Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnii Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Începem şedinţa de astăzi cu intervenţiile domnilor deputaţi.

Domnule Dinu Gheorghe, sunteţi înscris, poftiţi la microfon. Urmează domnul Cornel Popa.

Sunt 39 de înscrişi la cuvânt, tot foarte mulţi.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţia mea politică este legată de un fapt. Şi anume, de faptul că, deşi pentru alte activităţi s-au elaborat statute pentru personalul care lucrează în condiţii deosebite, pentru personalul feroviar, încă, la această dată, deşi în lege este trecută încă din 1996 obligaţia ca cei în măsură să-l elaboreze, acest statut nu s-a făcut.

În curând, va intra în vigoare noul Cod al Muncii, lege-cadru pentru reglementarea raporturilor ce se stabilesc între angajaţi şi angajatori în procesul muncii. Nu doresc să mă opresc asupra manierei deja cunoscute în care a fost adoptată această lege deosebit de importantă, cu blocarea de către Guvern şi majoritatea parlamentară a oricăror analize şi dezbateri în forul legislativ a proiectului Codului Muncii. Practica va demonstra cât de nocivă a fost adoptarea hei-rupistă a acestei adevărate "carte a muncii" în ţara noastră.

Intenţionez doar să relev faptul că, atât vechiul Cod, cât şi noul Cod al Muncii conţin prevederi privind posibilitatea ca pentru categoriile de salariaţi a căror activitate prezintă un anumit specific să fie elaborate statute de personal cu reglementări speciale pentru aceşti salariaţi. Aceste statute, ce conturează un drept social al muncii, se impun cu atât mai mult cu cât se afirmă economia de piaţă ce duce la creşterea varietăţii de specificităţi a raporturilor de muncă, a căror reglementare nu este posibilă în detaliu şi pentru toate domeniile, corespunzător cerinţelor aplicării concrete, doar prin legea-cadru, ce nu poate conţine decât dispoziţii generale. Astfel că, în ultimii ani, au fost elaborate statute privind personalul silvic, vamal, de poliţie, funcţionari publici etc.

Dar o importantă categorie profesională, ce lucrează într-un sector economic cu o specificitate deosebită, nu are până în prezent un statut. Este vorba de personalul feroviar, a cărui activitate în transportul feroviar are particularităţi generate de lucrul în regim continuu, pe şi lângă vehicule în mişcare, cu deplasări frecvente şi lungi, în orice condiţii atmosferice şi a cărui responsabilitate pentru siguranţa circulaţiei trenurilor, pentru integritatea călătorilor şi a mărfurilor impune un regim disciplinar strict.

De altfel, elaborarea unui statut al personalului feroviar are o tradiţie istorică încă din perioada interbelică, când a fost în vigoare Legea pentru Statutul personalului C.F.R. din 21 aprilie 1933. În perioada comunistă, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976 a fost aprobat Statutul disciplinar al personalului din transporturi, care, nefiind înlocuit cu alte reglementări de aceeaşi natură, se aplică şi în prezent în unităţile feroviare, deşi este complet inadecvat noilor realităţi sociale, economice şi politice.

Necesitatea elaborării şi adoptării unui statut al personalului feroviar a fost constant pusă în discuţie din 1990 încoace, cu ocazia tuturor negocierilor pentru încheierea contractelor colective de muncă în sectorul transportului feroviar, ceea ce s-a reflectat în referirile la un asemenea statut cuprinse în prevederile acestor contracte.

De asemenea, Legea nr. 129/1996 privind transportul pe Căile Ferate Române, la art. 39, dispunea că: "Personalul C.F.R. este supus prevederilor Statutului personalului Societăţii Naţionale a Căilor Ferate"" Din păcate, însă, un asemenea statut nu a fost elaborat şi adoptat (deşi încercări au existat), din motive pe care nu le cunosc, dar, oricum, explicabile numai prin indolenţa celor care au avut obligaţia să facă acest lucru.

Iată de ce, împreună cu un colectiv de specialişti, pornind de la experienţa practică a aplicării în transportul feroviar a prevederilor specifice privind raporturile de muncă cuprinse în contractele colective de muncă încheiate de-a lungul anilor şi în diferite reglementări speciale, am redactat proiectul unui asemenea statut. Deşi suntem partid de opoziţie, ne-am preocupat pentru această chestiune, rezolvând, zicem noi, o lege deosebit de importantă, şi anume, pentru cei care lucrează în transportul feroviar. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Cornel Popa, urmează domnul Ştefan Giuglea.

Domnul Cornel Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la câteva probleme stringente cu care se confruntă agricultorii din ţara noastră.

1. Producătorii agricoli beneficiază de bonuri valorice reprezentând contravaloarea cotei unice de carburanţi auto necesară efectuării lucrărilor agricole. Potrivit actului normativ ce reglementează procedura acordării şi utilizării acestor bonuri valorice: Instrucţiunile nr. 195/1972/191239 din data de 17 mai 2002, emise de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei Publice şi Ministerul Industriei şi Resurselor, destinaţia sumelor de bani aferente o constituie Fondul Special al Drumurilor Publice. Datorită faptului că prin Ordonanţa Guvernului nr. 3/2003 Fondul Special al Drumurilor Publice s-a desfiinţat, distribuitorii de motorină nu mai primesc bonurile valorice, fiind în imposibilitatea de a le înregistra fiscal-contabil. Astfel, producătorii agricoli au rămas cu bonurile valorice neutilizate, deoarece instrucţiunile nu au fixat vreun termen limită de valorificare a acestora.

Având în vedere că ne aflăm tocmai într-o perioadă calendaristică de maximă importanţă în efectuarea lucrărilor agricole, se impune ca membrii de specialitate ai Guvernului să ia de urgenţă măsuri de deblocare a sistemului.

2. În anul 2002, producătorii agricoli au beneficiat în realitate de o medie de 200.000 de lei pentru un hectar cultivat, cu titlu de susţinere financiară de la buget. În condiţiile în care costul pentru un hectar cultivat cu porumb a fost de 10 milioane de lei, iar pentru cel cultivat cu grâu între 10 şi 12 milioane de lei, rezultă în mod indubitabil că ajutorul financiar acordat de Guvern nu este decât o formalitate superfluă pentru producător.

Aşteptăm din partea Guvernului măsuri de sprijinire efectivă şi reală a agriculturii, la fel cum se întâmplă în ţările Uniunii Europene, la standardele cărora dorim să ne aliniem.

3. Prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 553/30 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 897/11 decembrie 2002, s-a adoptat Programul privind sprijinirea producătorilor agricoli din zonele de deal şi de munte precum şi a pescarilor profesionişti din zona Deltei Dunării. Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va acorda alocaţii pentru achiziţionarea de dotări specifice noi din producţia internă din Fondul "Dezvoltarea agriculturii româneşti", pentru anul 2003 fiind destinată suma de 240 de miliarde lei.

Măsura, benefică pentru agricultorii cu resurse financiare modeste, dar şi pentru încurajarea producerii de tehnologie agricolă pe plan intern, este însă inaplicabilă, datorită blocării Fondului "Dezvoltarea agriculturii româneşti".

Având în vedere situaţiile expuse, ne întrebăm ce şanse reale de redresare sunt pentru agricultura românească, în condiţiile în care Guvernul elaborează proiecte neviabile din punct de vedere financiar? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu pentru concizie.

Îi dau cuvântul domnului Ştefan Giuglea, va urma domnul Adrian Moisoiu.

Repet, sunt 39 de înscrişi la declaraţii politice, îi rog pe toţi colegii să concentreze intervenţiile.

Domnul Ştefan Giuglea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează: "De ce nu inspectorat regional pentru protecţia mediului la Constanţa?"

În data de 12-13.02.2003, s-a desfăşurat la Curtea de Argeş un seminar organizat de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi firma EPTISA (grupul de consultanţă europeană), în cadrul unui proiect Phare 2000. Proiectul care s-a derulat până în prezent a avut ca scop: fixarea limitelor regionale, stabilirea atribuţiilor inspectoratelor regionale de protecţie a mediului şi propuneri pentru localizarea inspectoratelor regionale de protecţie a mediului. Au participat reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, echipa EPTISA, inspectorii şefi ai inspectoratelor de protecţie a mediului (42 de inspectorate) şi alţi participanţi.

S-au stabilit următoarele: limitele regionale să fie identice cu limitele regiunilor agenţiilor de dezvoltare regionale existente, în număr de opt; s-au făcut propuneri pentru atribuţiile inspectoratelor regionale; s-au făcut propuneri pentru localizarea inspectoratelor regionale de protecţie a mediului. Pentru acest ultim punct, toate cele 42 de inspectorate de protecţie a mediului au fost analizate, atât pe baza unor chestionare, cât şi pe baza vizitării acestora de către reprezentanţii EPTISA.

Regiunea de dezvoltare 2 sud-est este formată din judeţele Constanţa, Focşani, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Buzău. Au fost prezentate scorurile obţinute şi rezultatele evaluării inspectoratelor de protecţie a mediului în funcţie de criteriile selectate în Documentul Strategic (care cuprinde cerinţele Uniunii Europene). Constanţa este pe primul loc din punct de vedere al capacităţii manageriale, al aspectelor organizatorice, al clădirilor şi aparaturii, al aspectelor tehnice, al resurselor umane, al amplasamentelor şi activităţilor, al aspectelor financiare. Următoarele două judeţe clasate sunt Galaţi şi Brăila.

Se trece la cel de al doilea pas al analizei şi se utilizează trei criterii de selecţie (nu ştim cine a propus utilizarea acestor criterii pentru departajarea celor trei inspectorate, dar le considerăm atehnice şi nefundamentate, în acest mileniu al comunicării).

Primul criteriu spune aşa: sediul agenţiei de dezvoltare regională să fie în aceeaşi localitate sau la o distanţă mai mică de 50 de km de sediul inspectoratului regional de protecţie a mediului. Este un criteriu care nu poate fi îndeplinit de Constanţa şi, practic, scoate judeţul Constanţa din competiţie - este un criteriu atehnic şi total subiectiv.

Nu se mai discută celelalte criterii, şi anume: sediile regionale, bazinale sau naţionale ale Agenţiei naţionale "Apele Române" (în acest caz, Constanţa este în aceeaşi localitate cu sediul Direcţiei Dobrogea-Litoral, la Brăila este o secţiune de gospodărire a apelor, la Galaţi, la fel); şi la acest criteriu, Constanţa este pe primul loc.

La ultimul criteriu, şi anume: sediul unei aglomerări identificate pentru implementarea Directivei-cadru pentru calitatea aerului ambiental, la Constanţa este o aglomerare urbană şi la Brăila şi Galaţi, alte aglomerări urbane, un ultim criteriu, la care Constanţa este la egalitate cu celelalte două judeţe la un loc.

După acest set de criterii, EPTISA scoate din competiţie Constanţa, deci, numai pentru că este la o distanţă mai mare de 50 km de Brăila, unde este Agenţia regională de dezvoltare a Regiunii 2 sud-est.

În cel de al treilea set de criterii, care sunt criteriile tehnice de apreciere a activităţii de protecţie a mediului dintr-un judeţ, Constanţa este deja eliminată din competiţie, deşi este pe primul loc. Deci, nu mai sunt analizate decât Brăila şi Galaţi.

Propunerea finală pentru localizarea inspectoratului regional de protecţie a mediului este Galaţi, propunere pe care EPTISA o face Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. În procesul de luare a deciziei, totuşi, ministerul este cel care decide.

Solicităm reanalizarea propunerii EPTISA privind localizarea Inspectoratului regional de protecţie a mediului în Regiunea 2 sud-est la Constanţa, şi nu la Galaţi, având în vedere următoarele criterii: extinderea sediului I.P.M. Constanţa cu laboratoare fizico-chimice şi staţie de radioactivitate, conform ISO 17.025, lucru ce va permite acreditarea laboratorului de referinţă regional fără costuri suplimentare (extinderea va fi finalizată la 1.03.2003 şi a costat 11 miliarde de lei); I.P.M. Constanţa este dotat cu aparatură de monitorizare a calităţii factorilor de mediu de ultimă generaţie, conform legislaţiei europene; I.P.M. Constanţa dispune de un sistem informaţional intern şi extern, care poate asigura comunicarea cu agenţii economici fără costuri suplimentare; I.P.M. Constanţa are resursele umane necesare pentru formarea nucleului de specialişti necesar înfiinţării inspectoratului regional de protecţie a mediului; chiar dacă sediul Agenţiei regionale de dezvoltare în Regiunea 2 sud-est este la Brăila, dinamica dezvoltării acestei regiuni este predominant pozitivă în Constanţa, din toate punctele de vedere ale analizei socio-economice, faţă de Galaţi (conform raportului întocmit de Agenţia pentru dezvoltare regională a Regiunii 2 sud-est nr. 555/7.02.2003).

În concluzie, conform intereselor socio-economice şi strategice ale României, înfiinţarea unui inspectorat regional la Constanţa este mult mai eficientă, şi economic, decât la Galaţi, din punct de vedere al protecţiei mediului. Nu uitaţi că nu avem Marea Neagră la Galaţi, vara veniţi pe litoral şi vreţi să aveţi asigurate toate condiţiile de protecţie a mediului pentru dumneavoastră, copiii dumneavoastră, nepoţii dumneavoastră, iar noi, constănţenii, deşi nu avem timp de odihnă, încercăm să facem faţă unui aflux de populaţie de trei ori mai mare în trei luni de vară decât în restul anului; faptul că aici sunt bazele NATO, Canalul navigabil Constanţa-Rhin, uzinele nuclearo-electrice nr. 1 şi 2, trei porturi maritime, patru şantiere navale, patru zone libere, 40% din realizările bazelor turistice în zona litorală şi, pe de altă parte, eroziunea costieră, poluarea Mării Negre, două zone cu impact transfrontalier (Bulgaria şi Marea Neagră), oare, nu sunt suficiente argumente pentru a decide unde va fi localizat inspectoratul regional de protecţie a mediului? Sigur, la Constanţa!

Cred că nu trebuie uitat totuşi faptul că, Constanţa se situează pe locul al doilea privind contribuţia la realizarea produsului intern brut la nivel naţional. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Adrian Moisoiu, va urma domnul Napoleon Pop.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea politică de astăzi este intitulată: "Confortul minorităţii să însemne doar batjocorirea demnităţii majorităţii?"

Am fost şi voi rămâne adeptul unei convieţuiri normale cu minorităţile, în condiţii de egalitate absolută a tuturor naţiilor care trăiesc în Transilvania, care trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, dar şi de aceleaşi obligaţii faţă de Statul Român. Acesta este şi motivul pentru care sunt membru fondator al Partidului România Mare în judeţul Mureş, partid care, în dorinţa unei convieţuiri veşnice paşnice, refuză orice formă de xenofobie, precum şi excesele de naţionalism - pe care le consideră nocive.

Există însă o genă a hungarismului, generatoare de tensiuni şi neînţelegeri, care reprezintă un focar de ură şi care afectează centrul bătrânului nostru continent. De o mie de ani, de când s-au aşezat în Câmpia Panoniei, ungurii au făcut o fixaţie faţă de Transilvania şi locuitorii acesteia, contestându-ne Istoria naţională, limba, folclorul, portul sau cultura, pe care le-au persiflat şi înjosit.

Formele pe care le-au folosit în decursul timpului depăşesc orice imaginaţie diabolică.

