Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnii Vasile Lupu şi Andrei-Ioan Chiliman, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Corneliu Ciontu şi Acsinte Gaspar, secretari.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor şi domnilor,

Începem programul de intervenţii. Invit la microfon pe domnul Dumitru Buzatu. Este? Nu este. Domnul Bejinariu Petru, P.D.S.R. Se pregăteşte domnul Baban Ştefan, de la P.R.M.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intitulez intervenţia de astăzi: "E greu pentru români când ţara nu-i întreagă".

Istoricii şi politicienii cinstiţi şi demni, populaţia din România au calificat Pactul Ribbentrop-Molotov ca un act de mare nedreptate, "odios şi criminal" şi ca "o expresie a politicii imperialiste dusă de cei doi mari dictatori ai vremii".

După 1990 aveam dreptul şi datoria să întreprindem demersuri pentru cunoaşterea adevărului istoric şi, apoi, pentru lichidarea consecinţelor abuzurilor din acel an de groază şi urgie – 1940. Dar n-a fost să fie aşa.

Despre adevărurile anului 1940 s-a scris mult în ultima vreme şi s-a vorbit şi la Conferinţa internaţională din 1991 de la Chişinău şi la Congresul Societăţii pentru cultura şi literatura română din Bucovina, în 1992 de la Gălăneşti – Suceava, prilej cu care s-a adoptat cunoscuta "Chemare de la Putna". Din această Chemare, reţinem: "Conducerea societăţii şi membrii prezenţi la congres, în pelerinaj la Mânăstirea Putna, s-au legat solemn în faţa lui Dumnezeu şi sub oblăduirea lui Ştefan cel Mare, să lupte cu toate forţele lor intelectuale şi spirituale pentru a menţine unitatea naţională a românilor din Bucovina istorică".

Dar, în mare grabă, după aceea, şi fără nici un temei istoric, juridic şi moral, actuala putere a parafat, semnat şi ratificat Tratatul politic de bază dintre România şi Ucraina, prin care au fost cedate Ucrainei nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa şi Sudul Basarabiei. După ratificare, situaţia românilor din regiunea Cernăuţi s-a înrăutăţit continuu.

Iată realităţi foarte recente şi punctuale: atitudinea autorităţilor ucrainene faţă de delegaţiile judeţului Suceava şi Botoşani, la festivitatea dezvelirii statuii lui Eminescu, la Cernăuţi, în ziua de 15 iunie 2000; constrângerile aduse în şcolile româneşti; coborârea unicului steag românesc de pe clădirea sediului redacţiei ziarului "Lumea"; prezenţa la manifestările româneşti a unor reprezentanţi gălăgioşi ai organizaţiilor extremiste ucrainene; oprirea tinerilor etnici români, în număr de 200, de a veni la studii în România, cu burse din partea statului român şi altele.

Sunt dezvoltate constrângeri şi în sfera Bisericii Ortodoxe din satele româneşti. Cel mai recent caz este cel al preotului român paroh la Biserica din Ceahor, Regiunea Cernăuţi, căruia autorităţile ucrainene i-au aplicat interdicţia de intrare în Ucraina, în timp ce se întorcea de la hramul Sfintei Paraschiva de la Iaşi, împreună cu un grup de enoriaşi din parohia sa. În ultimele luni, preotul Ioan a fost ţinta unor atacuri de presă, respectiv în ziarul "Ceas" şi a fost supus unor presiuni din partea autorităţilor locale.

Străvechi pământ românesc, Basarabia, a devenit, în urma aceluiaşi Pact Ribbentrop-Molotov, Republică Socialistă, apoi Republica Moldova. Şi aici actuala putere se exprimă, tot prin Tratat.

Domnul ministru Petre Roman a parafat Tratatul privilegiat de parteneriat şi colaborare dintre România şi Republica Moldova, fără prevederi majore, spre a fi, într-adevăr, privilegiat şi fără deschiderea necesară pentru revenirea Basarabiei la patria-mamă.

Astfel de aprecieri, din săptămâna trecută, ale liderului P.D.S.R., domnul prim-vicepreşedinte Adrian Năstase, la Chişinău, tare l-a supărat pe domnul ministru de externe, care-n ultima vreme ne scaldă în promisiuni, aşa cum domnia sa s-a scăldat politic în Dunăre.

Noi avem însă datoria de a ne apleca asupra istoriei şi nu asupra manualelor alternative, ci asupra realităţilor de azi. Avem răspunderea menţinerii identităţii naţionale a tuturor românilor de peste hotare şi avem onoarea şi menirea de a rămâne români şi la sfârşitul globalizării.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Urmează domnul Baban Ştefan, de la P.R.M.

Se pregăteşte domnul Lădariu Lazăr, de la P.U.N.R.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"România a mers pe mâna NATO şi a pierdut", aşa se intitulează intervenţia mea politică de azi.

