|
|
Şedinţa a început la ora 8.43. Lucrările au fost conduse de doamna Paula Maria Ivănescu şi de domnul Vasile Lupu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Corneliu Ciontu şi Ioan Vida Simiti, secretari.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Doamnelor şi domnilor colegi, Începem prima parte a şedinţei de astăzi cu intervenţiile politice ale domnilor şi doamnelor colege care au dorit şi s-au înscris din timp pentru acestea. Acum recunosc că prezenţa este atât de slabă încât nici nu ştiu care este ordinea în care aş putea să fac acest lucru.
|
|
|
Domnul Mihai Vitcu de la PDSR este? Nu este, nu? Domnul deputat Lazăr Lădariu, Grupul parlamentar al PUNR.
|
|
|
|
Domnul Lazăr Lădariu: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Nu ştiu dacă premierul poet, Radu Vasile, a fost sau nu corijent la istorie. Ştiu doar că gestul lui de a-i gratula pe tovarăşii UDMR-işti de la guvernare la împlinirea celor 150 de ani de la Revoluţia din 1848-49, este o gafă înscrisă în seria unei politici dâmboviţene falimentare, antinaţionale, tot mai îndepărtată de problemele reale ale românilor. Ca unul care nu obişnuiesc să confund o sărbătoare cu un parastas, ştiu şi ţin să-i amintesc premierului că există o memorie afectivă a istoriei şi a suferinţei care trebuie respectată, iar când cineva sărbătoreşte pe călăii neamului, jigneşte pagina îndoliată care cuprinde peste 40.000 de români ardeleni ucişi mişeleşte în 1848-49, cele peste 250 de sate, biserici şi mânăstiri arse şi rase de pe faţa pământului. Or, neam creştin cum suntem, noi iertăm, dar nu uităm. Ieri, 15 martie 1999, la Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Baraolt, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, în mai multe localităţi ardelene, ca în fiecare an după evenimentele dubioase din 1989, au răsunat imnul Ungariei şi cel secuiesc la începutul şi la sfârşitul festivităţilor pentru comemorarea aşa-zişilor "eroi de la 1848-49", au fluturat drapelele în culorile roşu, alb, verde, totul în numele păcii Europei, al unui europenism de paradă, fanfaronard, cu rol de armă propagandistică tocmai când suntem jigniţi şi dispreţuiţi mai mult. Aşa s-a ajuns la tragicele evenimente din acel martie negru din Târgu Mureşul devenit şi denumit de atunci "capitală a suferinţei româneşti", când lideri ai UDMR, în numele unor privilegii, doreau distrugerea statului naţional unitar român, prin separatism etnic şi renaşterea defunctei "regiuni autonome maghiare" şi la chemările la luptă de ieri, 15 martie, pentru enclavizarea şi federalizarea României, după modelul "Kosovo". Aşa s-a ajuns, peste noapte, la indicatoare bilingve şi în localităţi prin Ardeal la jignirea oştirii române, a jandarmeriei şi a poliţiei. Aşa s-a ajuns ca seria pretenţiilor absurde să cuprindă şi Universitatea Petöfi-Schiller şi Ordonanţele de urgenţă nr.22 şi 36, total neconstituţionale. Aşa s-a ajuns la oficializarea mascată a celei de a doua limbi oficiale, maghiara, în administraţie, prin votul Senatului la art.38-43 din proiectul Legii administraţiei publice locale, ceea ce îi va obliga, cu siguranţă, pe românii ardeleni să înveţe ungureşte, când limba oficială de stat este româna. Când un guvern antinaţional, surd şi orb permite aşa ceva, prin acceptarea tacită a unei jigniri, prin nepăsare sfidătoare, sunt posibile forumurile cetăţeneşti de la Cernatul de Jos, Valea lui Mihai şi Miercurea Nirajului şi imnul unguresc şi cel secuiesc, care începe cu "Doamne, nu îngădui să pierdem Ardealul!", şi să fluture pe pământ românesc drapelele roşu-alb-verde şi nimeni să nu audă nici strigătul Ardealului, nici dangătul de clopot, ca un semnal de alarmă. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea stângă a sălii.)
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Vă mulţumesc.
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mihai Vitcu de la PDSR.
|
|
|
|
Domnul Mihai Vitcu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Intervenţia mea am intitulat-o: "Privirile domnului preşedinte Emil Constantinescu". Săptămâna trecută am avut surpriza unei revederi a mult iubitului şi stimatului nostru conducător, domnul preşedinte Emil Constantinescu, este adevărat, nu în Parlamentul României, aşa cum s-ar fi cuvenit după doi ani de la exercitarea mandatului, ci prin intermediul micului ecran. L-am privit în ochi, aşa cum ne-a cerut în campania electorală a anului 1996. Nişte ochi obosiţi şi tulburi, dar la fel de şireţi ca şi atunci, încercând o justificare a tuturor promisiunilor neonorate, dar, ce-i mai trist, făcând altele care, cu siguranţă, vor avea aceeaşi soartă. Îmi amintesc cu câtă convingere spunea atunci că, dacă promisiunile celebrului "Contract cu România" nu se vor împlini în 200 de zile, demisia semnatarilor, deci, implicit a domniei sale, se va realiza imediat. Acum face declaraţii la fel de nevinovate, cu priză la omul de rând: "Eu nu ţin neapărat să fiu reales, nu ţin neapărat să candidez şi aceasta îmi dă posibilitatea să spun ce cred faţă de toată lumea şi nu am menajat pe nimeni". Şi ce spune domnia sa, ca să amintesc doar câteva din afirmaţiile recente, că "l-a apucat scârba de ceea ce se petrece în România, că politica care o fac probabil actualii guvernanţi este murdară şi mizerabilă, că presa care l-a propulsat în scaunul prezidenţial nu-şi mai face datoria ca altădată", etc., etc. Ceea ce este mai trist, este faptul că domnul preşedinte Constantinescu a ajuns în sapă de lemn. Ca tot românul, şi-a făcut iluzii că "vremea generaţiilor de sacrificiu s-a terminat". A ajuns domnul preşedinte să-şi vândă apartamentul din Pajura, acolo unde căra, la etajul 8, apă cu găleata, pentru a da nişte bani copiilor săi, spre a-şi rezolva problema propriilor locuinţe. Se vede treaba că afacerile au mers prost, că omul iscusit, primarul Capitalei, nu este sensibil la "drama familiei Constantinescu" şi stau săracii care cum pot: "băiatul cu soţia în subsol, fata la mansardă, în pod, iar cuplul prezidenţial, împreună cu soacra, stau înghesuiţi pe undeva în aceeaşi locuinţă, pe o stradă unde mai circulă şi maşini". Vai de liniştea şi odihna domnului preşedinte, care, măcar la Palatul Cotroceni nu are un pat în tot palatul şi trebuie să folosească numai birourile, pentru fel de fel de întâlniri într-o aglomeraţie de nedescris. Prevăzător, preşedintele nostru, cu modestia care-l caracterizează, spune că, în condiţiile în care nu va mai fi preşedinte, va sta undeva "cu chirie", sau, mă rog, o să vadă domnia sa. Ce mai spune domnul preşedinte. Fascinat de personalitatea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, ne mai amintim de începutul campaniei electorale din 1996 la Ruginoasa, domnia sa face vizite incognito în oraşele şi satele patriei. Va face vizite fără să anunţe presa, ba mai mult, o ameninţă cu manipularea. Nu ar fi prima dată, spunem noi, deşi spune că este prima dată. Dacă va fi în Dobrogea, va anunţa că se află în Maramureş. Explicaţia este comportamentul anormal al oamenilor în prezenţa presei. Or, domnia sa, la fel ca şi Cuza, vrea să aibă contacte normale. Aceste contacte nu exclud întâlniri cu persoane dragi. Acum trebuie spus că şi domnitorul Cuza şi domnul preşedinte au mai rătăcit cărările şi lumea a mai vorbit şi vorbeşte. O menţiune doar, că domnitorul Cuza avea gusturi mai alese. În concluzie, domnule preşedinte, noi vă privim de doi ani şi ceva în ochi, mai rămâne ca şi dumneavoastră, în timpul care v-a mai rămas, în drumurile lungi şi obositoare pe care le parcurgeţi în acest an al eclipsei totale de care aveţi parte, să vă uitaţi şi dumneavoastră în ochii oamenilor. Nu este nevoie să schimbaţi nici un cuvânt. Uitaţi-vă adânc în ochii lor şi poate o să înţelegeţi ceva, ceva mai mult decât spun toţi cei ce vă înconjoară. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Da şi noi vă mulţumim.
