Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.35/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2003
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,24. Lucrările au fost conduse, în prima parte a şedinţei, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, în partea a doua a şedinţei, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Constantin Niţă, secretari. |
||||
|
Bună dimineaţa. |
||||
|
Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa dedicată intervenţiilor domnilor deputaţi. Domnul Armaş. Se pregăteşte domnul Ioan Miclea. |
|
||
|
Bună dimineaţa. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori să mă refer, cu permisiunea dumneavoastră, în intervenţia mea de astăzi la o temă intens discutată şi mediatizată în ultima vreme. Şi anume, asumarea răspunderii Guvernului Năstase pentru pachetul de legi anticorupţie şi implicit reacţia opoziţiei parlamentare la acest demers, adică depunerea unei moţiuni de cenzură. Chestiunea asumării răspunderii vizează o metodă folosită în mod curent de orice guvern. Tocmai pentru a sări peste etape trece textul de lege prin Parlament. Guvernul Năstase nu-şi revendică paternitatea acestei modalităţi. A adoptat-o pur şi simplu pentru că reprezintă un instrument de lucru comod, rapid, eficient, fapt pe care primul-ministru însuşi l-a mărturisit. Înaintea Cabinetului Năstase metoda a fost folosită şi de actuala opoziţie parlamentară. Pachetul anticorupţie este un caz particular. În primul rând, este vorba de un ansamblu legislativ cu o miză uriaşă, atât la nivelul mediului de afaceri românesc, cât şi la cel al problematicii privind integrarea României. Fără îndoială ar fi fost de dorit ca un act normativ de o asemenea importanţă să fie supus dezbaterii în Parlament, a spus-o chiar premierul Năstase, însă timpul necesar unei asemenea dezbateri, care s-ar fi putut prelungi foarte mult, nu mai există. "România a întârziat prea mult, mai bine de un deceniu"- a subliniat domnul Adrian Năstase în discursul domniei sale ţinut în faţa Parlamentului săptămâna trecută - "să adopte măsuri hotărâte în vederea prevenirii şi combaterii corupţiei". Aceste întârzieri se răzbună în prezent şi ne pot aduce prejudicii deosebit de mari, nu numai în planul acţiunilor privind integrarea europeană şi euroatlantică, ci mai ales în domeniul aşezării vieţii şi activităţii economice şi sociale pe temeiuri sănătoase, în folosul cetăţenilor României. Dată fiind importanţa deosebită a pachetului anticorupţiei, demersul opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură, ca reflex la asumarea răspunderii, este, în opinia mea, de neînţeles. Ce să înţeleagă opinia publică din gestul celor trei partide contestatare? Că nu doresc eradicarea fenomenului corupţiei? N-ar fi de mirare. Actuala opoziţie n-ar trebui să uite că reforma prost gestionată în guvernarea trecută şi nefinalizarea de către aceasta a măsurilor care se puneau au constituit principalii factori generatori de corupţie. La începutul anului 2001, când PSD-ul a revenit la putere, ne găseam la un asemenea nivel al corupţiei, într-un asemenea climat economic şi social distorsionat, încât rezultatele pozitive obţinute până în prezent, care există, fără nici o îndoială, n-au putut fi receptate de toate segmentele sociale ca fiind semnificative. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Domnul Miclea. Apoi urmează domnul Ioan Oltean. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se referă la "Criza de sănătate" Într-o ţară cu o populaţie înfometată şi stresată de grija zilei de mâine, este firesc ca majoritatea oamenilor să fie bolnavi. Adăugaţi la aceasta un sistem sanitar învechit, cu echipamente şi dotări depăşite, cu o conducere ce are mentalităţi centraliste, un management necorespunzător şi veţi avea imaginea completă a dezastrului în care a ajuns sistemul sanitar românesc din vina celor ce sunteţi şi a celor ce au fost la guvernare în perioada postdecembristă. Aşa zisa reformă a sistemului sanitar din România, pe care ne-o tot fluturaţi prin faţa ochilor de la o vreme încoace, este un paleativ, care nu va ajuta sistemul nici cât o frecţie la un picior de lemn. Dumneavoastră, cei de la guvernare, aţi pus un diagnostic greşit sistemului sanitar românesc, şi în loc să înlăturaţi cauzele bolii de care acesta suferă, faceţi profilaxia efectelor. În