Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă propun să începem.

Domnule Brudaşca, daţi-i drumul!

Domnul Damian Brudaşca:

Bună dimineaţa.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Calomnii, insulte şi acuzaţii murdare".

Vreme de 13 de ani după evenimentele din decembrie 1989, atât eu, cât şi întreaga mea familie am fost an de an terorizaţi, calomniaţi, insultaţi, denigraţi şi terfeliţi prin presă de un ratat, până la ieri mai lingău pe la cabinele mai marilor vremii, iar ulterior devenit subit justiţiar în slujba minciunii şi neadevărului. Acuzaţiile ce mi se aduc,cu dovezi inventate, sunt legate de evenimentele de la 15 noiembrie 1987.

Având în vedere că la data respectivă eram instructor la Cabinetul judeţean de partid din Braşov şi am cunoscut o parte din aceste evenimente, începând din ianuarie 1990, în mai multe numere succesive, am publicat, în revista clujeană "Tribuna", o evocare a evenimentelor petrecute la Braşov. Pornind de la faptul că, asemenea a zeci de activişti de partid, UTC, sindicat etc., am fost şi eu, după desfăşurarea propriu-zisă a mişcării de protest, repartizat exclusiv pentru munca de partid la IABV şi, astfel, am reuşit să cunosc din interior o serie de fapte, pe care, ulterior, le-am redactat în revistă, câţiva nemernici, între care şi un psihopat din Braşov, mi-au atribuit mie tocmai lucrurile pe care eu le prezentasem cu deplină onestitate şi obiectivitate opiniei publice şi viitorilor istorici interesaţi de mişcarea protestatară respectivă.

Am mai arătat, cu diverse prilejuri, că eu, personal, nu am cunoscut şi nu cunosc nici în prezent pe nici unul dintre cei implicaţi direct în organizarea şi desfăşurarea mişcării de protest. De asemenea, nu am fost implicat în absolut nici un fel în arestarea, anchetarea, condamnarea, pedepsirea lor, nu intrau în competenţele mele astfel de activităţi. Prezenţa mea la IABV (şi numai aici, precizez încă o dată), după desfăşurarea mişcării propriu-zise a fost strâns legată de munca de partid în secţiile uzinei.

Am adresat de-a lungul anilor mai multe scrisori direct şi prin presă preşedinţilor Sindicatului 15 Noiembrie, prin care le-am cerut să facă publice toate acuzaţiile concrete care mi se aduc, respectiv, să precizeze dacă eu, personal, am avut vreo legătură, oricare ar fi fost aceasta, cu anchetarea lor propriu-zisă, cu judecarea sau cu condamnarea acestora. De asemenea, le-am cerut ca în cazul în care ei, familiile lor, prietenii sau cunoscuţii lor au avut ceva de suferit datorită mie, să se adreseze justiţiei şi să ceară pedepsirea mea pentru faptele pe care le-aş fi săvârşit.

În plus, am solicitat, inclusiv într-un drept la replică publicat de "Evenimentul zilei" în 1998, domnului Moisescu, fostul procuror general al României, ca şi domnului Costin Georgescu, fostul director al SRI, să dea publicităţii orice materiale aflate în dosarele acestui caz, care se referă nemijlocit la implicarea şi contribuţia mea directă în arestarea, anchetarea, schingiuirea sau deportarea celor implicaţi. Niciodată n-am primit absolut nici un răspuns!

La împlinirea a 10 ani de la eveniment, Sindicatul 15 Noiembrie din Braşov a dat publicităţii două volume, în care sunt prezentate faptele petrecute. Lucrarea reproduce circa 35 de pagini din reportajul publicat de mine pe aceeaşi temă, iar titlul volului II al acestuia este preluat din textul meu.

În lucrarea respectivă nu îmi sunt aduse acuzaţii pentru fapte pe care le-aş fi comis împotriva participanţilor la mişcarea de protest. Nu văd de ce, dacă ar fi deţinut dovezi clare în acest sens, sindicatul, cel mai interesat în prezentarea adevărului, m-ar fi cruţat tocmai pe mine şi nu le-ar fi adus la cunoştinţa opiniei publice sau nu ar fi cerut justiţiei să mă tragă la răspundere.

Cum spuneam, nu am întâlnit niciodată pe nici unul dintre cei care au avut de suferit în urma acestei mişcări de protest şi, prin urmare, nu am cerut nici condamnarea lor la moarte, aşa cum sunt acuzat.

Apreciez atacurile împotriva mea şi acuzaţiile ce mi se aduc în paginile României libere drept murdare şi menite a mă împroşca şi în acest an cu noroi. Toate afirmaţiile cuprinse în recentele articole din această publicaţie sunt calomnii la adresa mea şi, ca urmare, intenţionez să îi acţionez în judecată atât pe autorii lor cât şi ziarul care le-a publicat.

Astfel, le voi acorda şansa să dovedească în faţa judecătorului, cu probe, toate aceste afirmaţii calomnioase, care îmi aduc atingere gravă demnităţii şi onoarei mele de om şi membru al comunităţii. Voi solicita atunci ca toate datele referitoare la mine, dacă există (cu toate că eu am certitudinea că nu există), să fie relevate, pentru a-mi dovedi nevinovăţia.

Aceste neadevăruri şi calomnii publicate în presă sunt menite să-mi creeze o imagine nefavorabilă, atît între colegii mei parlamentari, cât şi în rândurile electoratului care a crezut şi crede în mine, mă consideră un om onest, dăruit activităţii pe care o desfăşor, pentru a le reprezenta, promova şi apăra interesele. În acelaşi timp, acest atac mârşav este îndreptat şi împotriva Partidului România Mare, din care fac parte.

Eu cred că e timpul să înceteze infernul la care, de 13 ani, suntem supuşi continuu eu şi familia mea. De aceea, de la acest microfon, adresez domnului preşedinte al CNSAS rugămintea de a asigura accesul, cât mai curând posibil, al tuturor celor interesaţi, la documentele referitoare la evenimentele din urmă cu 15 ani de la Braşov şi, totodată, solicit să fie date publicităţii toate acele documente şi acte care mă incriminează pentru fapte pe care sunt acuzat că le-aş fi săvârşit.

În aceste condiţii, asigur opinia publică şi clasa politică că sunt pregătit să suport absolut toate consecinţele dacă se va dovedi în mod onest, corect, că aş fi fost vinovat de lucrurile de care sunt acuzat astăzi. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Adrian Moisoiu şi urmează domnul Daraban.

Domnul Adrian Moisoiu:

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea dea stăzi este intitulată: "La mulţi ani, George Emil Palade!"

Este în logica istoriei ca fiecare ţară să aibă un patrimoniu al său, risipit în lume. Este, însă, cel puţin dureros, atunci când una dintre cele mai valoroase perle ale acestei coroane îşi găseşte împlinirea pe alte meleaguri. Probabil, cu timpul, o să ne obişnuim şi cu acest gând!

"Am ales cercetarea şi emigrarea deoarece aveam sentimentul că nu ştiu destul". Sunt cuvintele marelui român, ale primului român care a intrat în posesia celei mai râvnite distincţii din lume, premiul Nobel; sunt cuvintele lui George Emil Palade.

George Emil Palade s-a născut în urmă cu 90 de ani la Iaşi, la 19 noiembrie 1912, în familia profesorului de filozofie şi pedagogie Emil Palade, originar din Bârlad. După ce şi-a luat bacalaureatul la liceul "Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Buzău, urmează Facultatea de medicină din Bucureşti, pe care o absolvă în 1935.

În 1940 obţine titlul de doctor în ştiinţe, cu teza "Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparată".

După ce lucrează în câteva clinici din ţară, în 1946, intră în posesia unei burse de cercetare la Universitatea din New York, unde se şi stabileşte, obţinând cetăţenia americană în 1952.

Întâlnindu-l pe Albert Claude, ajunge să lucreze la Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale din New York în domeniul biologiei celulare.

În nenumăratele sale studii, George Emil Palade a demonstrat că particulele de citoplasmă, numite iniţial "corpusculele lui Palade ", sunt formaţiuni granulare dense cu dimensiuni de 0,1 microni, bogate în acid ribonucleic, fapt pentru care ulterior s-au numit ribozomi.

Investigaţiile sale au condus la elucidarea unor probleme legate de transportul transmembranar de substanţe organice, pentru ca acestea să ajungă în celulele ţesuturilor umane vascularizate.

Premiile Albert Lasker din 1966 şi Hurwitz din 1972 au prefaţat o activitate de cercetare prestigioasă, împlinită în 1974 cu premiul suprem care încununează o viaţă dedicată ştiinţei. Împreună cu Albert Claude şi Cristian de Duve, pentru descoperirea ribozomilor prin tehnici de microscopie electronică, i se decernează Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină.

Dincolo de personalitatea ştiinţifică a lui George Emil Palade, ce este recunoscută şi prin faptul că este membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York, al Academiei Americane de Ştiinţe şi al Academiei Române, este necesar să se ştie un fapt semnificativ: în biroul său de lucru are pe perete harta României Mari şi tabloul lui Mihai Viteazul.

Dat fiind momentul de răscruce la care se găseşte societatea românească actuală, doresc să subliniez faptul că marele român îi sfătuieşte pe tineri să înceapă a fi cercetători în România şi abia apoi să plece în străinătate, pentru a acumula experienţă, pentru ca astfel să se întoarcă în România mai bine pregătiţi pentru a produce o ştiinţă performantă. Acest lucru depinde de Guvernul român care trebuie să maximizeze sursele de realizare a potenţialului genetic al unor tineri supradotaţi, completându-l cu o educaţie corespunzătoare şi creând simultan infrastructura necesară pentru a-i face cu adevărat productivi.

Dacă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti poartă numele lui Carol Davilla, cea din Iaşi, al profesorului Grigore T. Popa, care a contribuit efectiv la formarea lui George Emil Palade, cea din Cluj al lui Iuliu Haţeganu, iar cea din Timişoara al lui Victor Babeş, propun ca Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş să adopte numele lui George Emil Palade. Senatul universităţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării ar fi deosebit de onoraţi de acest nume!

La aniversarea de azi să ridicăm un pahar de şampanie şi să urăm într-un glas: La mulţi ani cu bucurii şi sănătate, iubite corifeu al ştiinţei româneşti! Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Aurel Daraban, va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Aurel Daraban:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În fiecare an, când discutăm proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, prin care se pun bazele şi se stabilesc liniile directoare ale activităţii societăţii româneşti, consider că exigenţa şi responsabilitatea în abordarea acestor chestiuni trebuie să primeze, iar adoptarea bugetului pentru 2003 ar trebui să reliefeze strădaniile conclucrării noastre reciproce în construirea viitorului economic, financiar, social şi cultural al acestei ţări, care, iată, în această săptămână, urmează să fie recunoscută în plan extern ca parteneră în NATO.

