Dezbateri parlamentare

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu,Viorel Hrebenciuc, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu acordul dumneavoastră, putem începe intervenţiile.

Invit la cuvânt pe domnul Ştefan Păşcuţ. Este? Da. Se pregăteşte domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Trag nădejdea că nu mi se va lua în nume de rău revenirea la un subiect care a fost îndelung discutat şi aici şi în mass-media şi despre care se crede, poate, că a fost epuizat. Nu pentru a-l readuce în actualitate mă voi referi la scandalul Harghita-Covasna, ci pentru că, asemenea unui Trabant, a avut un metru lungime şi a lăsat în urmă 10 m de fum. Despre acest fum voi vorbi astăzi, despre ceea de a scăpat primei pagini a ziarelor, deşi poate era de lămurit. Sunt câteva întrebări care, deşi se impun aproape de la sine, parcă nu prezentau analizele dedicate incidentului Harghita Covasna. Cum de a reuşit ministrul de interne, Ioan Rus, sau liderul de partid, Ioan Rus, sau simplul cetăţean, Ioan Rus, pentru că nu-i clar care dintre ei a descoperit această Americă, să se împiedice abia în final de 2001 de un fenomen pe care Partidul România Mare l-a tot expus, în ultimul deceniu, şi anume autonomia de facto a regiunii Harghita-Covasna în întreaga sa anormalitate.

În imaginea lăsată în urmă, incidentul declaraţiei de la Cluj a domnului Rus, confirmată de şeful SRI Radu Timofte şi contrazisă total de ministrul funcţiei publice, Octav Cozmâncă, apare destul de neclar şi parcă voit complicat, după cum complexă, dacă nu multiplă, se vede a fi personalitatea celui care a făcut respectivele declaraţii.

Cum încap în aceeaşi persoană ministrul, liderul politic, omul de rând, e treaba specialiştilor să stabilească. Noi credem însă că vorbele scăpate la Cluj n-au fost deloc întâmplătoare. Cetăţeanul Ioan Rus nu s-a dus acolo să le spună ardelenilor ceea ce ei, ca şi omul de rând Ioan Rus, prea bine ştiau, decât în nădejdea că va mai dobândi "oarece voturi şi aderenţi" pentru partidul din care omul politic Ioan Rus face parte. Sentimentul naţional care produce PSD-ului jenă şi strâmbături, când este în discuţie naţionalismul altora, e bun drept mijloc de a-şi atrage aderenţi. Ca afirmaţia domnului Ioan Rus, cum că statul român şi-a pierdut sau este pe cale de a-şi pierde autoritatea în Harghita şi Covasna a fost confirmată imediat de domnul Radu Timofte nu poate surprinde. Şeful SRI are la îndemână, până la urmă, resursele informaţionale ale instituţiei, după cum nu poate surprinde nici convingerea fermă a domnului Octav Cozmâncă, şeful prefecţilor, că autoritatea statului român nici vorbă să se fi şifonat, măcar. Putea domnia-sa să zică altfel? Nu, pentru că atunci ar fi trebuit să explice cu ce-şi petrece timpul de lucru prefectul sau prefecţii numiţi de Guvernul PSD. Şi, iarăşi nu, pentru că PSD a format un guvern cu aere de mare câştigător al alegerilor, un guvern care îşi întemeiază acţiunile şi chiar existenţa pe concubinajul parlamentar cu UDMR, entitate capricioasă care nu trebuie plictisită cu asemenea mărunţişuri tendenţioase.

De altfel, după ce cu prilejul moţiunilor dezbătute recent, UDMR a arătat PSD-ului pisica lipsei de sprijin parlamentar, în spatele căreia se poate afla orice, până şi alegerile anticipate, urgent s-a trecut la negocieri din care se va obţine o imagine a realităţii corespunzătoare principiului "nu se întâmplă ce se întâmplă, se întâmplă ce spunem noi că se întâmplă".

Ce daruri se vor oferi amantei ofuscate sub formă de legi promovate la cererea minorităţii sprijinitoare şi nici nu vrem să ne gândim?

În evenimentele ce au urmat declaraţiei de la Cluj, doi miniştri, ori oameni politici, ori simpli cetăţeni, s-au contrazis năpraznic, până la a reieşi din contrazicerea lor că fie cel puţin unul dintre ei minte, fie ambii s-au trezit vorbind fără a cunoaşte subiectul.

În vremuri mai demne şi, de aceea rememorate drept glorioase, după asemenea întâmplări s-a lăsat cu dueluri. În vremea noastră s-ar fi cuvenit ca premierul să se, ca să zicem aşa, autosesizeze şi să-i aducă la ordine pe cei doi membri ai echipei sale. Fie să plece unul dintre ei, anume acela care s-ar fi dovedit a nu fi avut dreptate, fie să plece amândoi, pentru că au expus imaginea partidului şi la "jalnică tăvăleală". Nici vorbă de vreo măsură însă!

O fi Guvernul scutit de a se supune principiilor care guvernează existenţa şi funcţionarea grupurilor în orice societate?

O fi premierul scutit de a se supune principiilor după care se conduce orice colectiv? Sau cu toţii se felicită de a fi reuşit să împace şi lupul, adică să folosească sentimentul naţional pentru a-şi atrage aderenţi, şi capra, adică să nu se strice nici prea, prea, nici foarte, foarte cu UDMR-ul.

Cel de-al treilea element al problemei, varza adică, nu intră în discuţie aici, sau nu în mod special, pentru că oricum se regăseşte în mai toate acţiunile Cabinetului Năstase, cu excepţia celor televizate. Ba, mai nou, poate nici a acelora.

Mai rămâne doar să remarcăm că după asemenea manieră de a rezolva problemele e foarte greu de stabilit în cine dintre reprezentanţii actualei puteri se poate avea încredere atunci când se exprimă şi în cine nu. Şi ar trebui să spunem, înainte de a cuvânta, pentru a nu fi siliţi ulterior la retractări, în ce calitate spun ceea ce spun, ca să ştim dacă are sens să-i ascultăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Codrin Ştefănescu, se pregăteşte domnul Lázsló Borbély.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sistemul feroviar este o piesă esenţială în satisfacerea nevoii de transport a cetăţenilor. Din păcate, acest lucru nu este valabil şi pentru locuitorii din zona Apusenilor, care de şase ani sunt privaţi de principalul mijloc de transport din munţi, celebra Mocăniţa.

Într-o lume a progresului tehnic, ce are ca principal scop îmbunătăţirea standardului de viaţă, nu este posibil ca în anumite zone ale ţării să asistăm la o involuţie a ceea ce reprezintă satisfacerea unor nevoi primare, de bază, cum ar fi cele legate de transportul cetăţenilor.

Intervenţia nu este întâmplătoare, deoarece starea de fapt la care voi face trimitere poate deveni un precedent de nedorit privitor la bunul mers al sistemului feroviar în mai multe zone ale ţării.

Utilizată din 1894 pentru exploatarea şi transportul minereurilor şi a lemnului, iar apoi ca principală cale de transport a locuitorilor moţilor, Mocăniţa este în prezent trasă pe linie moartă pentru a fi vândută ca fier vechi la kilogram.

Situaţia este deosebită numai din punct de vedere al simbolulului pe care l-a reprezentat vreme de mai mult de o sută de ani şi din acela al privării locuitorilor din munţi de libertatea de mişcare. Pe lîngă voita nevoie legată de transportul locuitorilor dinzoan Apusenilor se evidenţiează şi avantajul neluat, se pare, de nimeni în considerare până acum, acela al dezvoltării turismului într-o zonă deosebită din punct de vedere al potenţialului pe care îl oferă.

Actualmente, ceea ce reprezintă pentru unii o piesă de rezistenţă, indispensabilă pentru satisfacerea unor nevoi esenţiale, de interes public, pentru alţii este o afacere profitabilă, o fărădelege de mai mult 1,5 milioane de dolari.

Starea de fapt creată este consecinţa transportării locomotivelor pentru linie îngustă la Turda, nu pentru a fi conservate sau reparate, ci pentru a fi jefuite. Astfel, în loc ca acestea să fie adăpostite în depouri, locomotivele au fost abandonate pe calea ferată pentru a se fura tot ce se putea. Aşa se face că, într-un timp foarte scurt, toate instalaţiile au dispărut, inclusiv anumite porţiuni de cale ferată. Întreaga operaţiune face parte dintr-o strategie machiavelică, bine pusă la punct şi nu este urmarea unui dezinteres, aşa cum s-ar părea. Motivarea este simplă: existenţa celui de-al doilea pas în derularea acţiunii, şi anume invocarea lipsei de locomotive, urmarea logică-Mocăniţa nu mai poate fi repusă în funcţiune. S-a ajuns astfel la concluzia că, o dată ce locomotivele nu mai pot fi înlocuite, întrucât asemenea "boliduri" nu se mai fabrică, liniile de cale ferată ale bătrânei Mocăniţe pot deveni o afacere profitabilă, prin vânzarea de fier vechi.

