Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnul Vasile Lupu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Acsinte Gaspar şi Andrei Ioan Chiliman, secretari.

Domnul Vasile Lupu:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Începem cu programul de intervenţii şi dau cuvântul domnului Igna Ioan, PDSR. Este prezent?

Se pregăteşte domnul Petre Ţurlea.

Domnul Ioan Igna:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se referă de fapt la o scrisoare adresată de Federaţia Educaţiei Naţionale din România, respectiv Sindicatul învăţământului preuniversitar Sibiu, subsemnatului, cu rugămintea de a fi prezentată în plenul Camerei Deputaţilor şi în comisiile permanente pentru învăţământ şi finanţe, privind situaţia gravă din învăţământul românesc la ora actuală.

"Domnului deputat Ioan Igna.

La dorinţa salariaţilor din învăţământ, aflat în a 7-a zi de grevă generală, vă adresăm următoarea scrisoare deschisă, prin care vă solicităm intervenţia personală în forul legislativ al ţării, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, de învăţământ şi buget-finanţe, printre colegii dumneavoastră din partidul din care faceţi parte, dovedindu-ne concret că dumneavoastră consideraţi învăţământul ca prioritate naţională, determinând ca aceste litere de lege să fie demonstrate de ponderea în bugetul ţării a bugetului pe anul 2000, destinat educaţiei.

Suntem convinşi că ştiţi că în acest domeniu activează aproximativ 400 de mii de angajaţi, dintre care 80% au studii superioare, salariul mediu fiind de 1.400.000 lei, iar circa 30% dintre aceştia au salarii sub un milion.

Dacă luăm în calcul suma minimă necesară acoperirii cheltuielilor curente lunare de aproximativ 800.000 lei/persoană, la un calcul simplu majoritatea dintre noi avem la dispoziţie între 300.000 şi 600.000 lei, echivalentul a 10.000 lei până la 20.000 lei pe zi pentru: hrană, acoperirea cheltuielilor de transport, îmbrăcăminte, igienă şi chiar să ne creştem propriii copii.

Singura reformă recunoscută ca fiind în stadiul cel mai avansat de rulare este cea din domeniul educaţiei. Datorită acestui fapt, România va începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu domeniul educaţiei la data de 4 februarie 2000.

Angajaţii acestui sistem au depus în ultimii 2 ani şcolari eforturi deosebite, au suportat cheltuieli financiare personale făcute în procesul amplu de autoperfecţionare, nebeneficiind în tot acest timp de nici un leu majorare salarială.

În viaţa cotidiană, în ultimul an am trăit drame de neimaginat, datorate dificultăţilor de a plăti la timp taxe, impozite, penalităţi, cauzate de întârzieri, toate aceste lucruri din cauza unui an întreg în care salariile veneau cu întârziere sau nu veneau deloc.

Apogeul acestei drame a fost atins în perioada sărbătorilor de iarnă, când, cu toate promisiunile şi angajamentele la nivel ministerial şi guvernamental privind achitarea integrală şi la timp a salariilor, cei 400 de mii de salariaţi cu familiile lor au sărbătorit Crăciunul fără un leu.

Este de neacceptat şi imoral tratamentul la care au fost supuşi salariaţii faţă de performanţele în domeniul reformei din învăţământ.

Dacă domeniul cu cel mai alert ritm al reformei, cu cele mai avansate progrese şi cu cele mai clare transformări în vederea integrării în Uniunea Europeană are retribuirea uitată, îngheţată de 2 ani şi jumătate, situată pe ultimele locuri în ierarhizarea salariilor medii, ne întrebăm: cum se dovedeşte concret că administraţia recunoaşte eforturile depuse de angajaţii acestui domeniu şi că alocă în mod concret sumele ce pot dovedi că educaţia este prioritate naţională?

Luând în considerare responsabilitatea dumneavoastră faţă de cetăţenii acestui judeţ, în calitatea de reprezentant al acestora în Parlamentul României, vă rugăm în final de a avea amabilitatea de a răspunde la două întrebări concrete:

1. Ce veţi întreprinde în mod concret în cadrul partidului dumneavoastră şi în cadrul Parlamentului pentru rezolvarea problemei salariale din învăţământ?
2. Acceptaţi să ne susţineţi interesele în Parlament, făcând lobby parlamentar zilnic în vederea modificării bugetului educaţiei, astfel încât să fie posibilă soluţionarea revendicărilor noastre?

Răspunsurile dumneavoastră vor fi transmise în unităţile şcolare din judeţ, unde sunt aşteptate de fiecare salariat.

Vă solicităm să ne remiteţi materiale cu demersuri întreprinse şi stadiul de rezolvare periodic, până la votarea în plen a Legii bugetului.

Vă rugăm, în final, a avea amabilitatea să ne informaţi în scris modul în care aţi votat şi motivaţia votului.

Consiliul judeţean al sindicatului nostru vă stă la dispoziţie pentru detalii, lămuriri sau contacte directe.

Consiliul judeţean al Sindicatelor învăţământ preuniversitar Sibiu".

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Lista oratorilor este foarte lungă, depăşeşte 20 de deputaţi şi vă rog să fiţi cât mai concişi, din respect pentru colegii dumneavoastră, ca, atunci când se epuizează timpul, să oprim.

Domnul Ţurlea are cuvântul. Se pregăteşte domnul Lazăr Lădariu, de la PUNR.

Domnule deputat, microfonul vă aparţine.

Domnul Petre Ţurlea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să-mi permit să vă rog să-mi îngăduiţi să atrag, cu cea mai mare politeţe, atenţia stafului tehnic al Camerei Deputaţilor asupra unui lucru. Domniile lor, în isteţimea pe care o dovedesc de la o vreme, m-au trecut pe lista aceasta a vorbitorilor la Partidul România Mare, ceea ce mă onorează, este un partid cu totul serios. Deocamdată, însă, fac parte din PUNR. Circulă nişte zvonuri că în curând mă cam vor da pe afară, dar nu ştiu dacă se va întâmpla sau nu. Deci, rog să faceţi rectificarea cuvenită.

Iată, foarte pe scrut despre ce este vorba.

Este normal că, fiind reprezentantul românilor din Covasna şi Harghita în acest Parlament, să aduc problemele acestora în faţa domniilor voastre şi aşa am şi făcut de obicei.

Iată despre ce este vorba în intervenţia de astăzi.

În decembrie 1999, toate organizaţiile culturale ale românilor din aceste două judeţe, puţini, câţi au mai rămas, toate aceste organizaţii au alcătuit un memoriu către Guvernul României, solicitând măsuri urgente pentru salvarea românilor din acea regiune, în faţa campaniei brutale de maghiarizare care se duce acolo de către UDMR. Nu s-a primit nici un răspuns.

De aceea, la începutul lunii ianuarie, anul acesta, 2000, noului Guvern aceleaşi organizaţii i-au cerut o audienţă. A trecut o lună de la această cerere şi noul Guvern, în înţelepciunea sa, a refuzat să dea vreun răspuns, deşi, măcar din politeţe, putea să spună dacă vrea sau nu să-i primească pe reprezentanţii acelor puţini români.

Între timp, mai ales în luna ianuarie 2000 şi la începutul lui februarie, campania antiromânească din cele două judeţe, purtată de către UDMR, s-a amplificat peste limitele chiar cunoscute până acum. Şi iată câteva exemple: toate numele româneşti, în această perioadă, ale străzilor din oraşele din cele două judeţe au fost maghiarizate. Şcolile româneşti sunt transformate în şcoli maghiare. Ultimul, cel mai recent - deci din aceste zile, din februarie – este cazul unui complex economic din Sf.Gheorghe, pe care UDMR-ul îl transformă cu avânt în şcoală maghiară.

