Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Laszlo Borbely şi Constantin Niţă, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Are cuvântul domnul deputat Ştefan Baban.

Se pregăteşte domnul Brudaşca.

Domnul Ştefan Baban:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Pe litoral, servicii proaste, dar taxe cât cuprinde!".

Serviciile oferite pe litoral au rămas la acelaşi nivel calitativ, iar cei care le prestează nu ştiu cum să bage mâna mai mult în buzunarul turistului. Deşi, la începutul sezonului estival, ministrul turismului declara: "Cred că există şansa ca turismul românesc să reintre în circuitul internaţional", imaginea litoralului românesc nu înseamnă de loc cu ceea ce poţi întâlni la faţa locului. Tarifele la cazare cresc de la un an la altul, fără a aduce îmbunătăţiri importante condiţiilor de locuit în camerele de hotel. Acelaşi miros de igrasie, aceleaşi duşuri şi chiuvete care curg, aceleaşi perdele de duş pline de mucegai sau, mai rău, poţi risca să rămâi blocal în cameră pentru că s-a rupt clanţa de la uşă.

Investiţiile făcute în primăvara acestui an în staţiunile de pe malul Mării Negre nu se prea resimt pentru că în marea majoritate au reprezentat zugrăvelile, dotările cu televizoare şi frigidere şi cam atât. Anormale sunt şi tarifele practicate separat pentru piscină. Chiar dacă eşti cazat în hotelul care are în dotare aşa ceva, trebuie să plăteşti pentru piscină, pentru şezlong, umbrelă etc.

În ţările civilizate, la un hotel dotat cu piscină, saună, parcare etc. nu se percep taxe clienţilor pentru asemenea servicii. La buzunarul turistului atentează din plin şi ospătarii. O masă servită la terasă de pe plajă a ajuns să coste mai mult decât la un restaurant cu fineţe.

Pe lângă faptul că preţurile sunt umflate, ospătarul îşi aduce şi el din plin contribuţia prin umflarea prin nota de plată a gramajului. De exemplu, o friptură de 100 de grame este trecută în nota de plată ca fiind de 300 de grame.

Aspectele sesizate mai sus şi faptul că la majoritatea recepţionerilor nu există un prospect de prezentare într-o limbă străină sau că la restaurant străinii se uită ca berbecii în meniu pentru că nu este tradus şi nici cu ospătarii nu se înţeleg pentru că aceştia din urmă nu rup o boabă de limbă străină, sunt detalii "minore" pe care le-au scăpat din vedere reprezentanţii Ministerului Turismului.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Brudaşca. Se pregăteşte doamna Leonida Lari.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Intenţionez să vorbesc despre faptul că justiţia traversează o perioadă critică. În ultima vreme, la biroul meu parlamentar s-au prezentat numeroşi cetăţeni sesizându-mi diverse aspecte negative şi disfuncţionalităţi din activitatea unor instituţii publice, ilegalităţi şi abuzuri comise de conducătorii acestora. Unul dintre petenţi mi-a sesizat frecvente nereguli în activitatea organelor de justiţie.

Având în vedere faptul că problemele semnalate de acestea sunt deosebit de grave, dar în acelaşi timp de larg interes comunitar, le supun atenţiei şi opiniei publice şia dumneavoastră.

Demersul meu se doreşte a fi un ajutor sincer pentru eliminarea situaţiilor similare celor semnalate pentru că am certitudinea că justiţia şi slujitorii ei trebuie să-şi recâştige în cel mai scurt timp prestigiul şi importanţa pe care le merită cu prisosinţă. N-aş vrea să se considere că aduc vreun afront cuiva, dar nu pot rămâne indiferent nici ca deputat, nici ca simplu cetăţean faţă de ceea ce se întâmplă, lucruri care discreditează justiţia şi reduc în mod periculos credibilitatea slujitorilor săi în rândul populaţiei.

Profesorul italian Manzini spunea că justiţia este singurul instrument fără de care nici-o societate nu-şi poate afirma aspiraţiile. "Dreptatea – spunea acelaşi profesor – este sufletul unei naţiuni, o speranţă ce nu va dispare niciodată din inimile oamenilor". Aceeaşi speranţă o au şi românii: justiţia să devină ceea ce de fapt trebuie să fie. Suntem profund îngrijoraţi de fenomenele grave care traversează întregul sistem judiciar românesc. Cetăţenii şi-au pierdut încrederea în justiţie, ajungând în pragul disperării. Practic, nu ştiu cui să se mai adreseze. Principiul inamovibilităţii, consacrat prin lege, nu a avut efectele favorabile scontate. Magistraţilor le-a intrat în cap ideea că pot face ce vor, că nu trebuie să dea socoteală nimănui, că sunt suverani şi independenţi.

