Dezbateri parlamentare

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu şi Ovidiu Cameliu Petrescu, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Ladislau Borbely, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa! O zi bună! Începem şedinţa dedicată intervenţiilor deputaţilor.

Domnul Damian are cuvântul. Urmează domnul Gheorghe Dinu.

Domnul Damian Brudaşca:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Cenzura a revenit în România".

Avertizam chiar de la acest microfon, încă din februarie 2001, că România este în pericol, sub guvernarea PSD, să se confrunte cu revenirea, în contextul restauraţiei partidului unic şi a dictaturii acestuia, a cenzurii, a vânătorii şi tracasării adversarilor politici, a terorii împotriva tuturor celor ce se opun abuzurilor, mafiei şi încălcării sistematice a legii, precum şi cu reabilitarea poliţiei politice.

Cele 600 de zile de guvernare PSD, sărbătorite cu fast demn de urmaşii lui Ki Mir Sen, pot înscrie la loc de frunte tocmai aceste realizări ce desfid democraţia şi statul de drept la concurenţă cu sărăcia şi disperarea, mai frecvente ca oricând în viaţa de zi cu zi a românilor. Unul din motivele majore ale revoltei populare din 1989 a constituit-o cenzura împinsă de regimul ceauşist la cote insuportabile, tocmai pentru că se opunea spiritului creator demnităţii şi libertăţii poporului român.

Dovedind că este urmaşul şi continuatorul de necontestat al vechiului regim, PSD, în mai puţin de 13 ani de la exprimarea clară şi neechivocă a obţiunii românilor pentru libertate şi democraţie, recurge la cenzură, în speranţa că astfel îşi va elimina opoziţia şi adversarii politici. Prin manevre oneroase şi necistite, PSD, ajutat de coloana a V-a a hungarismului revanşard şi iredentist, a transformat posturile publice de radio şi televiziune în anexe slugarnice ale propriului aparat de propagandă. În fruntea acestor instituţii finanţate din banii publici au fost promovaţi conducători pentru care echidistanţa şi deontologia nu există, iar dispoziţiile de la Cotroceni şi Palatul Victoria sunt onorate necondiţionat. Aceste dispoziţii prevăd difuzarea excesivă şi obsesivă de materiale privind activitatea şi pretinsele realizări ale Guvernului şi ale PSD, declaraţiile interminabile ale lui Adrian Năstase şi ascunderea realităţilor şi adevărului. Te şi întrebi, în aceste condiţii, de ce a mai fost nevoie să fie ucis Ceauşescu? Oricum, în raport cu Adrian Năstase, acesta teroriza populaţia României numai 2 ore, nu 24 de ore pe zi.

Tot de la Cotroceni şi Palatul Victoria s-a dispus să se împiedice cu orice preţ şi cu orice ocazie prezenţa în emisiunile de radio şi televiziune atât pe plan central, cât şi local a reprezentanţilor partidelor politice ale Opoziţiei, îndeosebi ai PRM. Mesajul acestora către populaţie şi propriii susţinători trebuie oprit şi interzis. Că libertăţii cuvântului i s-a pus căluşul în regimul Iliescu-Năstase e o realitate.

Reacţia primitivă a autorităţilor, demne eventual de Bokassa sau Idiamin şi nicidecum de conducători care vizează intrarea în lumea civilizată, nu ne miră. Surprinzător şi condamnabil este faptul că reprezentanţii Consiliului Europei şi Uniunii Europene, ai altor instituţii democratice occidentale tolerează asemenea manifestări şi le încurajează prin indiferenţa lor. Le reamintim că în felul acesta vor fi socotite şi ele vinovate de poporul român şi de orice naţiune ce se opune totalitarismului şi dictaturii. Ca şi cum alungarea Opoziţiei de la microfonul radioului şi televiziunii n-ar fi fost suficientă, PSD ia acesteia şi dreptul la cuvânt cu prilejul unor manifestări culturale, artistice sau de altă natură.

Micii prim-secretari judeţeni sau locali, care n-au dispărut în România, transmit mesaje ditirambice şi agramate şi au comportament de satrapi orientali. Din dispoziţia lui Octav Cozmâncă, a lui Adrian Năstase sau chiar a lui Ion Iliescu, aceştia se comportă ca şi cum asemenea manifestări sunt numai ale lor, iar Opoziţia este cel mult tolerată.

Un asemenea comportament incalificabil l-au avut autorităţile PSD şi la Ţebea, unde s-au adunat mii de oameni spre a comemora 130 de ani de la trecerea în nemurire a Craiului munţilor - Avram Iancu. Eroul nostru naţional, luptătorul împotriva împilării şi nedreptăţii n-a putut fi omagiat de nici un alt partid politic în afară de politrucii PSD. Aş dori să întreb pe Günter Verhoiven şi pe baroana Emma Nicholsen dacă doresc să integreze în Europa democrată şi civilizată această Românie în care cenzura şi teroarea politică sunt preocupări majore şi permanente ale actualei puteri. În acelaşi timp, îi întreb pe cei doi euro-demnitari dacă şi cât mai pot tolera şi dacă nu se simt personal vinovaţi că în România, pe lângă această cenzură politică, demnă de cel mai negru regim totalitar, telefoanele şi corespondenţa parlamentarilor Opoziţiei sunt interceptate, aşa cum se întâmplă şi în cazul meu.

Adresez acest apel-avertisment tuturor celor ce cred cu adevărat în valorile democraţiei şi-i rog să nu rămână indiferenţi în faţa acestei escaladări periculoase şi accelerate a practicilor de tip dictatorial în România, pentru a evita ca viitorul partener de dialog al Occidentului civilizat şi democrat să reînvie spaţiul concentraţionar pentru exterminarea adversarilor politici.

Pentru moment, noi cei din Partidul România Mare, dar şi din alte partide ale Opoziţiei din România mai putem vorbi deschis şi liber doar de la tribunele Parlamentului. Oare pentru cât timp?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da, Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dinu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se adresează Guvernului României şi am intitulat: "Economia braşoveană, încotro?"

Judeţul Braşov, printre ai cărei reprezentanţi în acest for legislativ mă număr şi eu, se mândrea până nu demult cu una din primele poziţii în ceea ce priveşte dezvoltarea industrială, în unele ramuri industriale deţinând pionieratul, iar pentru unele produse fiind şi astăzi producător unic.

Drumul tranziţiei spre o economie modernă, reală, dinamică, competitivă, deschisă pieţei mondiale care pentru România, în ansamblu, este complicat şi uneori şi îndelungat, a însemnat şi pentru judeţul Braşor mai mult coborâşuri decât suişuri, căutarea drumului spre o economie adevărată a stat, în special, pentru industria braşoveană sub semnul incertitudinii lipsei de coerenţă şi de perspectivă mascate de aşa numitele reformă, politică industrială sau program de restructurare. Pentru a vedea mai clar unde am ajuns după aproape 13 ani de tranziţie, trebuie să vedem de unde am plecat, de la o economie centralizată, cu ramuri preponderent din industria grea, mari consumatoare de energie, de la un nivel tehnic scăzut, dar în acelaşi timp de la una dintre cele mai mici datorii externe din Europa, 0,6 miliarde de dolari, de la o forţă de muncă bine pregătită şi un export în plin avânt pe pieţele devenite tradiţionale, unde produsele româneşti deveniseră recunoscute şi cerute, ajungând, iată, după 13 ani ca producţia industrială a Braşovului să scadă la jumătate, în unele ramuri chiar mai puţin, faţă de cea a anului 1989, nivelul de trai al braşoveanului să scadă în aceeaşi proporţie, iar perspectivele imediate nu lasă să se întrevadă o schimbare substanţială în sens pozitiv. S-au încercat fel de fel de experimente, modulări, divizări, privatizări, reorganizări etc., toate fără nici un rezultat. Producţia nu a crescut, inventarul uzinelor, mutat mereu dintr-o formă de organizare în alta, s-a împuţinat, ca să nu zic că s-a înstrăinat sau, mai dur, furat.

Nu s-au făcut retehnologizări, cei care au luat pentru un timp o uzină au încercat să mai stoarcă ce mai era de stors şi nu să investească.

Oricare din formele tradiţiei experimentate din industria braşoveană din ’90 până în prezent nu a făcut altceva decât să distrugă şi să conducă cu paşi mici şi siguri la dispariţia acesteia. Un alt aspect al tranziţiei braşovene îl constituie şi cel al forţei de muncă care a trecut din faza de euforie, atunci când s-a pensionat sau disponibilizat, la faza în care observă că o duce tot mai greu, unii au încercat mici experimente pe cont propriu, dar cei mai mulţi au eşuat.

Liderii sindicatelor din uzinele braşovene, câte au mai rămas, încearcă să sensibilizeze Guvernul PSD despre necesităţile uzinelor braşovene, dar fără rezultat.

Recentul raport al Băncii Naţionale a României a dat publicităţii, prin toate mijloacele mass media, făcând o analiză la rece a stării economiei şi evidenţiind rezultatele, sub aşteptări în domeniul privatizării, politica neconcludentă de restructurare, menţinerea arieratelor, factori ce au efectuat în 2001 politica şi performanţele economice, inclusiv cele ale industriei braşovene.

Se menţionează în raport faptul că întârzierile la reformele structurale, şi aici le regăsim pe cele două mari din Braşov, "Tractorul" şi "Roman", dar şi unităţile din industria de apărare din judeţ, sunt principalele probleme ale economiei româneşti de dup㠒90 şi nu numai o neîmplinire a anului 2001.

Nevoia reformelor structurale adânci este evidenţiată şi imperios necesară în economia românească, fiind esenţiale pentru creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei în România, implicit prin scăderea nivelului tensiunilor sociale. Noi credem că nimeni nu-şi poate imagina creşterea bogăţiei naţionale în afara reformelor structurale, a investiţiilor care determină o creştere rapidă a productivităţii muncii şi a competitivităţii produselor, dar este de neînţeles de ce guvernele de până acum, inclusiv cel actual, nu au făcut aproape nimic în acest domeniu.

Industria, în general, mai are încă o poziţie determinantă în economie, o contribuţie hotărâtoare la crearea p.i.b.-ului, i se conferă un rol strategic, negat poate de unii, în relansarea economiei ţării întregi, mai ales de aşa zişii analişti economici sau mai degrabă politici, care n-au trecut în viaţa lor printr-o întreprindere, având în vedere multiplele ei conexiuni pe orizontală, dar, în final, ea determină creşterea economică de care este atâta nevoie.

Pentru îndeplinirea acestui rol este necesar ca în ramurile din industria braşoveană, în special la unităţile deja amintite, dar nu numai, să fie înlăturate dezechilibrele structurale şi disfuncţionalităţile existente, ceea ce presupune realizarea unor structuri profunde pe baza unei politici industriale coerente, realiste şi ferm aplicate. Simpla închidere a întreprinderilor sau restrângerea activităţii lor fără a răspunde la întrebările: ce punem în loc, ce facem cu muncitorii disponibilizaţi şi care totuşi au o calificare înaltă, nu înseamnă reformă, nu înseamnă restructurare reală, acceptată de populaţie.

Din păcate, problema restructurării marilor întreprinderi din Braşov şi din judeţ nu a fost rezolvată, recurgându-se la paleative care să le menţină la limita supravieţuirii. Mai le dăm ceva bani de la bugetul statului şi mai amânăm boala până la următoarele convulsii sociale.

Un ultim exemplu îl constituie cumpărarea de tractoare subvenţionate, dar când oamenii s-au dezmeticit şi au alergat la direcţiile agricole să se înscrie au constatat că s-au terminat fondurile subvenţionate.

În opinia noastră, a Partidului România Mare, redresarea industriei braşovene impune luarea următoarelor câtorva măsuri urgente care ar trebui avute în vedere de guvernul aflat la putere: specializarea pe anumite tipuri de produse care sunt sau mai pot fi produse de agenţii economici braşoveni. Acestea pot fi fabricate în mod tradiţional la Braşov - tractoare, autocamioane, mobilă, textile, produse chimice, industrie de apărare - şi care pot fi produse şi în cooperare cu firme străine, exemplul I.C.A Ghimbav, fiind elocvent. Pentru aceste produse trebuie reactivate fostele pieţe de desfacere şi cucerite altele noi, iar societăţile comerciale care le produc să fie stimulate, efectuându-se eventual şi reconversia unor unităţi industriale spre acest profil de fabricaţie.

Sugerăm Guvernului României ca ambasadele noastre, cele pe care le plătim cu bani grei de la populaţie, să intervină sau să fie mobilizate în ideea de a putea ajuta industria românească, pentru că alt rol acolo în străinătate, se pare că nu au, decât să consume banul public.

