Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte, asistaţi de domnii Ioan Mihai Năstase şi Constantin Niţă, secretari.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să îmi permiteţi să deschid şedinţa de astăzi cu prima parte, destinată intervenţiilor parlamentare. În acest sens, vă anunţ că s-au înscris, până în prezent, următorii deputaţi: domnul Cristian Sandache, din partea Grupului parlamentar PDSR; domnii Baciu Mihai şi Sandu Alecu, din partea Grupului parlamentar al PD; domnul Popescu Tăriceanu Călin, Grupului parlamentar al PNL; din partea Grupului parlamentar al PRM, domnii Baban Ştefan, Brudaşca Damian, Stanciu Anghel, Mincu Iulian, doamna Lari Iorga Leonida, domnii Năstase Ioan Mihai, Miclea Ioan; domnul Becsek Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

V-aş ruga să nu mă puneţi în situaţia de a vă întrerupe în timpul intervenţiilor dumneavoastră şi, din acest punct de vedere, vă rog să respectaţi în mod riguros termenul prevăzut pentru intervenţii.

Dau cuvântului domnului Cristian Sandache, din partea Grupului parlamentar PDSR.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câştigăm", afirma cândva marele scriitor francez Victor Hugo. În ultima vreme, graţie influenţei mass-media, opinia publică din România a luat act cu stupefacţie de o serie de orori comise împotriva copiilor, fie de către aceia care doar în acte figurau ca părinţii lor, fie de către pseudoeducatori, desprinşi parcă din galeria coşmarurilor lui Goya. În acelaşi timp, reapare în prim plan problema copiilor din centrele de plasament, multă vreme, fie tăcută sub tăcere, fie sumar abordată.

În judeţul Iaşi, numărul copiilor şi tinerilor aflaţi în evidenţa Direcţiei generale pentru protecţia drepturilor copilului este de 5.212. Dintre aceştia, 58 sunt studenţi, aspect care infirmă acele clişee potrivit cărora cei aflaţi într-o asemenea situaţie sunt automat condamnaţi la periferizare socială.

"Omul este un animal politic", afirma Aristotel, însă am impresia că sensul literal al acestei expresii dus până la extrem riscă a dezumaniza. Aşadar, riscăm să devenim insensibili la durerile semenilor noştri, riscăm ca, dominaţi de un cinism pe care nici măcar, poate, nu ni-l bănuiam, să uităm că nu suntem singurele fiinţe trăitoare pe acest pământ.

"Dacă strigi şi nu îţi răspunde nimeni, nu înseamnă că eşti singur în univers", afirmă un proverb chinez. Depinde enorm de noi, cei care ne asumăm o serie de răspunderi politice, să contribuim mai eficient la monitorizarea acestor copii şi la sensibilizarea tuturor organismelor, inclusiv a acelora reprezentând societatea civilă, pentru recuperarea unui număr cât mai mare de copii, inclusiv cei cu handicap locomotor, în sensul redării lor societăţii, ca oameni demni, ca oameni utili. Centrele din judeţul Iaşi, precum Hălăuceşti, Verşeni, Târgu Frumos, Hârlău sunt locuite de semeni de ai noştri mai mici, care nu trebuie abandonaţi.

Cineva îmi reproşa recent un anumit idealism în abordarea acestei probleme. I-am răspuns parafrazându-l pe doctrinarul Henri De Man care arăta că: "Social-democraţii trebuie să trăiască după legile morale, nu neapărat pentru că sunt membri ai partidului, ci pentru că sunt oameni." Epoca noastră, atât de confuză, de contradictorie şi plină de ameninţări, cu o percepţie maniheică a politicului, are nevoie de repere morale necesare, de o umanizare de esenţă a atitudinilor, inclusiv a atitudinilor oamenilor politici.

Salut în acest sens iniţiativa domnului prim-ministru prof. univ. dr. Adrian Năstase, ca noi, parlamentarii partidului de guvernământ, să ne implicăm efectiv în susţinerea cauzei acestor copii. România are nevoie de o politică aptă de a-i privi şi pe cei mai vitregiţi semeni ai noştri ca pe nişte fii ai naţiunii, indiferent de sex, vârstă, etnie sau confesiune. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat, inclusiv pentru faptul că aţi adus o grămadă de citate celebre în aula Parlamentului.

Dau cuvântul în continuare domnului deputat Baciu Mihai. Nu este.

Domnul deputat Sandu Alecu. Nu este.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Bună ziua, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care vreau să o fac este legată de acţiunea care s-a desfăşurat cu puţin timp în urmă, în care au fost implicaţi o serie de parlamentari ai Partidului Democraţiei Sociale din România şi Partidului România Mare.

Partidul Naţional Liberal apreciază că imaginea României în lume ţine în mare măsură de prestaţia peste hotare a oamenilor politici aflaţi la conducerea destinelor ei. Irakul este o ţară cu un regim nedemocratic, bazat pe opresiune, în care dreptul la liberă exprimare este oprimat, iar libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt inexistente.

Embargoul instituit de către ONU Irakului este consecinţa tocmai a nerespectării rezoluţiilor adoptate de forurile internaţionale. Vizita unui grup de parlamentari români în Irak aduce atingere imaginii României ca ţară democratică şi promotoare în exterior a relaţiilor cu ţări democratice.

Parlamentarii care au plecat în Irak, 2 senatori şi 1 deputat PRM, precum şi 2 deputaţi PDSR, alături de o delegaţie de peste 60 de persoane, nu au avut în mod cert nici acordul conducerii Camerei şi nici al Senatului. Acest fapt probează, pe de altă parte, lipsa unor prevederi corespunzătoare în Regulamentul Camerei Deputaţilor, care să permită astfel de deplasări sau, din contră, să le interzică, precum şi lipsa de prevederi a unor sancţiuni.

