un fel sau altul să ajungă faţă în faţă cu forţele jandarmeriei. În caz contrar, expresia "statul de drept", devenită în ultimul timp clişeu, poate să însemne orice şi mai ales să fie interpretată după bunul plac al celor care se află la un moment dat la putere.

Un lucru trebuie subliniat, şi anume că ultimul protest al minerilor care l-au însoţit pe Cozma s-a situat în afara legii. Mişcarea lor, de data aceasta, n-a mai fost una sindicală, ci de solidaritate cu liderul lor condamnat la 18 ani închisoare. Ar fi iluzoriu să ne imaginăm că nu vor mai fi marşuri de protest. Vor mai fi şi marşuri şi mitinguri şi greve, că aşa este într-o democraţie.

Doamne fereşte, domnule general Andreescu, să nu vă fure cumva peisajul şi să credeţi că protestele care vor mai avea loc trebuie să le trataţi ca pe ultimul marş ilegal al minerilor, sau pentru dumneavoastră nu mai contează. Cu muniţie de război sau fără, rezultatele pot fi uneori aceleaşi, dacă ar fi să dăm crezare unor zvonuri legate de dispariţia misterioasă a unor participanţi la ultimul protest al minerilor.

Şi încă ceva. Totuşi, domnule general Andreescu, mai încercaţi să şi dialogaţi cu protestatarii, că este necesar în asemenea situaţii. Nu uitaţi că numai în starea de război nu se mai dialoghează, ceea ce nu era cazul.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, doamna deputat Leonida Lari, vă rog.

Se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea. Este aici, da? Da.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Între 1992-1993 a avut loc războiul din Transnistria, în care am pierdut sute de români care îşi apărau hotarele şi drepturile de existenţă. Dar aceşti români au fost căsăpiţi de forţele străine de ocupaţie, or, în febr.1999 românii care îşi apărau dreptul la muncă şi la existenţă au fost ucişi de fraţii lor, tot români. Au murit mineri, au murit loviţi de paturi de armă, ba chiar împuşcaţi. Se zice că mulţi dintre ei au fost aruncaţi în Olt. Aceşti mineri sunt, în primul rând, oameni pe care îi aşteaptă cineva acasă: soţii, copii, iubite, părinţi. Şi-i aşteaptă să vină cu nişte probleme rezolvate în privinţa vieţii de toate zilele, căci aşa a fost anume mobilul lor de plecare către Bucureşti. Mai apoi, abia în februarie minerii s-au alăturat lui Miron Cozma care a fost condamnat la 18 ani de închisoare şi această alăturare au făcut-o dintr-un sentiment de solidaritate, de ortaci. Aceasta anume i-a adus alături de cel condamnat şi nu îndemnurile PRM, căruia i se pun în cârcă şi vrute şi nevrute. Orice minte liberă care gândeşte îşi dă seama că e prea de tot să-i dai unui om 18 ani de puşcărie, un om care nu a ucis pe nimeni. Dar să ne întrebăm, să ne punem o întrebare lucidă, oare, ce se doreşte? Ca toată Opoziţia să zacă în puşcării? Această Opoziţie, la vremea când era la putere, nu a băgat pe careva dintre actuali aflaţi la Putere în puşcării.

Dar, să ne întoarcem la mineri. Unii dintre ei n-au mai ajuns acasă, nici nu vor mai ajunge, decât morţi. Să zicem că minerii au greşit prin fapta neautorizată de a protesta. Dar cine sunt făptuitorii primi ai acestori mineriade, dacă nu acei cu pâinea şi cuţitul în mână? Cauza întotdeauna precede efectul, anume, ei, guvernanţii, sunt adevăraţii făptuitori ai ultimelor mineriade. Întâi prin sărăcirea şi înfometarea populaţiei din această categorie socială şi, doi, pentru săvârşirea crimei de ucidere în masă a unor oameni lipsiţi de apărare, ei, făptuitorii cauzanţi, ar trebui să fie puşi sub acuzare. Căci faptele lor luate împreună conţin elementele de genocid asupra poporului român. Ce urmau să facă aceste mii de oameni disponibilizaţi pe timp de iarnă, fără pâine pentru copiii lor? Să culeagă floricele de primăvară sau fructe de toamnă? În fond, nu minerii au atacat, ci dimpotrivă poliţiştii au atacat pe minerii protestatari.

Ceea ce s-a întâmplat, această răfuială sîngeroasă este o lovitură în plexul solar al poporului român, nu o lovitură de stat, e peste răbdarea oricăruia dintre noi, această batjocură pe faţă a inteligenţei românilor. Ba, unii politicieni recunosc un stat în stat, Republica Moldova, ba alţi politicieni dăruiesc Bucovina Ucrainei, ba încă, alţii ucid pur şi simplu cu sânge rece nişte oameni sărmani care se luptă pentru dreptul lor la existenţă.

Considerăm că ajunge, până aici a fost, până la vărsare de sânge omenesc. Orice sânge vărsat strigă la Dumnezeu! Şi se ştie, la Judecata de Apoi nu vor fi chemaţi numai indivizii, ci şi neamurile, adică popoarele.

Şi, oare ce ar putea să spună un individ despre modul cum şi-au ciopârţit propriul lor popor? Deocamdată, noi suntem de aici şi cerem să se înceteze teroarea care s-a declanşat în ţară, pentru că şi sprijinitorii din afară, ai actualei puteri, vor da înapoi în faţa numărului impresionant de mineri dispăruţi şi a săllbăticiei primitive cu care au fost ucişi.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Ţurlea şi se pregăteşte domnul deputat Florian Serac. Şi, după aceea, o să urmeze domnul deputat Traian Rânja.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deşi sunt în Parlament de 9 ani, eu mă consider în continuare istoric. Ca urmare, în aceşti 9 ani, am strâns extrem de multe documente, pe care le mai răsfoiesc din când în când.

Vă citesc câteva din acestea.

La 27 sept.1991, la Congresul PNŢCD, ţinut în sala Teatrului naţional din Bucureşti, au fost invitate succesiv două delegaţii de mineri, una condusă chiar de Miron Cozma. Şedinţa era condusă de către Ion Diaconescu. Congresiştii în picioare au aplaudat frenetic pe mineri, au strigat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale. Minerii au fost îndemnaţi de la tribuna congresului, evident, să meargă până la capăt. Ca să-i convingă de necesitatea răsturnării ordinii constituţionale, Ticu Dumitrescu a făcut o chetă pentru mineri, în sala congresului chiar, strângând şi predându-le acestora 78 000 de lei la valoarea de astăzi, aproximativ 50 de milioane. La tribuna congresului, Ioan Lup îl ruga pe Miron Cozma să transmită în Valea Jiului şi tuturor minerilor că PNŢCD e alături de ei. Sunt fragmente apărut în presa vremii, între altele în Adevărul din 28 sept.1991 şi într-un document parlamentar, se numeşte Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a evenimentelor din sept.1991, pag.103.