Actuala stare de fapt, consecinţa activităţii fosei guvernări PD, PNŢ, PNL, care a eşuat lamentabil în exercitarea rolului său de conducere, trebuie astăzi îndreptată, prin acţiuni imediate şi categorice.

Prin interpelarea pe care am formulat-o Ministerului Transporturilor, am solicitat acordarea unei atenţii deosebite acestui caz pentru a se lua măsurile ce se impun, atât în privinţa renaşterii Măcăniţei, cât şi pentru stoparea îmbogăţirii fără justă cauză a unor neaveniţi, adepţi ai acţiunilor distructive, ruinătoare pentru ţară.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Lázsló Borbély, urmează domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz.

Domnul Borbély László:

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să vă aduc la cunoştinţă o situaţie neplăcută creată la Târgu Mureş în urma unor declaraţii şi luări de poziţie total inoportune a primarului în legătură cu activitatea Societăţii "AQUASERV - Târgu Mureş" care se ocupă de serviciile de alimentare cu apă şi canalizare a Municipiului Târgu Mureş. Această societate a iniţiat, încă din anul 1993, unele proiecte care să asigure pe de o parte reabilitarea sistemelor de apă şi canalizare, cât şi creşterea calităţii serviciilor prestate. În acest sens, Târgu Mureş a devenit parte a Programului Mudp - I alături de BERD şi în perioada 1995-2000, AQUASERV a efectuat investiţii în valoare de 220 de miliarde de lei. Aceste investiţii au inclus un nou concept şi o nouă abordare managerială. Conştientizând că sursele proprii nu rezolvă disfuncţionalităţile sistemului de alimentare cu apă, AQUASERV - Târgu Mureş a participat la mai multe licitaţii de proiectare şi a obţinut unele finanţări nerambursabile, din care aş specifica 1.100.000 de dolari de Guvernul Olandez, pentru apă potabilă pentru apă uzată 1 milion de dolari tot Guvernul Olandez şi 50 de mii de dolari de la Guvernul Statelor Unite pentru un program eco-lincs.

În anul 2000, AQUASERV a depus o documentaţie la Comisia Uniunii Europene pentru a fi inclusă în programul ISPAR. Comisia uniunii a aprobat la Bruxelles o finanţare totală de 28 de milioane de euro din care 21 de milioane nerambursabili. În această situaţie este total inoportună şi de neînţeles atitudinea primarului Târgu Mureşului, Dorin Florea, care, în dezacord cu voinţa consiliului local, a început de la preluarea mandatului o campanie îndreptată împotriva AQUASERV, prin acesta punând în pericol derularea unor programe sau demararea altor credite nerambursabile. Totul a culminat cu ieşirea domnului primar, care excede bunul simţ, la o şedinţă convocată de dânsul când a fost invitată şi conducerea companiei AQUASERV, atunci când l-a văzut pe managerul acestei companii în sală, a cerut ca acesta să părăsească clădirea primăriei, spunând că nu are ce căuta la primărie până când el este primar. Este o atitudine de neconceput într-o democraţie adevărată.

Atitudinea primarului Dorin Florea aduce grave prejudicii procesului de modernizare a sistemului de servicii de gospodărire comunală, totodată este în dezacord total cu atitudinea României de a participa la programe comunitare în beneficiul populaţiei în contradicţie şi cu voinţa consiliului local care este organul de decizie al administraţiei publice locale.

Solicit Ministerului Administraţiei Publice, Ministerului Integrării Europene şi Prefecturii Mureş cărora le-au fost trimise adrese în acest sens, să-şi exprime poziţia clară şi neechivocă în legătură cu aceste fenomene pentru a nu periclita proiectele care se vor derula în interesul cetăţeanului şi a dezideratelor de integrare europeană a României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz şi se pregăteşte domnul deputat Nini Săpunaru.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută a adus poporului român prima recunoaştere concretă a vocaţiei sale europene, dreptul de a călători liber prin Europa, începând cu anul viitor. Chiar dacă sunt doar câteva sute de mii de români, cel mult, care vor avea imediat banii necesari pentru a folosi acest drept, această recunoaştere tot este o bucurie pentru toţi. Din acest moment, românii se pot simţi acasă oriunde, în continentul politic, cultural şi social care se reunifică. Chiar dacă vor mai trece câţiva ani până la completa noastră regăsire, de acum ne putem considera şi europeni şi români. Recunoaştem contribuţia pe care Guvernul o are în atingerea acestui liman politic, dar nu acceptăm faptul că acest succes este al politicii sau al guvernelor. Recunoaşterea este a eforturilor şi contribuţiilor pe care cetăţenii români le-au făcut de-a lungul anilor pentru a se regăsi împreună cu ceilalţi cetăţeni ai Europei.

Nu putem accepta ca poporul să fie evocat numai în clipele grele de privaţiuni, de muncă, de renunţare, nu avem dreptul să spunem românilor că partea lor din drumul spre Europa este jalonat numai cu restructurări, cu şomaj, cu sărăcia şcolilor, a spitalelor, a propriilor case, iar partea politicienilor, a guvernelor este presărată cu succese de prestigiu, cu voturi de încredere europene sau internaţionale. Nu avem dreptul să mai spunem românilor: politicienii cu foloasele şi poporul cu ponoasele.

Acest moment aparţine poporului român. El a dorit, a sperat şi a muncit pentru această recunoaştere a vocaţiei sale europene pentru această regăsire istorică. Acum primeşte prima dovadă a faptului că sacrificiul consfinţit şi raţional, făcut la un moment dat, se transformă mai târziu în beneficii. Noi, politicienii şi guvernele, am preluat toată această voinţă a sa şi am muncit mai bine sau mai puţin bine pentru materializarea ei. Aşa că, în acest moment, eu felicit poporul român pentru acest început şi mulţumesc pentru efort, pentru voinţă, pentru perseverenţă şi pentru răbdarea sa faţă de cei care administrează treburile publice ale acestei ţări.

Datoria noastră este acum să lucrăm astfel, încât în anii care vor veni, cât mai curând milioane de români să aibă resursele materiale necesare pentru a se regăsi oriunde în Europa la ei acasă, împreună cu ceilalţi europeni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit la microfon la domnul deputat Nini Săpunaru, se pregăteşte domnul deputat Damian Brudaşcu.

Domnul Nini Săpunaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul lunii noiembrie 2001, Bucureştiul a fost gazda unui eveniment care ilustrează capacitatea Guvernului condus de Adrian Năstase de a masca sub umbrela unor întâlniri protocolare şi a unor declaraţii diplomatice, problemele grave cu care se confruntă unul dintre domeniile principale ale economiei româneşti – agricultura.

Pe data de 28 noiembrie, la sediul Ministerului Integrării Europene a avut loc prima reuniune a Comitetului de Monitorizare la care au participat reprezentanţii Guvernului, Parlamentului, ai partenerilor sociali, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. Dar, această reuniune a avut loc numai pentru a demonstra aşa zisa democraţie a sistemului politic din România, fără rezultate concrete, din păcate. Înfiinţarea respectivului comitet este urmarea vizitei pe care comisarul european pentru agricultură, Frantz Fischler, a efectuat-o în România. Cu această ocazie, comisaul Fischler a declarat în mod diplomatic: "În întâlnirile mele cu oficialii români am notat nerăbdarea de a face Programul SAPARD operaţional cât mai repede posibil, dar în ultimele 6-8 luni sarcina pregătirii pentru acreditare a fost foarte complexă şi a cerut o exigenţă sporită din punct de vedere tehnic".

Din păcate, disponibilitatea instituţiilor comunitare de a consilia România pe dificilul drum al integrării europene, reliefată şi de prelungirea termenului de utilizare a fondurilor Uniunii Europene din 2000 până la sfârşitul anului 2003 nu a fost dublată şi de găsirea unui partener de discuţie care să garanteze eficientizarea aplicării acestui program. Ţinem să atragem atenţia domnilor guvernanţi că în timp ce ţări ca Bulgaria, Lituania şi alte ţări din estul Europei au făcut paşi concreţi privind aplicarea Programului SAPARD, paşi recompensaţi de primirea unor fonduri comunitare, România se zbate încă într-o zonă delimitată de delăsarea funcţionarilor responsabili de acest program.

În urma aşa numitului Acord dublu zero şi, potrivit acordurilor deja existente, România poate exporta 89% din produsele sale agricole către Uniunea Europeană cu taxe vamale zero sau reduse. Întrebarea este: Suntem în stare să susţinem acest export? Avem întrunite condiţiile de calitate impuse de Uniunea Europeană? Sunt competitive produsele noastre în condiţiile în care majoritatea produselor agricole europene sunt subvenţionate de la bugetul de stat? Suntem în stare să asigurăm o asemenea subvenţionare când sumele prevăzute la Capitolul "Subvenţii şi prime" din bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei sunt mai mici în anul 2002, faţă de 2001? Acestea sunt întrebările la care trebuie să răspundă Guvernul.