După 1989, în loc să ia cunoştinţă de starea reală a lucrurilor şi să căutăm împreună rezolvarea problemelor pe care le ridică o societate nouă, s-au lansat în programe iniţiate după anul 1920, adică imediat după Tratatul de pace de la Trianon. În acest sens, este edificatoare declaraţia fostului preşedinte al Ungariei, Arpad Goncz: "Naţiunea maghiară încă din primul moment - înainte şi după tratatul trianonic -, hotărât şi ca un singur om, ţine la dreptul său de proprietate asupra Ardealului. Nu va exista nici o generaţie ungară, oricât de grea i-ar fi soarta, care să fie dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea e gata să ia arma în mână, în orice clipă, pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi până şi viaţa în luptă. Fără Transilvania, nu există statul ungar, nici misiune maghiară realizabilă, nici viaţă maghiară".

Înfierez politica mârşavă pe care o duce U.D.M.R.-ul, care mimează o oarecare loialitate faţă de statul român şi care, folosindu-se de naivitatea unora, ca să nu o definesc altfel, participă mai mult sau mai puţin direct la guvernare. În fapt, campania pentru introducerea inscripţionării bilingve în numeroase localităţi, utilizarea limbii maghiare în administraţia locală şi în justiţie, extinderea învăţământului în limba maghiară la toate nivelurile, terorismul şi maghiarizarea pe care o practică în anumite zone, răspândirea unor fluturaşi iredentişti, retrocedarea unor terenuri, imobile şi lăcaşuri de cult, atitudinea faţă de Ziua Naţională a României dorinţa pentru modificarea art. 1 din Constituţie prin care se defineşte că România este stat naţional unitar, are un singur scop: federalizarea Ţării.

Împărţirea U.D.M.R.-ului în două grupări, moderată şi radicală, este total falsă. Priviţi modul în care plâng o eventuală scindare şi veţi înţelege că de fapt ambele tabere au un acelaşi scop, doar modalităţile de a-l atinge diferind.

Interesul iresponsabil al P.S.D.-ului de a-l avea aliat la guvernare este exploatat la maximum şi pune în pericol însăşi siguranţa naţională.

Cum altfel s-ar putea explica întâmplarea din ziua de joi, 13 februarie 2003, când, pentru prima oară, în şedinţa Consiliului Judeţean Mureş s-a utilizat un sistem de traducere simultană din limba maghiară în limba română, o instalaţie achiziţionată cu suma de 806.293.275 lei de la firma S.C. Zoltek S.R.L. Cluj-Napoca? În acest fel, consilierii judeţeni UDMR, care, toţi, sunt vorbitori de limbă română, au avut intervenţii în limba maternă, sfidând majoritatea românească a consiliului judeţean.

Oare cele 806 milioane de lei nu puteau avea o destinaţie mai bună ? În clădirea Teatrului Naţional din Târgu Mureş plouă şi se necesită reparaţii de peste 200 milioane de lei. Pentru cultură nu se găsesc bani, pentru repararea drumurilor judeţene nu sunt bani, pentru plata datoriilor faţă de spitalele din judeţ nu sunt bani, pentru plata datoriilor la farmacii, motiv pentru care nu se mai eliberează medicamente compensate, nu sunt bani, pentru atâtea şi atâtea lucruri necesare de făcut nu sunt bani, dar pentru aşa-zisul confort al minorităţii, pentru inscripţionarea bilingvă a localităţilor, s-au găsit 1,6 miliarde lei!

Acuz U.D.M.R.-ul de iredentism, fiindcă numai astfel se poate explica de ce copii români şi maghiari nu se vrea să frecventeze aceeaşi unitate şcolară, nu pot să se joace împreună, să desfăşoare activităţi comune de cunoaştere; pentru că picură în sufletul tinerilor veninul urii şi pentru că, prin politica de a impune limba maghiară în administraţie şi justiţie, urmăreşte, fie învăţarea de către populaţia majoritară a limbii maghiare, fie izgonirea românilor din Transilvania.

Acesta este motivul pentru care nu se doreşte ca maghiarii să înveţe limba română, limba oficială a statului în care trăiesc şi, ca atare, să se poată reprezenta singuri, atât în administraţie, cât şi în justiţie.

Nu ştiu câtă credibilitate poate să aibă declaraţia ministrului de externe al Ungariei Laszlo Kovacs: "Ungurii din Ardeal nu îşi pot găsi fericirea decât împreună cu întreaga Românie", dar ştiu cât de periculoase sunt concesiile pe care P.S.D.-ul le face pentru a-i avea la guvernare!

Mitul Ungariei Mari sau cel puţin al unui mini-stat maghiar pe teritoriul României este deosebit de periculos.

Mă întreb: confortul minorităţii să însemne doar batjocorirea demnităţii majorităţii? Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îi dau cuvântul domnului deputat Napoleon Pop, va urma domnul Kandy Cătălin Popescu. Este? Nu. Atunci, domnul Cristian Sandache.

Domnul Napoleon Pop:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să mă refer la sistemul de sănătate.

Capacitatea sistemului sanitar naţional de a asigura obiectivul strategic declarat al Guvernului: "O Românie mai sănătoasă, cu o morbiditate scăzută şi mai puţine decese premature!" este pusă tot mai mult la îndoială, atât de prestatorii de servicii în domeniu - medicii, cât şi de beneficiari - cetăţenii acestei ţări.

An după an, actuala guvernare, printr-un comportament mai mult decât voluntar, dar exprimând o mentalitate de centralizare şi ingerinţă, a reuşit o şi mai mare degradare a stării de sănătate, situând România, din acest punct de vedere, pe ultimul loc în Europa şi printre ultimele în lume.

Indicatorii principali ai stării de sănătate, cum sunt: mortalitatea infantilă, decesele materne, mortalitatea prin boli cardiovasculare, accidente cerebrale şi cancer, boli grave, ca tuberculoza, sifilisul, SIDA, au redus durata medie de viaţă a românilor cu 3-10 ani faţă de media europeană, în condiţiile în care nu penuria de venituri, ci proasta gestionare a Fondului Naţional pentru Sănătate constituie principala cauză a acestei situaţii dramatice, care prejudiciază viitorul biologic al naţiunii, prin degradarea condiţiei umane.

Rând pe rând, s-a abdicat de la toate principiile unei corecte guvernări a politicii de sănătate într-un sistem democrat, inclusiv de la promisiunile actualului Guvern: descentralizarea şi eficienţa sistemului a fot înlocuită cu centralismul şi acţiunea la comandă; autonomia serviciilor de sănătate a fost înlocuită cu subordonarea administrativă a acestora, cu impact negativ asupra competiţiei şi calităţii actului medical; "Dintr-un bun social colectiv, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea de a plăti", aşa cum a promis Guvernul în Programul său aprobat de Parlamentul României, sistemul de sănătate actual a redus considerabil accesul liber şi echilibrat al cetăţenilor la serviciile de sănătate; autonomia instituţiilor sanitare a fost înlocuită cu relaţii de subordonare administrativă şi, evident, politică; însă, cel mai grav lucru, este că un fond social de natură exclusiv privată, format pe principiul solidarităţii, este returnat trunchiat şi mult diminuat în servicii şi asistenţă medicală celor în suferinţă, printr-o brutală ingerinţă administrativă centrală, aşa cum se arată într-un recent raport al Băncii Mondiale.

Toate acestea au prevenit folosirea eficientă şi în totalitate a Fondului de Asigurări de Sănătate, creându-se surplusuri pentru a acoperi alte deficite şi deturnându-se sume importante în alte scopuri. Aşa-zisa gratuitate a sistemului public de sănătate, practic, nu mai are relevanţă pentru cei în suferinţă, o ultimă "găselniţă", expresie a recunoaşterii că nu se ştie ce se face cu fondurile de sănătate, fiind introducerea abuzivă a sistemului de coplată la spitale, scos imediat prin uşa din dos, chiar iniţiatorii dându-şi seama de magnitudinea aberaţiei.

Grupul parlamentar PNL solicită urgent Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate un raport privind utilizarea Fondului în anii 2000-2002, spre a fi analizat în comisiile permanente de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar concluziile acestora să fie dezbătute în plenul Camerelor reunite. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îi dau cuvântul domnului Cristian Sandache şi va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Nicolăescu şi domnul Emil Rădulescu vor depune declaraţiile la secretariat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Traian Băsescu, clona lui Nichita Hruşciov!"

Dorind să fie original pe orice cale, preşedintele Partidului Democrat, domnul Traian Băsescu, are obiceiul să se lanseze în cugetări cu valoare globală, vizând, printre altele, şi doctrina Partidului Social Democrat. Aici, confundând analiza cu castrarea maidanezilor, năvalnicul matroz demonstrează că nu se poate desprinde de limbajul lemnos al cursului scurt de istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Marele "anti-comunist" Băsescu vede în Partidul Social Democrat un exemplu de partid comunist, căzând total în ridicol. Judecăţile sale îi trădează frustrările şi precaritatea informaţiilor. Ce-i drept, nu poţi ucide şi câini şi, în acelaşi timp, să consulţi tomuri ştiinţifice. Nici măcar primarul general al Capitalei nu o poate face.

Astfel de gesturi seamănă, mai curând, cu bufoneriile groteşti ale lui Hruşciov. Ca şi Băsescu, acela avea gustul gesturilor populiste şi predilecţia pentru sfidarea normelor comunicării.

Lipsit de rafinament, a amuzat, după care a decepţionat. Băsescu decepţionează, când, în loc de analiza câinilor, se face că analizează doctrine. Atunci, din interiorul său, un Hruşciov invizibil loveşte încă o dată cu pantoful într-un pupitru imaginar. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc, şi pentru operativitate.

Domnul Damian Brudaşca. Va urma domnul Mircea Nicu Toader.

Domnul Damian Brudaşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Eu mă voi referi astăzi, în intervenţia mea, la situaţia destul de hazlie petrecută în ultima perioadă în judeţul Cluj şi în municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte găselniţele stupide ale reprezentanţilor actualei Puteri, pentru a nu face posibilă realizarea unui obiectiv de mediu de mare importanţă, respectiv, rezolvarea problemei platformelor şi rampelor de depozitare a deşeurilor în municipiul Cluj- Napoca şi în judeţul Cluj.

Una dintre problemele importante şi de actualitate ale locuitorilor judeţului Cluj şi în mod deosebit ale celor din municipiu este închiderea rampei de depozitare a deşeurilor, cunoscută pe plan european sub denumirea de "Patarât". Încă din anul 2001, au fost depuse o serie de eforturi importante, pentru ca, potrivit legislaţiei de protecţie a mediului, respectiv, Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, să se poată realiza acest obiectiv, ale cărui costuri se ridică la 210 miliarde de lei, costuri ce includ, între altele, şi sistemul de control şi urmărire a factorilor de mediu post-închidere pe o perioadă de 30 de ani.

Deşi toată lumea evidenţiază necesitatea realizării acestui obiectiv, există, ca şi în alte domenii, duplicitatea specifică actualei Puteri. Duplicitate care se manifestă, în primul rând, prin întârzierile nejustificate ale unor instituţii, în eliberarea avizelor pentru finalizarea lucrării, în vederea obţinerii de fonduri europene.

Astfel, menţionez faptul că încă din 12 decembrie 2002, Primăria municipiului Cluj-Napoca a înaintat documentaţia în vederea obţinerii referatului de specialitate de la C.N. Apele Române, Direcţia Someş-Tisa, care, de abia în 2002, după 1 an de zile, a reuşit să îşi dea avizul, deci, nu în 30 de zile, aşa cum prevede legea.

Totdeauna, în vederea obţinerii unui sprijin financiar din fondurile Uniunii Europene prin Programul ISPA, primăria a organizat o licitaţie publică deschisă, în luna aprilie 2002, pentru contractarea serviciului de întocmire a aplicaţiei ISPA pentru Obiectivul "Amenajarea Rampei ecologice "Patarât", închiderea şi pasivizarea actualei rampe", ofertă adjudecată de S.C. Intergrup Engineering S.R.L. Bucureşti. Documentaţia a fost depusă la minister încă din 6 decembrie 2002. După mai multe insistenţe, şi din partea reprezentanţilor acestei unităţi, s-a transmis un răspuns, care a surprins prin modificările şi completările ce sunt solicitate, completări şi modificări care elimină proiectele realizate anterior şi subordonează întregul plan Planului judeţean de gestionare a deşeurilor. Aceasta, evident, fără consultarea autorităţilor locale.

De altfel, se poate constata în ultima perioadă o încălcare gravă a Legii administraţiei publice locale, prin faptul că autorităţile judeţene îşi asumă, fără să aibă nici un fel de temei legal, responsabilităţi ce revin consiliului local sau primarului municipiului Cluj-Napoca.

Mai menţionăm încă o situaţie destul de nefericită. Precizam că în luna aprilie 2002 s-a organizat licitaţie, la care a fost invitat şi a participat reprezentantul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. Atunci, domnia sa nu a făcut nici un fel de obiecţii în legătură cu necesitatea realizării unei strategii de management al deşeurilor, care să acopere întregul municipiu.

Din rea-voinţă, acest reprezentant al ministerului, acum, s-a schimbat cu 180 de grade şi-şi permite să sfideze interesele celor 350 de mii de locuitori ai municipiului Cluj-Napoca, pentru că domnia sa a hotărât, în calitate de funcţionar public, din Bucureşti, fără a consulta pe nimeni, ce este bine şi ce nu este bine pentru locuitorii unuia din cele mai mari municipii ale ţării.

Subliniem că rolul reprezentanţilor MAPL, potrivit legii, este acela de a consilia comunităţile locale din România în vederea elaborării şi înaintării aplicaţiilor ISPA la Bruxelles, pe când proiectele ce apelează la fondurile ISPA sunt opţiuni proprii ale comunităţilor locale care îşi cunosc necesităţile şi, în consecinţă, solicită fonduri pentru realizarea lor.

Nu înţelegem de ce un funcţionar, indiferent de rangul acestuia din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, având lista comunităţilor care solicită fonduri, tergiversează verificarea, avizarea şi înaintarea documentaţiei la Ministerul Integrării în vederea expedierii acesteia la Bruxelles.

Pentru clarificarea dumneavoastră, domnilor guvernanţi, vă mai informăm că delegaţia Comunităţii Europene la Bucureşti, cunoscând existenţa proiectului de la Cluj-Napoca şi având experienţa altor proiecte ale comunităţilor locale din România, fără să ceară aprobarea filialei PSD Cluj, fiind o greşeală a domnului Scheele, care probabil că va fi tras de urechi din acest considerent, a transmis primăriei elementele pe care aceasta să le aibă în vedere la realizarea aplicaţiei, pentru scurtarea timpilor şi transmiterea acesteia la Comitetul de analiză de la Bruxelles.

Deci ne obligaţi prin aceste atitudini care sunt împotriva moralei şi legii să recurgem la organismele internaţionale, sesizând abuzurile şi, nu în ultimul rând, chiar şi incompetenţele de care se dă dovadă într-o problemă importantă, cum este protecţia mediului.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Mircea Nicu Toader este invitat la microfon. Va urma domnul Dan Coriolan Simedru.

Domnul Mircea Nicu Toader:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea voi arăta cum pot fi deturnate cu uşurinţă fonduri stabilite printr-o lege şi cum pot ajunge în cu totul altă destinaţie printr-o simplă ordonanţă de urgenţă.