|
|
|
Are cuvântul doamna deputat Daniela Bartoş, se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari.
|
|
|
|
Doamna Daniela Bartoş: Doamnă preşedinte, Domnilor colegi, Ştim cu toţii că la data de 1 aprilie urmează să intre efectiv în funcţiune Legea asigurărilor sociale de sănătate. Conform Ordonanţei de urgenţă nr.72 din 29 decembrie 1998, trebuia ca, în perioada scursă de la începutul anului, să se organizeze toată infrastructura necesară aplicării acestui act normativ. Cu toate că existau termene precise pentru aceasta, la ora actuală nu s-a dat încă publicităţii contractul-cadru pe baza căruia urmează să se facă contractările de servicii între furnizorii serviciilor de sănătate şi casele de asigurări de sănătate. De asemenea, nu s-a realizat informatizarea la nivelul tuturor caselor de asigurări, element deosebit de important în privinţa controlului atât al celor care au datoria de a furniza fondurile necesare, cât şi a modului cum sunt utilizate aceste fonduri. În această perioadă scurtă de la începutul anului, guvernanţii nu au făcut altceva decât să discute funcţiile de conducere ale Casei Naţionale de Asigurări, care nici ea nu a scăpat de ameninţarea algoritmului politic. De asemenea, nu s-a putut finaliza lista medicamentelor care urmează să fie compensate din fondurile Casei de Asigurări şi, mai grav decât aceasta, nu s-a putut stabili modul şi procentul de compensare al medicamentelor. În aceste condiţii, la 1 aprilie, sistemul de sănătate din România este din nou în impas şi este deplin înţeleasă îngrijorarea tuturor celor care lucrează în sistem. Lucrătorii sanitari sunt îngrijoraţi şi de soarta bolnavilor, dar şi de propriile persoane care nu ştiu cum vor putea fi plătite pentru munca prestată în absenţa contractului de serviciu. În condiţiile în care starea de sănătate a populaţiei este din ce în ce mai precară, cum vă puteţi permite, domnilor guvernanţi, să patronaţi această degringoladă din sănătate? Măsurile organizatorice contradictorii, de cele mai multe ori rodul unor interese de grup, au dus la o dezorganizare fără precedent a sistemului sanitar. Nu sunt puţine păreri de un pesimism extrem, care exclud orice posibilitate de soluţionare a crizei de sănătate, pe fondul crizei generale al degradării accentuate a calităţii vieţii, a haosului general şi a pericolului colapsului final. La aceasta se adaugă şi măsurile dizarmonice, unele chiar ilogice, de aplicare a privatizării. Efectele Ordonanţei 124 privind cabinetele medicale au făcut ca medicii care au avut curajul să-şi deschidă cabinete, deschizând drumul spre privatizare, să fie, deocamdată, extrem de nemulţumiţi. Cum doriţi să dezvoltaţi sistemul privat în sănătate, ca o alternativă la cel public, prin măsurile restrictive pe care le promovaţi? În aceste condiţii, PDSR-ul atrage atenţia celor răspunzători în prezent că în curând vom constata o creştere marcată a mortalităţii, nu prin incompetenţa medicilor, ci prin imposibilitatea pacienţilor de a accede la îngrijirile medicale şi mai ales la tratamente, atât în unităţile medicale, dar mai ales în condiţiile de ambulator. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Şi noi vă mulţumim, doamnă deputat.
|
|
|
Are cuvântul doamna deputat Leonida Lari, se pregăteşte domnul deputat Iftene Pop.
|
|
|
|
Doamna Leonida Lari Iorga: Stimaţi colegi, Înainte de a fi încheiat Tratatul între România şi Ucraina, de cedare a nordului Bucovinei, la Ministerul Afacerilor Externe au fost invitaţi reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare şi atunci mi-a fost dat să aud o frază care m-a izbit pur şi simplu prin cinsimul ei faţă de propria ţară: "Noi avem nevoie de o Ucraină stabilă şi puternică". Fraza a rostit-o ministrul de externe Adrian Severin, fostul ministru, drept care i-am replicat: Dar de ce n-am avea nevoie de o Românie stabilă şi puternică? Mi-am reamintit toate acestea, fiindcă recent, la Antena 1, în dialogul cu Marius Tucă am auzit aceeaşi frază, numai că, de astă dată rostită de preşedintele ţării, Emil Constantinescu. Cu părere de rău, domnul Marius Tucă nu a insistat cu întrebările până la capăt, căci, măcar încă două se impuneau. Cum poate domnul preşedinte să spună că semnarea acestui act a fost voinţa poporului, când nu a avut loc nici un referendum şi sacrificiul sau mai bine zis sacrilegiul istoric s-a făcut cu mare fereală şi mare pază de masele populare la staţiunea Neptun. Ce-i cu avertismentul că dinspre Ucraina ne păştea mare pericol de război şi că începuserăm nişte mişcări pe Insula Şerpilor, când nici o ţară nu năvăleşte aşa, hodoronc-tronc, peste altă ţară fără nişte declaraţii, în cel mai rău caz ultimatumuri, măcar ca acela făcut de URSS în '40, şi apoi incoerenţa, lipsa de logică a frazei: "Avem nevoie de o Ucraină stabilă şi puternică." Păi, stimabililor domni, fiind Ucraina mai puternică decât România, ea sigur va fi şi mai impertinentă în pretenţiile sale vizavi de teritoriile noastre strămoşeşti, fapt care s-a şi văzut după semnarea tratatului. Bieţii români de acolo nu mai au nici drepturile care le aveau până la semnare şi nici să sufle măcar româneşte. Dar principala temă de meditaţie pe care o propunem este alta. Cine este iniţiatorul, cine a dat curs frazei cu pricina: "Avem nevoie de o Ucraină stabilă şi puternică." Şi a pus-o, ba în gura fostului ministru de externe, ba în gura preşedintelui ţării, iar ei o repetă ca papagalii, fără a încerca să şi-o lămurească, legând actualitatea cu istoria Ţării Româneşti, cu suferinţele de veacuri ale poporului român. Cine-i "eminenţa cenuşie", vădit antinaţională, care le-a băgat fraza respectivă în cap? Şi ei iarăşi o repetă mereu din an în an, într-o veselie, negândindu-se la prejudiciile pe care le aduc ţării. O fi această "eminenţă cenuşie" străină românilor din ţară? O fi de peste ocean, unde Ucraina are un lobby foarte puternic? Până la urmă se va afla şi aceasta. Deocamdată, una este limpede: fraza a fost însuşită de papagalii noştri foarte lesne şi pactul cu Ucraina este de fapt "pactul papagalilor". Mulţumesc. (Aplauze slabe.)