A fi suveran şi independent nu înseamnă însă a da câştig de cauză afaceriştilor de tot felul, a încălca sau neglija cu bună ştiinţă principii elementare de drept. Totuşi, acest lucru este astăzi frecvent în România. Sunt arestaţi şi cercetaţi procurori şi judecători care au comis abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită şi câte altele. Este uluitor să auzi că un judecător a fost dat în urmărire generală penru că se sustrage cercetărilor.

La Cluj-Napoca, starea de lucruri în justiţie este îngrijorătoare. Justiţia clujeană se distinge prin arestarea şi condamnarea la patru ani de închisoare a fostului şef al secţiei penale a Curţii de Apel. Alţi magistraţi au fost cercetaţi ani de zile pentru fapte ce aduc atingere prestigiului justiţiei. Adevărul este că aparatul de justiţie nu are putere morală şi nici profesională, este supus tentaţiilor de tot felul, cedează presiunilor şi influenţelor politice, sunt partizani politici. Nu există criterii serioase de promovare. Se instalează în funcţia de judecător sau procuror absolvenţi care numai ei şi profesorii lor ştiu cum au terminat facultatea. Când intră în şedinţă 30-40 de dosare nu ştiu cu ce să înceapă, sunt buimăciţi, depăşiţi de importanţa rolului ce li s-a încredinţat. Aşa se explică de ce soluţiile pe care le dau sunt hilare, lipsite total de argumentare faptică şi juridică. O judecătoare, în loc să analizeze faptele şi probele din dosar, descrie abstract în ce constă raportul de cauzalitate, aşa cum a notat dânsa în orele de predare la facultate. Nu au vocabularul juridic elementar, nu cunosc normele procedurale după care trebuie să se desfăşoare procesele, nu au autoritate profesională şi, din această cauză, în sălile de judecată s-a instalat haosul.

Şi la curţile de apel se comit erori care stârnesc ridicolul. Într-o decizie se face următoarea afirmaţie: "Inculpatul a virat la stânga cu intenţia de a încălca linia continuă". Astfel de culpă este o născocire, o gafă enormă care stă scrisă în decizia acestei instanţe. Când vicepreşdintele instanţei a fost întrebat în ce text de lege găsim o astfel de culpă, acesta a răspuns cu seninătate: "Sunt situaţii când se aplică."

Şi la acest nivel promovările se fac nu pe criterii de competenţă, ci în funcţie de relaţii, influenţe, cunoştinţe, în funcţie de adeziunea politică a candidatului. Judecători de la Curtea de Apel nu au stagiile prevăzute de lege, nu au stagiaturile necesare, mai întâi la judecătorie, apoi la tribunal şi în final la Curte, deşi Legea pentru organizarea judecătorească, nr.92/1992, adăugită şi republicată, lege organică de altfel, are prevederi clare în acest sens. Din funcţia de juristconsult la o societate comercială s-a ajuns direct la Curtea de Apel, fără examen, fără o selecţie legală prealabilă. La fel s-au petrecut lucrurile şi la Curtea de Apel din Oradea, de exemplu. Modificările aduse legii mai sus pomenite permit doar în cazuri cu totul speciale astfel de promovări, dar, ca şi ordonanţele de urgenţă, aceste promovări tind să devină regulă.

Odată cu apariţia noilor acte normative, a modificărilor Codului penal, Codului de procedură penală, Codului civil şi Codului de procedură civilă, dificultăţile în rezolvarea proceselor au crescut considerabil. Judecătorii nu-şi pot forma o convingere corectă, conform adevărului. Legea pretinde magistraţilor să-şi formeze nu o convingere sentimentală, ci una rezonabilă, să aibă prin urmare nu o părere sentimentală sau morală, ci o certitudine raţională asupra adevărului. Pînă să se ajungă aici vom asista în continuare la acte de discreditare a justiţiei.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul doamna Leonida Lari.

Se pregăteşte domnul deputat Mardari.

Domnul Leonida Iorga Lari:

Stimaţi colegi,

Între 27 şi 31 august curent, împreună cu alţi colegi ai mei, senatori şi deputaţi din Partidul România Mare, am călătorit prin satele şi oraşele Basarabiei, ne-am întâlnit cu oameni din diverse categorii sociale, scriitori, profesori, combatanţi care au luptat în Transnistria, am oferit ajutoare, am depus flori la mormintele ostaşilor români care s-au sacrificat pentru eliberarea Basarabiei. Vedeam acele morminte şi-mi ziceam: mii de vieţi omeneşti s-au pierdut pentru această bucată de pământ românesc în anii 1940-41, iar sute de mii s-au pierdut în războiul din 1992 din Transnistria. Oare de cât sânge mai e nevoie ca să se îngrozească odată şi odată sufletele politicienilor blazaţi care nu realizează că acolo sunt nişte oameni ce suferă cumplit, dincolo de puterea omenească de suportabilitate.