După cum se cunoaşte, România a moştenit din regimul comunist o reţea de drumuri naţionale şi judeţene care se găseau, în marea lor majoritate, într-o stare jalnică, făcând ca ţara noastră să fie ocolită de transportatorii rutieri de mărfuri şi călători.

Din acest motiv, bazându-ne pe experienţa europeană, Ministerul Transporturilor, avându-l la conducere pe Traian Băsescu, a promovat o lege, Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice, prin care se stabilea o taxă pentru carburantul auto folosit de autovehiculele care utilizau drumurile publice, denumită taxa de drum, la care se adăuga o taxă pentru autovehiculele achiziţionate de pe piaţa internă sau externă.

Colectarea acestor sume a permis Ministerului Transporturilor să reabiliteze şi să repare o mare parte din drumurile naţionale şi judeţene, legea prevăzând o distribuţie a acestor fonduri către drumurile naţionale în procent de 65%, şi către drumurile judeţene, în procent de 35%.

Efectul aplicării acestei legi a fost vizibil în miile de kilometri de drumuri naţionale şi judeţene reparate şi reabilitate, aducând infrastructura de drumuri din România către un trafic rutier cât mai apropiat de cerinţele europene.

Legea prevedea contribuţia la acest fond numai a utilizatorilor de drumuri publice, anumite domenii de activitate fiind scutite de plata taxei de drum, cum este cazul transporturilor navale, feroviare, precum şi combustibilul utilizat pentru încălzire, agricultură, minerit, silvicultură etc.

O dată cu instalarea Guvernului Năstase, s-a început deturnarea sistematică a acestor fonduri cu destinaţie specială pentru acoperirea altor deficite din economia naţională, modificând în acest sens Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice. Astfel, printr-un proiect de lege şi două ordonanţe de urgenţă, s-a modificat art.4 din această lege, când, practic, toţi cumpărătorii de combustibili erau obligaţi să plătească taxa de drum, indiferent dacă utilizau sau nu în activitatea lor drumurile publice. Cu toate amendamentele încercate de deputaţii Partidului Democrat, nu am putut modifica aceste prevederi care, practic, făceau ca o mare parte din taxa de drum încasată de la agenţii economici care nu utilizează drumurile publice să nu mai poată fi returnată către aceştia, cu toate că legea prevedea ca pentru domeniile transporturilor navale, feroviare, apărării naţionale şi agriculturii să se poate recupera sumele corespunzătoare acestei taxe.

Sistemul de recuperare foarte greoi şi birocratic a făcut ca foarte mulţi agenţi economici şi persoane fizice care erau îndreptăţiţi să îşi recupereze taxa de drum să se lase păgubaşi, nesolicitând recuperarea acestor sume, rămânând astfel la dispoziţia Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei sume importante, care au fost colectate de la cei care nu au utilizat niciodată drumurile publice.

Dacă luăm ca exemplu numai agricultura, la nivelul anului 2001-2002, a fost recuperată o sumă de circa 70 miliarde de lei, din totalul de peste 3000 de miliarde de lei, cât ar fi reprezentat diferenţa de taxă de drum pentru combustibilul utilizat de lucrătorii din agricultură. Ne întrebăm unde au ajuns aceste sume. Teoretic, au ajuns la Fondul Special al Drumurilor, unde urmau să fie utilizate pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor naţionale şi judeţene. Datorită sistemului de colectare şi returnare a taxei de drum, o mare parte din aceste sume nu a fost consumată, existând la nivelul Fondului Special un excedent, planificat de altfel la nivelul bugetului consolidat al statului.

Numai în anul 2002 excedentul se ridica la 3000 de miliarde de lei, realizându-se în acest mod un obiectiv al Guvernului Năstase pentru acoperirea prin orice mijloace a deficitului bugetar, având în vedere şi condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional.

Prin diverse întrebări şi interpelări, am încercat eliminarea acestor anomalii de colectare a taxei de drum de la cei care nu utilizează drumurile publice, insistenţă care a făcut, cât de cât, să se simplifice modalitatea de returnare a acestei taxe.

Cu toate că Partidul Democrat a propus găsirea altei modalităţi de a elimina posibilitatea utilizării combustibilului achiziţionat fără taxe de drum, de diverşi agenţi economici, prin fraudă, propunând şi soluţii concrete, după modelul european, Guvernul Năstase a găsit de cuviinţă să realizeze deturnarea prin lege a acestor fonduri, desfiinţând Legea nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al Drumurilor Publice.

Sub motivaţia necesităţii desfiinţării fondurilor speciale, ca aliniere la condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, prin Ordonanţa Guvernului nr.3/2002 s-a hotărât abrogarea Legii nr.118/1996, iar taxa de drum să fie inclusă în accizele combustibilului care este achiziţionat de către orice utilizator.

În această ordonanţă se prevede ca, pentru anul 2003, taxa să fie de 20% din cuantumul accizelor, urmând ca Ministerul Finanţelor să colecteze aceste sume şi să le distribuie după buna dispoziţie, prin bugetul naţional pentru întreţinerea şi repararea unor drumuri.

Deoarece această taxă nu este încasată diferenţiat, ne îndoim că Ministerul Finanţelor va prevedea în bugetul naţional pentru repararea şi întreţinerea drumurilor publice sumele ce derivă din procentul stabilit la nivelul accizelor, o dată cu achiziţia combustibilului.

Ne îndoim şi mai mult că, în anul 2004, când nu se mai diferenţiază taxa de drum în accizele încasate, Ministerul Finanţelor va prevedea în mod corect sumele necesare pentru întreţinerea şi repararea drumurilor publice, corespunzătoare taxei impuse utilizatorilor de drumuri naţionale.

Totodată, această ordonanţă prevede că toţi utilizatorii de combustibili vor plăti taxa de drum, indiferent dacă folosesc sau nu drumurile publice, fără posibilitatea de a o recupera într-o formă sau alta; excepţie face agricultura, unde se prevede un mod de compensare, dar oricum arbitrar ales.

Mi se pare o măsură total eronată, care va duce la creşterea tarifelor de transport pe calea ferată şi căile navigabile, cu influenţă directă asupra întregii economii naţionale, sau la creşterea nemotivată a cheltuielilor pentru apărare naţională, deturnând astfel o importantă sumă de bani către altă destinaţie absolut necesară Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile aderării României la NATO.

Şi ca deturnarea de fonduri să fie complet realizată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.147/2002 se prevede ca sumele rămase disponibile din colectarea taxei de drum la nivelul Fondului Special al Drumurilor, inclusiv pentru cele colectate până la 31 decembrie 2002, să fie utilizate pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale, deturnând cu bună ştiinţă şi acoperire legală, fonduri care au fost colectate cu o destinaţie precisă, respectiv pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor naţionale şi judeţene, frustrând astfel pe utilizatorii de drumuri publice de o circulaţie în siguranţă şi în condiţii tehnice corespunzătoare.

Iată, domnule prim-ministru Adrian Năstase, ce înseamnă abuzul emiterii de ordonanţe ce modifică esenţial legi fundamentale, ce uşor se pot deturna fonduri, schimbându-le destinaţia printr-o simplă semnătură şi solicitare a ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, mai ales că Ordonanţa Guvernului nr.3/2000 nu a fost semnată şi, sper eu, nici însuşită de ministrul transporturilor, Miron Mitrea.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Dan Coriolan Simedru. Va urma domnul Raduly Robert.

Insist asupra conciziei. Vă rog frumos să vă încadraţi în timp, ca să poată vorbi toţi colegii noştri.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În data de 5 februarie 2003, s-au împlinit 50 de ani de la moartea marelui om de stat şi patriot român - Iuliu Maniu.

Din păcate, nici Guvernul şi nici o altă instituţie românească, cu excepţia Academiei Civice, nu au considerat necesar să acorde acestui eveniment importanţa cuvenită.

Iuliu Maniu nu trebuie tratat în continuare ca un duşman politic, ca un duşman de clasă, el trebuie adus din zona periferică a istoriei - unde a fost aruncat de istoricii politruci - acolo unde îi este locul - printre figurile emblematice ale istoriei moderne. Atitudinile sale politice, decisive în momentele cruciale, au dăltuit figura politică a unui "Sfinx" ce poate fi dat exemplu multor politicieni de azi, pentru care interesul propriu sau de partid primează în faţa interesului naţional. Dacă ar fi să ne gândim numai la rolul lui Iuliu Maniu în timpul tratativelor din noiembrie 1918 cu reprezentantul guvernului maghiar Oszkav Iaszi, când a spus un "NU" hotărât oricăror oferte maghiare, sau la rolul jucat la 1 Decembrie, este suficient pentru a avea conturată statura unuia dintre puţinii oameni de stat ai României moderne.

Cei care nu s-au sfiit să-i pună la panoul de onoare a Parlamentului României pe Alexandru Drăghici, Gheorghe Apostol sau Ştefan Voitec nu pot trece peste resentimente, nu se pot elibera de mentalităţile trecutului, pentru a se împăca cu istoria şi a-i cinsti cum se cuvine pe cei care de 50 de ani i-au blamat pe nedrept, falsificând realitatea.

"Căuzaşii politici" de azi, orbiţi de ură faţă de "duşmanii poporului", nu înţeleg că Iuliu Maniu nu a fost doar un lider al Partidului Naţional Român, al Partidului Naţional Ţărănesc sau al Ardealului! Iuliu Maniu aparţine României şi de la înălţimea staturii sale istorice îi priveşte cu îngăduinţă pe cei care nu înţeleg că "istoria înseamnă a te elibera de trecut" (Goethe), şi că eleganţa în politică este o virtute.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Raduly Robert. Va urma domnul Sever Meşca.

Domnul Róbert Kálmán Ráduly:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, am adoptat şi noi o lege care a apărut în Monitorul Oficial pe data de 3 februarie 2003. Este vorba de Legea nr.52, care se referă la transparenţa decizională în administraţia publică.

Aş vrea să vă citesc un singur pasaj din această lege. Alin.2 al art.6 sună în felul următor: "Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin.1, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare. Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau, după caz, un referat de aprobare.", şi textul curge în continuare.

Aş vrea să mă opresc pe de o parte la această nouă lege şi aş vrea să mă refer, în acelaşi timp, la legile de abilitare şi, în special, la ultima Lege de abilitare, nr.680/2002, prin care am abilitat Guvernul spre a emite ordonanţe.

I-am dat, aşadar, Guvernului, din nou, un cec în alb, fără să îi cerem măcar expuneri de motive, fără să îi solicităm măcar anumite proiecte de modificări de text, fără să vedem nimic. Aşa s-a putut întâmpla că, pe perioada vacanţei parlamentare, în luna ianuarie, au fost adoptate o serie de ordonanţe, pe baza acestei legi de abilitare, ordonanţe care frizează de foarte multe ori ridicolul. Săptămâna trecută m-am referit la unul dintre aceste cazuri punctuale - era vorba de acest impozit generic pe televiziune şi radiodifuziune.

Astăzi, vă voi aduce punctual un alt exemplu pentru a vă arăta că a da cecuri în alb Guvernului este o greşeală. Este vorba de modificarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, şi aş vrea să vă spun că, prin modificarea care a fost adoptată în luna ianuarie, Guvernul a reuşit să facă un pas înapoi în timp, până în anul 1924, şi să relegifereze o situaţie care, cu greu, în anul 2000 a fost până la urmă înlăturată.

Aş vrea să vă citez dintr-o analiză făcută de Departamentul pentru analiză instituţională şi socială de pe lângă domnul prim-ministru Adrian Năstase în legătură cu acest subiect: "Reintroducerea avizului unui minister sau organ de specialitate pentru constituirea unei organizaţii neguvernamentale reprezintă o involuţie faţă de actuala reglementare în domeniu. Reprezentanţii societăţii civile, în cadrul discuţiilor premergătoare elaborării Ordonanţei Guvernului nr.26/2000, şi-au exprimat dezacordul faţă de practica instituită prin vechea lege, Legea nr.21/1924. Mediul asociativ din România recunoaşte acest punct din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 ca pe unul din cele mai liberale şi democratice drepturi câştigate în domeniu." Iată, aşadar că, un drept liberal şi democratic câştigat în anul 2000 este, după numai doi ani, în ianuarie 2003, înlăturat de actualul guvern.

Peste câteva zile, în momentul în care va intra în vigoare această ordonanţă apărută, se va reînvia o veche modalitate pe care eu am denumit-o "amendamentul sacoşa". Cei care doresc să facă organizaţii neguvernamentale, asociaţii sau fundaţii, se suie în tren sau în maşină cu sacoşa în mână, vin până la minister, predau sacoşa, iar în schimbul acelei sacoşe, iau un aviz de la un minister. Dacă sunt mai multe ministere care trebuie să acorde avizul, vor veni cu mai multe sacoşe pe care le vor preda. Practica ne-a arătat însă un lucru poate şi mai grav decât faptul că avizele care se luau până acum, nu de puţine ori erau luate pe căi aşa cum vi le-am descris mai devreme. Ministerele şi-au permis ca, până în anul 2000, să facă amendamente la statutele care au fost adoptate prin voinţa părţilor.

Noi credem că singura forţă de drept, pe baza separaţiei puterilor în stat, îndreptăţită să constate dacă acordul de voinţă al părţilor consfinţit este legal sau nu, trebuie să fie tribunalul, deci forţa justiţiei, nicidecum a Executivului. Drept urmare, voi solicita, şi sper că şi alţi colegi vor fi de acord, ca acest amendament să fie înlăturat cât se poate de repede, să revenim la spiritului mileniului III şi să nu avem spiritul retrograd din 1924.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Sever Meşca. Va urma domnul Eugen Pleşa.

Domnul Sever Meşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să încep cu o precizare: cu ocazia ultimei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, un stimat coleg, domnul deputat Boiangiu, a afirmat că exprimă poziţia deputaţilor independenţi. Rog să se consemneze faptul că, fiind eu însumi deputat independent, nu am cunoştinţă de convocarea unei reuniuni a deputaţilor independenţi la care să se adopte un punct de vedere comun şi că domnul deputat Boiangiu nu a fost împuternicit să se pronunţe în numele meu în legătură cu problemele aflate atunci pe ordinea de zi şi legate de criza irakiană. Vă mulţumesc.

Şi, acum, subiectul declaraţiei mele politice.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se va referi la una din problemele importante faţă de care clasa politică românească şi opinia publică s-au divizat în ultima vreme. Cel mai afectat de problemă - dacă au sau nu voie parlamentarii să facă afaceri - pare a fi principalul partid de guvernământ, Partidul Social Democrat.

Aparent, nu ar trebui să fiu preocupat de deznodământul unei astfel de dispute, cu atât mai mult cu cât, personal, nu sunt implicat în afaceri - nici în firme proprietate de stat, nici în firma aflate în proprietate privată. Se pare că nu am calităţile necesare pentru a face afaceri în nume şi interes propriu, chiar dacă, cu mult timp în urmă, am făcut afaceri pentru ţară - am importat echipamente navale şi am exportat nave. Dar problema este de interes public şi trebuie rezolvată principial, fără ură şi prejudecată şi fără invidie, aş adăuga eu la sintagma cunoscută.

Am cunoscut în timp mulţi parlamentari din diferite ţări care făceau, mai la lumină sau mai discret, afaceri. Problema este ce ar trebui să facă parlamentarii români.