Ieri, domnul Ion Diaconescu, preşedintele nostru, spunea la o conferinţă de presă a PNŢCD-ului: "Minerii s-au invitat singuri". Evident că este o minciună. Păcat, la peste 80 de ani!

Alianţa Civică a alcătuit un comunicat în aceeaşi lună îndemnând la înlăturarea prin forţă a preşedintelui României, Ion Iliescu, preşedintele de atunci.

În momentul retragerii minerilor din Parlament lui Miron Cozma i s-a înmânat acest comunicat pentru a-l citi la TVR. Concomitent, maşini cu emblema Alianţei Civice străbăteau Bucureştiul, cerând populaţiei să vină la Cotroceni pentru a înlătura pe preşedintele ales al ţării.

Pe 27 sept.1991, la TVR ,ora 17,05 a apărut Doina Cornea, care a cerut imperios declanşarea grevei generale pentru înlăturarea preşedintelui, ales constituţional, al României. A urmat la cuvânt Simina Mezincescu, ca reprezentant a fostului Rege Mihai.

Tot pe 27 sept. 1991, la ora 12 în Piaţa Revoluţiei avea loc un miting organizat de PNŢCD şi Alianţa Civică. Doina Cornea spunea la tribuna acestui miting: "Mineriada este o reacţie firească, lumea se trezeşte, însă nu este suficientă demiterea primului ministru şi menţinerea aceluiaşi Parlament cu Iliescu". În acelaşi miting, conducători ai PNŢCD, între care Ticu Dumitrescu, îndemnau la solidarizare cu minerii contra Puterii, pentru înlăturarea acesteia, pe larg, chiar în România Liberă (ziar care evident că nu era de partea fostului FSN) din 28 sept.1991. În aceeaşi zi, 27 sept.1991, tot în România Liberă apărea un avertisment semnat de Alianţa Civică, cerând înlăturarea cu forţa a preşedintelui României şi a Parlamentului care abia fuseseră aleşi.

Toate aceste fapte se încadrează în alin.2 al art.161¹ din Codul penal, îndemnul la iniţierea, organizarea, săvârşirea de acţiuni care pot pune în pericol ordinea constituţională. Şi în acest alineat se fixează şi pedeapsa, între 2 şi 7 ani.

Ca urmare, dacă justiţia română ar fi cu adevărat dreaptă, imparţială ar trebui să-i condamne imediat la închisoare alături de Miron Cozma şi pe domnii Ion Diaconescu, Ticu Dumitrescu, Ioan Lup; pe doamnele Doina Cornea, Simina Mezincescu şi conducerea Alianţei Civice din 1991. Iar Poliţia ar trebui să-i bage de urgenţă la puşcărie. Faptul că nu se întâmplă aşa ceva este o dovadă a caracterului politic al actualei justiţii în România de astăzi.

Văd, doamnelor şi domnilor, în faţă un distins coleg de-al nostru, domnul Ion Raţiu. Îmi aduc aminte foarte bine că în acea şedinţă tumultuoasă, singura în toată istoria de o sută şi ceva de ani ai Parlamentui României, domnul Ion Raţiu, distinsul nostru coleg, a fost unul dintre cei mai importanţi adversari ai pătrunderii minerilor şi a reuşit cu prestaţia dumisale la tribuna Parlamentului să-i oprească din acţiunea pe care au avut-o, împreună cu alţi colegi ai noştri. Am şi scris atunci în Cotidianul, ziarul domniei sale, o laudă pe merit la adresa acestui reprezentant distins al PNŢCD-ului. Nu e vorba de partid, în ansamblu, ci e vorba de unii oameni.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Florian Serac şi se pregăteşte domnul deputat Traian Rânja.

Domnul Florian Serac:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mă voi referi la o situaţie economică a judeţului Bihor generată de închiderile recente de întreprinderi din această parte de ţară.

Judeţul Bihor, precum majoritatea judeţelor de peste munţi, a înclinat balanţa alegerilor din nov.1996 în favoarea Convenţiei Democrate şi candidatului său la Preşedinţia României. O momeală deosebită a fost administrată atunci electoratului ardelean, prin promisiuni de îmbunătăţire a nivelului de trai şi angajamentul actualului preşedinte privind sacrificiul segmentului politic pe care îl reprezenta, de genul: "De acum înainte, poporul nu va mai trebui să se mai sacrifice, cei care se vor sacrifica vor fi preşedintele, miniştrii, oamenii politici". Sau: "Dispunem de finanţarea externă, astfel că vom asigura relansarea economică. Va fi bine, vă spun eu, că va fi bine". Poporul asculta şi-şi zicea: "N-or fi ele toate aşa, dar jumătate dacă se vor adeveri, tot va fi ceva". Şi au votat. Şi aleşii s-au ţinut de cuvânt, dar în sens invers.

În mai puţin de jumătate de mandat au închis sau au redus activitatea cu peste 50% numai în judeţul Bihor, la majoritatea întreprinderilor în care lucrau cei care au crezut în aceste promisiuni. Dau exemplu câteva: SC Alor-SA Oradea, SC Sere-SA Oradea, SC Zahăr - SA Oradea, SCBauxita-SA Dobreşti, SC Hiperion-SA Ştei, Exploatările miniere Şuncuiuş, Bihor, Borod, Voievozi. Toate acestea fără a fi analizate, fie şi sumar, implicaţiile economico-sociale dar, mai ales sociale, dintre care amintesc: disponibilizarea a peste 4000 de persoane şi probleme sociale pentru alte 12.000. Numai în zona Dobreşti, periclitarea aprovizionării cu energie electrică a peste 20 de localităţi prin neântreţinerea liniei aeriene proprii de 20 kilowolţi care străbate comunele Bulţ, Vadu Crişului, Suncuiuş, Dobreşti; neasigurarea navetei pentru şcolarii şi cadrele didactice din Călăţea, Cornet, Zece Hotare, Dopa, Lunca Sprie, Răcaşi, Sitani, Câmpani, Vălani şi Roşia; încetarea întreţinerii drumurilor de acces între localităţi şi cătune pe o distanţă de peste 150 de km; dublarea numărului de şomeri în comunele Dobreşti, Sâmbăta, Răbăgani, Roşia, Tăbeşti, Vârciorog, Măgeşti, Vadu Crişului, Suncuiuş. Aceasta, fără să mai ţinem seama de disponibilizările din Municipiul Oradea prin reduceri de activitate de la o lună la alta. Astfel că entuziasmul produs de amintirea anilor copilăriei când umblau cu cheia atârnată la gât, i-a dispărut românului aşa cum a venit, iar dacă eşti atent la el îl vezi acum pe stradă murmurând: "Ce de promisiuni, dar ce cuvânt!".