acest mod, veţi reuşi, probabil, să anihilaţi durerile pentru un moment, dar fiţi siguri că ele vor reveni în scurt timp şi mai acut. Nu vreau să analizez în această declaraţie, cât şi cum aţi greşit în reforma pe care o faceţi în sistemul sanitar. Presa, mass-media în general, a analizat şi a dezbătut aceste lucruri, iar rezultatele, după cum aţi văzut, sunt dezastruoase. În loc ca lucrurile să se îndrepte, ele merg din rău în mai rău. Ne confruntăm cu o criză teribilă a medicamentelor, şi aceasta nu pentru că ele ar lipsi de pe piaţă, ci pentru că dumneavoastră, folosind banii destinaţi achiziţionării acestora în alte scopuri, nu le puteţi plăti, fapt pentru care furnizorii nu vă mai livrează altele. Dar vă convine teribil ca lumea să creadă că de fapt lipsa medicamentelor se datorează unei "greşeli" de gestionare a banilor şi sunt sigur că veţi găsi şi un "acar Păun" pentru această "greşeală". Problema care nu o spuneţi, ba, dimpotrivă, o ascundeţi cu multă stăruinţă, este aceasta: de ce trebuiesc atât de multe medicamente populaţiei? Răspunsul este simplu şi la îndemâna oricui. Populaţia ţării, subnutrită şi continuu stresată, este bolnavă în marea ei majoritate. Ca partid social-democrat ce vă pretindeţi ar trebui să înţelegeţi că asigurând condiţii de trai decente populaţiei veţi asigura un grad de sănătate sporit şi în acest fel vor fi descongestionate spitalele, reducându-se substanţial consumul de medicamente. Mai adaug la toate acestea un genocid pe care îl comiteţi, şi anume acela că omorâţi cu bună ştiinţă pensionarii, neacordându-le medicamente compensate sau gratuite, făcând o batjocoră naţională din aşa zisele indexări de pensii, ridicând zilnic preţurile la utilităţi. Fiţi siguri că dacă veţi continua în acest fel vă veţi atinge scopul: în cel mult patru ani pensionarii vor fi o "rara avis" în România. Partidul România Mare, care a depus o moţiune pe această temă în Parlament, - moţiune care prin "grija dumneavoastră nemăsurată pentru popor", a fost respinsă - va întreprinde în continuare activităţi parlamentare şi nu numai, pentru ca problema sănătăţii în România să fie rezolvată în mod real. Această declaraţie politică se vrea un preambul al acţiunilor noastre viitoare şi pentru a nu fi acuzaţi de demagogie politică îmi voi permite să prezint în continuare câteva probleme concrete referitoare la cauzele crizei despre care vorbim, dar şi câteva soluţii pentru eradicarea acestor cauze. 1. Fără îndoială că reţeaua de spitale este supradimensionată, că are dotări şi aparatură învechită, că este, în acest fel, un consumator nejustificat de fonduri. Se impune în această direcţie o analiză serioasă şi pertinentă a fiecărei unităţi spitaliceşti, şi acelea care nu îşi justifică existenţa prin raportul număr de paturi, număr de personal medical şi număr de cazuri internate şi tratate, să fie desfiinţate, restructurate sau comasate cu alte unităţi învecinate. Acest lucru trebuie făcut având în vedere în primul rând necesitatea şi posibilitatea accesului populaţiei la noile unităţi ale sistemului implementate în teritoriu în urma analizei. 2. Returnarea de către Ministerul Finanţelor a sumelor luate cu japca din fondul sănătăţii şi băgate în găurile negre ale economiei cu scopul atenuării conflictelor sociale. Cu aceste fonduri urmează să se finanţeze modernizarea unităţilor sanitare şi plata datoriei de circa 15.000 de miliarde lei pe care sistemul sanitar o are către furnizorii de medicamente, livrate în anii 2001 şi 2002. În acest fel, se va debloca imediat criza de medicamente iar unităţile spitaliceşti vor putea lucra pentru început în condiţii cât de cât normale. 3. Achiziţionarea de medicamente şi materiale necesare unităţilor sanitare să se facă electronic, numai pe bază de oferte specificate - cu coduri internaţionale ale produselor oferite -, înlăturând astfel impostorii, amatorii de chilipiruri, cei care vând produse în pragul expirării sau chiar expirate etc. Marele avantaj al acestei modalităţi de achiziţionare a medicamentelor şi materialelor necesare în sistemul sanitar, este acela că se reduce preţul actual al acestora cu 15-20%, procent care în prezent reprezintă comisionul acordat de către furnizori achizitorilor. Pe şleau spus, s-ar elimina şpaga şi corupţia! 