Cu mai mult de treisprezece ani în urmă, unii membri ai societăţii româneşti, în fond, au dărâmat un anume fel de organizare a societăţii în care statul era principalul proprietar şi majoritatea afacerilor se făceau în numele şi spre binele statului, cu intenţia declarată ca profitul să fie repartizat echitabil, într-o anume echitate tuturor membrilor societăţii. Membrii societăţii au considerat că, aşa cum se spune acum în mod curent, statul este un prost manager, că trebuie să se renunţe la economia centralizată şi că echitatea de atunci nu era tocmai o echitate veritabilă. Reprezentanţii acelui fel de economie, ai acelui fel de securitate socială, ai acelui fel de învăţământ, ai acelui fel de asistenţă medicală nu au sărit în ajutorul organizării sociale care dispărea; dimpotrivă, s-au bucurat, s-au declarat adepţii altui fel de organizare, s-au declarat partizanii economiei de piaţă, şi îi regăsim acum peste tot, inclusiv printre noi.

Trecerea de la o societate centralizată la o societate de piaţă liberă, tranziţia, cum o cunoaştem noi toţi, este lungă şi dificilă, prea lungă şi prea dificilă.

Ce vor, acum, unii conducători ai actualei societăţi româneşti care nu erau departe nici de vechii conducători ai societăţii? Ca aleşii poporului să nu facă afaceri nu numai cu bunurile statului, dar nici cu bunurile proprii, dobândite, aşa cum actuala societate le permite să o facă? Care ar fi baza legală pentru aşa ceva? Iarăşi revenim la metode dirijiste de conducere a economiei sau societăţii? Iarăşi ajungem să decretăm de undeva de sus că unii au voie să se îmbogăţească iar alţii nu?

Dacă era bun socialismul lui Ceauşescu, iar eu nu sunt printre aceia care spun că era în întregime rău, de ce nu a fost acel fel de socialism apărat, aducându-i-se modificări pe ici, pe colo? Dacă este bună economia de piaţă, de ce nu este ea lăsată să funcţioneze?

Dacă un om de afaceri de succes are o anume simpatie ideologică, se înscrie într-un partid, are şi calităţi politice şi este şi ales, cine poate să îi interzică respectivului să desfăşoare două munci profitabile pentru ţară? Şi cine va fi mai în măsură decât respectivul om de afaceri, om politic, să analizeze în Parlament provocările economiei de piaţă şi să dea răspunsuri legislative corecte?

Problema parlamentarilor oameni de afaceri este o problemă falsă. Problema adevărată este: sunt parlamentarii oameni de afaceri oameni cinstiţi, integri, îşi obţin ei profiturile prin mijloace legale? Dar această problemă o avem şi cu medicii, şi cu avocaţii, şi cu oamenii de cultură, şi cu sportivii, şi cu toţi membrii societăţii. Eu cutare cinstit sau nu? Ştii însă despre parlamentarul X că nu este? Ai şi probe? Atacă-l principial, legal, într-o luptă frontală pe acela, şi nu pe altul, generalizând facil şi periculos.

Este momentul ca acest criteriu să se aplice tuturor membrilor societăţii, iar numărul oamenilor de afaceri oneşti din Parlament să crească. Ei ar fi aici reprezentanţii economiei reale, nu iluzorii sau fanteziste.

Ideal ar fi ca Parlamentul să fie un model la scară redusă al societăţii şi să fie compus din buni profesionişti şi practicieni din toate domeniile; să aibă avocaţi buni, doctori buni, fermieri buni, ingineri buni, oameni de cultură buni, sportivi buni şi, de ce nu?, oameni de afaceri excepţionali. Altfel, vom construi mereu în necunoştinţă de cauză, nu vom avea orizont economic şi ne vom afla într-o permanentă tranziţie, ceea ce nu putem accepta.

Nu putem face din Parlament un Parlament de proletari. Nu mai putem face acest lucru, şi nici nu îl dorim.

Orice acţiune în forţă în acest sens, în plan real sau în declaraţii, nu poate fi pusă decât sub semnul unui populism dizgraţios şi păgubitor.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Eugen Pleşa. Va urma domnul Mihai Baciu.

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi fi foarte scurt. Doresc să reamintesc art.51 din Constituţie, care spune: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Amintesc acest articol deoarece în judecătorii şi tribunale se continuă fără nici o jenă restituiri de imobile după cum dictează orice judecător, indiferent de rang sau personalitate judecătorească cu experienţă.

De fapt, în palatele justiţiei se derulează cea mai veroasă corupţie, se manipulează cele mai multe şpăgi, iertaţi expresia, dar asta este, în valută, şi nimeni nu intervine pentru demascarea, pedepsirea şi stoparea acestui fenomen.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, este rugat să-şi îndrepte atenţia spre această zonă a corupţiei, indiferent de remarcile răutăcioase ale infractorilor şi profitorilor legate de limitele prerogativelor prezidenţiale.

Când va începe ancheta fraudelor din justiţie?

Întrebarea o adresez în egală măsură premierului Adrian Năstase.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Mihai Baciu, după care va urma domnul Tamas Sandor. Domnul Tamas Sandor este prezent? Nu. Va urma domnul Dezideriu Becsek-Garda.

Doamna Paula Ivănescu, de asemenea, domnul Paul Magheru şi domnul Nicolae Vasilescu au depus la secretariatul de şedinţă declaraţiile.

Poftiţi, domnule Baciu.

Domnul Mihai Baciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş fi depus şi eu declaraţia la secretariat, dar este scrisă de mână; nu ştiu să scriu la calculator. Voi învăţa între timp şi o voi depune.

Onoraţi colegi,

"Îngrijirea sănătăţii trebuie să fie un bun social colectiv accesibil tuturor cetăţenilor, indiferent de capacitatea lor de a plăti, pe fondul asigurării unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate".

Veţi crede poate că aceste cuvinte le-am extras din vreun document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau al vreunei organizaţii care apără drepturile omului. În realitate, sunt cuvinte frumoase, pline de avânt umanist şi compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, şi pe care le găsim în Programul de guvernare 2001-2004 al PSD, cap. V.

De altfel, întreg acest capitol, cap. V, intitulat "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, protecţia copilului", este alcătuit din astfel de propoziţii, care mai de care mai frumoase şi care, împreună, alcătuiesc un adevărat imn închinat luptei împotriva suferinţei oamenilor bolnavi. Realitatea este, după doi ani de guvernare a PSD-ului, foarte departe de promisiunile din campania electorală şi din programul de guvernare, atât de departe încât sistemul de sănătate din România se află în colaps sau, după o expresie dragă doctorilor, în stare de metastază.

Nu doresc însă să mă refer astăzi la bolile grave ale sistemului de sănătate în întregimea lui. Ele sunt cunoscute. Am mai vorbit despre ele, iar astăzi, la ora 11,00, vom dezbate chiar o moţiune simplă pe tema gravă a sănătăţii. Vreau doar să vă informez pe dumneavoastră, care reprezentaţi întregul popor român aici, în Parlament, despre un fapt care ilustrează grăitor criza sistemului sanitar şi consecinţele acestei crize. Este vorba, mai precis, despre greva cadrelor sanitare din judeţul Iaşi, oameni care au ajuns la limita răbdării şi au ieşit în stradă.

Greva a ţinut trei zile, ca o minune la români, între 15 şi 17 ale lunii în care ne aflăm. Am urmărit cu atenţie desfăşurarea ei. Cunosc foarte bine revendicările lor, dar şi cauzele mai adânci ale protestului lor disperat, şi atunci când spun disperat mă refer la faptul cunoscut că cei care lucrează în sănătate protestează foarte rar prin întreruperea muncii, pentru că munca lor nu este una oarecare, ci una răspunzătoare de viaţa oamenilor, a noastră, a tuturor. De aceea, la aceşti oameni, greva este întotdeauna un gest disperat.

Cei din Iaşi au ajuns la limitele răbdării şi au recurs la acest gest. Nu au cerut privilegii, ci doar respectarea legilor în domeniu, respectarea în spiritul şi litera lui a contractului colectiv de muncă şi o finanţare care să asigure o oarecare ameliorare a condiţiilor din spitale nu pentru ei, ci pentru bolnavi.

Stimaţi colegi,

Trebuie să ştiţi că Iaşiul are o puternică reţea de aşezăminte medicale, unele de veche tradiţie, are unităţi spitaliceşti de grad universitar, iar sistemul sanitar ieşean asigură asistenţă medicală de înaltă specialitate pentru o bună parte din Moldova, chiar şi din Moldova de dincolo de Prut.

În ultimii doi ani, însă, infrastructura medicală din Iaşi cunoaşte o degradare accelerată - unele clădiri stau să se prăbuşească, pereţii saloanelor sunt nevăruiţi de ani de zile, bolnavii stau câte doi în pat şi îşi aduc medicamentele de acasă, hrana lor seamănă cu cea din lagărele de concentrare, datoriile spitalelor faţă de diferiţii furnizori ating sume astronomice, iar gestionarea banilor de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa judeţeană are consecinţe pe care le cunoaşteţi cu toţii din judeţele dumneavoastră.

Trec peste revendicările greviştilor, pentru că le ştiţi, ele fiind comune cu cele ale cadrelor sanitare din toată ţara. Greva a ţinut însă doar trei zile, aşa cum v-am spus. Aşa cum m-am interesat de cauzele ei, la fel am dorit să aflu cauzele încetării ei. Iată ce am aflat: încă înainte de începerea grevei, iniţiatorii ei au fost supuşi mai direct sau mai voalat unor presiuni şi ameninţări, mijloc de altminteri clasic. Greviştii au fost intimidaţi cu eventuale disponibilizări, mai ales clonţoşii. În sfârşit, le-a fost milă de bolnavi, mai ales că mulţi dintre bolnavi erau în stare gravă, şi aceasta a fost una din cauzele pentru care a încetat greva.

Fără îndoială că s-au deplasat la Iaşi imediat două comisii, una de la Ministerul Sănătăţii şi alta de la Casa Naţională, care le-au promis satisfacerea revendicărilor şi altele asemenea. Prima măsură a celor două comisii, după încetarea grevei - reducerea cu 2000 a numărului de paturi din spitalele ieşene, în condiţiile în care şi până acum bolnavii stăteau câte doi în pat. De acum, vor sta câte trei, pentru a se împlini idealul politic al PSD - "Mai aproape de oameni, împreună cu ei!"

A doua măsură, urmare logică a primei, va fi disponibilizarea unei părţi a personalului, corespunzătoare celor 2.000 de paturi lipsă ş.a.m.d. După cum vedeţi, unde dai şi unde crapă: ce au cerut greviştii şi ce au înţeles autorităţile!

Ceea ce v-am spus azi aici vreau să fie un semnal de alarmă pentru responsabilii cu sănătatea din România şi pentru Guvern, în general. Dacă aşa se rezolvă o grevă, să nu se mire nimeni dacă data viitoare se vor umple străzile marilor oraşe cu halate albe. De altfel, dacă, până săptămâna viitoare, cele promise nu se vor îndeplini, cadrele sanitare din Iaşi vor relua greva, pe care nu o vor mai întrerupe după numai 3 zile.

Eu mă întrerup, şi eu, aici. Nu are rost să mai lungim cu criza sistemului sanitar, pentru că vom relua, la ora 11, dezbaterile pe această chestiune. De altfel, şi mass-media din ultimele săptămâni sunt pline, absolut pline cu relatările privind criza gravă din acest sistem fundamental al sănătăţii din România.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu Coloman. Va urma doamna Maria Lazăr.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Efectele anului 2002 au constat în proteste în cinci zone ale ţării împotriva tergiversărilor nejustificate ale factorilor decizionali de punere în posesie a celor îndreptăţiţi, împotriva atitudinii Direcţiilor silvice care intentează procese lungi şi costisitoare proprietarilor de drept, cu scopul de a împiedica reîmproprietărirea lor conform Legilor nr.1/2000 şi nr.400/2002. Retrocedarea corectă asupra suprafeţelor împădurite ar putea duce la descoperirea jafului comis de către Ocoalele silvice aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor împreună cu clientela lor interesată în exploataţiile forestiere.

Pentru a fi mai explicit, aş cita o declaraţie a unui cetăţean din Gheorgheni: "Domnul Sándor Pongrácz a tăiat o mare cantitate de buşteni nemarcaţi la Lacul Roşu, în pădurile Lóduj şi Kisgyörgypataka. Când am reclamat la Ocolul Silvic din Gheorgheni, şeful de Ocol ne-a dat afară din birou strigând după noi că putem să depunem plângere chiar şi la Parlamentul României, tot ei o să aibă dreptate".

Efectele acestui jaf la Gheorgheni se văd cu ocazia retrocedării pădurilor, când cei îndreptăţiţi primesc cioate în loc de vegetaţie forestieră, iar reprezentanţii Comisiilor locale de fond funciar, în frunte cu primarul, secretarul şi şeful de Ocol, cu ocazia punerilor în posesie, contrar legii, refuză să facă inspecţie de fond.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, şi pentru operativitate.

Doamna deputat Maria Lazăr. Va urma doamna Mihaela Ionescu.

Doamna Maria Lazăr:

Teama de dialog exprimă cel mai bine gestul celor două partide, PNL şi PD, care, în ziua de 12 februarie a.c., prin reprezentanţii lor în Parlament s-au sustras cu laşitate de la o dezbatere care i-ar fi onorat.

Declaraţia primului-ministru, domnul Adrian Năstase, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului a însemnat un act de responsabilitate politică, în care, după doi ani, actualul Guvern a avut argumente şi curajul de a prezenta situaţia economico-socială a ţării cu ceea ce a fost bun, cu neajunsurile existente, precum şi strategii şi programe de dezvoltare până în anul 2004.

Părăsirea sălii de şedinţă a însemnat nu numai fuga de dialog, ci şi refuzul de recunoaştere a rezultatelor acestor doi ani de guvernare, dar mai ales invidia care îi macină, pentru că, timp de patru ani cât au stat la guvernare, cele două partide nu au fost în stare să prezinte măcar o dată în faţa Parlamentului situaţia din guvernarea la care au luat parte. Tot românul se dumerise de neputinţa lor şi aştepta, cu o nesfârşită răbdare şi speranţă, anul 2000 pentru a-i sancţiona.

Invocarea motivului de neconstituţionalitate pentru prezenţa primului-ministru în faţa Parlamentului, din partea PD, cât şi ridicola argumentare din partea PNL au arătat încă o dată că formaţiunile politice aflate în opoziţie nu au avut argumentele necesare să participe la o dezbatere deschisă şi să ofere soluţii constructive la bunul mers al ţării.

În ceea ce priveşte PSD, cu regret a putut să constate lipsa unor parteneri serioşi de dialog, care au arătat încă o dată că ceea ce îi interesează este o publicitate ieftină, şi nu o angajare într-un dialog democratic şi util.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul doamnei deputat Mihaela Ionescu. Va urma domnul Tamas.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică este adresată atenţiei domnului ministru al turismului.