Raţionalizarea acestor industrii în care consumurile materiale şi energetice sunt mai mari decât cele de pe plan internaţional - în acest sens se impune reducerea continuă a decalajului tehnologic faţă de ţările dezvoltate, inclusiv cu sprijinirea şi încurajarea cercetării, dezvoltării locale a colectivelor de cercetători şi proiectanţi din marile întreprinderi din institute şi din Universitatea "Transilvania" Braşov (Braşovul avea institute de cercetare, pe lângă Tractorul, care acum este o ruină, este închiriat pentru desfaceri de produse alimentare); politici de stimulare a marilor întreprinderi industriale cu capital de stat, în vederea realizării de fluxuri pozitive de lichidităţi financiare, asigurarea portofoliului de comenzi şi găsirea de noi pieţe de desfacere; programe viabile de reconversie, antrenarea factorului managerial, regândirea organizării Ministerului Industriilor care, la ora actuală, este un colos în care domnul ministru Dan Ioan Popescu nu are timpul material necesar să stea de vorbă cu fiecare şef de departament pe care îl coordonează să stabilească strategia viitoare de dezvoltare a industriei. Toată economia este în mâna unui singur ministru care, practic, nu este un supraom, n-ar avea nici măcar timpul în decurs de 6 luni să stea de vorbă cu şefii pe diversele domenii de activitate; elaborarea unei strategii de către Ministerul Industriei şi Reformei împreună cu Ministerul de Externe, în mod deosebit ambasadele, în vederea recuperării a o parte din pieţele de desfacere pierdute după 1990.

În final, aş dori să arăt că un reputat economist spunea că "Restructurarea este o acţiune de distrugere creatoare, deoarece schimbarea structurilor noi determină modificări în echilibrul anterior, dar generează noi posibilităţi creatoare prin introducerea de noi factori de producţie şi de noi produse în care forţa de muncă este superior calificată şi mai bine plătită".

Din punctul de vedere al guvernelor noastre de până acum, dar şi al celui actual, nu s-a reţinut din metaforă decât "distrugere creatoare", prima parte de distrugere, practic a doua n-a mai fost folosită.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Am rugămintea ca toţi cei înscrişi să-şi concentreze intervenţiile pentru a da posibilitate ca toţi cei 28 înscrişi să-şi poată prezenta punctul de vedere.

Îl invit pe domnul deputat Dumitru Chiriţă, urmează domnul Emil Rădulescu.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea are legătură directă cu modul în care se face reforma şi privatizarea în sectoarele importante ale economiei naţionale, în special în sectoarele petrolier, gazier şi energie electrică.

Reforma, restructurarea şi privatizarea sectorului important al economiei româneşti, cum sunt industria petrolulului, gazului şi energiei electrice, reprezintă o piatră de încercare pentru Guvernul Adrian Năstase. Din păcate, aceste acţiuni ale Guvernului sunt îngreunate de faptul că, în anul 1990, fostul ministru al industriei şi comerţului a considerat că prin divizarea sectorului energetic va aduce prosperitate şi bunăstare poporului român. Am condamnat atunci, condamn şi acum, modul în care a fost concepută în special restructurarea în sectorul electro-energetic, întrucât acest mod de reorganizare a adus mari prejudicii intereselor consumatorilor, salariaţilor şi contribuabililor.

Atitudinea fostului ministru, domnul Radu Berceanu, şi a Partidului Democrat care au gestionat din punct de vedere politic Ministerul Industriei şi Comerţului prin aşa zisele reforme promovate au transformat industria României în mormane de fiare vechi şi ne-au adus în situaţia în care astăzi suntem obligaţi să plimbăm becul dintr-o cameră în alta.

Este inadmisibil că crezi că dacă ai constituit societăţi comerciale distincte în producţia de energie electrică prin separarea producătorilor hidro de cei din termo, ai realizat concurenţa care să fie benefică consumatorului român şi sectorului, în ansamblu. Numai dintr-un aeroplan poţi vedea că într-o cursă la care participă motoreta Mobra şi motocicleta Yamaha este vorba de o adevărată competiţie în care să câştige motoreta Mobra.

Norocul nostru, al românilor, a fost că la alegerile generale din 2000 am scăpat de cancerul politic, reprezentat şi de Partidul Democrat, autointitulat - social democrat.

În acest timp, la nivel european, socialiştii şi social-democraţii promovează conceptul că accesul la energie reprezintă un drep fundamental al omului şi că intră în responsabilitatea statului ca să fie asigurat şi garantat.

Pornind de la aceste considerente, vreau să salut iniţiativa curajoasă a primului ministru, domnul Adrian Năstase, de a promova o politică integrată în domeniul energetic stabilind reorganizarea producătorilor de energie electrică pentru a asigura o concurenţă reală între aceştia, în avantajul consumatorilor, salariaţilor şi contribuabililor.

Este de salutat şi faptul că Guvernul Adrian Năstase şi Partidul Social Democrat şi-au propus ca la privatizarea sistemului energetic să se obţină un preţ minim care să se constituie în aport de capital la societăţile respective pentru a asigura o dezvoltare şi performanţă superioară societăţilor similare care au fost privatizate în Europa centrală şi de est. Acţiunile care privesc reforma în domeniul utilităţilor publice de interes general promovate de Guvernul Adrian Năstase şi susţinute de Partidul Social Democrat dovedesc o dată în plus că ne preocupă soarta utilizatorilor, contribuabililor şi salariaţilor din România şi că, prin promovarea acestor acţiuni, confirmăm o dată în plus apartenenţa noastră la social-democraţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Emil Rădulescu şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Mălaimare.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Domnule preşedinte,

Onorat auditoriu,

Să facem aşa un mic bilanţ pe nişte date statistice la realizările onoratului Guvern. Toată lumea râde, cântă şi dansează. Sărăcia s-a extins în toate mediile şi zonele din România. Chiar şi patronii pot fi oameni săraci.

În rândul ei, rata sărăciei este aproape de 6%. Aproape jumătate din gospodăriile din mediul urban nu-şi pot achita la timp cheltuielile de întreţinere a locuinţei şi factura la energie.

Potrivit rezultatelor unei anchete a Institutului Naţional pentru Statistică, peste 40% din populaţia rurală trăieşte sub pragul sărăciei. Veniturile reale ale gospodăriilor au scăzut în 2001, reprezentând 69% din anul 1995. Peste 3 milioane de pensionari trăiesc cu 1,7 milioane lei lunar, echivalent la 50 de dolari, dar pensiile din România coboară până la mai puţin peste 10 euro, aproximativ 2 milioane de salariaţi, adică jumătate din numărul angajaţilor români, lucrează pentru salariul minim pe economie.

În România, alocaţia plătită de stat pentru un copil este doar de 5 euro pe lună, cu mult redusă ca valoare faţă de nivelul din 1989. Acum reprezintă ca valoare o treime din suma alocată din perioada prerevoluţionară şi infinit mai mică decât cea plătită în statele vestice, de aproape 20 de ori.

Mai mult de jumătate din populaţia ţării trăieşte la limita de subexistenţă, 12% dintre români trăiesc în sărăcie severă. O treime din populaţie trece printr-o sărăcie relativă. Potrivit clasificării Institutului pentru Calitatea Vieţii, aceasta este o radiografie pe scurt a nivelului de trai din România şi pe acest fundal, Guvernul Năstase a elaborat un program special cu ample promisiuni pentru perioada 2002-2003. Va putea Guvernul să aloce fonduri suficiente pentru a aduce nivelul de trai din România la nivelul statelor din Uniunea Europeană? Greu de crezut. Mai ales că acest document vorbeşte de alocarea de sume, fără a se preciza şi sursa lor în detaliu

Ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, a declarat extrem de lapidar: "programul social angajează resursele financiare şi instituţionale disponibile în acest moment, atât la nivel naţional, cât şi local". Însă, aceste resurse sunt alterate de valoarea imensă a creanţelor bugetare de la sfârşitul anului 2001. Peste 120 de mii de miliarde de lei reprezentau datoriile restante către bugetul de stat şi bugetele locale. Gradul de colectare a contribuţiilor sociale curente în 2001 a variat între 77 şi 80% CASS şi şomaj, în timp ce recuperările, datoriile istorice au prezentat doar 7% din sumele încasate.

Pe de altă parte, România este mult în urma ţărilor europene în ceea ce priveşte alocare de fonduri publice pentru protecţia socială. Ultimele date publice ilustrează faptul că nivelul cheltuielilor de protecţie socială reprezintă în România 64% din cel al ţărilor membre ale Uniunii Europeane. Chiar cheltuielile sociale totale se află pe un prag mult inferior, cu 20% din p.i.b., faţă de 30-40% în ţări ca Polonia, Ungaria, Cehia. Pentru a ajunge din urmă nivelul de trai al populaţiei Europei de vest, efortul financiar al României este imposibil de susţinut şi prin urmare ar fi o utopie să ne imaginăm că putem atinge prea curând standardele de viaţă din ţările dezvoltate.

Câteva milioane de copii vor primi alocaţii mai mari, dar creşterea ce va avea loc anul viitor va fi, în termeni reali, luând în calcul inflaţia prognozată de Guvern, de 15% în 2003, doar de 1%. La fel şi venitul minim garantat de anul viitor sau salariul de bază minim brut care se preconizează că va înregistra o creştere de 1,7%, deci va ajunge la 2,5 milioane de lei, creştere iar de 1%. În aceste condiţii nu vom putea să privim înainte cu optimism, ci mai degrabă să îmbrăţişăm sintagma pesimistului, apelând la statisticile internaţionale care anunţă că în lume una din 7 persoane suferă de sărăcie cronică, iar una din 5 trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Şi, acum trebuie să ne gândim şi de ce PSD-ul vrea întâi alegeri anticipate. Priza la populaţie este din zi în zi mai scăzută, alegătorul nu mai este cel de acum 2 ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Mălaimare şi se pregăteşte domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se adresează colegilor parlamentari şi este intitulată "Împreună pentru edificarea unei strategii culturale româneşti". Cred cu tărie în nevoia edificării unei strategii culturale româneşti, nu una a Ministerului Culturii sau chiar a Guvernului, ci una a României, care să ne permită, în perspectiva unei integrări care va veni, vrem nu vrem, cu serioase accente uniformizatoare, să ne definim ca glas distinct în corul culturilor europene.

Resursele de care beneficiem sunt puţine, anii de restricţie aplicaţi culturii, când mai importantă era diminuarea datoriei externe decât conştientizarea hăului care se adâncea în interior, au sărăcit şi uneori pervertit până şi energiile creatoare, iar dezinteresul suveran al unui deceniu de acumulări barbare de capital a desăvârşit imaginea dezolantă a paraginei unui câmp altădată mănos.

Investiţia în cultură nu este în aceste momente doar un capitol de buget, ci mai degrabă semnul clar al orgoliului comunităţii căreia îi aparţinem, aflată ea însăşi în faţa unor opţiuni pe termen foarte lung. Dar, dată fiind puţinătatea resurselor, gravitatea situaţiei şi graba cu care viitorul va reînvia cu şansa unor clipe mai bune, investiţia în cultură trebuie să fie inteligentă, suplă şi mai ales în acord cu cele două jaloane precise. Realitatea de la care pornim şi stadiul pe care teoretic îl bănuim a fi necesar de atins. Toate acestea impun ideea unei strategii culturale care să ne permită deopotrivă prezervarea avuţiei naţionale ca element fundamental al oricărui concept educaţional şi stimularea actului creator şi al gustului pentru consum cultural ca semne distincte ale sănătăţii unei naţii.

O investiţie de miliarde în restaurarea unui monument, de exemplu, este o irosire de bani, dacă nu se urmăreşte îndeaproape şi valorificarea lui. Cu alte cuvinte, o dată cu investiţia propriu-zisă în actul de restaurare trebuie gândite căile de acces, dotările turistice, hoteliere, care să permită unui număr cât mai mare de oameni să aibă acces la structura culturală reintegrată circuitului, programele de protejare a mediului, includerea monumentului în programele de învăţământ etc.

Această relaţie de dependenţă sugerează clar faptul că o astfel de strategie nu poate fi doar a Ministerului Culturii şi Cultelor, ci practic a tuturor ministerelor, a Guvernului, iar un astfel de document ar trebui semnat şi asumat nu doar de Ministerul Culturii, ci şi de fiecare membru al cabinetului. Dar că, fiind vorba de un domeniu atât de sensibil şi de intim legat de dreptul suveran la libera expresie, pentru a se putea elibera de orice orgoliu politicianist, strategia mai trebuie să găsească încuviinţarea a încă două forţe majore: Parlamentul şi Societatea civilă. Proiectat de Ministerul Culturii, care rămâne principalul responsabil a elaborării politicilor culturale, documentul trebuie să fie asumat de Guvern, supus dezbaterii patronate de Parlament care, prin implicarea societăţii civile, ar duce la realizarea unui acord naţional pe termen lung, fapt care ar determina cel puţin o gestionare ştiinţifică a resurselor.