Comisarul european a mai precizat că dacă vrea să facă faţă condiţiilor, destul de severe, pe care le impune Uniunea, România trebuie să îndeplinească următoarele obiective: să încheie procesul de privatizare în agricultură, să asigure prelucrarea produselor în condiţii de igienă cu respectarea normelor Uniunii Europene, să restructureze forţa de muncă din agricultură, deoarece procentajul populaţiei care lucrează în acest domeniu, la ora actuală, este prea mare, ajungând la 40%. După cum observăm, există o deschidere pentru a rezolva problemele, dar aceasta în natură profund superficial, or, radiografia situaţiei la zi din agricultură demonstrează starea precară în care se găseşte acest sector.

În ciuda promisiunilor făcute, ritmul privatizării nu are acoperire în realitate. Subvenţiile sunt şi ele o mare necunoscută pentru producătorii agricoli. Inconsecvenţa ministrului în decizii s-a observat cel mai bine în scandalul iscat de raportările false din teritoriu.

Raportul anual de ţară pentru România pe anul 2001 arată că deşi România a făcut progrese în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei comunitare, restructurarea agriculturii este abia la început, iar capacitatea ministerului de a coordona activitatea întregului sector este în continuare slabă. O ţară întreagă aşteaptă Programul SAPARD, mulţi oameni oprindu-şi investiţii în aşteparea banilor veniţi prin derularea acestui program. Dacă aprobarea la timp a bugetului de stat pe anul 2002 a reprezentat o premieră pentru Guvern, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu are prea multe motive de bucurie. Suma de 11.600 de miliarde repartizată Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei este mai mică decât cea alocată de la bugetul pe anul 2001, în termeni reali cu aproape 2000 de miliarde de lei. Acest lucru se întâmplă în momentul intrării în vigoare a Acordului dublu zero – anul 2002.

Suntem, oare, în stare să suportăm concurenţa produselor agricole comunitare? Este pregătit Guvernul să gestioneze viitoarea criză agricolă din România?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Urmează domnul Damian Brudaşcu şi se pregăteşte domnul deputat Cristian Sandache. Am rugămintea să se concentreze puţin intervenţia, întrucât mai sunt 14 colegi care trebuie să ia cuvântul şi nu aş vrea să intrăm în criză de timp.

Poftiţi, domnule.

Domnul Damian Brudaşca:

Privită din perspectiva rezultatelor reale, nu a datelor manipulate indecent de inginerii de imagine, Guvernarea Adrian Năstase de un an de zile este un fiasco la aproape toate capitolele: deteriorarea nivelului de trai, creşterea galopantă a preţurilor, cotele ridicate ale inflaţiei, indisciplina economico-financiară, nu sunt doar ilustrări ale acestei stări de fapt, ci chiar efectul erorilor manageriale ale amatorismului cvasigeneralizat al membrilor Cabinetului Năstase.

Acum, la încheierea primului an de guvernare, nu există nici un domeniu, dar absolut nici un domeniu în care să se justifice ditirambicul care operează cosmeticienii de sub comanda ministrului Vasile Dâncu. Sărăcia este caracteristica României anului 2001, iar Cabinetul Năstase a accentuat-o şi mai mult prin măsurile neinspirate şi neînţelegerea sensurilor reale ale realităţilor dramatice cu care ne confruntăm. Deşi credem, conştienţi de această stare de fapt, iar dacă ne înşelăm este cu atât mai rău, guvernanţi încearcă să ne îmbete cu apă chioară, supralicitând importanţa obţinerii anulării vizelor şi meritele exclusive ale PSD în acest sens. Nimic mai fals, cum false sunt şi afirmaţiile că eliminând vizele Occidentul a dat un semnal al dragostei ce ar nutri-o faţă de Guvernul Adrian Năstase.

Că lucrurile stau cât se poate de prost, în timp ce nerespectarea şi încălcarea legilor este la ordinea zilei, sunt nemulţumirile justificate ale sutelor de mii de oameni din toate domeniile de activitate. Între ei se înscriu şi reprezentanţii teatrului şi scenei lirice.

La Cluj-Napoca, angajaţii Operei Române se luptă de aproape un an de zile pentru drepturile lor salariale. În primăvară, opera s-a aflat timp de 17 zile în conflict de muncă, fiind necesară deplasarea ministrului Răzvan Theodorescu pentru a discuta cu greviştii. Numai că, asemenea altor colegi de Guvern, toate promisiunile ministrului Theodorescu s-au dovedit a fi apă de ploaie. În aceste zile la Opera Română din Cluj-Napoca situaţia este din nou tensionată, deşi potrivit unei sentinţe executorii, salariaţii Operei au câştigat procesul civil intentat instituţiei, aceasta fiind obligată să le achite aproape 19 miliarde de lei, reprezentând restanţe din perioada 1999 martie 2001, nici Ministerul Culturii şi Cultelor, nici Consiliul judeţean Cluj n-au mişcat un deget. Angajaţii Operei Române din Cluj-Napoca, a doua mare instituţie de acest fel din România, sunt în continuare umiliţi cu bună ştiinţă de reprezentanţii Guvernului PSD-UDMR. De aproape 3 ani ei nu primesc decât 56% din salariile ce li se cuvin.

Menţionez că personalul Operei Române din Cluj-Napoca şi-a câştigat, de foarte mulţi ani, prin talent şi muncă perseverentă un înalt şi binemeritat prestigiu atât în ţară, cât şi peste hotare. Cu toate acestea, Puterea actuală este surdă şi oarbă faţă de doleanţele lor.

În plus este de remarcat încă un fapt incalificabil în vreme ce angajaţilor Operei Române nu li se achită salariile negociate şi nu beneficiază de plata restanţelor pe ultimii 3 ani, salariaţii Operei Maghiare din Cluj-Napoca au salarii aproape duble. Ei beneficiază în plus de subvenţii din partea Guvernului de la Budapesta. Ori de câte ori susţin spectacole în secuime, cu caracter vădit propagandistic, de susţinere a idealurilor revizionist-revanşarde ale cercurilor antiromâneşti, angajaţii Operei Maghiare din Cluj-Napoca beneficiază de prime speciale substanţiale.

De asemenea, turneele în străinătate ale aceloraşi, graţie inclusiv subvenţiilor primite din partea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, se desfăşoară în condiţii de maxim confort. Punem întrebarea firească şi de bun simţ pentru Guvernul Adrian Năstase: Ce e prioritar? Cultura şi arta romînească sau crearea de privilegii pentru minoritari? Oare vor, într-adevăr, domnul Adrian Năstase şi academicianul Răzvan Teodorescu să rămână în istorie doar pentru indiferenţa şi dispreţul pe care le au de un an de zile, faţă de salariaţii Operei Române din Cluj-Napoca, deci pentru slujitorii artei şi culturii acestei ţări?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit pe domnul Cristian Sandache, se pregăteşte domnul Ştefan Lepădat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Onorată asistenţă,

La Iaşi, în ziua de 14 decembrie 1989 era preconizată declanşarea Revoluţiei Române, un grup de oameni curajoşi, crezând, în mod sincer, că libertatea nu se cerşeşte, ci se dobândeşte. Acţiunea a fost însă dejucată de către securitate, astfel încât le-au revenit Timişoarei şi mai apoi Bucureştiului misiunea însângerată de a înfige suliţele în trupul "balaurului roşu".

Ieşenii însă au cultivat întotdeauna o anumită frondă faţă de prostia agresivă oficioasă, reflex posibil al mai vechilor tradiţii junimiste. Decembrie înseamnă nu numai sărbătoarea naţională a tuturor românilor, ci şi evocarea martirajului acelor eroi din 1989, mulţi dintre ei anonomi, mulţi dintre ei tineri şi foarte tineri care au trecut stixul cu gândul la libertate şi la venirea judecăţii lui Dumnezeu.

Într-un celebru vers al său, Lucian Blaga ne oferă o splendidă şi tragică imagine: "Înaintaşii care au murit timpuriu îşi continuă destinele frânte prin noi, cei care vieţuim, conform calendarului astral, după ei". Fără morţii din decembrie 1989, România de astăzi ar fi fost o utopie. Unii evocă nostalgic aspecte socotite benefice ale defunctului regim comunist. Sunt oameni disperaţi, săraci, bântuiţi de incertitudinile unui viitor pe care îl bănuiesc în ceea ce-i priveşte cu totul sumbru. Să nu-i dispreţuim, ci să încercăm să-i ajutăm.