Pierderile economiei româneşti, în urma celor două embargouri impuse Iugoslaviei reprezintă un sfert din datoria externă a României.

Iugoslavia a fost dintotdeauna partenerul comercial tradiţional al României. Situaţia s-a schimbat o dată cu impunerea primului embargou Iugoslaviei, în 1993, ca urmare a războiului din Bosnia-Herţegovina. Astfel, Iugoslavia care se afla pe locul 7 în 1991 în clasamentul ţărilor cu care România derula schimburi comerciale, a ajuns pe locul 72 în 1993.

Pe toată perioada embargoului, economia românească a pierdut 1 miliard de dolari. Cei mai afectaţi au fost oamenii de afaceri români, care au pierdut o piaţă bună de desfacere a produselor lor.

Din 1996 până la impunerea celui de-al doilea embargou ţării vecine, schimburile comerciale româno-iugoslave au început uşor să se revigoreze, dar asta nu înseamnă că produsele româneşte au recăpătat în totalitate locul pierdut pe piaţa de la sud-vest de Dunăre.

Cea de-a doua sancţiune impusă Iugoslaviei în martie 1999 a dus din nou la micşorarea volumului schimburilor comerciale cu România, economia ţării noastre înregistrând pierderi, şi de această dată, de peste l miliard de dolari.

O dată cu ridicarea embargoului, toate ţările din zonă au pornit cursa pentru câştigarea pieţei iugoslave.

Pactul de stabilitate în Europa de Sud-Est a pornit ca o iniţiativă de generozitate din partea Uniunii Europene şi a altor puteri economice şi politice ca S.U.A., Japonia sau Canada, pentru a întări economia, democraţia şi a oferi stabilitate politică în sud-estul Europei.

Ţările propuse să beneficieze de cele două-trei miliarde dolari preconizaţi pentru reconstrucţia în Balcani, sunt: Bulgaria, România, Albania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi, mai nou, Iugoslavia.

Din iulie anul trecut, când a apărut această iniţiativă, promovată şi ca prim semn de atenţie din partea occidentului faţă de Europa de Sud-Est, proiectul de reconstrucţie din Balcani a rămas până în prezent doar o promisiune.

În tot acest timp, ţările donatoare s-au întrecut în declaraţii promiţătoare. Şefi de state şi guverne s-au întrunit să discute pe această temă de nenumărate ori, dar n-au scos nici un ban din buzunar. Toată lumea face simpozioane cu pişcoturi şi fursecuri, dar, din punct de vedere al banilor, nu au fost decât vorbe şi iar vorbe.

Programul de reconstrucţie este zero. Practic, organismul care trebuia să administreze acest Fond pentru reconstrucţie nu are nici măcar sediu, pentru că nu are bani.

Şi atunci ce înseamnă acest Program de reconstrucţie pentru Balcani? Ce şansă oferă acum oamenilor de afaceri decizia Uniunii Europene de a ridica embargoul impus Iugoslaviei? Când şi în ce condiţii îşi va recâştiga România partenerul comercial tradiţional de la sud-vest de Dunăre?

Iată câteva din întrebările la care încercăm, în ultimul timp, să obţinem un răspuns şi, până când nu-l vom obţine, mai pierdem cel puţin 2 miliarde de dolari şi o piaţă tradiţională de desfacere pentru produsele româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Urmează domnul Lădariu Lazăr. Se pregăteşte domnul Ceauşescu Gheorghe.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Când domnul Radu Sârbu, mai marele F.P.S.-ului, consideră bunurile românilor, precum cele de pe o proprie moşie, aşezând reproşurile aduse privind scoaterea economiei româneşti la mezat, drept "diversiune a unor invidioşi din umbră", făcându-se că nu ştie nimic despre privatizările şi mişculaţiile de pe la TEPRO-Iaşi, PETROMIDIA, ARLO-Slatina, PETROM, PETROTUB-Roman, SIRCOTUB-Zalău, PHOENIX-Baia Mare, SEVERNAV-Drobeta Turnu Severin, când fostele I.A.S.-uri sunt împărţite între directori şi neamurile lor, uitând cu totul de cei care acolo au trudit o viaţă întreagă, când ROMTELECOM şi CIMENTUL românesc sunt date cu dărnicie pe mâna străinilor, ceva e putred pe la vârful piramidei puterii actuale.

Când controlul Trezoreriei României este subordonat intereselor băncilor străine, prin Societatea privată TRANSFOND – adevărat "cal troian" în sistemul financiar românesc, când băncile străine câştigă enorm pe seama speculaţiilor legate de moneda naţională, prin manipularea ratei dobânzilor în folos propriu, ceea ce aduce României, din cauza devalorizării euro în raport cu moneda americană, o pierdere de 1 miliard de dolari pe an, păgubind deopotrivă bugetul de stat şi exportul unei economii în tranziţie, să închizi ochii, înseamnă a-ţi trăda neamul într-o poziţie antinaţională.