Îmi apar şi acum în ochi feţele livide ale copiilor subnutriţi din satele basarabene, ochii trişti ai scriitorilor şi combatanţilor care se întreabă pentru ce au luptat zeci de ani să obţină dreptul la limbă română, limbă de stat, la grafia latină, la istoria românilor, ca acum să fie ameninţaţi iarăşi cu pierderea identităţii. Şi când îmi amintesc cât de optimişti erau acei oameni în 1989, anul de apogeu al mişcării de eliberare naţională, când s-au adunat peste un milion în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi vociferau: "Trăiască, trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă!"

Da, se întâmplă acum ceea ce am prevăzut încă în 1991 de când România a recunoscut un stat pe tot teritoriul său, şi anume Statul Moldova. S-au format şi solidificat acele structuri prezidenţiale, guvernamentale despre care l-am preîntâmpinat pe preşedintele Iliescu în acea perioadă.

Caracatiţa ruso-moldovenească s-a lăţit într-atât de mult încât atmosfera în Basarabia a devenit aproape irespirabilă. Eu încă nu am auzit pe globul acesta de vreo ţară căreia să-i peste atât de puţin de provinciile sale istorice, care să le lase atât de uşor pe mâna străinilor. Dar trezeşte-te odată şi odată clasă politică românească! Dacă în următorii cinci ani nu iei deciziile, măsurile de rigoare cuvenite pentru apărarea şi ajutorarea fraţilor tăi aflaţi la grea cumpănă, rişti să fii numită vânzătoare de neam de către posteritate.

Am spus-o şi o repet pentru cei care nu m-au auzit: atâta timp cât plâng de foame copiii români din Basarabia şi nordul Bucovinei, ţara mamă România nu va avea parte de bunăstare, că aceasta e pedeapsa Domnului pentru nepăsare. În timp ce România se tot îndârjeşte să intre în Uniunea Europeană şi în NATO, pe de altă parte, parcă involuntar, dar ca o consecinţă a erorilor politice comise în trecut, împinge şi Basarabia şi nordul Bucovinei în Uniunea Rusia-Belarus. E pur şi simplu o stupiditate, o ruşine strigătoare la cer şi o cheltuială în plus ca aceeaşi ţară, România, să aibă două ambasade pe trupul său, două vămi pe trupul său, două rânduri de ambasadori şi vameşi. Să ne întrebăm împreună cu mâna pe inimă: Cum să ne considere lumea oameni serioşi dacă nu ne ajunge voinţă, nu mai zic de sensibilitate, să tăiem odată acest punct gordian, să creăm conjunctura politică favorabilă pentru reunificare.

Iată, de exemplu, mă întorc în ţară, la Bucureşti, şi în loc să găsesc un gând bun spus de acest domn, aşa-zis poet, Dinescu, găsesc o mizerie, o profanare a ideii unirii, de acest grup al său, Noul Babilon.

În încheiere, propun, dacă nu se poate altfel, în contul salariilor, burselor, pensiilor românilor basarabeni nimeriţi sub ocupaţie străină, fără vina lor, şi care n-au mai fost plătite de către statul român să fie ajutoraţi de urgenţă copiii, combatanţii şi oamenii de cultură din Basarbia, care trăiesc şi se zbat în cea mai neagră mizerie. Gândiţi-vă că toţi suntem datori cu o moarte şi nu luăm nimic cu noi, dar, în afară de judecata personală, mai este şi judecata neamului din care faci parte. Vom da seama, acolo, sus, de ce am făcut fiecare pentru neamul nostru.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Invit la cuvânt pe domnul Mardari.

Se pregăteşte Domnul László Borbély.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Psihoza retrocedărilor care a cuprins ţara, m-a determinat să abordez acest subiect prin prezenta declaraţie politică.

Deşi P.N.Ţ.C.D. a murit din punct de vedere parlamentar, principiul de bază al programului său politic, şi anume restitutio in integrum, a fost însuşit de către P.D.S.R. care în mai puţin de două luni de la preluarea puterii a reuşit să scoată Legea imobilelor naţionalizate, având ca obiect reconstituirea României anilor 1940, când aproximativ 5% din populaţia ţării deţinea 92% din avuţia naţională. Singurul partid care s-a opus acestei legi a fost Partidul România Mare. Punerea în aplicare a legii menţionate a determinat pe tot mai mulţi cetăţeni să fie de acord cu poziţia pe care noi am adoptat-o.

Principiul restitutio in integrum n-a fost acceptat în nici una dintre ţările foste comuniste. Putem analiza câteva exemple de ţări aflate în vecinătatea noastră în legătură cu modul în care au abordat problema caselor naţionalizate.

În Cehia, există trei reglementări: Legea 403/1990, Legea 87/1991 şi Legea 229/1991. Restituirile se fac în natură, iar dacă bunurile mobile sau imobile nu mai există se acordă despăgubiri sub formă de hârtii de valoare. Dacă statul a devenit proprietar pe baza unor hotărâri judecătoreşti anulate în prezent, pentru bunurile mobile se acordă o despăgubire de maximum 60.000 de coroane, iar pentru bunurile imobile se acordă o sumă în numerar de până la 30.000 de coroane, restul fiind acoperit cu hârtii de valoare. Persoanele care beneficiază de restituire trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă cetăţenie cehă, şi să domicilieze în Cehia.