Se amplifică şi campania pentru desfiinţarea Muzeului românesc din Sf.Gheorghe, singurul muzeu românesc din cele două judeţe. Chiar în acest moment, domnule preşedinte, deci astăzi, la ora 9,00, se află în audienţă reprezentanţii acestor asociaţii româneşti la domnul ministru Caramitru, pentru a-l ruga să salveze acest singur muzeu românesc din cele două judeţe.

Toate documentele publice tipărite de către primăriile oraşelor din judeţele Covasna şi Harghita, în care majoritatea o formează maghiarii, în luna ianuarie şi februarie anul 2000, sunt numai în limba maghiară, deci, numai în limba maghiară.

O campanie înverşunată se desfăşoară pentru desfiinţarea Teatrului din Sf.Gheorghe, singurul teatru românesc din cele două judeţe, căruia i se refuză de către primăria maghiară din localitatea Sf.Gheorghe statutul de teatru românesc.

De asemenea, se interzic însemnele româneşti în oraşele mari, în Odorhei şi în Sf.Gheorghe. Steagul românesc este interzis. Nu mai vorbesc de faptul că nu se respectă legile ţării, care spun că pe faţadele clădirilor reprezentând partidele politice trebuie să fie un steag al ţării. Nu se respectă. În nici un caz, UDMR-ul n-a pus vreodată un asemenea steag. Dar nu mă miră, pentru că şi la Ploieşti, domnule preşedinte, unde este un ilustru coleg al domniilor voastre preşedinte al Organizaţiei judeţene PNŢCD, de 3 luni nu mai există pe faţada acelei clădiri steagul României. De fiecare dată, când trec pe acolo, mă apucă mâhnirea că un român, în centrul României, refuză să pună steagul românesc pe o clădire a unui partid naţional.

Văzând toate aceste lucruri, acele organizaţii de care v-am vorbit, organizaţii culturale româneşti din cele două judeţe, s-au întrunit ieri şi au dat un comunicat prin care încearcă să sensibilizeze autorităţile, din nou, asupra situaţiei dramtice în care se află românii în aceste două judeţe şi cer ajutor nu pentru ei, ca oameni, ci pentru comunitatea aceea românească, care riscă să dispară.

O să-mi îngădui, domnule preşedinte, să vă rog, pentru a nu lungi această intervenţie, să-mi daţi voie să prezint cele două pagini ale acestui comunicat doamnei stenografe, pentru a le cuprinde în materialul domniei sale.

"Comunicat de presă

Organizaţiile culturale Liga Cultural-Creştină Andrei Şaguna, Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, Fundaţia Culturală Mihai Viteazul, Liga Tineretului Ortodox şi Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, toate cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, luând act despre manifestările cu tentă antiromânească întreprinse în ultima perioadă de reprezentanţi ai conducerii la vârf a U.D.M.R., precum şi de aleşi din administraţia locală ce aparţin acestei formaţiuni, doresc să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

1. Denunţăm şi dezaprobăm şantajul şi campania de manipulare şi intoxicare mediatică a opiniei publice practicate de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Albert Almos, în legătură cu trecerea prin hotărâre a Guvernului României a "Casei cu Arcade" din Municipiul Sfântu Gheorghe din patrimoniul Ministerului de Interne în cel al Ministerului Culturii ca sediu al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni.

Blocarea activităţii Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe prin condiţionarea abuzivă a organizării concursului pentru ocuparea postului de director de revocarea hotărârii Guvernului referitoare la "Casa cu Arcade" nu face decât să tensioneze din nou, artificial, climatul de convieţuire interetnică, aducând totodată prejudicii vieţii culturale româneşti.

2. Revenind la "Casa cu Arcade", este recunoscut că acest imobil, monument istoric, aparţine integral în proprietate exclusivă statului român. Hotărârea de Guvern nu a făcut decât să transmită în mod firesc folosinţa imobilului Ministerului Culturii în vederea protejării lui ca monument istoric şi valorificării sale optime ca instituţie muzeală de referinţă naţională.

În acest caz, demersul Guvernului este benefic pentru un edificiu aflat în reală suferinţă, intenţionându-se salvarea şi nu demolarea lui, aşa cum în mod repetat şi tendenţios se susţine în presa de limbă maghiară.

Este de menţionat că demolarea "Casei cu Arcade" a fost într-adevăr hotărâtă, dar acest lucru s-a produs în şedinţa Adunării Generale a Reprezentanţilor Orăşeneşti, prezidată de primarul Balint Denes, din data de 15 noiembrie 1915, orele 15,00, hotărâre nefinalizată datorită desfăşurării ulterioare a evenimentelor.

În obstinaţia sa de a contesta cu orice chip hotărârea de Guvern privind "Casa cu Arcade", domnul primar Albert Almos îşi extinde în mod inexplicabil acţiunile de protest, recurgând chiar la contestarea în instanţa de judecată a înseşi drepturilor de proprietate ale Parohiei Ortodoxe Române Sfântu Gheorghe – legal constituite şi intabulate în cartea funciară de peste 50 de ani – asupra terenurilor din zona acestui imobil, inclusiv asupra terenului pe care este amplasată Catedrala Ortodoxă, şi pe care îl revendică, procesul astfel intentat fiind pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

În această campanie mediatizată de manipulare şi intoxicare a opiniei publice se include şi reiterarea tezei false privind aşa-zisul caracter şi specific etnic românesc al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, şi care astfel nu şi-ar avea rostul aici, preluată şi indusă inclusiv prin declaraţiile preşedintelui U.D.M.R., Marko Bela, ignorându-se cu bună ştiinţă realitatea faptului că acest muzeu este o instituţie ştiinţifică menită să evidenţieze obiectiv interculturalitatea zonei şi să contribuie în mod pozitiv la reconcilierea istorică româno-maghiară.

3. Organizaţiile culturale româneşti din judeţul Covasna sunt alături de demersurile legale, lucide şi echilibrate ale Prefectului judeţului Covasna, domnul dr.Gheorghe Tatu, în diferendul artificial iscat în jurul problemelor de mai sus.

4. Protestăm faţă de atitudinea obtuză a comisiilor de specialitate ale Consiliului judeţean Covasna, care refuză includerea în configuraţia noii steme a judeţului Covasna a oricărui element simbolic eprezentativ pentru comunitatea şi cultura românească.

5. Solicităm autorităţilor competente – Inspectoratul şcolar judeţean, Ministerul Educaţiei Naţionale şi CENTROCOOP – definitivarea statutului Grupului şcolar economic nr.2 (fosta Şcoală de cooperaţie), ca instituţie şcolară de stat cu limba de predare română.

6. În calitate de contribuabili şi locuitori ai acestui municipiu, ne exprimăm indignarea faţă de gestul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe de a edita publicaţia oficială a acestei autorităţi publice doar în limba maghiară, pe care nu-l putem aprecia decât ca pe o sfidare premeditată la adresa populaţiei româneşti, parte componentă a comunităţii locale, precum şi a limbii oficiale a statului român.

Acest gest se înscrie în mai vechea atitudine a primarului Albert Almos de sfidare şi nesocotire cu ştiinţă a simbolurilor naţionale, respectiv a unor îndatoriri pe care legea i le impune oricărei persoane care îndeplilneşte funcţia de primar, cum ar fi aceea de a purta în ocaziile festive publice semnul distinctiv al autorităţii statului român, eşarfa în culorile drapelului naţional.

7. Solicităm Primăriei comunei Breţcu, în calitatea sa de editor al recentei monografii a acestei localităţi, să întreprindă demersurile necesare pentru repararea nedreptăţii flagrante pe care conţinutul acestei lucrări îl face faţă de istoria şi tradiţiile comunităţii româneşti din Breţcu.