Ambiguitatea este şi mai mare când din declaraţiile celor plecaţi reiese că această misiune a fost când "una umanitară", ba "o delegaţie a unor oameni de afaceri", când "una particulară", când "o misiune oficială". Mai mult decât atât, preşedintele PRM a declarat că deplasarea deputaţilor şi senatorului PRM s-a făcut cu acordul său.

Cred că inclusiv atitudinea premierului, domnul Adrian Năstase, demonstrează fie lipsa de disciplină existentă în acest partid, fie, mai degrabă, încurajarea tacită din partea conducerii, datorită apropierii dintre unele cercuri de interese din cadrul PDSR şi, respectiv, PRM.

Cred că domnul preşedinte Dorneanu are, de asemenea, obligaţia să dea o explicaţie în legătură cu declaraţia făcută ziarului "Adevărul", în care a spus că: "Cei 5 deputaţi nu au încălcat nici o normă parlamentară, deoarece au paşaport diplomatic şi pot pleca din iniţiativă personală." Este adevărat, pot pleca din iniţiativă personală, dar nu ca parlamentari, pentru că, atunci, evident, afectează în mod clar atât interesele politice ale României, cât şi ale instituţiei pe care o reprezintă.

Aşteptăm de la respectivii politicieni să ne explice dacă în viziunea domniilor lor drumul României către Uniunea Europeană trece pe la Bagdad, pentru că, dacă este aşa, noi le-am propune, atunci, să facă o vizită mai completă, care, pe lângă Bagadad, să includă şi Tripoli şi cu escală la Phenian. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat, şi o să transmitem respectivilor "politicieni", cum spuneţi dumneavoastră, intervenţia pe care aţi făcut-o.

O să dau cuvîntul, în continuare, domnului deputat Baban Ştefan.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Arieratele, boala cronică a economiei" şi probabil că-i interesează şi pe liberali treaba aceasta...

Arieratele au devenit "boala cronică" a economiei româneşti. În pofida tuturor încercărilor de a o diminua, ele au continuat să crească şi să inducă tendinţe inflaţioniste. Paleativ la slaba activitate de finanţare desfăşurată de sistemul bancar românesc, preocupat de obţinerea de câştiguri facile, arieratele au constituit principalul motiv al blocării pentru a nu ştiu câta oară a acordului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.

Plăţile restante în economie, aşa-numitele "arierate", sunt rezultatul lipsei de capital circulant al marii majorităţi a operatorilor economici cu capital de stat şi privat, pe de o parte, precum şi a indisciplinei financiare, a dorinţei de a pune interesul colectiv sau individual înaintea obligaţiilor generale către fondurile publice, pe de altă parte. Având aceste două cauze majore, rezolvarea arieratelor se poate face prin acţiunea fermă a factorilor care determină acest fenomen.

Referitor la lipsa de capiatl circulant al agenţilor economici, îngrijorător este faptul că această situaţie se întâlneşte în ultima perioadă atât la societăţile cu capital privat, cât şi la cele din sectorul de stat. Modelul a fost luat de la unităţile de stat, care nu şi-au plătit datoriile şi care nu au avut de suportat repercusiuni importante din partea autorităţilor.

Referitor la indisciplina financiară, aceasta trebuie tratată cu toată seriozitatea, pentru că prin perpetuarea şi extinderea ei se degradează întregul mediu de afaceri, se subminează încrederea investitorilor autohtoni şi străini şi are loc o distribuţie total imorală a avuţiei şi veniturilor în favoarea anumitor grupuri de interese, pe seama sărăciei marii majorităţi a cetăţenilor contribuabili.

Este necesară, în acest caz, întărirea autorităţii instituţiilor de stat abilitate cu încasarea veniturilor la buget, cu controlul şi sancţionarea abaterilor de la legislaţia financiară. Procesul de consolidare trebuie continuat în zona poliţiei şi a magistraturii, respectiv a Parchetului şi a instanţelor de judecată, atunci când se constată acte de indisciplină financiară produse cu rea-credinţă, şi se impun sancţiuni ferme, mergând până la condamnare în justiţie şi închiderea activităţilor respective, pentru a introduce un climat de seriozitate şi credibilitate în mediul de afaceri românesc.

Soluţiile acestei probleme se lasă aşteptate, devenind din ce în ce mai evident că sistemul actual de creştere continuă a datoriilor nu poate continua la infinit fără a produce efecte devastatoare în economie. Este imperios necesar să unim toate forţele sociale, politice şi economice pentru a deveni un plan de acţiune realist şi eficient, care să aibă ca rezultat imediat o diminuare importantă a arieratelor în economia naţională. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Damian Brudaşca, din partea grupului parlamentar al PRM. Urmează domnul deputat Stanciu Anghel.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

După cum anunţă, nu fără îngrijorare, zilnic mass-media, partidul de guvernământ acţionează nu pentru soluţionarea problemelor multe şi dificile cu care se confruntă cetăţenii, ci aproape exclusiv pentru împărţirea ciolanului. În acest sens, PDSR dovedeşte din plin cu fiecare decizie luată, fie la nivel central, fie în judeţe, că pentru el nu există decât legea bunului blac, în rest, nici o reţinere, ca să nu mai vorbim despre ruşine.

Nu există, practic, cu excepţia bisericii, deocamdată, nici un alt domeniu care să fi scăpat atenţiei guvernanţilor. Intervenţiile lor, în sensul înlocuirii pe motive politice politice a cadrelor de comandă, nu au ocolit nici armata, nici poliţia, instituţii care, prin lege, ar trebui scoase în afara jocurilor politice de orice fel, întrucât, aşa cum se întâmplă în ţări democratice şi civilizate, cele două instituţii slujesc ţara, nu pe cei care vremelnic o cârmuiesc.