Cu stupoare am asistat, însă, la incalificabile atacuri venite din partea unor reprezentanţi importanţi ai PNL, partid ce se declară "al deschiderii de dialog", care a apreciat că bugetul de stat pe anul viitor este demagogic, electoral şi anticonstituţional, iar aprecierile asupra Parlamentului sunt în aceeaşi măsură de incitante: "Sper că acest Parlament nu a devenit Parlamentul Năstase, ci este în continuare Parlamentul României".

Evident, de aceea ne aflăm în Parlament, să discutăm bugetul, să-l analizăm, să facem reajustări acolo unde e nevoie, să propunem soluţii şi alternative.

În acest context, când România trece printr-o perioadă destul de grea, când se fac eforturi extraordinare în toate planurile pentru a intra într-o stare de normalitate, aceste atacuri vitriolante şi demagogice din partea liberalilor mi se par nepermise, sfidătoare, jignitoare şi la adresa noastră, ca parlamentari. La urma urmei, atunci când au fost la guvernare şi au deţinut o majoritate covârşitoare în Parlament, ce fel de bugete s-au realizat şi când se realizau în timp?

Acei care atacă construcţia bugetară pentru anul 2003, atacă implicit toate eforturile ministerelor, Guvernului, ale majorităţii parlamentare şi, în ultimă instanţă, ale poporului român, de a accede în instituţiile europene şi euroatlantice. Proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pentru anul 2003, după cum bine cunoaştem, au fost fundamentate pe baza a două obiective esenţiale: asigurarea finanţării transparente şi stabile pe bază de programe de dezvoltare economică durabilă a ţării şi asigurarea respectării angajamentelor asumate de ţara noastră faţă de NATO.

Prin modul în care a fost formulat, prin modul cum a fost efectuat şi cum a fost votat de Parlament, bugetul vine să răspundă acestor cerinţe ale oamenilor şi ale ţării. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Ştefan Baban, va urma domnul Ioan Oltean.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Reforma învăţământului românesc - şcoli păzite de jandarmi."

A trebuit să explodeze o grenadă la un renumit liceu bucureştean, pentru ca să ne dăm seama că sunt necesare măsuri de siguranţă sporită pentru elevi. Acesta este un mod deloc onorabil de a recunoaşte că, în afara problemelor care vin din interior, învăţământul românesc este vulnerabil la criminalitatea ce bântuie societatea noastră.

S-au dat rechizite şcolare copiilor săraci, li s-a oferit o gustare gratuită (care, şi ea, lasă mult de dorit), au posibilitatea de a ajunge cu mijloace de transport la şcoală pe timp nefavorabil fără să mai fie nevoiţi să înoate prin troiene, au fost dotate multe şcoli cu calculatoare, s-au cârpit acoperişurile şi sobele, dar nimeni nu s-a gândit că ceva mult mai de preţ este pus în periocol: viaţa elevului. Acest nou pericol se adaugă la cele deja existente: marijuana, haşişul, cânepa indiană, găştile de cartier care cer taxe de protecţie, luând un nedorit exemplu de la cei mai mari elevi, care, în pauzele dintre ore, fac rost de bani pentru droguri, ţigări şi băutură prin folosirea forţei.

Acestor semne de degradare morală şi civică li s-a răspuns timid, prin angajarea unor paznici, oameni de ordine, care erau plătiţi şi de cei care aveau interesul ca afacerile în şcoli să prospere, astfel încât eficienţa acestor măsuri de pază şi securizate au fost nule. Oricum, imaginea unuia sau mai multor oameni în uniformă înarmaţi la intrarea în şcoală este ea însăşi una violentă, dar, dacă s-a ajuns până aici, înseamnă că viitorul nu ne va aduce prea multe bucurii.

Pericolul existent în şcolile din România ar trebui să fie văzut sau intuit cu mult înainte de a exploda o grenadă. Ştim cu toţii că civilizaţia, pe lângă elementele de progres şi prosperitate, nu exportă numai lucrurile bune, ci şi droguri, arme, ideologii criminale.

În acelaşi timp cu programa şi cu regulamentele de desfăşurare a examenelor, în paralel cu strategiile de informatizare a celor mai îndepărate şcoli săteşti ori de administrare eficientă a clădirilor este necesar să existe şi un plan de apărare împotriva violenţei care se manifestă în apropierea sălilor de clasă. Vor trăi oare copiii noştri, şi noi alături de ei, scenele de film americane, cu licee înconjurate de sârmă ghimpată, cu pereţi sufocaţi de graffiti, cu vestiare din care se revarsă arme de foc şi arme albe, cu profesori care nu mai au curajul să se prezinte la ore?

Şcoala ar trebui să rămână un loc sacru, precum biserica sau un sanctuar, unde, odată intrat, să nu te mai ameninţe nici un pericol, nici un fel de presiune psihică, decât setea şi dorinţa de cunoaştere. Părinţii trebuie să-şi trimită copiii la şcoală cu gândul că, în afara dreptului la învăţătură şi la gratuităţile acordate, le este respectat, garantat şi apărat şi dreptul la viaţă. Altfel, vom fi mereu martorii unor scene de panică şi ai unor materiale incendiare pentru mass-media, dar, în acelaşi timp, şi ai unor clipe de coşmar pe care le vor trăi tinerele generaţii. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean, va urma domnul deputat Puiu Haşotti.

Doamna Maria Lazăr, domnul Corneliu Ciontu şi domnul Valeriu Gheorghe au depus la secretariat declaraţiile. Sunt 38 de înscrişi, aşa că apelez la concizie, din nou.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea vizează un fenomen: politizarea excesivă a unei instituţii, care, prin menirea ei, ar trebui să fie în afara oricărei influenţe de natură politică, ar trebui să fie o instituţie bazată pe cinste, corectitudine şi profesionalism. Este vorba de instituţia privind Corpul de control al primului ministru.

Înfiinţat prin Legea nr. 90/2001 Corpul de control al primului ministru face parte din categoria acelor organisme ce alcătuiesc aparatul de lucru al Premierului, organism ale cărui atribuţii sunt stabilite prin decizia, nepublicată, a acestuia, atribuţiuni, care, probabil, nu sunt recunoscute de cei controlaţi şi nu numai. Acest aspect este de natură a pune sub semnul întrebării transparenţa actului de control, trimiţând în ceaţă întreaga activitate a Corpului de control al primului ministru.

Suspiciunea planează şi mai mult din momentul în care domnul Victor Ponta, şef al Corpului de control al primului ministru, a ocupat recent şi o funcţie politică, aceea de şef al Organizaţiei de tineret a Partidului Social Democrat. Este limpede pentru toată lumea că, de la această dată, obiectivitatea oricărui act de control guvernamental este grav afectată, atâta timp cât o persoană care deţine o funcţie importantă în domeniul controlului este, în acelaşi timp, şi deţinătorul unei importante funcţii de partid, şi nu a oricărei funcţii, ci a celei de şef al organizaţiei de tineret a partidului de guvernământ.

Oricât de profesionist şi de competent ar fi domnul Ponta, va fi greu de delimitat locul unde începe şi unde se termină actul de control de locul unde începe şi se termină controlul politic. Pentru că, din momentul în care domnul Ponta deţine cele două funcţii, în opinia mea, total incompatibile, peste actul de control se va suprapune comanda politică, dintr-o raţiune simplă: întregul Corp de control se subordonează primului ministru, care este şi şef al partidului de guvernământ, domnul Ponta subordonându-se domnului prim-ministru atât pe linie profesională cât şi pe linie politică.

Înregimentarea politică a domnului Victor Ponta probează, pentru a nu ştiu câta oară, dorinţa PSD-ului pentru ca, prin orice mijloace, să deţină controlul structurilor statului prin plasarea în fruntea acestora a unor persoane cu funcţii în partidul de guvernământ, în scopul vădit de pesederizare a societăţii româneşti.

Pentru rezolvarea acestei situaţii, ce ar trebui să afecteze grav imaginea primului ministru, nu există decât o singură soluţie: demiterea sau demisia domnului Victor Ponta din funcţia de şef al Corpului de control, ceea ce ar permite folosirea cu mai mult folos a timpului de care dispune pentru activităţi politice demne de persoana sa.

Partidul Democrat cere demiterea de îndată a domnului Victor Ponta din funcţia de şef al Corpului de control al primului ministru, pentru a se permite acestui organism guvernamental să îşi îndeplinească cu obiectivitate atribuţiile avute, fără ingerinţe politice. De asemenea, cerem ca această instituţie să fie a Guvernului şi nu a primului ministru, pentru a-i da menirea pe care trebuie să o aibă un astfel de organism şi nu pentru a fi doar un instrument în mâna primului ministru, pentru a-şi teroriza, pentru a-şi ameninţa adversarii, fie ei din exteriorul partidului, fie chiar din interiorul partidului de guvernământ. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Puiu Haşotti, va urma domnul Tudor Baltă.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Domnule prim-ministru,

În toamna anului 2000 aţi promis orice pentru a obţine puterea, aţi atacat cu virulenţă coaliţia aflată la guvernare şi pentru numărul de posturi, considerat a fi prea mare, în administraţia centrală, întotdeauna, una din principalele surse de corupţie şi ineficienţă. Aţi promis, bineînţeles, că veţi schimba această stare de fapt, aţi promis că veţi reduce drastic numărul miniştrilor, secretarilor de stat, directorilor generali, directorilor de regii, de institute, de comisii, comitete etc.

Promisiunile PSD sunt făcute doar pentru a fi încălcate. Avem astăzi cel mai mare Guvern din Europa. Avem, spre exemplu, un purtător de cuvânt care are, nici mai mult, nici mai puţin, rangul de secretar de stat. Ce înseamnă asta? Că are dreptul la 1 director de cabinet, 2 asistenţi de cabinet, 4 consilieri personali, 2 secretari personali şi 2 curieri personali şi să nu uităm limuzina cu şofer.

Ce servicii deosebite aduce purtătorul de cuvânt României? Să facem un calcul simplu: sunt 27 de miniştri, incluzându-vă şi pe dumneavoastră, 186 de secretari de stat, da, nu mai puţin de 213 miniştri şi secretari de stat conduc România! Avem în total 2415 persoane care fac parte din cabinetul demnitarilor guvernamentali. De asemenea, sunt 17 conducători de organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, mai există, în concluzie, 180 de angajaţi ai cabinetului acestor demnitari ai Guvernului României.

În total, lăsând la o parte cabinetele prefecţilor, 2600 de persoane au fericirea de a fi angajaţi în cadrul cabinetelor demnitarilor din cadrul Guvernului României. Toate aceste persoane înghit lunar fonduri din bugetul românilor şi nu fac altceva decât să fluture legitimaţiile de Guvern, în speranţa obţinerii unor comisioane cât mai grase.

Nu trebuie uitaţi nici cei aproximativ 400 de directori din ministere. Mai adăugaţi şi directorii celor 136 de instituţii aflate în subordinea sau în coordonarea diferitelor ministere şi tabloul unui Guvern mamut este complet, este expresia pură a megalomaniei unui premier care începe să se creadă etern, ca şi partidul său.