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Traian Rânja. Se pregăteşte domnul deputat Tudor Marcu.

Domnul Traian Neculaie Rânja:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am traversat, trebuie să recunoaştem, o iarnă agitată. Cred însă că evenimentele din ultimele două luni, cu precădere cele care s-au aglomerat în a doua parte a lunii februarie, crează premisele unei evoluţii către normalitate şi stabilitate. Am avut parte de o nouă mineriadă terminată prin arestarea lui Miron Cozma. Mă refeream într-o intervenţie trecută, la pericolele ce decurg din mineriada intelectuală declanşată de anumiţi oameni politici. Ar fi cazul să înceteze şi această formă de gherilă politică, iar opoziţia să revină la tonul normal al dezbaterilor. Nu-mi închipui şi nici nu mi-aş fi închipuit vreodată că opoziţia sau Partidul Democraţiei Sociale sau Partidul România Mare să înceapă să ne laude. Aş fi foarte alarmat dacă s-ar întâmpla astfel. Pe de altă parte, trebuie ca opoziţia să ne refere un răspuns clar. Doreşte să contribuie la accelerarea procesului de schimbare sau îşi va mobiliza energiile ca şi până acum pentru ca ţara noastră să stea pe loc. Ca parlamentar, afirm cu toată răspunderea că lucrurile ar merge mai repede şi mai bine dacă am beneficia de cenzura onestă a opoziţiei. Mă tem însă că nu se va întâmpla astfel. Reacţiile Partidului Democraţiei Sociale faţă de ultima mineriadă şi faţă de sentinţa Curţii Supreme în procesul lui Miron Cozma mă fac să cred că nu vom putea găsi o formulă de dialog productiv cu acest partid. Am ajuns chiar să admir echilibristica politicii domnului Ion Iliescu şi a colegilor săi. Pe de o parte, nici domniile lor nu pot face apologia revoltei deschise împotriva autorităţii de stat. Aceasta pentru că îşi dau seama că ar fi costisitor din punct de vedere electoral. Nu prea poţi să vinzi electoratului mineriada din ianuarie ca o mişcare sindicală profesională. Cu atât mai puţin pe cea din februarie. Ce făceau, stimate domnule senator Ion Iliescu, minerii cu grenadele lacrimogene şi cu bastoanele capturate de la jandarmi în ianuarie. Dar cu cuţitele şi topoarele găsite asupra lor în februarie? Le utilizau cumva la exprimarea unui punct de vedere sindical profesional? Mă înduioşează preocuparea Partidului Democraţiei Sociale ca nu cumva Jandameria să se transforme într-o instituţie represivă. Când domnul Ion Iliescu, devenit peste noapte un veritabil atlet al libertăţii individuale, mustră Ministerul de Interne pentru că a îndrăznit să-şi facă datoria în conformitate cu legile şi regulamentele militare, mă întreb ce ar trebui să se întâmple pentru că autoritatea statului să fie cu adevărat subminată.

E adevărat că în iunie 1990, la putere fiind, domnul Ion Iliescu avea o altă părere despre ameninţarea la adresa autorităţii de stat. Dar de atunci a trecut ceva timp. Nici în 1991, domnul Ion Iliescu nu crede că ar fi avut loc o subminare a autorităţii statului. În definitiv, Miron Cozma şi companionii săi s-au comportat ca nişte adevăraţi gentelmeni, nu au făcut nimic decât să dea foc Palatului Victoriei şi să alunge un guvern. Vor spune sofiştii din P.D.S.R.: "Nu Miron Cozma este singurul vinovat." Ştim foarte bine acest lucru. Mai sunt şi alţii. Nu ne rămâne decât să sperăm că această meritorie preocupare a Partidului Democraţiei Sociale faţă de libertatea individuală şi faţă de statul de drept, se va traduce, de exemplu, prin aplauzele domniilor lor la ideea sancţionării autorilor şi inspiratorilor mineriadei din 1990. Cred că domnul Ionescu şi colegii domniei sale sunt de acord că ar fi păcat ca de aceste infracţiuni să răspundă doar Miron Cozma.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Tudor Marcu. Se pregăteşte domnul deputat Eugen Nicolicea. Este aici? Domnul deputat Nicolicea. Nu este.

Domnul Tudor Marcu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru soluţionarea legală a situaţiei existente, vă aduc la cunoştinţă şi cu această ocazie tuturor celor interesaţi şi opiniei publice următoarele acţiuni care au ca scop diminuarea capacităţii producţiei de apărare, aducerea de prejudicii grave unor programe de modernizare a tehnicii militare aflate în derulare la S.C. Electromagnetica, Fabrica de produse speciale cu parteneri externi şi interni. Se doreşte însuşirea prin privatizare, prin aşa-numitul "pas", la un preţ derizoriu de către un grup de influenţi a patrimoniului aferent S.C. Electromagnetica, inclusiv a patrimoniului corespunzător Fabricii de produse speciale care, conform Legii 78/1995, face obiectul proprietăţii statului.