Epurările de cadre puse la cale şi efectuate din dispoziţia şi cu acordul conducerii PDSR divizează pe funcţionarii publici. Pe motivul, inventat în pripă, al nevoii de eficienţă şi performanţă, sunt destituiţi cei mai mulţi funcţionari publici din instituţiile aflate în subordonarea directă a structurilor de partid şi de stat pedeseriste, chiar dacă aceştia, ca să ocupe funcţiile respective, au dat concurs potrivit legii şi au făcut dovada, cei mai mulţi, a competenţei şi a performanţei, prin activitatea desfăşurată până în momentul destituirii lor.

Din păcate, cu puţine excepţii, funcţionarii promovaţi de PDSR în locul celor destituiţi sunt inferiori ca pregătire şi experienţă în domeniu şi nu o dată de numele lor se leagă răsunătoare afaceri oneroase, inginerii financiare şi ilegalităţi de tot felul, care i-ar recomanda mai degrabă ca şi clienţi ai justiţiei. Însă toţi au o mare şi aproape unică calitate: sunt membri de nădejde ai PDSR!

Ce este curios este că, în concepţia mai marilor PDSR, doar funcţionarii români sunt necompetenţi şi neperformanţi şi, prin urmare, destituiţi. Conform protocolului secret încheiat cu UDMR, specialiştii unguri din administraţia publică rămân în continuare pe posturile pe care le-au deţinut, spre a-şi putea duce mai departe politica antiromânească de subminare a autorităţii statului român. PDSR aplică, deci, două tratamente diferite: unul, extrem de amabil, cu minoritarii unguri şi unul, dur, intransigent, cu majoritarii români.

Rezultă clar, fără putinţă de tăgadă, că în ochii PDSR, în propria lor ţară, românii sunt consideraţi şi trataţi ca fiind inferiori minoritarilor unguri. Pe cale de consecinţă, ei trebuie epuraţi fără milă de către actualii guvernanţi, care îşi zic, totuşi, că sunt români.

Ce este cu adevărat grav este faptul că, prin atitudinea adoptată, PDSR a abandonat definitiv, se pare, o serie de localităţi ale ţării, lăsându-le sub controlul exclusiv al UDMR. Adică, PDSR a cedat presiuniulor UDMR, care urmăreşte diabolic federalizarea României. În localităţile respective din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş în principal, dar şi din Arad, Bihor, Sălaj, Cluj, Satu Mare, Maramureş etc., singurul stăpân absolut rămâne UDMR. Aici, legile româneşti încetează a mai fi obligatorii, dându-se frâu liber samavolniciilor UDMR. Nu ne mai miră deloc că, deja, UDMR, după modelul PDSR, a trecut, la rându-i, la epurarea românilor din administraţia publică locală, înlocuindu-i cu persoane loiale intereselor destabilizatoare ale UDMR.

Forţele politice, indiferent de orientarea lor, dar şi societatea civilă, trebuie să se pronunţe neîntârziat, condamnând epurările pe criterii politico-ideologice din administraţia publică şi să readucă aminte domnului Ion Iliescu şi partenerilor săi de conducere că sunt împotriva oricărei restauraţii, inclusiv celei a PDSR. Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Anghel Stanciu, se pregăteşte domnul deputat Iulian Mincu. Reamintesc colegilor care nu au fost în sală când au fost strigaţi că vom relua lista la sfârşit.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reglementarea relaţiilor existente în societate prin legi constituie atributul fundamental al puterii legislative, dar şi exemplul cel mai autentic al existenţei unei democraţii reale. Procedurile de legiferare înseamnă recursul pe care trebuie să-l facem cu toţii la anumite categorii, tipare, modele, destinate să faciliteze exprimarea normativă a intenţiilor noastre, eliminarea unor disfuncţii ce s-ar crea într-o legiferare făcută la întâmplare.

Or, noi, aici, în Camera Deputaţilor, cred că ignorăm, uneori cu bună ştiinţă, anumite principii de elaborare a unui act normativ, ştirbim sau impietăm dreptul parlamentarilor de a contribui la perfecţionarea, fie de conţinut, fie de formă, a unor legi. Prin elaborarea noului Regulament al Camerei Deputaţilor, partidul de guvernământ - PDSR, împreună cu alţii săi, UDMR, PNL, aşa-zisa "opoziţie ascunsă", a transformat singura ptuere legiuitoare într-o veritabilă "maşină de vot" contra cronometru a ordonanţelor CDR-UDMR şi respingerea - surprinzător, incredibil! - a propunerilor legislative PDSR sau PRM, simultan cu asumarea unor proceduri de tip "Marea Adunare Naţională".

Astfel, în Camera Deputaţilor, discutarea şi adoptarea legilor, indiferent de importanţa lor, se face într-o manieră de totală ignorare a părerilor celor care vor să intervină cu amendamente în timpul dezbaterilor. Amendamentele adresate comisiilor, dacă nu corespund viziunilor puterii, cenzurate de UDMR, sunt respinse, ceea ce se întâmplă de altfel şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Climatul democratic ce ar trebui să caracterizeze lucrările în plen ale Camerei Deputaţilor s-a transformat într-o "dolce vita", deoarece tot mai puţini deputaţi au timpul material să cunoască proiectele puse în dezbatere, intervin tot mai rar la capitolul dezbateri generale sau la dezbaterea pe capitole, cvorumul nu mai are nici o importanţă, după cum nici numărătoarea voturilor nu mai este ceva credibil, ci relativ. Fără a avea timp să privească sala, se procedează invariabil la rostirea formulei sacramentale: "Cine este pentru? Cine este contra? Cine se abţine? Adoptat." Nu ai nici timp să laşi mâna jos sau să o ridici!