Aţi promis românilor eficienţă şi reducerea corupţiei şi risipei guvernamentale, le-aţi oferit peste 3000 de oameni, elita clientelei PSD. Pe lângă alocaţia bugetară legală, românii plătesc lunar din buzunarele lor cel puţin 45 de miliarde de lei, luând ca medie un salariu de 15 milioane de lei (jumătate din salariul unui secretar de stat) doar pentru salariile membrilor PSD amintiţi mai sus şi, în consecinţă, pentru creşterea puterii "marelui partid social-democrat". Chipurile, "social-democrat"...

Nu are rost să mai calculăm şi cheltuielile aferente acestei armate PSD: benzină, protocol, diurnă, cazare, bilete de avion şi multe altele (şpaga este alt capitol).

Vreau să vă întreb, domnule prim-ministru, cum rămâne cu angajamentele luate în faţa Uniunii Europene? Aşa cum se arată în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene, aţi promis de fiecare dată descentralizarea, mărind aparatul guvernamental şi oferind comunităţilor locale doar responsabilităţile, imposibil de suportat din punct de vedere financiar, de bugetele locale. Se descentralizează doar obligaţiile, centralizându-se cât mai mult banii.

Înainte de a căuta modalităţi de a mai lua bani din buzunarele românilor, organizând alegeri anticipate, gândiţi-vă, domnule prim-ministru, cum poate deveni România membru al Uniunii Europene cu un aparat birocratic supradimensionat, ineficient şi corupt până în cele mai intime structuri ale sale? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Tudor Baltă, va urma domnul Leonăchescu.

Domnul Tudor Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La sfârşitul anului 2000, Partidul Social Democrat s-a angajat în faţa electoratului că va realiza o guvernare mai bună pentru o viaţă mai bună, evidenţiind, totodată, prin oferta de guvernare propusă, principalele opţiuni şi priorităţi pentru relansarea economică, reînnoire şi modernizare, precum şi pentru îmbunătăţirea nivelului de trai. Oferta electorală de guvernare, care exprimă în sinteză răspunsul Partidului Social Democrat la temele centrale ale politicii româneşti, respectiv: proprietate, reformă, rolul statului, egalitatea şanselor, creşterea nivelului de trai, integrarea europeană şi euroatlantică, a reprezentat şi reprezintă documentul pragmatic care jalonează întreaga activitate a Guvernului.

Pentru transpunerea în practică a obiectivelor asumate, Guvernul şi-a stabilit un program de guvernare şi un plan de acţiune care să cuprindă o detaliere pe fiecare domeniu de activitate a acţiunilor programate pentru îndeplinirea obiectivelor, dar, mai ales, cu un calendar corelat şi etapizat pentru realizarea acţiunilor.

Solidaritatea şi protecţia socială reprezintă principii fundamentale pentru Guvernul Partidului Social Democrat. Componenta socială este cu atât mai importantă cu cât ignorarea acesteia în timpul guvernării de dreapta, în perioada 1996-2000, a condus la prăbuşirea fără precedent a nivelului de trai şi la creşterea gradului de sărăcie a populaţiei ţării.

În centrul politicilor de natură socială sunt şi vor fi: familia, copiii, tinerii. Pentru sprijinirea familiilor tinere în cumpărarea de locuinţe şi dotarea acestora au fost desfăşurate o serie de acţiuni, respectiv: Agenţia Naţională de Locuinţe a primit în atribuire de la primării aproximativ 120 de ha pentru programul de construcţii de locuinţe individuale prin credit ipotecar; au fost deschise şantiere de lucru în 12 oraşe şi au fost predate la cheie 116 unităţi locative.

În ceea ce priveşte construcţia de locuinţe-standard de închiriat pentru tineri şi salariaţi, până în prezent au fost realizate 532 de aparamente, din care 106 în anul 2001 şi 426 în semestrul I al acestui an. În cadrul programului de locuinţe sociale au fost realizate 772 de apartamente.

De la înalta tribună a Parlamentului aş dori să vă informez că săptămâna trecută această politică socială a Guvernului Năstase s-a resimţit şi la nivelul municipiului Constanţa. În prezenţa unor reprezentanţi de marcă, s-au inaugrat ultimele 60 de apartamente cu regim de închiriere pentru tineri, dintr-un total de 150 de apartamente, în perioada 2001-octombrie 2002. Urmează ca în perioada următoare să se mai dea în folosinţă peste 80 de apartamente.

Aprobarea bugetului de stat pe 2003, prin care se stabilesc sume clare pentru continuarea acestor programe sociale dă garanţia seriozităţii şi solidităţii programului de guvernare pe care noi l-am aprobat. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl poftesc pe domnul deputat Nicolae Leonăchescu. Apoi va urma domnul deputat Vasile Predică.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

În perioada 30 septembrie - 5 octombrie 2002 am făcut o deplasare în provincia Voivodina din Serbia, cu dorinţa de a ne informa la faţa locului cu privire la situaţia românilor şi vlahilor.

M-am bucurat de compania unor parlamentari interesaţi în această problemă, şi anume: Leonida Lari Iorga, Ştefan Baban, George Dumitru Moisescu şi Corneliu Bichineţ.

Am trecut prin localităţi în care comunităţile româneşti sunt semnificative din punct de vedere demografic sau în crepuscul cum sunt: Novi Sad, Zrenianin, Panciova, Cuvin, Deliblata, Satu Nou, Sân Mihai, Vârşet etc.

Peste tot am întâlnit structuri culturale româneşti care desfăşoară activităţi pe linia conservării identităţii etno-culturale. În fruntea acestor societăţi şi asociaţii culturale, artistice ori sportive sunt lideri marcanţi ca: Slavco Almăjan, Lucian Marina, Vasile Barbu, Pavel Gatăianţu, Ionel Stoiţ, Ileana Dorina Bulic, Ion Marcovicianu, Florin Ursulescu, Mărioara Baba-Voinovici, Panta Cebzan, Arabela Frăţilă, Vasca Barbu, Ileana Magdu, Ioţa Bulic, Lucian Bogdan, Gheorghe Lifa, Ionică Toderaş, Victor Mihailov, Ion Sfera etc.

M-am bucurat că aceşti remarcabili lideri poartă cu cinste steagul culturii neamului lor într-un spaţiu în care, până nu demult, oprimarea minorităţii româneşti era o normă.

Tristă a fost însă constatarea că, în Serbia, vlahii nu au avut nici un drept. Liderul lor, Dragomir Drăghici, născut în localitatea Kriveli Bor, ne-a spus că vlahii sunt în număr mare, sute de mii, dar că nu au şcoală în limba lor şi nici preoţi în biserici din neamul lor.

Procesul de deznaţionalizare al românilor şi al vlahilor a fost puternic şi urmele lui le-am constatat la tot pasul.

Ceea ce noi am oferit cu generozitate minorităţilor etnice din România nu obţin minorităţile româneşti; guvernele din ţările vecine au acţionat exact în sens contrar.

Marea durere a românilor uitaţi din acest spaţiu este aceea că guvernele României nu au avut şi nici nu au o strategie pe termen lung cu privire la supravieţuirea etnică a acestor fraţi ai noştri.

Lipsa de receptivitate a guvernanţilor români la doleanţele lor s-a transformat în indiferenţă şi în mentalitate capitulardă. În acest fel, s-a renunţat în mod condamnabil la apărarea interesului naţional în această zonă a sudului Dunării.

Din această perspectivă, apreciez că lipsa strategiei noastre faţă de soarta românilor uitaţi reprezintă un puternic act de acuzare.

Este timpul să ne trezim, iar guvernanţii să nu mai facă greşelile din ultima jumătate de secol.

Autocriticile nu îşi mai au rostul. Ele acuză!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Vasile Predică. Va urma domnul Ionel Marineci.

Domnul Vasile Predică:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt Vasile Predică, deputat de Vâlcea.

Permiteţi-mi să vă anunţ demisia din Grupul parlamentar Social-democrat şi umanist şi trecerea la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ionel Marineci. Va urma doamna Leonida Lari.

Domnul Ionel Marineci:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi mă voi referi la una din direcţiile de acţiune ale Guvernului României, respectiv strategia în domeniul protecţiei copilului în dificultate.

Această strategie a fost lansată în luna mai 2001 la Snagov, lansare la care am participat şi eu, şi de la momentul respectiv am urmărit permanent, uneori prin implicare directă în proces, modul cum s-a înfăptuit de-a lungul celor 18 luni de la lansare.

Una dintre direcţiile generale ale strategiei o reprezintă restructurarea serviciilor şi instituţiilor de tip rezidenţial existente, inclusiv pentru copiii cu deficienţe sau handicap, şi reorientarea utilizării resurselor materiale umane şi tehnice către organizarea şi diversificarea de servicii alternative la protecţia rezidenţială.

Am fost deosebit de emoţionat şi onorat în acelaşi timp de aprecierile primului-ministru, domnul Adrian Năstase, la adresa proiectului "Apartamentul", iniţiat de mine în 1994, ca alternativă de tip familial la sistemul rezidenţial.

Graţie adoptării acestei alternative de tip familial, în judeţul Teleorman nu mai există instituţii de tip rezidenţial pentru copiii în dificultate.

Prin promovarea unor proiecte finanţate de Comunitatea Europeană în valoare de circa 1,2 milioane euro, toţi cei 386 de copii aflaţi în sistem rezidenţial în 2001 s-au alăturat celor 134 de copii aflaţi în centre de tip familial. Astfel, în 2002, judeţul Teleorman realizează o premieră naţională în domeniu.

În scopul reducerii numărului copiilor instituţionalizaţi, au fost plasaţi la asistenţi maternali profesionişti, numai în anul 2002, 205 copii, iar în anul 2001 deja fuseseră plasaţi 236.

Au fost înfiinţate patru centre de zi, un centru maternal, un centru de consiliere pentru mame maltratate, un centru de recuperare pentru copii cu nevoi speciale.

Sunt foarte multe lucruri de spus despre preocuparea Consiliului judeţean Teleorman şi a Direcţiei judeţene pentru protecţia copilului în privinţa transpunerii în viaţă a strategiei în domeniul protecţiei copilului în dificultate, toate constituindu-se în merite incontestabile.

Un lucru este cert: pe lângă cunoaşterea la nivel naţional, se adaugă şi recunoaşterea internaţională. Într-o conferinţă care a avut loc la Londra între 2-12 noiembrie la reşedinţa Ambasadei României, baroana Emma Nicholson a apreciat stadiul reformelor în domeniul protecţiei copilului în România, şi în mod special a nominalizat judeţul Teleorman, pe care l-a vizitat la sfârşitul lunii octombrie 2002.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

O invit pe doamna deputat Leonida Lari. Va urma domnul Florin Iordache.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Întotdeauna am avut o reticenţă faţă de oamenii care se cred cunoscători în toate şi judecători ai tuturor.