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Iftene Pop, PNŢCD, şi se pregăteşte domnul deputat Ionel Marineci, PDSR.
|
|
|
|
Domnul Iftene Pop: Vorbesc în nume personal. Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ca român greco-catolic, dar cred că şi alţi concetăţeni gândesc la fel, indiferent de religia sau etnica căreia îi aparţin, îmi exprim surprinderea şi dezamăgirea faţă de decizia de a se limita libertatea de mişcare a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul proiectatei sale vizite în România. Consider că interzicerea ca Sanctitatea Sa să viziteze provinciile unde sunt cei mai mulţi credincioşi catolici, este nu numai o jignire adusă conducătorului spiritual a peste un miliard de oameni, personalităţii cu cel mai mare impact asupra lumii contemporane, dar transformă şi vizita Papei, care trebuia să fie un eveniment prin excelenţă benefic, o deschidere a ţării noastre către lumea civilizată, într-un argument pentru a fi în continuare consideraţi o ţară greu accesibilă valorilor democratice, sub imperiul totalitarismului remanent. În acelaşi timp, nu cred că Sanctitatea Sa Paul al II-ea, în generozitatea sa apostolică, şi-ar fi precupeţit puterile fizice... Din sală: ...este bătrân săracu!...
|
|
|
|
Domnul Iftene Pop: ...chiar şi aşa slabe cum sunt, pentru a vizita pe aceia care au rămas fideli Bisericii lui Hristos, în ciuda persecuţiei din ultimele decenii. Este greu de înţeles ca Blajul, mica noastră Romă, centrul şi focarul neîntrerupt al greco-catolicismului, al renaşterii naţionale a tuturor românilor şi încă în accepţiunea modernă a ideii naţionale, să nu aibă bucuria de a-l primi pe înaltul Pontif. Ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-i întărească puterea de a da o binecuvântare apostolică în viitoarea vizită pastorală în acest oraş sacru, lângă mormântul lui Inochentie Micu Klein, şi de a primi mărturia fidelităţii şi întruchipării vii a unei biserici martire. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Şi noi vă mulţumim.
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Ionel Marineci, se pregăteşte domnul deputat Petre Şteolea, PUNR.
|
|
|
|
Domnul Ionel Marineci: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o, prin trimitere la volumul de poezii al lui Radu Mischiu "Echilibrul în toate", "Dezechilibrul în toate". Şi am şi un motto, îi aparţine lui Lucian Blaga, care spune aşa: "Se poate simula, cu o oarecare consecvenţă, o pasiune, o meteahnă, boala, sănătatea, hărnicia, generozitatea, chiar şi energia, numai inteligenţa nu." Declaraţia mea politică de astăzi este determinată de două lucruri, lucruri care m-au făcut să apelez la acest motto. Unul priveşte o scrisoare a preşedinţiei României, adresată unor parlamentari şi semnată de un anume Constantin Teleagă, şi al doilea este un punct de vedere al Guvernului României la propunerea legislativă nr.5/1999. Amândouă cazurile sunt mostre clare ale neputinţei şi lipsei de abilitate a celor care roiesc în jurul puterii sau chiar o exercită. Despre ce este vorba. Acum o săptămână am făcut o declaraţie politică în care încriminam atitudinea dispreţuitoare a preşedintelui faţă de lumea politică. Ei bine, dacă unele îndoieli planau asupra acestor afirmaţii din cauza posibilităţii scoaterii din context de către presă, de data aceasta, consilierul domnului preşedinte a ţinut cu tot dinadinsul să întărească spusele dumnealui, ba mai mult, spune: "Vă trimitem, spre o mai bună informare, având în vedere unele comentarii...". Cu alte cuvinte, domnul consilier consideră o declaraţie politică egal un comentariu, iar noi nu suntem bine informaţi. Pentru a încheia subiectul, cer încă o dată preşedintelui să-şi ceară scuze aici în Parlament faţă de afirmaţia: "pe când lumea politică este murdară şi mizerabilă" şi, deşi neacademic, mai spun: "Schimbaţi consilierii, pentru a nu vă murdări mai mult, domnule preşedinte!" Cu privire la punctul de vedere al Guvernului la propunerea legislativă nr.5/1999, această iniţiativă îmi aparţine, vreau să protestez pentru ofensa care mi se aduce şi am în vedere de fapt cu ceea ce începe acest răspuns, avem în vedere referirea la două acte normative: HG 8/99 şi HG 462/94. Eu nu amintesc nimic despre aceste acte în iniţiativa legislativă. Este grav că un secretar de stat, Mihu Miron Biju, semnează hârtii pe care consilierii nu i le redactează corect şi cred că nu mai este nimic de înţeles: prăpastia creată între etajul puterii, parterul sfătuitorilor şi demisolul în care omul obişnuit îşi pierde dramatic speranţa, tot aşteptând să se aprindă luminiţa. Daţi-mi voie să fac şi o glumă. Un confrate de la putere îmi spunea zilele trecute că, la capătul tunelului, luminiţa este de fapt PDSR-ul. Mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Bună glumă!
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Petre Şteolea, se pregăteşte domnul deputat Leonard Cazan.
|
|
|
|
Domnul Petru Şteolea: Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Intervenţia mea de astăzi poate are şi un titlu: "Când speranţei i se frâng aripile". Iniţiativa târzie a Guvernului de a readuce în viaţă zone din ţară unde, datorită unei singure şi unice valenţe a procesului de restructurare a unităţilor economice, aceea a disponibilizărilor masive de personal şi unde lipsesc investiţiile, deci investitorii, a fost luată iniţiativa de legiferare a zonelor defavorizate, iniţiativă luată de voie, de nevoie, bine primită şi cu o oarecare speranţă. Şi aceasta atât din partea investitorilor, cât şi din partea acelora cărora acţiunea guvernamentală de ultim ceas le-a dat o fărâmă de speranţă: locuitorii zonelor defavorizate. Imediat după declararea a 20 de asemenea zone, şi în special zone miniere, în 10 judeţe ca zone defavorizate, la începutul lunii februarie a.c., mulţi investitori români şi străini şi-au arătat interesele pentru unele din acestea, chiar şi pentru zona Văii Jiului împotriva scepticismului declarat de guvernanţi într-o anumită perioadă. Până aici, toate bune şi frumoase, însă, după nici 3 săptămâni de la declararea zonelor speciale, Guvernul revine asupra deciziei sale şi, printr-o notă, restrânge suprafaţa onora din acestea. Motivul: aria geografică pe care se întind zonele defavorizate este prea mare. Ca urmare, 33 de localităţi din 5 zone miniere îşi pierd statutul de zone defavorizate. Guvernul a decis să rămână în continuare zone speciale numai localităţile în care îşi desfăşoară activitatea activităţi miniere. În primă instanţă, o decizie logică şi normală în ceea ce înseamnă această activitate, dar există şi alte zone în care monoindustrialul este valenţa vieţii economice şi sociale; aici, Guvernul nu mai vine cu nimic. După părerea multora, demersurile ulterioare făcute ca jumătate din România să intre în regimul zonelor defavorizate a fost condamnat tocmai de către membri ai Guvernului, dar poate aceasta este o realitate, poate este cazul ca, împreună, reprezentanţi ai guvernelor şi ai autorităţilor locale să tragă o linie, o linie fermă în ceea ce înseamnă definirea tuturor zonelor ţării care se pot declara ca zone defavorizate. Acest lucru este o necesitate. Guvernul a dat, prin această decizie de care aminteam, încă o dată dovadă de inconsecvenţă şi incoerenţă şi aceasta în condiţiile în care în joc sunt, aşa, pe ultima sută de metri, investitori români şi străini, care, deşi reticenţi faţă de legile româneşti, intenţionează totuşi să investească aici. Intenţia poate s-ar putea schimba în situaţia când legile se schimbă de la o zi la alta. Este, de asemenea, o incoerenţă în ceea ce înseamnă faptul că, până în prezent, nu s-a emis, aşa cum prevede art.5, alin.2 din Ordonanţa de urgenţă privind regimul zonelor defavorizate, acea Hotărâre de Guvern privind acordarea facilităţilor prevăzute în această ordonanţă. Este şi acesta un semn de întrebare. Dar semne de întrebare sunt multe. O analiză urgentă, concertată, bilaterală, Guvern-autorităţi locale şi emiterea acelei hotărâri de guvern se impune cu acuitate. Poate se impune şi pentru acele zone, şi este prioritar acest lucru, din judeţul Hunedoara în care efectul, pe de o parte, acela al măsurilor luate până în prezent de a descuraja autorităţile locale să propună Guvernului declararea unor zone ca defavorizate în cazuri justificate şi temeinice, combinat cu efectul de a se amâna luarea unor asemenea decizii îndreptăţite pentru asemenea situaţii, face ca în lista de aşteptare să fie zonele: Poiana Ruscăi pentru minerit, Hunedoara, municipiul Hunedoara pentru siderurgie şi zona Orăştie pentru industria de apărare. Sunt tot zone monoindustriale, dar toate acestea fac ca această stare de lucruri, această incertitudine şi nesiguranţă să domine atât pe investitori, cât şi pe cei care aşteaptă un loc de muncă. Speranţa, mai ales a acestora din urmă, abia mai pâlpâie. Ar fi cazul, domnilor guvernanţi, ca prin măsuri de corectare a acestei stări de lucruri să redaţi speranţa acestor oameni astfel încât pâlpâirea luminiţei speranţei să nu aibă aceeaşi soartă cu luminiţa de la capătul tunelului pentru imensa majoritate a ...