În perioada octombrie-noiembrie 1998, o parte din membrii conducerii S.C. Electromagnetica au considerat că este momentul cumpărării la un preţ derizoriu a pachetului de acţiuni majoritar, 51%, care este în posesia F.P.S.-ului. Dar în cadrul S.C. Electromagnetica există şi Fabrica de produse speciale, unitate organizatorică de producţie specială, fără personalitate juridică dar cu programe de modernizare de tehnică militară de importanţă deosebită. Nu e cazul să le dataliez aici, sunt vreo 6 astfel de programe care aduc modernizare tehnicii de blindate, tehnicii de luptă de alte categorii şi tehnicii de telecomunicaţii militare în interoperabilitate cu telecomunicaţiile civile interne dar şi militare ale organismelor internaţionale la care România doreşte să fie parte componentă în viitor. O parte din managerii S.C. Electromagetica au considerat că dacă Fabrica de produse speciale ar fi desfiinţată, atunci privatizarea prin metoda "pas", ar avea câştig de cauză la F.P.S. Şi cu oarecare sprijin din partea unor funcţionari F.P.S., s-ar putea achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni la un preţ mult mai mic decât cel real. În acest sens, Ministerul Industriei şi Comerţului, culmea, chiar ministerul condus de domnul Berceanu a întocmit un proiect de hotărâre a Guvernului prin care se propunea transformarea Fabricii de produse speciale în societate comercială de sine stătătoare, având acceptul Ministerului Apărării Naţionale şi a Oficiului de Stat pentru Probleme Speciale. Deci, s-a dorit detaşarea faţă de Electromagnetica numai în scopul de a nu fi privatizată, încă nu este momentul şi nici nu se ştie cum se va privatiza sectorul special al industriei de apărare. Dar F. P.S., stat în stat, nu numai că a refuzat acceptarea proiectului de hotărâre de Guvern. Ei nu au nici un stăpân. Dar, mai mult, aprobă provatizarea integrală a procentului de 51% din capitalul social Electromagnetica, inclusiv patrimoniul capacităţii producţiei de apărare şi vânzarea acesteia către organizaţia Pas Electromagnetica la valoarea de 14 miliarde lei. Această acţiune este contrară Legii 78/1995 şi nu a fost avizată de nici-un organism abilitat de lege.

Ministrul apărării naţionale, domnul Victor Babiuc relevând, spre lauda domniei sale, situaţia ilegală pe cale de a fi oficializată, a solicitat măsuri potrivit legislaţiei în vigoare. Pentru clarificarea acestei situaţii, citez din adresa Ministerului Apărării Naţionale către F.P.S. Nu schimb nici o virgulă măcar. "În procesul de privatizare S.C. Electromagnetica, se încearcă minimizarea inventarului Fabricii de produse speciale din componenţa sa. Nerespectându-se prevederile Legii 78/1995 privind protecţia personalului şi patrimoniului din sectorul producţiei de apărare care la art.15 prevede că "privatizarea agenţilor economici care au structură şi capacităţi de producţie pentru apărare nu poate afecta integritatea, funcţionarea şi nivelul producţiei pe aceste capacităţi." Astfel, managerul general a dispus minimizarea inventarului producţiei speciale sub 10% din totalul societăţii, deşi în mod real, el era de 18%. În acest scop, managerul general a hotărât chiar înainte de executarea inventarului transferarea integrală a atelierului de prelucrări mecanice al Fabricii de produse speciale în patrimoniul civil al societăţii. Este de menţionat că sectorul special a fost restructurat, ajungându-se la o cifră totală de 330 de salariaţi de la 1480, existând posibilitatea ca numărul final de salariaţi să scadă la 250, prag minim de funcţionare. Însă, la potenţialul uman de care dispune în prezent, fabrica a realizat aproximativ 20% din valoarea producţiei marfă al întregii societăţi care are circa 3300 salariaţi. Iată de ce se doreşte privatizarea sectorului acesta special. Este intersecţia mea acum, intarsul meu. Pentru că este extrem de benefică producţia aceasta de tehnică militară pentru S.C. Electromagnetica care, după... scuze pentru cacofonie, care după ce s-a privatizat este aproape în stare de faliment.

"Secretarul de stat în Ministerul Industriilor", preiau citatul Ministerului Apărării, "Secretarul de stat în Ministerul Industriilor şi Comerţului, Nicolae Stăiculescu a intervenit la F.P.S. în scopul intrării în legalitate a acţiunii de privatizare, propunând o soluţie amiabilă, respectiv iniţierea unui proiect de hotărâre de Guvern privind desprinderea Fabricii de produse speciale de S.C. Electromagnetica S.A. ca societate comercială independentă, ksoluţie agreată de Ministerul Industriei şi Comerţului, şi de către Ministerul Apărării Naţionale. Însă managerul general al S.C. Electromagnetica, un anume inginer Scheuşan Eugen a intervenit la directorul Direcţiei privatizare din F.P.S. Cristian Nacu, care i-a dat asigurări că licitaţia de privatizare va avea loc aşa cum doreşte echipa managerială a societăţii, fără a ţine cont de existenţa Fabricii de produse speciale, lucrul acesta îl spune ministrul Babiuc. Se apreciază că prin desfiinţarea Fabricii de produse speciale din cadrul S.C. Electromagnetica S.A. se aduc prejudicii grave unor programe de modernizare a tehnicii militare aflate în derulare cu partenerii externi şi interni". Am terminat citatul domnului Babiuc.

În concluzie, domnilor de la F.P.S., care de fapt aţi ajuns un kfel de stat în stat, şi care din cauza intereselor personale foarte mari, nu mai respectaţi nici o lege în ţara aceasta. Vă întreb: l. Până la ce limită credeţi că puteţi să forţaţi încălcarea tuturor legilor în vigoare în privinţa proprietăţii de care fac atâta caz actualii guvernanţi şi partide momentan majoritare; 2. Având în vedere chiar evenimentele actuale, când se trag la răspundere de către actuala putere responsabilii unor evenimente de acum aproape 10 ani, chiar credeţi că nu veţi fi traşi la răspundere pentru adevăratele fraude făcute chiar pe faţă în prezent în procesul privatizării, sursa beneficiilor dumneavoastră şi ai celor care vă muşamalizează tacit fraudele?

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Pâslaru. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Partidul Democraţiei Sociale din România constată cu îngrijorare kcă în ultimii doi ani de când la pputere se află guvernele coaliţiei CDR-USD-UDMR, ţara a fost adusă în haos şi populaţia la disperare. Reforma economică a fost compromisă datorită jocurilor politicianiste şi intereselor de partid, a incompetenţei, incoerenţei deciziilor, corupţiei guvernanţilor, clientelismului şi nepotismului pe care-l practică puterea, promovării de politici inadecvatge specificului naţional. Actuala putere, ca urmare a propriilor acţiuni ineficiente şi fără orizont, a nesfârşitelor disensiuni care se manifestă în cadrul coaliţiei la guvernare, în faţa unei situaţii limite de faliment politic. Măsurile luate în cadrul aşa-zisei reforme au constituit în fapt acţiuni de instituire a unei economii de subzistenţă care au determinat sărăcirea fără precedent a populaţiei, în condiţiile în care un grup restrâns de persoane, apropiate puterii, s-au îmbogăţit peste măsură.