Când păgubiţii de la F.N.I., furaţi la drumul mare, ca în Codrii Vlăsiei, sunt aruncaţi pe scările Parlamentului, ca nişte saci de porumb, când indiferenţa autorităţilor permite să fie îndreptată bâta pe spinarea lor, când castana fierbinte a responsabilităţilor trece dintr-o mână în alta, când păcăliţii – majoritatea oameni vârstnici şi bolnavi declară greva foamei şi ies cu rândul în Piaţa Universităţii, pentru a atrage atenţia asupra lor, în timp ce alde Sorin Ovidiu Vântu, Nicolae Popa, Anton Sângeorzan, iuţi de picior, dar şi de mână, îşi iau partea bine tăiată, între 471 de miliarde şi respectiv 34 de miliarde lei din fond, pe la noi totul este posibil.

Când frigul, acum când "generalul Iarnă" iar i-a prins nepregătiţi pe mai marii clipei, întorcându-ne cu peste 10 ani îndărăt, spre îndemnul lui Ceauşescu "de a mai pune o haină pe noi", în apartamentele îngheţate, când nu sunt găsite cele 150 milioane de dolari pentru a ieşi din această situaţie, când sărăcia şi şomajul stăpânesc pe la noi, când locuitorii Romanului îşi vând casele şi pleacă în lume, când un părinte se aruncă cu copilul în braţe sub roţile maşinii, românul ajunge la limita răbdării şi a disperării.

Când Teser Fait ne aminteşte că în grânarul Europei azi turcii fac pâinea românilor cu făină ungurească şi păgubeşte statul român cu 86 miliarde de lei, când se fură pe rupte, când o justiţie coruptă şi politicienii vânduţi încurajează o mafie în floare, când ofiţeri argeşeni de poliţie sunt implicaţi până la gât în afacerile cu petrol, când "Ţigareta II" va ajunge la lumină doar la calendele greceşti, când puternicii zilei ne sfidează din limuzinele lor luxoase şi o duc după principiul "Trai, nineacă!", după ce au făcut una cu pământul o ţară şi au abandonat definitiv teritorii româneşti prin Tratatele cu Ucraina şi fosta U.R.S.S., pecetluind definitiv consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov, când înfloreşte afacerea diplomelor false, iar un ************, pornit să pună mâna pe bunuri ale statului român de prin Oltenia, ameninţă public un reporter al Antenei 1, când mafia alcoolului stăpâneşte mii şi mii de miliarde într-o economie subterană, în timp ce România are, după părerea domnului comisar european Verheugen "şanse de a accede în U.E. la Paştele cailor", ceva ne spune că aşa nu se mai poate s-o ducem, iar cuţitul a ajuns la os.

În tot acest timp, cei care au distrus România, prin guvernările anterioare, îşi dau mâna într-o toamnă electorală, amintind de atmosfera dintr-un roman de Garcia Marchez.

Fundătura în care am ajuns este consecinţa logică a blestematului algoritm şi a "Contractului" mincinos "cu România".

O altă urmare, tot firească, între oamenii de onoare, ar fi demisia. Numai că onoare nu mai este.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Ceauşescu Gheorghe.

Se pregăteşte domnul Bud Nicolae. Este prezent?

Domnul Gheorghe Ceauşescu:

Domnule preşedinte,

Alegerile din 24 septembrie 2000 din Republica Federală Iugoslavia au dus la victoria forţelor democratice şi la prăbuşirea Regimului Miloşevici.

Preşedintele României, Guvernul şi partidele politice au salutat această victorie a democraţiei împotriva unei guvernări, care, în 10 ani a dus la dezmembrarea fostei Iugoslavii, la război şi violenţă şi a aruncat ţara într-o criză profundă, cu consecinţe încă greu de evaluat nu numai pentru poporul sârb, ci şi pentru întreaga regiune sud-est europeană.

Parlamentul României trebuie şi el să adopte o poziţie comună faţă de aceste evenimente. Se cuvine, desigur, să salutăm printr-un mesaj, adresat noului preşedinte al Federaţiei şi parlamentarilor aleşi la 24 septembrie 2000, victoria democraţiei. Dar aceasta nu este de ajuns.

Trebuie să recunoaştem că între 1992 şi 1996 guvernarea P.D.S.R., P.R.M., P.S.M. a întreţinut relaţii privilegiate cu Regimul Miloşevici, pe care l-a ajutat şi făţiş şi în secret, în opera sa de distrugere a fostei Iugoslavii. Aspectele penale ale contrabandei cu petrol, iniţiată şi încurajată de Guvernul Văcăroiu, sunt pe cale să fie elucidate de justiţie.