Am cunoscut în viaţa mea diverse personalităţi, persoane, dar am considerat că este un lux să le pun etichete. De ce? Pentru că am luat exemplul marilor modelatori de suflete până la şi de la Hristos încoace: proorocii, poeţii Vechiului Testament, profeţii şi luminaţii getodaci din vechea Dacie, apostolii, asceţii, călugării, poeţii clasici şi contemporani ai tuturor neamurilor.

Înainte de a spune despre cineva ceva măcar jumătate de cuvânt, trebuie să te întrebi: "Oare am dreptate măcar pe jumătate?" Dacă nu avem dreptate, cea mai bună metodă de a afla adevărul este rugăciunea în tăcere, şi răspunsul ni se va da, pentru că în jurul Pământului există un spaţiu informaţional care cuprinde trecutul, prezentul şi viitorul, chiar şi vocea celor duşi pe alte tărâmuri.

Am început-o de atât de departe, fiind nevoită să reamintesc nişte lucruri care ţin de istorie şi metaistorie, de religie şi metafizică, de cultură şi metacultură, din cauza unor necunoscători cu o pregătire istorică, filosofică şi culturală precară, care se încumetează să-şi dea cu părerea în cel mai abominabil mod cu putinţă despre nişte oameni care au creat ceva care va rămâne şi după dânşii în spiritualitatea românească.

Am deschis vorba despre atacurile sub centură ba asupra poetului Adrian Păunescu, ba asupra liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, care deja a umplut paharul.

În "Evenimentul Zilei" din 4 noiembrie a.c., în comentariul său, un oarecare aşa-zis analist de mâna a doua, Cornel Nistorescu, îşi permite să spună despre Adrian Păunescu, George Pruteanu şi alţii nişte chestii de râsul găinilor, de exemplu că ei ar reprezenta bătrânetul României, că ar fi nişte obstacole în evoluţia ţării, Cornel Nistorescu neînţelegând un lucru simplu de tot: oricâte regimuri s-ar schimba, valoarea omului de spirit rămâne aceeaşi, căci este talent în aur, adică talent de la Domnul, şi nu are cum să se micşoreze.

A reieşit din comentariul dat al domnului Cornel Nistorescu şi gaşca pe care o reprezintă dânsul că ei reprezintă tineretul României. Păi, dacă lăsăm ţara pe mâna unui asemenea tânăr precum Nistorescu, se bănuieşte cam unde ajungem - direct la balamuc.

Comanda din "Cotrova" pentru "Evenimentul Zilei" este destul de limpede, şi acest domn, mai bine-zis nedomn, se conformează, bălăcărind oameni de o reală valoare, fie ei şi din PSD sau din alte partide.

Oala cu mizeriile respectivului comentarist s-a răsturnat şi peste capul senatorului Corneliu Vadim Tudor, în numărul din 18 noiembrie al "Evenimentului Zilei". Comentaristul cu pricina se plânge de faptul că, la câteva săptămâni după atentatul de la Jean Monet, nu ne-am ales cu nimic şi că există totuşi ceva care scapă tuturor. Cam pe unde a găsit acel ceva Cornel Nistorescu? Exact la Partidul România Mare. Adică PRM-iştii şi ziarul "România Mare" sunt responsabili şi de această grenadă aruncată peste nişte copii nevinovaţi.

Să te apuci, cu o violenţă diabolică, să extragi nişte fraze din ziar şi să alcătuieşti scrisori imbecile care ar aduce cu stilul PRM, după care să le pui în cârca unui lider şi a unui partid justiţiar, aceasta deja depăşeşte înţelegerea adevăraţilor creştini.

Creştinilor adevăraţi nici prin cap nu le-ar trece ideile satanice care trec prin mintea bolândă a acestui om pe nume Nistorescu.

Haideţi să recunoaştem că deja se încalcă orice limită a convieţuirii în societate.

Multe am văzut cu toţii, multe am şi îndurat, dar aceste aberaţii sunt cea mai mârşavă făcătură prin care se încearcă noi tulburări în România.

Aruncarea asupra unor parlamentari şi a unor partide injurii şi calomnii care echivalează cu demenţa este făcătura unui om bolnav care trebuie să se vindece de urgenţă. Iar ziarul "Evenimentul Zilei", care din 1992 şi până acum a izbit în tot ce mai suflă româneşte în ţara aceasta, ar fi cazul să îşi analizeze bine activitatea de până acum, pentru că s-ar putea să fie chemat la răspunderea opiniei publice pentru atacurile permanente, antiromâneşti împotriva acestui popor.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul domnul Florin Iordache. Va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnii deputaţi Eugen Nicolăescu şi Emil Rădulescu au depus la secretariat declaraţiile politice.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Peste puţine zile, visul românilor de pretutindeni va fi realizat. Invitarea la Summitul de la Praga a delegaţiei României alături de celelalte ţări ale Alianţei Nord Atlantice, în vederea aderării la structurile acestei alianţe menită să constituie un sistem de securitate comun, reprezintă un remarcabil succes al politicii Guvernului Adrian Năstase, al politicii Partidului Social Democrat.

Cooptarea ţării noastre alături de celelate state membre constituie o recunoaştere a capacităţii şi talentului armatei române, care în toate misiunile întreprinse alături de armatele Alianţei a dovedit o excelentă pregătire şi acomodare rapidă cu noile structuri militare, cu armamentul modern al acestora. Iar rezultatele s-au văzut peste tot acolo unde militarii români s-au pregătit şi au luptat alături de militarii armatelor aliate.

Incontestabilă rămâne politica de aderare a partidului de guvernământ care, prin toate structurile sale şi permanent în ultimii 12 ani, a avut în prim planul preocupărilor sale aderarea la Alianţa Nord Atlantică, alianţă menită să furnizeze baze indispensabile pentru stabilirea climatului de securitate în Europa, fondat pe dezvoltarea instituţiilor democratice şi pe voinţa de a soluţiona diferendele în mod paşnic.

În aceste condiţii, ziua de 22 noiembrie se va înscrie cu litere de aur în istoria ţării noastre, o zi care trebuie să fie pentru toţi românii a bucuriei unui succes de răsunet. Vom fi mai siguri, mai liniştiţi şi mult mai încrezători în cei care au îndeplinit acest deziderat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Ştefan Lăpădat. Va urma domnul Ştefan Cazimir.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia se intitulează "Argumente".

Societatea românească este supusă din nou dezbaterii unei false dileme: vor fi sau nu alegeri anticipate anul viitor?

Premierul Adrian Năstase nu mai conteneşte cu implementarea acestei idei, conştient fiind că invitaţia de a adera la NATO care ni se va face la Summitul de la Praga este singurul cartuş care i-a mai rămas în bătălia electorală.

Din aceste motive, domnul prim-ministru nici nu face precizare că la Praga va fi lansată doar o invitaţie, iar că, pentru cooptarea între ţările membre NATO, toate cele 19 Parlamente ale ţărilor membre trebuie să fie de acord cu acest lucru. Nu se explică nici costurile pe care va trebui să le facem pentru a ne alinia logistic la dotarea armatelor celorlalte ţări membre. Şi-a pus cetăţeanul simplu întrebarea "Cât costă un distrugător de ultimă generaţie pe care flota românească va trebui să îl aibă în dotare? Dar un submarin? Dar câteva avioane F.16? Dar câteva blindate, pe care deocamdată le vedem doar pe canalul tv "Discovery"? Dar zecile de mii de arme de infanterie şi artilerie, bocanci, uniformele şi toate cele necesare echipării unei armate competitive?" Toate acestea costă imens şi nimic nu se produce în ţară, deci va trebui să fie plătiţi bani grei.

Nici un reprezentant al Puterii nu s-a grăbit să explice oamenilor că NATO nu poate fi de acord să devenim membri fiind dotaţi cu armament de model sovietic. Nici meniurile tradiţionale ale armatei nu vor rămâne aşa, fasolea, varza şi macaroanele cu brânză nefăcând parte din preferinţele nutriţioniştilor care supraveghează alimentaţia armatei comune NATO.

Premierul doreşte însă alegeri anticipate pentru a nu da timp electoratului să îşi pună aceste întrebări, pentru a prelungi pactul social cu sindicatele, pentru a depăşi această iarnă care se anunţă cumplită pentru majoritatea românilor şi a intra deja în campania electorală.

Derularea pe timp de doi ani a alegerilor parlamentare şi apoi a celor locale şi prezidenţiale ar mai constitui un motiv pentru actuala Putere de a justifica nerespectarea Programului de guvernare, şi implicit nerezolvarea în mod prioritar a problemelor economice şi sociale solicitate de masele de oameni care suportă sărăcia, foamea şi frigul, şi marginalizarea socială.

Fiind solicitate de Guvern, alegerile anticipate demonstrează incapacitatea acestuia de a-şi duce mandatul până la capăt. De regulă, anticipatele se declanşează la cererea Opoziţiei. Numai la noi lucrurile se derulează invers. Banii pentru alegeri au fost trecuţi în Bugetul de stat pe anul 2003 la Fondurile de rezervă bugetară, care a crescut de patru ori, iar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului a crescut de aproape şase ori.

Partidul România Mare se declară pentru respectarea Constituţiei şi a Legii electorale, este pregătit pentru participarea la eventualele alegeri anticipate, indiferent de termenul care se va stabili, având resursele umane şi financiare necesare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Cazimir. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Ştefan Cazimir:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Onorate fotolii goale,

"Ştiinţa a ajuns la un asemenea nivel încât s-a creat o prăpastie între nivelul ştiinţei şi cel al omului simplu. Între ştiinţa care a ajuns foarte departe şi omul care n-o poate urmări de foarte aproape s-a creat un vid, care este umplut tocmai de diferitele feluri de magie. Mă rog, este părerea mea, nu ştiu în ce măsură se susţine." (Ion Hobana, "Şuetă la o cafea", interviu consemnat de Carmen Chihaia în "Adevărul", nr.3821 din 5-6 octombrie 2002). Nu, domnule Ion Hobana, părerea dumneavoastră nu se susţine. Nu progresele extraordinare ale ştiinţei formează patul germinativ al magiei, ci difuzarea insuficientă a cunoştinţelor elementare, care nu se refuză puterii de înţelegere a oamenilor, dar le rămân inaccesibile din cu totul alte motive. Rădăcinile obscurantismului sunt cele ştiute dintotdeauna: şcolarizarea deficientă sau nulă, greutăţile economice, dezechilibrele sociale ş.a.m.d. O parte din frustrările generate astfel îşi caută compensaţia apelând la iraţional, iar mass-media se conformează comenzii sociale.

