Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnii Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Borbely Ladislau şi Constantin Niţă, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! Şi cu acordul dumneavoastră propun să începem. Îmi pare rău că a trebuit să plec din şedinţa Birourilor comune, dar asta este situaţia!

Dau cuvântul domnului Marin Anton.

Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.

Domnul Marin Anton:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am urmărit cu viu interes evoluţia economică şi, implicit, toate scumpirile care s-au făcut la energia electrică, termică şi a combustibililor şi mă văd silit să-mi exprim îngrijorarea faţă de acest fenomen.

Cu prilejul bilanţului de guvernare pe şapte luni, premierul a enumerat principalele acţiuni ce trebuie întreprinse pentru a pregăti din timp funcţionarea economiei pe timpul iernii care urmează. Dar aceste luări de cuvânt au rămas la nivelul declarativ, nefăcându-se nimic până acum pentru identificarea resurselor financiare şi nu numai a acestora, dar şi măsurile concrete pe care le va lua Executivul pentru creşterea salariului minim pe economie şi indexarea corespunzătoare a pensiilor.

Cu toate acestea, nici nu a început sezonul rece şi preţurile au început să crească în cascadă. Cu puţin timp în urmă, preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici s-a majorat cu 90%. De la 1 septembrie, PETROM a majorat preţul cu amănuntul la produsele petroliere cu procente cuprinse între 1,9 şi 3,2%. Tot cu aceeaşi dată, energia termică s-a scumpit cu 57%. Majorarea preţurilor la carburanţi şi la utilităţile publice vor atrage desigur majorări la produsele alimentare şi nu numai.

Dragi colegi,

Ajutoarele sociale pe care Executivul declară că le va acorda familiilor defavorizate vor acoperi în mai mică măsură aceste majorări a preţurilor. Nici pentru celelalte categorii sociale care au sursă de venit iarna nu se anunţă prea uşoară din punct de vedere financiar. Cu atât mai mult cu cât, după o scurtă perioadă de creştere salarială, în ultimele luni acestea au intrat pe o curbă descendentă, nemaiputând ţine pasul cu inflaţia.

Ţin să vă aduc la cunoştinţă că toate aceste scumpiri la utilităţile publice fără precedent în ultimii zece ani au toate un numitor comun: lipsa restructurărilor reale ale economiei româneşti, menţinerea în viaţă în mod artificial a unor agenţi economici care şi-au făcut un obicei din a nu-şi plăti datoriile transferând astfel presiunea financiară pe umerii populaţiei.

Cred că trebuie pus capăt odată pentru totdeauna aberantului mecanism prin care "Electrica", "Distrigaz" şi "Termoelectrica" îşi majorează tarifele în pas cu inflaţia, cursul valutar, cu prognozele meteo, cu orice numai să nu umble la costurile proprii. După ultima majorare de tarif, în raport cu decembrie 2000, energia electrică s-a scumpit în pas cu inflaţia, adică cu 16,3%, la fel şi energia termică, cât şi combustibilul.

Cu alte cuvinte, pierderile pricinuite de inflaţie pentru aceşti trei agenţi economici care deţin monopolul au fost acoperite sută la sută şi atunci de unde până unde sunt ţinute tarifele sub control, aşa cum declară Executivul? Desigur, pot exista evoluţii nefavorabile pe piaţa mondială a energiei. De câte ori însă producătorii naţionali au ţinut cont de piaţa internă, adică de locul unde-şi vând marfa? Răspuns: niciodată!

În schimb, această politică de preţ spoliatoare deopotrivă pentru ceilalţi agenţi economici, cât şi consumatorii a mai acordat un moment de respiro monopolului reprezentat de Electrica, Distrigaz, Termoelectrica care nu au făcut altceva decât să aştepte răbdătoare următoarea reaşezare de tarife cu ochii pe evoluţia cursului valutar.

Soluţia la acest vicios curs energie-inflaţie este demonopolizarea acestor trei mamuţi şi, în consecinţă, crearea unei pieţe a energiei şi a combustibilului convenţional care să conducă prin competiţie şi competitivitate dacă nu la scăderea tarifelor măcar la păstrarea lor în limitele rezonabile.

Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră când cer Executivului să ne comunice măsurile concrete întreprinse pentru întâmpinarea iernii, cum ar fi: stocurile existente de cărbune energetic, păcura şi gazele naturale, contractele încheiate cu furnizorii, sursele de finanţare depistate pentru acoperirea cheltuielilor determinate de aceste majorări. Dat fiind faptul că până acum nu au fost decât cuvinte, ne poate linişti Executivul cu fapte reale pentru a trece cu bine şi în siguranţă sezonul rece şi a putea continua şi finaliza obiectivele economice pe care şi le-a propus?

La ora actuală, economia românească are un fond structural nesănătos care explică performanţele sale, mediocritatea standardului de viaţă care nu s-a schimbat de loc. Inflaţia a fost temperată nu prin reducerea costurilor, ci prin artificii administrative. În aceste condiţii mă întreb: oare când se poate reinflama această inflaţie?

În speranţa că v-am captat atenţia cu această problemă care frământă Partidul Naţional Liberal, bănăstarea, atât materială cât şi spirituală a poporului, vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Ştefan Baban.

Se pregăteşte domnul Valeriu Stoica.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

"Despăgubirile – cancer pe termen lung al bugetului ţării".

Legea nr.10/2001 privind restituirea proprietăţilor naţionalizate după 1945 a reuşit mai degrabă să deschidă cutia pandorei decât să rezolve problema. Ea a declanşat o adevărată furie a retrocedărilor de proprietăţi de care şi-au adus, se pare, aminte urmaşii urmaşilor celor care au fost deposedaţi abuziv. De la o zi la alta, lista petenţilor ce se doresc despăgubiţi creşte în proporţie neaşteptată, lăsând impresia că este revendicată practic toată România.

Aproape sigur cei ce au elaborat şi aprobat legea ca act firesc şi necesar în mersul spre economia de piaţă nu s-au gândit nici o clipă probabil că solicitanţii nu vor fi de bună-credinţă în cererile lor de restituire-despăgubire.

Dacă la început au şocat cererile fostului rege şi ale unor reprezentanţi ai altor familii princiare spre a li se restitui castele precum Peleş, Bran, Huniazilor s-au dovedit repede că acestea reprezintă doar faţa văzută a aisbergului care a provocat fiori de ghiaţă cetăţenilor acestei ţări. Pentru că faţa nevăzută a acestui veritabil aisberg al retrocedărilor este de-a dreptul incredibilă. Ea cuprinde pe lângă clădiri importante, de interes public, şi unităţi industriale cu terenurile aferente sau doar terenuri pe care au fost construite clădiri cu diferite întrebuinţări sociale sau fabrici şi uzine.

Deja s-a creat o situaţie neliniştitoare dar şi oarecum hilară, deoarece se solicită despăgubiri pentru orice fostă proprietate în sume de-a dreptul ridicole. Există obiective industriale naţionalizate pentru care s-au depus cereri de despăgubiri băneşti de către mai multe persoane, însumând împreună mai multe zeci de miliarde de lei. Au fost semnalate cazuri în care unităţi deja privatizate de ani buni sunt acum revendicate de foşti proprietari la sume de peste 100 de ori mai mari decât preţul privatizării, lăsând în ridicol însăşi ideea de restituire şi recompensă.

Asistăm la o campanie în care diverse persoane s-au repezit cu dreptate sau fără pe proprietăţile ţării, care în ultimii 60 de ani au fost lărgite şi modernizate cu banii grei ai contribuabililor, multe fiind transformate total, din temelii, în procesul industrializării forţate dinainte de 1989. Pe listele solicitanţilor apar multe nume de străini care au fost deposedaţi de bunuri prin naţionalizare. Fără jenă şi cu mult tupeu, aceştia vin acum şi cer bani statului român, deşi se cunoaşte bine că acest stat român, chiar din vremea comunismului, a plătit sume foarte mari foştilor proprietari deposedaţi ca o condiţie de intrare a României în ONU.

Toate aceste datorii ale României decurse din naţionlizări erau în 1989 achitate, cu excepţia datoriei, rezolvate anul acesta, cu Suedia. Din câte se vede, foştii proprietari de fabrici şi uzine din România antebelică solicită acum o a doua despăgubire, mult mai mare decât valoarea de piaţă a proprietăţilor revendicate, dintre care unele nici nu mai există, sau se află în paragină.