Implicaţiile politice ale acestor acţiuni, în beneficiul forţelor agresive din spaţiul iugoslav nu pot rămâne în seama Parchetului şi a tribunalelor. Este imperios necesar ca Parlamentul României să examineze, prin comisiile sale de apărare şi de politică externă, consecinţele politice ale acestor acţiuni, să verifice în ce măsură ele nu au fost susţinute şi prin alte mijloace, încă necunoscute, să ia măsuri pentru ca România să nu mai aibă de suportat consecinţele unor decizii pe care guvernanţii le-au luat fără ştirea şi fără acceptul Parlamentului şi al cetăţenilor acestei ţări.

Colaborarea celor mai înalte autorităţi ale României cu forţe politice şi militare, care azi sunt calificate drept "criminale" de către statele democratice, a expus ţara noastră la riscuri politice, pe care trebuie să le evaluăm în cunoştinţă de cauză.

Solicit, de aceea, ca în termen de o săptămână, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării Naţionale să informeze Parlamentul asupra tuturor acordurilor – publice sau secrete, pe care România le-a încheiat sau le-a aplicat în raporturile ei cu Iugoslavia, din 1992 până în 1996.

Comisiile de politică externă să-i audieze pe domnii senatori Ion Iliescu şi Teodor Meleşcanu, pe tema relaţiilor cu Republica Federală Iugoslavia şi cu Republica Srbska, iar Comisiile de apărare să-i audieze pe foştii miniştri ai Apărării din Guvernul Văcăroiu, pe aceeaşi temă.

În special, trebuie ca Parlamentul să obţină un răspuns clar şi precis la întrebarea pe care presa a invocat-o în mai multe rânduri: a existat sau nu un acord secret al României cu Republica Federală Iugoslavia, pe de o parte, cu Slovacia, pe de altă parte, pentru susţinerea reciprocă, inclusiv militară, în cazul unui conflict armat?

În mod special, acum, când configuraţia politică a sud-estului Europei s-a modificat în favoarea democraţiei şi când P.D.S.R.-ul se pregăteşte cu atâta aroganţă să exercite puterea înainte chiar de a fi câştigat alegerile, cetăţenii României trebuie să ştie la ce să se aştepte: la o cooperare sinceră şi reciproc avantajoasă cu forţele democratice din spaţiul iugoslav sau la manevre oculte în sprijinul forţelor trecutului?

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Urmează domnul Bud Nicolae.

Se pregăteşte domnul Simedru Dan Coriolan. Este?

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Acum, pe ultima sută de metri ai actualei guvernări, coaliţia pare dispuăs a ne oferi o nouă surpriză de proporţii.

După ROMTELELCOM, I.M.G.B., TEPRO-Iaşi şi multe altele, se precipită retezarea unui alt pilon al economiei româneşti. Mă refer la cele ce se întâmplă în legătură cu privatizarea Băncii Comerciale Române.

Recent, şeful Comisiei de privatizare, domnul Nicolae Boeţi, care a ţinut piept presiunilor Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale de privatizare cu orice preţ a Băncii Comerciale Române, a fost demis şi înlocuit cu repeziciune, iar acum Guvernul vrea să-şi modifice strategia de privatizare pe care tot el a aprobat-o.

Vechea strategie prevedea ca un pachet de acţiuni de maximum 35% să fie vândut către investitori strategici, alte 20% din acţiuni să fie vândute către BERD şi D.H.C., o societate de investiţii internaţională, măsuri urmate de ieşirea pe piaţa internă şi externă de capital, concomitent cu oferirea a 5% din acţiuni salariaţilor.

Acum, Guvernul dărâmă întreaga activitate depusă de Comisia de privatizare a Băncii Comerciale Române, strategie aprobată de Guvern şi care prevedea ca procesul de privatizare al B.C.R. să înceapă efectiv în luna iunie-iulie 2001 şi să se încheie în 2002.

Strategia iniţială fusese aprobată de către Fondul Proprietăţii de Stat şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională şi era agreată şi de Ministerul Finanţelor, însă Banca Naţională a României, din nou Banca Naţională, nu a avizat-o pe motiv că această strategie nu poate constitui suportul unei privatizări reale. Astfel, se vrea ca până la alegeri să se vândă 51% din acţiuni către "un investitor strategic", şi, dacă este posibil, întregul pachet de 70% deţinut de Fondul Proprietăţii de Stat.

Schimbarea din funcţie a preşedintelui Comisiei de privatizare a Băncii Comerciale Române este cu atât mai suspectă cu cât ea a fost făcută fără ca acesta să fie anunţat în prealabil, fără apariţia în Monitorul Oficial a hotărârii de schimbare şi fără ca aceeaşi hotărâre să fi fost pusă în discuţia Cabinetului Isărescu.

Este o încălcare flagrantă a prevederilor legale, care prevăd expres că un membru al Comisiei de privatizare al unei bănci este schimbat din funcţie doar dacă a încălcat legea, ceea ce nu se poate spune în cazul preşedintelui demis.