Micul ecran este literalmente invadat de cohorte de indivizi dubioşi, ridicaţi în slăvi contra cost de diverse emisiuni tv, una mai sordidă decât alta: impostori, magnetizori, vindecători, misionari, vizionari, spiritişti, ocultişti, escroci, şarlatani, bioterapeuţi, magi, vraci, draci împieliţaţi. Un oarecare Cojocaru a născocit...cojoterapia: nişte cercuri metalice cu doi electrozi, în care îl bagă pe suferind şi îl curăţă de bani în zece şedinţe. O anume Lidia Fecioru, cu o sclipire vicleană în ochi şi cu un zâmbet cabalin pe buze, ne oferă generos serviciile ei magneto-curative: a făcut facultatea la Djuna! (Unde o fi oraşul asta, că eu n-am auzit de el?) Celebrul Constantin Mudava ne-ar fi vindecat de toate pe toţi dacă îl alegeam preşedinte; din păcate nu l-am ales, de aceea videcarea întârzie.

O gazdă extrem de primitoare a personajelor duse cu pluta sunt emisiunile lui Teo Trandafir. Cu aerul ei săltăreţ şi jovial, amfitrioana are o propensiune vădită pentru tot ce frizează patologicul şi absurdul. Iat-o, în ziua de 17 mai 2002, prezentându-l publicului pe "clarvăzătorul" Radu Ionescu. Insul operează cu un glob de cristal, prin care identifică "aura" persoanei. Teo are - cum altfel? - o aură foarte frumoasă. Numita Nicoleta Moldovanu, prezentă în emisiune ca medium, enumeră condiţiile de a accede la revelaţie: să fii un om foarte credincios, să ţii posturi etc, etc. Intervine în discuţie actriţa Tora Vasilescu, precizând că reîncarnarea şi metempsihoza sunt subiecte tabu pentru biserică, dar de fapt n-ar trebui să fie, întrucât...biblia a fost epurată! toţi cei care trec prin moartea aparentă povestesc aceleaşi lucruri; aşadar, prin repetiţie, ele devin dovezi ştiinţifice...Nicoleta Modovanu plimbă un inel suspendat deasupra unei planşete şi anunţă că spiritul lui Nostradamus a sosit.

Spiritul grăieşte în versuri: "Caută să dai/ ceea ce tu ai"...

Tanţa (asistenta lui Teo) manifestă îndoieli:

"De unde ştiu că-i aici?"

Nicoleta: "Înseamnă că n-ai credinţă!"

Tora: "Tanţo, tu ai suflet?"

Tanţa: "Am!"

Tora: "Îl vezi?"

Tanţa: "Nu!"

Tora (triumfătoare): "Păi vezi!"

Nicoleta: "Nostradamus e în continuare aici. Îl mai întrebăm ceva? Că nu pot să-l mai ţin atâta".

Nostradamus: "Am avut misiunea de a percepe şi de a comunica atât de lejer (!) informaţiile care mi-au fost transmise întrucât...", bla-bla-bla.

La sfârşit, spiritul cere ceva de pomană, ca răsplată pentru deranj.

Nu ştiu ce i s-a oferit, dar e limpede pentru toţi că "deranjul" în chestiune îngroaşă binişor buzunarele amfitrioanei, păstrându-i totodată subţirimea obrazului. Numai de n-ar da CNA-ul cu ea de pământ, că atunci unda seismică ar depăşi hotarele ţării. Până una-alta, magia, spiritismul, bioenergia, terapiile (neconvenţionale) şi alte asemenea bazaconii profitabile ţin în continuare afişul, legându-i la ochi pe naivi, umflând conturile complicilor din mass-media şi strivind nemilos în picioare logica, omenia şi bunul-simţ.

Voi, magi şi impostori, să batem palma
şi firma să ne-o punem pe antet.
Escroci şi bişniţari, veniţi de-a valma,
vă cheamă gazda marelui banchet!

Prin ode şi discursuri transpirate
reclama-i mare, bâlciul e în toi
să născocim minciuni mai gogonate
şi în plase vechi să prindem fraieri noi.

Cu grâu murat sau cu oţet de mere
şi lăptişor de matcă la pahar,
se duce răul, suferinţa piere,
de nici o boală nu mai ai habar.

Metoda "uite popa, nu e popa"
ne poartă ferm spre alte biruinţi.
ca mâine vom intra în Europa
şi ne-om ieşi definitiv din minţi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vom face şi un cenaclu la noi, la Parlament, pentru că avem oameni deosebiţi.

Domnul deputat Costache Mircea. Va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

De data aceasta, aţi făcut dovada unei forţe de a stăpâni psihologia celor aflaţi în băncile acestei săli, întrucât cred că v-aţi dat seama că nu îmi scrisesem discursul pe care vroiam să îl ţin astăzi, şi mi-aţi dat cuvântul ceva mai repede, ca să vedeţi dacă sunt în stare să şi improvizez. Aşa că, de data aceasta, pe placul dumneavoastră şi al tuturor, voi fi foarte scurt.

O parafrază la "somnul raţiunii" a lui Goya se poate face şi în legătură cu starea actuală a ţării, spunând ceva despre sistemul care naşte monştri.

Drama României începutului de mileniu III constă în primul rând în încătuşarea spiritului românesc, prin promovarea nonvalorii, a subculturii şi, mai ales, prin supremaţia rapacităţii. O adevărată reluare la scara modernităţii de mitului cavernei a pus stăpânire pe sufletul ţării. Spiritul gregar, lăcomia animalică oprimă geamătul înnăbuşit al mulţumiii tâlhărite şi umilite de creaturile infernale cocoţate la cârma treburilor publice.

Strămoşii în opinci şi în bordeie au fost vrednici de a ne lăsa o ţară, o limbă, o cultură, un adevărat tezaur miraculos. Ce lasă urmaşilor proprietarii limuzinelor de lux, ai palatelor aberante, datori cu zecile de miliarde numai la curent electric, darămite faţă de generaţiile viitoare?

Ce lasă în urmă aceia care încredinţează zăcămintele de la Roşia Montana aventurierilor străini, care se întrec în a înstrăina valori materiale şi spirituale din tezaurul naţional?

Ce ţară lasă în urmă impostorii cumularzi ai acestui moment de profund declin naţional?

Am putea continua, dar lucrurile sunt clare: în ţara lui Păvălache, vai de neamul lui Costache.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Sandache. Va urma domnul deputat Ioan Sonea.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pe 17 noiembrie 1996, candidatul Convenţiei Democrate Române, domnul Emil Constantinescu, obţinea 54% din sufragiile electoratului român, devenind astfel preşedinte al statului.

Intervenţia mea de astăzi este legată de o serie de apariţii memorialistice prin care reprezentanţi ori demnitari ai fostei guvernări din anii 1997-2000 încearcă să îşi justifice politicile, incriminând aproape constant actualul Partidul Social Democrat. La loc de cinste se evidenţiază memoriile domnului Constantinescu, veritabil monument al megalomaniei perpetue, în cadrul cărora se face şi o analiză comparativă a primilor doi ani de guvernare PSD cu cei patru ani ai guvernării Coaliţiei. Pe un ton sentenţios, alternând cu puseuri marţiale, fostul preşedinte se desfăşoară asemenea unui şuvoi, combinând nostalgia cu cele mai năstruşnice asociaţii de idei. Efectele sunt triste.

Domnule Constantinescu, aţi invocat sacrificiul conducătorilor, dar nu v-aţi sacrificat decât prin cuvinte, zidindu-vă într-un turn de fildeş, într-o realitate paralelă care nu trecea dincolo de lentilele ochelarilor dumneavoastră. La Ruginoasa, în judeţul Iaşi, v-aţi crezut o clipă Alexandru Ioan Cuza şi aţi lansat un noiam de promisiuni electorale cu termene fixe ce s-au dovedit baloane de săpun. Ca memorialist, fiţi binevenit în peisajul publicisticii politicii autohtone. Ca om politc însă, sper că nu veţi mai avea curajul de a vă asuma riscul unei noi descinderi în cetate. Aţi amăgit cu teatrală seninătate conştiinţe nevinovate, retractând apoi totul la fel de senin. V-aţi jucat de-a preşedinţia. Aţi ucis iluzii şi apoi v-aţi retras înfricoşat de sondaje.

Ceea ce este mai grav este încăpăţânarea dumneavoastră de a crede în continuare că guvernarea şi, în genere, atitudinea Partidului Social Democrat nu ar fi în conformitate cu standardele europene, prin contrast, chipurile, cu presupusa modernitate a administraţiei pe care aţi girat-o. Este dreptul dumneavoastră. Politica modernă, europeană şi naţională totodată, nu este o etichetă pe care orice formaţiune sau guvern şi-o pot aplica după plac, ci o sumă de fapte.

Partidul Social Democrat demonstrează din plin că este european şi naţional în exercitarea responsabilităţilor sale.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Ioan Sonea. Va urma domnul Călin Popescu Tăriceanu.

Domnul Ioan Sonea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de oraşul românesc în perspectivă.

Rezultat a doi ani de muncă, raportul Comisiei mondiale "Urban 21", prezentat la Berlin în 2000 în prezenţa cancelarului german Gerhardt Schroeder şi a secretarului general ONU Kofi Anan, aducea în atenţia momentului elemente majore pentru politica în domeniu, fiind vorba de viaţa urbană, elemente cum ar fi: mai mult de jumătate din locuitorii Pământului vor trăi la oraşe; numărul locuitorilor de la oraşe se va dubla, ca urmare a afluirii spre oraşe a tinerilor care nu prea au şanse la ţară.

La nivelul mondial, în 2025, se estimează că vor exista multe oraşe cu peste 10 milioane de locuitori. Creşterea numărului de locuitori de la oraşe va fi determinată de transformarea tehnologică prin care se poate schimba fundamental modul de viaţă şi muncă, prin modul prin care oraşul poate contribui la democratizarea deciziilor politice, prin modul în care, la oraşe, se poate dezvolta productivitatea şi puterea novatoare. Se prevede că, în 2025, ponderea populaţiei urbane pe glob va fi de 60%. Este România în armonie cu aceste prevederi?

În 1938, România avea, la oraş, 20% din populaţie, iar în 1989 53,2%. Era un semnal pozitiv. Acum se pune întrebarea: care sunt cauzele care, după 1989, în România, în contradicţie cu tendinţa mondială, se întâmplă un exod al populaţiei de la oraşe spre sate, în situaţia în care suprafaţa arabilă este sub 0,5 ha pe locuitor, iar condiţiile de muncă şi de trai din mediul rural încă nu sunt pe măsura şi comparabile sau chiar compatibile cu cele de la oraş, pentru marea majoritate a celor de la sat. Se poate pune, astfel, un set de chestiuni: cu ce scop, începând după 1989, au fost demolate sau înstrăinate aproape toate marile platforme industriale şi centre de cercetare ştiinţifică din zone, sigur, orăşeneşti, care au contribuit din plin la consolidarea independenţei economice şi politice a României? Pot fi aceste obiective reconstruite, pentru a face faţă provocării mondiale? În ce măsură procesul de concentrare a bogăţiei în mâna unei categorii restrânse, pe seama sărăcirii celor mulţi, afectează acest exod al populaţiei de la oraş spre sat? Se acceptă ideea creşterii nivelului de viaţă de la ţară prin faptul că acolo se construiesc reşedinţele de week-end ale celor bogaţi?