Strategia nu poate fi elaborată însă în afara unei radiografii clare, fără echivoc, a realităţii căreia îi suntem martori, iar radiografia nu poate fi făcută numai cu mijloacele de care dispune Ministerul Culturii, căci sunt şi zone asupra cărora el nu are nici o influenţă.

Edificarea unor strategii culturale zonale ar putea fi o soluţie, iar acordul semnat de toţi actorii culturali ai fiecărui judeţ ar fi garanţia atât a cheltuirii raţionale a resurselor bugetare existente, cât şi a stimulării prin conştientizarea importanţei actului, atragerii de resurse extrabugetare.

La Timişoara, din iniţiativa doamnei Corina Răceanu şi cu acordul tuturor factorilor responsabili din judeţ, s-a elaborat o astfel de strategie. Documentul în sine ne arată că drumul parcurs de întreaga echipă implicată poate fi reiterat peste tot, evident cu alte date, alte priorităţi, alt tip de drămuire a efortului.

Stă în puterea noastră, a parlamentarilor, în primul rând, să determinăm realizarea unui astfel de acord în toate judeţele ţării. Ar fi atunci mai simplu şi mult mai ştiinţific să purcedem la edificarea strategiei culturale româneşti, ţinând cont de realitatea decodată, de eforturile cercetării pe care am întreprins-o fiecare în parte şi de vectorul pe care îl determină alinierea României la forţele europene şi mondiale, moderne, civilizate şi democratice.

O intuiţie genială îl determina pe Mirce Maliţa să noteze: "Meritul suprem al unei culturi este a lega pe individ de interesele de lungă durată ale mediului său social, de a crea combatanţi pentru supravieţuirea ei". Efortul de edificare a strategiei culturale româneşti ar trebui să ne găsească pregătiţi pentru cooperare şi dispuşi la orice compromis, căci construcţia trebuie să dureze şi nu poate fi nicicum atribuită vreunui creator, oricât de genial ar fi.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Napoleon Pop, va urma domnul Iuliu Vida.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică are în vedere faptul că partidul de guvernământ prin politica sa, prin modul cum o concepe şi o aplică poate deveni nedemocratică.

Vacanţa parlamentară mi-a prilejuit numeroase discuţii directe, individuale şi cu grupuri de cetăţeni, în Bucureşti şi în teritoriu, cu privire la numeroase realităţi pozitive, cel mai adesea negative, ale vieţii cotidiene.

Ca parlamentar, în general, şi ca parlamentar în Opoziţie, în special, nu pot să trec cu vederea o anumită stare de spirit care şochează cel puţin din două motive: toată oferta de protecţie socială şi propaganda Guvernului asupra unor rezultate pozitive, cu deosebire la nivel macroeconomic, creştere economică, inflaţie, şomaj, par să îngrijoreze mai mult decât să liniştească pe cetăţean.

Cetăţeanul pare pur şi simplu perplex atunci când se încearcă un exerciţiu de cauzalitate prin care să-şi poată explica ceea ce trăieşte, răul constatat fiind considerat ca ceva împotriva căruia nu se mai poate lupta.

O astfel de stare de spirit a cetăţeanului simplu, practic, comună la peste două treimi din populaţia ţării nu ne poate lăsa indiferenţi ca exponenţi ai interesului acestora în cel mai important for democratic al ţării, Parlamentul României.

Atenţionarea pe care o fac se adresează tuturor parlamentarilor, indiferent de pe ce baricadă politică acţionează, jurământul nostru fiind cel de a servi toţi cetăţenii acestei ţări şi, implicit, România.

Ca parlamentar liberal, trebuie însă să subliniez câteva evoluţii care ar trebui să fie stăvilite, în primul rând, de actuala putere până nu va fi prea târziu. Mă refer, în primul rând, la subminarea sistematică a libertăţii şi demnităţii individului ca cetăţean al acestei ţări, politicile sociale şi de protecţie socială evoluând faţă de actuala stare de sărăcie a populaţiei, spre întronarea unei dependenţe individ-stat care depăşeşte deja limitele critice acceptabile într-un sistem democratic.

Alunecarea pe o pantă extrem de periculoasă este demonstrată de faptul că această dependenţă depăşeşte cadrul individ-stat şi trece în cel al relaţiei cetăţean-om al puterii. De aici nu mai există decât un pas pentru a ajunge la manipularea socială şi politică, sub imperiul necesităţilor biologice a unei întregi populaţii, în favoarea unei politici omniprezente care-şi doreşte majoritatea covârşitoare.

Oare nu este mai normal ca un cetăţean să-şi poată întreţine familia şi casa din propriul lui salariu, simţindu-se liber şi mulţumit să poată să facă faţă cheltuielilor?

Oare nu distrugem demnitatea unui cetăţean care munceşte sau care doreşte să muncească pentru a câştiga onorabil, spunându-i în mod repetat că Guvernul îi preia cheltuielile de întreţinerea casei şi, implicit, a familiei?

Cât de încrezător mai poate fi un părinte în viitorul odraslei sale care trăieşte într-o ţară liberă şi cum poate să privească în ochii copiilor săi dacă nu poate să le cumpere caietele şi cărţile şi să le ofere şi un pahar de lapte şi un corn din propriul salariu?

Oare toate acestea se fac în schimbul a ce? Cât de liber şi de protejat se poate simţi un cetăţean când vede că instituţiile statului sunt aservite discreţionar unor persoane ale puterii? Cât se poate rezista într-o democraţie şantajului de a trece în tabăra puterii dacă vrei să menţii, culmea! o demnitate obţinută prin alegeri libere?

Toate aceste procedente cultivate deja printr-o politică sistematică de partid şi de stat sunt total în detrimentul democraţiei interne şi în defavoarea actualei puteri. De o astfel de abordare trebuie să se ferească orice forţă politică ajunsă la putere, întrucât prin ea sunt atacate interesele naţionale fundamentale consfinţite prin Constituţie: drepturile omului la viaţă, muncă şi la un standard acceptabil de viaţă, principiile democraţiei instituţionale, pluripartidismul, libera iniţiativă şi economia de piaţă.

Opţiunea euroatlantică, devenită interes naţional, nu poate fi realizată în afara principiilor democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane, economiei de piaţă funcţionale care limitează intervenţia statului la strictul necesar.

Cetăţeanul, înainte de a înţelege că darurile puterii provin tot din buzunarele sale adânc golite de o fiscalitate insuportabilă, ca salariat sau întreprinzător este deja captiv şi independent economic de stat iar convertirea lui de către putere devine obişnuinţă.

În acest moment de nelinişte şi perplexitate a cetăţeanului simplu, mă adresez şefului Executivului, domnului Adrian Năstase să diferenţieze între responsabilitatea guvernării ţării de o manieră neutră şi tentaţiile unei politizări excesive a actului de guvernare atingând fibra psihică şi biologică a cetăţeanului.

Mă adresez, de asemenea, preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, garantul libertăţii şi demnităţii tuturor românilor, că în astfel de momente este aşteptat să intervină în Parlament şi să-şi exprime în numele intereselor tuturor cetăţenilor pe care-i reprezintă şi indiferent de cine este la putere, opinia cu privire la această stare de lucruri şi de spirit, dar, mai ales, asupra cauzelor acestora.

Îl asigur că poziţiile sale echidistante politic, însă, pe cât de obiective şi raţionale faţă de cetăţeanul român, expuse de la această tribună în temeiul obligaţiei de cea mai înaltă demnitate în stat, se va bucura de atenţia şi interesul parlamentarilor liberali.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Iuliu Vida. Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban.

Insist asupra sintetizării intervenţiilor.

Domnul Iuliu Vida:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Condiţiile în care funcţionează căminul-spital pentru bătrâni bolnavi cronici din Crasna şi Centrul de integrare prin terapie ocupaţională din Bădăcini, ambele din judeţul Sălaj, au devenit intolerabile în ultimul timp deoarece nu au fost asigurate fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de investiţii demarate în ultimii doi ani.

La unitatea din Crasna s-au început lucrările de construcţie a unei clădiri pentru spital cu 80 de locuri, lucrările urmând a fi finanţate de către Decanatul evanghelic BAD SCHWALBACH, Germania, în valoare de 14 miliarde lei şi de către Secretariatul de Stat pentru persoane cu handicap prin intermediul Inspectoratului de stat teritorial pentru persoane cu handicap Sălaj, în valoare de 3 miliarde de lei, conform Acordului încheiat de aceste două instituţii.

Până la această dată, partea germană a plătit 7 miliarde lei, la care s-a obligat prin acord, iar partea română nu a alocat suma angajată, fapt pentru care lucrarea a fost oprită. La acest spital, din lipsă de spaţii şi condiţii adecvate, bolnavii cronici sunt cazaţi în condiţii mizerabile. La ora actuală, sunt înghesuiţi în nişte camere mici, într-o clădire construită în urmă cu multe decenii şi care prezintă semne accentuate de degradare.

La Bădăcini, situaţia este similară. Lucrările au fost demarate pentru construţia unei noi clădiri cu o capacitate de 14 locuri, valoarea investiţiei totalizează 2 miliarde de lei, din care, pentru suma de 1,4 miliarde de lei s-a angajat partea germană, Decanatul evanghelic din localitatea HOF, Germania, angajament care a fost realizat în totalitate. Totuşi, lucrarea a fost oprită deoarece partea română, adică Secretariatul de stat pentru persoane cu handicap nu a plătit cota ce-i revenea în valoare de 0,6 miliarde de lei.

Condiţiile în această unitate sunt foarte grele, lucrările nu mai pot fi amânate.

Ca să concluzionăm cele enunţate până acum, bisericile germane dintr-o ţară aflată la sute de km de România au venit cu intenţii sincere caritative şi au donat miliarde de lei pentru sprijinirea concetăţenilor noştri bolnavi cronici, iar instituţiile de stat abilitate, Secretariatul de Stat pentru persoane cu handicap şi Ministerul Finanţelor Publice din România care sunt susţinute din banii publici, nu sunt în măsură să-şi respecte angajamentele asumate, în valoare de 3,6 miliarde de lei, adică mai puţin din jumătate din ceea ce au plătit bisericile germane.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am prezentat aceste cazuri în faţa domniilor voastre deoarece cred că ele reprezintă un fenomen, din păcate, generalizat, care pune într-o lumină deosebit de proastă imaginea internaţională a ţării noastre şi descurajează instituţiile caritative care, astfel, aleg să-şi desfăşoare activitatea în alte ţări unde organele de stat înţeleg să se achite cu bună credinţă de minimele obligaţii asumate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Baban.

Va urma domnul deputat Cristian Sandache.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Cornul aparent al abundenţei."

Laptele şi cornul din programul pentru şcolari, stabilit de Guvern a început să facă valuri mari, devenind o mare reprezentaţie teatrală. Astfel, judeţ după judeţ raportează la câţi elevi trebuie să distribuie alimente gratuite, cum merg licitaţiile pentru desemnarea firmelor furnizoare şi de câte frigidere au nevoie pentru a păstra laptele în condiţii de maximă igienă.

Se vorbeşte apoi de strategii de transport al laptelui în zone izolate, de înlocuirea banalului corn cu alt produs de panificaţie şi a laptelui cu iaurt şi se fac de zor calcule pentru ca acestea să fie proaspete, gustoase şi ieftine, nedepăşind suma stabilită de 7.000 de lei.

Toate acestea au menirea de a arăta populaţiei României un singur lucru: Guvernul Năstase lucrează de zor, se ocupă de viitorul ţării dând lapte şi cornuri la copii. A devenit în ultimul timp o metodă simplă, dar în acelaşi timp şi eficientă, de a transmite un mesaj mascat poporului. Toate lucrurile bune care se întâmplă în ţara asta se datorează partidului de guvernământ. Şi lucrurile bune sunt acelea pe care oamenii le primesc pe gratis. De aia românii săraci au sau nu au parte de subvenţii la plata întreţinerii, de o cotă de curent ieftină, de abonament social la telefon sau de ceva rechizite şcolare.

Această metodă de îmbunătăţirea aparenţei, ca să fie eficientă, presupune disocierea clară de toate lucrurile neplăcute pentru populaţie.

Din acest motiv, în România, scumpirile anunţate prin comunicate impersonale se datorează deprecierii leului în raport cu dolarul, cererilor Băncii Mondiale sau situaţiei internaţionale.

Din păcate, la o analiză atentă, acordarea în fiecare zi a unui corn şi pahar de lapte elevilor din clasele I-IV nu reprezintă o realizare şi o grijă a actualului guvern, ci o recunoaştere a faptului că părinţii acestor copii o duc atât de rău încât nu mai pot ei înşişi să le cumpere micuţilor cornuri pentru recreaţia mare.

În fond, principala sarcină a guvernului nu este să dea securitatea alimentară la mii şi mii de copii săraci, ci să ofere tuturor părinţilor implicit copiilor un trai decent.