Această grabă suspectă, făcută la comandă, va afecta nu numai procesul de finanţare a economiei româneşti, ţinând cont că prin Banca Comercială Română sunt finanţate peste 2/3 din întreaga economie reală, din care 70% în sector privat, ci şi eventualul preţ ce se va obţine în urma privatizării Băncii Comerciale Române.

Se pune întrebarea: de ce? Pentru că până la alegeri nu mai există timpul fizic necesar unei eventuale evaluări corecte atât a Băncii, cât şi a ofertelor, care să corespundă cel mai bine interesului naţional.

Unul din motivele ce dă greutate privatizării Băncii Comerciale Române, care deţine locul 193 în topul mondial, constă în ponderea pe care-o reprezintă Banca Comercială Română în bilanţul agregat al băncilor comerciale din România: peste 28% din total credit neguvernamental, peste 39% din creditul pe termen scurt, peste 26% din creditul guvernamental, peste 30% din economiile populaţiei, din care 45,6% la depozitele în lei.

Presiunile crescânde ale organismelor financiare internaţionale, în special ale Băncii Mondiale, care a solicitat în nenumărate rânduri Comisiei de privatizare a Băncii Comerciale Române rapoartele elaborate de consultantul străin MERRIL LYNCH au fost respinse de Comisia de privatizare şi de preşedintele acesteia. Cunoaştem şi motivul. Comisia de privatizare nu era abilitată prin lege pentru a pune la dispoziţie documentele solicitate, existând în acest sens un acord de confidenţialitate încheiat între Bancă şi firma de consultanţă. Opoziţia comisiei a dus la rezultatul ştiut, previzibil, de altfel: schimbarea preşedintelui ei în condiţiile arătate.

În aceste condiţii, politica pământului pârjolit apare ca strâns legată de tentativa cercurilor interesate de a lichida banca la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie 2000, când, drept urmare a unor zvonuri şi diversiuni bine ticluite, deponenţilor li s-a sugerat lichidarea de urgenţă a depozitelor şi a conturilor de la Banca Comercială Română.

În aceste circumstanţe, Banca ar fi putut foarte uşor să cadă şi nici un investitor prestigios occidental nu s-ar mai fi văzut să fie tentat să facă o ofertă serioasă pentru Banca Comercială Română.

De altfel, menţinerea controlului român al Băncii era o condiţie în strategia iniţială construită de Guvern, fapt care, se vede treaba, a deranjat, iar investitorii serioşi care vor să pătrundă în România vor solicita, în mod previzibil, mult timp pentru a-şi prezenta în mod oficial ofertele.

Cum, în ultimul moment, au apărut anumiţi investitori greci – adepţii vânzării cât mai rapide a Băncii Comerciale Române, care vor să modifice prin hotărâre de Guvern strategia iniţială, ne putem aştepta ca "reţeta ROMTELECOM" să se aplice perfect şi în cazul B.C.R.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Simedru Dan Coriolan.

Se pregăteşte domnul Constantin Cotrutz.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi este determinată de un articol apărut în cotidianul "Azi", al cărui trist conţinut face referire la indiferenţa şi ignoranţa autorităţilor faţă de drepturile moţilor, consfinţite prin lege.

În urma unei discuţii cu cel care a inspirat acel articol – primarul Comunei Albac, Gheorghe Paşca, am aflat că strădania noastră, a Parlamentului, de a reda drepturile obţinute cu sacrificii de bravii locuitori ai Munţilor Apuseni – moţii, au rămas apă de ploaie, adică, o lege pe care autorităţile statului, din păcate, n-o bagă deloc în seamă.

În 1934, guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărăscu s-a întâlnit în şedinţă, ţinută în mod simbolic în capitala moţilor, la Câmpeni, şi a adoptat o lege specială pentru moţi, prin care le acordă o serie de drepturi, ca recunoaştere a luptei de veacuri pentru o viaţă mai bună şi identitate naţională, lege care a fost respectată şi preţuită în întreaga ţară.

Legea de astăzi, mă refer la Legea nr. 33, care reînvie în mare parte spiritul legii de acum 66 de ani, nu este respectată, moţii fiind batjocoriţi în târgurile din ţară.

Cea mai gravă situaţie se întâlneşte la Craiova, unde Administraţia Pieţelor, în speţă târgul din Romaneşţi, de acord cu primăria municipiului, percepe taxe exagerat de mari, ignorând cu desăvârşire atât "carnetul de moţ", cât şi Legea nr. 33.

Oamenilor li se spune de fiecare dată să se ducă la cei care le-au dat drepturile prin lege şi să le rezolve problemele, ca şi cum la Craiova ar fi o altă ţară.

De asemenea, o altă unitate a statului, mă refer la ROMSILVA, nu acordă, conform spuselor primarului Comunei Albac, acea reducere cu 50% din preţul materialului lemnos pentru locuitorii Munţilor Apuseni.