În Polonia nu există nici-o reglementare cu caracter general privind restituirea de bunuri mobile şi imobile. Se poate vorbi doar de un proiect de lege din anul 1993 a cărui dezbatere nu am cunoştinţă să fi avut loc. În acest proiect se prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, se acordă despăgubiri sub forma bonurilor de privatizare care se pot folosi pentru a obţine acţiuni la întreprinderile în curs de privatizare. Dreptul de a cere restituirea îl au persoanele care erau cetăţeni polonezi, precum şi moştenitorii care locuiesc permanent în Polonia.

În Ungaria există două legi privind compensarea parţială a pagubelor cauzate cetăţenilor: Legea 25/1991 şi Legea 24/1992. Nu se fac restituiri. Se dau doar compensaţii parţiale sub forma unor cupoane care nu depăşesc valoarea maximă de 5 milioane de forinţi. Cu aceste cupoane se pot cumpăra acţiuni, terenuri, apartamente etc., care se vând în timpul procesului de privatizare. Cel care solicită compensaţia poate opta şi pentru fosta proprietate dacă urmează a fi vândută. Pot primi compensaţii parţiale doar persoanele care aveau cetăţenie ungară în momentul producerii pagubei, cât şi cele cae aveau domiciliul pe teritoriul ungar la 31.XII.1990.

De menţionat că toate aceste trei ţări exemplificate, cu toate că nu au realizat reparaţii totale pentru cei care au fost păgubiţi, se află în prezent în NATO.

Lăsând de o parte ţările fost comuniste şi raportându-ne la alte ţări din Europa, se poate constata că tot ce s-a confiscat de-a lungul timpului n-a mai fost restituit. În Franţa, mănăstirile cu bunurile lor mobile sau imobile confiscate în timpul reformei lui Napoleon n-au mai fost retrocedate, fiind preluate de statul francez. În Anglia, tot ce a confiscat Henric al VIII-lea în secolul al XVI-lea nu a mai fost restituit nici până în prezent.

Cu toate acestea, deşi România are un nivel de trai mult mai scăzut decât ţările la care m-am referit, P.D.S.R. a vrut să fie mai catolic decât Papa şi a prevăzut în Legea 10/2001 restituirea în întregime fără nici un fel de condiţionări. Oricine, indiferent de cetăţenie, poate să-şi solicite toate proprietăţile pe care le-a avut urmând a fi despăgubit dacă restituirea în natură nu este posibilă. Este suficient să prezinte dovada proprietăţii. Legea nu prevede efectuarea unor verificări privind dobândirea proprietăţilor, dacă acestea s-au realizat la vremea respectivă în mod corect şi legal, sau dacă până la data confiscării erau achitate imobilele în cauză. Nu suntem împotriva proprietăţii, dar din dorinţa de a primi felicitări din partea Occidentului, nu înseamnă că trebuie să fie aruncate în stradă mii de persoane din cauza unor proprietari, foşti deţinători a mai multor imobile fiecare, nu înseamnă că trebuie să îndatorăm ţara pe o perioadă de foarte mulţi ani de acum înainte.

Nu este exclus ca valoarea despăgubirilor pe care urmează să le plătească statul român să ajungă la câteva zeci de miliarde de dolari. De unde se vor lua aceşti bani? Se vor face împrumuturi? Se cunosc deja băncile care ne vor credita? Unde vor ajunge comisioanele care vor fi acordate? Cum se va completa golul în bugetul de stat pe care-l va produce scutirea de plată timp de trei ani prevăzut în lege pentru foştii proprietari după intrarea lor în posesie?

Iată câteva întrebări la care cu toţii vom primi răspuns în perioada următoare, bineînţeles dacă Legea 10/2001 îşi va face efectul în forma existentă în prezent.

Spun aceasta, deoarece domnul prim-ministru a început să bată în retragere, afirmând că se vor da despăgubiri în limita posibilităţilor. Se poate înţelege din această afirmaţie ori că nu se va respecta legea, ori că se vor face modificări în conţinutul ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă fiecare dintre cei 22 de milioane de cetăţeni ai României ar fi cerut partea ce li s-ar fi cuvenit din avuţia naţională existente la sfârşitul anului 1989, cerere justificată prin statutul lor de producător, proprietari şi beneficiari prevăzut în Constituţia din 1965. Trist este că toate consecinţele acestei legi strâmbe vor fi suportate de către majoritatea populaţiei, afectându-i şi mai mult nivelul de trai.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat László Borbély:

Se pregăteşte doamna deputat Popa Constanţa.