În numele terapiei de şoc, Guvernele de dreapta au provocat degradarea voită a industriei, a agriculturii, au redus procesul de reformă la lichidarea haotică a unor întreprinderi importante pentru reformă la lichidarea haotică a unor întreprinderi importante pentru economia naţională, la simularea privatizării, prin care s-au adus grave prejudicii economiei şi vieţii sociale, la desfiinţarea a sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii şi descurajarea capitalului auktohton. Puterea actuală încearcă să demonstreze că prin retragerea statului din economie şi numai prin măsuri economice extreme, renunţarea la orice formă de sprijin şi stimularea întreprinzătorilor privaţi, a agriculturii, exporturilor şi investiţiilor, s-ar rezolva în mod nemijlocit şi problemele sociale. S-a dovedit că tratarea cu dispreţ şi ignorarea intereselor ţării, transformarea reformei într-o dogmă care trebuie aplicată cu orice preţ, naşte mari tensiuni sociale şi pericole la adresa democraţiei şi statului de drept. Iată, de ce Partidul Democraţiei Sociale din România consideră că este normal ca în acest moment partidele din coaliţia CDR-USD-UDMR să-şi asume responsabilitatea actelor de guvernare ce au compromis idealurile redvoluţiei din decembrie 1989 privind transformarea structurală a economiei româneşti, eliminarea subdezvoltării şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Ruinarea economiei şi deteriorarea gravă a condiţiilor de viaţă ale populaţiei sunt rezultatul faptului că puterea actuală a refuzat întotdeauna să accepte ideea că reforma nu se poate realiza fără a lua în considerare necesitatea asigurării unei legături strânse între eficienţa economică şi solidaritatea socială în absenţa căreia societatea se bulversează prin stări de tensiune şi chiar de conflict. Modul în care s-a acţionat în ultimii doi ani nu crează condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea unei reforme menite să relanseze economia şi să asigure pacea socială.

Bugetul pe anul 1999, votat la comandă de majoritatea parlamentară este un buget împotriva intereselor naţionale, împotriva dezvoltării, împotriva cetăţenilor României. În loc de aplicarea unor soluţii constructive care să asigure depăşirea stării actuale de criză, puterea apelează la măsuri de represiune împotriva tuturor celor care-şui manifestă dezaprobarea faţă de lipsa de preocupare a guvernanţilor pentru rezolvarea gravelor probleme economice şi sociale cu care se confruntă populaţia. Este timpul ca întreaga clasă politică să înţeleagă că o reformă adevărată şi un climat economic favorabil şi stimulativ, nu se pot realiza fără un guvern competent şi responsabil şi un program care să aibă sprijin popular explicit şi larg, un program care să vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor să stopeze declinul economic şi înrăutăţirea situaţiei sociale.

În aceste condiţii, Partidul Democraţiei Sociale solicită puterii actuale reconsiderarea politicii sale economice prin schimbarea fundamentală a orientării acesteia în sensul relansării, a realizării unei creşteri economice susţinute de sectorul privat, îndeosebi a întreprinderilor mici şi mijlocii sprijinite de stat, precum şi a politicii sociale, asigurându-se suportabilitatea costurilor reformei de către întreaga populaţie şi, treptat, creşterea puterii de cumpărare.

P.D.S.R. consideră că la acest moment, interesul naţional reclamă o analiză lucidă a actelor de guvernare realizate în ultimii doi ani, a consecinţelor lor, precum şi evaluarea printr-un efort comun al tuturor forţelor politice parlamentare, a soluţiilor realiste de depăşire a gravei crize economice şi sociale.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ilie Neacşu. Se pregăteşte domnul deputat Petre Naidin.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În ultima vreme, reprezentanţii cei mai autorizaţi ai puterii, sprijiniţi de câţiva mercenari cu pretenţii de analişti politici şi de o însemnată parte a presei, subordonată vizibil Palatului Cotroceni şi coaliţiei guvernamentale, încearcă să convingă opinia publică internă şi internaţională că mălsurile de ordin militar adoptate spre a-i aduce la tăcere pe cei înfometaţi, se înscriu în procedurile legale pentru consolidarea statului de drept. Şi propaganda această goală de conţinut şi prezentată în faţa unui popor, a dus la limitele subzistenţei în formă dispreţuitoare, ar fi avut ceva succese dacă statul de drept din viziunea ţărănisto-liberală, ar fi încercat să asigure cetăţenilor săi locuri de muncă, venituri decente, gratuităţi în învăţământ, medicamente pentru bătrâni, creşteri economice în industrie, comerţ, transporturi, agricultură, condiţii pentru reluarea activităţii ştiinţifice şi de cercetare etc.

Se pare că programele de demolare, lichidare, închidere a întreprinderilor, de sărăcire generală, de pregătire militară pentru a înăbuşi în sânge orice formă de protest sindical, a ocupat în întregime agenda de lucru a actualei puteri. Distrugerea a tot ceea ce a funcţionat până în 1989 şi aducerea populaţiei la nivelul de trai din perioada interbelică, este ţelul suprem al politicii coaliţiei guvernamentale.

Stimaţi colegi,

Ultimele evenimente ne-au pus pe gânduri şi ne-au determinat să răsfoim cartea de istorie. Victoria de la Stoieneşti a trupelor de elită din sistemul militar în confruntarea cu minerii se înscrie în şirul glorioaselor fapte ale ţărăniştilor şi liberalilor. Ar fi fost păcat dacă s-ar fi încheiat secolul şi mileniul fără o nouă vărsare de sânge în care liberalii şi ţărăniştii, braţ la braţ de această dată, au demonstrat că prin guvernare ei înţeleg consolidarea propriilor privilegii, populaţiei oferindu-i foamete, nesiguranţă, bastoane , gloanţe, gaze toxice, tancuri etc. Iată, stimaţi colegi, că 1907, 1929, 1933 n-au fost cazuri izolate. În plină modernizare a lumii, colegii nkoştri ţărănişti, liberali, usedişti şi udemerişti intimidează mişcările legale de protest sindical, vânează adversari politici, transformă postul public de televiziune în mijloc propriu de proplagandă, ucid oameni şi toate acestea se desfăşoară în numele statului de drept. Ce stat de drept o fi acesta, stimaţi colegi, când creierele guvernanţilor sunt înlocuite cu braţele vânjoase ale trupelor speciale? Stat de drept este acesta în care puterea asfixiază opinia publică prin intermediul TVR, PRO TV, Prima TV cu tot felul de minciuni la adresa opoziţiei, fără ca aceasta să aibă posibilitatea de a se apăra. Ce stat de drept edifică actualii guvernanţi când ministrul justiţiei, Valeriu Stoica, stabileşte termene de judecată în procesele dirijate de Palatul Cotroceni. Eu, unul, cred că domnul Valeriu Stoica s-a transformat într-un periculos agitator politic, abuzând în văzul lumii de poziţia sa de stăpân al justiţiei, atmosfera din tribunale şi judecătorii este de atât de tensionată încât într-o zi ne putem trezi cu o grevă a magistraţilor care protestează împotriva presiunilor politice la care sunt supuşi de ministrul justiţiei care, cu adevărat, compromite ideea de justiţie şi de preşedintele Emil Constantinescu.