8. Aceeaşi solicitare o adresăm Consiliului judeţean Covasna, în ceea ce priveşte lucrarea monografică a judeţului Covasna, editată de acest consiliu în anul 1997, şi care păcătuieşte prin aceeaşi nesocotire a realităţilor privind istoria, tradidiţiile, cultura şi spiritualitatea românilor covăsneni.

9. În acest scop, solicităm tuturor autorităţilor publice locale să ţină cont de aceste aspecte în activitatea de editare a unor astfel de lucrări vizând istoria comunităţilor locale.

10. Reînnoim apelul de conlucrare şi dialog interetnic pe care l-am adresat public reprezentanţilor societăţii civile a locuitorilor de etnie maghiară din judeţele Covasna şi Harghita în luna iulie 1999 şi care, din păcate, nu şi-a găsit până în prezent ecoul cuvenit.

Liga Cultural - Creştină Andrei Şoguna, Preşedinte, Ioan Solomon;

Despărţământul Astra Covasna-Harghita, Preşedinte, Gheorghe Tatu;

Fundaţia Culturală Mihai Viteazul, Preşedinte, Stela Buda;

Liga Tineretului Ortodox Sf. Gheorghe, Preşedinte, Violeta Pătrunjel;

Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, Director, Ioan Lăcătuşu".

În final, aş vrea să prezint întrebarea acestor organizaţii româneşti către actuala Putere. Ei vor să ştie ce să mai facă: să lupte în continuare să fie români, sau nu?

Şi, de aceea, întreabă actuala Putere: acestă Putere a hotărât să accepte teza UDMR-ului că cele două judeţe trebuiesc deplin maghiarizate, sau nu?

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Lazăr Lădariu are cuvântul. Se pregăteşte domnul Radu Mazăre, de la independenţi. Domnul Radu Mazăre este? Este.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La trecuta conferinţă de presă a UDMR Mureş, senatorul Gheorghe Frunda a afirmat că Partidul Unităţii Naţionale Române este un partid extremist.

Nu este pentru prima oară când domnul Frunda face astfel de afirmaţii necontrolate, cu totul în afara realităţii, în afara dreptei cumpăniri. O gafă impardonabilă! Numai că, spre deosebire de acuzaţiile lui precedente, fără nici o acoperire, întreţinute de o deşănţată campanie împotriva Partidului Unităţii Naţionale Române şi a altor formaţiuni politice, încurajate de atacurile iredentismului maghiar îndreptate deopotrivă şi împotriva Constituţiei României şi a legilor ţării, de data aceasta afirmaţia lui Gheorghe Frunda vine tocmai după ce Consiliul Europei excludea săptămâna trecută România de pe lista partidelor extremiste.

Domnul Frunda ştie prea bine că plenul Adunării Parlamentare a respins, în septembrie 1999, raportul Comisiei politice prin care erau etichetate nejustificat ca partide extremiste formaţiuni politice din ţări est-europene, membre ale Consiliului Europei. Respins şi retrimis, pentru a fi reanalizat în comisie, din raport au fost eliminate în final ţările, printre care şi România, acuzate a avea partide extremiste şi neocomuniste.

Deci, o Europă întreagă nu consideră Partidul Unităţii Naţionale Române partid extremist, numai senatorul Frunda o ţine pe a lui. În ciuda unei decizii a organismului european, senatorul Frunda îşi arogă postura de "haiduc udemerist", pus să demoleze partidele româneşti incomode.

În acest context, orice om cu judecata limpede are dreptul să se întrebe: oare, n-ar fi fost mai potrivit ca, profitând de funcţia pe care o are, ca membru al coaliţiei parlamentare în Delegaţia României la Consiliul Europei, la Strasbourg, în loc să atace partide româneşti, domnul Frunda să definească ceva mai clar statutul pe care-l are UDMR în România?

Deoarece nu-i prima oară când se dedă la asemenea atacuri, Biroul permanent şi Consiliul parlamentar ale PUNR au hotărât acţionarea în judecată a senatorului UDMR Gheorghe Frunda, pentru susţinerile lui necontrolate, aberante şi stupide, care aduc mari prejudicii bunelor relaţii interumane şi interetnice mureşene.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Radu Mazăre are cuvântul. Se pregăteşte domnul Vasile Mândroviceanu, PNL.

Domnul Radu Ştefan Mazăre:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor, domnilor,

Onoraţi colegi,

Când s-a votat, în 1995, Legea învăţământului, actuala Putere se afla în Opoziţie. Dezbaterile s-au încins în momentul în care s-a luat în discuţie art.169, care preciza că cel puţin 4% din produsul intern brut va fi atribuit învăţământului.

Opoziţia de atunci s-a revoltat, a criticat, s-a împotrivit din răsputeri, făcând un întreg tam-tam pe ideea că este mult prea puţin. În frunte cu Mircea Ciumara, actuala coaliţie propunea ca procentul să fie de 8%.

Iată că astăzi dascălii sunt în postura inedită de a face grevă, pentru ca fosta Opoziţie, aflată acum la Putere, să respecte măcar cei 4% stipulaţi în lege. Situaţia este cu atât mai de neexplicat cu cât în două judeţe, Cluj şi Constanţa, greva profesorilor a fost declarată în justiţie ca fiind ilegală.

Adăugând că în alte judeţe aceeaşi justiţie s-a pronunţat pentru continuarea grevei, prin care se solicită şi respectarea Legii nr.128 şi a contractului colectiv de muncă, am zugrăvit un talmeş-balmeş general. Constituţia spune că nimeni nu-i mai presus de lege, nici măcar Guvernul. Iată că o întreagă categorie socioprofesională, care este în situaţia paradoxală de a face grevă pentru respectarea unor legi, este bulversată de hotărâri contradictorii ale instanţelor.

Într-o postură şi mai caraghioasă se află sindicatele ceferiştilor, cărora Judecătoria sectorului 1 le-a declarat greva ca fiind ilegală, acum aproximativ două săptămâni, dar nu a catadicsit să le remită motivaţia sentinţei pentru a putea face recurs. Tertipul folosit este înjositor pentru justiţie şi Guvern şi revoltător pentru zecile de mii de ceferişti care-şi cer drepturile legitime.

Domnule ministru Stoica, din această brambureală juridică, să ştiţi că cel mai mult pierd cetăţenii României. În faţa acestora, întreg aparatul justiţiei va fi evident că acţionează la comenzi politice, că reforma în justiţie există, dar lipseşte cu desăvârşire, şi că promisiunile făcute de actuala Putere au fost numai vorbe goale.

Dar nici acest lucru nu ar fi atât de important, pe cât este educaţia copiilor noştri, iar educaţia o fac aceşti dascăli chinuiţi, nu politicienii, care în vorbă se sacrifică, dar în fapte se îmbuibă.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Are cuvântul domnul Vasile Mândroviceanu şi se pregăteşte domnul Iftene Pop.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Au trecut peste 10 ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi sechelele comunismului n-au fost încă eradicate. Mai mult chiar, printr-un proces tipic, ele activează cu tendinţa de regenerare a maladiei maligne, societatea le ignoră existenţa până la inconştienţă, iar urmările vor apărea când orice măsură de profilaxie, sau terapeutică, va fi tardivă. De altfel, era şi ridicol să se creadă că după o jumătate de secol de guvernare şi teroare comunistă, împuşcarea a doi oameni va duce şi la lichidarea comunismului, la destrămarea structurii educate şi privilegiate din PCR, încadrate sau nu în nomenclatură.