Turismul românesc ar trebui să constituie o alternativă la marasmul economic al ţării noastre, tot aşa cum, în perioade dificile, s-a întâmplat în Spania, Grecia, Thailanda sau în unele insule exotice, cum ar fi Seychelles şi Mauritius. Acestea din urmă şi-au clădit prosperitatea punând în valoare la maximum numai nisipurile şi scoicile. La noi, relansarea turismului s-a făcut numai la nivel declarativ. Noroc cu iniţiativele private ale agroturismului sau cu cele câteva hanuri şi hoteluri particulare care ies din şablon. În rest, ni se prezintă periodic câte o noutate veche de când lumea, de tipul Wine-tours, cu alte cuvinte trasee turistice agrementate cu degustări de vinuri româneşti. Numai că o asemenea noutate avea, încă din anii '80, o venerabilă vechime de peste 20 de ani. La sfârşitul anilor '60, suedezii, dar în special danezii, veneau regulat în lunile octombrie şi noiembrie la Valea Călugărească ori Murfatlar, la Alba Iulia sau Odobeşti. Scandinavii erau cunoscuţi, de asemenea, pentru interesul pe care îl manifestau pentru pachetele turistice ce includeau tratament la Băile Felix, Tuşnad, Sovata, Slănic-Moldova etc. pe tot parcursul anului. Pensionarii englezi considerau România ca pe o Elveţie mai convenabilă ca preţ şi tocmai de aceea de preferat în extrasezon, când firmele Saga şi Balkan Holidays abia făceau faţă cererilor. De referinţă a fost anul 1980, când numai turiştii englezi au fost în număr de peste 80.000, ocazie cu care un director de hotel din Braşov, excedat de numărul mare de turişti, se văita de mama focului că "au venit prea mulţi".

Dar astăzi ce ni se propune pentru relansarea turismului?

O singură alternativă: Dracula Park. Nu ştim cărui segment de populaţie i se va adresa parcul, pentru că, desigur, nu va fi un parc de distracţie pentru că, desigur, nu va fi un parc de distracţie pentru copii, pentru ca aceştia ar putea rămâne traumatizaţi pe viaţă dacă ar vedea scene cu vampiri, colţi, sânge, cruzime, moroi ieşiţi din morminte, fusuri împlântate în inimă etc.

Chiar circuitele Dracula, pe care le organiza Ministerul Turismului prin anii '70, prezentau un interes pe o scurtă durată de timp şi poveştile ce le transmiteau ghizii erau spirituale şi pline de umor.

Dacă parcul nu se adresează copiilor, este sigur că nu-i va amuza nici pe adulţi, în special pe cei vârstnici, deoarece aceştia nu sunt dispuşi să guste glumele macabre şi povestirile despre moarte şi cimitire. Probabil că va fi un parc de distracţie destinat exclusiv celor de la Ministerul Turismului şi familiilor lor.

Este cunoscut faptul că parcurile de distracţie tip Disneyland sunt mai adecvate gustului publicului american, care este mai naiv şi care nu respinge a priori kitsch-ul. Francezi înşişi zic despre Euro-Disneyland că "este de prost gust şi plin de sclipici american". Majoritatea turiştilor o constituie turiştii străini care oricum vizitau Franţa. În nici un caz, nimeni nu vine în Franţa numai pentru a vizita Euro-Disneyland. Un alt parc de distracţii din Franţa dedicat personajului Asterix suferă, şi el, de lipsa unui număr suficient de vizitatori. Nu are succesul scontat datorită numărului redus de personaje faţă de numărul mare de personaje din Disneyland-ul american. Din acest motiv, încasările şi perspectivele acestui parc nu sunt deloc roze. Cu atât mai mult în cazul Dracula Park, unde avem un singur personaj, cu numai câteva accesorii standard: colţii, mantia şi o privire sardonică. Acesta a fost şi motivul pentru care propunerea avansată în anii '70 părţii române, de a i se concesiona o parcelă în Disney Park - Florida, SUA, nu a avut finalitate, căci, numai cu un singur personaj, iniţiativa nu era viabilă şi nici veritabilă. Dacă nu a fost tentantă acum 30 de ani concesionarea unei singure parcele, ce viitor ar avea alocarea unui teren imens, antrenând cheltuieli foarte ridicate în sarcina organizatorilor? Dar transferarea proiectului la Sighişoara, la Braşov, la Bucureşti, la Snagov este ea rentabilă? Cine va suporta costurile proiectului de prefezabilitate, tocmai pentru că aceste diverse amplasamente s-au schimbat şi ne îndoim că societatea americană de consultanţă, care s-a ocupat de această problemă, face acte de filotimie şi nu pretinde nici un dolar?

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tamas Sandor. Va urma domnul Vasile Suciu.

Domnul Tamas Sandor:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am cerut cuvântul ca să vă informez despre o serie de acte de sfidare a legislaţiei în vigoare care au loc în judeţul Covasna sau, mai frumos spus, să vă informez că, la prefectura judeţului Covasna, legislaţia din România are un alt înţeles decât cel apărut în "Monitorul Oficial al României" şi practicat - evident - în restul ţării. Este vorba despre contestarea constituirii ocoalelor silvice private de către autorităţile administraţiei publice locale împreună cu alţi proprietari de pădure.

Legislaţia în vigoare, adică Ordonanţa Guvernului nr.96/1998 modificată de Legea nr.75/2002, la art.12, alin.1, prevede, citez: "Pădurile proprietate publică, aparţinând comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi cele proprietate privată indiviză, aparţinând foştilor composesori, moşneni şi răzeşi, precum şi persoanelor aparţinând altor forme asociative, conform prevederilor legale sau moştenitorilor acestora se administrează de către proprietari prin structuri silvice proprii similare cu cele ale statului sau, la cerere, prin structuri silvice de stat existente".

E clar că autorităţile administraţiei publice locale, ori separat, ori împreună cu alte forme de proprietate, pot constitui structură silvică particulară pentru administrarea pădurilor. Deci legea regimului silvic creează cadrul legislativ, dă posibilitatea proprietarilor de păduri să administreze pădurile lor prin structuri silvice proprii.

Metoda de a constitui o structură silvică privată este prevăzută de Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor care poartă nr.116/2002, modificat prin Ordinul nr.577/2002.

Actul normativ respectiv, la art.19, alin.1, prevede, citez: "Constituirea structurilor silvice se face de către persoanele juridice care au în proprietate sau care deţin terenuri forestiere, adică unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de proprietari, unităţi de cult, instituţii de învăţământ, precum şi de cele rezultate în urma asocierii acestora. "Subliniez încă o dată: "precum şi de cele rezultate în urma asocierii acestora."

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, la art.38 alin.2, lit.x) prevede posibilitatea consiliilor locale pentru "cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali..."

Şi ca să aduc un argument şi din practică, în comuna Jina, judeţul Sibiu, consiliul local, composesoratul, două parohii ortodoxe şi şcoala generală din localitate au constituit o asociaţie şi au organizat un ocol silvic privat care, conform legilor ţării, a primit avizul ministerului de resort. Cu toate acestea, prefectul judeţului Covasna a declarat, în repetate rânduri, că el, personal nu este de acord cu constituirea structurilor silvice private. Mai nou, prefectul a atacat două hotărâri ale unor consilii locale privind asocierea acestora pentru a crea cadrul legal pentru gospodărirea pădurilor.

În consecinţă: la prefectura judeţului Covasna, nu legile şi alte acte în vigoare sunt baza activităţii, ci alte interese, străine de legislaţia românească şi de programul de guvernare al PSD, deşi Constituţia prevede clar că prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ.

Întreb: contează părerea personală a prefectului sau, şi în judeţul Covasna, este în vigoare legislaţia românească privind regimul silvic?

Trebuie să menţionez, totodată, că am întocmit o adresă către domnul ministru Octav Cozmâncă, prin care cerem cercetarea şi remedierea acestor ilegalităţi şi, totodată, sancţionarea celor care îngrădesc drepturile cetăţenilor ţării.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Vasile Suciu. Va urma domnul deputat Ştefan Baban.

Domnul Vasile Suciu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică am intitulat-o "Obiective şi obiecţii".

Săptămâna trecută, în data de 12 februarie, activitatea parlamentară a fost marcată de discursul premierului Adrian Năstase, în faţa celor două Camere reunite, privind bilanţul primilor doi ani de guvernare. Cu această ocazie, coaliţia PNL - PD s-a simţit deranjată şi a părăsit sala dezbaterilor.

Care sunt motivele refuzului, cu atâta îndârjire, a unei analize sincere care reflecta strădaniile Guvernului PSD, ce s-a angajat într-o bătălie ce, în urmă cu doi ani, părea o aventură? În primul rând, s-a căutat cu disperare lipsa de constituţionalitate, apelând la interpretări speculative, dovedind rea-credinţă ce anunţa epilogul scenariului care a demonstrat că nu şi-au putut stăpâni sentimentele primare de invidie faţă de reuşita guvernării PSD. În al doilea rând, timpul insuficient pentru studiu, motivându-se că nu suntem la o sesiune de examen şi că domniile lor nu pot parcurge aşa mult material. Materialele puse la dispoziţie, într-un mod elegant, îngrijit, erau o vedere de ansamblu a ceea ce s-a realizat din Programul de guvernare. Totul a fost cuantificat şi redat într-un mod obiectiv. Cifrele şi graficele reprezentau noua realitate din România, care nu putea fi contestată. Regretabil să nu ai curajul recunoaşterii că cei ce şi-au asumat guvernarea sunt buni, dovedind că ştiu nevoile poporului şi au aşezat România pe drumul cel bun, lucru recunoscut pe plan intern şi validat în exterior. În al treilea rând, epuizându-şi rapid argumentele subţiri şi neputând accepta confruntarea, a urmat ultimul act al scenariului dinainte pregătit.

Adevărul ne face liberi dacă-l acceptăm, dar colegii noştri au ales un spectacol infantil, dovedindu-se a fi daltonişti incapabili de a distinge între genţile într-adevăr de culoare neagră şi guvernarea responsabilă şi sinceră, care a avut curajul confruntării cu realitatea, chiar în condiţiile unei ierni lungi şi foarte geroase, care ridică multe probleme populaţiei.

Probabil că gestul părăsirii dezbaterilor, recomandat de mai marii coaliţiei PNL - PD, s-a vrut să fie un câştig de imagine. Ce amăgire! Pentru că poporul s-a săturat de certurile interminabile ale guvernării trecute, în care se făceau şi desfăceau guvernele şi de aroganţa şi mândria care au precedat marea lor prăbuşire.

Suntem la început de secol şi mileniu, când poporul s-a deşteptat şi nu mai doreşte spectacole politicianiste amăgitoare, ci vrea să ştie că cei ce sunt în frunte ştiu drumul şi că sunt responsabili de actul guvernării.

Guvernul nostru nu a vrut aplauze, nici elogii de la această dezbatere, a vrut o reflecţie obiectivă, critică şi responsabilă a celor doi ani de guvernare, a dorit să asculte glasul opoziţiei, pe care o respectă şi de la care aşteaptă păreri pertinente. Ştim ce am făcut şi ce mai avem de realizat: obiectivele precise cuprinse în materialele primite, viziunea Guvernului pe 2003 şi 2004. Sperăm că măcar aceste documente vor fi studiate şi e timp suficient pentru aprofundarea lor.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Ştefan Baban. Va urma domnul deputat Zoltan Kovacs.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Doi ani de guvernare în realitatea cotidiană"

Guvernul a prezentat miercurea trecută, în faţa Parlamentului, bilanţul celor doi ani de guvernare. Pagini interesante din punct de vedere statistic, unde cifrele au arătat o creştere economică, o relansare a activităţii industriale, încurajarea firmelor mici şi mijlocii şi, în final, o sensibilă creştere a nivelului de trai al populaţiei. Cifrele statistice nu pot fi combătute, dar procedeul din care rezultă atrage critici, începând de la analiştii economici şi terminând cu cei care le interpretează.

Cum sunt percepute însă aceste date statistice de către populaţie? Vă voi prezenta adevărata realitate, a omului de rând.

În ultimii doi ani, cetăţeanul de rând nu a simţit nici o îmbunătăţire în viaţa lui, ba chiar a devenit din ce în ce mai sărac, banii din leafa decentă ajungându-i de la lună la lună pentru acoperirea cheltuielilor curente din gospodărie sau, în ultimul timp, fiind nevoit să se împrumute sau să amâne o parte din cheltuieli. Degeaba în acte are scris un salariu cu multe zerouri, dacă vede şi mai ales simte că o jumătate de oră de piaţă i-a golit buzunarul cu o sumă echivalentă cu o săptămână de lucru, iar sacoşa nu prea dă semne că ar fi plină. Nu mai vorbesc de acei oameni care nu au posibilitatea de a-şi cumpăra de ale gurii din piaţă decât cel mult o dată pe lună.

Tot cetăţeanul de rând a constatat că, în ultimii doi ani, a devenit un adevărat lux în a-şi procura câte ceva decent de îmbrăcat, o ultimă soluţie fiind magazinele de second-hand. Dar, în ultimul timp, nici aceste magazine nu mai sunt accesibile tuturor, pentru că deja preţurile sunt prea ridicate, iar produsele de o calitate îndoielnică.

Ce mai simte omul de rând după doi ani de guvernare social-democrată? Că s-a săturat să îngheţe de frig, pentru că sistemul de termoficare mănâncă banii degeaba, că nu-şi doreşte să se îmbolnăvească grav, deoarece numai plimbarea de la medicul de familie la medicul specialist, la Casa de asigurări şi, în final, la farmacie s-ar putea să dureze prea mult pentru boala lui, să-l mai ţină pereţii casei şi bunurile de folosinţă îndelungată pe care le are de peste 20 de ani, precum şi să-şi vadă copiii terminând şcoala, pentru a mai putea scăpa de ceva cheltuieli.

Ce nu-şi mai doreşte omul de rând după doi ani de guvernare pesedistă? Să nu mai audă de înfiinţarea atâtor comisii şi comitete pentru eradicarea corupţiei, deoarece experienţa ultimului deceniu i-a arătat că adevăraţii corupţi nu vor fi niciodată demascaţi, indiferent dacă sunt baroni locali sau naţionali, că toate programele şi proiectele de dezvoltare, trâmbiţate în mass-media nu sunt pentru el, ci tot pentru acei ce ştiu să tragă foloase din orice bănuţ al statului. Nu mai vrea să mai audă nici de incompetenţa managerială a celor desemnaţi de partid să conducă fie instituţiile statului, fie societăţile comerciale ale statului, nu mai vrea să mai audă nici de programele de pază şi ordine, prin care este apărat, nici de sistemul juridic, prin care, nici până în prezent, nu a reuşit să intre în posesia casei sau pământului lăsat de rudele lui.

Şi se gândeşte cetăţeanul de rând că, dacă vor mai urma încă doi ani de guvernare de acest fel, îşi va sfătui copiii că, nu întotdeauna acasă, unde te-ai născut, îţi este cel mai bine, ci acolo unde poţi duce un trai decent şi liniştit obţinut tot prin acelaşi efort fizic şi intelectual. Pentru că aceasta este, doamnelor şi domnilor, realitatea celor doi ani de guvernare.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Zoltan Kovacs. Va urma domnul Florin Iordache.

Domnul Kovacs Zoltan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am parcurs doi ani de guvernare PSD, cu rezultatele adunate în Cartea albă, enumerate de domnul prim-ministru în faţa noastră, cu ocazia întâlnirii cu cele două Camere.