Operaţiunea laptele şi cornul evidenţiază decât, încă o dată, dacă mai era nevoie, că promisiunile electorale ale anului 2000 ale partidului de guvernământ au rămas doar promisiuni, că nu vor deveni niciodată realizări sau sunt tare departe de a se realiza.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Cristian Sandache şi urmează domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii trebuie, cred, analizate dincolo de aspectul lor strict evenimenţial. Conceptul de terorism capătă în epoca globalizării conotaţii de ordin mental, psihologic şi chiar cultural.

M-aş referi cu precădere la terorismul mental, acea stare de spirit foarte apropiată somnului raţiunii, extrem de periculoasă în contextul în care comunităţi întregi se pot afla sub imperiul ei. Fanatismul, sărăcia, totalitarismul, autotarismul exacerbat, cultul personalităţii, obsesiile de tip psoteriologic, respectiv miturile salvatorului, incultura, intoleranţa, toate acestea pot constitui elemente determinante ale terorismului de tip mental.

Democraţia autentică este singura capabilă a răpune năluca sângeroasă ivită din partea de umbră a istoriei. România contemporană, parte firească a civilizaţiei, face eforturi remarcabile pentru ca, reinstaurând normalitatea la nivelul structurilor sale, să se poată autoanaliza în oglinda conştiinţei colective a fiilor săi.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Eugen Nicolăescu şi se pregăteşte domnul Vasile Mândroviceanu.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolaescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Vreau să fac o declaraţie referitoare la necorelarea politicilor antiinflaţioniste dintre Guvern şi Banca Naţională.

Perspectiva evoluţiei indicatorilor macroeconomici pe primele şapte luni ale anului 2002 este în mare măsură alterată de angajamentele guvernamentale într-o serie de programe contradictorii, evident nuanţate de aplicarea Acordului Stand-By cu Fondul Monetar Internaţional.

O primă constatare scoate în evidenţă necorelarea programului de reducere a inflaţiei, administrat de Banca Naţională a României, cu cel guvernamental de aplicare în economia reală a aceluiaşi program de stăpânire a procesului inflaţionist.

De aceea, spuneam că Banca Naţională a României, prin intervenţiile sale deseori justificate a gestionat suficient de convingător o parte a programului antiinflaţionist, nesusţinut însă de Guvern, care s-a blocat de mai multe ori în relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional, până când s-a angajat mai ferm prin scrisoarea suplimentară ce o va promova reforma economică.

Semiechilibrele macroeconomice prezentate în indicatorii statistici nu au fost reprezentative în economia reală, care a gafîit ca o locomotivă cu aburi şi care se străduieşte să înţeleagă discrepanţa dintre intenţii şi fapte.

Numai prin intervenţiile Băncii Naţionale s-au putut atenua nereuşitele guvernamentale privind salariile din domeniul bugetar şi sectorului privat al statului, precum şi a eşecurilor referitoare la arierate, la colectarea veniturilor bugetare.

Toate modificările din sistemul fiscal operate în prima parte a anului au evidenţiat că sistemul de colectare a impozitelor şi taxelor este încă tributar impozitelor directe, în special impozitului pe venit, iar această structură fiind necesar a fi contracarată de măsuri suplimentare ale băncii centrale.

Este de presupus ca anul 2002 să nu fie afectat macroeconomic de inconsistenţa sistemului fiscal pe drumul dezvoltării exporturilor, iar aprecierea monedei naţionale să nu afecteze trendul pozitiv al activităţii de export, cu efect deosebit pe creşterea economică.

În aceeaşi ordine de idei, se poate crede că se vor disemina neconcordanţele dintre cursul de schimb şi rata dobânzii active bancae ca urmare a implicării substanţiale a Ministerului Finanţelor Publice pe piaţa financiară.

Teoretic, tendinţa de scădere a dobânzilor pasive şi de menţinere a acestora la un nivel acceptabil în raport cu rata inflaţiei, superioară evoluţiei cursului de schimb leu-dolar şi leu-euro poate fi apreciată ca fiind apropiata intrării într-o normalitate relativă.

Însă anul 2003 va acumula neajunsurile de ordin conceptual existente în economia românească nerestructurată, cu un mare potenţial de escaladare a pierderilor din sectorul de stat şi implicării bugetului în acoperirea incapacităţii de plată totale sau parţiale a unui segment important al populaţiei pentru facturile aferente întreţinerii lunare.

De asemenea, anul acesta, cu toate că se vor mări cheltuielile bugetare pentru o serie de programe care îmbracă aspect social, se pare că există un angajament de menţinere a deficitului bugetar în parametri aprobaţi, ceea ce poate garanta fragilul echilibru macroeconomic.

Ca întotdeauna când măsurile vizează numai aspecte generale, dezechilibrele se manifestă în cele particulare, în toate sectoarele de activitate şi, mai ales, în viaţa de zi cu zi a oamenilor.

Economia românească nu este încă o economie de piaţă funcţională, fiind tributară intervenţiilor administrative, poate cel mai important fapt reflectându-se în deteriorarea concurenţei loiale, a competiţiei adevărate.

Factorii cei mai gravi în distorsionarea funcţionării pieţei, recunoscuţi prin măsurători, se referă la: corupţia instituţionalizată, distrugătoare a sistemului de afirmare a valorilor pieţei, tratamente preferenţiale nejustificate în sectorul economic cu capital de stat, întârzieri nepermise în privatizare, birocraţie excesivă, impuneri de bariere administrative favorabile unora în detrimentul altora.

Evident că aceste elemente sunt de domeniul Executivului care nu a reuşit să le atenueze şi astfel să aducă convergenţa măsurilor economice reale cu cele luate de banca centrală.

Din punct de vedere strict economic se poate spune că România nu a găsit drumul pentru corecţiile absolut necesare transformării economiei româneşti dintr-o economie supraponderală într-una suplă, flexibilă la cerinţele pieţei.

De aceea, România se confruntă cu un paradox: economia României creşte, are performanţe generale apreciabile, însă oamenii o duc tot mai rău şi percepţia lor este că România merge pe un drum greşit, o a doua problemă de pe agenda cetăţeanului constituind-o sărăcia.

Guvernul a fost nevoit, din diverse raţiuni, să acorde ajutoare unor categorii din ce în ce mai largi de populaţie, să utilizeze fonduri bugetare pentru alimentaţia iluzorie a copiilor, să organizeze magazine de tip economat, să se implice în aprovizionarea pieţelor agro-alimentare, să se risipească în acţiuni care aparţin de mecanismele unei economii funcţionale de piaţă.

Am speranţa că măsurile de sprijin social au fost conştientizate ca reprezentând o înrăutăţire a nivelului de trai al populaţiei, altfel există suspiciunea de campanie electorală permanentă pe banii bunilor contribuabili.

Nepotrivirea dintre ceea ce se spune şi cea ce se face are ca efect o disturbare a politicii economice generale, piaţa dând semnale că antagonismele dintre teorie şi practică sunt reale şi se regăsesc în toate structurile nefuncţionale ale economiei.

În perioada analizată se observă că prin creşterea masivă a rezervelor valutare, economiile în valută au bulversat cetăţenii, oarecum conservatori din 1990 încoace, care au renunţat în bună parte la economisirea în valută şi cumpărarea de certificate de trezorerie.

Comportamentul românesc s-a manifestat iarăşi atipic şi nu poate fi considerat predictibil până când nu se vor aşeza politicile guvernamentale, pe care le privesc afectate de conjuncturalism intern şi extern.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Vasile Mândroviceanu. Va urma domnul deputat Ioan Sonea.

Domnul Vasile Mândroviceanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Susţinător convins al proprietăţii de stat şi al economiei centralizate, Guvernul P.D.S.R. din perioada 1992-1996 a instituit practica atacării prin recurs în anulare a numeroase decizii definitive ale tribunalelor în procesele prin care proprietarii de drept încercau să-şi redobândească imobilele naţionalizate de regimul comunist.

Văzând că în ţară nu mai au nici o şansă să-şi recupereze bunurile, mulţi proprietari s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg care, până în prezent, a dat câştig de cauză celor deposedaţi în dauna statului român care este bun de plată pentru abuzurile săvârşite de justiţia română.

Astfel, în octombrei 1999, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câştig de cauză cetăţeanului Brumărescu, în aprilie 2002, lui Ştefan Anghelescu, în mai 2002 cetăţenilor Vasiliu, Hodoş şi Surpăceanu, actualmente mai având pe rol peste 100 de dosare din România în care s-a aplicat recursul în anulare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea de către autorităţile române a dreptului la un proces echitabil, a dreptului de acces liber la o instanţă de judecată, a drepturilor de respectare a proprietăţii şi a obligat statul român să plătească sute de mii de euro drept despăgubiri şi să înapoieze proprietăţile.

Având în vedere mărimea despăgubirilor stabilite pentru cele cinci dosare judecate până în prezent, dosare care pot fi considerate cazuri pilot ce vor influenţa covârşitor soluţiile celorlalte peste 100 deja existente pe rol, constatăm că procedura juridică de recurs în anulare iniţiată de procurorul general al României în cazurile de retrocedarea proprietăţilor s-a dovedit a fi extrem de costisitoare, deoarece statul român este obligat să-şi asume toate procesele de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi toate consecinţele deciziilor acesteia.

Guvernul României trebuie să aducă la cunoştinţa opiniei publice modul de plată şi de recuperare a despăgubirilor. Vor fi ele plătite de la buget, caz în care contribuabilii vor trebui să suporte costul abuzurilor practicate ani în şir de puterea politică social-democrată? Sau ar trebui traşi la răspundere în primul rând cei vinovaţi de luarea deciziilor abuzive.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Sonea.

Se pregăteşte domnul deputat Becsek Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Tema a mai fost abordată de mine şi de alţii dintre dumneavoastră, dar merită. Este vorba de domeniul cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperaţiei de consum.

După cum se ştie, Guvernul a propus o ordonanţă de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Normală preocuparea pentru acest domeniu, dar absolut anormale multe dintre prevederile ordonanţei care contravin Legii 109/1996.

De ce atâta caz pentru o ordonanţă care poate fi amendată, veţi întreba? Pentru că acest mod de a face ordonanţa probează un principiu al Guvernului, acela de a nu respecta logica elementară şi propriile enunţuri.

La baza întregii construcţii legislative stă o contradicţie: în Cap.III, art.1, pct.3 se spune că: "În conformitate cu principiul autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative, acestea nu sunt în relaţii de subordonare faţă de alte instituţii publice sau private şi sunt controlate de către membrii lor.

Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv Guvernul, sau atragerea de finanţare din surse externe se face cu asigurarea controlului democratic al membrilor cooperativei şi menţinerea autonomiei societăţii cooperative."

La capitolul privind înfiinţarea Consiliului Naţional al Cooperaţiei se spune: "Se înfiinţează Consiliul Naţional al Cooperaţiei ai cărui membri sunt numiţi de către Ministerul i.m.m.-urilor, acesta va avea sediul în Bucureşti şi oficii teritoriale în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, iar bugetul anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de Guvern la propunerea aceluiaşi ministru."

Se pune întrebarea dacă ultima prevedere nu este în totală contradicţie cu prima. Desigur că este. Se mai poate vorbi de conducere, de principii cu cel al autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative dacă structura de conducere este numită de un ministru, fără măcar un simulacru de alegeri? Ce autonomie este aceea în cae bugetul este aprobat de Guvern la propunerea unui ministru anume.

Prin art.88, "...ia fiinţă Comitetul consultativ al C.M.C. format din reprezentanţii administraţiei publice locale şi centrale ai federaţiilor şi uniunilor naţionale CENTROCOOP care au ca scop să se consulte şi să intervină în conflictele dintre cooperative pe calea concilierii şi arbitrajului.

Lasă impresia interesului pentru lărgirea participării. În realitate se urmăresc impunerea în sistemul de control al cooperaţiei a structurilor de putere politică alături de reprezentanţi ai cooperaţiei care, apoi să fie la rândul lor, subordonaţi politic, la fel cum s-a întâmplat în mişcarea sindicală din România unde, până la urmă, mulţi lideri sindicali au ajuns oameni politici susţinători tocmai a structurilor de puteri cu care, în mod firesc, trebuiau să lupte, sigur, la modul luptei de principii pentru cauza sindicaliştilor.

Pe de altă parte, este vorba de înfiinţarea unei noi structuri pseudojuridice care chiar dacă se cheamă consultativă, poate proceda la arbitraje, adică dictate şi tocmai pentru a ocoli adevărata justiţie.

Ce se poate arbitra dacă nu conflictele pe probleme de patrimoniu, proprietate, venituri etc. Este clar că se doreşte o subordonare pur şi p.s.d.-ist - politică a conducerii cooperaţiei. Dar nu numai atât. Prin art.82, se constituie fondul naţional de promovare şi dezvoltare a mişcării cooperatiste din o cotă anuală de 5% din profitul brut al cooperativelor şi o cotă de 20% din veniturile obţinute de cooperaţie din vânzările de active.