O astfel de atmosferă nu înseamnă nici pe departe democraţie, nu valorificăm contribuţia ce ar putea fi adusă de deputaţi la îmbunătăţirea legilor Camerei Deputaţilor. Fiind ultima instanţă, Camera, transformată într-un veritabil paravan al democraţiei, în spatele căruia Guvernul a subordonat total Parlamentul. Căci, altfel, cum ar fi fost posibil să fie supuse spre dezbatere şi aprobate în perioada 11-23 decembrie 2000: 26 de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului CDR-UDMR; din 8 până în 19 ianuarie 2000, 31 de legi şi ordonanţe; în sesiunea din 5-12 februarie, 42 de legi, iar, culmea! recordul, ce greu va fi atins, de 41 de acte normative ale fostului Guvern, în 15 februarie. Actualii guvernanţi nu precupeţesc nici un efort în a considera necesare şi oportune ordonanţe emise de foştii guvernanţi, iar peste jumătate de Guvern, în frunte cu distinsul domn prim-ministru, asistă, mândri de izbânda lor, consfinţită de votul final, sub privirile, încremenite, probabil, ale distinsului domn Ion Diaconescu, fost preşedinte CDR, care, sigur, priveşte şi nu înţelege de ce a putut pierde puterea, dacă a legiferat atât de bine!

Veselia cu care sunt adoptate de către Cameră actele normative, întrecută doar de aşa-zisele "dezbateri" sau aşa-zisa "eficienţă în aprobarea legilor", nu s-a întâlnit nici în lucrările hulitei Mari Adunări Naţionale. Spre exemplu, în sesiunea de o lună, aprilie-mai 1987, Marea Adunare a votat 3 proiecte de lege, iar în sesiunea noiembrie-decembrie 1988 au fost adoptate 6 legi, faţă de circa 140, cât am reuşit noi performanţa.

Iată, deci, stimaţi colegi, că prin modul actual de lucru al Camerei Deputaţilor riscăm să adoptăm legi într-un ritm incredibil, în care deputaţii devin, din actori, spectatori ai actului de legiferare, asumat totalmente de Guvern. Ca urmare, solicităm conducerii Camerei Deputaţilor, distinsului preşedinte Valer Dorneanu, să-i redea Camerei atribuţiile constituţionale de legiferare şi nu de validare a unui şir de ordonanţe, pe care toţi le-am criticat înainte de 2000 şi pe care le aprobăm într-o veselie acum.

Totodată, cerem domnului preşedinte reactivarea de urgenţă a Comisiei pentru regulament, spre a finaliza acest regulament, conform promisiunilor făcute, în sensul: deplasarea efectivă şi nu declarativă a centrului de greutate al activităţii spre comisiile parlamentare; asigurarea logistică a acestora, precum şi mai multe zile de dezbatere; asigurarea unui cadru propice controlului parlamentar, conform Constituţiei, al Guvernului, prin interpelări, întrebări, moţiuni etc.

Altfel, Camera Deputaţilor, prin actualul stil de activitate, va trebui să disponibilizeze deputaţi din lipsă de front de lucru, adică, legi. Atenţie, stimaţi colegi, moştenirea fostei guvernări, concretizată în sute de ordonanţe, este pe sfârşite, iar legile noilor guvernanţi nu se întrevăd.

Deocamdată, lucrează Guvernul din umbră CDR-UDMR, sub sigla PDSR, căci, altfel, nu ar fi fost aprobate rapid ordonanţele fostei guvernări şi respinse, încă o dată, în bloc, iniţiativele PDSR. Să fi luat oare PDSR locul PNŢCD în Convenţie? Poate! Dar ar fi o groaznică recompensă pentru alegătorii care au avut încredere în dumneavoastră. Vă mulţumim pentru atenţie. (Aplauze ale deputaţilor PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Iulian Mincu, se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În raportul pe care România l-a prezentat la Conferinţa UNESCO, Varşovia, 6-8 februarie 2000, pe tema educaţiei pentru toţi în Europa şi America de Nord, se precizează că în ţara noastră există în prezent 788 de mii de analfabeţi, respectiv 4% din populaţia care are are vârsta peste 12 ani. Cea mai mare rată a adulţilor care nu ştiu să citească se înregistrează în rândul femeilor: 75% din totalul analfabeţilor.

La grupa de vârstă sub 34 de ani, peste 39% din populaţie, rata cea mai mare a analfabeţilor se constată la cei având vârsta între 15 şi 19 ani. De menţionat că, în ultimii ani, numărul elevilor a scăzut cu peste 25% şi corespunde, de fapt, scăderii copiilor între 0-14 ani, de la 26,7% din populaţie în 1985, la 18,8% din populaţie în anul 1999.

Situaţia efectivelor de elevi şi a personalului din învăţământul postunviersitar o redau pe scurt în ultimii 5 ani. Astfel, în anul şcolar 1995-1996, existau 4.703.277 milioane de elevi, iar în anul şcolar 1999-2000 existau 4.173.796 elevi.

Aş vrea să spun că între clasa I şi a VIII-a existau, în anul şcolar 1997-1998, 2,5 milioane de elevi, din care 30 de mii au abandonat; în 1998-1999, erau 2,4 milioane, au abandonat 27 de mii; în 1999-2000, au fost 2,350 milioane şi au abadonat 25 de mii. Abandonul şcolar a crescut, astfel, de la 0,6% în 1993 la 1% în anul 2000, datorită în mod special sărăciei din ce în ce mai accentuate a familiilor, dar şi discreditării şcolilor şi educatorilor.