Nu contest rezultatele obţinute în unele sectoare, dar aş aminti o felie mică din acest tort mare, care abia vegetează. Este vorba despre orăşelele mici, de 5 până la 20.000 de locuitori şi comunele mari, ca şi centre de microregiuni. În aceste localităţi unde viaţa încă nu s-a oprit, dar nici nu are o culoare roză, localnicii îşi trăiesc zilele fără loc de muncă, fără infrastructură necesară, canalizare, drum de acces, alimentare cu apă, străzi nepietruite, cu concentrări urbane cu probleme grave de restructurare industrială, concentrări masive de forţă de muncă disponibilizată, lipsa investitorilor autohtoni şi străini, bugetele locale proprii abia reuşesc să finanţeze cheltuielile primăriilor şi iluminatul public, pentru dezvoltarea localităţii rămânând sume simbolice.

În nord-vestul României se pot enumera mai multe localităţi care au trăit şi trăiesc o subdezvoltare: Valea lui Mihai, Şimleul Silvaniei, Cehu Silvaniei, Tăşnad, Săcuieni, Diosig, Tinca, Biharia, Suplacul de Barcău. Oraşul Valea lui Mihai, aşezat la şosea şi calea ferată naţională, ca punct de trecere frontieră cu Ungaria, nu are nici un metru canalizare pluvială şi menajeră, 40% din străzi sunt de pământ, nepietruite, fără sistem de alimentare cu apă funcţională, fără judecătorie, fără spital orăşenesc. Lipsurile strategiei politicii de sănătate se simt şi în nord-vestul ţării: subfinanţarea sănătăţii, nefuncţionarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Bihor, lipsa medicamentelor compensate, lipsa asistenţei medicale la sfârşitul săptămânii. Direcţia de Sănătate Publică Bihor anunţă, cu adresa nr.1497 din 17 februarie 2003, transformarea Centrului de Sănătate Valea lui Mihai într-o unitate medico-socială. Suntem pentru înfiinţarea unei unităţi medico-sociale propusă de DSP Bihor, dar nu în detrimentul celor existente, care şi aşa sunt insuficiente pentru cei 30.000 de locuitori împreună cu localităţile limitrofe. Locuitorii zonei sunt îmbătrâniţi, provin din sistemul CAP, cu mari probleme de sănătate, dar şi financiare. Deci e necesară înfiinţarea unităţii medico-sociale, pentru care există şi spaţiul corespunzător.

Din aceste motive, cerem ajutorul Guvernului ca, în viitorul apropiat, aceste localităţi urbane, cât şi comunele mai mari să fie în atenţia ministerului de resort, să fie cuprinse în programele de investiţii. Altfel, aceste localităţi, care sunt şi centre de microregiuni, ajung la nivelul satelor, localităţilor subdezvoltate.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul deputat Florin Iordache. Va urma doamna Leonida Lari.

Domnul Mircea Costache depune la Secretariat.

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La 777 de zile de la învestitură, Guvernul României, prin vocea premierului Adrian Năstase, a prezentat, în faţa celor două Camere ale Parlamentului reunite în şedinţe comune, un bilanţ al guvernării PSD, într-un amplu discurs rostit de la tribuna Parlamentului. Primul-ministru a reuşit să prezinte, într-o sinteză bine structurată şi mai ales documentată, Cartea albă a guvernării PSD de la primirea mandatului şi până la data prezentării în faţa forului legislativ.

Bilanţul primilor doi ani de guvernare prezentat cu această ocazie a scos în evidenţă evoluţiile economice şi sociale ale societăţii româneşti, realizarea planului de acţiuni al programului de guvernare, precum şi realizarea programului legislativ, toate acestea cu părţile lor bune, mai puţin bune, cu greutăţile întâmpinate şi lipsurile care există după doi ani de guvernare.

Am ascultat cu atenţie şi problemele ridicate în discursul premierului privind obiectivele şi priorităţile Guvernului, planul de acţiuni pe anul 2003 şi 2004 al programului de guvernare PSD. Cu acelaşi interes, am audiat şi celelalte documente cuprinse în Cartea albă a guvernării PSD, precum Planul de măsuri prioritare în 2003 pentru integrare europeană şi Programul legislativ al Guvernului României.

În contrast cu aceste realizări evidente pentru orice om de bună-credinţă din această ţară şi nu numai, se situează atitudinea colegilor parlamentari din PNL şi PD care au părăsit aula Parlamentului în semn de protest, invocând faptul că numai preşedintele are dreptul să facă declaraţii în faţa senatorilor şi deputaţilor. Acest demers îi descalifică în faţa ţării, care aştepta din partea opoziţiei un demers constructiv, cu critici reale la adresa Guvernului, dar şi cu soluţii a căror transpunere în aplicare să contribuie la redresarea unor situaţii în diferite domenii de activitate.

În calitate de membru al Camerei Deputaţilor, nu pot să fiu de acord cu ostilitatea opoziţiei parlamentare, care a culminat cu depunerea genţilor în care Guvernul, în semn de respect faţă de Parlament, a înaintat cele patru volume. Era, oare, mai normal să primim aceste volume direct sau într-o plasă de 2.000 de lei? Este salutar gestul colegilor din Partidul Social Democrat, care şi-au dat genţile împreună cu cele ale opoziţiei, au completat zestrea copiilor de la casele de copii, care au mulţumit pentru asta şi pentru alte lucruri bune făcute în timpul guvernării Guvernului Adrian Năstase.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mai marii acestei lumi i-au recomandat României să fie mediatorul între Vest şi Est, să poarte basmaua albă a păcii şi concilierii cu cel mai mare şi mai puternic stat din est, Rusia. Toate bune şi frumoase. Poporul român, de felul său, e un popor paşnic, nu a luat un centimetru de pământ străin de la nimeni. Poporul rus este un popor înzestrat, a dat mari valori în teologie, filosofie, arte, dar este mai puţin paşnic, dacă e să ne amintim câte am avut de îndurat de-a lungul istoriei. Dar parcă numai noi? Toată ţările vecine cu Rusia au fost deformate în urma extinderii întâi a imperiului ţarist, apoi a celui sovietic, pentru că, indiferent de ce regim venea la putere în Rusia, poftele imperiale rămâneau aceleaşi.

Nici un român care se respectă nu poate uita genocidul produs de imperiul sovietic în Basarabia şi în Nordul Bucovinei după 1940, nu poate uita cei peste 1 milion de oameni care au semănat drumul cu oase până în Siberia.

Dar să ne întoarcem la acea recomandare cu pricina. Factorii de la putere, prin a lor portavoce, care este TVR1, s-au executat imediat, au pus într-o prăjină basmaua albă a păcii şi au trimis o echipă a televiziunii naţionale tocmai în Siberia cu un scop bine determinat: împăcarea între ruşi şi români. Scenariul acestei împăcări l-a făcut un oarecare domn, Marian Voicu, care a şi găsit stratagema concilierii: încrucişările prin sânge, prin căsătorie, căci, cam la asta se rezumă esenţa emisiunii "Români basarabeni în Siberia", adicătelea mariaje fericite, făcute de bunăvoie nu cu sila, coruri de femei, cântece şi strigături şi chiote, ce să mai vorbim, o veselie generală.

Sub ochii noştri trişti se iau nişte cazuri disparate de prin anii 60-70, se trece cu vederea drama cumplită a românilor din Basarabia şi Bucovina. În fond, se săvârşeşte o hoţie de timp şi o amnezie de suferinţă umană. Ştim cu toţii că până în Siberia e cale lungă şi se cheltuiesc banii statului român împotriva intereselor naţionale ale românilor, să încerci îndulcirea cursului amar al morţii cu nişte mariaje întâmplătoare, care au loc între toate etniile, nu numai de ruşi şi români. E pur şi simplu o sfidare a bunului simţ, a noţiunii de om! Şi când te gândeşti că TVR1 dispune de oameni pregătiţi care cunosc datele problemei, care au mai realizat până acum documentare serioase cu privire la destinele românilor din zonele ocupate şi semiocupate. Şi aici o am în vedere pe doamna Lucia Hossu Longin care, la sigur, ar fi găsit soluţii mai plauzibile întru închegarea unor punţi de comunicare între două popoare vecine. Uitând şi de dureroasele litigii istorice, de dezmembrarea României, care s-a făcut cu acceptul ţărilor aliate, pe vremea celui de al doilea război mondial, alegându-şi intervievaţii numai dintre înnemuriţii prin căsătorie, mai adăugând ceva port naţional rusesc pentru exotică, nişte cântecele de care am mai vorbit, echipa TVR1 consideră că a rezolvat problema concilierii între români şi ruşi ca răspuns cu brio recomandării făcute de mai marii lumii, din cancelariile americane şi europene. Dar ce ne facem cu românii deportaţi în vagoane pentru vite, parte dintre care au fost împuşcaţi în drum? Ce ne facem cu românii de rezistenţă naţională din Basarabia şi Bucovina, băgaţi în gropi cu var între anii 1940-1953? Ce ne facem cu românii din mişcarea de eliberare naţională accidentaţi, iradiaţi, împuşcaţi în războiul transnistrean între anii 88-93? Ce ne facem cu românii care mai zac şi acum în temniţele din Tiraspol din "mila" acelora pentru care fluturarea unei basmale albe a păcii înseamnă foarte mult.

Da, trebuie să spunem cu mâna pe inimă şi fără înconjur că şi scenariul şi realizarea sunt de un ridicol greu de suportat. Peste sângele românilor noştri care strigă la cer se trece cu nişte nuntiri, cam asta a făcut TVR1 cu emisiunea "Români basarabeni în Siberia" în primele două episoade. Dar, de altfel, la ce să ne mirăm, când întregul spirit al actualei conduceri este pentru uitarea unui trecut crâncen, pentru uitarea faptului că România mai are de recuperat nişte bucăţi de ţară şi atunci te întrebi: Oare nu e binevenit un partid ca România Mare care îşi ia în serios misiunea de reunificare a teritoriilor româneşti? Oare nu ar fi bine ca şi alte partide să conţină în programele lor aceeaşi misiune? Să stăm strâmb şi să judecăm drept. Pe de o parte, România trimite sprijin umanitar în Afganistan, trimite trupe în Afganistan, iar, pe de altă parte, nu întreprinde nimic pentru a-i scoate din puşcărie pe românii care au apărat hotarele ţării la margine de Nistru.

În cazul dat, ce avem noi a-i cere Rusiei? Rusia îşi apără interesele sale în sfera sa de influenţă, în care a căzut şi biata Basarabie, dar avem însă ce să-i cerem României care în urma unei recomandări a mai marilor lumii din aceleaşi cancelarii americane şi europene îi cântă în strună Rusiei, din păcate. Vorba aceea, "capul plecat, sabia nu îl taie", dar noi, românii, am păţit-o şi mai rău: am fost şi bătuţi, suntem şi umiliţi, pentru că să pierzi, în urma unui măcel, pur şi simplu de decenii, peste un milion de oameni, peste un milion de români la care fapte să răspunzi cu cântece de bucurie, este o blasfemie ce depăşeşte orice limită a omeniei. Acestea fiind spuse, aceasta nu însemnează că mă gândesc la eventuale conflicte, eu mă gândesc la o diplomaţie românească inteligentă şi neatinsă de morbul vânzării interesului naţional, undeva după culise, la o diplomaţie care ar putea ridica ţara asta din prăpastie şi care nu ar accede la putere cu orice preţ, chiar şi cu preţul vânzării de ţară.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Guvernul, după bunul său obicei, ne-a invadat cu ordonanţe care de care mai interesantă. Aceste ordonanţe sunt precum ouăle Kinder, fiecare conţine câte o surpriză, dar, din păcate, în cele mai multe cazuri aceste surprize sunt neplăcute. Aceasta este situaţia şi în cazul Ordonanţei nr.37 din 30 ianuarie 2003, prin care Guvernul modifică şi completează Ordonanţa nr.26 din 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Dar, înainte de toate, să ne amintim ce scrie Guvernul în cartea albă a guvernării. Dacă deschidem volumul III al acestui succes editorial, chiar la prima pagină vom putea citi despre planul de măsuri prioritare pentru integrarea noastră în Uniunea Europeană.

Printre priorităţile pe anul 2003 amintim: accelerarea reformei în administraţia publică, reforma sistemului judiciar, lupta împotriva corupţiei. Toate bune şi frumoase, absolut necesare pentru realizarea căreia Guvernul merită să fie susţinut, dar, din păcate, aceste obiective sunt şi rămân vorbe goale. Dacă ne uităm la Ordonanţa nr.30 din 2003 vom vedea la pct.5 cum Guvernul introduce la art.7 şi 17 câte o nouă literă prin care înainte de înregistrarea asociaţiei sau a fundaţiei va deveni obligatoriu obţinerea avizului ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărei sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.

Cu această completare a Ordonanţei nr.26 din 2000 ne întoarcem în timp, vreo 70 de ani, şi ne găsim în anii 20 ai secolului trecut, dar, după câte ştim, Guvernul nu ne-a propus, prin programul său de guvernare şi prin angajamentele internaţionale, să ne întoarcă în trecut. Lăsând gluma la o parte, această completare a actului normativ este lipsită de orice temei constituţional şi în acelaşi timp este restrictiv, nu poate fi justificat cu nici un argument raţional. Oare prin această ordonanţă, Guvernul accelerează reforma în administraţia publică? Oare prin această modificare şi completare va creşte transparenţa decizională? Nici vorbă. În schimb, va creşte birocraţia, va prelungi nejustificat procedura de dobândire a personalităţii juridice, va determina abuzuri şi discriminări din partea funcţionarilor care se vor pronunţa asupra oportunităţii de înfiinţare, aşa cum făceau înaintea apariţiei Ordonanţei 26 din 2000.

Prin introducerea avizului administrativ, Guvernul recentralizează această activitate, deschide o portiţă mică pentru şpagă la nivelul funcţionarilor, creează un haos total, dar acest pas al Guvernului mai are un mesaj important: reintroducerea acestui tip de control executiv reprezintă o dovadă de dispreţ faţă de puterea judecătorească, considerată probabil incapabilă de a decide singură cu privire la acordarea personalităţii juridice a unei organizaţii neguvernamentale.

Stimaţi colegi,

Sunt convins că Guvernul nu vrea nici creşterea birocraţiei, nici discriminare, nici prelungirea procedurii, nici creşterea corupţiei. Sunt convins că este vorba doar de o greşeală în această mare grabă a Guvernului de a ne invada cu ordonanţe şi prin aceste ordonanţe cu surprize. Cred că trebuie să-i ajutăm pe colegii noştri din Guvern şi vă rog, cu respect, să eliminăm aceste aberaţii, mai întâi în Comisia juridică, după care şi în plen.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, îl invit pe domnul deputat Raj Alexandru Tunaru.

Domnul Raj-Alexandru Tunaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimul timp au avut şi au loc mari frământări în interiorul NATO, trei dintre statele membre, Franţa, Germania, Belgia, încercând să-i convingă pe americani să mai amâne o perioadă de timp - două, trei săptămâni - atacul împotriva lui Saddam Hussein, pentru a-l convinge pe acesta să se dezarmeze şi să renunţe la dictatură. Nu, domnule Bush! Teroriştii şi comuniştii nu se vor schimba niciodată, nici după două-trei săptămâni, cum speră Franţa, Germania şi Belgia, nici după un an sau pentru mai mulţi ani. Niciodată! Cu cât acţionaţi mai repede, veţi evita alte acţiuni teroriste ca cele din 11 septembrie 2001, ca cele din Kenya, din Egipt şi alte multe locuri unde terorismul a lovit mişeleşte pe la spate şi a lăsat în urmă multe cadavre.