Pe de altă parte, să nu ne evocăm eroii ucişi în plină iarnă, doar la festivităţi. Ei nu au ieşit cu mâinile goale în faţa morţii, nici pentru funcţii, şi nici pentru avantaje materiale. Şirurile de cruci s-au aşternut ca o ninsoare sfântă peste ţărâna din fibra căreia sângele nevinovat nu se zvântase încă. Chipurile lor tinere au pornit în alaiul drepţilor pentru ca noi să putem rosti astăzi, fără teamă, propriile noastre gânduri. Sunt încă multe de făcut. Nici ei dacă ar fi trăit, nu ar fi fost total mulţumiţi. Dar, să nu mai apară tot felul de profeţi mincinoşi care să le ia sacrificiul în derâdere. Am auzit chiar pe câte unii dintre aceia care în decembrie 1989 se ascundeau după perdele, afirmând că eroii noştri ar fi murit ca nişte proşti. Cumplită blasfemie. Atât de repede ne dovedim nimicnicia, atât de repede ne batjocorim tot ceea ce e mai pur şi mai demn!

Iertaţi-ne, aşadar, judecaţi-ne de acolo din lumea voastră luminoasă, îndureraţi-vă împreună cu noi despre, încă, rodirea răului în lume, dar nu ne părăsiţi niciodată.

Avem nevoie de amintirea pildei voastre, avem nevoie să ştim că eroismul nu sălăşluieşte doar între coperţile cărţilor. De aceea, prin voi credem că România viitorului mai are încă o şansă.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Invit pe domnul deputat Ştefan Lepădat şi se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Ştefan Lepădat:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În municipiul Orşova din judeţul Mehedinţi s-a înfiinţat în anul 1974 de către Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport Complexul Sportiv Naţional, iar în cadrul acestuia Centrul Olimpic de Juniori cu specializare nautică în caiac-canoe şi canotaj.

În perioada 1974-2001, sportivii pregătiţi în această bază au reuşit performanţe deosebite, adjudecându-şi 240 de titluri de campioni la canotaj şi 140 la caiac-canoe.

La olimpiada de la Sydney – Australia 2000, din totalul de 11 titluri, trei medalii de aur sunt obţinute de juniorii Pricop Mitică, Popescu Florin şi Dumitrache Magdalena.

În acelaşi an, de la Campionatul mondial din Franţa, orşovenii mai aduc două medalii de aur, una de argint şi una de bronz, la disciplina kaiac-canoe. Succesele sportive continuă. La Campionatul mondial de canotaj de la Wiesburg – Germania, câştigându-se trei locuri I şi două locuri II, iar la campionatele naţionale încă 10 titluri la kaiac-canoe şi 21 la canotaj.

Rezultatele obţinute plasează Centrul Olimpic de juniori Orşova pe locul al doilea după Centrul de gimnastică Deva. Trei sferturi din loturile olimpice de seniori pentru cluburile Dinamo şi Steaua provin din centrul Orşova. Baza sportivă nautică dispune de 80 de locuri de cazare, din care 24 sunt plătite de Ministerul Tineretului şi Sportului, împreună cu Comitetul Olimpic. În prezent, se antrenează 40 de sportivi, din care 20 sunt selectaţi din ţară, iar 20 provin de la Clubul Sportiv Şcolar al Liceului "Traian Lalescu" din Orşova.

Această minunată pepinieră de juniori întâmpină, din an în an, dificultăţi serioase în ceea ce priveşte baza materială sportivă, de cazare şi resursele de hrană. Mobilierul spaţiilor de cazare este învechit (peste 14 ani), bărcile din fibră de sticlă sunt procurate de la second-handul cluburilor Dinamo şi Steaua. Singura întreprindere din ţară care confecţiona ambarcaţiuni, cea de la Reghin, aproape că şi-a încetat activitatea, din lipsă de comenzi, acestea fiind prea scumpe.

Pentru hrana unui sportiv se alocă doar 145.000 lei pe zi, faţă de 250.000 lei cât este necesar pentru realizarea de performanţe.

Clubul sportiv şcolar "Traian Lalescu" nu dispune de banii necesari pentru a plăti hrana celor 20 de sportivi, fiind dator cu aproape 200.000.000 lei. Numai în anul 2000, Inspectoratul Şcolar judeţean a achitat o restanţă de 290 milioane lei pentru club. În prezent, aceşti copii servesc temporar masa la Cantina săracilor, prin grija Consiliului local şi a primarului municipiului Orşova.

Se naşte întrebarea: de ce nu se serveşte hrana la cantina liceului? Astfel, banii alocaţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu ar fi înstrăinaţi şi ar reveni în circuitul intern şcolar şi în intersul învăţământului. De fapt, se constată că, în ultimii ani, participarea cluburilor sportive şcolare la obţinerea de performanţe devine tot mai nesemnificativă, având în vedere standardele naţionale şi europene. În cadrul acestora sunt constituite mai multe catedre, predominând fotbalul şi handbalul, dar rezultatele se observă, la nivel naţional, ca fiind nesatisfăcătoare. Mai nou, Direcţia judeţeană pentru tineret şi sport nu mai acordă autorizaţii de funcţionare pentru cluburile sportive şcolare, motivând neachitarea sumelor de bani de către Inspectoratul şcolar judeţean, bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind auster, menţinerea cluburilor fără o aparatură modernă adecvată, fără resursele necesare asigurării hranei sportivilor de performanţă, nu-şi vor mai avea rostul în viitor şi, în urma unei analize competente a rezultatelor acestora, ar trebui să fie menţinute doar acelea care produc campioni, sau să fie trecute în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportulu, care beneficiază de pe urma medaliaţilor.

Este momentul ca cele două ministere să-şi îndrepte atenţia către Centrul olimpic de juniori de la Orşova, în scopul modernizării Bazei sportive şi al asigurării condiţiilor materiale şi de nutriţie la nivelul cerinţelor internaţionale, pentru gloria sportului românesc la cele două discipline, caiac-canoe şi canotaj, în scopul respectării tradiţiei în acest domeniu.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul deputat Napoleon Pop, se pregăteşte doamna deputat Constanţa Popa.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Recente tensiuni sociale în teritoriu şi Bucureşti readuc în centrul atenţiei domeniul minier a cărui restructurare este departe de a-şi fi atins scopurile, respectiv: redimensionarea optimă, faţă de piaţă şi costuri, a exploatărilor şi producţiei; crearea de locuri de muncă alternative pentru disponibilizaţi; asigurarea de venituri individuale pentru o viaţă decentă a membrilor comunităţilor locale arondate activităţii miniere şi restructurarea sectorului minier în direcţia reechilibrării dezvoltării locale, proces prin care închiderea unor exploatări miniere să se facă paralel cu sprijinirea apariţiei, dezvoltării şi consolidării de noi activităţi economice şi de servicii, eficiente şi cu piaţă de desfacere.

Alternanţele la guvernare şi rezultatele obţinute în restructurarea sectorului minier demonstrează că, dincolo de efortul şi resursele materiale relativ semnificative consumate conjunctural de diferite guverne, şi la această dată ne confruntăm cu o lipsă de abordare coerentă şi, mai ales, integrată a domeniului în discuţie.

De fiecare dată, sectorul minier parcă a fost scos din contextul general, stimularea restructurării acestuia limitându-se la o izolare relativă şi pe termen scurt a efectelor negative ale acestuia, uitându-se că acesta – sectorul minier – este numai o verigă într-un lanţ de activităţi mult mai complexe şi conexe.

Pe de altă parte, construcţia instituţională făcută special pentru restructurarea sectorului minier – şi aici amintim Comisia Centrală Tripartită din ramura Mine-Geologie, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere sau Agenţia Resurselor Minerale – alături de structurile administraţiei centrale şi locale partenere, cu atribuţii în domeniu, s-a oprit exact la momentul implementării de proiecte concrete, asistenţa tehnică şi financiară nefiind finalizată corespunzător.

Că lucrurile nu funcţionează în folosul beneficiarilor restructurării sectorului minier este dovedit de o nouă tentativă a Centralei Naţionale Confederative a Sindicatelor Miniere din România de a face apel la toate partidele parlamentare, ca o eventuală nouă strategie de restructurare să se bucure de un sprijin politic mai profund, depăşind ciclurile electorale şi conjuncturile de guvernare.

Într-adevăr, politica paşilor înainte, alternaţi cu opriri foarte dese – din motive electorale şi financiare – a adus mari deservicii tranziţiei economiei naţionale, inclusiv restructurării sectorului minier.

Salutăm cele două documente elaborate de CNCSMR şi "Strategia de dezvoltare socio-economică a văii Jiului" elaborată de Ministerul Industriei şi Resurselor, însă existenţa lor demonstrează că probleme există în sectorul minier şi că acestea se pot acutiza.

Simpla lor negociere şi juxtapunere nu este însă suficientă, aceste lucruri fiind făcute şi în anii anteriori cu rezultatele deficitare cunoscute.

Credem că, în prezent, toate părţile care se pot implica au devenit mai înţelepte şi, în acest context, parlamentarii PNL sugerează, inclusiv pornind de la propunerile sindicale, că restructurarea sectorului minier trebuie să urmeze o strategie completă, multianuală, bazată pe obiective, proiecte şi finanţări, care, o dată stabilite, nu mai pot deveni obiect al conjuncturilor de putere şi al manevrării electoratului la momentul alegerilor cu promisiuni deşarte.