Rata de absolvire a şcolii elementare a scăzut sub 80% din numărul total al copiilor. Cele mai afectate sunt judeţele Vaslui, Suceava, Constanţa, Valea Jiului şi Bucureşti.

Un fapt la fel de important pentru a fi semnalizat este că numărul celor care urmează şi absolvă o facultate care provin din mediul rural este în continuă scădere, a ajuns astăzi sub 1%, deşi numărul de studenţi s-a dublat în perioada 1990-2000. Aceasta se datorează, de asemenea, în primul rând, sărăciei.

Consecinţele sărăciei pe termen lung reies şi din studiile psihologice efectuate pe tinerii din mediul rural, coroborate cu raportările centrelor judeţene de recrutare. Astfel, pe lângă bolile digestive şi cardio-vasculare, un lucru foarte grav este constatarea scăderii coeficientului de inteligenţă sub 60% faţă de normal la aproape 40% dintre copiii şi tinerii cercetaţi.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, îşi propune, pentru ameliorarea învăţământului în mediul rural, formarea de şcoli puternice la nivelul centrelor de comună şi aducerea, cu ajutorul unor mijloace de transport susţinute din bugetul local, a copiilor din satele limitrofe. Cunoaşte Ministerul Educaţiei şi Cercetării, însă, că peste 15% dintre copiii din mediul rural vin la şcoală fără a consuma micul dejun şi că peste 27% mănâncă numai de două ori pe zi? Cunoaşte Ministerul Educaţiei şi Cercetării că datorită sărăciei şi lipsei de bani cantitatea de proteine animale consumată de 49% din aceşti copii este sub valoarea de 20%, când minimul recomandat este de 50%? Bursa de venit, de 17 mii lei lunar, şi cea socială, de 34 de mii lei lunar, acordată în anul şcolar 2000, este suficientă numai pentru masa pe o zi.

Printr-o organizare foarte bună, care este folosită frecvent în ţările occidentale, se impune înfiinţarea de cantine şcolare cu posibilităţi financiare suficiente pentru hrană. Hrana trebuie să fie consistentă, iar copiii să-şi facă lecţiile la şcoală.

UNICEF, pe baza unor cercetări efectuate pe 65 de milioane de copii şi tineri cu vârsta între 15 şi 24 de ani, proveniţi din ţările de est şi central europene - ţările foste socialiste - printre care şi România, ajunge la concluzii dezastroase. Le menţionăm pe cele care se aplică la România (bineînţeles, că şi la unele din celelalte ţări): săcderea numărului absolvenţilor şcolii elementare; consumul mare de alcool, tutun, droguri, incidenţa crescută a bolilor sociale, criminalitate crescută în ultimii ani, scăderea accesului la serviciile sociale sau de sănătate, rata crescută a sinuciderilor, lipsa acută de speranţă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării întreprinde eforturi pentru alocarea a 4% din p.i.b. pentru învăţământ şi a 0,8% pentru cercetare. Dintr-un p.i.b. care a scăzut cu două-treimi faţă de 1996.

Deja, însă, Guvernul a hotărât ca salariile cadrelor din învăţământul preuniversitar - peste 22 de miliarde de lei - să fie suportate din bugetele administraţiei locale. Se pune problema dacă vor ajunge aceşti bani în mâinile celor îndreptăţiţi să-i primească. Există un scepticism în cadrul cadrelor didactice, acelaşi scepticism l-a arătat şi Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, care consideră că bugetul local nu poate, în toate judeţele, să asigure salariile, având şi alte priorităţi.

Să nu uităm că în România, în 10 mii de localităţi, încălzirea se face cu lemne la sobă, la şcolile respective, şi că în mare parte din aceste şcoli lipseau lemnele necesare. O iarnă grea ar fi creat mari probleme.

Sănătatea, învăţământul, cultura, toate, ca rezultat al unei structuri economice solide, sunt elemente strategice cu consecinţe pe termen lung în ceea ce îi priveşte dezvoltarea unui popor. Victor Hugo spunea: "Viitorul nu aparţine nimănui, ci numai lui Dumnezeu". Am putea, însă, specifica, că temelia viitorului ţării noastre o punem noi, astăzi, prin copiii pe care-i creştem şi îi educăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul doamna deputat Leonida Lari, se pregăteşte domnul deputat Mihai Năstase.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Cândva, când vor fi oameni drepţi la conducerea României, oameni care n-au cedat pământuri strămoşeşti, prin diverse declaraţii şi tratate, cei care vin după noi se vor mira în ce strâmbătate am trăit.

1) Cum este, de exemplu, să recunoşti un stat în stat, Republica Moldova, şi care sunt consecinţele?

2) Cum este, de exemplu, să cedezi, pe timp de pace, nesilit de nimeni, nordul Bocovinei, Ţinutul Herţa, Insula Şerpilor şi, iarăşi, care sunt consecinţele?

3) Cum este, de exemplu, să admiţi o a doua limbă oficială în stat, limba maghiară, şi care sunt consecinţele?

În primul caz, Republica Moldova, consecinţele sunt grave. S-au solidificat nişte structuri prezidenţiale, guvernamentale şi acum, nu atât ruşii, cât românii care au portofolii nu mai vor unirea.

Fireşte, pentru cei lipsiţi de idealuri naţionale, este mai convenabil să profite de funcţii mari: preşedinte, miniştrii în statul fantomă Moldova, nu prefecţi sau primari de judeţe în România.

Consecinţele, în al doilea caz, şi anume, Tratatul dintre România şi Ucraina sunt la fel de grave. S-au redus orele de limbă română, se închid şcolile româneşti, sunt respinse delegaţiile oficiale din România, este călcat în picioare tricolorul românesc de către deputaţi din rada ucraineană.