În acest proces dificil al despăgubirilor şi al restituirilor fostelor proprietăţi naţionalizate, se impune ca cei responsabili cu retrocedările şi recompensele să verifice foarte serios calitatea solicitanţilor, pretenţiile acestora, să respingă toate cele neacoperite de realitate şi să aplice întocmai prevederile legii în limitele posibilităţilor de astăzi ale bugetului României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Stoica.

Se pregăteşte domnul Damian Brudaşca.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule vicepreşedinte,

Domnilor deputaţi,

Partidul Social Democrat este pe cale să supună agricultura românească unei operaţii estetice deosebit de periculoase şi dăunătoare pentru a-i reda acesteia chipul colectivist pe care l-a avut înainte de 1989. Prin proiectul Legii exploataţiilor agricole, aflat între priorităţile politice ale P.S.D., partidul de guvernământ urmăreşte recolectivizarea agriculturii româneşti, ghidându-se după cugetările preşedintelui Preşedintelui Ion Iliescu, potrivit cărora "proprietatea privată este un moft".

Legea P.S.D. fixează dimensiunile exploataţiilor agricole, plecând de la o limită minimă inacceptabilă, care exclude practic de la orice sprijin financiar majoritatea exploataţiilor agricole. Astfel, P.S.D. doreşte să finanţeze exploataţiile agricole dacă acestea se încadrează în dimensiunile minime de 110 hectare în zona de câmpie, 50 de hectare în zona de deal şi 25 de hectare în zona de munte.

Realitatea arată însă că în zona de deal şi de munte nici o exploataţie nu întruneşte aceste condiţii de finanţare, iar în zona de câmpie numai 9-10% din suprafaţa arabilă aparţine unor societăţi agricole cu suprafeţe de peste 110 hectare. Este ca şi cum P.S.D. s-ar angaja să plătească întreţinerea la bloc celor care au apartamente cu 20 de camaere, obligând în acest fel locatarii să-şi pună casele în comun pentru a beneficia de ajutor. Adevăratele intenţii ale P.S.D. sunt cu atât mai uşor de descifrat dacă facem o comparaţie între limitele medii fixate de ţările Uniunii Europene pentru exploataţiile agricole şi cele instituite de partidul de guvernământ pentru România. În Belgia, 18 hectare, în Danemarca, 37 de hectare, în Germania, 28 de hectare, în Grecia, 4,3 hectare, în Spania, 20 de hectare, în Franţa, 35 de hectare, în Olanda, 17 hectare, în Portugalia, 8 hectare.

Se obsrvă că, în România, media suprafeţei pentru exploataţiile agricole este de cel puţin două-trei ori mai mare decât în aceste ţări din Uniunea Europeană. Demersul P.S.D. este de fapt o finanţare mascată a colectivizării agriculturii. Fixarea dimensiunilor minime pentru exploataţiile agricole la o cotă atât de ridicată, face din proiectul P.S.D. un act care contravine din toate punctele de vedere conceptului european de exploataţie agricolă, privat-familială, promovat de Carta europeană a spaţiului rural.

Potrivit Cartei europene a spaţiului rural, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin Recomandarea 1296 din 1996, statele Uniunii Europene, membre sau cele care doresc să adere, trebuie să-şi manifeste preferinţa în cea ce priveşte forma juridică a exploataţiilor agricole pentru exploataţiile de drept privat. În acelaşi document se mai arată că părţile trebuie să promoveze exploataţiile agicole de dimensiuni umane, permiţând creşterea în spaţiul rural în condiţii economice viabile a familiei ţărăneşti.

Observăm că proiectul de lege al P.S.D. contravine flagrant normelor europene mai ales că în ceea ce priveşte cooperaţia agricolă, nu vom întâlni nici un stat european o cooperativă în producţie agricolă propriu-zisă. Există cooperative în domeniile aprovizionării materiale, prelucrării materiilor prime, comercializării produselor agroalimentare, în domeniul creditului, dar nu în producţia agricolă.