Având în vedere aceste lucruri, cer ministrului Funcţiei Publice şi prefectului Craiovei să ia act de aceste fapte şi să aplice legea, în special Legea nr. 33 şi dacă este cazul, şi Legea nr. 69 modificată, în ceea ce priveşte faptele primarului Bulucea şi Administraţiei Pieţelor.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Urmează domnul Constantin Cotrutz.

Se pregăteşte domnul Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Constantin Eremia Cotrutz:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În locul unei analize competente a activităţii sale, Ministerul Educaţiei Naţionale ne oferă comentarii propagandistice.

Raportul Ministerul Educaţiei Naţionale ascunde adevărata măsură a incompetenţei.

Mărturisesc sincer că am stat cu sufletul la gură aşteptând raportul Ministerului Educaţiei Naţionale, la 10 luni de la noua şi totuşi vechea guvernare C.D.R.-istă.

Nerăbdarea mea izvora din faptul că în ultimul an învăţământul românesc a fost supus la nenumărate încercări, numite, mai în glumă, mai în serios, "experimente reformatoare".

Am fost surprins însă când, în locul unui raport obiectiv, în care să fie puse în balanţă toate realizările şi nereuşitele din ultimul timp, am putut citi doar două discursuri oficiale ale domnului ministru, cu o formulă introductivă identică, de parcă scribii de la minister au fost declaraţi corijenţi la capitolul originalitate.

Raportul pe care l-am discutat reprezintă dovada vie a existenţei temporare în fruntea ministerului a unui filosof. Fără a vorbi în sens peiorativ, darea de seamă a ministerului nu poate fi încadrată decât în capitolul filosofări, cu care domnul Marga ne-a obişnuit de ceva vreme.

Dar să vedem acum cu ce ne îmbrobodeşte domnul ministru, ţinând să atragem atenţia că raportul mai sus amintit nu a fost întocmit pentru un învăţător de şcoală dintr-un sat uitat de lume, ci chiar pentru Parlamentul României. Posibilităţile de învăţătură au sporit la orice nivel, se mândreşte domnul Marga, uitând probabil să spună că în acest an, mai mult decât în ultimul sfert de veac, tot mai mulţi copii nu au putut păşi în şcoală datorită pauperizării cu care familiile lor trebuie să se confrunte.

Un alt motiv de laudă îl reprezintă asanarea examenelor, după decenii de corupere şi superficialitate. Mai are rost să ne amintim că în această vară nu a existat examen important în învăţământul românesc care să nu fie contestat într-o formă sau alta, pentru viciile de formă sau conţinut? Examenele de capacitate, de bacalaureat, admitere în licee şi şcoli profesionale au eliminat ele, oare, coruperea şi superficialitatea?

Se tot bate monedă, de mai bine de 3 ani încoace, pe reforma învăţământului din România. Analişti de mucava au tot cerut schimbarea fundamentală a sistemului educaţional autohton, uitându-se, involuntar sau nu, că acest sistem a dăruit, şi prin minune încă o mai face, oameni bine pregătiţi, capabili oricând să facă faţă provocărilor noului mileniu.

În raportul recent prezentat Parlamentului, se face referire, de cel puţin zece ori, la cuvântul "reformă". Acest cuvânt tinde însă să devină o formă goală de conţinut, de vreme ce realitatea este alta. Realitatea este că, în ultimii 4 ani, beneficiarii, alături de cadrele din învăţământ şi cercetare, sunt de-a dreptul uitaţi, umiliţi, părăsiţi şi deznădăjduiţi.

Prea multe exemple de proastă organizare, semnalate nu atât de noi, parlamentarii, pentru a nu fi acuzaţi de partizanat politic, cât de presă, ne-a oferit, în ultimul timp, acest minister, pentru ca primul-ministru să nu declanşeze o anchetă severă privind capacitatea managerială a acestei importante instituţii publice, de care se leagă viitorul nostru.

O altă măsură punctată la capitolul "Realizări" o constituie împrumutul de 50 de milioane de dolari de la Banca Mondială, destinat cercetării ştiinţifice în universităţi. Dincolo de faptul că orice ban luat trebuie rambursat cu dobândă, chiar nu ştie nimeni din minister că soluţia corectă şi pragmatică pentru rezolvarea acestei chestiuni nu este să ceri bani de aiurea, ci să oferi cadrul de stimulare pentru cercetare? Nu ar fi fost mai eficient să se adopte o lege prin care cercetătorii, cadrele universitare tinere să fie ajutaţi economic şi fiscal să se afirme, să născocească viitorul, în condiţiile în care aceşti oameni îşi pun problema supravieţuirii în prezent?

Sistemul de susţinere socială a studenţilor, de care domnul Marga face atâta caz, este sublim, însă lipseşte cu desăvârşire, atâta timp cât de împrumuturi bancare şi burse contractuale au parte câţiva privilegiaţi, şi nu adevăraţii subiecţi ai acestor favoruri.