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Vă rog, domnule deputat, pâlpâiţi şi dumneavoastră 3 minute, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Petru Şteolea: S-a stins de mult sau poate a intrat într-o eclipsă prelungită, această luminiţă. Ar fi păcat! Mulţumesc, doamna preşedinte.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Şi noi vă mulţumim. Vă rog, domnilor colegi, să vă limitaţi la 3 minute, sunt foarte mulţi înscrişi şi este bine să ia cuvântul toată lumea.
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Leonard Cazan şi se pregăteşte domnul deputat Radu Mânea, PNŢCD.
|
|
|
|
Domnul Leonard Cazan: Doamna preşedinte, Doresc de la început să vă rog să aveţi amabilitatea ca, în situaţia în care aveţi vreun comentariu sau de dat vreo replică la declaraţia mea, să o faceţi de la acest microfon, să nu fiu în aceeaşi situaţie cu colegul meu Marineci. Vă mulţumesc. Declaraţia politică pe care o fac astăzi este în atenţia domnului Emil Constantinescu, preşedintele României. "Există o filosofie a vieţii în care este absolut necesar, de la cel mai simplu om până la şeful statului, să accepţi realitatea aşa cum este şi nu cum vrei sau ai dori să fie." Am citat din transcrierea discuţiei informale pe care preşedintele Emil Constantinescu a avut-o cu reprezentanţi ai presei în biroul rectorului Universităţii Bucureşti pe 5 martie. Am fi tentaţi să clamăm înţelepciunea unei asemenea afirmaţii şi, bineînţeles, şi pe cel care o emite dacă eventual am trăi în altă lume, poate şi într-o altă ţară decât România. De ce? Pentru că, de peste doi ani, domnul preşedinte şi coaliţia care l-a propulsat la Cotroceni mistifică realitatea. Numai ignoranţa sau reaua credinţă îl pot face pe actualul preşedinte al ţării să afirme că prin continuarea măsurilor de reformă aplicate până în prezent, în 6 luni, România va avea o economie sănătoasă şi solidă. Să nu fi aflat, oare, preşedintele Constantinescu faptul că, prin ceea ce se întâmplă în ultimii doi ani în economie, România a ajuns să fie folosită în toată lumea numai prin comparaţii negative? Ceea ce este cel mai grav este lipsa perspectivei de a realiza vreodată această economie solidă şi sănătoasă prin continuarea aplicării politicii economice dezastruoase pentru ţară şi pentru cetăţeni, de altfel singura de care s-a dovedit capabilă coaliţia CDR PD UDMR şi guvernele pe care le-a propus. Oare mai este nevoie să dovedim că astăzi în România se produce din ce în ce mai puţin? Că productivitatea muncii a scăzut în ultimii doi ani practic în toate ramurile economiei? Că exportul s-a diminuat şi importul a crescut alarmant, rezultând un deficit al balanţei comerciale de peste 3,5 miliarde dolari? În acelaşi timp, consumul populaţiei şi puterea de cumpărare a veniturilor acestora a scăzut cu peste 30%. Oare la ce fel de economie solidă şi sănătoasă se referă domnul preşedinte? La o economie care a fost falimentată prin ignorarea a tot ceea ce este valoros în spaţiul naţional? Pentru că, altfel cum am putea explica faptul că, în timp ce efectivele de animale se diminuează vertiginos, importurile de animale vii şi produse au crescut de 3,5 ori într-un singur an, 1998, importurile de carne de 6,2 ori, importul de produse de panificaţie de 2 ori, importul de îngrăşăminte de 2 ori, iar combinatele noastre au produs în decembrie 98 doar 11% din producţia corespunzătoare a anului 97, importul de textile şi produse textile a depăşit 1,3 miliarde de dolari în anul trecut, în timp ce întreprinderile din industria uşoară sunt închise. Un fapt foarte grav constă în încetarea practică a procesului investiţional care nu mai reprezintă un factor al creşterii economice. Cred că este suficient să amintim că în anii 97 98 investiţiile au scăzut faţă de 96 cu circa 35%, pentru a înţelege că nu ne putem aştepta în viitorul apropiat la apariţia de noi factori de producţie capabili să redreseze situaţia economică. Nu trebuie uitat, de asemenea, că, prin politica economică promovată de coaliţia de dreapta, PIB a scăzut cu 15%, iar pentru 1999 s-a programat un regres de 2%, ceea ce va face ca România să realizeze în acest an un PIB egal cu cel din 1978, adică acum 21 de ani. Aceasta este adevărata situaţie economică de la care domnul preşedinte promite un al doilea contract de 200 de zile care, de această dată, devine contractul pe 6 luni, contract care, fără nici un dubiu, va avea aceeaşi soartă cu primul. Credem însă că este inutil şi prea târziu să-l mai avertizăm pe domnul Emil Constantinescu de starea gravă a economiei. Avem însă dreptul de a-i cere să-şi onoreze obligaţiile constituţionale şi să facă dovada afirmaţiilor sale în faţa ţării, în Parlamentul României, în faţa lumii politice "murdare şi mizerabile" din care domnia sa nu se poate exclude, dar cu care, şi dorim să o spunem clar şi răspicat, PDSR nu este de acord să fie identificat, după cum nu poate să fie făcut vinovat de dezastrul economic al ţării. Mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Radu Mânea. Se pregăteşte domnul deputat Sever Meşca, PRM.
|
|
|
|
Domnul Radu Mânea: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Prin domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase, vocile cele mai autorizate ale PDSR, s-a relansat vechea idee, de altfel, a dialogului Putere Opoziţie pentru identificarea celor mai potrivite soluţii de stopare a declinului şi relansare a economiei româneşti. Nimic mai normal, va spune poporul, la un partid care se doreşte a fi respectat, dar, ca să fii respectat, trebuie să-i respecţi în primul rând pe parteneri. Desigur, la masa dialogului, faţă în faţă, vor trebui să se aşeze reprezentanţii cei mai autorizaţi ai PNŢCD şi PDSR alături de partenerii de la Putere sau, după caz, din Opoziţia parlamentară. Dar, concomitent cu oferta dialogului, PDSR, prin intermediul cotidianului de partid "Dimineaţa", în numerele sale din datele de 11 martie, 12 martie şi 15 martie a.c., lansează atacuri suburbane, murdare şi mincinoase la adresa PNŢCD şi a liderilor săi. Atacurile nu se limitează la liderii în viaţă ai partidului, încercând că murdărească imaginea şi amintirea unor înaintaşi ai PNŢCD care prin personalitatea lor au rămas în istorie. Să fi scăpat redacţia ziarului "Dimineaţa" de sub controlul politic al PDSR? Greu de crezut. Să fi scăpat autorul articolului de sub controlul redacţiei? La fel de greu de crezut. Să fie vorba de veşnica duplicitate a liderilor PDSR, care una spun în faţa camerelor de luat vederi şi alta instrumentează prin alte mijloace? Ne abţinem deocamdată să tragem concluzii până când liderii PDSR nu-şi vor exprima public poziţia vis-ŕ-vis de articolul "Câteva adevăruri despre PNŢCD şi viitorul sumbru al acestuia", publicat în serial în cotidianul de partid "Dimineaţa". În memoria lui Corneliu Coposu şi a liderilor PNŢCD care au putrezit în puşcăriile comuniste, vă somăm să faceţi publică poziţia domniilor voastre faţă de articolul în cauză. Şi aceasta, în interesul promovării adevărului, a moralităţii în politică şi a dialogului constructiv în interesul ţării. La "masa verde" a dialogului, şi unii şi alţii, dar mai cu seamă domniile voastre, trebuie să ne aşezăm cu conştiinţa curată. Eliberaţi-vă de patimi şi apucături tipic comuniste şi dialogul poate începe. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Sever Meşca, PRM. Se pregăteşte domnul Neculai Grigoraş, PDSR.