Campania împotriva datornicilor la gaz, la apă, la curent, prin diferite firme - noi înţelegem că trebuie recuperaţi banii, datoriile, dar iată că se recurge la metode extraordinare. La Bistriţa a fost investită cu puteri deosebite o firmă străină, chiar dacă acum există un proces, prin care erau angajaţi recuperatori care recurgeau la metode absolut anormale pentru a se recupera datoriile: oameni ameninţaţi cu scoaterea din casă, cu întreruperea curentului, apei, căldurii ş.a.m.d.

Este această procedură şi acest mod de a aborda viaţa de la oraş un semn că se doreşte slăbirea oraşului românesc şi orientarea spre sat a marii majorităţi a populaţiei? Este acesta drumul pe care îl urmează România, practic, în contradicţie cu directivele şi cu orientările de la nivel mondial?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Călin Popescu Tăriceanu şi ultimul vorbitor domnul Ion Mocioi, întrucât am depăşit ora prevăzută.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Declaraţia politică pe care am s-o fac este legată de viitoarea decizie de la Praga, ca rezultat al noilor criterii geo-strategice şi de securitate mondială.

Integrarea în structurile europene şi euroatlantice a constituit, pentru toţi actorii scenei politice româneşti a ultimului deceniu, indiferent de coloratură, obiectul primordial al politicii externe.

Toate partidele politice au căzut de acord asupra faptului că interesul naţional al României este acela de a se alătura unor structuri care să-i confere în timp stabilitate economică, socială şi politică.

Asistăm, în ultima perioadă, la o serie de încercări ale actualei majorităţi de a specula momentul post-Praga, ca şi când NATO şi-ar fi dorit ca partener de alianţă nu ţara numită România, ci PSD-ul domnului Năstase. Nu există nici un dubiu asupra faptului că miza câştigării de capital electoral, în urma nominalizării ţării noastre pentru începerea negocierilor de aderare la civilizaţia occidentală, se vrea speculată la maximum de către şeful PSD.

Ca atare, domnul Năstase a ajuns la concluzia că însuşirea succesului repurtat la Praga, urmată de declanşarea campaniei pentru alegerile anticipate ar putea fi soluţia ideală pentru mistuitoarea-i dorinţă de a-şi prelungi mandatul. Este ceva firesc pentru liderul unui partid în care convingerile sunt înlocuite de interese, pentru cineva pentru care dorinţa de a rămâne la putere cu orice preţ a devenit ţelul suprem. Sedus de magia puterii, singura nelinişte reală a premierului pare a fi reprezentată de teama erodării propriei imagini până în 2004.

Având semnale clare din partea cancelariilor occidentale privind intenţia începerii negocierii de aderare a României la NATO în această toamnă, premierul nu s-a sfiit să cocheteze cu varianta demisiei, în cazul unui eşec al ţării noastre la Summitul din 21 - 22 decembrie.

Trebuie să fie extrem de limpede, pentru toată lumea, faptul că actualul Guvern nu-şi poate asuma o posibilă victorie obţinută de România la Praga. Reformularea ecuaţiilor geo-strategie şi de securitate în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2002 au determinat ca varianta de extindere favorită pentru Summitul de la Praga să fie cea de "big bang enlargement", adică o extindere cu toate cele 7 candidate, printre care şi România.

Căzută în anonimat prin anii '94 - '95, poziţia geo-strategică a revenit aproape obsesiv după 11 septembrie 2001, fiind un criteriu cu o formidabilă influenţă asupra extinderii, văzută ca o soluţie a securităţii şi stabilităţii mondiale. În acest context, greutatea strategică pe care a căpătat-o Bazinul Mării Negre pare a fi singura motivaţie reală pentru manifestarea unui interes real faţă de ţări precum România şi Bulgaria. Războiul antiterorist şi noile priorităţi de securitate americane au scăzut pachetele de admitere, evaluările nemaifiind făcute după criteriul progreselor reale.

În acest tablou euroatlantic, Guvernul Năstase are, într-adevăr, un merit, acela de a fi creat o economie de piaţă anemică, un mediu investiţional redus şi o societate în care birocraţia sufocă, iar corupţia situează România pe un dezonorant loc fruntaş. Constatăm, cu regret, faptul că, pentru un Guvern dotat cu un spirit de conservare exacerbat, amănunte privind poziţionarea României pe unul din ultimele locuri în ceea ce priveşte libertatea economică, locul 114 din 123 de ţări calificate, într-un raport al Institutului KATO din SUA, sau extinderea corupţiei la toate nivelurile, fapt care ridică semne de întrebare şi asupra criteriilor politice îndeplinite de România, nu reprezintă motive de reală îngrijorare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Ultimul vorbitor, domnul Ion Mocioi.

Domnul Marian Ionescu a depus la Secretariat, domnul Bălăeţ şi cine mai are să depună la Secretariat declaraţiile, întrucât trebuie să încheiem şedinţa.

Domnul Ion Mocioi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule prim-ministru,

În primăvara anului 2002, a început aplicarea unui proiect de restaurare a operelor din piatră a Complexului monumental brâncuşian "Calea eroilor" din Tg.Jiu, lucrările fiind finanţate printr-un împrumut al ţării la Banca Mondială.

Licitaţia pentru desemnarea executantului lucrărilor de restaurare a fost câştigată de T.l.s, Trustul de lucrări speciale din Bucureşti, o unitate cu nume bombastic, dar fără specialişti şi experienţă în domeniu, fără laborator de specialitate, interesată de preluarea investiţiei de 100.000 de dolari.

Este păcat că Direcţia monumentelor istorice din Ministerul Culturii a aprobat un deviz umflat pe toate părţile, cu tot felul de costuri, după un caiet de sarcini făcut de finanţişti, şi nu de specialişti. Dovada: o schelă simplă de lemn, de circa 10 mp, ridicată la Poarta Sărutului, costă 300 de milioane de lei. Clauza principală din contractul încheiat între Ministerul Culturii şi Cultelor şi Firma "T.L.S" prevede că sumele din devizele de lucrări nu pot fi făcute publice, iar în caz contrar contractul putând fi reziliat. Nimeni nu s-a sesizat. Cine o mai fi beneficiat de astfel de sume secrete?

Lucrările începute cu întârziere trebuiau finalizate la 15 septembrie 2002, practic, la sfârşitul perioadei călduroase, cum se cuvine pentru astfel de lucrări. Au apărut însă neînţelegeri privind soluţiile tehnice de restaurare şi imperfecţiunea proiectului aprobat. S-a amânat finalizarea lucrărilor până la 1 octombrie a.c. În plus, calitatea lucrărilor efectuate este total compromisă. Se lucrează ca pe un şantier de construcţii unde sunt angajaţi nespecialişti. A fost decapată placa de plumb pentru protecţia arhitravei Porţii sărutului, în condiţiile muncii cu târnăcopul, deşi nu trebuia să se prevadă înlăturarea acestei protecţii care a fost asigurată la restaurarea pentru termen lung efectuată în 1964. Acum s-au spart în urma aplicării unui asemenea stil defectuos de lucru, margini ale arhitravei de piatră şi părţi incizate pentru ornamentele Porţii sărutului efectuate de Brâncuşi. Dovadă: au fost arătate, la urcarea pe schelă, la locul faptei, ministrului culturii, care a venit peste vară să vadă lucrarea şi acesta a plecat convins de o asemenea faptă neaşteptată din partea unor "specialişti" ai Tls. La scaunele Mesei tăcerii s-a aplicat, pentru demontarea lor, aceeaşi restaurare cu târnăcopul şi s-a văzut, au fost ciobite operele.

Executantul a cerut completarea devizului cu lucrări suplimentare şi neînţelegerile au continuat. Timpul nu a stat pe loc, iar şantierul operelor a fost învăluit cu un gard negru, care sperie până şi vizitatorii şi lucrările s-au întrerupt pentru căutarea unui alt restaurator. A sosit la faţa locului reprezentantul Băncii Mondiale, nemulţumit de situaţia creată. S-a ajuns la concluzia: rezilierea contractului cu "T.l.s" sau angajarea în subantrepriză a unei societăţi specializate.

Evident, restaurarea operelor de piatră din Complexul monumental "Calea eroilor" din Târgu Jiu nu mai poate continua în perioada de iarnă şi trebuie finalizată în primăvara anului următor, dacă nu se va întâmpla să continue mai mulţi ani întreruperea lucrărilor, ca în cazul restaurării Coloanei infinite, care nici acum, la 6 ani de la începerea lucrărilor, nu-i terminată şi are nevoie de intervenţii.

Noi am fost foarte nemulţumiţi că în această deosebit de importantă acţiune de restaurare a operelor lui Brâncuşi nu s-a implicat cu responsabilitate Uniunea Artiştilor Plastici, adevăratul diriginte de şantier aşteptat să preia lucrările complexe de pe şantierul de excepţie organizat la Târgu Jiu.

Ministerul Culturii are o mare vină în derularea acţiunii de restaurare a operelor lui Brâncuşi şi de punere în valoare cultural-turistică a acestora, vină care îşi are rădăcinile în desfiinţarea instituţiei de rang naţional, Complexul naţional "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu creat prin Hotărârea Guvernului pentru aplicarea Legii nr.127/1992 privind trecerea monumentelor de la Târgu Jiu în patrimoniul public, restaurarea şi punerea lor în valoare complexă.

Noi considerăm că demersurile pentru întocmirea şi aplicarea proiectului de restaurare a operelor de la Târgu Jiu sunt ilegale şi exclud controlul statului şi al Guvernului asupra restaurării şi punerii în valoare a vestitelor monumente brâncuşiene. Apreciem că derularea restaurării operelor brâncuşiene de la Târgu Jiu este un eşec naţional tocmai în anul comemorării a 45 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui sculpturii moderne, artist genial care a dăruit ţării cele mai importante monumente de artă din lume din toate vremurile.

Cerem să intervină, în această situaţie, nu numai Ministerul Culturii şi Cultelor, ci şi Guvernul României, pentru a determina finalizarea lucrărilor de restaurare la Coloana infinită, Aleea scaunelor, Masa tăcerii şi Poarta sărutului din şantierele de la Târgu Jiu, înfiinţând, în acest oraş, un Institut naţional de cercetare, restaurare şi punere în valoare a operelor lui Brâncuşi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Eugen Gheorghe Nicolaescu:

România a devenit o ţară în care corupţia este principala cauză a sărăcirii populaţiei, în ciuda prezentărilor triumfaliste a realizărilor Guvernului lui adrian Năstase de către propaganda de partid şi de stat.

De fiecare dată când se primesc informaţii privind acte de corupţie, prima grijă a guvernanţilor este să sară în apărarea baronilor, să ţipe că nu sunt lăsaţi în pace săracii PSD-işti şi deseori să ameninţe cu procese penale.