Revenind la Saddam Hussein, acesta este un terorist, un dictator şi un comunist la un loc, bun prieten cu Ben Laden, pe care îl susţine, îl ascunde şi îl finanţează, care nu este străin de actele teroriste ale acestuia, probabil nici din cele din 11 septembrie 2001.

Domnule Bush, eu sunt împotriva războiului, ca şi toţi cetăţenii care au ieşit pe străzile întregului mapamond, dar sunt mai mult decât atât împotriva terorismului şi comunismului şi cred că toţi cei care au demonstrat zilele acestea sunt de aceeaşi părere cu mine. De aceea, vă rog să interveniţi rapid, prompt şi foarte scurt pentru eliminarea teroriştilor sus-amintiţi, dar vă rog să folosiţi o strategie militară astfel încât să nu transformaţi această acţiune într-un război împotriva poporului irakian, împotriva cetăţenilor acestui stat care, în majoritatea lor, nu au nici o vină decât că s-au născut acolo într-un regim comunist totalitar în care se nasc monştrii terorişti şi care trebuie eliminaţi urgent din viaţa politică şi socială.

Domnule Bush, vă spun că altfel nu se poate şi, cu riscul de a mă repeta, vă spun că am trăit 30 de ani în interiorul acestui sistem bolnav care creează monştri şi aş ruga Franţa, Germania, Belgia să nu aştepte ca aceşti terorişti să facă şi alte victime. Ce bine era, domnule Bush, dacă introduceam şi noi, românii, punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara în Constituţia României. Poate că astăzi dispărea mentalitatea comunistă din sistemul politic-social, dar în special cel economic, poate că astăzi, după 13 ani de la sacrificiul suprem al unora dintre noi, nu mai eram în situaţia în care 70% dintre români au un salariu minim pe economia naţională, de 60 de dolari, în condiţiile în care în lunile de iarnă, în special, facturile utilităţilor pentru o persoană sunt aproape 50-55 de dolari, rămânând doar 5-10 dolari pentru alimente, haine, medicamente, informare, cheltuieli generale, distracţie, dacă mai putem vorbi despre distracţie.

Un sistem în care nu se respectă legile şi în special Constituţia României, cele mai grave încălcări fiind art.35 şi 37. Iată, domnule Bush, că noi, în 1989, am fost concilianţi şi buni cu unii conducători comunişti ai perioadei respective, să se ajungă azi la ce s-a ajuns datorită acestei "iarbă rea" care nu piere niciodată, se înmulţeşte până devine din nou puternică, iarbă pe care aş denumi-o "doctrina şi ideologia comunistă".

Ce spuneţi, domnule Iliescu, care aţi contribuit la atâtea schimbări în politica României în ultima perioadă, mai precis în ultimele 3 luni, nu lansaţi ideea pe care Guvernul Năstase ar prelua-o şi ar introduce în pachetul de legi pe care îşi va asuma răspunderea, şi anume să introducem în Constituţia României şi pct.8 din Proclamaţia de la Timişoara?

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru atenţie. Vă urez o zi bună, că despre sănătate vom vorbi cu ocazia moţiunii. Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Nicolae Vasilescu:

Consultând statisticile oficiale, nu putem să nu remarcăm că economia a pierdut în ultimul an aproximativ 154.000 de locuri de muncă, fapt care se va traduce în 2003 prin scăderea nivelului de trai pentru cei care au rămas fără serviciu şi nu numai.

Creşterea preţului gazului metan cu aproximativ 10% în 2003, al benzinei şi păcurii, ca urmare a creşterii preţului petrolului pe plan internaţional vor umfla din nou factura la întreţinere, care şi aşa a ajuns să reprezinte aproape 50% din cheltuielile unei gospodării; inflaţia va mai roade şi ea din salarii şi pensii. La conferinţa susţinută de ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sârbu afirma că "România are mai puţini săraci faţă de acum 2 ani, graţie politicilor sociale coerente", afirmaţie ciudată, nerealistă şi nedovedită în practică, atâta timp cât ziarele publică pe primele pagini nenumărate sinucideri din cauza sărăciei. Săracul român, presat de nevoi pecuniare, îşi pune capăt zilelor, lăsând în urma lui copii al căror viitor nu se arată a fi diferit. Tot mai mulţi români suferă de boli cauzate de sărăcie, de depresie sau de anxietate ca urmare a stresului, a lipsurilor materiale şi a neajunsurilor. Se conturează clar racilele de care suferă ţara îngenuncheată de egoismul guvernanţilor. Optimismul guvernamental, afişat cu nonşalanţă pe posturile de televiziune, nu ţine de foame. Salariile, cele din statistici, rămân indecent de mici pentru o ţară care aspiră să adere la UE. Situaţia nu este aşa de roz precum o vede Guvernul, lucru dovedit chiar de sondaje. Ultimul barometru de încredere al consumatorului, realizat de Institutul de Cercetare de Piaţă, GfK România, arată clar faptul că ponderea celor care cred că situaţia se va îmbunătăţi în 2003 este foarte mică.

Pe hârtie, legislaţia UE este adoptată în cea mai mare măsură iar economia este în plin avânt; în realitate românii rămân să se hrănească mai mult cu grafice. În realitate, amestecul politicului în toate instituţiile statului şi mai accentuat în justiţie, nu sunt de natură să netezească drumul către UE. Românii sunt nerăbdători să facă parte din marea familie a statelor membre, imaginându-şi că astfel primesc paşaportul pentru bunăstare. Greşit! Ne aflăm în cel mai costisitor an al negocierilor de aderare. Un an greu în care cei mulţi nu mai au ce sacrifica. Suntem nevoiţi să cheltuim anul acesta, 3,2 miliarde euro, cu peste 1 miliard mai mult decât în 2002, 2004, 2005, pentru închiderea capitolelor de aderare. Pe fondul deja tensionat de sărăcire a majorităţii populaţiei, cetăţenii sunt cei care suportă cea mai mare parte a acestor costuri. Ei scot din buzunare, sub forma taxelor şi impozitelor, în mare parte inutile, create doar în scopul de alimentare a bugetului public, 1,7 miliarde euro. Puţină lume ştie că în România numărul de taxe şi impozite, adevărate biruri ce nu-şi justifică existenţa, la sfârşitul anului trecut, erau de 220, un adevărat record pentru Europa, unde în ţările cu legislaţie dintre cele mai aspre şi cu democraţie tradiţională, acestea ajung doar la câteva zeci.

Cauzele crizei se regăsesc în interferenţa unor factori de natură atât obiectivă, cât şi subiectivă, vizând îndeosebi erori de politică economică, incompetenţă în politică, corupţie şi, nu în ultimul rând, cinism... Toate guvernările de după 89 s-au dovedit a fi impotente în rezolvarea problemelor economice ale României. Sprijinirea programelor de reformă numai pe sacrificiul populaţiei, distribuirea inechitabilă a costurilor economice şi sociale ale acesteia numai asupra anumitor categorii sociale, exprimă nu numai neştiinţă şi neprofesionalism, dar şi indiferenţă, chiar dispreţ profund pentru cei care reprezintă majoritatea populaţiei acestei ţări. Mulţi români împovăraţi de datorii s-au obişnuit cu mizeria politică şi cred că acesta este mersul normal al lucrurilor, că aşa este lumea, strâmb făcută, "pentru unii mumă, pentru unii ciumă". Dar cum spunea Tudor Arghezi, "Când cumpăna răbdării norodului se frânge..., nimic nu mai poate opri dezlănţuirea celor cărora nu le-a mai rămas nimic de pierdut...""

Realitatea politico-socială şi economică face aproape imposibil un echilibru relativ onest între ceea ce există concret în România şi ceea ce vrea Guvernul să creeze ca imagine a ţării în Occident. Cu greu vom reuşi să convingem de oportunitatea şi actualitatea integrării României în UE, atâta timp cât sărăcia atârnă de grumazul majorităţii românilor.

Doamna Paula-Maria Ivănescu:

"Somnul naţiunii naşte monştri!"

Guvernul PSD-ist ne-a obişnuit cu practica indecentă a vopsirii gardului, făcându-se că nu există leopardul dinăuntru.

Deşi, în iarna trecută, pentru prima dată în istoria postdecembristă, plata energiei termice furnizată centralizat a sărit de limita suportabilului, în această iarnă Guvernul Adrian Năstase, pur şi nevinovat ca o floare, află, pe data de 23 ianuarie 2003, că factura la căldură a depăşit cu mult veniturile unei familii decente şi că ar cam fi o problemă. Şi în bunul stil românesc, dă o ordonanţă, pentru a-şi dovedi grija neţărmurită faţă de cetăţenii de la bloc, ordonanţă care este praf în ochii amărâţilor.

Autorităţile locale din Ploieşti, asemenea multor altora din ţară, declară că nu pot acorda facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, conform Ordonanţei 6/2003, pentru că ar fi deja contorizate blocurile şi pe de altă parte reducerea cu 10% a sumelor datorate în cazul achitării în termen de 15 zile de la data facturării, ar induce pierderi la societatea furnizoare de căldură la blocuri.

Iată că facturile nu ajung niciodată în termenul prevăzut de legea gospodăriei comunale - 15 zile - la beneficiar, dar ce importanţă are problema în sine când interesul PSD-ului, în special a primului-ministru Adrian Năstase, este doar să apară pe ecrane ca tătucul din istorie şi să ne mai ofere 10 lei la alocaţie.

Şi ca meniul să fie complet, vestita ordonanţă prevede, aşa generic, acordarea unor ajutoare sociale de urgenţă, în vederea stingerii datoriei către distribuitorii de energie termică, care rămân la mâna şi la îndemâna autorităţilor locale, care autorităţi locale au trimis funcţionarii primăriilor în casele oamenilor să le facă inventarul, dacă nu cumva au radio, televizor, sau aragaz, vre-un preş mai arătos şi muşcate în fereastră.

Dacă nu au obiectele de mai sus, deschid dulapul şi încep numărătorile de căciuli, genţi, maiouri şi şosete necârpite.

Aceste aberaţii se întâmplă în 2003, ordonanţe date în dorul lelii, inaplicabile, duc la mascarada mimării grijii şi bunăvoinţei, intrând cu bocancii în viaţa omului, în casa omului, în demnitatea omului. "Somnul naţiunii naşte monştri"! Scăderea facturii la întreţinere se face atacând problemele de fond; creşterea randamentului producerii energiei, scăderea pierderilor pe reţeaua de distribuţie, menţionarea corectă a personalului, disciplinarea sectorului şi nu numai de contorizare sau acordarea de ajutoare de urgenţă (un fel de frecţie la piciorul de lemn).

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Onorat auditoriu,

Anul 2003, pe care-l aşteptam ca anul în care efectele reformei sanitare să se arate, în sfârşit, şi să trecem cu încredere pragul spitalului sau al cabinetului agitând asigurarea ca pe un trofeu, atunci s-a găsit Guvernul să vină cu noi măsuri în numele reformei.

Asigurările sociale de sănătate de anul acesta nu-i mai oferă nimic românului bolnav, în schimb ne iau banii cu toate mâinile. Şi iau plata contribuţiei obligatorii la sănătate şi taxe de buzunar, pentru consultaţii, internări şi intervenţii chirurgicale, pe care Casa Naţională de Sănătate nu le mai poate finanţa. Şi mai iau dreptul la tratament, pentru că autorităţile au redus numărul medicamentelor eliberate gratuit sau cu plata parţială.

Dacă adăugăm criza farmaciilor şi a spitalelor aflate în faliment, putem spune că asigurările de sănătate îi iau românului dreptul la "... sănătate. Dar îi pot da un drept - dreptul la moarte! În timp ce autorităţile "transpiră" din greu pentru cauza reformei, an de an sistemul sanitar îşi întoarce, ca un făcut, ceasul înapoi la ora "O". Şi întreg angrenajul, cu medici şi pacienţi cu tot, o ia de la capăt: protestul medicilor de familie la poarta Ministerului Sănătăţii, criza financiară a farmaciilor, colapsul spitalelor "înglodate" în datorii, agitaţia disperată a pacienţilor.

Sărăcia s-a transformat anul acesta în rană vie. Bugetul asigurărilor de sănătate nu mai are excedent, care să intre în sacul fără fund al Ministerului Finanţelor.

Reprezentanţii CNAS ne fac să credem că suntem pe drumul cel bun: bugetul pe 2003 a crescut cu 15% faţă de anul precedent. Dar creşterea este şi descreştere, pentru că statul a redus fiscalitatea. Pensionarii nu mai achită asigurarea de sănătate, iar salariaţii varsă în visteria CNAS doar 6,5% (faţă de 7%) din veniturile lor. Nu-i nimic! Autorităţile au găsit o soluţie. Pentru că peste tot în lume, sănătatea costă, au apărut şi la români taxe pentru internarea în spital şi pentru urgenţele stomatologice, costuri mai mari pentru medicamentele scoase de pe listele de compensare şi gratuite, taxe pentru analize şi transplantul de organe. Sănătatea s-a ieftinit pe "fluturaş", dar s-a scumpit la buzunar. Românii nu o compară însă cu un concediu tropical sau cu o haină de Armani. O pun în balanţă cu întreţinerea la bloc. Ai sănătate, dar ce te faci cu ea dacă te-aruncă statul în stradă, pentru că n-ai mai plătit de trei luni apa caldă? Ai casă, dar cum să te bucuri de acoperiş când dă suferinţa peste tine. Şi apoi achiţi conştiincios taxele de sănătate, dar ce primeşti în schimb? Uşa trântită în nas de medicul de familie, nemulţumit că şi lui austeritatea i-a retezat elanul, refuzul răstit al farmacistului pe care-l paşte falimentul, un cuvânt aruncat cinic de specialistul din spital, care nu-şi primeşte încă salariul meritat.

Guvernul a găsit soluţia pentru degringolada din reţeaua medicală: schimbările din funcţie. Noul director CNAS (adus din SRI) vrea să facă ordine în farmacii şi a trecut la spionarea medicilor de familie care prescriu medicamente. Proaspătul secretar de stat al Ministerului Finanţelor, abia "dislocat" din Ministerul Apărării Naţionale, a anunţat reorganizare, redimensionare şi restructurare, ca şi când ar fi vorbit de ceva nou.

Ministerul Sănătăţii i-a anunţat pe medicii generalişti că cine nu are mulţi pacienţi, nu supravieţuieşte! S-a uitat că atâţia miniştri înaintaşi au vrut să facă din medicul de familie, medicul care are grijă de câteva familii, pentru că familia să nu mai asedieze spitalul.

Dar, între timp, principiile asigurărilor de sănătate au dispărut şi ele, precum banii, şi cred că a venit timpul ca responsabilii din sănătate, militari, economişti, medici, avocaţi şi alţii, să recunoască deschis că nu pot construi un sistem real şi viabil de sănătate.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

Minciuna este principala politică în care PSD şi Guvernul lui Adrian Năstase au devenit specialişti.

Un an de zile, PSD şi Guvernul mediocru al acestui partid de corupţi a ameţit o ţară întreagă privind declararea sau nedeclararea averii demnitarilor în Monitorul Oficial cu scopul de a îngropa averile în dosare şi declaraţii ascunse de ochii publicului.