Solicitarea unui nou acord între sindicate şi partide, peste guvern, vizează tocmai necesitatea manifestării unei noi voinţe politice a tuturor partidelor parlamentare, şi nu numai, cu bătaie lungă, neinfluenţată de alternarea la putere, prin care să se asigure tocmai stabilitatea şi continuitatea acţiunii oricărui executiv de acum încolo, în ducerea la îndeplinire întocmai şi până la capăt, a unei strategii de restructurare a sectorului minier.

Un exerciţiu în acest sens din partea specialiştilor parlamentari ai tuturor partidelor se dovedeşte extrem de necesar, iar eu personal mă voi adresa direct comisiilor de specialitate parlamentare pentru ca, fără a mai inventa forme fără conţinut, să definim o politică consistentă cu privire la viitorul sectorului minier, în cadrul strategiei dezvoltării social economice pe termen mediu şi lung al României în curs de implementare.

Având un astfel de reper, care dă roade, dar mai ales conştiinţa unui exemplu bun al unei negocieri politice multilaterale, a ne aşeza la masă cu specialiştii confederaţiei naţionale amintite este un gest necesar imediat.

Ceea ce va degaja această negociere nu înseamnă că va i poteca pincipiile de politică economică ale unui partid sau altul, dar fixând cu seriozitate obiectivele şi finanţarea unei reale şi benefice restructurări a sectorului minier, vom avea un scop doctrinar cert şi angajant pentru viitorul unor importante categorii socio-profesionale de cetăţeni ai României. Prin forţa lucrurilor, aceştia au fost implicaţi într-un sector de activitate dificil, iar astăzi unii dintre ei sunt nevoiţi să se despartă de minerit, însă cu siguranţa unor alternative certe de a munci şi trăi decent într-o ţară liberă, democratică.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna deputat Constanţa Popa şi în aşteptare domnul Radu Ciuceanu.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Începând din anul 1900 s-au introdus pe piaţa mondială peste 100.000 de produse chimice. Efectele unora dintre ele asupra sănătăţii nu au fost nici măcar studiate. Produse chimice interzise în ţările bogate sunt încă folosite de ţările sărace. Toate aceste produse interzise sau nu au influenţă asupra stării de sănătate şi a mediului înconjurător.

Datorită sărăciei, dar şi a poluării, speranţa medie de viaţă a românilor este cu 14 ani mai mică decât în Uniunea Europeană, iar a bucureştenilor cu aproximativ 4 ani mai mică decât a locuitorilor din restul ţării.

Sunt date statistice care pe cetăţeanul de rând, prea ocupat de grija zilei de mâine şi pâinea pe care o pune pe masă, nu îl sensibilizează decât poate, atunci când, îmbolnăvindu-se se constată drept cauză poluarea mediului înconjurător.

La nivelul factorilor de decizie, însă, Parlament, Guvern, Preşedinţie, protecţia mediului înconjurător trebuie să ne preocupe atât datorită legăturii strânse între poluare şi starea de sănătate a populaţiei, cât şi ca ţară care aspirăm la integrarea în Uniunea Europeană.

România va deschide în anul 2002 procesul de aderare la Uniunea Europeană capitolul privind protecţia mediului înconjurător. Va presupune armonizarea legislaţiei de mediu a României cu aquis-ul comunitar, reducerea poluării dar şi refacerea ecosistemelor naturale.

În luna iunie a anului 2001 am propus Biroului permanent al Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii speciale privind protecţia mediului şi reconstrucţia ecologică.

Biroul permanent a apreciat preocuparea pentru un domeniu atât de important cum este cel al protecţiei mediului şi reconstrucţiei ecologice, dar a respins iniţiativa pe considerentul că ar rezulta crearea unei noi structuri administrative, necesitând cheltuieli suplimentare, în condiţiile în care aparatul secretariatului general a fost recent restructurat.

Motivele financiare invocate la solicitarea înfiinţării unei comisii speciale de mediu nu se mai justifică, având în vedere faptul că s-au făcut publice economii de câteva zeci de miliarde de lei la capitolul cheltuieli ale bugetului Camerei Deputaţilor.

De aceea, ţinând cont că se intenţionează şi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor reiau acum solicitarea înfiinţării unei comisii permanente de mediu şi protecţia mediului, la care adaug şi câteva argumente pe care nu le-am expus până acum. Şi anume, Guvernul României s-a implicat deja în procesul de integrare pe probleme de mediu, prin înfiinţarea, pe bază de Hotărâre de Guvern, a Comitetului interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politici şi strategiile sectoriale la nivel naţional care reuneşte reprezentanţii a 12 ministere, dar şi a gărzii de mediu, ambele cu responsabilităţi în protecţia mediului.

Care este răspunsul nostru, al Camerei Deputaţilor, la acest proces de integrare pe probleme de mediu?

Cel de-al doilea motiv pe care îl adaug suplimentar este că fiecare minister al Guvernului are o comisie corespunzătoare în Camera Deputaţilor.

Ministerul Mediului are ca şi corespondent o subcomisie în cadrul Comisiei de adminisstraţie publică şi amenajarea teritoriului. Şi nu în ultimul rând aş vrea să amintesc colegilor din Camera Deputaţilor că au existat fenomene de poluare accidentală care au fost folosite împotriva intereselor României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, şi mă refer la evenimentele din judeţul Maramureş.

Jean Jacques Cousteau spunea că "am împrumutat pământul pentru copiii noştri şi nu avem dreptul să-i dezmoştenim". Este valabil şi pentru noi, românii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Radu Ciuceanu, urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Naţiunile mari – şi nu în mod expres cele cu teritorii întinse şi populaţie numeroas㠖 şi-au făcut din cultul eroilor o autentică retrăire a propriilor istorii.

Din păcate, poporul nostru, şi mai ales conducătorii săi au uitat deseori cinstea şi demnitatea ce se cuvin acelora care, din iniţiativă proprie sau răspunzând apelului patriei, au consimţit la sacrificii, până la jertfa supremă a vieţii lor.

Mă refer la acel jalnic moment şi exemplu de ingratitudine şi crasă umilinţă de care au avut parte veteranii din primul război mondial, când şi-au cerut legitimile drepturi de la guvernanţii de atunci, în Piaţa Palatului Regal, şi când au fost risipiţi cu jeturi de apă, în batjocură, de către pompierii Capitalei.

Am avut convingerea că aceste vremuri au apus definitiv! Iată, însă, că astăzi, se înfăptuieşte sub ochii noştri, şi mai ales ai Guvernului, o mare nedreptate către acea categorie numită foşti deţinuţi politici care, în majoritatea cazurilor – regretabilele excepţii le cunoaştem – sunt puşi în inferioritate faţă de alte categorii.

În final, să mi se permită să menţionez că, în fiecare an, numărul autenticilor beneficiari ai Decretului nr. 118/1990, cu completările sale, scade, şi cum este şi firesc, într-o progresie uniform-accelerată şi, nu peste mult timp, existenţa noastră va fi doar o simplă amintire.

În consecinţă, vă rog să binevoiţi a analiza cu rigoare şi înţelegere repunerea în drepturi legale a acestei categorii năpăstuite.

În sprijinul celor afirmate mai sus alăturăm un tabel explicativ cu propunerile noastre.

Raportul între creşterea cumulată a pensiilor de asigurări sociale şi creşterea cumulată a indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 este de 1.0961.

Inflaţia cumulată, decembrie 2001 faţă de decembrie 2000, va fi în jur de 30%.

Deci, propunem:

1. Anularea diferenţei de 11,63 % dintre indexarea pensiilor de asigurări sociale şi indexarea indemnizaţiilor acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990.

2. Adoptarea unei Hotărâri de Guvern în cursul lunii decembrie 2001, prin care să se majoreze indemnizaţiile acordate în conformitate cu Decretul Lege nr. 118/1990 cu 9,61% pentru a se elimina diferenţele mai sus menţionate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Invit pe domnul Adrian Moisoiu, se pregăteşte doamna Mona Muscă.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atacurile împotriva României, ca stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, aşa cum prevede art. 1 şi Constituţie, se înteţesc din ce în ce mai mult, şi aceasta ca urmare a politicii mai mult decât păguboasă pe care o duce partidul de guvernământ, Partidul Social Democrat.

După ce, în urmă cu câteva zile, cu ocazia Zilei Naţionale a României, comunicatul de la Miercurea Ciuc al senatorului Sogor Csabo, al primarului Celiu Csaba şi al altora a creat o luare de poziţie a întregii ţări, văzându-se că nu se ia nici o măsură împotriva celor care jignesc poporul român, iată că zilele acestea alt udemerist, pe numele lui Molnar Gustav, împreună cu câteva cozi de topor, a înaintat un proiect de regionalizare a ţării intitulat "Memorandum către Parlament pentru construcţia regională a României".

Este mai mult decât clar că semnatarii documentului au profitat de deschiderea dezbaterii privind modificarea Constituţiei, prilejuită de aniversarea a 10 ani de la adoptarea acesteia, când, Partidul România Mare, prin cuvântul deputatului Văsălie Moiş, a fost singurul partid care s-a declarat împotrivă.