Dacă mai avem în vedere impozitul către stat de 25% şi t.v.a. de 19%, atunci se constată că sume enorme trec la stat sau la diverse structuri sub diferite forme făcând nerentabilă pentru sine cooperaţia. Este o idee diabolică prin care se încearcă falimentarea acestui sistem pentru ca patrimoniul şi resursele dobândite în 175 de activităţi să poată fi acaparate de structuri mafiopolitice de partid şi de stat care se doresc a fi infiltrate prin această ordonanţă în domeniul cooperaţiei, la fel cum s-a întâmplat cu multe din domeniile şi bunurile acumulate în această ţară de-a lungul timpului.

Şi toate acestea poate pentru că "...proprietatea societăţilor cooperative este privată", sum se stipulează la Cap.IV art.52 privind regimul juridic al bunurilor aflate în proprietatea societăţilor cooperative.

Toate acestea şi multe altele au determinat ca la 8 august, Consiliul de administraţie al Federalcoop Bistriţa-Năsăud să respingă cele mai multe dintre prevederile acestei ordonanţe. Probabil se vrea o cooperativă a clientelei politice. Niciodată minciuna nu a fost mai adevărată.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Becsek Garda Dezideriu. Se pregăteşte domnul deputat Cornel Boiangiu.

Domnul Becsek Garda Dezideriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul României, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Agriculturii încearcă accelerarea procesului de retrocedare a terenurilor agricole şi a celor cu vegetaţie forestieră.

Contrar acestor tendinţe, direcţiile şi ocoalele silvice fac tot posibilul ca să obstrucţioneze acest proces de retrocedare sau ca să impună, contar legii, încheierea unor contracte de administrare cu structurile aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor.

Astfel, reprezentanţii Ocolului silvic Câmpulung încearcă tergiversarea nejustificată a validării de către comisiile locale din Câmpulung, Albeştii de Muscel, Bughia de Jos, Lereşti şi Rucăr, interpretând în mod tendenţios greşit documentele depuse pe dramuri, pe autori de către urmaşii obştei moşnenilor câmpulungeni Negru-Vodă.

Subunitatea Regiei Naţionale a Pădurilor din zona Muscelului nu recunoaşte documentele referitoare la tabelul cu autorii anexat la sentinţa deciziunea nr.11911, eliberată de către autoritatea judecătorească la data de 3 august din 1944 şi aşezământul din anul 1933 eliberat de către Judecătoria de ocol Muscel, acte autentice eliberate de arhivele din Piteşti, legalizate şi timbrate.

Sunt cazuri când la intervenţia ministrului agriculturii, şefii de ocol ar trebui să pună în posesie pe proprietar, ei, însă, fiind sprijiniţi de unii funcţionari din Regia Naţională a Pădurilor, condiţionează retrocedarea pădurilor prin impunerea unor contracte de administrare nefavorabile chiar dacă acestea au înfiinţat structuri proprii.

Cazul cel mai elocvent este cel de la Ditrău, unde şefii de ocol din Gheorgheni, Tughe şi Borsec, contrar indicaţiilor domnului ministru Ilie Sârbu, au refuzat să pună în posesie pe cei îndreptăţiţi până când nu au semnat contract de administrare cu direcţia silvică Harghita.

Însă ei au refuzat să pedepsească pe pădurarii şi tehnicienii ocoalelor silvice aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor, prinşi cu furtul de masă lemnoasă, cum ar fi cazul domnului Blaga Florin de la Ocolul silvic Borsec.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Boiangiu. Se pregăteşte domnul Octavian Sadici.

Domnul Cornel Boiangiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mâine, 11 septembrie 2002, se împlineşte un an de la semnalul dat lumii întregi că unul dintre cei mai perfizi duşmani, terorismul, poate duce omenirea înapoi cu mii de ani.

Cele peste 3000 de victime din statul model şi garant al democraţiei mondiale, Statele Unite ale Americii, au cutremurat pe toţi cei care considerau că, după nazism şi comunism, lumea poate respira uşurată.

La 14 septembrie 2001, Uniunea Europeană a ţinut o zi de doliu fără precedent în istoria sa. Preşedintele în exerciţiu de atunci al Uniunii Europene, premierul belgian G. Verhofstadt, afirma: "Suntem cu toţii americani", cei 15 promiţând Statelor Unite ajutor pentru a-i găsi şi pedepsi pe autorii atentatelor.

România a reacţionat normal la acest pericol uriaş, solidarizându-se, alături de întreaga lume civilizată, cu Statele Unite, cu familiile şi rudele celor dispăruţi, din care nu puţini au fost americani de origine română.

S-au continuat astfel liniile de bază ale politicii României, concretizate prin dreptul de survol dat în 1999 trupelor NATO pentru curmarea crimelor de război comise de regimul Miloşevici, a acţiunilor României în acest sens în Bosnia şi Albania, în alte zone fierbinţi unde democraţia se cerea apărată de lumea civilizată contra crimei.

Astăzi soldaţii craioveni, oraş pe care-l reprezint în Parlamentul României şi pe care i-am însoţit la Gjirokaster, în Albania, în 1997 îşi pun în pericol din nou viaţa, alături de soldaţii americani, englezi şi germani, soldaţii altor naţiuni, cărora le este scumpă libertatea şi democraţia, reprezentând cu cinste România.

În calitate de deputat independent şi de vicepreşedinte al PNŢ Creştin Democrat, consider că Parlamentul României trebuie să reunească cele două Camere într-o şedinţă solemnă în ziua de 11 septembrie 2002 pentru a dovedi încă o dată lumii că România este împotriva crimei, pentru libertate şi democraţie, alături de marea naţiune americană, acum când din păcate unii încep să oscileze.

Dumnezeu să binecuvânteze România şi Statele Unite!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Octavian Sadici. Va urma domnul deputat Mihai Baciu.

Domnul Octavian Sadici:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Agricultura, ramură de bază a economiei naţionale s-a bucurat de rezultate remarcabile la unul din sectoarele cu cele mai vechi tradiţii, zootehnia.

Acest sector, în cea mai mare parte şi în toate vremurile, şi-a păstrat caracterul de activitate de bază a ţăranului român, asigurându-i existenţa.

Este important de remarcat faptul că ţăranul român, în mica sa proprietate creşte animale pentru a-şi acoperi necesarul personal şi totodată contribuie într-un procent destul de ridicat la asigurarea pieţei româneşti cu carne şi lapte.

Legea bugetului pe 2002 a lăsat ţăranului român să creadă că actualul Guvern a devenit generos, oferindu-i prime stimulative pentru unele produse: carne, lapte, cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, furaje, fructe şi altele.

Entuziasmul ţăranului român a fost îngenuncheat de către normele elaborate de către Ministerul Agriculturii, prin acei miniştri secretari de stat care au favorizat clientela lor politică.

Menţionez că domnul ex-ministru secretar de stat care a răspuns de problemele zootehniei româneşti a întocmit normele în favoarea marilor procesatori de carne şi lapte, printre aceştia numărându-se şi el. Normele sunt profitabile doar acestora, defavorizând micul producător care valorifică animalele în abatoarele lor şi discriminând în acelaşi timp micile unităţi de tăiere şi procesare, provocând astfel o concurenţă neloială.

Cum în judeţul Vaslui nu este atestat nici un abator, ci numai unităţi de tăiere şi procesare dăm posibilitatea acestor samsari să subjuge prin preţuri condiţionate pe ţăranul român, îndeosebi pe cei din judeţul Vaslui, atât de bântuiţi de sărăcie.

În aceeaşi situaţie se află şi atribuirea primelor la lapte, fiind condiţionată de înscrierea producătorilor în diferite asociaţii, încălcând drepturile şi libertăţile omului.

Aduc din nou în atenţia Guvernului discriminarea vădită între producătorii de lapte de la şes şi cei de la munte, fapt ce-i favorizează pe marii procesatori, cum ar fi firma Dorna.

De fapt, diferenţele de prime ajung în buzunarul procesatorului, nu în buzunarul producătorului, prin diminuarea preţului de achiziţie motivat de primă.

Şi cum problemele agriculturii ar merge pe făgaşul cel bun, Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor, pentru începerea sesiunii, primeşte în lucru, spre aprobare, de la Guvernul României Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de reţinere a câinilor periculoşi sau agresivi.

Ordonanţa de urgenţă este destul de "câinească", împotriva acestei specii canine care prevede exterminarea a patru rase de câini, ce afectează fondul genetic al acesteia.

De doi ani de zile cei aflaţi la putere nu au nimic a face decât să se joace de-a primarul Capitalei, câinele şi premierul sau de-a premierul, câinele şi primarul Capitalei, neglijând problemele grele ale agriculturii, cum ar fi seceta prelungită şi inundaţiile.

Prin cele prezentate, aduc la cunoştinţa actualei puteri şi a opiniei publice că Guvernul PSD nu se implică ferm în eradicarea artificiilor de corupţie din România.

Ca deputat al PRM solicit o angajare fermă actualului Guvern, îndeosebi a Ministerului Agriculturii, în soluţionarea acestor deficienţe care determină crearea unor mari prejudicii şi nemulţumiri în rândul populaţiei României, în special ţăranului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Am plăcerea să-l invit la microfon pe domnul deputat Mihai Baciu. Urmează domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc în plus pentru amabilitatea dumneavoastră dintotdeauna.

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că mă pregătisem iniţial să fac o declaraţie privind starea jalnică a sistemului de sănătate, cu deosebire a câtorva spitale importante din Iaşi care se află - repet - într-o stare jalnică, stare ce se va accentua o dată cu aplicarea noii măsuri a Guvernului privind trecerea acestor spitale pe spinarea bugetelor locale, şi aşa debile şi nenorocite. M-am răzgândit ascultând unele intervenţii de aici din sală, m-am răzgândit pentru că am citit şi presa de astăzi, am citit unele declaraţii ale liderilor PSD în care, iarăşi, sigur, este atacat şi demonizat Partidul Democrat, aşa încât revin asupra declaraţiei pe care vroiam să o fac şi mă voi referi în câteva cuvinte, scurt, aşa cum am eu obiceiul, la câteva chestiuni de politică generală, de poziţie a Partidului Democrat referitoare la unele chestiuni fierbinţi ale actualităţii politice.

Se ştie, şi presa a relatat pe larg că pe 30 - 31 august noi, Partidul Democrat, am avut două acţiuni foarte importante: Consiliul Naţional de Coordonare şi Conferinţa Naţională a Partidului Democrat la care au participat oameni foarte mulţi, a fost o manifestare impresionantă de solidaritate, unitate şi de adeziune a membrilor PD din toată ţara la principiile partidului nostru. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc, vreau să fiu foarte scurt şi să spun că în cele două acţiuni importante noi am aprobat câteva chestiuni pe care eu le consider semnificative în spectrul politic românesc din acest moment; este vorba de completarea obiectivului politic al partidului nostru şi, în al doilea rând, de lansare a temelor prioritare pe termen mediu şi lung până în 2004 ale Partidului Democrat, teme care împreună formează un program ce se constituie ca o alternativă reală la actuala guvernare.

Mă voi referi doar la primul aspect: completarea obiectivului politic. Dumneavoastră ştiţi foarte bine cum am completat noi obiectivul politic. Noi avem un program: politica oricărui partid politic serios autentic, România puternică, România social democrată. Acest program cuprinde, aşa cum este normal, principiile politice generale, principiile filozofice, inclusiv cele morale care prezidează funcţionarea Partidului Democrat, dar mai cuprinde şi altceva, nişte principii privind relaţiile cu alte partide. Aici am umblat noi şi am spus foarte clar şi am obţinut votul unanim al Consilului Naţional, anume: Partidul Democrat are ca ţintă fundamentală pentru 2004 înlăturarea PSD de la guvernare prin mijloace democratice şi a doua chestiune, noi, Partidul Democrat nu vom face nici un fel de alianţă şi nici un fel de colaborare, nici înainte, nici după alegerile din 2004 cu Partidul Social Democrat. Avem motive multe şi variate, motive temeinice, motive de natură politică, motive de natură morală, motive cunoscute de opinia publică românească în mare parte. Sunt atât de multe aceste motive care sunt tot atâtea tare ale actualului partid de guvernământ, încât, iată, am notat aici câteva pentru că nu le ţin minte nici eu pe de rost cât de multe sunt: corupţia, clientelismul, visul de a fi partid stat, subordonarea justiţiei, administraţiei publice şi nu în ultimul rând sărăcia tot mai accentuată a populaţiei. Nu mai intru în detalii, cunoaşteţi cu toţii aceste tare ale partidului de guvernământ.

Dar ceea ce ne-a împins pe noi şi mai ales a determinat acea masă de 6.000 de oameni din Sala Palatului să voteze această propunere a noastră au fost două motive: unul de natură politică şi unul de natură morală.