Partidul Naţional Liberal solicită ca proiectul Legii exploataţiilor agricole să fie nu numai retras de pe ordinea de zi, aşa cum s-a întâmplat ieri în Senatul României, la propunerea P.S.D., ci şi amendat şi regândit într-o manieră europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Damian Brudaşca.

Se pregăteşte domnul Dan Coriolan Simedru.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În cursul lunii august, anul curent, s-a aflat la Cluj-Napoca, preşedintele "Comitetului de stat al planificării economiei capitaliste multilateral dezvoltate", domnul Leonard Cazan, care-şi zice "ministru al dezvoltării şi prognozei".

De altfel, pe parcursul verii, demnitarii P.S.D. au sufocat pur şi simplu Municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj şi alte localităţi în Transilvania, fără ca însă să fi propus măcar o singură soluţie concretă, punctuală, la problemele multe, grele şi dureroase cu care se confruntă locuitorii acestora. Distinsul demnitar pesedist a confirmat oficial ceea ce toată lumea ştie, respectiv, falimentarea premeditată şi cu bună ştiinţă a economiei acelor judeţe transilvane care, sătule de zâmbetele lui Ion Iliescu, s-au opus prin vot celui de-al treilea mandat profund imoral şi ilegal al acestuia la preşedinţia României.

Cesepistul de serviciu al actualei guvernări a uitat faptul că premierul Adrian Năstase şi oculta pedeseristă au alocat judeţului Cluj la adoptarea bugetului pe anul în curs fonduri cu mult mai mici decât unor judeţe ca: Vaslui, Neamţ, Botoşani etc.

În plus, prin încurajarea unor organisme parazitare, excesiv birocratice şi total neeficiente gen Agenţia de dezvoltare regională, judeţul Cluj a fost condamnat inclusiv în a eşua la tentativa atragerii de fonduri externe. Dacă ar fi vrut să spună adevărul, preşedintele acestui c.s.p. al Guvernului prezidat de Adrian Năstase, ar fi trebuit să recunoască şi un alt aspect major: efectul pedeserizării, înlocuirea foştilor specialişti ai CDR cu amatorii actualului partid de guvernământ.

Ministrul Cazan n-a făcut, prin declaraţiile sale, decât să recunoască eşecul propriului Guvern cu privire la relansarea dezvoltării economiei româneşti. Dacă un judeţ cum este Clujul, se situează "în coada economiei româneşti", deşi din foarte multe privinţe este un judeţ de referinţă, ce să mai spunem despre celelalte judeţe cu un grad inferior de dotare tehnologică şi de specialişti.

Dar sunt convins că ministrul cesepist, când i-a scăpat păsărica, n-a fost conştient că aduce prejudicii de imagine propriului Guvern şi-l obligă pe cosmeticianul Vasile Dîncu la noi eforturi de ascundere a adevărului.

Paralel şi aproape simultan cu declaraţia fulminantă a ministrului Cazan, am aflat de la Agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă faptul, că la nivelul judeţeului Cluj, rata şomajului este în continuă scădere. În plus, Remus Lăpuşan, directorul acestei agenţii, specialist şi el al P.S.D., e de părere că în comparaţie cu media pe ţară, şomajul în judeţ este la cote apropiate. Este curios cum deşi creşterea industrială în judeţul Cluj, potrivit acestor surse, de aproape cinci ori mai mică decât nivelul pe ţară, în judeţul nostru şomajul se reduce constant şi aproape de rata pe ţară. Aşa ceva se poate întâmpla numai având un Guvern prezidat de Adrian Năstase, pentru care negrul e alb, şi de fapt totul e roz-bombon.

Ca numeroşi români, am încercat şi eu să-mi explic raţiunile politicii de sancţionare prin buget, inclusiv la rectificarea acestuia, în judeţele Transilvaniei de Guvernul prezidat de Adrian Năstase.

În afara celor deja menţionate, decizia este aberantă, ilogică, antinaţională. Este posibil, totuşi ca ea să fie rezultatul pactului secret şi antiromânesc închieat între P.D.S.R. şi U.D.M.R. Nu excludem, deşi ne îngrozeşte gândul, faptul că P.D.S.R. s-a decis să nu mai investească în Transilvania pentru că a anticipat posibilitatea ca până la urmă această provincie românească să fie pierdută şi preluată de Ungaria.