Stimaţi colegi,

Seninătatea cu care coaliţia aflată la putere priveşte măcelul de la Stoeneşti, mă face să cred că guvernanţii acţionează sub hipnoză. Doresc să fac menţiunea că n-am fost de acord cu ultima deplasare a lui Cozma şi a minerilor către Bucureşti. Aşa strâmbă cum a fost, decizia Curţii Supremă de Justiţie, chit că această instituţie a fost politizată în ultimii doi ani la maxim, trebuia respectată, dar să ucizi oameni, să-i arunci în Olt, să-i mutilezi, să-i umileşti în faţa camerelor de luat vederi, să-i determini în arest să scrie că şi-au distrus propriile mijloace de transport, să le furi verighetele, ceasurile, lămpaşele, să-i cataloghezi bandiţi, mi se pare că toate aceste aspecgte nu aparţin nici-unui stat de drept, ci unui stat tribal primitiv. Se zvoneşte, domnilor colegi, că numărul morţilor se ridică la câteva zeci, al dispăruţilor la peste 70, iar numărul răniţilor depăşeşte 150. Iată de ce este mai necesar ca oricând ca Parlamentul să iniţieze o anchetă amplă asupra evenimentelor de la Stoeneşti. Puterea numărul unu în stat nu poate sta indiferentă la abuzurile unor instituţii care măcelăresc muncitori în numele unei democraţii care se confundă tot mai mult cu totalitarismul.

În încheiere, doresc să vă prezint o mostră oficială parafată de Guvern prin care domnul Valeriu Stoica care, de altfel, semnează în numele primului ministru, transformă justiţia într-o feudă proprie şi încalcă Legea bugetului de stat dorind transformarea Ministerului Justiţiei într-un stat în stat. Domnul Valeriu Stoica ne propune o completare la Ordonanţa Guvernului nr.32/1995 privind timbrul judiciar. Iată ce spune dumnealui, şi semnează: "De asemenea, din veniturile provenite din vânzarea timbrului judiciar se vor asigura sumele necesare pentru construirea şi cumpărarea de locuinţe de serviciu, pentru efectuarea cheltuielilor de protocol ale Ministerului Justiţiei, precum şi pentru plata specialiştilor şi a colaboratorilor externi care participă la elaborarea unor proiecte de coduri şi altor acte normative importante pentru activitatea justiţiei, sumele alocate pentru efectuarea acţiunilor de protocol se stabilesc în funcţie de necesităţi, prin ordinul ministrului justiţiei, fără a fi aplicate limitele maxime prevăzute în anexa nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice". Dacă un astfel de om mai poate sta în fruntea Ministerului Justiţiei, înseamnă că statul de drept este în pericol şi el este sabotat din interiorul coaliţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petre Naidin. Se pregăteşte domnul deputat Bara Radu Liviu.

Domnul Petre Naidin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am să încep cu un citat: "România va deveni o ţară democratică, liberă şi prosperă la care am visat întotdeauna.", ne amăgea în noiembrie 1996 cel care doi ani mai târziu, invitat de primul-ministru de a prezida şedinţa de Guvern, să recunoască:"Ţara noastră traversează o perioadă extrem de gravă de criză economică."

Şi dacă "Medice, cura te ipsum" poate fi alegaţia să întărească crezul prezidenţial că mai poţi fi fericit, nici Fondul Proprietăţii de Stat nu se simte prea bine. Nu neapărat, conform datelor prezentate pentru anul trecut, că s-a autodevorat, ci la modul cum s-a gândit: "Ce e gratis, nu-i pentru toată lumea".

În 1998 s-au privatizat circa 1200 de societăţi, din care 72% este ponderea celor mici, dar culmea, capitalul social deţinut a scăzut în 6 ani de la 45,2 mii miliarde în 1992, la 41,4 miliarde anul trecut; volumul încasărilor şi, respectiv, al investiţiilor angajate în contractele de vânzare-cumpărare în moneda naţională, reflectă scăderea capacităţii de absorbţie a pieţii interne de capital, ele scăzând de la 3000 de miliarde în 1996 la 1972 miliarde cu doi ani mai târziu.

S-a reuşit, în entuziasmul naţional, să se realizeze transferul de proprietate cu 100% al industriei cimentului, culmea, principalului nostru concurent pe piaţa externă a materialelor de construcţii, firma LAFARGE. Care majorează preţul cimentului de la 25 de dolari pe tonă la 65 pentru piaţa internă, şi doar 30 de dolari pe tonă pentru export. Drept pedeapsă pentru prostia românească, "investitorul nostru strategic" închide o parte din ce a cumpărat, iar în Ardeal, remarcă presa, se importă ciment şi din Ungaria şi din Austria.

România a realizat în 1990, trebuie să amintim, investiţii publice de circa 15 miliarde dolari, iar anul trecut să se realizeze lucrări de numai 4 miliarde.

Concepţia volitivă "după noi, potopul" conduce la celeritatea tranzacţiilor la ROMTELECOM cu compania OTE grecească, care plăteşte cu greutate ce i-au oferit heralzii privatizării, promite investiţii de 5 miliarde de dolari, dar va şi concedia 10 mii de salariaţi, şi drept recompensă ne majorează tarifele cu 30% de la 1 ianuarie 1999!

Sinteza oferită de F.P.S., nedorit confirmă starea de hazard şi incertitudine, dar ne şi aminteşte de tranzacţia de la PETROMIDIA cu liderul mondial al drojdiei de bere, care doreşte să proceseze petrolul din Caspica, dar are serioase blocaje financiare pe piaţa internaţională. Iar KVAERNER - IMGB, ca orice firmă serioasă, afirmă că va plăti la CONEL când va plăti toată lumea.