De natură politică, de natură doctrinară: motivul care diferenţiază foarte puternic şi clar Partidul Democrat de Partidul Social Democrat, anume că Partidul Social Democrat iarăşi şi iarăşi încearcă să ducă la spate sau să neglijeze problema proprietăţii. Preşedintele PSD a afirmat textual: "Pentru noi prioritar în acest moment nu este proprietatea, ci munca". Cine spune că munca nu este importantă? Dintotdeauna munca a fost importantă şi orice partid politic serios are cultul muncii şi promovează un asemenea cult, dar pe de altă parte a scoate în faţă exclusiv acest cult al muncii, a crea un mit al muncii în acest moment pentru a ascunde celălalt mit mai important, care este mitul proprietăţii, înseamnă ceea ce vă spuneam, înseamnă deosebirea foarte clară între noi, Partidul Democrat, ca partid social democrat modern, european şi partidul de guvernământ care, ca şi partidele - şi nu vă mai spun care - au ridicat în cer, au ridicat la mare înălţime munca tocmai pentru a distruge proprietatea.

Comunismul este exemplul cel mai semnificativ, a lăudat permanent munca tocmai pentru a distruge proprietatea şi ştiţi unde s-a ajuns.

Al doilea motiv, de ordin moral care ne-a îndemnat pe noi şi a determinat pe cei 6.000 de oameni să voteze modificarea obiectivului politic este următorul: preşedintele PSD a îndemnat la cruciadă împotriva PD-ului, a îndemnat în mod public la destructurarea organizaţiilor teritoriale ale Partidului Democrat. Cei care sunteţi în sală, eu zic că toţi, dacă nu majoritatea, ştiţi ce înseamnă o cruciadă şi ca să mai dezgheţăm puţin atmosfera, deşi suntem cam puţini aici, noi, toţi, vă amintesc că o cruciadă însemna următorul lucru: Papa de atunci, într-un loc frumos şi însorit, cum ar fi Snagovul la noi, de exemplu, îndemna la luptă împotriva necredincioşilor. Masele mari populare sigur credeau. Se adunau, porneau la luptă, dar în fruntea lor se situau baronii, baronii conduceau masele, îi învingeau pe necredincioşi, după care baronii îşi rupeau câte o feudă: unul devenea rege, unul duce, unul marchiz şi aşa mai departe, iar cei care-i urmau pe baroni în cruciadă la îndemnul patriei rămâneau aceiaşi pricăjiţi, aceiaşi vai de capul lor, ca şi până atunci. Acesta este tipul de cruciadă la care îndeamnă preşedintele PSD, ba chiar am înţeles că a îndemnat şi copiii la cruciadă, a existat în istorie şi o cruciadă a copiilor în care au murit mulţi nevinovaţi sau majoritatea, o cruciadă a copiilor, un îndemn la această cruciadă de tipul şcolii de tineret de la Amara, dacă nu mă înşel.

Aşa încât, iată un motiv moral foarte puternic care ne-a îndemnat pe noi să completăm obiectivul politic şi vreau să închei spunându-vă următorul lucru şi acesta este mesajul cel mai important al intervenţiei mele de astăzi. Şi presa şi partidele de opoziţie, dar nu numai ele, şi populaţia, în mare parte, consideră deja Partidul Social Democrat ca un partid al corupţiei, al clientelismului şi aşa mai departe.

Noi îl considerăm la fel, dar vreau să dau citire unui citat, să dau citire unui pasaj din documentul care a stat la baza a ceea ce am făcut noi zilele în care ne-am adunat aici la Bucureşti.

"Realităţile prezentate mai sus - citesc din acest document, se referă la realităţile care au întemeiat schimbarea obiectului politic, corupţia şi celelate - nu vizează electoratul PSD sau simplii membrii ai acestui partid, oameni care trăiesc la fel de rău ca cei mai mulţi dintre români, oameni pe care nu-i putem suspecta de rea-credinţă. Problema incompatibilităţii noastre cu PSD este legată de structurile de putere politică ale PSD care, atât la nivel central, cât şi la nivel local au devenit adevărate construcţii de tip mafiot care controlează şi dirijează în interes de grup restrâns viaţa economică şi socială a ţării şi a localităţilor". Despre aceasta este vorba, stimaţi colegi, şi dumneavoastră, cei aflători aici în sală, deputaţii PSD care, în mare majoritate veniţi şi vă faceţi cinstit aici datoria, ştiţi foarte bine că, în spatele dumneavoastră, cei pe care partidul i-a numit, nu au fost aleşi de populaţie, aşa-numiţii baroni locali, îşi taie adevărate feude acum, marchează terenul, dumneavoastră când plecaţi de aici unii veţi fi şomeri, iar ei acumulează putere, bogăţie, în numele Partidului Social Democrat, compromiţând partidul dumneavoastră.

De aceea, avem temeiul şi politic şi moral să completăm obiectivul nostru politic aşa cum a fost.

Şi închei spunându-vă că, din citatul pe care l-am dat, lansez sau adresez un mesaj serios şi sincer majorităţii membrilor PSD din ţară, care nu sunt nici bogaţi, nici baroni, nici corupţi, nici nu fac parte din clientela politică, sunt oameni necăjiţi, sunt oameni care abia o duc de azi pe mâine. Noi nu luptăm împotriva lor, nu luptăm împotriva membrilor şi electoratului Partidul Social Democrat, cel cinstit şi mare, noi luptăm împotriva structurilor de putere ale acestui partid pe care le considerăm, aşa cum v-am spus, ca fiind de tip mafiot, corupte şi aşa mai departe. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit astăzi. Dacă mă aude cineva, suntem foarte puţini, dar să sperăm că voi fi totuşi auzit.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru că ne-aţi mai luminat cu mesajele PD-ului.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Pledoarie pentru meseria de dascăl".

Şcoala românească s-a bucurat şi se bucură, prin rezultatele obţinute de absolvenţii săi, de o deosebită apreciere, statut pe care l-a obţinut datorită muncii pline de abnegaţie a generaţiilor de dascăli.

Prin munca de zi cu zi, oră de oră, clipă de clipă, dascălul transmite noi cunoştinţe, instruieşte, conduce, ajută, controlează, stimulează şi nu în ultimul rând educă elevii, îndeplinind importantul rol de formator.

Prin fiecare lecţie, prin fiecare intonaţie în glas, prin fiecare gest al său, el îl determină pe elev să înţeleagă importanţa necesităţii însuşirii de noi cunoştinţe, îi dezvoltă dragostea pentru muncă sau îl educă în spiritul iubirii de neam şi de patrie.

Nu mi-am propus să ţin o pledoarie prin care să scot în evidenţă importanţa muncii de dascăl, dar am ţinut o dată în plus să subliniez faptul că fără un dascăl deosebit calitatea actului de învăţare, educare are de suferit. Fiecare copil şi în special fiecare fetiţă nu cred să nu se fi jucat la vârste fragede cu păpuşile şi în jocurile lor să se joace de-a şcoala.

Atunci când ajung în primele clase primare, îşi aleg ca model de viaţă învăţătoarea sau eventual învăţătorul şi se străduiesc să înveţe tot mai bine, pentru a putea şi ei ca într-o bună zi să devină dascăli sau dăscăliţe.

Şi, totuşi, pe măsură ce creşte în vârstă şi se apropie de finalizarea studiilor liceale, aspiraţiile lor se îndepărtează tot mai mult de cele iniţiale. Nu mai vor să mai fie dascăli, educatoare, învăţătoare sau profesori, ci avocat, economist, informatician sau funcţionar bancar. De ce? Fiindcă maturizându-se şi dând piept cu greutăţile vieţii, sunt în stare să aprecieze salariile de mizerie pe care le primesc dascălii şi se îndreaptă spre alte sectoare mai bine retribuite.

Alegerea profesiunii este una din problemele de maximă importanţă pentru tineri şi, ca atare, elita liceelor şi colegiilor naţionale, la absolvire, se îndreaptă spre alte profesiuni şi nu spre cele didactice, chiar dacă în suflet vor rămâne dorinţe neîmplinite. Acestea sunt gândurile care ne-au trecut prin minte atunci când, în urma concursului de titularizare în învăţământ din luna iulie 2002, o treime, aproape 9.000 din cei 28.000 de participanţi nu au reuşit să obţină note de minimum 5. Lăsând la o parte faptul că o serie de rezultate proaste se datoresc unor cunoştinţe sumare de metodică şi lipsei de experienţă pedagogică, apreciez că dascălii de note 5 sau mai mici decât aceasta sunt, de fapt, elevii şi studenţii de ieri, de note în jur de 5 şi care nu au avut forţa să se califice pentru alte profesiuni mai bine plătite pe piaţa muncii.

Dar, despre cei care nu au avut curajul să se prezinte la examenul de titularizare, fiindcă ştiau exact ce valoare au, despre cei necalificaţi, în formare sau un absolvent mediocru al unui liceu de construcţii sau agricol, ce putem spune?!

Mă deranjează măsurile preconizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la început de an şcolar, de a transforma suplinitorii în zilieri, în oameni fără carte de muncă şi fără a se bucura de drepturile pe care le asigură calitatea de angajat şi, ca atare, consider că trebuie să găsim cauza, să punem degetul pe rană.

Apreciz că aceasta este o politică salarială păguboasă care se duce, în general, în domeniul bugetar şi în special cu slujitorii şcolii.

Regimul comunist nu a înţeles acest lucru, dar nu am explicaţie de ce actualul regim instaurat după 1990, indiferent cine a fost la guvernare, şi condus numai de prim-miniştrii profesori universitari, de ce nu înţelege?!

Până când Guvernul şi primul-ministru nu va înţelege că este imperios necesar ca cei mai buni reprezentanţi ai unei promoţii să fie atraşi la catedră şi în acest scop să se ia măsuri concrete, fruntaşii noilor generaţii nu se vor îndrepta spre facultăţi didactice.

Numai cu ei la catedră vom putea scoate pe piaţa muncii cetăţeni pregătiţi exemplar profesional, cu înalte calităţi morale. Soluţia stă în mâinile noastre.

Luptaţi, doamnă ministru al educaţiei şi cercetării, pentru glisarea grilei de salarizare a învăţământului spre valori care să asigure tuturor slujitorilor şcolii o viaţă decentă şi demnă şi atunci va dispare industria meditaţiilor şi va creşte calitatea actului de învăţare. Grupul parlamentar al Partidului România Mare vă va susţine!

La început de an şcolar, de la microfonul Camerei Deputaţilor, adresez tuturor dascălilor urarea de sănătate, putere de muncă, speranţa că măcar de această dată guvernanţii vor înţelege şi vor aprecia greutatea şi importanţa muncii lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Invit următorii vorbitori - mai sunt şase înscrişi - să concentreze mai mult intervenţia.

Domnul Emil Crişan, urmează domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Emil Crişan:

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Situaţia şcolilor în Munţii Apuseni, pericol de amplificare a analfabetismului".

"Conform unei hotărâri, cel puţin ciudate a Inspectoratului Judeţean Alba, începând cu noul an şcolar 2002 - 2003, ca urmare a promovării unui program de comasare a unor şcoli din judeţ, ciclul gimnazial al Şcolii generale din Satul Buninginea, aparţinător de Comuna Ciuruleasa se vrea a fi desfiinţat, provocând mari nemulţumiri în rândul autorităţilor locale şi mai ales părinţilor.

Este strigător la cer să auzim că tocmai aici, în Munţii Apuseni, se admite desfiinţarea unor şcoli, mai ales că distanţele pe care le parcurg elevii sunt incredibil de mari şi situaţia mijloacelor de transport şi a drumurilor este deplorabilă". Consemnează cotidianul "Unirea", ce apare în judeţul Alba.

Nu există decât un singur drum şi acesta este neasfaltat spre şcoală, care pe timp de iarnă sau pe timp ploios devine impracticabil. Marea majoritate a copiilor circulă pe poteci de picior, prin păduri şi locuri periculoase, noroaie sau iarna, zăpezi mari, când părinţii pornesc din deal cu boii care trag buşteni prin zăpadă pentru a face cărări.

Sunt copii care parcurg 14 Km zilnic pe jos, prin zăpezi sau noroaie şi, dacă şcoala s-ar desfiinţa, distanţa ar creşte cu mai mulţi Km, transportul cu microbuze, cum vehiculează Inspectoratul şcolar judeţean Alba ideea, este demn de o telenovelă, deoarece pe timp de iarnă nu se poate circula pe drumul satului.

Vestea desfiinţării şcolii din Buninginea a revoltat părinţii care au înaintat un memoriu la Biroul parlamentar din Abrud, în atenţia subsemnatului, memoriu care a fost trimis cu rugămintea de rezolvare favorabilă, în sensul dorinţei semnatarilor, în număr de 93 de persoane, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, sub numărul de înregistrare 148 din 30.07.2002, fără a primi până la această dată nici un răspuns, fapt care m-a determinat să adresez ieri, 09.09.2002 o interpelare doamnei ministru al educaţiei şi cercetării Ecaterina Andronescu.