Domnul ministru încearcă să impună învăţământului universitar autohton prevederile Declaraţiei de la Bologna, de anul trecut, ceea ce înseamnă lărgirea formelor de învăţământ deschis la distanţă, diplome intermediare, autofinanţări dubios realizate etc. Ceea ce cred eu însă este că toată această "mişculaţie" tehnică nu este decât o politică fără fond, ca atâtea altele în ultimii 4 ani.

Educaţia din România are într-adevăr nevoie de reformă, dar reforma nu înseamnă copiere, ci adaptare la necesităţile tale. Altfel, riscăm să producem şi alte dezechilibre majore în învăţământ, ameninţând şi mai mult pe cei mici şi pe tinerii, categoriile care aşteaptă de la noi coerenţă şi pragmatism.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Garda Dezideriu Coloman.

Se pregăteşte domnul Anghel Stanciu.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La data de 23 octombrie, s-au împlinit 44 de ani de la începutul Revoluţiei maghiare din 1956.

Manifestarea de solidaritate cu poporul polonez a studenţilor de la Budapesta, dărâmarea statuii lui Stalin au reprezentat începutul Revoluţiei anticomuniste în spaţiul central est-european. Ca replică, oamenii serviciului securităţii statului din Ungaria au deschis focul, atât asupra demonstranţilor, cât şi asupra celor care au încercat să ocupe Radioul.

Deşi în ziua de 24 octombrie, puterea comunistă a folosit tancurile împotriva insurgenţilor, cu toate acestea, nu a putut reprima răscoala populaţiei. Mai mult chiar, după măcelul din 25 octombrie, din faţa Parlamentului, şi luptele din celelalte oraşe din Ungaria, s-a format guvernul condus de Nagy Imre, la data de 27 octombrie, guvern care a susţinut revendicările anticomuniste ale poporului maghiar şi care, în ziua de 1 noiembrie 1956, a hotărât ieşirea Ungariei din Tratatul de la Varşovia şi neutralitatea ţării.

Comuniştii de la Moscova, prin intervenţia armatei sovietice, la data de 4 noiembrie, au instalat guvernul comunist contrarevoluţionar condus de Janos Kadar. Cu toate că insurgenţii au luptat cu un eroism ieşit din comun, până la începutul anului 1957, datorită superiorităţii numerice a armatei sovietice, revoluţia maghiară eşuase.

Revoluţia din 1956 a influenţat gândirea intelectuală din România. Profesorii universitari şi studenţii de la Cluj au susţinut, pentru prima dată, necesitatea introducerii autonomiei universitare, însă mişcarea intelectualilor români şi maghiari din centrele urbane din România a fost înăbuşită cu cruzime. La Universitatea de la Cluj, 22 de studenţi erau exmatriculaţi şi întemniţaţi, iar numeroşi scriitori, savanţi erau deportaţi şi obligaţi la muncă silnică.

Puterea comunistă din România s-a folosit de evenimentele Revoluţiei maghiare şi de mişcările de solidaritate cu evenimentele revoluţionare din Ungaria pentru a restrânge drepturile minorităţii maghiare, dintre care măsura cea mai dură o reprezenta desfiinţarea Universităţii "Bolyai" din Cluj.

Evenimentele din 1956, în viziunea Grupului parlamentar al UDMR, reprezintă prima manifestare anticomunistă care a contribuit la slăbirea regimului totalitar în spaţiul central est-european.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Voci din partea stângă a sălii:

La Budapesta!

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul Anghel Stanciu.

Domnul Dumitru Buzatu a apărut? Nu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi ca, înainte de a da citire unei scrisori deschise adresată domnului prim-ministru Mugur Isărescu, să-i reamintesc domnului... şi distinsului nostru coleg Nicolae Ceauşescu că Partidul România Mare nu a fost la guvernare.

Scrisoare deschisă adresată domnului Mugur Isărescu, prim-ministru al Guvernului României.

"Excelenţă, la puţin timp după raportul prezentat în faţa plenului celor două Camere ale Parlamentului României, în care arătaţi că economia ţării noastre cunoaşte o creştere cu implicaţii directe în ameliorarea condiţiilor de trai ale celor trei sferturi din populaţia acestei ţări, vă aducem la cunoştinţă că în toată ţara, dar mai ales în Moldova, îndeosebi în municipiul şi oraşele din judeţul Iaşi, această afirmaţie a dumneavoastră continuă să fie dezminţită crunt de realitate.

Este ştiut şi este vizibil, din ce în ce mai mult, că sărăcia este fenomenul care caracterizează România, chiar şi sub guvernarea dumneavoastră. Şi aceasta pentru că şi actuala coaliţie nu şi-a ţinut promisiunile făcute cetăţenilor în campania electorală. "Legământul de la Ruginoasa", "Contractul celor 200 de zile" şi multe alte asemenea gogoşi electorale au făcut să ajungem la dezastrul în care ne aflăm acum.

Dacă în alte vremuri oamenii au fost îndemnaţi să mai pună pe ei o haină sau un palton când venea frigul iernii, acum nu le mai au nici pe acestea.