Printre acţiunile importante de propagandă şi dezinformare comunistă, un rol deosebit s-a acordat sportului, transformat în unealtă în slujba partidului. Toată tradiţia organizaţiilor sportive din România a fost ştearsă cu buretele, impunându-se sportului românesc o nouă organizare de tip sovietic.

Pentru ţinuta românească şi refuzul colaborării cu comuniştii, au fost lichidate echipe de renume, precum "Carmen", "Venus" şi "Unirea tricolor Bucureşti", "Ripensia Timişoara", "Iuventus Ploieşti", înfiinţându-se echipe cu denumiri sovietice, care erau practic nişte sucursale ale cluburilor ruseşti. S-a împânzit ţara cu "dinamouri", nu a rămas nici o ramură sportivă neîncadrată de securitate la Dinamo, pentru că Dinamo nu era altceva decât o pepinieră de cadre, unde se recrutau agenţii, anchetatorii şi spionii, fidelitatea lor faţă de Moscova fiind totală.

Uniţi în internaţionalismul comunist, împreună cu celelalte sucursale Dinamo din ţările comuniste organizau demonstraţii de forţă numite dinamoviade de tristă şi dureroasă amintire.

Boxerii dinamovişti se antrenau pe saci vii la anchetele arestaţilor politici; arbitrii de fotbal asigurau victoria dinamoviştilor în faţa adversarilor mai puternici, iar în echipele olimpice, sportivii legitimaţi la Dinamo aveau prioritate. Toţi sportivii de la Dinamo erau încadraţi ca ofiţeri MAI şi plătiţi cu salarii la care alţii nici nu visau. Fondurile clubului erau inepuizabile, iar miliţienii, securiştii şi angajaţii civili din MAI erau încadraţi ca membri ai clubului.

Faţă de toate abuzurile şi ilegalităţile făcute de acest club, ar fi fost normal ca după decembrie 1989 să-i fie şters numele din sportul românesc. Nu s-a făcut însă nimic, iar el apare ca o sfidare chiar la peste 10 ani după revoluţie.

În Bucureşti s-au dărâmat statile lui Lenin şi Petru Groza, a fost golit Mausoleul din Parcul Carol de cadavrele comuniştilor, s-au schimbat nume de străzi, dar de clubul cu nume sovietic, de "Direcţia Narodnovo moguscestva" nu s-a atins nimeni, ca şi de însemnele cu secera şi ciocanul şi steaua în 5 colţuri din Palatul Presei Libere, care te întâmpină scoase în relieful de marmură la toate uşile de ascensor din întregul palat.

Chiar nu poate trăi sportul românesc fără numele sovietic de "Direcţia Narodnovo moguscestva"? sau dinamoviştii vor fi iarăşi ce au fost şi mai mult decât atât?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul Iftene Pop. Se pregăteşte domnul Dumitru Popescu, PDSR.

Domnul Iftene Pop:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Recent, Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova a făcut, spre onoarea lui, o propunere foarte interesantă, demnă de a fi luată în seamă, anume, în faţa perspectivei, deloc roze, ca Republica Moldova să rămână în afara procesului de lărgire a Uniunii Europene, şi văzând că România are şanse reale de a prinde acest tren istoric, s-a sugerat, conform unui model slav, să se iniţieze o uniune interstatală între Republica Moldova şi România, ca şi în cazul Belarus-Rusia, precedent de dată recentă.

Dar asemenea precedente au existat şi în vremuri mai îndepărtate, cum este chiar cel dintre Ţara Românească şi Moldova, din 1859, sau România şi Republica Democratică Moldovenească, din 1918.

Nu intrăm aici mai mult în istorie sau în drepturile istorice, de care noua doctrină rusă, mai ales cea de după 1995, este plină. Toată construcţia teoretică, masivă a "căii ruse" spre evoluţia viitoare a Rusiei, a Europei şi a lumii, este bazată pe modelul de întemeiere, formare şi desăvârşire a naţiunii ruse, ca naţiune imperială.

Normal ar fi ca, dacă doctrina rusă apelează la istorie, să nu ne conteste nouă dreptul de a proceda în acelaşi fel, după dictonul "ce ţie îţi place, lasă să-i placă şi altuia", dacă o astfel de atitudine nu este imorală.

Faţă de propunerea concretă de mai sus, sunt de făcut următoarele observaţii, cu totul preliminare:

1. Preşedintele Republicii Moldova, Lucinski, exprimând limitele putinţei sale şi a statului pe care-l conduce, din cauza dependenţei faţă de Rusia, a declarat – dacă cele relatate de presă sunt adevărate – că propunerea merită susţinută, dar că nu vede că ea ar facilita aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, întrucât "şi România are o cale lungă de parcurs până va ajunge în Uniunea Europeană".

Calea lungă, dacă aşa este, şi este, e oricum mult mai mult decât nici o cale, mai ales când direcţia drumului este bună. Or, din acest punct de vedere, nu există nici un dubiu. Iar Republica Moldova, care declară oficial că vrea să devină membră a Uniunii Europene, e mult mai uşor să urce într-un tren care duce cu siguranţă la un punct bun şi folositor, decât să rămână în afara acestui proces.

2. Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, alături de România, ar ajuta la extinderea valorilor democraţiei spre Est, la stabilitatea zonei şi este posibil să influenţeze pozitiv retragerea Armatei a 14-a ruse din Transnistria.

3. Ar fi un bun exemplu şi pentru eforturile Ucrainei de a se apropia mai mult de Europa şi de Occident în general.

4. Chiar etnicii ruşi din Moldova, pe măsură ce rezultatele benefice ale reformei şi aderării la Uniunea Europeană vor fi palpabile pentru nivelul de trai, vor căpăta o viziune mai realistă şi mai favorabilă despre Occident şi România, decât cea pe care o au în prezent, plină de idei false şi resentimente.

5. Ar rămâne o problemă morală şi teoretică: unirea a două state ar presupune că ele au aceeaşi semnificaţie istorico-politico-juridică, când e ştiut că la baza existenţei unuia stă un act nazisto-bolşevic criminal, Pactul Ribbentrop-Molotov, pact declarat ca nul şi neavenit, ab initio, de fosta URSS, de România, de Republica Moldova, de Ţările Baltice şi de întreaga comunitate internaţională.

Dar există căi pragmatice de a se rezolva asemenea situaţie, după cum s-a văzut nu o dată în istorie. Fosta RDG este un exemplu în acest sens.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul Dumitru Popescu are cuvântul. Se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Dumitru Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu 10 zile în urmă, factori de răspundere din Ministerul Industriei şi Comerţului au declarat că sistemul energetic naţional este în criză. Drept urmare, livrările de energie termică la populaţie au fost reduse drastic şi frigul a revenit în casele oamenilor în Bucureşti şi în alte zeci de oraşe din ţară. Motivarea a fost lipsa fondurilor pentru cumpărarea combustibililor necesari pentru stocurile de iarnă.

Doresc să precizez că această criză a apărut în condiţiile în care consumul total de energie electrică la vârful de iarnă a scăzut de la 9.500 de Mgw în 1996, la circa 7.000 de Mgw în prezent, ca urmare a lichidărilor de unităţi economice şi a prăbuşirii generale a activităţilor de producţie din indrustrie şi agricultură.

Motivarea financiară a crizei înseamnă de fapt praf în ochii populaţiei, şi iată de ce: preţurile de livrare către populaţie au crescut în ultimii 3 ani de 18 ori la energie electrică şi de 10,8 ori la energie termică; costurile pentru stocurile de combustibili de iarnă sunt de 5 ori mai mici decât valoarea energiei livrate, dar neîncasate de la consumatori şi de 3 ori mai mici decât fondurile de salarii ale CONEL.