Obrăznicia fără margine a semnatarilor se bazează pe protocolul P.S.D.-U.D.M.R., proaspăt reactualizat, protocol care încă o dată se dovedeşte trădător de ţară.

Faptul că acest document a fost transmis tuturor partidelor, cu excepţia Partidului România Mare, este o dovadă a recunoaşterii verticalităţii Partidului România Mare, a respectului de care acesta se bucură, chiar în faţa celor mai obraznici adversari.

Cerem tuturor partidelor care au primit memorandumul, în frunte cu Partidul Social Democrat, să se implice cu toată răspunderea în poziţia hotărâtă care, măcar de această dată, trebuie adoptată, împotriva celor care doresc să dezmembreze România şi să li se aplice cele mai drastice pedepse.

Repet, de la acest microfon: România nu este de vânzare sau negociere, ea este un stat suveran, independent, unitar, naţional şi indivizibil care se va integra în Uniunea Europeană, ca urmare a demnităţii de care va şti să dea dovadă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

O invit pe doamna deputat Mona Muscă, se pregăteşte domnul deputat Marian Ionescu.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Două dintre dimensiunile fundamentale ale democraţiei sunt: dreptul de participare şi contestarea publică, adică participarea şi opoziţia. Pentru ca acestea să fie posibile este nevoie de o serie de garanţii instituţionale, printre care libertatea de expresie şi sursele alternative de informare. Democraţia mai presupune, însă, şi un alt principiu, cel al transparenţei. Am subliniat în numeroase rânduri aceste aspecte, dar se impune să revin asupra lor. De aceea, mă voi referi la două chestiuni: prima are în vedere transparenţa şi, implicit, liberul acces la informaţii, iar cea de-a doua libertatea de exprimare şi ideea de participare şi opoziţie.

Dacă până de curând nu exista o pârghie legală pentru ca principiul transparenţei să-şi găsească o aplicare concretă, iată că acum avem o lege a liberului acces la informaţii, care pune în practică unul dintre articolele din Declaraţia drepturilor omului şi art. 31 din Constituţia României.

Această lege reprezintă un instrument al transparenţei de care dispun cetăţenii, o modalitate de control din partea acestora asupra instituţiilor şi autorităţilor publice.

Dreptul la informare se exercită, însă, nu numai prin această lege a transparenţei, ci şi prin intermediul mass-media, care reprezintă terminalul informaţional pentru cetăţean.

În acest scop, mass-media, pentru a sluji principiul pluralismului, ar trebui să prezinte atât punctul de vedere al Guvernului, cât şi pe cel al opoziţiei. Probabil că cei aflaţi la putere la ora actuală nu înţeleg acest lucru sau nu vor să-l înţeleagă, de vreme ce fac toate eforturile pentru a acapara mijloacele de informare în masă şi a le alinia politic.

Cu o lună în urmă am prezentat rezultatele şocante ale unor monitorizări făcute de organizaţii neguvernamentale. Efectele presiunilor "razelor gama P.D.S.R. asupra anemonelor" din mass-media sunt evidente.

Principalele jurnale de ştiri ale celor cinci televiziuni monitorizate: TVR, PRO TV, Antena 1, Prima TV, Tele 7 ABC, timp de trei săptămâni au cumulat aproape opt ore de ştiri ale P.D.S.R., Guvern, partid şi preşedinţie, în timp ce P.N.L. este reprezentat 26 de minute, iar P.D. 20 de minute.

De curând, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat publicităţii o monitorizare care urmăreşte reflectarea pluralismului şi echidistanţei politice în emisiunile de ştiri şi în dezbateri. Monitorizarea Consiliului Naţional al Audivizualului se referă la perioada 25 octombrie – 7 noiembrie şi arată că situaţia nu s-a schimbat deloc. Dimpotrivă, timpul de difuzare alocat partidelor în emisiunile de ştiri se prezintă astfel: TVR 1 – P.D.S.R. – 56,8%, P.N.L. – 12%, P.D. – 6%; Antena 1 – P.D.S.R. – 74,1%, P.N.L. – 1,5%, P.D. – 3%; PRO TV – P.S.D. – 64,2%, P.N.L. – 2,7%, P.D. – 8,4% şi aşa mai departe.

Subiectele în discuţie în această perioadă monitorizată, sunt subiecte de interes public sau subiecte care au în vedere banii publici. Amintesc dintre acestea problemele integrării europene, Legea bugetului, Legea statutului de maghiar, negocierile privind Tratatul dintre România şi Rusia, salarizarea bugetarilor, Statutul funcţionarului public, rolul femeii în politică, problemele romilor, privatizarea în economie, RAFA Oneşti, SIDEX Galaţi, diverse probleme sociale şi aşa mai departe.

Pentru toate acestea nu presa este vinovată, ci puterea care, sfidând regulile şi principiile democraţiei, hărţuieşte instituţiile publice de media, prin votul majorităţii parlamentare, instituţiile private de media, prin constrângere economico-financiare, iar Agenţia Naţională de Presă ROMPRES a fost, prin Hotărârea de Guvern 886/2001 subordonată administrativ, financiar şi politic unui minister, respectiv partidului de guvernământ.

Rezultatul acestei politici susţinute a Guvernului P.S.D., de subordonare a mass-media este păgubitor atât pentru presă, cât şi pentru cetăţeni.

Consecinţa mediatizării excesive a P.D.S.R. şi a limitării pluralismului este scăderea audienţei acestor buletine informative de la 11 – 13% în primăvară, la 5 – 6% la ora actuală. Aşa sunt compromise instituţiile de media, aşa se reduce libertatea de exprimare şi dreptul la informare.

Este afectat, spuneam, şi dreptul cetăţeanului la informare corectă, la o cunoaştere a tuturor punctelor de vedere. Cu P.D.S.R., actualul P.S.D., a votat o parte din electorat, restul sunt reprezentaţi în Parlament de celelalte partide. Vocea lor, însă, nu mai ajunge la electorat.

Având în vedere toate cele exprimate mai sus, în calitate de liberal care apără valorile democratice, solicit Consiliului Naţional al Audivizualului o decizie cu privire la garantarea prezentării de către mijloacele de informare în masă plătite din bani publici, respectiv de către instituţiile publice de media, a poziţiei tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament, indiferent că se află la putere sau în opoziţie, cu precădere în problemele de interes public sau în cele în care sunt în cauză banii publici.

O astfel de prevedere nu ar face decât să redea cetăţenilor o parte din ceea ce li se cuvine. Atâta timp cât ei plătesc din banii lor instituţii publice de media, toţi au acelaşi drept de a fi informaţi asupra modului în care sunt reprezentaţi de cei pe care i-au ales, indiferent că se află la putere sau în opoziţie.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu. Rog pe cei trei colegi care mai urmează să se refere la esenţialul intervenţiei, deoarece am intrat în criză de timp.

Are cuvântul domnul deputat Marian Ionescu, se pregăteşte domnul deputat Andrei Chiliman.

Domnul Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Respectul faţă de legile ţării constituie o condiţie de normalitate pentru intrarea şi aderarea în cadrul Uniunii Europene.

În strategia concepută de actualul Guvern, prezentată în programul legislativ al Guvernului România în perioada 2001 – 2004 nu sunt inserate proiecte legislative prin care să se reglementeze activitatea tineretului.

Din declaraţiile liderilor politici rezultă că aşa numitul cadru necesar, prin care tinerii să se integreze mai uşor şi mai eficient în societate are scopul special declarativ şi nu faptic.

Politicile pentru asigurarea unui trai decent tineretului sunt nesatisfăcătoare şi nerealizabile, aspect ce generează creşterea îngrijorătoare a corupţiei, infracţionalităţii emigrarea în alte ţări etc.

La astfel de probleme se argumentează de către factori responsabili ai puterii că nu există soluţii constructive din partea opoziţiei.

Partidul România Mare apreciază că în situaţiile în care a prezentat acele soluţii pertinente şi profesionaliste, bazate pe respectul faţă de lege, acestea au fost ignorate şi trimise în derizoriu de către maşina de vot.

În condiţiile actuale de restructurare accentuată a tuturor sectoarelor de activitate şi în special a sectoarelor bugetare, în opinia Partidului România Mare există, totuşi, soluţii cunoscute şi de către guvernanţi care pot asigura o serie de locuri de muncă pentru cei apţi biologic, a căror vârstă este până la cea de pensionare.

Astfel, prin aplicarea corespunzătoare şi nediscriminatorie a Legii pensionării, în special în sectoarele bugetare, deoarece există cetăţeni pensionaţi la vârste de până la 50 de ani, iar alţii care au împlinit deja 83 de ani, sunt preferaţi celor tineri sau maturi.