Un ultim şi incredibil exemplu în acest sens este aberanta decizie, foarte recentă, a premierului şi preşedintelui ţării, de a renunţa definitiv la obiectivul de investiţii "S.T.S. Vaţa de Jos-Higiu" din Ţara Zarandului, după ce s-au cheltuit peste 200 de miliarde de lei pentru lucrările de organizare de şantier.

Prin această măsură aberantă, actuala putere condamnă definitiv la sărăcie şi subdezvoltare zona Apusenilor unde rata şomajului a atins 40%. Din estimările autorităţilor locale, în acest fel se pierd doar pentru prima fază peste 500 de locuri de muncă, aducând la disperare şi lipsindu-i de şansă pe absolvenţii şcolilor din Apuseni aflaţi în căutarea unui loc de muncă. De aceea, 11 primari din Ţara Zarandului, direct afectaţi de sistarea investiţiei, aprobată, culmea! tot de P.D.S.R. în 1996, s-au adresat la sfârşitul lunii august Parlamentului României, cerând intervenţia sa pentru salvarea Apusenilor.

Ar fi regretabil să constatăm că, pentru a-şi atinge scopul, respectiv, puterea, Ion Iliescu şi P.D.S.R. au tranzacţionat inclusiv viitorul Transilvaniei. O altă ipoteză care şi ea ne produce fiori, legată tot de alianţa dubioasă cu U.D.M.R., ar fi faptul că P.D.S.R. ar fi acceptat succesul Legii statutului maghiarilor din afara graniţelor Ungariei prin pauperizarea şi mai accentuată a populaţiei din Transilvania. În felul acesta, disperaţi şi fără speranţă, atraşi de raţiunile unor avantaje materiale, inclusiv românii din Transilvania o vor susţine şi vor dori să obţină o asemenea legitimaţie.

Privite dintr-o astfel de perspectivă şi coroborate cu întârzierea cu care au reacţionat, demersurile şi declaraţiile lui Adrian Năstase şi ale altor lideri pesedişti, mi se par nesincere şi neconcludente. Este din această perspectivă destul de clar că s-a bătut de mult palma cu ungurii, cu Victor Orban şi cu cei ce nu ne vor binele, iar aparenta fermitate şi duritate de acum sunt doar de ochii lumii.

Din nou este clar că Guvernul Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu nu sunt garantul suveranităţii şi integrităţii, al demnităţii naţionale, lucru pe care guvernanţii de la Budapesta l-au constatat de mult şi-l exploatează în consecinţă. Iar subminarea sistematică a autorităţii statului român, prin numeroasele manifestări antiromâneşti, reprezintă cea mai grăitoare dovadă. Guvernul Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu au avut doar grijă să reducă drastic fondurile bugetare, garantând subdezvoltarea, mizeria şi sărăcia pentru locuitorii Transilvaniei.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Dan Coriolan Simedru.

Se pregăteşte domnul deputat Daraban.

Domnul Mândroviceanu se află în sală? Da.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Demersurile lui Adrian Năstase nu au şansă de reuşită pentru că atacă doar consecinţe nu cauza principală. Reforma nu poate fi un program oricât de bun este făcut la Palatul Victoria, el trebuie aplicat pe întreg teritoriul ţării şi, acolo, în fiecare judeţ, orice zvâc de reformist este anesteziat pe loc cu o doză pentru cai sub atenta supraveghere a castei politice."

Rândurile de mai sus sunt citate dintr-o analiză făcută de Cristian Tudor Popescu într-un articol de fond din ziarul "Adevărul". Le-am amintit pentru că sunt dureros de adevărate. Dacă premierul nu ia măsuri imediate pentru resuscitarea acestor structuri politice locale care sunt inerte atunci când este vorba de reformă, atunci eforturile României pentru respectarea acordurilor internaţionale cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială pentru Integrare Europeană şi Euroatlantică vor fi zadarnice, iar programul guvernamental doar o vorbă în vânt.

Zilele trecute, la Alba-Iulia, Consiliul judeţean, prin votul majorităţii P.S.D., a anulat procedura de privatizare a două societăţi prestatoare de servicii, respectiv Societatea de drumuri şi poduri locale şi Societatea de distribuţie a apei în sistem microregional, cu toate că acelaşi organism administrativ local hotărâse în urmă cu un an privatizarea lor.