|
|
|
|
Domnul Sever Meşca: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Mă voi referi astăzi în principal la o gravă criză politico-militară aflată în apropierea graniţelor ţării criza din Kosovo. În legătură cu această criză, permiteţi-mi, doamnelor şi domnilor colegi, considerând că fiecare dintre dumneavoastră poate spune Cogito ergo sum, să vă adresez câteva întrebări. Câtă vreme va mai idealiza şi fetişiza Guvernul român orice decizie luată pentru România în cancelariile occidentale, inclusiv ale NATO? Câtă vreme va mai considera Guvernul României că orice decizie NATO este infailibilă? Cum este posibil să fie angajată România într-o aventură periculoasă şi imorală împotriva Iugoslaviei, stat, sperăm, încă suveran şi independent? Cum poate admite să ne asumăm riscurile unui stat membru NATO, când România a fost tratată cu atât dispreţ, fiind lăsată cu mâna întinsă în afara porţilor acestei structuri politico-militare? Cum este posibil ca anumiţi guvernanţi şi anumiţi pretinşi analişti politici să considere o mare victorie faptul că NATO a ajuns să aibă frontiere cu România? Pentru a facilita analiza situaţiei şi sedimentarea unor concluzii juste şi fundamentate, permiteţi-mi să semnalez cu satisfacţie apariţia Monitorului extern nr.3, elaborat de Departamentul pentru informare parlamentară a Parlamentului României Centrul pentru studii şi cercetări. Vom desprinde din respectivul document, care nu poate fi acuzat de partizanat politic, faptul că această criză din Kosovo "
dincolo de detaliile tehnice, reprezintă o miză uriaşă în procesul de reinventare a NATO, care înseamnă şi definirea noii identităţi a organizaţiei. Istoria arată că alianţele victorioase se destramă după câştigarea războiului." Analiştii Parlamentului României desprind din studierea unei largi documentaţii provenind de la ROMPRES, REUTERS, RADOR şi presa română: "Noul concept strategic care trebuie definit şi adoptat la Summitul din aprilie al NATO. din această perspectivă, NATO se află într-o criză de identitate, iar baza juridică a viitoarelor intervenţii este faptul că SUA vor să impună principiul conform căruia voinţa unui grup de state democratice reprezintă o bază legală solidă pentru a interveni militar dacă percep o ameninţare la adresa intereselor lor.", pentru ca în sinteza discursului de politică externă a preşedintelui Bill Clinton să fie redată esenţa politicii americane: "Preşedintele iugoslav Slobodan Miloşevici trebuie să înţeleagă că momentul actual impune reţinere, altfel NATO este pregătită să acţioneze. Din cauza riscului de extindere a conflictului, SUA au - atenţie! - un interes naţional clar definit ca luptele să înceteze în Kosovo. NATO trebuie să fie gata să se desfăşoare în această provincie pentru a încuraja renunţarea la arme." În final, doresc să subliniez faptul că SUA au interese naţionale clar definite, ceea ce României i se pare că îi este interzis. De asemenea, apreciind sincer acest Monitor extern, permiteţi-mi, doamnelor şi domnilor colegi, să-l citez pe fostul secretar de stat american, Hanry Kissinger, care, în numărul din 22 februarie al celebrului ziar "Washington Post", avertizează că "Angajamentul cu final deschis al administraţiei în Kosovo este lipsit de scop strategic şi o strategie de ieşire. Desfăşurarea de trupe propunsă pentru Kosovo nu are legătură cu vreo ameninţare la adresa securităţii americane, aşa cum este ea în mod tradiţional percepută. Kosovo nu este o ameninţare mai mare pentru America decât Haiti pentru Europa." Sper că domnul Kissinger nu va fi acuzat de politică şi sentimente antiamericane. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Neculai Grigoraş. Se pregăteşte domnul deputat Petre Ţurlea.
|
|
|
|
Domnul Neculai Grigoraş: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Recent, Comisia Naţională pentru Statistică a dat publicităţii situaţia indicatorilor economico-sociali realizaţi în anul 1998. Dintre aceştia, PIB, indicator care reprezintă în sinteză nivelul de dezvoltare al ţării, scade cu 7,3% faţă de anul precedent, după ce, în anul 1997, înregistrase, de asemenea, o scădere cu 6,6%. Pentru toate sectoarele economiei, anul 1998 a însemnat un an al dezastrului. Balanţa comercială a înregistrat în 1998 cel mai mare deficit din perioada de după 1989, respectiv 3,52 miliarde dolari. Consecinţa cea mai dramatică a acestei stări de lucruri o reprezintă scăderea veniturilor populaţiei, care se situează la finele anului 1998 la 60,1% faţă de 1989. Acesta este rezultatul politicii Guvernului actual, care a dovedit că nici după doi ani de guvernare nu este capabil să facă faţă problemelor economice şi sociale ale ţării şi de cele mai multe ori nici nu este preocupat de aceasta - a se vedea certurile din interiorul Coaliţiei pe probleme de algoritm de guvernare sau demisiile de Guvern ori deciziile controversate în diverse domenii, cele mai multe dintre ele contrazise de realităţi sau de alte decizii, şi aici în top se situează sarabanda ordonanţelor care de cele mai multe ori modifică ordonanţe deja modificate şi alte şi alte aspecte. Principala preocupare a Guvernelor Victor Ciorbea şi Radu Vasile a fost de a da satisfacţiei Fondului Monetar Internaţional, iar principalul mod de a da satisfacţie Fondului a fost de a accepta fără rezerve orice condiţie impusă de acesta. Mergând în această direcţie, economia românească este în pericol de a înceta să mai existe ca sistem unitar prin nerespectarea unor proporţii între sectoarele componente ale acesteia, proporţii care să permită corelaţiile necesare funcţionării unui sistem. Începută în 1997, izolarea României faţă de lumea occidentală, şi nu numai, s-a accentuat în 1998. Respinsă din primul val de integrare în NATO, amânată sine die în privinţa integrării în Uniunea Europeană, România a ajuns să fie acum ocolită şi de investitorii cei mai temerari. Cauzele sunt cunoscute. nu este aici nici locul, nici momentul unei analize în detaliu, dar descalificările repetate ale agenţiilor de rating acordate României în anul 1998 şi în primele luni ale acestui an, respectiv cotarea la un nivel crescut al riscului de ţară, nu sunt întâmplătoare, ele calificând starea în care a fost adusă ţara în ultimii doi ani de guvernare. Din păcate, previziunile Partidului Democraţiei Sociale din România în privinţa rezultatelor guvernării actuale s-au adeverit. De nenumărate ori am atras atenţia asupra direcţiei greşite în care se merge, dar semnalele noastre au fost interpretate în mod tendenţios ca fiind de natură electorală ori ca piedici în calea guvernării, aşa cum orice soluţie propusă de noi a fost respinsă din start doar că venea de la PDSR. La ce se poate aştepta populaţia ţării în anul 1999? Dacă pentru anul 1998 programul guvernamental preconiza "menţinerea în termeni reali a PIB la nivelul anului 1997", iar rezultatele sunt dezastruoase, pentru anul 1999, pentru care se preconizează un PIB mai redus cu 2,5% faţă de anul precedent, rezultatele pot fi anticipate din perspectiva în care a fost condusă economia în anii 97 şi 98 - drept catastrofale. Dovadă stau şi rezultatele pentru luna ianuarie a acestui an, comunicate de aceeaşi instituţie, Comisia Naţională pentru Statistică, care arată o scădere a producţiei industriale cu 7,8% faţă de luna precedentă, ca să ne referim doar la unul din indicatorii dezvoltării economice. În acest timp, Guvernul stă şi meditează, dar nu singur, dacă să-şi angajeze sau nu răspunderea în faţa Parlamentului, ambele variante fiind noi dovezi ale eşecului guvernării PNŢCD USD UDMR. Tot în acest timp, economia îşi urmează cursul implacabil spre prăbuşire, iar viaţa celor mai mulţi români spre mizerie. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Petre Ţurlea. Se pregăteşte domnul deputat Rânja Traian PNŢCD.