În acest sens, exemplul care frizează ridicolul prin încălcarea voită a Statutului cadrelor didactice, Legea nr. 84/1995, art. 129, de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin menţinerea pe posturi didactice şi de conducere a profesorilor din cadrul Universităţii "Valahia" Târgovişte, a căror vârstă este cuprinsă între 70 şi 83 de ani, caz unic în învăţământul de stat din ţara noastră, chiar rectorul acestei instituţii are 76 de ani. Deci, în ultimii 11 ani, a funcţionat în afara legii.

În acest sens este dovedită şi rapacitatea acestor pensionabili care datorită încadrării preferenţiale cu normă cumul şi chiar plata cu ora, în această instituţie sau în altele, ajung la salarii sfidător de mari, cu mult mai mari decât salariile preşedintelui ţării şi primului-ministru.

Acest aspect este de masă, deoarece numărul celor pensionabili şi pensionaţi este de 69 de cadre în Universitatea "Valahia" Târgovişte.

Se remarcă aspecte similare cu cele arătate anterior şi în alte sectoare bugetare. Spre exemplu, în multe ministere există consilieri care au au ocupat anterior funcţii de conducere în diferite sectoare de activitate, s-au pensionat cu pensii mult mai mari decât venitul mediu, dar, datorită relaţiilor avute anterior, şi-au asigurat venituri mult mai mari decât cele avute în funcţiile de conducere anterioare, prin angajarea pe posturi de consilier.

Partidul România Mare apreciază că s-a creat astfel o discriminare reală între mai multe categorii de pensionari cu statut de angajaţi. Astfel, cei care au avut pensii sub nivelul minim de trai se regăsesc în proporţie de numai circa 12%, iar ceilalţi, cu pensii mari, în proporţie de 88%. Aparţin, de altfel, în special categoriilor de oameni influenţi, apropiaţi clientelei politice.

Discriminarea cea mai mare în aceste cazuri se află între cei care au asigurat un anumit nivel de trai, prin pensii, şi cei care nu au nici un venit, deoarece, în multe cazuri, locurile de muncă sunt ocupate de către pensionari, încălcând astfel art. 22 par. 1 din Constituţia României.

Angajarea în sectoarele bugetare a personalului pe criterii strict profesionale şi nu clientelare, în mod concret, deoarece există suficiente motive actuale, mediatizate şi de presă, prin încălcarea flagrantă a deontologiei profesionale, în schimbul unor avantaje materiale, constituie un alt argument, susţinut de către Partidul România Mare. Astfel, se subliniază necesitatea analizării celor două aspecte, care generează în principal corupţie şi încălcarea voită a legilor care guvernează în societate, aspecte subliniate şi cerute pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Partidul România Mare subliniază încă o dată necesitatea aplicării cu stricteţe a întregului arsenal legislativ. O maximă a lui Heraclitus spune: "Poporul trebuie să lupte pentru lege ca pentru un zid de apărare", iar Sofocles arăta: "Nicioadă nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă".

Deci, problema respectării cu orice chip a legilor era susţinută încă din timpul Antichităţii, aspect corect stipulat şi în Constituţia României, în cadrul art. 16 par. 2, care precizează: "Nimeni nu este mai presus de lege".

Partidul România Mare consideră că pentru intrarea în normalitate este imperios necesar să se respecte cu stricteţe întregul cadru legislativ, iar situaţiile de încălcare flagrantă a legilor, în special din sectorul bugetar şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, să nu se mai perpetueze. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Andrei Chiliman este invitat, se pregăteşte domnul Doru Palade.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Fac această declaraţie politică, legată de situaţia gravă a aprovizionării cu gaze, căldură şi apă caldă a populaţiei, datorită situaţiei absolut de netolerat, care a apărut în ţară ca urmare a unei evidente lipse de responsabilitate din partea unor membri ai Guvernului. Ea este o consecinţă a protestelor unui număr foarte mare de cetăţeni, precum şi ale unor asociaţii de proprietari din toată ţara şi doreşte să atragă atenţia Guvernului şi, în special, primului ministru şi ministrului industriei şi resurselor, asupra situaţiei grave create de proasta aprovizionare cu gaze, căldură şi apă caldă în acest început de iarnă.

Dacă iarna trecută nu a oferit Cabinetului Năstase prilejul să-şi arate măsura capacităţii organizatorice în acest domeniu, deoarece problemele fuseseră rezolvate din timp de fostul Guvern, prima iarnă cu adevărat "pesedistă", la propriu şi la figurat, a demonstrat încă o dată că pentru programul guvernamental distanţa de la vorbe la fapte a devenit o prăpastie. Domnul prim-ministru, neîntrecut în a-şi construi profilul de viitor candidat la preşedinţia României, imbatabil la capitolul manipulării şi controlului mass-media în folosul domniei sale, se dovedeşte neputincios în faţa primului val de frig care a lovit ţara.

Din nefericire pentru Guvernul PSD, bătrânii şi nou-născuţii morţi de frig ţin acum prima pagină a ziarelor şi nici măcar forţa şi echilibrul PSD nu pot împiedica acest lucru. Sloganul PSD-ului din campania electorală: "Împreună pentru România!" să însemne, oare, că şi domnul prim-ministru şi domnul ministru al industriei şi resurselor suferă, şi ei, de frig, alături de ceilalţi cetăţeni ai ţării, în această iarnă?

Ultimul festin propagandistic al PSD, Conferinţa organizaţiei municipale Bucureşti, arăta nişte membri PSD care se încălzeau scandând şi aplaudând mai ceva ca la vechile congrese ale PCR. Probabil, în viitor, membrii PSD vor reuşi să breveteze această nouă metodă de încălzire, prin aplaudarea măreţelor realizări ale conducătorilor iubiţi şi scandarea numelor acestora.

Totuşi, este inadmisibil ca cetăţenii să constate că facturile de gaze şi căldură sunt din ce în ce mai mari, în timp ce temperatura din apartamentele lor scade. După ce au dublat preţul gazului metan în var㠖 şi făcut vara, ca să nu se "prindă" cetăţenii, prin actuala scădere a parametrilor gazului livrat preţul este, practic, dublat încă o dată. Scuzele şi justificările nu ţin de cald!

Dacă actuala criză de gaze naturale se întâmpla iarna trecută, în mod sigur, de vină ar fi fost Guvernul CDR. N-a fost să fie aşa... Astăzi, trebuie găsit alt vinovat, oricare ar fi el, numai să fie salvată imaginea Guvernului Năstase. Şi s-a găsit vinovatul: vremea, care este "schimbătoare" şi care nu a anunţat din timp Guvernul că a venit iarna şi că trebuie făcute din vreme anumite lucruri, care ţin de prerogative directe ale Guvernului.

În aceste condiţii, cerem primului ministru, ministrului industriei şi resurselor să-i demită imediat pe toţi cei responsabili de situaţia creată: directori din ministere, directori de regii ş.a., pentru că este inadmisibilă această situaţie! Şi mai cerem să se treacă imediat la contractarea importurilor de gaze necesare şi la rezolvarea aprovizionării cu gaze, agent termic şi apă caldă a populaţiei României. Iar ca aceste lucruri să fie facturate la valoarea lor reală, nu la valoarea corectată de lipsa de presiune şi la celelalte, care, practic, au mărit de nu ştiu câte ori preţul acestor facilităţi, absolut normale în timpul iernii. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Doru Palade. Şi se pregăteşte ultimul vorbitor, domnul Văsălie Moiş.

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ideea unei astfel de declaraţii mi-au dat-o nişte tineri analişti politici de la studiourile de televiziune din teritoriu, cu nimic mai prejos decât unii analişti politici, care, mă rog, se cred "analişti politici" pe studiourile centrale şi de care ne-am plictisit, cu apariţia lor pe posturi.

Problema în discuţie este: dacă acum 1 an de zile (ni se pare aşa de mult că a trecut de atunci, de la alegeri) ar fi guvernat un Guvern PDSR-PRM, ce s-ar fi întâmplat? Eu am dat răspuns clar şi lipsit de orice ambiguitate: coaliţia ar fi guvernat cel mult 3-4 luni, după care PRM ar fi părăsit Executivul.

De ce? Motivul principal îl constituie faptul că PRM nu poate guverna împotriva programului prezentat la alegeri electoratului, aşa cum face acum PSDR-ul, devenit PSD.