Domnul Borbély László:

Domnule vicepreşeditne,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să-mi încep alocuţiunea prin a adresa mulţumiri domnului deputat Vlad Hogea pentru că a scris şi a redactat cartea "Naţionalistul". Mulţumiri pentru că se pare că la noi, în România, ani de-a rândul poţi să scrii articole xenofobe, antisemite, antimaghiare pline de ură şi care intră clar sub incidenţa Codului penal de incitare la ură rasială şi şovinism. Totuşi, nimeni sau foarte puţini reacţionează la asemenea articole.

Dar, iată, domnul deputat Hogea vine în sprijinul autorităţilor şi adună aceste articole apărute de-a lungul a mai multor ani într-o culegere de puncte de vedere sau atitudini. Fără scandalul iscat, fără mediatizarea acestui eveniment în care în mod nefericit apare şi Academia Română, care a avut o reacţie palidă, probabil că şi acum se trecea cu vederea şi această faptă.

O altă ciudăţenie, cartea a fost tipărită la tipografia care se află sub coordonarea Monitorului Oficial, care la rândul lui este subordonat Camerei Deputaţilor.

Sper că am trecut într-un stadiu al respectării unor principii democratice unde, în afară de libertatea de opinie trebuie să existe şi responsabilitatea individului care nu poate prolifera asemenea aberaţii fără a se lua măsurile legale care se cuvin.

Timp de 11 ani, din păcate, în câteva reviste şovine, xenofobe, aproape săptămânal, au apărut asemenea articole, fără a se lua nici o măsură legală. Reponsabile sunt acele organe ale statului care din oficiu trebuiau să pornească cercetările şi să înainteze concluziile justiţiei pentru ca asemenea lucruri să nu se repete. Astfel, cartea domnului Hogea va fi, datorită mediatizării, un trist best-seller al momentului şi noi ne vom întreba de ce aceia care vor decide accederea României la instituţiile europene şi euroatlantice, pe lângă rezultaele economice, ne vor pune în faţă aceste atitudini profund antieuropene care vin din partea membrilor unui partid care a obţinut circa un sfert din voturile populaţiei la alegerile din 2000.

De fapt, probabil, una din intenţii este îngreunarea integrării României în structurile europene pentru că, în afara unor declaraţii de faţadă, toate acţiunile acestui partid sunt îndreptate împotriva acelor principii europene care ţin de garantarea proprietăţii, a economiei de piaţă, a respectării drepturilor minorităţilor naţionale.

Noi am atras atenţia asupra pericolului care există prin influenţa nefastă a acestui partid extremist. Dacă opinia publică, partidele democratice, instituţiile statului de drept, nu vor lua atituidine fermă împotriva acestor manifestări, nu vom putea depăşi acest stadiu al unor declaraţii palide, fără nici o relevanţă. Dacă o carte în care sunt elogiate declaraţiile unor criminali de război nazişti, unde se aţâţă pe faţă împotriva unor minorităţi naţionale, poate să apară în România fără a se pedepsi fapta celui care a săvârşit-o, atunci înseamnă că mai avem un drum de parcurs până la declararea României ca stat de drept.

Solicit, în concluzie, tuturor organelor în drept, inclusiv Parlamentului României să ia măsurile legale pentru a fi sancţionată această faptă. Numai astfel vom putea afirma, fără nici-un fel de tăgadă, că România este un stat pe deplin democratic în care nu au ce căuta asemenea manifestări care vor să instige la ură, la învrăjbire între diferite naţii, la ură interetnică. Sper că vom avea cu toţii puterea morală şi legală să curmăm aceste fenomene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul doamna deputat Popa Constanţa.

Se pregăteşte domnul deputat Valeriu Stoica.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la poluare şi protecţia mediului.

Recenta poluare accidentală a râului Jiu cu fenoli a atras atenţia opiniei publice asupra a două aspecte ale vieţii cotidiene. Primul aspect se referă la competenţa unor reprezentanţi ai puterii locale din judeţele străbătute de Jiu. Dacă în cazul prefectului de Dolj, putem spune că acesta a acţionat responsabil şi a luat măsurile de prevenire care s-au impus în cazul accidentelor ecologice, nu acelaşi lucru putem spune despre prefectul de Gorj, domnul Toni Greblă. Acesta că nu numai că a apărut pe toate posturile de televiziune şi a minimalizat evenimentul ecologic de pe râul Jiu, pe raza judeţului Gorj, dar a minimalizat şi competenţa unor autorităţi teritoriale cu responsbilităţi în prevenirea şi limitarea efectelor accidentelor ecologice, considerând că opiniile acestora reprezintă păreri personale şi nu puncte de vedere oficiale.

Să nu ştie domnul prefect că aceste autorităţi folosesc, atunci când emit puncte de vedere, buletine de analiză elaborate de laboratoare acreditate la care se adaugă competenţa pe care le-o dă pregătirea profesională, sau este vorba de un mod original în care prefectul de Gorj înţelege să reprezinte interesele cetăţenilor încălcând cu bună-ştiinţă dreptul acestora la informare în probleme care privesc direct sănătatea lor.