|
|
|
|
Domnul Petre Ţurlea: Stimată doamnă, Doamnelor şi domnilor colegi, Ca istoric, vin în faţa domniilor voastre pentru a da un răspuns şi pentru a cere o explicaţie unuia dintre colegii noştri. marţea trecută, la această tribună, un distins deputat maghiar a venit şi a vorbit despre Revoluţia maghiară de la 1848, prezentând, conform unor statistici oficiale maghiare şi austriece din a doua jumătate a secolului XIX, ideea că au fost asasinaţi în Transilvania în acel moment revoluţionar între 4.000 şi 10.000 de români. Evident, concluzia era aceea că întreaga istoriografie românească este formată din mincinoşi. Colegul nostru a folosit o metodă de inducere în eroare clasică: a spus doar jumătate de adevăr. La 1848 1849 au fost omorâţi de către unguri, într-adevăr, în jur de 10.000 de români încadraţi în unităţile militare româneşti; doar aceştia au fost înregistraţi de statisticile oficiale. Alţi 30.000 de români, care nu făceau parte din unităţile militare, au fost asasinaţi în satele lor numai pentru faptul că nu erau maghiari. Astfel, se ajunge la 40.000 de morţi. Iată şi informaţiile de epocă, numai câteva din ele, validând aceste cifre: 1. Revista "Bucovina", nr.1 din 6 ianuarie 1850, menţiona 10.000 de români transilvăneni morţi în timpul luptelor şi 30.000 ucişi, cu sau fără judecată, de către "tribunalele de sânge", ceea ce înseamnă că au fost 10 - 20 de români pe sat. 2. În 1851 apărea la Londra o lucrare monografică a lui Blaze de Bury despre Germania, Ungaria şi Austria. În volumul II, pag.285 286 se menţiona faptul că, în timpul Revoluţiei, maghiarii au distrus în Transilvania 240 de sate româneşti şi au omorât între 35 şi 40.000 de români. deci este o lucrare engleză. 3. Un istoric american, Milton Lehrer, în 1944 a publicat în Elveţia o lucrare numită "Ardealul, pământ românesc". La pag.231 găsim următoarea informaţie: "Bilanţul catastrofal al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania reprezintă cea mai fidelă imagine a teroarei dezlănţuite de unguri împotriva elementului românesc luptând pentru dreptul sacru al libertăţii naţionale. 230 de sate au fost şterse de pe faţa pământului. revoluţia a costat viaţa a 40.000 de persoane, de români." Deci, un autor american, care nu poate fi bănuit de filoromânism. Iată demonstraţia. Îl invit pe colegul nostru maghiar să mai treacă pe la bibliotecă. Domnia sa spune că este chiar profesor de istorie. Întrebarea pe care vroiam să o pun. ieri, la Sfântu Gheorghe, în contextul sărbătoririi Revoluţiei maghiaare de la 1848, strada cu numele Nicolae Iorga a fost rebotezată cu numele generalului Bem. Este, evident, o nouă infamie. Numele celui mai mare istoric român a fost înlocuit cu acela al unuia dintre comandanţii armatelor maghiare care au săvârşit cele 40.000 de asasinate. La ceremonie a participat şi vicepreşedintele Uniunii Polonezilor din România "Dom Polski", Bogdan Polipciuc, care, în poloneză, a adus elogii lui Bem şi armatelor sale de asasini. Îl întreb pe reprezentantul polonezilor în Parlamentul României, din aceeaşi uniune, "Dom Polski", dacă este de acord cu glorificarea unor asasini. Tot ieri, la Sfântu Gheorghe, distinsul nostru coleg, domnul deputat în Parlamentul României, Marton Arpad, am primit chiar de dimineaţă această ştire, a ţinut cel mai incitator discurs posibil, afirmând printre altele că peste tot în România, în puşcării sunt doar maghiari. "Noi, spune domnia sa, maghiarii din România, trăim în această ţară ca într-o adevărată închisoare!" Evident, este o incitare împotriva statului naţional unitar român, incitare pentru care distinsul nostru coleg Marton Arpad evident că ar trebui trimis la puşcărie. Mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Da, şi noi vă mulţumim.
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Rânja Traian PNŢCD. Se pregăteşte domnul deputat Petru Godja PDSR.
|
|
|
|
Domnul Traian Neculaie Rânja: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi, colegii noştri senatori vor lua în dezbatere ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului PRM, Corneliu Vadim Tudor. Sincer să fiu, încă mai aştept ca liderul PRM să-şi scutească colegii de o dezbatere penibilă şi să renunţe el însuşi de bunăvoie la această armură atât de contestabilă. Nu pot să nu remarc faptul că noi, deputaţii, am acţionat cu maturitate în cazul Gabriel Bivolaru. Prin ridicarea imunităţii parlamentare, domnia sa este pus la dispoziţia justiţiei, având şansa de a-şi proteja onoarea şi de a înlătura orice urmă de suspiciune, dacă este nevinovat, sau de a primi cuvenita sancţiune a legii dacă este vinovat. De ce s-ar teme Corneliu Vadim Tudor, un politician care doreşte să se prezinte opiniei publice ca un exemplu de curaj şi tărie de caracter?! Se va spune: pentru că se teme că procesul nu va fi corect, că va fi o înscenare politică. Eu pot să înţeleg sentimentul uman de teamă al unui posibil inculpat. nu pot înţelege însă lipsa de reacţie a multora dintre colegii din Opoziţie la aceste aserţiuni, pentru că, dacă unui senator, preşedinte de partid parlamentar, îi este teamă de justiţie, iar alţi parlamentari se solidarizează cu domnia sa, înseamnă că încrederea în democraţie nu este decât o vorbă goală în România, că ne place democraţia doar atunci când suntem la Putere, cât avem de partea noastră o majoritate în rândul populaţiei, când devenim minoritari ne cuprinde teama şi începem să strigăm "Dictatură!" Ducând mai departe raţionamentul, ar însemna că noi, aici, nu facem decât să ne jucăm de-a democraţia, că evoluăm într-o piesă pentru care nu suntem pregătiţi şi nici măcar nu ne place. Vă mărturisesc faptul că, dacă aş crede că aşa stau lucrurile, n-aş mai rămâne nici o secundă în acest Parlament. Aflându-ne cu toţii aici, în această sală, înţeleg că şi noi şi colegii noştri din Senat împărtăşim această încredere în lege. Justiţia este parte integrantă în sistemul puterilor statului, al autorităţilor publice, spre a folosi formula juridică cea mai riguroasă. Şi ea poate uneori greşi, pentru că este constituită din oameni, iar orice om este supus greşelii, însă acest lucru este valabil pentru orice justiţie din orice stat, în orice epocă. Doar justiţia divină este infailibilă, iar aceasta le dă unora speranţe, iar altora frisoane. Dar nu ajungi nicăieri dacă faci proces de intenţie magistraţilor şi respingi autoritatea legii. Nimeni nu este mai presus de lege, şi în nici un caz parlamentarii, cei învestiţi de naţiune cu misiunea de a elabora legile. Închei această scurtă intervenţie cu speranţa că noi toţi, indiferent de partid şi de doctrină, ne vom dovedi suficient de maturi pentru a înlătura orice urmă de privilegiu în această privinţă. Într-o ţară democratică, nu putem fi unii mai egali decât alţii. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Domnul deputat Petru Godja nu este. Are cuvântul domnul deputat Petre Bejinariu. se pregăteşte domnul deputat Miron Chichişan PUNR.