Creditul garantat de Guvern pentru cumpărarea de combustibil a fost propus pentru contractare în bătaie de joc unui srl oarecare, în 12 tranşe, deşi toţi banii trebuiau acum.

Există o recunoaştere a domnului ministru Radu Berceanu că restructurarea CONEL întârzie pentru că "după sute de întâlniri nu s-a ajuns la nici un punct comun între factorii responsabili". Aşadar, este vorba nu de criză financiară, ci de incompetenţă managerială de la Guvern până la nivelul societăţilor din sistem.

Şi, în fine, stocurile pentru iarnă puteau fi făcute în cursul verii, când preţurile erau la jumătate din cele care sunt acum.

Este ruşinos că sistemul energetic naţional nu poate acoperi în anul 2000 o sarcină la vârful de iarnă care nu depăşeşte nivelul celor înregistrate cu 20 de ani în urmă şi populaţia este nevoită să sufere din această cauză.

În consecinţă, cer Guvernului să adopte imediat măsuri, nu numai pentru ieşirea din această criză managerială inadmisibilă, ci şi pentru restabilirea rolului de importanţă strategică pe care trebuie să-l aibă sistemul energetic în ansamblul economiei naţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Urmează doamna Leonida Lari. Are cuvântul. Se pregăteşte domnul Garda Dezideriu, UDMR.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Din zori, până noaptea târziu, suntem bombardaţi de ritmuri nebune, cuvinte obscene, privelişti degradante, ca şi cum am trăi într-o junglă modernă şi jungla aceasta naşte monştri moderni.

Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: să facem ceva cât nu e târziu pentru renaşterea culturii naţionale. Altfel, lumea merge spre involuţie, se scufundă în primitivism.

Să ne întrebăm: unde am ajuns? În ce situaţie apocaliptică ne aflăm, când un tânăr sau o tânără, în loc să-şi arate posibilităţile sufletului, ni le arată pe cele ale trupului?

Mai mult ca atât, se mai şi afişează cu gesturile lor scârbavnice, gesturi pe care nici animelele nu le fac, pentru că animalele îl privesc "drept în ochi pe Dumnezeu", precum spunea marele poet german Rilke.

E limpede că diavolul creează prin aceste făpturi umane viaţa sufletului care a trecut, în mod neiertător, la doar o viaţă a trupului. Dar, oricâte figuri ar arăta un trup, totuşi, infinit are un sfârşit, pe când sufletul niciodată nu sfârşeşte.

În toată avalanşa aceasta de sunete satanice, prezentări de mode, reclame televizate, cu trucuri, e deranjant faptul că până şi spiritele elevate nu se prind la un adevăr. Are loc o demonizare a populaţiei ca în Sodoma şi Gomora, e condamnabil pur şi simplu faptul că unii oameni întreprinzători corup tinerii, nu le lasă spaţiu de existenţă, de a visa, de a crea, de a se realiza spiritual, formând astfel monştrii de mâine. Pentru că nu e de crezut că un om e rău din naştere, contează mediul, iar mediul îl facem noi toţi, în special oamenii de cultură.

Oamenii de cultură în toate domeniile de creaţie sunt lăsaţi de izbelişte, nu mai apar cărţi, nu se fac filme, nu se fac expoziţii de pictură, întruniri muzicale. Or, dacă mai apare câte ceva, apoi nu întotdeauna comportă semnul valorii. Fenomenul cultură e dominat de spiritul de gaşcă, sunt preferaţi anumiţi artişti, care se au bine cu cutare sau cutărică ce deţine funcţii decizionale. Nu am mai citit de mult vreo carte, nu am văzut de mult vreun film sau expoziţii de pictură de ale debutanţilor, am văzut în schimb scălămbăiala deşucheată a "generaţiei PRO", ce o fi mai însemnând şi aceasta. Un soi de prostie televizată? Nu există o bancă de date, un centru de sistematizare a valorilor autentice ale României, totul e lăsat la voia întâmplării şi a prostului gust. Anonimii iluştri hotărăsc soarta culturii, oricare neica nimeni poate să-şi producă opusurile în detrimentul spiritualităţii româneşti, în detrimentul generaţiilor care vin, numai dacă are bani. Anume, aşa s-a ajuns la denigrarea clasicilor naţionali români, la schimonosirea istoriei şi a literaturii românilor, la prostituarea tineretului, la neglijarea bătrânilor creatori, la uitarea celor mai chinuiţi români, acei din zonele ocupate şi semiocupate.

Ceea ce se întâmplă acum, cu voia unor mărginiţi în materie de cultură e sucombarea în neant, e o alterare a noastră ca neam. Noţiuni ca: omenie, patriotism, dragoste de ţară şi-au pierdut calitatea, şi-au pierdut aprecierea, sunt privite ca ceva din altă lume, nişte fantasme, cu cât eşti mai şmecher, mai pigmeu, mai sperţar, dar gros la pungă şi la obraz, cu atât eşti mai bine văzut într-o societate coruptă. S-a ajuns la limita absurdului în toate colţurile acestei ţări, în toate domeniile, în toate casele. Se impune tot mai mult un statut al oamenilor de creaţie, protejarea cărora va proteja viitorul societăţii româneşti. Altfel, ne pierdem căile către noi înşine, ne acoperă pigmeriada, ne înghite neantul.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Are cuvântul dommnul deputat Garda Dezideriu şi se pregăteşte domnul deputat Alexandru Stănescu.

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În luna ianuarie era o vreme deosebit de friguroasă. Temperaturile de minus 2^o, minus 25^o grade erau compensate însă, în lumea satelor, de promulgarea Legii nr.1/2000. Pentru ei, după un deceniu de aşteptare, s-a creat cadrul juridic necesar pentru retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere. Bucuria viitorilor proprietari de păduri a fost însă compromisă de licitaţiile organizate de către majoritatea ocoalelor şi direcţiilor silvice. Prin aceste vânzări ale masei lemnoase, ei au toate şansele ca în loc de păduri să primească în proprietate numai terenuri defrişate pe vechile amplasamente.

Este deosebit de curios faptul că între anii 1997-1999, când eu am cutreierat pădurile ţării şi am atenţionat atât organele silvice, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, cât şi stafful tehnic al Comisiei privind situaţia economiei forestiere din România despre pericolul legat de înmulţirea ypidelor (insectelor dăunătoare) nimeni nu a luat măsurile necesare în afara comisiei parlamentare. Acum, însă, când pădurile trebuie retrocedate foştilor proprietari, să nu se inventeze un program special care sub genericul ocrotirii pădurilor să programeze aşa-numitele tăieri de igienizare, care, numai în judeţul Harghita sunt planificate la un volum de peste 800 000 de mc, dar care, în realitate, vor fi de peste 1.500.000 mc. Scopul acestui plan iniţiat de Regia Naţională a Pădurilor presupune distrugerea vegetaţiei forestiere sănătoase pentru a susţine salariile exorbitante ale directorilor regiei. Sub masca de tăieri de igienizare, se distrug păduri întregi, iar buştenii, fără a fi prelucraţi, de fapt, în fabricile din România, sunt exportaţi la un preţ relativ scăzut.

Cer ca atât prin metodologia Legii nr.1/2000, cât şi prin respectarea Ordinului nr.112 din martie 1998, să se interzică atât licitaţiile, cât şi vânzarea masei lemnoase a pădurilor, care trebuie retrocedate foştilor proprietari. Numai astfel se va putea ajunge la anularea litigiilor dintre proprietari, agenţi economici şi Regia Naţională a Pădurilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Alexandru Stănescu are cuvântul şi se pregăteşte domnul Mihai Baciu.