În schimb, FPS rezolvă şi impasul că nu avea lichidări în portofoliu, aşa că rade judiciar 127 de societăţi anul trecut şi fără remuşcări administrativ doar 7.

Poate fi un succes, de asemenea, că în 1997 au fost schimbaţi circa 50% reprezentanţi în AGA cu apostolii Puterii, iar anul trecut, mai sunt stabilizaţi circa 37% din specialiştii preşedintelui şi ataşaţii reformei.

Şi pentru că domnia sa ne propunea de anul trecut să trecem împreună puntea peste râul învolburat al tranziţiei, recent, într-o abordare pragmatică, ne propunea: "Trebuie să facem o reformă rapidă, adică să folosim un tren, dar în acest tren să ne urcăm cu toţii. Nu avem voie să ne îmbulzim spre acest tren, să ne dăm coate, încât numai cei puternici să intre în tren şi ceilalţi să-i pierdem pe drum sau să-i aruncăm, pentru că numai avem nevoie de ei."

Este cert, domnule preşedinte, deşi raportul activităţii FPS în anul trecut uită să precizeze, că cei 250 de mii de disponibilizaţi, restructuraţi şi uitaţi, sigur l-au pierdut! Urmează încă pe atâta în acest an, care vă vor ţine minte şi vă vor întreba: "Credeţi în poveşti, domnule Emil Constantinescu?"

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Radu Liviu Bara. Se pregăteşte domnul deputat Károly Kerekes.

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aproape zilnic mass-media ne relatează scene tulburătoare produse de exploziile reţelei de alimentare cu gaze. Sar în aer locuinţe, este pulverizată agoniseala de o viaţă a unor familii, mor unii oameni, sunt răniţi şi mutilaţi alţii, pe viaţă. Toate aceste nenorociri au drept cauze defecţiuni, de regulă, minore ale instalaţiilor de distribuţie a gazelor sau ale instalaţiilor interioare, ale banalelor racorduri şi mai banalelor aragaze pe care ne fierbem zilnic cafeaua. Situaţia durează de ani de zile, se pare, însă, că s-a amplificat în ultima perioadă.

Stau şi mă întreb: să fie, oare, fatalitate pentru localităţile româneşti aceste explozii? Trebuie să le contemplăm cu neputinţă şi nepăsare? Chiar nu putem face nimic pentru a le evita? Sau nu avem, oare, soluţii? Să nu dispunem de forţele umane şi materialele necesare? Nu le pot accepta şi nici unul dintre noi nu ar trebui să o facă.

Cred, mai degrabă, că instituţiile competente ale statului, Ministerului Industriei şi Romgazul, nu îşi fac cum trebuie datoria.

Aceste organisme au obligaţia legală şi morală să elaboreze şi să aplice de îndată măsuri concrete, special gândite pentru preîntâmpinarea producerii unor asemenea evenimente. Nu intervenţia ulterioară, aşa cum se procedează în prezent, este soluţia. Evenimentul nu trebuie să se producă. Pe morţi nu-i mai putem învia, iar suferinţa nu poate fi înlăturată cu bani sau cu acţiuni de solidaritate umană.

Mă gândesc, domnilor colegi, la unele măsuri extrem de puţin costisitoare din punct de vedere material şi financiar, măsuri pentru a căror elaborare şi aplicare este solicitată, în primul rând, inteligenţa, spiritul organizatoric şi ingeniozitatea factorilor de răspundere.

Din câte s-a putut constata, cea mai mare parte a evenimentelor, fie că acestea s-au produs în Bucureşti sau în alte localităţi din ţară, au avut la origine defecţiuni, de cele mai multe ori minore, ale instalaţiilor de gaze din bucătării, scurgeri de gaze independente, nedepistate la timp, mici fisuri sau racorduri la duzele nemontate cum trebuie.

Este vorba, stimaţi colegi, de lipsa unui sistem de control periodic al instalaţiilor interioare, de lipsa unui sistem eficient de service, la care să se poată apela pentru efectuarea unor reparaţii mărunte sau pentru înlocuirea unor piese, a unor racorduri îmbătrânite, pe punct de fisurare.

Are, oare, Romgazul, în gândirea sa, şi în localităţile interesate, grupe de lucru specializate, la care chiar dacă nu îi sunt subordonate decât metodologic, să se poată apela cu uşurinţă, la nevoie, cu costuri accesibile? Experienţa noastră, a tuturor, demonstrează că nu există asemenea structuri sau, dacă există, ele nu sunt cunoscute de marele public, deoarece nu se face nimic în acest sens.

Este, oare, greu să înfiinţeze asemenea servicii? Fără îndoială că nu.

Să nu avem, oare, oameni calificaţi? Nici vorbă. Se poate apela fără nici o greutate la şomeri sau, în ultimă instanţă, la pensionari proveniţi de la Romgaz, care reprezintă marele avantaj că sunt deja calificaţi. Ar fi şi ei mulţumiţi cu un câştig în plus şi am dormi şi noi liniştiţi, fără teama că vom sări în aer, la o simplă scăpărare de chibrit sau apăsare pe întrerupător. Sau poate ne este frică să nu se îmbogăţească pensionarii?

Zău, domnilor de la conducere, mai multă grijă faţă de sănătatea şi viaţa semenilor noştri, credem că nu ar dăuna nimănui. Dimpotrivă, un mic efort de gândire nu strică nimănui, nici măcar miniştrilor.

Nu în ultimul rând, domnilor diriguitori ai Romgazului, cred că ar trebui să mai introduceţi pe conducte acel gaz cu miros specific, miros pe care-l ştim din copilărie, dar pe care începem să-l uităm şi care avea darul de a ne avertiza că ceva nu este în regulă.

O singură viaţa salvată, domnilor colegi, cred că ar necesita o cheltuială în plus.

În încheiere vă doresc, domnule ministru al industriei şi domnilor şefi de la Romgaz, să aveţi o bună inspiraţie pentru a vă gândi la viaţa şi sănătatea clienţilor dumneavoastră şi pentru a găsi cele mai eficiente mijloace, în scopul evitării "focurilor de artificii" produse în lungul şi latul ţării de instalaţiile pe care le păstoriţi.

Vă mulţumim.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Kerekes Károly, după care urmează domnul deputat Petre Bejinariu, care este ultimul înscris pe listă.