|
|
|
|
Domnul Petru Bejinariu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Intitulez declaraţia de astăzi "Suntem vecini cu NATO". În ultimii 55 de ani, fără întrerupere, România a avut în est vecinătatea românilor din nordul Bucovinei şi din Basarabia, încorporate forţat în imperiul rusesc, făcând parte din alianţa militară a tratatului de la Varşovia. Iată că, începând din 12 martie 1999, înspre vest am devenit vecini cu NATO, o alianţă militară formată acum din 6 + 3 state, în care politica este deasupra. Performanţele Poloniei, Cehiei şi Ungariei pentru admiterea în NATO n-au impresionat în mod deosebit, şi totuşi summitul de la Madrid a decis integrarea, dovadă că hotărârea a fost în primul rând una politică. Aşadar, cedarea nordului Bucovinei, ţinutului Herţa şi sudului Basarabiei, doar în numele sacrificiului istoric promovat în opinia publică de către domnul preşedinte Emil Constantinescu şi al sfătosului patriotism cu "discreţie" adus în sfera educaţiei de către doamna Zoe Petre, consilier prezidenţial, s-a făcut în zadar. Actuala Putere a încheiat Tratatul de bază dintre România şi Ucraina, renunţând pentru vecie la o şesime din teritoriul ţării, renunţare care reprezintă mai mult decât o trădare în istoria naţională. În tot timpul negocierilor, PDSR a cerut Guvernului să ducă tratative realiste, prospective, în interesul ţării, fără şiruri de cedări şi renunţări şi să evite graba impusă în chip de un nou ultimatim, de data aceasta de la Madrid. Temerile PDSR, din păcate, s-au dovedit justificate. România salută aderarea oficială la NATO a celor trei state şi contează pe sprijinul lor, iar neaderarea acum şi a României ne provoacă o reală îngrijorare. Exprim această îngrijorare printr-o singură posibilă realitate viitoare sub formă de întrebare: va da, oare, dreptate NATO României, în cazul unei diferenţe de opinii cu Ungaria, în privinţa minorităţii maghiare din Transilvania? Iar diferenţe sunt şi vor fi multe: limba maghiară în administraţia locală, plăcuţe bilingve, universitate de stat maghiară, chiar şi după hotărârea judecătorească ce a dat dreptate PDSR, autonomie teritorială pentru maghiari, dublă cetăţenie etc. Diferenţe recente privesc ziua de 15 martie, când multe localităţi din Transilvania parcă aparţin Ungariei. Fără o astfel de întrebare ne vine foarte greu să explicăm recenta afirmaţie a premierului Victor Orban, care spune: "Integrarea euro-atlantică va avea avantaje incontestabile, noi citim "privilegii", şi pentru maghiarimea din afara graniţelor." Răspunsul la întrebările şi neliniştile noastre va veni cu timpul şi vom şi mai mult decât încântaţi să nu avem dreptate de această dată. Urmează din nou nedreapta aşteptaare. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Miron Chichişan. Se pregăteşte domnul deputat Dărămuş.
|
|
|
|
Domnul Miron Chichişan: Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cu câteva luni în urmă, partidul nostru, împreună cu alte partide din Opoziţie, a încercat să facă transparent procesul de privatizare a "bijuteriei" economiei româneşti, ROMTELECOM, Societatea Naţională de Telecomunicaţii. Colegii noştri, parlamentarii de la Putere, au respins prin vot iniţiativa noastră, continuând să păstreze într-un dubios con de umbră o privatizare despre care şi Ambasada Olandei s-a pronunţat critic, după unele ştiri din presă. Am atras atenţia, cu acea ocazie, ca şi şeful demisionar al FPS-ului, domnul Sorin Dimitriu, că soluţia greacă s-ar putea dovedi o adevărată soluţie finală pentru telecomunicaţiile naţionale în prag de mileniu III. Recent, am reuşit să intrăm în posesia unor informaţii care demonstrează că nu ne putem aştepta ca, în România, OTE să facă altceva decât ce a făcut la ea acasă, în Grecia. Într-un protest adresat pe 14 ianuarie a.c. de elenii abonaţi la Internet, inclusiv Parlamentul grec, se cere companiei OTE să treacă imediat la modernizarea reţelei telefonice pe care i-o administrează. Protestul conţine şi referiri la recenta scumpire pentru serviciile Internet prin telefon de căte OTE în Grecia de la 78 de drahme pe oră la 180 de drahme pe oră, ceea ce reprezintă o creştere de 230%. Această politică tarifară de sorginte fanariotă pentru ţara noastră a şi început să fie aplicată deja de OTE, prin scumpirea recentă a convorbirilor telefonice cu 20%. În curând, vom avea partea de o nouă majorare, de această dată de circa 40%. Mai mult decât atât, Comisia europeană a Comunităţii Europene a ameninţat la începutul acestei luni că va da statul elen în judecată pentru că nu a liberalizat încă accesul pe piaţa internă a telecomunicaţiilor prin satelit şi prin telefonia celulară. Potrivit normelor antitrust ale Comunităţii europene, termenul prevăzut pentru această acţiune era de 1 ianuarie 1998, ca şi pentru celelalte ţări ale Comunităţii europene. Aceasta a dat ca termen limită Greciei pentru realizarea liberalizării pieţei telecomunicaţiilor data de 31.XII.2000, dar a ameninţat că, în următoarele două luni, dacă graficul de deschidere a pieţei interne pentru libera competiţie nu va fi respectat, Grecia va fi acţionată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie. Iată, deci, cui au vândut actualii guvernanţi una dintre cele mai profitabile societăţi comerciale: unei companii de stat care încalcă la ea acasă chiar şi normele Comunităţii europene în materie. Sperăm ca, în curând, să putem aduce în atenţia mass-mediei naţionale încălcările legii care s-au făcut la privatizarea ROMTELECOM-ului. Până atunci, ar fi bine ca organele abilitate ale statului, inclusiv Serviciul Român de Informaţii, să verifice ale cui interese personale şi de grup au fost servite cu ocazia afacerii pe care o supunem atenţiei Parlamentului României. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Dumitru Pâslaru şi se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu. Domnul deputat Remuş a renunţat.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Pâslaru: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Recentele precizări de poziţie, clarificări doctrinare şi de formulare din documentele Consiliului Naţional al Partidului Democraţiei Sociale din România au stârnit reacţii diferite şi contradictorii în diferite medii, cercuri politice şi segmente electorale. Ele se desfăşoară pe o paletă largă, margând de la simpatie şi solidarizare până la invidie nedisimulată şi tentativă de a minimaliza evenimentul. Este şi greu ca, după aproape 10 ani de intensă şi deliberată acţiune de desconsiderare, de stigmatizare şi compromitere, să recunoşti, aşa, deodată, direct şi deplin, că PDSR este de fapt un partid reformist, modern, angajat pe calea elasticizării structurilor şi concepţiilor proprii, că redevine, în urma decepţiei generate de schimbarea din 96, purtătorul speranţei în coalizarea forţelor politice interesate realmente în salvarea naţiunii. De aceea, aproape toţi analiştii şi adversarii noştri politici vorbesc despre o trezire bruscă la realitate a PDSR, de o schimbare cu 180o a orientării tradiţionale, de o victorie tot aşa de fulgerătoare a aripii reformiste, de o consecinţă a periplului american al preşedintelui. Fără să negăm, cum spuneam, certe clarificări rezultate dintr-un efort de adecvare la noua realitate, trebuie însă spus şi subliniat că, în pofida tuturor ochelarilor şi lentilelor prin care a fost privit, PDSR a fost dintotdeauna un partid reformist, democratic, naţional, cu deschidere la valorile europene, chiar dacă nu a făcut din această caracteristică un drapel, sau o armă de şantaj, o formă fără fond, chiar dacă nu şi-a revendicat exclusivitatea spiritului înnoitor. Dar crearea sectorului privat în industrie, agricultură, în finanţe şi servicii, bursa de mărfuri, piaţa de capital, mecanismele de supraveghere a concurenţei, de protecţie a consumatorilor, sistemele de impozitare şi fiscalitate, fondurile proprietăţii, societăţile de investiţii financiare şi multe altele, nu au fost create