Memoriul părinţilor devine uneori o sensibilă implorare către cei care hotărăsc soarta învăţământului în judeţul Alba.

"De la copilul mic, care nu ştie să citească încă, şi până la cel mai bătrân om din sat, în numele lui Dumnezeu, vă rugăm lăsaţi-ne şcoala, să aibă copiii şi nepoţii noştri unde învăţa.

Dacă nimeni nu vrea să audă dorinţa noastră, singura cale este să ţinem copiii acasă, să stea la oi ori la vaci, unde sunt destule şi patru clase, căci oricum sunt destui tineri cu licee şi facultăţi, meseriaşi destoinici care stau şi trudesc la sat pentru a trăi de azi pe mâine.

Dacă nimeni nu vrea să ne audă, copiii noştri pot fi trecuţi la rubrica abandon şcolar", îşi încheie cei 93 de semnatari memoriul.

Au mai rămas doar cinci zile până la începerea noului an şcolar, perioadă în care Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate aduce liniştea în sufletul acestor moţi, răspunzând favorabil intervenţiilor mele în acest sens.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Costel Ionescu.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Se împlinesc 130 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu. Ca în fiecare an, la început de toamnă, şi anul acesta, la Ţebea s-a organizat sărbătoarea naţională dedicată marelui luptător pentru dreptate şi libertate.

Din păcate, această sărbătoare a fost umbrită de câteva gesturi sfidătoare la adresa participanţilor la acest eveniment.

Mai întâi a fost comunicatul prefectului de Hunedoara Aurelian Calistru Seraficeanu către partidele politice, prin care acesta interzicea reprezentanţilor partidelor politice să ia cuvântul la această manifestare.

În politica lor de acaparare a tot ce există în această ţară, reprezentanţii puterii s-au gândit să acapareze şi această sărbătoare. Au avut voie să ia cuvântul doar reprezentanţii puterii. Nu-i satură, doamne, pe aceşti impostori ajunşi vremelnic la putere? După ce au dat laptele şi cornul pentru elevi, din dorinţa de a-şi arăta neţărmurita mărinimie, acum se luptă să-şi însuşească afacerea pentru ei. După ce au promis rechizite şcolare gratuite pentru copiii săraci, au transformat şi această acţiune într-o afacere profitabilă pentru PSD.

Acum şi sărbătoarea dedicată memoriei Crăişorul Munţilor doresc să devină o afacere PSD, deşi la manifestare au participat o serie de parlamentari ai Partidului România Mare din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiş, Cluj şi o mulţime de membri şi simpatizanţi ai Partidului România Mare, deşi au mai participat parlamentari ai altor formaţiuni politice, chiar reprezentanţi ai unor formaţiuni politice care nu fac parte din Parlament, aceştia nu au avut voie să ia cuvântul, pentru că aşa a vrut prefectul PSD de Hunedoara.

Un alt moment neplăcut al acestei sărbători a fost modul de-a dreptul jignitor cu care a tratat Guvernul României evenimentul de le Ţebea. Din partea Guvernului a participat doar un secretar de stat care s-a apropiat de microfon şi a îngăimat câteva cuvinte. Oare aceasta merită românii din partea guvernării PSD? Un corn şi un pahar de lapte?!

Oare aceasta merită românii din partea guvernării PSD? Ciocu’ mic şi pumnu-n gură?!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Costel Ionescu, urmează domnul Emil Rus.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică este intitulată "Corupţia şi mafia din pieţele agroalimentare în creştere generează un atentat la siguranţa alimentaţiei populaţiei".

Politicile economice adoptate de către toate guvernele post-decembriste au fost gândite şi puse în practică în favoarea clientelei lor politice şi nu a omului de rând, ca simplu contribuabil la bugetul statului.

Metodele folosite pentru demolarea economiei reale şi creşterea concomitentă şi continuă a economiei subterane au evidenţiat numeroase acte de corupţie în toate domeniile de activitate.

Aceste efecte au condus la sărăcirea populaţiei la cifre aberante, sărăcia ajungând la peste 65% din populaţia ţării, aspect ce pune în pericol siguranţa fiinţei noastre naţionale.

Traversăm o perioadă în care România bate recordul la numărul şi mărimea impozitelor, tocmai pentru a contrabalansa efectele economiei subterane. Se poate afirma că trăim în ţara lui "Impozit Vodă", în care toţi perceptorii sunt la modă.

În economia reală, colectarea impozitelor datorate de către agenţii economici se face într-o proporţie de circa 70%, pentru că marii datornici ai clientelei politice sunt iertaţi prin diverse inginerii financiare laborioase. Numai cetăţeanul de rând nu este iertat, pentru că guvernanţii au grijă, spre exemplu, să crească preţul de vânzare al combustibililor (astfel, benzina, de la 6.500 de lei/litrul la poarta rafinăriei, ajunge la circa 22.000 de lei/litrul la staţii, prin adăugarea unor numeroase taxe şi accize), să colecteze, de asemenea, impozitele din meditaţiile profesorilor, precum şi din pensii.

Strategiile economice în perioada ultimilor 12 ani au avut acelaşi scop: au luat de la majoritatea populaţiei sărace şi au dat celor bogaţi. Se ştie că biotopul României poate asigura hrană pentru o populaţie de peste 70 de milioane de locuitori, faţă de situaţia actuală, în care peste 75% din producţia agroalimentară se importă. România a devenit astfel, în ultimii 12 ani, din producător important de produse agroalimentare, o piaţă de desfacere ce este în continuă creştere.

Colectarea taxelor şi impozitelor se face pe baza agenţilor economici, aspect ce s-a constatat, în special, în pieţele agroalimentare. Economia subterană, în creştere vizibilă, se manifestă cu precădere în toate pieţele cu produse agroalimentare, inclusiv din Târgovişte, aspect ce se generalizează şi în pieţele agroalimentare din ţară.

Problemele constatate. Astfel, în prezenţa factorilor responsabili din pieţe, s-au evidenţiat următoarele aspecte:

1. Comercianţii produselor agroalimentare sunt producători cu certificate de producători, în baza Hotărârii guvernamentale nr. 661/2001 sau/şi posedă documente de existenţă a unor societăţi comerciale sau asociaţii familiale. Peste 85% dintre comercianţi îşi desfăşoară activitatea pe baza certificatului de producător eliberat de către primării, prin achitarea unei taxe modice, cuprinse între 50 şi 250 de mii de lei pe an.

Situaţia ar fi normală, conform documentelor prezentate de administraţia pieţelor, dar din formularul certificatului de producător nu se cunoaşte ce suprafaţă de teren cultivă producătorul, precum şi producţia agricolă estimată. Unii dintre aşa-zişii producători vând continuu un an întreg, poate zeci sau sute de tone de produse agricole ca: varză, castraveţi, ardei, vinete, ceapă, porumb, pepeni sau brazi.

În acest context, înseamnă că toţi aşa-zişii producători sunt proprietari de moşii care se întind din zona de câmpie în zona de deal şi chiar în zona de munte. Atunci, se poate concluziona că agricultura este foarte înfloritoare, au apărut adevăraţii moşieri, deci, nu sunt necesare măsuri concrete de sprijinire, prin subvenţionare de la stat, a agriculturii.

Situaţia concretă, însă, din pieţele agroalimentare este total diferită de concluzia exprimată anterior. Foarte multe certificate de producător se eliberează pentru diverse persoane care nu pot să dovedească că au suprafeţe de teren arabil cultivate sau dacă au, sunt total insuficiente faţă de cantităţile de zeci de tone de produse pe care le comercializează în pieţe. În acest sens, din punct de vedere juridic, certificatul de producător este nul, rămânând numai calitatea de comerciant, aspect ce trebuie dovedit prin documente corespunzătoare, eliberate de către organele competente ale statului.

In acest fel, aşa-numitul producător, practic este comerciant, fără să plătească către bugetul centralizat al statului impozitele cuvenite pentru oricare comerciant, cu atât mai mult cu cât adaosul comercial ajunge până la 70-80%. Din această analiză rezultă clar că organele abilitate ale statului şi, în mod special primăriile, au eliberat certificate de producător fără să cerceteze temeinic situaţiile concrete din teren. Aceste situaţii reprezintă cazuri evidente de corupţie locală şi evaziune fiscală care generează eludarea legilor statului, cu prejudicii imense asupra bugetului şi conduce la favorizarea şi îmbogăţirea rapidă a anumitor cetăţeni pe căi concret ilicite.

2. Al doilea caz îl reprezintă comercianţii încadraţi în asociaţii familiale şi societăţi cu documente de provenienţă, dar suntem rezervaţi în aprecierea cantităţilor de produse agroalimentare trecute în documentele contabile, faţă de cele comercializate pe tarabe. Acest lucru se explică prin faptul că, în general, comercianţii cumpără de la producători produsele agricole în sistem en-gros, în vederea vânzării en-detail, prin măsurare cu ajutorul celui mai vechi cântar care poartă numele de "ochiometru". Produsele agroalimentare se valorifică totuşi en-detail, prin cântărire, operaţiune care se doreşte de către cetăţeanul cumpărător să fie cât mai corectă.

3. Existenţa corupţiei şi a evaziunii fiscale din pieţele agroalimentare se explică şi prin necunoaşterea cadrului legislativ, pe de o parte, de către organele abilitate ale statului, precum şi prin indiferenţa factorilor responsabili de a aplica legile în vigoare. Am constat pe viu, în Târgovişte, spre surprindere, că nu se cunoaşte şi nu se doreşte să se cunoască Legea privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi alimentare în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/8 februarie a.c. În art. 14 din această lege se arată: "Pentru protejarea pieţei interne se stabilesc preţuri-prag prin ordine comune elaborate de Ministerul Agriculturii şi Ministerul de Finanţe". Acest aspect foarte important este complet ignorat de către actualii guvernanţi deoarece aceştia nu sunt interesaţi de scăderea dramatică a nivelului de trai al cetăţenilor României.

Partidul România Mare consideră că este absolut necesară respectarea art. 14 deoarece limitează morişca nebună a preţurilor produselor agroalimentare, preţuri care acum se stabilesc haotic, cu mult peste preţul-prag prevăzut de lege şi, bineînţeles, cu mult peste puterea de cumpărare a majorităţii populaţiei.

În concluzie, în corpul Legii privind organizarea şi funcţionarea produselor agricole şi alimentare există articole prin care organele abilitate ale statului pot lua măsuri de stopare a preţurilor aberante ale produselor ce ţin de cea mai importantă şi elementară, nevoia de hrană. Ignorarea cu bună ştiinţă de către unii primari, împreună cu comisiile de pe lângă primării, a obligaţiei de verificare la faţa locului a suprafeţelor cultivate de către producători constituie acte clare de corupţie, deosebit de grave, cu impact major, ce conduc la degradarea sănătăţii întregii populaţii.

În opinia Partidului România Mare, aceste aspecte, care, de altfel, sunt generale în toate pieţele agroalimentare din România, trebuie analizate atent de către organele abilitate ale statului, cauzele care au generat aceste efecte dezastruoase pentru populaţie şi imediat luate măsuri de intrare în legalitate, în scopul combaterii corupţiei şi evaziunii fiscale de către cei care guvernează ţara şi care atentează astfel asupra fibrei biologice a poporului român. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Nu avem procedură în timpul declaraţiilor politice, îmi pare foarte rău! Pentru declaraţiile politice nu există asemenea prevedere de procedură parlamentară!

Voci din sală:

Uitaţi-vă la art. 177, există!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă referiţi la timp, probabil? Avem acceptul conducerii Camerei.

Poftiţi, domnule Emil Rus. Va urma domnul Raj Tunaru.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să fac o declaraţie politică despre corupţie şi anticorupţie în România.

Toată lumea a căzut de acord că în România este corupţie, efectele ei sunt suportate cu mare greutate, mai ales de către cei care au ajuns sub pragul de sărăcie. Existenţa corupţiei o recunoaşte şi Executivul, dar nu dovedeşte că avem corupţi. Legislativul a venit cu acea creaţie, intitulată: "Parchetul Naţional Anticorupţie".

Fiinţarea acestuia se lasă mult aşteptată şi "Măria Sa Comisionul" şi "Domniţa Şpagă" îşi trăiesc traiul înconjuraţi de tot felul de programe, care de care mai noi şi mai ilustrate: programe de guvernare, programe de protecţie socială, programe de intrare în structurile euroatlantice şi chiar programe anticorupţie.

Realitatea este cea pe care o ştim. Privatizări frauduloase sunt? Sunt! Economie subterană este? Este! Trafic de influenţă? Cât vrei! Clientelism politic? Cu nemiluita! Păi, nu este România "ţara tuturor posibilităţilor"? Este!