Poluarea accidentală nu trebuie să provoace isterie, dar trebuie abordată în mod realist şi responsabil. Depăşirea în apă a concentraţiei maxime admise de standarde pentru substanţele care conţin unul sau mai multe nuclee benzenice, reprezintă un risc cancerigen în sine şi oamenii trebuie să fie informaţi pentru a acţiona în consecinţă.

Cel de-al doilea aspect asupra căruia accidentul ecologic de pe Jiu a atras atenţia se referă la reconsiderarea atitudinii faţă de problemele de mediu din România de la nivel parlamentar, guvernamental şi până la nivelul cetăţeanului de rând. S-a crezut că românul este mai expus la moartea prin foame decât la cea prin noxe, că este mai interesat de pâinea pe care o pune pe masă decât de problemele de mediu.

Atitudinea responsbilă pe care au avut-o locuitorii Craiovei în timpuul poluării Jiului ne demonstrează contrariul. Românii sunt preocupaţi de problemele de mediu care le afectează în mod direct sănătatea. Pentru aceasta trebuie să fie corect informaţi.

Pe lângă accidentul ecologic de pe râul Jiu, au existat în această vară şi alte evenimente de poluare dintre care aş numi depăşirea concentraţiei de ioni de fier din Dunăre datorată apelor uzate provenite de la Laminorul Brăila, sau poluarea cu reziduuri petroliere a apelor de coastă ale Mării Negre. Toate acestea demonstrează că problematica legată de protecţia mediului este actuală şi de maximă importanţă.

Este adevărat că protecţia mediului necesită investiţii şi o ţară aflată în tranziţie ca România suportă greu astfel de costuri, dar şi neprotejarea mediului costă, din nefericire, de multe ori, vieţi omeneşti, aşa cum a fost cazul celor doi nou-născuţi din judeţul Dolj, ale căror mame le-au pregătit hrana cu apă provenită din fântâni contaminate de poluare.

În România a avut loc, în anul 2000, 855 de evenimente de poluare al căror impact asupra mediului şi, în final, asupra sănătăţii populaţiei este greu, chiar imposibil de evaluat.

Este timpul să ne reconsiderăm atitudinea faţă de problemele de mediu, pentru că nici o altă problemă de actualitate nu depăşeşte în amploare, importanţă şi semnificaţie criza ecologică, specialiştii considerând problematica legată de protecţia mediului ca o prioritate a priorităţii.

Trebuie să ţinem cont de faptul că poluarea acţionează fără discriminare, nu ţine cont de poziţie socială, etnie, partid sau funcţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Valeriu Stoica şi ultimul vorbitor, cu voia dumneavoastră, Corneliu Ciontu.

Domnul Valeriu Stoica:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică pe care o fac se referă la acţiunea liberală pentru NATO.

Partidul Naţional Liberal a reacţionat cu surprindere în faţa propunerii premierului Adrian Năstase de a încheia un armistiţiu politic în vederea integrării în NATO. Dacă primul-ministru s-ar fi adresat unui partid, care a avut o poziţie ambiguă faţă de problema integrării în NATO sau care a atacat PSD pentru declararea opţiunii sale euro-atlantice, propunerea ar fi avut sens, dar PNL este un partid care nu mai trebuie să demonstreze ataşamentul său faţă de proiectul integrării atlantice.

PNL a fost, a rămas şi va rămâne un pilon solid al acestui proiect, care este mai mult decât un ţel al unui partid, este un vis al societăţii româneşti.

Nimeni nu poate ignora faptul că acest vis a început să devină o realitate, doar din 1996 încoace, după intrarea PNL la guvernare.

Nimeni nu a uitat că abia după 1996 România şi-a afirmat fără ezitare, fără jumătăţi de măsură opţiunea pro atlantică şi că, din acel moment, România a fost luată în considerare în mod serios de NATO.

În acea perioadă cei ce guvernează astăzi aveau o cu totul altă poziţie, ceea ce sperăm că oficialii NATO au uitat.

Faptul că astăzi noi, liberalii, nu mai suntem la guvernare nu a diminuat cu nimic ataşamentul PNL faţă de valorile politice, democratice şi liberale pe care le reprezintă Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

PNL nu va critica niciodată un partid pentru că vrea, aşa cum vrem şi noi, ca România să devină într-o zi membră a Alianţei Nord- Atlantice. Dimpotrivă, vom critica toate acele măsuri ale acestui Guvern sau ale altuia, care ar îndepărta România de NATO. Vom critica şi ne vom opune prin toate mijloacele ce ne stau la dispoziţie acţiunilor Guvernului care încalcă valorile şi principiile pe care se întemeiază Alianţa Nord-Atlantică.

Am şi făcut-o când am protestat împotriva ingerinţei politicului în justiţie, împotriva tentativelor de a servi întreaga administraţie centrală şi locală, intereselor partidului de guvernământ, împotriva încetinirii şi uneori tratării cu rea-credinţă a reformei, atât în armată cât şi în economie.