Ieri, într-o interpelare, am solicitat public demisiile domnului Radu Berceanu, ministrul industriei şi comerţului, şi a domnului Lucian Liviu Albu, ministrul muncii şi protecţiei sociale. Dar cum domniile lor nu vor avea curajul să-şi prezinte demisiile, vă solicităm, excelenţă, să-i demiteţi de urgenţă, ca incompetenţi, pentru că nu au respectat prevederile Constituţiei în a asigura condiţii decente de trai.

O ţară întreagă trăieşte în frig, regiile termoelectrice neasigurând agentul termic necesar încălzirii locuinţelor. Costul ridicat al agentului termic a determinat sute de mii de cetăţeni cu venituri mici, şi determină, în continuare, ca într-o nebunie paralizantă, să se debranşeze de la reţea.

Debranşarea de la reţeaua de termoficare sau neachitarea facturilor de către cei săraci determină ca şi alţi locatari din blocurile respective să suporte frigul, cu toate că ei şi-au achitat datoriile către asociaţiile de locatari. Astfel, în foarte multe oraşe, cartiere întregi au devenit un peisaj sinistru al blocurilor îngheţate. Şi încă nu a venit pe deplin iarna! Şi dacă pentru la anul nu va fi destul, trebuie să amintim că cele mai multe şcoli sunt neîncălzite, iar copiii flămânzi continuă să tremure la fel cum au tremurat şi acasă.

Puterea nemiloasă priveşte neputincioasă dezastrul în care a fost adusă această ţară. În consecinţă, se impun, domnule prim-ministru, măsuri energice, pentru ca iarna ce ne-a prins nepregătiţi să nu ne îngheţe pe toţi. După îngheţarea salariilor, în timpul acestei guvernări, iată că îngheaţă şi apa, îngheaţă şi căldura, ne îngheaţă şi minţile! Este, deci, necesar ca domnul ministru Lucian Liviu Albu să prevadă acest lucru, iar domnul ministru Radu Berceanu să asigure sau să fi asigurat condiţii minimale pentru ca oamenii să poată să stea în casele lor.

În consecinţă, domnule prim-ministru, cred că este normal ca dumneavoastră să-i demiteţi pe cei doi miniştri. Este singura cale de a ieşi onorabil din fotoliile pe care le-au ocupat nemeritat. În locul lor să fie puşi alţii, care să asigure de urgenţă cetăţenilor acestei ţări minimum de subzistenţă, în speţă căldură, apă caldă, lumină şi un pic de mâncare.

În speranţa că solicitării noastre îi veţi da un curs favorabil, vă asigurăm, excelenţă, de tot respectul nostru şi, de ce nu, dacă-i daţi mâine, şi de un vot în plus".

Vă mulţumim.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am încheiat lista de vorbitori. Trecem la ordinea de zi.

Avem prezenţa?

Spunea, domnul preşedinte Anghel Stanciu, că unii colegi se plâng că nu au locuri în Parlament, dar sunt atâtea locuri goale! (Amuzament în partea stângă a sălii)

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Să trecem la ordinea de zi! Să trecem la ordinul de zi!

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei, anunţându-vă că, din totalul de 343 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 252, 8 participă la alte acţiuni parlamentare, 91 fiind absenţi. Cvorumul de lucru este astfel întrunit. (Acţionează soneria pentru a chema pe doamnele şi domnii deputaţi în sală)

Intrăm în ordinea de zi a Camerei Deputaţilor...

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Nu prea avem secretari!

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Apelul nominal!

Domnul Vasile Lupu:

Deci invit secretarii de şedinţă la prezidiu...

Domnul Florea Buga (din sală):

Invitaţi şi puterea!

Domnul Vasile Lupu:

Stimaţi colegi,

Avem câteva rapoarte de mediere şi...

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Apelul nominal!

Domnul Vasile Lupu:

Apel nominal doriţi?

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Nu putem începe cu 10 oameni în sală!

Domnul Vasile Lupu:

Să vedem cine îl face. (Rumoare în partea stângă a sălii)

Dar, iată, se pare că nu s-a terminat şedinţa Biroului permanent.

Voci din sală:

S-a terminat de mult!

Domnul Vasile Lupu:

S-a terminat...

Stimaţi colegi,

La mediere este simplu şi putem începe!

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Nu putem începe, domnule preşedinte.

Domnul Vasile Lupu:

Dacă nu putem, de ce nu vă aduceţi deputaţii în sală?!

Daţi-mi catalogul, că îl strig eu! Poate aşa recuperăm măcar secretarii de şedinţă! (Amuzament în sală)

Deci apelul nominal.

Voci din sală:

La tribunal!

Domnul Vasile Lupu:

La tribunal!

Stimaţi colegi,

Secretarul de şedinţă mă informează că suntem în cvorumul de lucru şi că putem începe şedinţa.