Vă rog.

Domnul Kerekes Károly:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru unii din colegii noştri, intervenienţi notorii în tema pericolului maghiar, vacanţa parlamentară şi programul special de lucru din ultimele săptămâni au însemnat o adevărată tragedie, neavând, astfel, la dispoziţie timpul afectat pentru intervenţii de la această tribună, neavând posibilitatea să deplângă pericolul imaginar ce ameninţă mereu statul român din partea U.D.M.R.-ului.

Aceşti îngrijoraţi de serviciu, la prima ocazie ce le-a oferit această zi mult aşteptată, reacţionează cu vehemenţa obişnuită la orice eveniment, mai mult sau mai puţin important, ce este legat de comunitatea maghiară din ţară, propunând atenţiei Parlamentului un întreg set de probleme.

Bineînţeles, din acest set de probleme al domnului deputat Lazăr Lădariu, deputat de Mureş, nu poate lipsi forumul cetăţenesc din Miercurea Nirajului, care, în opinia P.U.N.R. Mureş, reprezintă un pericol mai mare decât acţiunile lui Miron Cozma.

Este regretabil că nici după 9 ani de democraţie, unii nu reuşesc să observe că minoritatea maghiară din România îşi revendică drepturile exclusiv cu mijloace democratice. Din arsenalul U.D.M.R.-ului nu fac parte bâta, toporul sau lanţul! Mişcările noastre revendicative cu caracter de masă se epuizează în demonstraţii cu lumânări şi cărţi, strângeri de semnături pentru petiţii colective şi forumuri cetăţeneşti. Este o mare deosebire, doamnelor şi domnilor.

De altfel, Forumul cetăţenesc de la Miercurea Nirajului, ca şi cele anterioare de acest gen, este o problemă internă a comunităţii maghiare, acesta nefiind altceva decât una dintre formele de exercitare a dreptului constituţional, ce se numeşte libertatea de exprimare.

A exprima nemulţumiri, a căuta căi noi, într-un cadru democratic, cu participarea largă a presei, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea maghiară din România nu înseamnă sub nici o formă acţiuni antistatale şi antiromâneşti.

Pe domnul deputat Lazăr Lădariu îl deranjează şi alegerea recentă în funcţia de preşedinte a U.D.M.R. Mureş a avocatului Kinkses Elod. Şi aceasta este tot o problemă, ce ne priveşte exclusiv pe noi. În astfel de chestiuni nu dorim să ne consultăm cu alţii, mai puţin cu P.U.N.R. Mureş.

Aşadar, îngrijorările manifestate azi de domnul Lădariu nu reprezintă altceva decât eforturi disperate de a reface cu orice preţ imaginea şifonată a P.U.N.R.-ului în faţa electoratului său, micşorat la număr, în ultima vreme.

Un partid serios de opoziţie nu aşa procedează! Mai degrabă este preocupat de problemele reale ale ţării, cum sunt cele economice şi sociale, care din păcate există cu grămada.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Petru Bejinariu, ultimul de pe listă.

Vă rog.

Domnul Petru Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Insula Şerpilor este teritoriu ucrainean, cu toate urmările care decurg din aceasta, spune domnul Boris Tarasiuc, ministru de externe al Ucrainei, în săptămâna trecută, în vizită în România. Dar urmările care decurg din aceasta nu le-a spus domnul Tarasiuc, ci le spunem noi.

Prima este încercarea de a legitima raptul din 4 februarie 1948 al Rusiei asupra ţării noastre, când ni s-a luat Insula Şerpilor, fără nici un tratat semnat de guvernele celor două ţări. Prin urmare, Rusia a lăsat moştenire Ucrainei teritorii care nu-i aparţineau: nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei, luate prin ultimatum în 1940 şi, respectiv Insula Şerpilor, luată tot pe baza legii forţei, în 1948.

A doua urmare este încercarea de a modifica linia de demarcaţie în zona de platou continental al Mării Negre, în raport cu Insula Şerpilor, de la 12 la 200 mile marine, în favoarea Ucrainei, platou cu mari posibile rezerve de hidrocarburi, unele deja identificate.

A treia urmare este că Ministerul Afacerilor Externe îşi demonstrează incapacitatea şi în negocierea problemelor restante, respectiv cele rămase de la graba cu care s-a semnat tratatul de bază dintre România şi Ucraina la 12 iunie 1997 de către domnul preşedinte Emil Constantinescu şi domnul preşedinte Leonid Kucima, într-o atmosferă de mare jubilaţie pentru partea română.

La parafarea, semnarea şi ratificarea tratatului de bază au fost ignorate argumentele istorice, juridice şi morale, au fost nesocotite repetatele propuneri şi soluţii ale Partidului Democraţiei Sociale din România şi în general ale opoziţiei şi au fost uitate marele aspiraţii ale comunităţilor româneşti de a reveni la patria mamă. "Dar tratatul l-am încheiat, renunţând pentru vecie la o şesime din teritoriul ţării, unică în istoria noastră milenară", scrie în săptămânalul "Naţiunea" academicianul Vasile Geonea.

Astăzi se aud voci şi de la putere, care recunosc acum că semnarea tratatului româno-ucrainean a fost o greşeală.

Iată că atât de promovatul sacrificiu istoric s-a făcut în zadar, iar acum suntem îndemnaţi să înţelegem că este nevoie de stabilitate în zonă, că Ucraina este un stat puternic la est, că la un eventual proces la Haga nu avem şanse etc.

Pe postul de televiziune al puterii, respectiv TVR1 sunt invitaţi tot felul de analişti politici, care explică problemele de politică exernă, cu tot felul de fraze şi parafraze şi cu nici un cuvânt clar şi ferm pentru interesul naţional.

Noi solicităm Ministerului Afacerilor Externe să desfăşoare convorbiri şi tratative reale, temeinic pregătite şi argumentate, plecând de la singura idee că pământul ţării nu se negociază, ci se apără.

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, lista de vorbitori s-a încheiat. O să rog liderii de grupuri să îi convingă pe colegi să vină în sală, să putem începe partea a doua a şedinţei.

De asemenea, rog secretarii de şedinţă să vină aici şi sper să putem începe foarte repede partea a doua a şedinţei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am declarat deschisă şedinţa azi dimineaţă. Vă anunţ acum că din totalul celor 342 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 285, 57 fiind absenţi şi din aceştia 22 participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul prevăzut de art. 128 din regulamentul nostru este întrunit.