Electoratul constată că: acordul cu FMI şi Banca Mondială a fost negociat în condiţii inacceptabile, cu consecinţe grave, imediate (vezi derapajul preţurilor la energie şi combustibil, greşeală făcută şi de Guvernul Ciorbea, imediat după instalare); preţul la alimente de bază a avut o evoluţie catastrofală pentru populaţie (creşteri, într-un an, de 85% la ouă, 62% la carne, 68% la zahăr, 66% la ulei, 40% la pâine), fără a se proceda la promisele reduceri de t.v.a. la alimentele de bază; concedieri masive de personal, chiar în zonele calamitate economic (vezi Valea Jiului), cu noi închideri de mine, ceea ce nici nu se pomenea în campania electorală; continuarea exportului de materie primă (buşteni, fier vechi); creşterea aberantă şi scăpată de sub control a importurilor (numai pe primele 10 luni ale anului 2001 s-a calculat un deficit bugetar de 3,1 miliarde de dolari); colaps în sistemul educaţie-sănătate-cercetare ştiinţifică; sprijin insuficient acordat Programului pentru agricultură, din care nu s-au realizat majoritatea obiectivelor principale; lupta pentru eradicarea corupţiei, mafiei, aducerii în justiţie a marilor fraude semnalate de întreaga presă a căpătat o tentă moderată, palidă, ceea ce face ca electoratul să creadă că vechea mafie a bătut palma cu noua mafie, mai bine pregătită; corupţia în justiţie şi poliţie, lăsată de vechea guvernare, nu mai miră pe nimeni, poate doar pe delegaţii Uniunii Europene care ne vizitează ţara; clientelismul politic, manifestat timid de PDSR înainte de 1996 a revenit la cote superioare, demne de un partid care se doreşte european; nu s-a acţionat pentru restabilirea autorităţii statului în judeţele Harghita şi Covasna. Iată numai unele din motivele pentru care PRM nu ar fi putut coabita într-un Guvern PDSR, cu atât mai mult, devenit ulterior PSD-UDMR.

Chiar dacă principalele cotidiene şi studiouri de televiziune au fost închiriate de actuala putere, electoratul român nu poate fi prostit, minciuna şi înşelăciunea se văd limpede! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Văsălie Moiş.

Domnul Văsălie Moiş:

Bănuiesc că pe ziua de astăzi, domnule preşedinte...

Domnul Corneliu Ciontu:

Mă refeream la cei înscrişi la declaraţii politice.

Domnul Văsălie Moiş:

Cu permisiunea dumneavoastră, o să prezint numai în sinteză materialul, ca să nu plictisesc auditoriul şi pentru a nu "mânca" timpul. Am să-l dau la secretariatul de şedinţă, pentru a fi reprodus în întregime.

Declaraţia politică se intitulează: "Pactul Molotov-Ribbentrop este mai actual ca oricând".

(Textul integral al declaraţiei, depus la secretariatul de şedinţă)

"Preşedintele Ion Iliescu a declarat că Pactul Molotov-Ribbentrop nu mai are nici o valoare şi nici o influenţă, fiind "eliminat" în momentul începerii celui de al II-lea război mondial "şi nu mai constituie o bază juridică a noilor frontiere". De asemenea, a precizat preşedintele: "Pentru noi, a fost Tratatul de la Paris, în 1947, care a consemnat aceste noi frontiere şi, indiferent de ce simţim pe plan afectiv sau cum le vor aborda istoricii, este o realitate juridică pe care, dacă n-o recunoaştem, ne excludem din comuntatea internaţională"

Această viziune asupra Pactului Molotov-Ribbentrop nu se bazează pe adevărul istoric, pe principiile dreptului internaţional şi, cu atât mai puţin, pe interesele României. În realitate, Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact Pactul Stalin-Hitler, este mai actual ca oricând şi, de aceea, vom rememora câteva repere.

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi URSS, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

"PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939. "Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor respective de influenţă în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice în teritoriile aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale URSS-ului. În acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele părţi.

2. În cazul unei schimbări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesele ambelor părţi consideră că menţinerea unui stat polonez este de dorit şi modul în care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvată în mod definitiv numai în cursul desfăşurării evenimentelor politice ulterioare. În ambele cazuri, cele două guverne vor rezolva această problemă pe calea unei înţelegeri prieteneşti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estică, partea sovietică accentuează interesul pe care-l manifestă faţă de Basarabia. Partea germană îşi declară dezinteresul politic total faţă de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov."

Aşa cum se poate observa, important pentru destinul României este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se dă mână liberă lui Stalin să opereze cu carandaşul pe harta Europei de est. Bazându-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului României:

"NOTĂ ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană (??!).

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forţa, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moştenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi de Nord a Bucovinei a cărei populaţie este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori, n.n.).

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile URSS şi că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent."

Aşadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România şi URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei hărţi care a fost transmisă ulterior.

"RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelenţa Sa domnul Molotov, Preşedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice şi Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenţei Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între URSS şi România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, şi în sprijinul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la Guvernul sovietic.

În consecinţă, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiile cu reprezentanţii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între URSS şi România."

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercând să câştige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o "NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicaţie a domnului Davidescu, propune:

1. În decurs de 4 zile, începând de la ora 14,00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă.

4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernelor român şi al URSS, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menţionată nu mai târziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei)."

În această notă nu se mai discută de frontierele dintre cele două ţări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei şi Bucovinei de către armata romînă.

Prins într-un cleşte şi abandonat de aliaţii tradiţionali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinţe nefaste pentru milioane de români şi va pecetlui soarta ţării pentru următoarea jumătate de secol.

"RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la pct. 1 şi 2 să fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie.

Comisiunea mixtă, instituită la pct. 5, ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români în această comisiune vor fi comunicate în cursul zilei."

Trebuie evidenţiat că în acest răspuns Guvernul României nu recunoaşte nici o frontieră, el se referă în exclusivitate la faptul că "se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic".

Rezumând notele utlimative sovietice, rezultă că problema frontierei româno-sovietice a fost enunţată în nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociată şi Guvernul României nu s-a pronunţat cu privire la această chestiune.

La data de 12 septembrie 1944, Guvernul român semnează Convenţia de armistiţiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: "Se restabileşte frontiera de stat între URSS şi România, stabilită prin Acordul sovietico-român din 28 iunie 1940."

Tratatul de pace încheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 între România şi URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Uniunea Sud-Africană stipulează la art. 1: "Frontierele României, indicate pe harta anexată tratatului de faţă (anexa 1) vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită la art. 2 al tratatului de faţă".

Iată, prin urmare, că frontierele actuale ale României sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o notă ultimativă trimisă de către Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul României n-a dat niciodată nici un răspuns.

Din nefericire, prin Legea nr. 129/14 iulie 1997, Parlamentul României a ratificat "Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997", prin care se pecetluieşte soarta Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, a judeţelor din Basarabia de Sud şi a Insulei Şerpilor. În loc să profite de dezintegrarea fostei URSS, de proclamarea independenţei Republicii Moldova şi să corecteze cedările teritoriale consemnate în Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947, Guvernul de la Bucureşti s-a comportat în mod iresponsabil, semnând un tratat al ruşinii, pentru care nu are nici o scuză, decât propria incompetenţă. Clauzele Tratatului de la Paris au fost copiate în mod incoştient, fără nici o rezervă, renunţându-se la teritoriile româneşti încorporate fostei urss, dar aflate acum în componenţa Ucrainei. Scuza că teritoriile româneşti se află sub jurisdicţia Ucrainei, dar au fost smulse din trupul ţării de către URSS, nu rezistă, deoarece Tratatul de la Paris, care a legalizat raptul bolşevic, aşa cum am arătat, a fost semnat şi de către Ucraina.

Tributari unui limbaj de lemn, devenit proverbial, negociatorii Tratatului cu Ucraina s-au mulţumit să consemneze în preambul: "...condamnând actele injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară, care în trecut au afectat în mod negativ relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainean şi convinse că lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de coopeare dintre cele două popoare, care năzuiesc spre edificarea unei Europe unite...". Slabă consolare pentru milioanele de români deznaţionalizaţi, dezmoşteniţi, deportaţi şi slavizaţi!

Arogantă şi ignorantă în acelaşi timp, Puterea de la Bucureşti n-a ţinut cont de "Declaraţia Parlamentului României privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră", adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, în care se preciza: "În numele Poporului Român, Parlamentul României condamnă acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie să fie considerată şi consecinţa directă a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei, împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încălcare brutală a suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a României".

De altfel, la 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a condamnat "semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939..., a altor înţelegeri secrete cu Germania" şi a recunoscut că acestea sunt "din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi de valabilitate, din momentul semnării lor", venind "în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe".

Şi pentru ca actualii guvernanţi să nu se considere infailibili, vrem să le dăm o mostră de profesionalism în materie de negocieri, Protocolul încheiat între Nicolae Titulescu şi M. Litvinov, la 21 iulie 1936.

"PROTOCOLUL ÎNCHEIAT ÎNTRE N. TITULESCU ŞI M. LITVINOV la 21 iulie 1936:

1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca, de exemplu, în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european.

2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din cele două ţări se va face numai când Franţa va fi intrat în acţiune.

3. Guvernul URSS recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea Guvernului Regal al României, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS.

4. La cererea Guvernului Regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, după cum, la cererea Guvernului URSS, trupele trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru. 26 iulie 1936."

Această declaraţie politică se doreşte a fi un semnal de alarmă, nicidecum o lecţie de modestie şi de bun simţ, care, poate, ar fi necesară, în actualele condiţii.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru atenţie şi răbdare şi vă urez o zi bună în continuare!