Votul împotriva privatizării s-a produs folosindu-se un pretext infantil de genul "preţul de pornire a licitaţiei stabilit de expert este prea mic şi, ca atare, trebuie să reorganizăm cele două societăţi şi apoi după ce le vom dota cu utilaje performante să le vindem". Motivul real al votului împotriva privatizării şi, implicit, al reformei, este de fapt altul. Preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii de vază ai Consiliului judeţean, membri ai partidului de guvernământ, sunt membri în consiliul de administraţie şi în AGA la aceste societăţi, de unde pentru o jumătate de oră de şedinţă câştigă 20% din venitul directorului, adică 5-6 milioane.

Directorul societăţii şi directorul adjunct sunt tineri pensionari, membri P.S.D. şi consilieri judeţeni care au ocupat aceste funcţii fără concurs, sfidând dispoziţiile legale în condiţiile în care nu au avut niciodată tangenţă cu meseria de drumar.

Această rezistenţă la reformă a acestor activişti politici second hand care renunţă la orice obiective politice şi economice pentru interese proprii de rotunjire a veniturilor este, din păcate, trecute cu vederea de reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul, care lasă ca acest jaf să se petreacă sub nasul său.

Cer ministrului administraţiei publice locale, Octav Cosmâncă, să ia măsuri imediate împotriva acestor oameni politici expiraţi, iar Curtea de Conturi să verifice modul şi motivul pierderilor de peste 5 miliarde în numai 6 luni de la Societatea de drumuri şi poduri locale Alba.

Aşa ar trebui să se întâmple într-o ţară normală!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Daraban.

Se pregăteşte ultimul înscris, domnul deputat Vasile Mândroviceanu.

Domnul Aurel Daraban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se referă la situaţia navigatorilor disponibilizaţi, previziuni şi propuneri de îmbunătăţire a situaţiei existente.

Situaţia prezentă pleacă de la faptul că o parte importantă a forţei de muncă înalt calificată profesional, aceea a navigatorilor români, este în dificultate de a-şi găsi loc de muncă pe măsura experienţei şi pregătirii sale într-un domeniu extrem de specializat, acela al transportului maritim internaţional.

Odată cu dezvoltarea sistemului de transport maritim şi construcţii navale în România, în perioada de după 1965 până în 1989, exploatarea navelor ce intrau în componenţa flotei era asigurată, în conformitate cu prevederile legale, în mare parte de personal brevetat şi nebrevetat, acesta din urmă deţinător al certificatelor de capacitate. În principal, personalul brevetat sau ofiţerii au fost pregătiţi în Institutul de marină "Mircea cel Bătrân" Constanţa, până în anul 1991, când acesta s-a transformat în Academia Navală "Mircea cel Bătrân" iar secţiile marinei comerciale au înfiinţat Institutul de Marină Civilă Constanţa.

În prezent, ambele instituţii de învăţământ superior promovează absolvenţi pentru flota comercială. Personalul nebrevetat a fost pregătit prin şcoli profesionale, în principal din zona Giurgiu, Constanţa, Galaţi, precum şi prin liceele de specialitate din Constanţa şi Galaţi.

La sfârşitul anului 1989, exista un personal de 16.000 de navigatori care, ulterior, în 1991, au fost împărţiţi în cele trei companii: NAVROM, PETROMIN şi ROMLINE, în funcţie de specificul navelor. Datorită faptului că tonajul maritim actual al României este aproape lichidat iar navele flotei naţionale au ieşit din exploatarea companiilor de stat şi au trecut unele în exploatarea unor companii private, altele au fost vândute unor armatori străini iar altele au fost dezmembrate, personalul navigant a devenit excedentar. Chiar dacă pe căi naturale, ieşirea la pensie sau transferul spre alte domenii de activitate, precum şi diminuarea promoţiilor de absolvenţi micşorează acest număr, totuşi România este încă în posesia unei forţe de muncă considerabile de personal înalt calificat pentru acest tip de activitate.