Am revenit la aceste probleme, despre care am mai vorbit şi alte ori, deoarece se pune la cale finalizarea tratatului dintre România şi Republica Moldova.

Este inadmisibil - am spus şi o repet - ca ţara mamă să facă un tratat de bună vecinătate şi amiciţie cu vreo câteva judeţe ale ei şi o stână. Ca să le stricăm pofta de tratate potentaţilor vremii noastre, avem în vedere că Armata 14 este încă pe teritoriul Republicii Moldova, nu cred că ar suna bine titulatura tratatului care se preconizează. Şi anume, Tratat de bună vecinătate şi amiciţie între România şi o colonie a Rusiei, Basarabia.

Aceasta este realitatea! Acesta este adevărul în problema dată şi nu este cazul să ne ascundem după deget. Dovadă este Ilie Ilaşcu, un martir naţional pentru cauza României întregite. Anume, oameni ca el fac joncţiunea cu viitorul, căci profeţii nu mint, reunificarea va avea loc!

Şi atunci, se întreabă: în ce coş al istoriei vor fi aruncate aceste tratate mizerabile între Ţara Mamă şi judeţele ei? Oare cei care au minţit cred că sunt veşnici? Oare inepţiile lor sunt veşnice?

În al treilea caz, consecinţele sunt cumplite. Cum limba este naţiunea, acum, cu această lege a administraţiei publice locale, pe lângă faptul că se creează un precedent periculos, se stârneşte pofta şi a altor etnii de a vorbi pe limba lor în instituţiile de stat, se mai urmăreşte ceva: federalizarea României.

Tocmai de aceea, oamenii care simt pierzania ţării s-au adunat la Cluj. Nu a fost un miting populist, a fost un geamăt, un plâns al naţiunii româneşti ultragiate pe moşia sa.

În care ţară, unde s-a mai pomenit coexistarea a două limbi oficiale în instituţiile de stat?

Dar, de la 1989 încoace se vede clar demontarea, desfigurarea statului naţional unitar român.

Dacă ne mai simţim români în suflet, indiferent de vederile politice, trebuie să ne unim în gând şi suflare, pentru a stopa acest proces de dezagregare a ţării româneşti.

Mulţumesc. (aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul secretar Mihai Năstase şi se pregăteşte domnul deputat Miclea Ioan.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Stimate domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să vă prezint Proclamaţia de la Cluj-Napoca.

Participanţii la Marea Adunare Populară desfăşurată în Cluj- Napoca, în data de 16 februarie 2001 aduc la cunoştinţa opiniei publice din ţară şi de peste hotare că nu pot admite ca actuala putere din România să acţioneze în dispreţul interesului naţional, făcând în mod sistematic şi iresponsabil jocul forţelor revizioniste, revanşarde, şovine şi antiromâneşti, care urmăresc umilirea poporului român, sfidarea Constituţiei şi a legilor, destrămarea statului naţional unitar român.

Participanţii la manifestare, reprezentând toate judeţele României, numeroase fundaţii, asociaţii, uniuni, ligi şi forţe politice nu înţeleg şi nu admit ca acum, la început de nou secol şi mileniu, poporul român să fie obligat să renunţe la prevederile constituţionale, care susţin că singura limbă oficială este limba română şi, prin urmare, consideră nejustificate, profund antinaţionale, orice demersuri făcute în cârdăşie de P.D.S.R. şi U.D.M.R., pentru introducerea limbii maghiare ca limbă oficială în ţara noastră.

Noi, participanţii la marea manifestare de la Cluj-Napoca, declarăm ferm şi neechivoc că suntem împotriva încălcării şi sfidării Constituţiei şi nu putem fi părtaşi la oficializarea maghiarizării românilor în localităţile şi judeţele unde trăiesc peste 20% cetăţeni români de etnie maghiară şi la accelerarea procesului de enclavizare etnică şi administrativă, ca bază a dezmembrării teritoriale a României.

În condiţiile în care toţi cetăţenii României cunosc limba română şi cu toţii au obligaţia să respecte Constituţia, este netemeinică, nefundamentată şi neegală pretenţia U.D.M.R.-ului, susţinută de câţiva lideri ai P.D.S.R., pentru oficializarea limbii maghiare în Vatra Românească.

Solicităm P.D.S.R.-ului să facă public protocolul secret pe care l-a încheiat cu U.D.M.R., împotriva interesului naţional, sfidând limba română şi ignorând speranţele românilor, membri şi simpatizanţi ai P.D.S.R.

Totodată, considerăm că se impune retragerea imediată de la Parlament de către Guvern a Legii nr. 69/1991, modificată, aflată la Comisia de mediere şi să fie eliminate din cuprinsul ei toate prevederile anticonstituţionale, antiromâneşti şi antidemocratice, iar această lege să fie armonizată cu legislaţia europeană în domeniu.

Noi considerăm că Legea administraţiei publice locale trebuie să asigure egalitatea între toţi cetăţenii României, în faţa autorităţilor publice, fără nici un fel de privilegii şi fără discriminări.

Declarăm cu toată convingerea că noi, românii, prezenţi la Marea Adunare Populară de la Cluj-Napoca, asemenea locuitorilor întregii ţări, nu acceptăm şi nu putem recunoaşte nici un fel de negocieri, acorduri, convenţii, protocoale, a căror obiect constituie sau aduce o atingere sau sfidare limbii române şi caracterului de stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al României.

În opinia noastră, cetăţenii României şi în mod deosebit oamenii politici trebuie să fie întotdeauna, în primul rând, români, să fie loiali ţării şi apoi membri şi simpatizanţi ai unor formaţiuni politice.