Domnul Alexandru Octavi Stănescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Analizând prin prisma indicatorilor macroeconomici situaţia economică şi socială din ultimii 3 ani, se constată o sistematică scădere a acestora, ceea ce duce la concluzia că actul de guvernare, indiferent cum s-a numit el, a suferit de o cronică necunoaştere a realităţii româneşti, de amatorism şi de cele mai multe ori de obedienţă faţă de reţete impuse, ce păreau infailibile, dar care nu avuseseră succes nici-unde. Am sperat ca ultimul guvern, chiar dacă formula structurală a fost modificată de faţadă, să găsească pentru început formule de ieşire din situaţia actuală ceva mai credibile, dar speranţele s-au spulberat din primele zile, prin modul în care câteva acte normative emise "au reuşit" să consolideze susţinerea investiţiilor străine în România, atragerea altora noi şi, de ce nu, mesajul favorabil privind rating-ul de ţară.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.217 din 29 decembrie 1999 trimite la capitolul istorie prevederile Legii nr.35/1991, care reglementa investiţiile străine în România şi ale Legii nr.74/1994, prin care se acordau unele stimulente, dacă vreţi, facilităţi suplimentare pentru toţi investitorii străini din domeniul industriei care realizează investiţii de peste 50 milioane de dolari, cum ar fi: scutirea de la plata taxelor vamale pe o perioadă de 7 ani la importurile de maşini şi utilaje, instalaţii şi echipamente necesare strict investiţiei; scutirea de la plata taxelor vamale pe o perioadă de 7 ani a materialelor prime, materiilor, pieselor de schimb şi componentelor pentru producţia proprie specifică societăţii; scutirea impozitului pe profit pe o perioadă de maximum 5 ani. Toate acestea erau oferite în condiţiile unui grad de integrare a producţiei de minimum 60% în interes naţional şi a unui export de 50% din valoarea producţiei anuale. Investitorii serioşi au reuşit aceste performanţe în România cu o contribuţie remarcabilă în crearea de noi locuri de muncă, a unor produse performante, contribuind substanţial la plata obligaţiilor fiscale: TVA-ul, accize, taxă de drum, impozite şi taxe locale.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu acei aşa-zişi investitori strategici ale căror investiţii modice, între 1 şi 3 000 000 de dolari, au generat numai profit personal şi neîndeplinirea obligaţiilor iniţiale în proporţie de 60 până la 70%, după cum declară surse credibile din Agenţia Română de Dezvoltare şi Fondul Proprietăţii de Stat.

Aceeaşi ordonanţă de urgenţă spulberă şi o parte din prevederile Legii nr.15 din 1994 privind activele amortizabile, ale Legii nr.118 din 1996 privind constituirea şi utilizarea fondului special al drumurilor publice, creând totodată tratament inegal şi discriminatoriu pentru unii investitori, contrar poziţiilor declarate ale Guvernului României. dar, nu în ultimul rând, această ordonanţă de urgenţă afectează nepermis buna funcţionare a contractelor de societate care guvernează ca cea mai solidă lege a părţilor, acolo unde legea este lege, uneori acestea purtând şi aprobarea autorităţilor române. Ca efecte, se aduc încălcări grave principiului menţinerii drepturilor câştigate şi acordate, se majorează preţul ducând până la oprirea unor fluxuri de fabricaţie, ce mai contează câteva sute de mii de şomeri în plus, se eludează prevederile art.15 din Legea nr.241 din 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 1997 care prevede: investiţiile străine efectuate conform prevederilor Legii nr.35 din 1991, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.71 din 1994 beneficiază de facilităţile stabilite de aceste legi până la expirarea termenului pentru care au fost acordate. Toate acestea nu reprezintă decât experimente dureroase pe spinarea unei economii în tranziţie şi a unei industrii naţionale care incomodează prin ea însăşi pe cei care vor să fim numai piaţă şi nu concurenţă.

Prin aceasta se explică noile strategii ale globalizării mondiale, gen: discreditaţi tot ce merge bine în ţară, subminaţi-le reputaţia, supuneţi-i dispreţului, ridiculizaţi tradiţiile, implicaţi conducătorii în acţiuni ilegale, dar, desigur pentru noi şi nu pentru ei. de multe ori, aceste decizii aberante se datoresc şi faptului că într-un fel se vede ţara de la etajul 1 al unei clădiri cu faţa spre strada Lipscani şi într-alt fel se vede de la etajul 2 al Palatului Victoria cu faţa spre economia reală, că mulţi consilieri guvernamentali, şi nu numai, se zbat în necunoaştere, între cererea ordonatorilor de credite şi exigenţele organismelor financiare internaţionale, într-o politică fundamental eronată, îndreptată exclusiv spre reducerea consumului intern, impunându-ne un prezent mizerabil pentru a ne mânca viitorul.

Aveţi tăria, domnule Isărescu, să vă recunoaşteţi greşelile primelor zile de guvernare şi să repuneţi în drepturi legile pe care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217 le-a transformat în maculatură pentru istorici, să vă descotorosiţi de aşa-zişii consilieri bancari, înconjurându-vă de consilieri profesionişti ai economicului şi producţiei, în cadrul acţiunii de înjumătăţire pe care aţi declanşat-o.

Absenţa unei strategii coerente de reformă, cu un orizont de tip specific transformării de anvergură, provoacă economiei daune irecuperabile. Fără să se înscrie orice proces de reformă într-un culoar de pertinenţă, creat de tendinţele de durată din economia mondializată, schimbările din România nu pot avea decât valoarea efemerului şi a derizoriului, Guvernului României nerămânându-i în acest fel să gestioneze decât un haos economic uriaş, cu efecte deseori bizare, ca rezultat al comprimării forţate a economiei.

Vă sugerez, domnule Isărescu, să meditaţi asupra unor învăţături antice care vă pot ajuta în scurtul act de guvernare. Nimeni nu are răspunsul final, dar fiecare contribuie la el. Numai persoana care este dispusă să cedeze din monopolul său asupra adevărului poate să beneficieze şi de adevărul deţinut de alţii. Francheţea, onestitatea şi încrederea pot să mute munţii din loc.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Mihai Baciu de la Grupul parlamentar al PD şi se pregăteşte domnul Andrei Gheorghe, PNŢCD.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ieri a fost reluată greva personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu perspectiva tristă de a declanşa aceeaşi formă de protest şi profesorii şi studenţii din universităţile României. Nu este prima grevă a dascălilor din România şi, ca atare, nu este prima oară când se duc discuţii înverşunate în jurul problemei educaţiei şi învăţământului, a importanţelor sociale, a reformei în domeniu, a raporturilor tot mai complicate între stat şi învăţământ şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, în chestiunea dramatică a nivelului de trai al educatorilor.

De aceea, nu-mi fac iluzia că voi putea aduce ceva nou în dezbaterea acestei probleme şi, ca atare, nici nu încerc. Mai ales că mi-am spus părerea de mai multe ori la această tribună în probleme de învăţământ, atunci când am discutat legislaţia în domeniu. Mă limitez, aşadar, la a sublinia câteva aspecte, poate nu chiar inedite, dar care apar mai conturate ca altă dată în actualul conflict educatori versus Guvernul României.

Astfel, în unele mijloace de informare în masă se încearcă un fel de mobilizare a părinţilor, elevilor împotriva profesorilor aflaţi în grevă, o contrapunere periculoasă şi păgubitoare pentru ţară a intereselor unor categorii de cetăţeni. nu este prima oară când se încearcă aşa ceva, dar niciodată categoriile de cetăţeni opuşi artificial nu au fost mai mari şi mai vag definite ca acum.