Datorită dispariţiei navelor din flota comercială şi din flota de pescuit oceanic prin disponibilizare există în Constanţa şi în ţară circa 6000 de navigatori maritimi personal brevetat şi nebrevetat fără angajamente ferme. Numai în ultima perioadă s-au disponibilizat de la NAVROM 1600 de persoane, de la PETROMIN 2100 de persoane, de la ROMLINE 1400, iar de la C.R.B.O.Tulcea 610 persoane.

O parte din forţa de muncă calificată profesional prin această activitate specifică şi-a găsit plasament în cadrul societăţilor private de transport maritim româneşti, numărul acestora fiind în jur de 1000 de persoane brevetate şi nebrevetate. Personalul brevetat a apelat la serviciile agenţiilor de crewing autorizate sau nu. Şi-au găsit locuri de muncă în flotele armatorilor străini fără însă a avea contracte sigure şi fără a-şi plăti impozitele şi asigurările sociale în România.

Acest aspect este permis actualmente de prevederile legislaţiei în vigoare şi, în consecinţă, personalul navigant nu beneficiază de protecţie socială.

În ultimii cinci ani, din datele furnizate de Centrul de pregătire a personalului din marina comercială, prin această instituţie au trecut pentru pregătire, reconfirmare şi absolvire a cursurilor obligatorii IMO un număr de 14.ooo de cursanţi, un indicator ce explică că pe întreaga perioadă a celor cinci ani, cel puţin o dată un cursant a stat o săptămână la cursuri, totalul ridicându-se la 14.000 de brevetaţi şi nebrevetaţi. Academia navală "Mircea cel Bătrân" pe perioada ultimilor cinci ani a avut circa 160 de absolvenţi pe an.

Datorită situaţiei actuale în care flota comercială a dispărut şi programul de construcţii navale pentru armatorii maritimi nu a demarat, fiind necesare surse de finanţare externe, se pune cu prioritate problema distribuirii acestei forţe de muncă calificată şi angajarea sa de către marii operatori europeni pe navele aparţinând acestor companii, chiar dacă navele sunt înregistrate sub pavilioane de complezenţă, ca o pondere la puternica forţă de muncă angajată provenită din ţările Asiei, cum sunt Filipine, India şi Pakistan.

Sunt foarte multe exemple de echipaje poloneze, ruseşti şi iugoslave care navigă pe navele unor armatori şi operatori puternici din vestul Europei, angajaţi pe baza unor tratate bilaterale încheiate de ţările din care provin.

Printr-o politică susţinută de Guvern, prin Ministerul Integrării Europene, prin Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în discuţii purtate cu omologii din ţările Europei Occidentale, se pot elabora programe care să prevadă angajarea personalului navigant disponibil în România.

Un astfel de demers va avea şi o importantă latură financiară, prin câştigurile realizate de cei implicaţi, pe de o parte, dar şi de statul român, sub aspectul impozitării şi al cotelor de asigurări sociale, destul de ridicate, ţinând cont de câştigurile realizate de navigatori.

În perioada 23 – 27 aprilie 2001 a avut loc la Sankt Petersburg Seminarul privind standardele internaţionale ale muncii în transporturile maritime.

Au participat 11 ţări din centrul şi estul Europei. La lucrări au participat reprezentanţi ai Organizaţiei internaţionale a muncii, Federaţiei internaţionale a armatorilor şi Federaţia muncitorilor din transporturile maritime internaţionale.

S-a analizat situaţia din fiecare ţară, România îndeplinind toate condiţiile ca forţa de muncă din transporturile maritime să poată fi angajată pe navele străine.

Pentru realizarea acestei acţiuni propun următoarele: 1) iniţierea unor dialoguri cu factorii implicaţi: Ministerul Transporturilor, instituţiile de învăţământ de specialitate, centrul de pregătire şi perfecţionare din marina comercială, care are o evidenţă clară a personalului reciclat, agenţiile de crewing autorizate şi sindicatul liber al navigatorilor.