Partidul Naţional Liberal, alte partide şi mass-media au criticat poziţia oscilantă şi, mai ales, nesinceră a Guvernului, însă acesta a băgat capul în nisip şi a tăcut, sperând că lumea va obosi şi atunci calculele perfide vor putea fi reluate.

La presiunea societăţii şi a părintelui PSD, acest mamut virtual - PSD - şi-a dat seama că este terestru şi că trebuie să mai răspundă măcar în faţa tătucului, dar şi să lanseze o nouă iniţiativă politică, care este de fapt ceea ce dorea întreaga societate.

PSD s-a înduplecat şi, în mărinimia sa, a acceptat teoretic să publice averile demnitarilor ca să dovedească că dacă el vrea se poate, uitând că un an întreg toată societatea a insistat şi a căutat să convingă că numai aşa se mai poate recâştiga încrederea oamenilor în clasa politică şi în Parlament.

Ne aflăm în perioada în care PSD ne îmbată cu realizările sale şi cu generozitatea trimiterii unui pachet de legi anticorupţie şi aşteptăm ca şi acest anunţ să fie îndeplinit, deşi a început să tot fie amânat.

Chiar dacă pachetul va fi poleit cu bune intenţii şi demagogii vom întreprinde toate măsurile pentru ca ambalajul să nu înlocuiască fondul şi atenţionăm că lupta împotriva corupţiei este a întregii populaţii care trăieşte prost şi care-şi vede interesele de integrare europeană periclitate de un partid - stat corupt şi inconştient.

Domnul Paul Magheru:

Declaraţia noastră politică are ca obiect situaţia patrimoniului Camerelor de Comerţ şi Industrie în urma trecerii Registrului Comerţului din subordinea Camerelor de Comerţ şi Industrie în subordinea Ministerului Industriei. Ea a fost motivată şi de o întâlnire a reprezentanţilor a 23 Camere de Comerţ şi Industrie din ţară care sunt hotărâte să nu lase confiscat de către stat un patrimoniu realizat şi administrat timp de 12 ani.

În acest demers, vă supunem atenţiei situaţia de gravă nelegitate generată prin dispoziţiile OUG nr.156/2002 privind modificarea OUG nr.129/2002 referitor la preluarea de către Ministerul Justiţiei de la Camera de Comerţ şi Industrie a bazelor de date, a documentelor şi a bunurilor aferente activităţii de ţinere a Registrului Comerţului.

OUG nr.156/2002 stabileşte că:

1. Bazele de date, documentele şi bunurile aferente activităţii de ţinere a Registrelor Comerţului se preiau de către Ministerul Justiţiei de la Camera de Comerţ şi Industrie în baza unui protocol neoneros.

2. Bunurile aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cele aflate în dotarea Oficiilor Registrului Comerţului Judeţene, şi a Birourilor Unice de pe lângă acestea constituie patrimoniu al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

3. Camerele de comerţ şi industrie sunt persoane juridice de drept privat, iar divizarea acestora nu poate fi decisă prin lege.

Potrivit art.1 şi art.2 din Decretul-Lege nr.139/1990, referitor la camerele de comerţ şi industrie din România, acestea sunt organizaţii obşteşti, autonome, neguvernamentale, persoane juridice constituie voluntar, din iniţiativa comercianţilor şi nicidecum a legiuitorului.

Respectând principiul simetriei actelor juridice, numai comercianţii, constituiţi în adunarea generală a membrilor (for suprem de conducere al CCI), pot decide reorganizarea (inclusiv divizarea) persoanei juridice.

De altfel, Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, stabileşte în mod imperativ, în art.44, că divizarea organizaţiilor obşteşti şi desprinderea unei părţi din patrimoniul acestora se fac în temeiul hotărârii organului de conducere chemat a le decide. Acest act normativ condiţionează, în art.49 şi 50, orice transmitere de drepturi şi obligaţii către o altă persoană juridică rezultată din divizare de aprobare a inventarului şi a bilanţului de către aceeaşi adunare generală a membrilor, ca organ competent a decide.

Este evident că, în cazul OUG nr.129/2002 şi al OUG nr.156/2002, statul se substituie abuziv adunării generale a constituenţilor CCI ca persoană juridică.

4. Este inadmisibil ca din divizarea unei persoane juridice neguvernamentale, de drept privat, să rezulte o persoană juridică de drept public (o instituţie publică).

În expunerea de motive, Guvernul recunoaşte că anterior OUG nr.129/2002, Oficiul Registrului Comerţului a funcţionat fără personalitate juridică în cadrul camerelor de comerţ şi industrie şi că, în noua sa structură, acesta este o "persoană juridică nou înfiinţată", cu statut de instituţie publică în subordinea Ministrului Justiţiei.

În acest caz, afectarea unui patrimoniu (condiţie esenţială pentru dobândirea personalităţii juridice) este în sarcina celui care are iniţiativa înfiinţării noii persoane juridice şi nicidecum a CCI, al cărui patrimoniu privat este intangibil şi care, prin această măsură, este naţionalizat în mod abuziv. Este dreptul statului să încredinţeze activitatea de administrare a registrului comerţului cui doreşte, dar nu pe seama patrimoniului privat al CCI. Din divizare nu poate rezulta o persoană cu altă natură juridică decât aceea a persoanei din care se desprinde.

5. Legea propusă ar avea ca efect transferul obligaţiilor persoanei juridice neguvernamentale către o instituţie publică nou creată, ceea ce este inadmisibil.

Potrivit art.48 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică (în speţă, noul ORC) dobânditoare a bunurilor ca urmare a desprinderii şi transmiterii unei părţi din patrimoniul altei persoane juridice are răspundere faţă de creditori, "proporţională cu valoarea bunurilor dobândite". Cu alte cuvinte, obligaţiile şi datoriile CCI, rezultă din contracte în curs de executare (unele având valori de multe miliarde de lei) sau din alte fapte ori raporturi juridice, ar urma să fie preluate de ORC din subordinea Ministerului Justiţiei.

Dincolo de absurditatea unei asemenea perspective, mai trebuie amintit faptul că, potrivit art.49 şi 50 din Decretul nr.31/1954, drepturile şi obligaţiile s-ar putea transmite numai pe baza repartizării contractelor, aprobată de adunarea generală a membrilor CCI.

Multe dintre bunurile în discuţie sunt gajate sau ipotecate pentru garantarea unor obligaţii asumate în contracte de către CCI. Este abilitat statul să preia toate aceste obligaţii?

6. Participarea oficiilor registrului comerţului la obţinerea bunurilor mobile şi imobile ale CCI este un argument nefundamentat juridic.

OUG nr.129/2002 şi nr.156/2002 vorbesc de "bunuri cu care au fost dotate oficiile registrului comerţului şi birourile unice". Aceste structuri nu au avut niciodată personalitate juridică şi, în consecinţă, nici patrimoniu propriu.

În realitate, bunurile sunt proprietatea CCI şi au fost folosite în activitate de către ORC şi BU, atât separat, cât şi în comun cu alte compartimente funcţionale al CCI, deoarece ORC şi BU nu au avut niciodată un buget propriu şi contabilitate proprie.

Art.6 (1) şi art.12 (2) din Decretul-Lege nr.139/1990 stabilesc că sursele de finanţare ale camerelor de comerţ şi industrie se constituie din "cotizaţiile membrilor, taxe, tarife, comisioane, donaţii, legate şi orice alte venituri realizate din activitatea desfăşurată".

Tot ca argument de lege, invocăm art.10 (3) din Legea nr.26/1990, privind registrul comerţului, care prevede că toate cheltuielile necesare funcţionării şi fondului de salarizare pentru ORC "se asigură din bugetul camerelor de comerţ şi industrie teritorială".

De asemenea, art.11 (3) din aceeaşi lege stabileşte că taxele se fac venit la bugetul camerelor de comerţ şi industrie pe lângă care este organizat oficiul".

Taxele percepute de ORC nu au însemnat neapărat venituri pentru CCI. Ele au fost, în realitate sursele consumate pentru prestarea activităţii. ORC a antrenat şi cheltuielile generale imense, distincte de cele legate strict de funcţionarea acestuia (managementul general al CCI, contabilitate administrativ etc.).

Cine îşi poate asuma, în lipsa unei evidenţe separate, o delimitare corectă a veniturilor şi cheltuielilor ORC, atâta vreme cât CCI a investit în baza unui buget unitar, aprobat de adunarea generală a membrilor, la activitatea ORC, concurând, în diverse moduri, toate celelalte compartimente?

Ne putem aştepta ca, pe aceeaşi linie de gândire, CCI să fie deposedate şi de celelalte activităţi (târguri, misiuni economice, informare comercială etc.), împreună cu bunurile procurate din acestea?

Camerele de comerţ au investit miliarde de lei (din bugetul propriu) în anul 2001 pentru a crea condiţii materiale necesare funcţionării Biroului Unic (inclusiv pentru reprezentanţii celor 5 ministere avizatoare cărora li s-a pus la dispoziţie gratuit tehnică de calcul, mobilier, copiatoare, faxuri, servicii etc.). CCI nu au recuperat nici până în prezent cheltuielile făcute la înfiinţarea Biroului Unic, în timp ce Guvernul susţine că Biroul Unic a contribuit la realizarea de venituri.

La fel s-a întâmplat şi cu "punerea pe picioare" a ORC (înfiinţarea ulterior constituirii CCI). Condiţiile materiale de funcţionare au fost create de CCI prin efort investiţional propriu, deoarece statul (prin prefecturi) nu a respectat obligaţia de a participa la înregistrarea fără plată cu tehnică de calcul şi spaţii a registrului comerţului (art.50 din Legea nr.26/1990).

Cum poate legiuitorul să atenteze la proprietatea privată a CCI, când acestora nu li s-au restituit nici în prezent, în baza Legii nr.10/2001, fostele bunuri imobile preluate abuziv de către stat?

7. Guvernul face confuzie între controlul legalităţii înregistrărilor şi administrarea registrului comerţului. În expunerea de motive, Guvernul argumentează trecerea ORC la Ministerul Justiţiei prin faptul că, oricum, operaţiunile se efectuează în baza încheierii judecătorului delegat de tribunal.

Prin reorganizarea ORC, controlul legalităţii se exercită tot prin acelaşi judecător. Activitatea ORC nu constă, însă, doar în înregistrările efectuate, ci într-un complex de operaţiuni informatice, de gestiune a reţelelor informatice, de prelucrări statistice, de lucrări de sinteză, de diseminare a informaţiei de afaceri, care contrastează cu activitatea judecătorească şi care nu pot fi încredinţate organelor puterii judecătoreşti.

8. Justificarea trecerii registrului comerţului la Ministerul Justiţiei pentru eliminarea "deficienţelor constatate" nu este reală. În expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a OUG nr.129/2002, Guvernul motivează că reorganizarea se justifică prin "necesitatea eliminării imediate a deficienţelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerţului şi a neîncrederii comercianţilor în eficienţa actualului mod de organizare".

Atâta vreme cât nu s-a efectuat vreun control tematic asupra derulării operaţiunilor la ORC şi atâta vreme cât toate acestea s-au făcut sub autoritatea judecătorului delegat, afirmaţia este subiectivă. Dimpotrivă, controalele efectuate de reprezentanţii Ministerului IMMC la Birourile Unice, în baza OUG nr.76/2001, au relevat şi consemnat organizarea foarte bună a CCI judeţene şi respectarea termenelor pentru formalităţi.

Deşi nu sunt evidenţiate în expunerea de motive, mai atragem atenţia asupra altor aspecte criticabile din OUG nr.129/2002. La art.11, pct.3 din OUG nr.129/2002 (textul modificat al art.4, alin.1 din OUG nr.76/2001), se prevede desfăşurarea activităţii de consultanţă în cadrul structurii nou create în subordinea Ministerului Justiţiei, conturându-se un conflict de interese.

Cu alte cuvinte, aceeaşi structură va putea, concomitent:

• să redacteze actele agenţilor economici;
• să propună tarifele şi condiţiile concrete în care se desfăşoară asistenţa juridică;
• să aprecieze legalitatea propriilor acte;
• să dispună înscrierea lor în registrul comerţului.

Conflictul de interese este evident, mai ales că, potrivit art.10 (4) din Legea 26/1990, în forma modificată, se propune ca directorul ORC să poată fi şi magistrat detaşat.

La acest aspect, se mai adaugă şi distorsiunile concurenţiale generate de practicarea serviciilor de consultanţă şi de o instituţie publică (ORC), şi de către alţi operatori, dar în regim diferit de aplicare a TVA, conform Legii nr.345/2002.

Domnul Costache Mircea:

"Efectul Mogoşoaia"

Acolo unde caracatiţa mafiei a cuprins cu tentaculele ei vorace întreaga viaţă economico-socială, acolo unde instituţiile statului sunt doar instrumente ale abuzului şi fărădelegii, acolo unde Puterea nu guvernează, ci jefuieşte, acolo unde oamenii nu trăiesc ci supravieţuiesc, acolo unde mijloacele de informare fac doar intoxicare şi manipulare, acolo unde cetăţenii sunt lăsaţi pradă deznădejdii, foamei, mizeriei şi lipsei de sens, acolo unde infractorii se înfrăţesc cu conducătorii, apare până la urmă, de obicei târziu, foarte târziu şi destul de timid, un mic semn al redeşteptării.

Un astfel de semn este aşa-numitul "efect Mogoşoaia". Aici, mafioţii, traficanţi de droguri au corupt copiii sătenilor. Devenind dependenţi în număr mare, au început să fure din casă, de la vecini, de la rude, să se împrumute, să apeleze cu disperare la fel de fel de tertipuri. Din ce în ce mai mulţi săteni au început să se lămurească ce se întâmplă cu amărâtele lor vieţi şi cu destinul copiilor lor. Când au ajuns la concluzia că traficanţii le sug vlaga şi îi supun exterminării, s-au plâns autorităţilor. Dar stai că România nu e orice stat, aici nu mai ştii care e conducător şi care infractor. Aici e raiul hoţilor de toate calibrele. Aşa au înţeles cei din Mogoşoaia că traficanţii de droguri le nenoroceau copiii şi le drenau bruma de bani, lăsându-i fără pâine, fără haine şi medicamente, cu complicitatea instituţiilor plătite din bani publici să-i protejeze. Atunci s-a întâmplat un lucru neaşteptat pentru aceste vremuri de perplexitate şi de leşin naţional. Oamenii s-au strâns, s-au sfătuit, au elaborat un plan, au stat la pândă şi când au venit coioţii corupători ai copiilor toxicomani, au pus mâna pe bâte, pe alte unelte agricole şi le-au aplicat puşlamalelor o corecţie de o violenţă extremă. Cică au luat-o pe coajă şi unii jandarmi şi poliţişti care mimând pacifismul îi cam ocroteau pe derbedei încercând să-i facă scăpaţi. Dar nu le-a mers.

Sătenii au dat întregii Ţări semnalul că fără teatrul de paiaţe al PNA, fără canaliile din judecătorii, tribunale ori parchete, fără corupţii din alte instituţii, pot să-şi facă singuri dreptate. "Efectul Mogoşoaia" le poate aminti impostorilor pseudodemocraţi că până la urmă, mai există o soluţie. Când vom pune parul pe hoţi, pe criminali, pe infractocraţii îmbuibaţi şi nesimţiţi, vom readuce Dreptatea pe meleagurile celui mai blând, mai credul şi mai răbdător popor din lume.