Date fiind pericolele reale generate de lipsa de fermitate şi consecvenţă a autorităţilor româneşti în anii care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, care au creat motive reale de insecuritate şi îngrijorare, considerăm că se impune ca Guvernul condus de premierul Adrian Năstase să dispună, printr-o ordonanţă de urgenţă, strângerea în 48 de ore a armelor, muniţiilor şi explozibililor care, cu sprijinul nemijlocit al Ungariei au fost introduse ilegal în ţară, încă de la sfârşitul anului 1989, aflându-se fie în depozite organizate ale U.D.M.R.-ului, fie distribuite unor cetăţeni şi forţe paramilitare, aflate sub comanda acestuia.

Atragem atenţia opiniei publice internaţionale că nu dorim un al doilea Kosovo pe pământ românesc, că suntem împotriva oricăror forţe sau grupări politice care pescuiesc în ape tulburi, contribuind la tensionarea relaţiilor interetnice, la ameninţarea climatului de pace, înţelegere şi bună convieţuire între cetăţenii acestei ţări.

Cerem forurilor internaţionale să sprijine eforturile ţării noastre, menite a asigura materializarea speranţelor noastre, de a trăi într-o ţară democratică, racordată la principiile şi valorile internaţionale, integrată cu drepturi depline în structurile euro-atlantice.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Participanţii la Adunarea Populară din Cluj-Napoca.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Ioan Miclea, ultimul înscris la intervenţii din partea Grupului parlamentar al P.R.M.-ului.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Permiteţi-mi să prezint eu acest apel, că este domnul Miclea reţinut la comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Ioan Mihai Năstase:

Apelul intelectualităţii clujene pentru apărarea limbii române.

Într-un moment hotărâtor pentru destinele poporului român, intelectualii clujeni îşi exprimă îngrijorarea faţă de pericolul care ne ameninţă, prin aplicarea actualului proiect al Legii administraţiei locale.

Oficializarea limbii maghiare ca a doua limbă în administraţia publică locală este un atentat la demnitatea noastră naţională.

Apelăm la preşedintele ţării, la primul ministru şi la parlamentari de a nu promulga o astfel de lege umilitoare, care ne discreditează în faţa lumii, ca neam şi popor.

Consecinţele unei asemenea hotărâri sunt imprevizibile, rămânem încredinţaţi că raţiunea va învinge şi veţi opri la timp un astfel de proiect dăunător poporului român.

Vă mulţumesc. (Apauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Fără a face nici un comentariu asupra conţinutului intervenţiilor, eu aş ruga, totuşi, cel puţin retoric, şi i-aş întreba pe colegii de la P.R.M. dacă regulamentul este valabil numai pentru ceilalţi sau este valabil şi pentru dumnealor, în privinţa duratei intervenţiilor.

Vă rog să monitorizaţi toate intervenţiile şi să vedeţi că, în medie, aţi depăşit cu mult 6 minute.

Dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu şi v-aş propune să fiţi de acord, pentru a respecta echilibrul, să dăm cuvântul şi domnilor deputaţi Baciu Mihai şi Sandu Alecu, care nu au fost la începutul şedinţei.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În cursul anului precedent, de numeroase ori am avertizat organele silvice despre jaful şi ilegalităţile promovate de către reprezentanţii "promoţiei de aur".

Mai mult chiar, în toamna anului trecut, am arătat unele aspecte ale controlului efectuat de către domnul Tudor Toader, pe atunci inspector la Regia Naţională a Pădurilor, care a dovedit că tehnicianul Pal Antal, prin activitatea sa, a prejudiciat patrimoniul fondului forestier de stat şi particular, iar domnul Melles Ëlod, şeful de ocol, a favorizat anumite societăţi comerciale.

Deşi abuzurile şi ilegalităţile erau dovedite prin mai multe controale, organele competente, până la Preşedinţie nu au luat nici o măsură, cu toate că, în nota de control din toamna anului 2000 se preciza necesitatea eliberării din funcţie a şefului de pază Pal Antal.

În ziua de 22 ianuarie 2001 am depus, personal, la domnul director general Filip Georgescu o cerere prin care am insistat pentru respectarea legalităţii la ocolul silvic Gheorghieni. Directorul Regiei Naţionale a Pădurilor l-a trimis în anchetă pe domnul Mohanu, şeful corpului de control. Nu mi s-au comunicat rezultatele anchetei, dar, după aparenţe, se vede clar că se doreşte muşamalizarea ilegalităţilor, iar după informaţiile mele, organele de urmărire penală nu-şi pot exercita atribuţiile, deoarece datele şi informaţiile nu sunt furnizate, conform legii, organelor abilitate ale statului.

Mai mult chiar, noua conducere a Direcţiei silvice Miercurea- Ciuc, contrar legii, doreşte să menţină în funcţie atât pe reprezentanţii "generaţiei de aur", cât şi pe cei care deservesc acest clan, care au fost puşi în funcţie de către fostul administrator al Regiei Naţionale a Pădurilor, pe bază de clientelă politică.

Prin urmare, cer respectarea legii, atât în cazul şefului de pază Pal Antal, cât şi în cazul inginerului Melles Ëlod. Dacă primul nu are studiile necesare ocupării postului de tehnician, al doilea nu are vechimea necesară cerută de Codul silvic.

Doamnelor şi domnilor,

De ce este nevoie de legi, dacă acestea nu sunt respectate de către Regia Naţională a Pădurilor, direcţiile silvice şi alte instituţii ale statului?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Aş dori ca textul declaraţiei politice să ajungă şi la domnul ministru Ilie Sârbu.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Mihai Baciu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, se pregăteşte domnul deputat Alecu Sandu, dacă este prezent.