Nici măcar o dată guvernanţii nu au mulţumit că sunt atenţionaţi asupra fenomenului corupţiei şi să dea dovadă de voinţă politică pentru stoparea unui flagel care macină întreaga societate.

Dacă se doreşte cu adevărat să se obţină rezultate, este normal să se dispună măsuri de începere a cercetărilor, de urgentare a anchetelor, de retragere a sprijinului politic a celor care sunt acuzaţi de acte de corupţie.

Autorităţile controlate de PSD, care se crede atotputernic şi veşnic, nu au demnitatea elementară de a recunoaşte că sunt controlate politic, că servesc interese de partid şi de stat şi că sunt neputincioase.

Presa, de luni de zile, descoperă cazuri de corupţie, presa internaţională vorbeşte despre miniştri care cer mită, unii dintre noi aducem la cunoştinţa organelor abilitate informaţii sau documente care pot constitui piste de anchetă. Însă noi, cei care ne facem datoria faţă de cetăţeni, suntem acuzaţi că nu ne vedem de treabă şi-i încurcăm pe cei care nu ştiu decât să-şi umple buzunarele pe bani publici, folosind protecţia politică.

Vechii activişti de partid şi de stat care conduc astăzi România nu pot înţelege că această ţară nu este a lor, aşa cum era odinioară, şi că ei trebuie să dea astăzi socoteală cetăţeanului contribuabil, care trebuie să ştie cum se cheltuieşte banul pe care-l plăteşte drept impozite şi taxe.

Această declaraţie are drept scop solicitarea adresată Parchetului Naţional Anticorupţie care să spună public câte anchete a declanşat pentru cercetarea cazurilor de corupţie, pe judeţe, pe speţe, dacă a avut imixtiuni politice în derularea activităţii şi dacă s-a sesizat la semnalările presei şi a partidelor politice.

Este nevoie ca în România justiţia să înceapă să fie independentă.

Domnul Marian Ionescu:

"Construcţiile politice nu pot înlocui foamea săracilor"

Se constată că PSD a declanşat o situaţie politică unică în democraţia românească. Explicarea ipotetică a solicitării PSD de a iniţia alegeri anticipate constă în atragerea majorităţii electoratului de partea sa, aspect care ne determină să punem egalitate între comportamentul defunctului PCR şi actualul PSD. Constatăm că aşa-numita strategie politică prezentată în Planul de guvernare 2001 - 2004 este departe de a fi realizată. Din acest punct de vedere, PSD a impus, alături de ingineriile financiare demolatoare pentru cetăţeanul de rând, anumite construcţii politice menite să distragă atenţia, în special categoriilor de cetăţeni care trăiesc sub limita minimei decenţe. Din punct de vedere formal, în actuala democraţie au fost acordate, teoretic, o serie de drepturi constituţionale dar respectarea lor este departe de realitatea înconjurătoare; spre exemplu, în articolul 43 din Constituţia României, este stipulată "Obligaţia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". Este absolut clar, pentru toţi cetăţenii ţării, că toate politicile reformiste au generat scăderea continuă a nivelului de trai, cu toate că acest obiectiv nu a fost cuprins în Planul de guvernare.

Teama actualului guvern de alegerile din 2004 reprezintă adevăratul sens al aşa-ziselor alegeri anticipate. Variantele puse la dispoziţie de către PSD şi comentate pe larg de către mass-media conduc ori la modificarea Constituţiei, ori la adevărate scene teatrale de demisie a miniştrilor actualului cabinet sau de invalidare parlamentară a Guvernului, chiar de către parlamentarii PSD.

Domnilor guvernanţi, pentru asigurarea liniştii dumneavoastră în astfel de demersuri alambicate politic, Partidul România Mare vă propune să meditaţi asupra proverbului popular "cine sapă groapa altuia, acela cade în ea". Argumentele prezentate de către PSD, prin care doreşte să aibă majoritate parlamentară, reprezintă, la ora actuală, o minciună, pentru că acest lucru este realizat foarte bine prin susţinerea PSD-ului de către UDMR, PUR şi minorităţi naţionale. Cota dumneavoastră de popularitate, în creştere după ultimele alegeri locale, este total artificială, pentru că principalele dumneavoastră argumente utilizate cu succes au constat în pachete cu mâncare date alegătorilor în 2 - 3 zile consecutive înainte de votare, spre exemplu în localităţile: Vulcana, Pandele şi Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, de asemenea, prin oferirea de spectacole cu ansamblul artistic "Chindia", care se află în subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi, deci, este finanţat din bugetul de stat. Argumentele materiale oferite de PSD nu pot ţine de foame păturilor sărace ale populaţiei în celelalte zile ale anului, iar politicile promovate de la alegerile din 2000 până în prezent au fost de sărăcire accentuată a populaţiei în folosul clientelei politice.

Prin promovarea unor alegeri anticipate parlamentare care solicită un referendum naţional pentru modificarea Constituţiei şi trei campanii electorale precedate şi de mascarada cădere a guvernelor, prejudiciază imaginea ţării noastre, în special în plan extern şi conduce la batjocorirea demnităţii şi bunului simţ al alegătorului.

Filiala Dâmboviţa a Partidului România Mare constată că, prin sărăcirea accentuată a populaţiei, PSD procedează la cumpărarea conştiinţei cetăţenilor înaintea actului de votare.

În concluzie, vă precizăm că, prin construcţiile politice ca regionalizarea ţării şi alegerile anticipate oferite în ultima perioadă şi comentate, de altfel, în general negativ de mass-media, acestea nu pot înlocui pauperizarea tot mai adâncă a populaţiei şi înfometarea acesteia.

Domnul Emil Grigore Rădulescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Ultimul raport de ţară întocmit de experţii Comisiei de la Bruxelles ne plasa, în urmă cu o lună, pe ultimul loc între statele candidate la aderare. Cu ceva timp în urmă, preşedintele Comisiei mixte româno-europene, Domenico Mennitti, a criticat dur autorităţile de la Bucureşti pentru întârzierea reformelor în justiţie. Acum, România este arătată cu degetul pentru că este cea mai coruptă dintre ţările care aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene.

Datele şi informaţiile care demonstrează acest lucru au fost adunate într-o amplă analiză realizată de către Fundaţia pentru o Societate Deschisă, cu sediul la Budapesta, studiu care acoperă toate statele candidate la aderare.

Sistemul medical, autorităţile vamale, justiţia, poliţia, parlamentul şi ministerele, cele mai importante instituţii ale statului român, sunt atinse de corupţie. Chiar dacă Guvernul a pus la punct un plan naţional anticorupţie, până acum nu au fost luate măsuri decât în cazuri minore, în eşaloanele inferioare ale societăţii.

În România, corupţia este chiar sistematică în multe dintre sectoarele vieţii publice. Autorităţile vamale sunt percepute drept cea mai coruptă instituţie, urmată de justiţie, Agenţia pentru Privatizare şi Parlament. Membrii Parlamentului sunt consideraţi cel mai corupt grup profesional, urmaţi de agenţii de poliţie şi miniştri. Numărul de condamnări sau de anchete declarate pentru corupţie în rândul acestor categorii este foarte mic. Spre exemplu, numărul condamnărilor în anul 2001 pentru trafic de influenţă este de doar 128 - nici unul dintre aceştia nu se referă însă la înalţi funcţionari de stat.

Autorităţile de la Bucureşti nu au manifestat un interes prea mare în a reglementa în chestiunea conflictului de interese, una dintre sursele principale de corupţie, chiar dacă acest fenomen este endemic la nivelul politicii şi al administraţiei publice.

Toţi funcţionarii publici ar trebui să depună declaraţii de venit, însă acestea nu au nici o valoare, pentru că nu sunt făcute publice şi nu există mijloace legale necesare pentru a ancheta şi pedepsi cazurile de încălcare a acestor reglementări.

Cele mai multe dintre firmele care câştigă contracte publice sunt societăţi printre ai căror acţionari se află oficiali ai statului român. Aceştia din urmă nici măcar nu încearcă să ascundă faptul că deţin o funcţie publică şi, în acelaşi timp, au afaceri private sau sunt consultanţi pentru diverse companii.

Relaţiile dintre oamenii de afaceri şi politicieni nu sunt temporare, ci se concretizează în adevărate reţele bazate pe reciprocitate şi solidaritate.

Chiar dacă cheltuielile publice sunt incluse în bugetul oficial de stat, Guvernul apelează la ordonanţe de urgenţă pentru a schimba bugetul, facilitând astfel alocarea de favoruri financiare în schimbul contribuţiilor pentru partide şi campanii electorale.

Încrederea în sistemul judiciar este minimă. Procentul românilor care nu au încredere în justiţie a crescut, de la 62% în 1998, la 77% în 2000. 22% din cetăţeni recunosc deschis că plătesc mită atunci când au de-a face cu sistemul juridic din România. Corupţia din poliţie este favorizată de legăturile dintre ofiţerii de poliţie şi crima organizată, în timp ce corupţia la frontierele statului implică până şi cele mai înalte sfere ale politicului.

În sănătate, corupţia atinge niveluri înspăimântătoare. 68% din români recunosc că au făcut plăţi neoficiale pentru permis de spitalizare, 62% pentru tratamente de urgenţă, 56% pentru tratamente la stomatolog şi 52% pentru un consult la un medic specialist. Conform Băncii Mondiale, unul dintre efectele cele mai evidente ale acestui sistem corupt este faptul că populaţia mai săracă a României nu are acces la tratamentul medical de care are nevoie.

Cea mai importantă critică ce poate fi adusă Guvernului Năstase este refuzul continuu de a renunţa la controlul direct asupra activităţilor judecătoreşti.

În România există un Avocat al Poporului, însă acesta nu a fost înzestrat decât cu puteri reduse şi nu a iniţiat până acum nici o anchetă pentru vreun caz de corupţie.

Acesta este doar un rezumat al analizei realizate de Fundaţia de la Budapesta care arată clar că autorităţile, prin lipsa de măsuri consecvente, încurajează corupţia generalizată din România.

Ceea ce spune acest raport este adevărat, că România este cea mai coruptă dintre ţările care candidează la Uniunea Europeană, dar aceasta poate s-o spună oricine în afară de George Soros, care, prin mita pe care a tot oferit-o aşa-zisei "elite intelectuale" şi prin avalanşe de sondaje falsificate livrate timp de 12 ani, a intoxicat populaţia şi a contribuit el însuşi, mai mult ca oricine, la generalizarea corupţiei.

Domnul Valeriu Gheorghe:

Am fost sesizat de Asociaţia Patronală a Angrosiştilor de Cereale din România că, în cursul anilor 2001 şi 2002, România a importat din Ucraina şi Republica Moldova grâu radioactiv. Este o problemă esenţială pentru România, dacă ne gândim că fiecare dintre noi suntem consumatori de pâine. Este, oare, posibil să fi mâncat pâine contaminată radioactiv?