2) Finalizarea acestor discuţii printr-un program care va cuprinde atingerea unor obiective minime, cum ar fi: susţinerea financiară a unor programe de învăţământ a institutelor de specialitate din România, de ţările Comunităţii Europene, acceptarea de cadeţi pentru practica pe navele operatorilor din Uniunea Europeană; acceptarea unor grile de salarizare a personalului brevetat la concurenţă cu personalul din Asia; asigurarea unor norme obligatorii pe care armatorii, agenţiile de crewing şi navigatorii trebuie să le respecte; eliminarea din piaţa muncii a firmelor de crewing neautorizate.

Actualmente există aproximativ 120 de firme de crewing în întreaga ţară, din care doar 58 sunt autorizate. Această autorizare este dată conform legislaţiei în vigoare de Ministerul Transporturilor Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

Sub aspectul raporturilor de muncă, nu există un fel de reglementare legală care să oblige aceste firme să obţină autorizare de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Firmele de crewing fiind, în speţă, agenţii de plasare a forţei de muncă în străinătate, ar fi benefică, pentru a crea un sistem de protecţie socială pentru personalul navigant, modificarea art. 12 din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, prin introducerea obligativităţii încheierii de către aceste agenţii a unor contracte individuale de muncă, înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă. Aceste contracte ar permite acestor persoane ca la întoarcerea în ţară să beneficieze de toate drepturile care li se cuvin.

Se impune iniţierea unor discuţii, la nivel interguvernamental, cu ţările care ar putea angaja personal navigant, cum sunt: Norvegia, Olanda, Italia, Germania, Franţa, Grecia şi care în prezent angajează personal din Filipine şi Pakistan.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Vasile Mândroviceanu.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În actuala legislatură, migraţia parlamentarilor români, din motive mai mult sau mai puţin obiective, s-a declanşat cu mult înaintea datei bănuite de liderii formaţiunilor politice, reprezentate în Parlament.

De această dată, însă, asistăm la un fenomen cu totul deosebit, şi anume, la o adevărată "deplasare" sau migraţie a unor formaţiuni politice întregi, pe eşicherul politic românesc, unele păstrându-şi doctrina, programul, sigla, alianţele şi schimbându-şi numai denumirea, vezi cazul P.D.S.R., P.S.D, iar altele păstrându-şi, în schimb, numai numele, dar împinse de orgoliul şi vanitatea unor personaje ajunse întâmplător la pupitrul de comandă, abandonându-şi orientarea doctrinară şi alianţele fireşti, navigând haotic şi fără consimţământul membrilor lor pe apele tulburi ale politicii româneşti, vezi cazul Partidului Naţional Liberal Stoica.

Începând cu participarea la precedenta guvernare, când prin reprezentanţii săi în Ministerele de Justiţie şi Finanţe s-au adoptat cele mai antiliberale măsuri şi atitudini, continuând cu negocierile de fuziune cu Alianţa pentru România, în urma cărora s-a ales cu infiltrări masive de elemente neliberale şi culminând cu înţelegerile secrete, convenite cu Grupul "Un viitor pentru România" şi cu substitutul acestuia, iniţiativa social-liberală, în preajma alegerilor generale de anul trecut, Partidul Naţional Liberal aripa Quintus – Stoica a alunecat constant spre stânga eşicherului politic românesc, ajungând în prezent un adevărat partid social-liberal sau chiar socialist liberal.

Atitudinea cuminte, uneori chiar obedientă faţă de actuala guvernare, continuarea negocierilor cu formaţiuni fantomă de sorginte social-liberală sau socialistă, care nu mai reprezintă nimic pe scena politică, încălcarea cu nonşalanţă a prevederilor statutare, în funcţie de anumite interese de gaşcă politică duc pe zi ce trece la îndepărtarea liberalilor veritabili şi la scăderea audienţei partidului.

Deoarece zecile de mii de membri, susţinători, simpatizanţi, votanţi ai Partidului Naţional Liberal îşi văd în prezent înşelate aspiraţiile şi nu se mai recunosc reprezentaţi în Parlament, anunţ pe această cale că subsemnatul se consideră onorat să ia asupra sa toate sarcinile ce decurg în această stare de fapt şi recomand tuturor celor nemulţumiţi să se îndrepte înspre singura parte nealterată a partidului, Partidul Naţional Liberal Câmpeanu, ultima şansă de reînviere şi revigorare a mişcării liberale.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Câteva aplauze)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei a luat sfârşit, vă urez în continuare o zi bună.