Domnul Mihai Baciu:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Am considerat că un Guvern nou, indiferent de partidul sau partidele care-l constituie, are nevoie de o perioadă de graţie din partea opoziţiei, de un interval de timp semnificativ pentru a-şi demonstra măsura capacităţilor sale.

Noi, cei din Partidul Democrat, am acordat această perioadă de graţie actualului Guvern minoritar P.D.S.R., fapt dovedit şi de protocolul semnat, alături de alte partide din opoziţie, cu partidul de la putere.

Acesta este motivul pentru care până în prezent nu am făcut nici o declaraţie politică de la acest microfon şi nici nu am adresat interpelări şi întrebări Guvernului.

În ultimele zile, însă, Guvernul şi-a manifestat clar intenţia de a lua unele măsuri care vor afecta grav starea economică a unor categorii semnificative ale populaţiei României, situaţie faţă de care nu mai putem rămâne indiferenţi.

Timpul de care-l am la dispoziţie mă obligă să mă refer doar la una din aceste categorii, dar foarte numeroasă şi cu un rol major în viaţa politică a României.

Personalul didactic din învăţământul preuniversitar - şi în subsidiar şi cercetătorii - este o categorie vitregită, pe de o parte, de starea economică generală a ţării, şi din acest punct de vedere nu constituie o excepţie în raport cu alte categorii sociale, iar pe de altă parte, de politica majorităţii Guvernelor postdecembriste care, fie că nu au respectat legea, fie că au considerat această categorie mai puţin periculoasă decât altele, ca minerii, de pildă.

Astfel, în toţi aceşti ani, acea prevedere a legii care stipula un buget de cel puţin 4% din P.I.B. pentru învăţământ a rămas doar un ideal, dacă prin ideal înţelegem acel ceva spre care tindem, dar nu-l atingem niciodată!

Guvernele din 1996-2000 au plătit în alegeri, între altele, şi pentru nerespectarea acestor prevederi legale.

Se pare, însă, că nici Guvernul actual nu a învăţat lecţia şi pregăteşte un set de argumente şi scuze care de care mai ingenioase pentru încălcarea acestei legi.

Aud mereu aceleaşi vorbe frumoase, ba chiar înălţătoare, despre importanţa educaţiei şi cercetării în civilizaţia unui popor, despre învăţământ ca prioritate naţională, despre educatori ca ziditori de suflet şi formatori ai tineretului, viitorul ţării şi aşa mai departe, multe altele asemenea. Dar când vine vorba de buget, de finanţarea învăţământului şi cercetării, toţi cei din Guvern care au responsabilităţi în acest sens o dau în bâlbâială, recurg la sofisme sau pur şi simplu aduc vorba despre altceva.

În februarie anul trecut, 100 de deputaţi au semnat o moţiune la adresa Guvernului de atunci pe tema învăţământului, mai precis pe tema nerespectării legii celor 4% din P.I.B. pentru învăţământ.

Cei mai mulţi din semnatari erau deputaţi P.D.S.R., aflaţi atunci în opoziţie, iar dintre aceştia, nu mai puţin de 10 sunt miniştri în actualul Guvern, în frunte cu premierul, dar şi cu ministrul învăţământului şi cercetării.

Moţiunea cerea vehement respectarea legii, lucru cu care eu şi alţii am fost de acord şi atunci, sunt de acord şi acum. Îi întreb, aşadar, pe semnatarii acelei moţiuni şi în primul rând pe cei care acum sunt miniştri, dacă-şi mai menţin părerea din februarie 2000, exprimată în moţiune sau consideră că respectarea legii trebuie cerută doar altora? Era sinceră cerinţa moţiunii de a respecta legea sau era doar o armă politică şi electorală contra Guvernului de atunci? Răspunsul lor îl aştept în proiectul de buget şi dacă nu va fi cel corect, nu-i invidiez pentru momentul când se vor afla faţă în faţă cu dascălii şi cercetătorii acestei ţări.

Al doilea aspect care provoacă deja o mare îngrijorare în toată ţara, Guvernul intenţionează să dea salariile celor din învăţământ prin intermediul Consiliilor locale, mai direct spus, al primarilor. El se prevalează pentru acest fapt de argumentul european al descentralizării, care nu este lipsit de forţă şi subtilitate.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, iar sindicatele din învăţământ au înţeles imediat despre ce este vorba.

S-ar putea ca anul acesta salariile pentru dascăli să plece de la bugetul central şi prin primării să ajungă, de bine, de rău, la beneficiari. Dar oamenii se tem - şi pe bună dreptate - că de anul viitor, o parte din povara salarizării celor din învăţământ să cadă pe spinarea administraţiilor locale, care au dificultăţi financiare foarte mari.

Unde mai pui faptul că cei din administraţia locală au dovedit dintotdeauna o ingeniozitate de invidiat în a face să dispară banii oriunde, cu argumente puternice, bineînţeles, numai la destinaţia legală nu.

Experienţa multor ţări europene, inclusiv a României arată clar că descentralizarea, mai ales cea financiară, funcţionează optim doar în ţările cu o economie dezvoltată, în care administraţia locală poate avea un grad suficient de autonomie financiară.

Această declaraţie politică se vrea un semnal şi un avertisment pentru cei care concep proiectul de buget şi eu sper din toată inima că el va fi auzit şi înţeles. Iar dacă eu nu sunt auzit, atunci să fie auzite acele voci din toată ţara, tot mai numeroase pe zi ce trece, care exprimă neliniştea profundă a celor din învăţământ faţă de măsurile preconizate de Guvern, să nu fie apoi prea târziu.

Vă mulţumesc.

Această declaraţie o semnez eu şi colegul meu Sandu Alecu, deputat de Suceava.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, şedinţa afectată intervenţiilor s-a încheiat.