Apoi, amânarea soluţionării, măcar parţiale, a revendicărilor greviştilor se bazează nu numai pe argumentul dificultăţilor economice, întemeiat, în esenţă, dar şi pe presupoziţia ticăloasă că profesorii n-au decât să stea în grevă la nesfârşit, întrucât ei nu produc efectiv nimic şi nici nu pot ameninţa prin greva lor servicii sociale esenţiale, ca mersul trenurilor, aprovizionarea cu alimente sau încălzirea caselor. O asemenea premisă, luată ca bază a unui raţionament, duce la concluzia, aproape medievală, că o societate poate funcţiona şi fără învăţământ şi cultură, iar într-o asemenea societate apar inevitabil indivizi care scot pistolul când aud de cultură şi morală.

Desigur, teza după care investiţia în educaţie ar fi nesigură, iar profitul s-ar pierde într-un viitor ceţos a fost de mai multe ori umilită şi desfiinţată prin dovezi puternice, însă, aşa cum o epidemie revine când găseşte condiţii prielnice, la fel această teză este insinuată subtil în mintea unora în condiţii economice grele şi în criză de mentalitate ca cele de acum.

De aceea, mă simt dator să amintesc că noi, social-democraţii, eliminăm din start o asemenea teză prin însăşi doctrina noastră şi previziunea noastră asupra guvernării: a spune sau a crede că în lumea modernă, spunem noi în programul nostru, poate să existe o bună guvernare din inspiraţie şi noroc, iar nu din educaţie şi seriozitate este extrem de periculos şi păgubitor. Într-o societate aflată în dezvoltare accelerată, toată lumea învaţă, indiferent de vârstă şi ocupaţie. Atunci când un segment social a renunţat să înveţe, întreaga societate este trasă în jos, iar pentru ca să nu renunţe, segmente sociale sau grupuri defavorizate, oamenii trebuie ajutaţi în mod concret. şi mai adaugă programul nostru: numai plecând din interiorul învăţământului se poate elabora şi pune în aplicare un program general de dezvoltare şi modernizare a societăţii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mai vreau să adaug ceva şi mie mi se pare un lucru important. Partidul Democrat a fost şi rămâne de partea reformei, inclusiv în educaţie, dar fără costuri sociale prea mari. Cred că ne aflăm în faţa unor asemenea costuri în reforma învăţământului românesc. Oare ar trebui să stopăm reforma din această cauză şi ce ar însemna o asemenea stopare acum, la jumătatea drumului? Ar rezolva ea durerile economice ale celor din învăţământ? Nici vorbă de aşa ceva. Iar Partidul Democrat ar fi ultimul care ar putea susţine oprirea reformei. Nu văd altă cale decât aplicarea riguroasă a legilor pe care noi înşine le-am votat. Iar în două din acestea scrie negru pe alb: că în România învăţământul este prioritate naţională, cu tot ce decurge de aici, iar bugetul său trebuie să fie 4% din PIB. La acestea se mai adaugă prevederile Legii nr.154 din 1998 şi ale Statutului personalului didactic din 1997.

Ştiu că există dificultăţi economice în aplicarea lor, ştiu că există sectoare ale economiei şi categorii de cetăţeni care au necazuri mai mari decât educatorii, dar trebuie să înţelegem odată şi odată că fără aplicarea şi respectarea riguroasă a legilor în litera şi spiritul lor, nu se poate edifica un stat de drept. Este adevărat că legile pot fi şi chiar sunt imperfecte, că unele părţi ale lor pot fi în dezacord cu posibilităţile economiei reale, că unele legi, în întregimea lor, pot fi depăşite de dinamica vieţii sociale, dar atât timp cât ele sunt în vigoare trebuie aplicate şi respectate de toţi, începând cu noi înşine şi cu Guvernul, pentru că alt instrument de ordine şi coerenţă socială nu există. Într-o ţară în care capătă teren ideea că respectarea legii este facultativă, că legea poate fi aplicată sau nu, în funcţie de fel de fel de conjuncturi, fie ele şi dramatice, acea ţară devine treptat un imperiu al fărădelegii, o lume în care interesele de grup şi interesul individului puternic şi obraznic înlocuiesc legea.

Este adevărat că 4% din PIB pentru educaţie este o povară grea pentru societatea românească de azi. Şi ştiu că respectarea prevederilor statutului personalului didactic presupune costuri economice mari, ca şi aplicarea Legii nr.154, dar trebuie să ne asumăm riscul, pentru că pierderea încrederii în lege se poate dovedi mult mai păguboasă pentru ţară decât satisfacerea, măcar parţială, a revendicărilor celor din învăţământ. Nu sunt un adept al mişcărilor de stradă care, de altfel, şi-au cam epuizat puterea de presiune, nu iubesc protestul permanent şi cunosc constrângerile care apasă actualul Guvern, dar mai ştiu şi că necazurile oamenilor nu pot trece dincolo de o anumită limită. Sunt convins că nici noi cei din Parlament şi nici Guvernul nu vrem să ne apropiem de această limită, iar dascălii din această ţară, din rândul cărora mă număr şi eu, se vor bucura măcar acum de atenţia pe care o merită.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, cam lung discursul.

Domnul Andrei Gheorghe are cuvântul. Se pregăteşte domnul Vichentie Nicolaiciuc.

Domnul Gheorghe Andrei:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O problemă prioritară în ansamblul vieţii sociale, deşi i se alocă nesfârşite amânări administrative, este cultura României, graţie căreia, în primul rând, suntem cunoscuţi pe mapamond, dacă ne gândim numai la Brâncuşi, Enescu, Cioran. Cultura suportă totuşi în judeţul Constanţa o adevărată opresiune.

Uniunea Artiştilor Plastici, Organizaţia Artiştilor Plastici profesionişti, înfiinţată în urmă cu 50 de ani ca persoană juridică, recunoscută ca instituţie de utilitate publică, a realizat printr-o investiţie proprie un patrimoniu imobiliar substanţial aflat într-o zonă urbană de mare concentrare, numeric vorbind, a breslei artiştilor. Clădirile sunt realizate prin proiectare cu un scop unic: ateliere de creaţie ale artiştilor. La vremea respectivă, anii ‘60-’64, investiţiile s-au efectuat în baza protocoalelor încheiate cu consiliile populare care puneau la dispoziţie terenul, textele de protocol asumate de către ambele părţi, stipulând unica destinaţie şi folosinţă specifică.

În acest fel, la Constanţa, a fost realizat unul dintre cele mai frumoase complexe de creaţie amplasat la debutul staţiunii Mamaia. El este gândit şi protejat printr-o zonă verde, curtea acestui complex imobiliar care a suportat intervenţii şi relief şi peisaj, plantaţii speciale, amplasamente de sculptură, toate făcute pentru a o transforma în oază culturală terenul acela viran şi nisipos, iniţial.

Primăria Constanţa îşi permite să distrugă activitatea unei bresle culturale de mare calitate şi valoare, prin parcelarea terenului aflat în această curte a Filialei Uniunii Artiştilor Plastici din Constanţa şi atribuirea lui către diverşi cetăţeni. Utilizând sintagma "terenul statului", Primăria din Constanţa oferă un certificat de proprietate fotbalistului Hagi pe motivaţia hotărârii anterioare a Consiliului local municipal, care atribuie cetăţenilor de onoare câte 500 de metri o dată cu acordarea titlului.

Desigur că nu contestăm faptul că fotbalistul Hagi merită să fie cetăţean de onoare şi pe cale de consecinţă este şi beneficiarul unui teren de 500 m² în oraşul Constanţa, ci faptul că primăria alocă acest teren din incinta Uniunii Artiştilor Plastici.