Asociaţia Patronală a Angrosiştilor de Cereale din România (ANCER) a primit, din unele ţări arabe, principale importatoare de cereale din România, specificaţii de calitate pentru cereale, în special pentru grâu. Aceste specificaţii de calitate erau menţionate în scrisori oficiale adresate Ambasadelor României, Ministerului Agriculturii şi Ministerului de Externe şi conţineau o clauză de control a radioactivităţii grânelor. Grâul provenit din Ucraina şi parţial din Republica Moldova este prohibit pe pieţele arabe pentru că prezintă riscul contaminării radioactive (probabil efect al dezastrului de la Cernobâl).

România este importatoare de grâu din aceste două ţări, prin România se tranzitează grâu din Ucraina, grâu care mai apoi primeşte certificat de origine românesc, după care ajunge pe piaţa arabă. România ar trebui să protejeze grâul românesc destinat exportului printr-un act administrativ care să conţină obligativitatea controlului radioactivităţii la punctele de frontieră pentru importurile de cereale şi interzicerea intrării în România, chiar şi numai pentru tranzit, a cerealelor identificate a fi contaminate radioactiv.

Am adresat şi o interpelare domnului ministru Ilie Sârbu pentru a primi date oficiale din partea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor privind importurile de grâu din Ucraina şi Republica Moldova din anul 2001 şi până în prezent şi dacă aceste importuri au fost controlate la frontieră din punct de vedere al radioactivităţii.

Ucraina este cel mai important producător de grâu din zona Mării Negre, de aceea preţurile acestui produs sunt, de regulă, mai mici decât cele ale grâului românesc, fapt ce nemulţumeşte atât producătorii de cereale din România, cât şi pe angrosiştii-depozitari. În acest context, comercianţii-exportatori speculează acest aspect şi îşi îndreaptă atenţia mai întâi către grâul din Ucraina şi, mai apoi, către cele românesc. Din cauza preţului grâului ucrainean suferă nu numai România, ci şi celelalte ţări exportatoare de grâu din Europa Centrală şi de Est: Ungaria, Serbia şi Bulgaria.

Grâul românesc este în majoritate biologic, natural, fapt care ar trebui să-i confere o poziţie bună pe piaţa cerealelor. Dar se întâmplă următorul lucru: MAAP a alocat fonduri pentru depozitarea grâului în spaţii total neadecvate, respectiv în grajduri. Urmarea: grâul românesc de calitate superioară este declasat ca grâu furajer.

Care credeţi că este interesul MAAP? Care este imaginea României?

Domnul Corneliu Ciontu:

Stimaţi colegi,

Întreaga societate românească este conştientă, în acest moment, de caracterul artificial şi găunos al aerului suficient şi optimist pe care actuala putere îl arborează. Un veritabil val de propagandă se abate zilnic asupra românilor, încercând să-i convingă pe aceştia de viaţa bună şi confortabilă pe care o duc.

Totuşi, toată această construcţie firavă se prăbuşeşte atunci când un oaspete străin, obiectiv şi imparţial, este dispus să spună lucrurilor pe nume.

Prezent recent la Bucureşti, preşedintele Comisiei parlamentare România - Uniunea Europeană, Domenico Mennitti a declarat: "În România există multe legi, dar ele sunt greu sau deloc transpuse în practică, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul independenţei magistraturii sau al libertăţilor civile". Un alt oaspete important, Pat Cox, preşedintele Parlamentului European a declarat că, citez, "corupţia este un motiv de îngrijorare. Administraţia publică şi justiţia au nevoie de independenţă şi integritate".

Pe scurt, două din domeniile cele mai importante ale reformei promise în campania electorală, justiţia şi administraţia, sunt, în viziunea partenerilor noştri externi, compromise. Faptul că acestea sunt, în acest moment, cangrenate de corupţie o demonstrează recentul scandal al deturnărilor fondurilor Uniunii Europene din România, prezentat pe larg de prestigiosul cotidian german "Die "Toige Zaitung", care semnalează destinul bizar al celor peste 20 de milioane de dolari alocaţi de Uniunea Europeană Văii Jiului.

Să mergem mai departe. Actualul Guvern se laudă, prin statistici şi grafice parţiale, cu importante realizări în domeniul economic. Iată însă că diagnosticul rece şi lucid al Forumului Economic Mondial spune cu totul altceva. Conform acestuia, România a căzut, în ultimul an, cu nu mai puţin de zece locuri în clasamentul creşterii economice. Cu excepţia Ucrainei, suntem ultimii din Europa, fiind devansaţi de state precum Trinidad-Tobago, Zimbabwe sau Nicaragua. Aceasta nu este, domnilor guvernanţi, cine ştie ce performanţă.

Un alt domeniu cu care se mândresc actualii guvernanţi este politica externă. Iată însă că unul dintre cei mai influenţi analişti americani ai momentului, Richard Kaplan, publică în "New York Times" o analiză extrem de dură a diplomaţiei româneşti din ultimii ani. Observând că politica externă a lui Nicolae Ceauşescu era una pro-occidentală, deşi politica sa internă era una de tip sovietic, Kaplan scrie: "Liderii români urăsc să fie comparaţi cu Ceauşescu, dar politica lor externă este conformă tiparului acestuia". Din pricina corupţiei şi a sărăciei, reputatul analist consideră că integrarea europeană a României, în acest moment, citez "ar putea altera Europa".

Iată, pe scurt, poziţia celor care observă România din exterior. Încercarea executivului de a ocoli şi oculta aceste luări de poziţie, scoţând în evidenţă, în bună tradiţie comunistă, tocmai laudele şi încurajările de circumstanţă şi curtoazie nu poate înşela pe nimeni.

Iată de ce nu putem înţelege nerăbdarea cu care actuala putere pregăteşte alegerile anticipate. Ea a primit un mandat pe patru ani din partea populaţiei, încălcându-şi punctual toate promisiunile: depolitizarea justiţiei, independenţa administraţiei, eradicarea corupţiei, creşterea economică ş.a.m.d. Şi, iată, în loc să-şi ducă până la capăt mandatul, încercând să apropie de realitate angajamentele indecente faţă de electorat, Guvernul se gândeşte la propriile interese politice. El este dispus să creeze instabilitate politică şi să cheltuiască sume electorale uriaşe în scopuri politicianiste.

Aşa cum am mai spus-o, Partidul România Mare este pregătit pentru alegerile anticipate, neavând decât de câştigat politic de pe urma acestora. Orice partid de opoziţie aşteaptă, prin vocaţie, alegerile, însă ne este greu să înţelegem ce i-ar putea determina pe guvernanţi să opteze pentru ele. Oare domniile lor chiar cred în sondajele de opinie pe care le comandă? Oare chiar iau în serios relatările elogioase ale Televiziunii publice şi ale altor instituţii mass-media scutite de impozite? Chiar este de crezut scenariul disocierii imaginii Partidului România Mare de cea a preşedintelui său, prin decalarea alegerilor prezidenţiale de cele legislative, de parcă Corneliu Vadim Tudor nu va fi un candidat de marcă la Senatul României? În zadar Puterea actuală încearcă, prin argumente puerile, să convingă opinia publică de faptul că alegerile anticipate ar fi impuse de interesul naţional. Adevăratul motiv este mai mult decât vizibil: teama de ascensiunea Partidului România Mare şi a liderului său, Corneliu Vadim Tudor.

În concluzie, actuala putere demonstrează, în ultimul timp, o stranie pierdere a lucidităţii. Îi recomandăm, ca tratament, o mai mare disponibilitate de a asculta diagnosticurile şi criticile partenerilor noştri externi şi de acceptare a dialogului real cu opoziţia. Ar fi, poate, un tardiv, dar imperativ moment al trezirii.

Doamna Maria Lazăr:

Urgentarea armonizării legislaţiei româneşti cu cea a Uniunii Europene reprezintă una din priorităţile actualei puteri pentru integrarea ţării noastre în structurile europene.

Putem aprecia, la ora actuală, că, în acest scop, mai ales după anul 2000, Parlamentul, prin cele două Camere, a reuşit să dezbată şi să adopte un pachet legislativ important cu referire la principalele domenii care fac obiectul aderării.

Acest efort a fost recunoscut şi de organismele şi personalităţile europene, autoritate care monitorizează ţara noastră şi avem deplina satisfacţie că înalţi oaspeţi, între care Preşedintele Adunării Europene a Consiliului Europei şi cel al Parlamentului European, adresându-se Camerelor reunite ale Parlamentului, au apreciat pozitiv demersurile sale în acest scop.

Administraţia publică reprezintă unul din principalele domenii care, în perspectiva integrării, trebuie să urgenteze atât procesul de reformă cât şi elaborarea unei legislaţii corespunzătoare, în consens cu cea europeană.

Reforma administrativă presupune, pe lângă o legislaţie coerentă şi un proces de modernizare, de introducere a mijloacelor de informatizare în scopul simplificării accesului cetăţenilor la serviciile publice şi la actele de decizie, diminuarea birocraţiei, înlăturarea corupţiei, urgentarea aplicării măsurilor de descentralizare şi democratizare.

Deşi aproape toate forţele politice din România s-au pronunţat asupra oportunităţii unor asemenea măsuri, este grav faptul că unul dintre acestea, mă refer la cele din opoziţie, PD şi PNL, care încearcă, prin diverse modalităţi, să frâneze acest demers.

De curând, au fost luate în dezbatere proiecte de lege în regim de urgenţă, a căror finalizare a fost îngreunată cu bună ştiinţă, în scopul respingerii acestora. Dar poate nu atât faptul că se manifestă această rezistenţă deranjează, ci mai ales poziţia duplicitară a acestora, care, în faţa opiniei publice şi a mass-mediei, nu contenesc să critice PSD-ul şi Guvernul de o anumită încetineală în pregătirea condiţiilor de aderare, iar, pe de altă parte, fac tot ce le stă în putere pentru ca acest proces să se producă cât mai târziu şi, dacă se poate, nu în timpul actualei guvernări.

Un caz recent îl constituie îndârjirea cu care s-au opus pentru dezbaterea Ordonanţei de urgenţă privind elaborarea cărţii electronice de identitate, pe motivul că nu este acum timpul, că asemenea decizie ar necesita costuri financiare ridicate.

Adoptarea unei asemenea legi reprezintă nu numai o problemă de aderare. Introducerea cardului de identitate în mod etapizat, până în anul 2007, aşa cum prevede textul legii, ar crea cetăţenilor români avantajul unor servicii sigure şi eficiente şi o circulaţie mai avantajoasă a acestora în spaţiul european.

Prin urmare, faţă de o asemenea atitudine, răspunsul nostru este prompt, şi anume: perioada parcursă de România în drumul ei spre aderare putea să fie şi mai scurtă, dacă guvernarea precedentă ar fi manifestat mai mult interes şi mai multă responsabilitate faţă de cetăţeni şi faţă de interesele fundamentale ale ţării.

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta, şedinţa pentru declaraţii politice s-a încheiat.

Vă urez o zi liniştită şi succes în activitate.