după marea revoluţie din noiembrie 1996 şi nu sunt proiecte anexe la documentele PDSR. Ele sunt realităţi, după cum realităţi au fost cele 650 de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, falimentate acum, care realizau peste 52% dintr-un produs intern brut care în 1995 a atins standardul impus pentru accesul în Uniunea Europeană şi în NATO. Şomajul, despre care noi continuăm să credem că nu este un indicator al reformei, a fost ţinut, nu la 12, ci la 6%. Şi nu s-au creat, aşa cum cu răutate s-a bagatelizat, un milion de locuri de muncă, ci două milioane şi jumătate. Este adevărat, acum lichidate. Totdeauna, PDSR a afirmat că evoluţia reală, dezvoltarea durabilă înseamnă privatizare, restructurare, retehnologizare şi creştere economică efectivă. Economia socială de piaţă înseamnă, bineînţeles, capitalism, la noi, chiar mai nestăvilit decât în state cu tradiţie, unde, se ştie, mecanismele intervenţioniste, şi chiar de planificare, funcţionează mult mai devreme. Că nu s-a bătut monedă pe reformismul pedeserist, că nu şi-a atribuit cu surle şi trâmbiţe rolul de unic schimbist, este o chestiune de stil, de conduită, sau poate un deficit de imagine. Sigur că în aceste momente, când am ajuns să planificăm pentru 99 cotele de degradare şi să fim extaziaţi când primul-ministru ne asigură pe cuvântul lui că nu, România nu va intra în colaps, în aceste momente ar trebui să adoptăm un stil mai lapidar, un grad sporit de adecvare. De aici, nevoia de noutate absolută, de aici impresia de noutate absolută, de cotitură necondiţionată. Dar, numai impresia. De fapt, aici nu este vorba de 1 sau 5 hectare, de contracte, de 1-2% acţiuni în industrie. Suntem în acea stare de psihologie colectivă, când o mulţime agitată şi înspăimântată încremeneşte o clipă în faţa sfârşitului iminent. Este ultima şansă a lucidităţii. Dacă nu, urmează sfârşitul propriu-zis. Se pare că opinia publică românească a recepţionat această ultimă şansă şi de aceea PDSR, înţelegând dificultăţile, până la urmă, omeneşti, ale oricărei recunoaşteri, ale oricărei deziceri, trece peste orice resentimente şi-i invită pe toţi cei interesaţi la dialog, fără, însă, aşa cum spunea un coleg aici, să încercăm, prin aceasta, să rescriem şi să cosmetizăm istoria. Am vrea, în acest context, să ştim dacă somaţia adresată de domnul deputat Mânea reprezintă poziţia sa personală sau a partidului său, deoarece este în contradicţie cu declaraţiile liderilor PNŢCD şi este de natură să blocheze orice dialog pe care noi îl dorim. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul domnul deputat Ilie Neacşu. Şi ultimul vorbitor se pregăteşte domnul deputat Nicolae Ionescu.
|
|
|
|
Domnul Ilie Neacşu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Permiteţi-mi, doamnă preşedinte, să-l liniştesc pe colegul de la PNŢCD care a luat cuvântul mai devreme şi să-i spun că, graţie politicii reformiste pe care o aplică actuala Coaliţie, CDR-ul este la acelaşi nivel în ultimul sondaj de opinie, adică în jur de 19%, cu Partidul România Mare. Voci din partea dreaptă a sălii: Doamne fereşte!
|
|
|
|
Domnul Ilie Neacşu: Este făcut de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Fără ştirea dumneavoastră, se înţelege. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sub ochii noştri se petrec lucruri deosebit de grave, dar, datorită generozităţii democraţiei, ele sunt prezentate populaţiei drept acţiuni fireşti. Sunt prezentate, întrucât aceasta este intenţia propagandistică a actualei Puteri. Cu tot sprijinul unor posturi de televiziune, al unor publicaţii care zilnic îşi reduc numărul cititorilor, graţie susţinerii oarbe a unei politici economice şi sociale falimentare, Guvernul nu a reuşit să convingă că direcţia aleasă va produce un cât de mic reviriment. Personal, cred că partidele care compun Coaliţia CDR-USD-UDMR şi-au epuizat repertoriile, dovedindu-se incapabile să revigoreze economia şi lipsite de cadre pragmatice care să soluţioneze criza în care se află ţara. De fapt, menţinerea cu încăpăţânare la Putere, cu riscul pierderii unei importante părţi a electoratului care a propulsat-o, Coaliţia demonstrează că este nu doar inconştientă de consecinţele nefaste ale unei guvernări ridicole, ci şi fudulă faţă de bravurile săvârşite. PNŢCD, PNL şi PD nu pot fi aduse la realitate nici de reducerea pibului, nici de scăderea dramatică a puterii de cumpărare, nici de dezastrul din agricultură, nici de exodul tinerilor absolvenţi ai învăţământului superior, nici de prăbuşirea monedei naţionale, nici de inundaţiile care spulberă agoniseala românilor din Transilvania şi Moldova, nici de starea de sănătate a populaţiei, nici măcar de tabloul cu portretul lui Ceauşescu, nelipsit de la nici o manifestaţie socială a salariaţilor. Ceva mă face să cred că, aşa cum doreşte să transforme România într-o ţară de disponibilizaţi şi de şomeri, actuala Putere este în stare să se menţină în şa chiar peste un popor adus în sapă de lemn. Stimaţi colegi, La orizont se întrevăd noi modalităţi politice, care să aşeze la masa tratativelor partidele parlamentare, patronatul şi sindicatele. Sunt adeptul dialogului şi negocierilor în orice fel de probleme, cu o singură condiţie: să ai cu cine negocia şi a dialoga. La această oră, eu cred că dialogul cu partidele din coaliţia guvernamentală este o pierdere de vreme atât pentru Opoziţie, cât şi pentru sindicate şi patronate. Şi aceasta pentru că întreaga Coaliţie a CDR-USD-UDMR este greşită şi respectivele forţe nu acceptă nici o sugestie din partea partidelor din Opoziţie. Mai mult, cred că dialogul salvator are în vedere doar relaţiile dintre Putere şi Opoziţie, la cel mai înalt nivel, şi nu stoparea sărăciei şi siguranţa zilei de mâine a fiecărui cetăţean. Mandatul actualei Puteri nu trebuie prelungit de reprezentanţii Opoziţiei. Mesajul Partidului România Mare a fost şi este prezentat cu maximă claritate. Alegerile anticipate ar fi o consecinţă benefică a dialogului, care se doreşte a fi patronat de Preşedinţie. S-ar reuşi evitarea prăbuşirii totale a României. Pentru că, indiferent câte dialoguri vor avea loc între Putere şi Opoziţie, indiferent de coaliţiile postelectorale ordonate din exterior, populaţia nu va percepe un reviriment decât atunci când politica economică, socială şi culturală va ţine seama, înainte de toate, de interesul naţional. Vă mulţumesc.
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Are cuvântul ultimul vorbitor, domnul deputat Nicolae Ionescu. Nu este în sală.
|
|
|
|
Domnul Petru Şteolea: Doamnă preşedinte, vă rog să-mi daţi cuvântul, pentru drept la replică.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: La intervenţiile politice nu se acordă drept la replică, domnule deputat. Vă înscrieţi marţea viitoare, vă faceţi .... (Domnul deputat Petru Şteolea insistă să i se dea cuvântul, îndreptându-se spre tribună.) Domnule deputat, vă rog, un minut.
|
|
|
|
Domnul Petru Şteolea: Cu scuzele de rigoare, doamnă preşedinte, este un drept la replică la ceea ce dumneavoastră aţi afirmat de la pupitrul de comandă şi de conducere a acestei şedinţe. Deci, apropo de luminiţa de la capătul tunelului, de care vorbeam în declaraţia politică de astăzi, luminiţă care nu mai pâlpâie şi care s-a stins de mult, doresc a vă spune doar atât: la surparea tunelului, în fapt starea economică şi socială dezastruoasă a ţării, o anumită contribuţie, deloc neglijabilă, a avut şi o are şi partidul din care domnia voastră face parte, în calitate de partid coparticipant în arcul guvernamental. Să nu omitem acest lucru, doamnă preşedinte. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Doamna Paula Maria Ivănescu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 343 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 241. Sunt absenţi 102, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 55 de deputaţi. Cvorumul prevăzut de art.128 din regulament este întrunit şi este de 117 deputaţi.
|
|
| |
|
 |