NATO nu va accepta în rândurile sale un stat în care există doar un singur partid, fără opoziţie, un stat latino-american. Un armistiţiu în faţa acestor tentative ale PSD ar însemna o trădare a interesului naţional. Iată de ce PNL va ajuta Guvernul, pe cei ce reprezintă în acest moment România, prin toate mijloacele care îi stau la dispoziţie în ce priveşte integrarea în NATO. Vom pune în slujba interesului naţional experienţa pe care am dobândit-o în anii de guvernare şi contactele noastre externe. PNL va demonstra că poate alerga în cursa politicii externe, în beneficiul României şi din bloc- startul opoziţiei.

În acest sens, vreau să anunţ astăzi constituirea de către PNL a unui grup de acţiune pentru susţinerea eforturilor de integrare a României în NATO. Acest grup va avea ca unic obiectiv obţinerea unei decizii favorabile pentru România la summit-ul NATO din toamna anului viitor la Praga. Această echipă liberală va fi coordonată de domnul deputat Victor Babiuc, avându-i ca membrii, pe lângă subsemnatul, pe domnii Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman, Puiu Haşotti, Ovidiu Drăgănescu, Napoleon Pop, Cornel Codiţă şi Thomas Kleininger.

Aceste personalităţi vor beneficia de expertiza unor specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale.

Grupul de acţiune liberală se va concentra, în primul rând, asupra comunităţii internaţionale liberale, comunitate care poate aduce un sprijin concret cauzei României.

România are nevoie de susţinerea partidelor liberale şi de centru dreapta, care au un cuvânt greu de spus în guvernele şi parlamentele occidentale.

În acest sens, PNL are deja 4 acţiuni foarte importante stabilite în următoarele luni, în 7 – 9 septembrie, la Talin, domnul Andrei Chiliman va participa la a 3-a conferinţă anuală a partidelor de centru dreapta din Europa Centrală, organizată de Institutul Republican Internaţional, afiliat Partidului Republican din Statele Unite, iar în 9 – 10 noiembrie va reprezenta PNL la întâlnirea conducerii internaţionale liberale de la Copenhaga.

Eu însumi voi participa la Congresul Partidului Liberal European ce se va desfăşura la Ljubljana în perioada 26 – 28 septembrie şi la întâlnirea liderilor şi miniştrilor liberali din Europa, care va avea loc la Bruxelles între 13 şi 14 decembrie anul acesta.

Avem în vedere fructificarea relaţiilor personale ale membrilor Grupului pentru atragerea unor personalităţi politice din străinătate care pot sprijini şi dezvolta acţiunea de lobby pentru România.

Considerăm, de asemenea, că este imperativă utilizarea resursei considerabile repezentate de diaspora românească care poate şi trebuie să se implice pentru a sprijini România.

PNL amenajează, astfel, o scenă pe care vor juca un rol pentru prima dată toţi românii cu expertiză sau contacte în domeniul relaţiilor internaţionale din ţară şi din diaspora, pe care actuala putere o ignoră pentru că nu au carnet PSD.

Partidul Naţional Liberal înţelege să contribuie prin acţiune concretă la bătălia pentru NATO. Demersurile noastre vor fi armonizate cu eforturile diplomatice oficiale, având menirea de a apela la acele canale la care PSD nu are acces, de a completa acţiunea guvernamentală.

PNL invită opoziţia democratică, atât din afara, cât şi din interiorul Parlamentului şi societatea civilă să se asocieze acţiunii pe care noi o iniţiem astăzi.

Integrarea Euro-Atlantică nu este afacerea privată a Guvernului sau a domnului Năstase, chiar dacă domnia sa încearcă să obţină dreptul de autor.

Dacă România va deveni parte a Alianţei Nord-Atlantice, nu va avea de câştigat nici un partid, nici dintre cele care au fost la guvernare, nici dintre cele care se găsesc în acest moment la putere. Câştigul va fi al cetăţenilor români, care vor putea trăi, dacă nu într-o lume mai prosperă, cu certitudine într-una mai sigură.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

S-au întrebat mulţi de unde provine personalitatea distinctă a Partidului România Mare, ce conferă acestuia un profil specific pe scena politică românească. În numeroase ocazii, luările noastre de poziţie tind să se deosebească radical de cele ale partenerilor noştri de dialog politic.

Un ultim exemplu ilustrativ este chestiunea retrocedărilor uriaşelor averi interbelice.

Ei bine, această diferenţă semnificativă de raportare la realitate nu provine dintr-un principiu politic călăuzitor. Consider, cu bună-credinţă, că domniile voastre urmăriţi în aceeaşi măsură ca şi noi respectarea şi împlinirea interesului naţional.

Diferenţa nu se naşte nici măcar dintr-o viziune diferită asupra drumului pe care România îl are de urmat.

Ne-am exprimat în nenumărate rânduri adeziunea la idei fundamentale, precum proprietatea privată, economia de piaţă, statul de drept aşezat pe solide temelii democratice, aderarea demnă la familia europeană, de care nu ne-am desprins, de fapt, niciodată.