Afaceri se fac, fireşte, până şi cu manualele şi rechizitele şcolare. Ce să vă mai vorbim de acţiunea "laptele şi cornul"? Ea a fost câştigată, in corpore, de către baronii judeţului, ai domnului Năstase, de parcă ar fi fost pusă la cale în laboratoarele propagandei lui Dâncu, aşa s-a potrivit de bine! "Cornul şi laptele" este o "epocală realizare", trâmbiţată pe orizontală şi pe verticală!

Cum şi când şi cui să-i aduci aminte de promisiunile din campania electorală? Unde sunt locurile de muncă, unde sunt salariile decente, unde sunt pensiile mulţumitoare după decenii de muncă, unde sunt şoselele şi autostrăzile, unde sunt miile de apartamente pentru tineri (alţii decât fii baronilor)? E tragic că lumea se bucură de penibile fârâmituri!

Dar ce să mai lungim vorba? Toate merg ca pe roate: avem corupţie, dar avem şi anticorupţie, vorba poetului: "Pe pământ avem de toate!"

De fapt, între corupţie şi anticorupţie nu este o relaţie antagonică decât pe plan declarativ. Pe planul faptelor, existenţa şi condiţionarea evolutivă a celor două laturi este una armonioasă.

Şi dacă toate acestea sunt, ce să mai facă Opoziţia? Fie să se zbată ca peştele pe uscat, fie să respecte îndemnul "complice" al domnului ministru, şi anume: "Ciocul mic, în interesul sănătăţii personale!"

Altfel, se ajunge pe gura străinătăţii, a domnului Bruce Jackson, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Alexandru Raj Tunaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi fac din nou datoria faţă de poporul român şi trag din nou semnalul de alarmă, atât pentru dumneavoastră, colegii mei, cât şi pentru guvernanţii acestei ţări, dar, în special, pentru cei care l-au votat pe tri-nebunul, sectantul, evazionistul şi măscărăciul naţional V.C. Tudor. (Vociferări în Grupul parlamentar PRM.) Şi care s-au înşelat amarnic!

Iată că ceea ce spuneam eu, din noiembrie 2001, când am divorţat de acest Satana cu chip de om, s-a dovedit şi au fost confirmate aceste voci ale mele de către doi mari diplomaţi americani, în special de domnul Bruce Jackson, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO. Îi mulţumesc din suflet domnului Jackson, eu şi aproximativ 20 de mii de tineri ai Partidului Tineretului, pe care, cu onoare şi drag, îl reprezint. Îi mulţumim pentru curajul, sinceritatea şi seriozitatea politică de care a dat dovadă şi îl asigurăm că în 2004, tineretul din România nu va mai muşca momeala din 2000, întinsă de acest Satana cu chip de om şi nu va mai vota cu extremistul, rasistul, xenofobul, antisemitul şi, nu în ultimul rând, tri-nebunul C.V. Tudor. (Vociferări în rândurile Grupului parlamentar PRM.)

Îl asigur pe C.V. Tudor, pe "maiorii" şi toate piticanele, la propriu şi la figurat, că Partidul Tineretului a fost înfiinţat de mine şi de nimeni altcineva, împreună cu alţi aproximativ 20 de mii de tineri din România, majoritatea covârşitoare de 99%, nefăcând politică până în prezent. Acest partid a luat fiinţă tocmai din ideea şi întrebarea retorică pe care şi-o punea domnul preşedinte al Comitetului SUA pentru NATO, domnul Jackson, cum de au putut românii să-l voteze pe acest extremist, xenofob, rasist, sectant şi, nu în ultimul rând, tri-nebun? (Vociferări în Grupul parlamentar PRM.)

În 2004, tinerii din România şi diaspora au partidul lor şi vor vota cu ei, pentru ei, şi nu se vor mai lăsa minţiţi şi amăgiţi de acest sectant, care este disperat că odată cu intrarea României în NATO şansele lui de a "pune mâna" pe preşedenţia ţării se reduc la zero.

În numele meu şi al celor ce mi-au dat votul lor de încredere, adică, al membrilor Partidului Tinerilor, dar, nu în ultimul rând, al fraţilor, părinţilor şi bunicilor acestor tineri, vă mulţumim că aţi continuat cele spuse de mine de nenumărate ori şi Dumnezeu să vă ajute! (Vociferări ale deputaţilor PRM.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Înainte de a-mi prezenta şi eu declaraţia politică, am o solicitare din partea domnului deputat Sever Meşca, să facă un anunţ. Şi, am înţeles, şi a domnului deputat Ilie Neacşu. Vă rog, poftiţi.

(În sală, domnul deputat Alexandru Raj Tunaru este interpelat de deputaţi PRM.)

Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală):

Asta nu e nimic, o să vedeţi ce urmează, măi!

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnule Raj, vă rog foarte mult, aţi spus ceea ce aţi spus la microfonul Parlamentului, nici nu era cazul să faceţi asemenea afirmaţii, nu încercaţi discuţii în sală! Vă rog frumos, luaţi loc!

Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală):

Nu este posibil ca sub preşedenţia dumneavoastră, astăzi, să fiu înjurat în halul ăsta din sală! În Parlamentului României! Să vă spună colegii de la PSD!

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu ştiu dacă e adevărat, dar întrebaţi-vă în primul rând pe dumneavoastră de ce!

Domnul Alexandru Raj Tunaru (din sală):

Mulţumesc. Aveam altă impresie despre dumneavoastră.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă rog, poftiţi, domnule Meşca.

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să vă anunţ că, începând de astăzi, sunt membru al Partidului Socialist Român, un partid înfiinţat în 1992 şi reînscris la tribunal în 1996. Începând de astăzi voi reprezenta interesele acestui partid şi voi fi promotorul punctelor de vedere ale acestui partid. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Neacşu.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi eu am obligaţia morală şi procedurală să vă informez că independenţa mea politică, care a durat în jur de 6 luni, se sfârşeşte astăzi. Vreau să mulţumesc Grupul parlamentar al PSD, care m-a găzduit în Camera Deputaţilor.

Începând de astăzi, reprezint Partidul Socialist Român în Parlamentul României. Sunt convins că vom colabora fructuos în continuare, aşa cum am colaborat şi până acum, şi sunt convins că vom apăra interesele celor care ne-au trimis aici. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Întâmplarea face ca, în situaţia în care, după cum este cunoscut, regulamentar, nu există drept la replică la declaraţii politice. Totuşi, textul meu va da unele răspunsuri la acele afirmaţii, pe care nu vreau să le cataloghez, ale predecesorului.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

În zilele în care Preşedintele Bush încearcă să câştige aliaţi pentru preconizata acţiune militară în Irak, fostul conducător al Misiunii ONU pentru dezarmare în această ţară, Scott Ritter, declară că nu există absolut nici o dovadă care să justifice această acţiune. "Ţara mea este pe punctul de a comite o greşeală istorică!", declară americanul, care şi-a prezentat o demisie de onoare.

Acest fapt este extrem de semnificativ pentru o anumită tendinţă a politicii americane actuale. Respingând lecţia solidarităţii internaţionale, care ar fi trebuit desprinsă din tragedia de la 11 septembrie, Statele Unite tind să adoptate o politică din ce în ce mai radicală şi mai puţin atentă la rezervele comunităţii internaţionale.

America este statul care a blocat Acordul de la Kyoto, acord vital pentru sănătatea întregii planete. America este statul care refuză jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale şi care refuză să se supună rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. În fine, America este statul care, în acest moment, este dispus să-şi asume o acţiune militară unilaterală în Irak, în ciuda opoziţiei întregii comunităţi internaţionale.

Să fiu bine înţeles, partidul în numele căruia vorbesc, Partidul România Mare, este un prieten şi un admirator al poporului american. În acelaşi timp, Partidul România Mare este adeptul unei alianţe strategice cu Statele Unite, în numele interesului naţional.

În ciuda acestei apropieri sufleteşti şi politice, nu putem să nu observăm, cu obiectivitate, că există o anumită doză de suficienţă şi de ignoranţă în demersurile externe ale unor politicieni americani. Un exemplu edificator, care priveşte în mod direct România, este recenta declaraţie a preşedintelui Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson. Domnul Jackson a declarat că nu poate înţelege de ce 20% dintre români sprijină Partidul România Mare, sugerând că, in acest fel, citez: "Românii se culcă cu duşmanii Statele Unite!"

Ţinând cont de faptul că aceste declaraţii au fost făcute în calitatea sa de persoană publică, Partidul România Mare nu poate decât să-şi exprime consternarea faţă de o asemenea ieşire, atipică pentru uzanţele politicii internaţionale. Ca reprezentant al unui organism NATO, domnul Jackson nu are ce reproşa unui partid care a semnat documentele politice de sprijinire a integrării în Organizaţia Nord-Atlantică şi care s-a declarat în nenumărate rânduri pentru extinderea organizaţiei.

Desigur, înţelegem întru totul faptul că domnul Jackson, citez: "Nu înţelege succesul Partidul România Mare!" Şi aceasta, pentru că înţelegerea specificului unei ţări nu poate fi rodul unei vizite de câteva zile, nu poţi sesiza de la Washington neîmplinirile şi suferinţele de un secol ale unei naţiuni, la fel de bine cum nu poţi percepe specificul unei zone atât de delicate precum cea a Balcanilor.

Pe lângă faptul că numind Partidul România Mare "extremist", domnul Jackson comite o evidentă eroare, care nu poate fi în nici un fel sprijinită de probe, domnia sa se amestecă vădit în problemele politice ale României, sugerând electoratului român opţiuni dezirabile şi jignind electoratul Partidului România Mare prin metafore îndoielnice.

Iată de ce am început prin a remarca poziţia uşor agresivă a Americii în politica externă, pentru că ea nu se referă doar la Partidul România Mare, ci la întreaga comunitate internaţională, în rândul căreia se găsesc aliaţii tradiţionali, precum Berlinul, Parisul, Tokio.

Problema esenţială nu este, totuşi, aceasta. În fond, domnul Jackson este un oaspete vremelnic, care ia de bune informaţiile care i se oferă, transformându-se în agent electoral, după cum a demonstrat-o satisfacţia cu care unii reprezentanţi ai partidului de guvernământ au întâmpinat declaraţiile sale. Problema estenţială este disponibilitatea unor adversari politici de a compromite în plan extern imaginea Partidului România Mare, şifonând, în acest fel, însăşi imaginea României.

Doamnelor şi domnilor,

Am declarat în nenumărate rânduri: Partidul România Mare nu este un partid extremist! Şi nimeni nu este mai în măsură să spună asta, decât noi, membri ai partidului. Totuşi, dacă unii lideri politici, frustraţi de un scor inferior partidului nostru, continuă să agite spectrul extremismului, o fac în mod calomnios şi din motive electorale.

Numai că al doilea partid al ţării, principalul partid de opoziţie, face parte din cartea de vizită a României. De aceea, din pricina unor raţiuni electorale, adversarii noştri acceptă murdărirea acestei cărţi de vizită cu neadevăruri! Iată cum se explică ieşirea domnului Bruce Jackson, iată cum se explică mai vechea ieşire a domnului Ellie Wiessel.

E drept, domnilor, şi cu aceasta închei, că partidul nostru nu este ca majoritatea adversarilor săi. E drept, partidul nostru nu ar fi dispus să semneze, în selecta companie a Timorului de Vest, un acord respins de întreaga comunitate europeană. E adevărat, partidul nostru nu crede, precum domnul Băsescu, că odată cu integrarea în NATO România nu mai are nevoie de un partid naţional şi, contrar credinţei domnului Băsescu, NATO nu înseamnă transformarea ţării într-un soi de colonie.

Cât despre domnul Jackson, domnia sa ar trebui să înveţe, aici, în România, că demnitatea nu înseamnă extremism, iar servilismul nu înseamnă democraţie. Altfel, Guvernul Statele Unite se va trezi în curând înconjurat de un mapamond de extremişti, singurii aliaţi "democraţi", cu ghilimelele de rigoare, fiind Timorul de Vest şi actualul Guvern al României. Vă mulţumesc.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei s-a încheiat.

La secretariatul de şedinţă s-a depus următoarea declaraţie politică:

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

În calitate de deputat în judeţul Mureş din parea PRM, protestez public împotriva jafului care se petrece în Justiţia Română, unde unele instanţe dau sentinţe de retrocedări în natură în domeniul locuinţelor fără a face o minimă verificare. Avantajul material îi orbeşte pe aceşti flămânzi devoratori de abuzuri. Grav este că Executivul este indiferent în complicitate, astfel încât, la izbucnirea unor forme de revoltă în viitorul apropiat, să nu facă pe neştiutorul.

Violenţa în azvârlirea cetăţenilor nevinovaţi în stradă, în favoarea infractorilor şi impostorilor, va genera violenţă, dar împotriva celor care nu-şi fac datoria şi tolerează jaful.

Acuz PSD-ul pentru neimplicare în respectarea corectă a legilor, cu efecte violente în viaţa oamenilor.