Ceea ce s-a petrecut nu este deloc întâmplător, se probează prin activitatea programat anticulturală pe care administraţia locală a adoptat-o, şi anume: nerestituirea sălii de expoziţie către Uniunea Artiştilor Plastici, investiţie proprie, opoziţia totală faţă de revendicările Uniunii Artiştilor Plastici pentru recunoaşterea contribuţiei sale la construirea acestui patrimoniu.

O altă problemă este dată de lipsa de îngrijire a unui patrimoniu arheologic de excepţie, vezi mormântul lui Hipogeu, sufocat de gunoaie şi obturat de construcţia aflată în dezacord cu arhitectura oraşului. Atentatul la adresa acestui segment social de valoare, pe care îl compun artiştii plastici din Constanţa, ia forme îngrijorătoare ce par a viza lichidarea activităţii de creaţie. Sigur că întărâtarea şi şicanarea prin plasarea în opoziţie a unor oameni de recunoaştere publică, vezi – exemplul Hagi şi artiştii plastici – se constituie ca metode de învrăjbire permanentă. Se impune, prin urmare, elaborarea în regim de urgenţă a unei hotărâri care să reglementeze raporturile juridice ale Uniunii Artiştilor Plastici din România asupra investiţiilor proprii, aflate pe teritoriul naţional, precum şi asupra terenurilor aferente acestora.

Domnilor,

Un alt atentat al primarului Mihăeş Gheorghe şi al Consiliului local municipal este făcut asupra Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", aflată în spatele magazinului "Tomis", magazin ce urmează a fi extins în detrimentul micşorării spaţiului de intrare în biserică şi aşa aflată într-un spaţiu destul de îngust.

Mai mult, putem spune că întregul oraş, în ultimii 3-4 ani, a fost împânzit de benzinării amplasate deseori unele lângă altele. Recent, Primăria Oraşului Constanţa a mai hotărât amplasarea în spaţiul destul de restrâns din apropierea gării din Constanţa a unui imens bazar, construit de un om de afaceri turc, pentru a urâţi şi mai mult spaţiul din faţa gării. Desigur, tot în centrul oraşului, prin grija primarului Gheorghe Mihăeş şi a viceprimarului Lungu Dumitru şi a consilierului Dumitru Mosoiu, toţi membri marcanţi ai PD-ului, stau mărturie poftei lor de distrugere ruinele fostului hotel continental.

De asemenea, vreau să atrag atenţia că şi Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" este înconjurat nu mai mult de 4 restaurante sau localuri nepotrivite a fi în apropierea acestei clădiri emblematice a oraşului Constanţa. Iată cum, Constanţa este în această situaţie, când multe din spaţiile de importanţă arheologică şi culturală sunt împânzite de astfel de improvizaţii cu totul nepotrivite unui oraş turistic.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Nicolaiciuc Vichentie.

Se pregăteşte domnul Carol Emil Kovacs. E prezent? De la PNL.

Vă rog, linişte în sală.

Domnul Vichentie Nicolaiciuc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Apel către parlamentarii, cadre didactice din Camera Deputaţilor.

"Următorii semnatari, în calitatea noastră de deputaţi şi de cadre didactice, ne exprimăm îngrijorarea faţă de situaţia precară a învăţământului românesc, considerând că reforma iniţiată de domnul ministru, profesor universitar Andrei Marga, reformă pe care am sprijinit-o în mod consecvent, nu poate fi dusă la un bun sfârşit decât cu un suport financiar adecvat.

În acest sens, considerăm că cererile exprimate de către comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport în legătură cu situaţia inadecvată în care se află învăţământul de toate gradele din România sunt juste şi se bucură de sprijinul nostru, exceptând punctul referitor la bugetele locale, punct pe care îl considerăm de competenţa administraţiei locale.

Pe de altă parte, tocmai datorită importanţei chestiunii abordate, considerăm că este firesc ca orice demers parlamentar să fie făcut dincolo de orice interes electoral sau de imagine.

De aceea, ne exprimăm interesul în demararea unei acţiuni solidare la care să subscrie un număr cât mai mare de parlamentari, având ca efect creşterea bazei materiale a învăţământului din România, astfel încât acesta să devină efectiv un sector de prioritate naţională. Sperăm că apelul nostru, care ne-ar aşeza într-o situaţie de egalitate colegială, fără menţionarea apartenenţei la un partid sau grup parlamentar, fără încercarea de obţinerea de avantaje mai mari sau mai mici într-un an electoral, ar fi o dovadă a interesului real faţă de problemele ţării şi a maturităţii noastre politice.

Considerăm că numai printr-o unitate a tuturor parlamentarilor cadre didactice din Camera Deputaţilor vom putea deschide drumul către un dialog eficient şi vom putea găsi soluţii pentru obţinerea unei alocaţii bugetare pentru învăţământ, cât mai apropiată de 4% din PIB.

De asemenea, suntem încredinţaţi că un asemenea demers ar putea fi benefic pentru imaginea de ansamblu a Parlamentului României, dovedind astfel seriozitate şi profesionalism, şi va putea detensiona cât mai grabnic greva din învăţământul universitar.

8 februarie 2000".

Semnează: Fenoghen Sevastian, Manolescu Oana, Nicolaiciuc Vichentie, Pambuccian Varujan, Paneş Iosif şi Şaganai Nusfet.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Lista este lungă, ne oprim aici. Vă informez că au luat cuvântul 5 deputaţi de la Putere, 6 de la Opoziţie, 1 de la minorităţile naţionale şi 1 de la independenţi. Am depăşit cu 10 minute programul şi trecem la dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi.

Domnul Anghel Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Se întâmplă un lucru pe care dumneavoastră îl cunoaşteţi foarte, foarte bine, iar domnul secretar de şedinţă şi mai bine. Eu îmi amintesc că intervenţiile se fac în numele grupului, şi într-o anumită ordine şi pondere, şi, respectiv, în nume personal. Intervenţiile care se fac în numele grupurilor au prioritate faţă de cele în nume personal. Dacă greşesc sau s-a schimbat, domnul secretar ne va aduce pe calea cea bună. Este prima observaţie.

A doua observaţie. cred că şi dumneavoastră, ca de fiecare dată, v-aţi înscris pe calea precedesorilor dumneavoastră pe acest scaun şi, în funcţie de solicitări, timpul respectiv "se dilată", vizavi de faptul că, din vina noastră, evident, nu am început chiar la fix. De aceea, v-aş îndemna, domnule vicepreşedinte şi onorat prezidiu, la o anumită flexibilitate în a mai da cuvântul, între timp umplându-se sala până la cvorumul necesar începerii punctului următor de pe ordinea de zi.

Nădăjduiesc în înţelepciunea dumneavoastră şi aşteptăm să continuăm până la un moment în care prezenţa va face posibilă desfăşurarea celuilalt punct.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Vreau să vă informez că, în numele Grupului P.D.S.R. au luat cuvântul trei deputaţi, în numele Grupului P.R.M., doamna Leonida Lari, un deputat deci; în numele Grupului P.U.N.R., doi deputaţi: domnul Petre Ţurlea, domnul Lazăr Lădariu; în numele Grupului P.N.Ţ.C.D., doi deputaţi; P.D., unul; P.N.L., unul; U.D.M.R., unul. Am început la fără 20, la 9 fără 20, programul. Programul pentru intervenţii este de 50 de minute. Am depăşit cu 10 minute acel program. Mai adaug că de la independenţi, ca atare în nume personal, a vorbit domnul Radu Mazăre, un singur deputat. Mai mult, data viitoare.

Deci, cu o depăşire de program de 10 minute, cu un avantaj pentru opoziţie, cred că am respectat regulamentul şi chiar înţelepciunea, cât o mai am, nu-mi dă voie să-l încalc.

Vă mulţumesc.