Nu în aceste lucruri trebuie căutată sursa vocii distincte a Partidului România Mare. Diferenţa se află cu totul în altă parte, într-o înţelegere specială a raportului dintre oameni şi principii.

În viziunea noastră oamenii creează principii, în viziunea noastră aplicarea oarbă a principiilor, nesocotind efectele lor asupra oamenilor, este o barbarie, iar o astfel de barbarie se întâmplă astăzi sub ochii noştri. O febră contagioasă şi indecentă a cuprins România, febra revendicărilor. Se revendică orice: patrimoniul naţional, străzile, munţii, istoria însăşi.

În urmă cu nu mult timp, atunci când legea care urma să reglementeze aceste revendicări a fost discutată, am avertizat, fără ca nimeni să ne audă, că deşi ideea legii în sine este perfect legitimă, principiile stipulate de ea se vor întoarce împotriva oamenilor, motiv pentru care, la vremea respectivă, parlamentarii Partidului România Mare au votat împotriva acestei legi.

Chiar aceasta se întâmplă acum! Bugetul nu a fost capabil să acopere despăgubirile pagubelor provocate investitorilor FNI, sub oblăduirea statului român cu chip ţărănist.

Cum am putea măcar să visăm că putem despăgubi pe cei care revendică un inestimabil patrimoniu naţional? Există chiar şi la această întrebare un răspuns, cerând oamenilor un nou sacrificiu istoric.

De la 1866, poporului român i se cere mereu şi mereu un ultim sacrificiu istoric. Am despăgubit Uniunea Sovietică pentru că ne-a răpit Basarabia. Acum vom despăgubi, cu un ultim sacrificiu istoric, pe posesorii de palate. Şi apar firesc întrebările: ce vină au actualele generaţii de români? Ei nu au dreptul la o viaţă decentă? Trebuie să rămână la infinit oameni de sacrificiu? Să nu fiu înţeles greşit! Nu este vorba de punere sub semnul întrebării a principiului proprietăţii private, ci de contestarea aplicării acestui principiu în mod absurd, împotriva oamenilor.

Nu uitaţi, domnilor, că deşi pe hârtie idealurile comunismului păreau nobile, punerea lor în practică a însemnat moartea a milioane de oameni în gulagul sovietic. Deşi comparaţia poate să pară forţată, mecanismul erorii este acelaşi.

Noi, repezentanţii Partidului România Mare ne încăpăţânăm să credem că aplicarea unui principiu este ilegitimă, atâta timp cât produce suferinţe şi este evident faptul că pentru a despăgubi câteva persoane, un popor întreg va trebui să sufere ani întregi de acum înainte.

Dacă un drept produce astfel de efecte nefericite, daţi-mi voie să cred, forţând un paradox, că acesta este un drept abuziv, mai corect, un drept abuziv aplicat.

Să luăm un caz concret, cel al Castelului Peleş. Trec peste faptul că cea mai elementară probă a nobleţei este capacitatea de a ieşi din istorie la timp, fără a te agăţa meschin de urmele materiale lăsate de aceasta.

Altceva vreau să accentuez. Nu mă îndoiesc de faptul că adepţii liberalismului, dar şi parlamentarii puterii cunosc teoria liberală a originii proprietăţii. Dreptul de proprietate provine din munca pe care un om o adaugă unui obiect. Or, să nu uităm, de la abdicarea fostului rege, în Castelul Peleş au fost investite sume uriaşe pentru restaurare şi conservare.

Îmi veţi răspunde, poate, că detronarea lui Mihai a fost ilegitimă. Deşi e greu de înţeles cum un om care se consideră nedreptăţit poate părăsi ţara încărcat cu bunuri, în loc să lupte pentru drepturile sale. Totuşi, să presupunem că Mihai a fost deposedat ilegitim de domnie. Ei, bine, prin capriciile obiective ale istoriei, această ilegitimitate a devenit legitimă, astăzi aproape nimeni nu doreşte reinstaurarea monarhiei.

Să nu uităm, însă, că teoria liberală clasică spune aşa: un om are dreptul la un bun numai dacă el poate garanta exploatarea sau întreţinerea acelui bun. Este imposibil de înţeles cum poate Mihai să garanteze întreţinerea exorbitantă a Peleşului; poate doar transformându-l în hotel de lux.

Am încercat, domnilor guvernanţi şi domnilor liberali mai vechi sau mai noi, să vă demonstrez eroarea în care vă aflaţi în proprii dumneavoastră termeni. Dacă şi în aceşti termeni vă plasaţi în afara dreptăţii, este cazul să încercaţi să meditaţi măcar o dată cu seriozitate asupra lucrurilor cu care până acum v-aţi jucat. Nu este încă prea târziu.

Vă mulţumesc.

S-a încheiat prima parte a lucrărilor noastre de astăzi, peste 10 minute reluăm lucrările.

Pauză