4. Renunţarea la numirea pe criterii politice a conducătorilor unităţilor sanitare, inclusiv cei ai Caselor de sănătate şi asigurări sociale, şi angajarea acestora printr-un concurs sever şi încheierea apoi cu aceştia a unui contract de management strict, la obiect, care să prevadă clar şi concret condiţiile de performanţă ce trebuie să le realizeze, precum şi salarizare în raport cu îndeplinirea acestor condiţii. Iată câteva măsuri pertinente, care puse în practica ar crea cadrul unui început de reformă în sistemul sanitar, la care, dacă s-ar adăuga o activitate susţinută a schimbării mentalităţii şi atitudinii personalului sanitar faţă de actul medical şi salarizarea corespunzătoare a acestui personal, în câţiva ani rezultatele ar fi vizibile. Nu vrem să ameninţăm pe nimeni, dar dacă în cadrul acestei reforme, Ministerul Finanţelor nu înţelege să restituie imediat Casei de sănătate sumele confiscate şi să le deblocheze pe cele existente în trezorerie, vom fi obligaţi să sesizăm organismele internaţionale şi în primul rând FMI. Cerem guvernanţilor să aplece urechea şi la părerile opoziţiei şi aceasta pentru că s-a dovedit, în cei doi ani de când sunt la putere, că nu-s infailibili, ba dimpotrivă. Dacă propunerile noastre amintite mai sus vor fi aplicate şi nu vor da rezultate ne vom asuma responsabilitatea, iar electoratul ne va taxa ca atare, dar dacă rezultatele vor fi bune, declarăm apriori că, din modestie şi bun simţ, cedăm partea noastră de glorie guvernanţilor, că tot sunt dânşii obişnuiţi numai cu victoriile personale, în dauna înfrângerilor repetate suportate de cetăţeni. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean. Urmează domnul Adrian Moisoiu. Rog mai multă concentrare, că sunteţi 34 de înscrişi la declaraţii. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Declaraţia mea politică este determinată de modul în care partidul de guvernământ îşi onorează angajamentele electorale şi mai ales oferta electorală cuprinsă în Programul de guvernare aprobat în Parlamentul României. Una din categoriile socio-profesionale extrem de adulmecate în campania electorală prin promisiuni demagogice a fost ţărănimea şi proprietarii de teren agricol. De aceea, declaraţia mea se va referi la una din promisiunile făcute acestei categorii care, evident, nu a fost respectată de către actuala putere. Una din ofertele electorale ale Partidului Democraţiei Sociale din România, mult vehiculată îndeosebi în mediul rural, în campania ce a premers alegerilor generale din anul 2000 a fost scutirea proprietarilor de teren agricol de plata impozitului pe terenul din extravilanul localităţilor. O dată ţelul atins prin câştigarea alegerilor generale şi uitând promisiunile făcute, amăgitoare pentru electori, PDSR-ul, în Programul de guvernare 2001 - 2004 atenuează mult din sus-amintita ofertă, promiţând doar scutirea de la plata impozitului agricol pentru proprietarii de teren arabil sau echivalent arabil până la 10 hectare. Ignorând în totalitate, atât oferta electorală, cât şi propriul program de guvernare, demagogul partid de guvernământ adoptă Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, care prin art. 11 obligă proprietarii de teren din extravilanul localităţii la plata impozitului pe acesta. Este adevărat, cel care a făcut promisiunea electorală se chema PDSR, iar cel care a adoptat Ordonanţa Guvernului nr. 36/2000 se cheamă PSD. Este doar o simplă schimbare de nume pentru că în realitate avem de-a face cu aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Atenţionându-i şi acuzându-i pe guvernanţi de nerespectarea propriilor programe, Grupul parlamentar al Partidului Democrat a iniţiat o propunere legislativă de eliminare din textul ordonanţei a obligativităţii plăţii impozitului pe terenul agricol, demers susţinut de alegători în urma unei campanii de strângere a semnăturilor, iniţiată de Partidul Democrat. Însuşindu-şi pe nedrept voturile alegătorilor, dar şi ideile opoziţiei democrate, Guvernul a găsit de cuviinţă că nu ar fi rău ca necăjitul de ţăran să fie totuşi scutit de plata impozitului pe terenul agricol, adoptând în acest sens Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12 din 13 martie, privind scutirea de la plata impozitului pe terenurile din extravilanul localităţilor. Distinşii guvernanţi şi-au amintit, se pare, că anul 2004 este un an electoral, iar votul contribuabilului din mediul rural nu este de neglijat. Acest joc practicat de partidul de guvernământ "uite impozitul, nu-i impozitul" este mărturia unei mentalităţi şi al unui mod de guvernare bazat pe promisiuni amăgitoare şi soluţii de conjunctură, ce conduc la incoerenţa actului de guvernare. Partidul Democrat consideră că este inadmisibil şi inacceptabil acest "sport" cu impozitele şi cere guvernanţilor respectarea propriului program de guvernare şi a promisiunilor făcute în campania electorală. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul Adrian Moisoiu. Va urma domnul Ionel Marineci. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Permiteţi-mi să vă prezint intervenţia "Zdrobiţi orânduirea cea crudă şi nedreaptă...!" La peste 13 ani după momentul 22 decembrie 1989, însuşi preşedintele Ion Iliescu recunoaşte consternat că pentru majoritatea românilor viaţa este mult mai grea. Preţurile au crescut de peste 2000 de ori şi nu se poate aprecia la ce valoare se vor opri, impozitele şi taxele despre care înainte aproape nu se ştia nimic astăzi sunt devastatoare, cheltuielile de întreţinere au atins valori inimaginabile, au apărut boli noi - sifilisul, tuberculoza şi SIDA fiind la modă, consumul de droguri sporeşte vertiginos, analfabetismul este în floare, prostituţia proliferează la noi ca la nimenea ... Oare, dacă românii ar fi ştiut ce zile vor ajunge să trăiască, ar mai fi ieşit în stradă şi ar mai fi manifestat împotriva regimului Ceauşescu? Unde este siguranţa zilei de mâine? Unde sunt contractele de muncă de altă dată care stipulau că la terminarea unei şcoli profesionale - trei sau cinci ani erai obligat să lucrezi în întreprinderea care ţi-a suportat cheltuielile de şcolarizare, iar la terminarea stagiului militar erai de asemenea obligat să te reangajezi la locul de muncă de unde ai fost încorporat? Numai cine este rău voitor, nu vrea să-şi aducă aminte uşurinţa cu care tinerii puteau să obţină o locuinţă din fondul întreprinderii unde lucrau. De ce am reamintit toate acestea ? Pentru că niciodată nu mi-am putut închipui că un pensionar modest se va întreba dacă îi vor ajunge banii până la pensie, că salariul minim pe economie nu asigură o viaţă decentă - oamenii fiind obligaţi să mănânce chiar şi pâine cu muştar, că se vor debranşa de la reţeaua de termoficare, cu riscul de a înfrunta frigul, că vor renunţa la postul telefonic sau la curent electric - ceea ce înseamnă renunţarea la lumină, televizor, frigider, într-un cuvânt renunţare la un minim de modeste binefaceri ale civilizaţiei. În acelaşi timp, populaţia ţării a scăzut cu peste 1,5 milioane de locuitori, sporul populaţiei fiind acum un spor negativ. Dacă Ceauşescu a fost acuzat şi împuşcat pentru genocid, toţi guvernanţii pe care i-am avut după 1990 şi care au contribuit decisiv la acest dezastru al ţării, de ce pot fi acuzaţi? România este adusă astăzi la sapă de lemn de o clasă politică incompetentă şi rapace, de grupuri de interese mafiote care o exploatează şi o vlăguiesc. Accept să fiu considerat nostalgic, dar ce s-ar putea spune văzând toaletele, maşinile de lux, vilele, plimbările în străinătate pe care le etalează unii, în dispreţul pentru suferinţa celor mulţi? Oare nu ar trebui să observ ofensiva dezlănţuită împotriva sănătăţii, a modului în care se închid spitalele în care bolnavii stau câte doi într-un pat şi s-au pus paturi până şi pe culoare, că se aduc medicamente de acasă, că în judeţul Bistriţa-Năsăud preoţii au făcut apel către enoriaşi pentru a colecta alimente necesare hrănirii bolnavilor din spitale, că medicii, ca şi alte categorii sociale, sunt plătiţi mizerabil şi de aceea pleacă să lucreze în străinătate, să culeagă căpşuni sau măsline, că pensionarii se roagă lui Dumnezeu să nu moară pentru că aparţinătorii nu au minimum 15 milioane de lei ca să-i înmormânteze, iar banii obţinuţi la o nuntă ajung abia pentru cumpărarea unei jumătăţi de garsoniere? Să te mai miri că luni 17 martie 2003, în Piaţa Sfatului din Braşov s-a desfăşurat un miting de protest la care au participat peste 20.000 de oameni de la Uzinele Roman S.A., Tractorul S.A., Rulmentul S.A. toate din Braşov, Tohan, Zărneşti, Nitramonia S.A. Făgăraş, Întreprinderea de Construcţii Aeronautice Ghimbav, nemulţumiţi de compensaţiile salariale propuse pentru ei, cât şi de perspectiva unor viitoare 8.000 de disponibilizări la care se pot aştepta începând din trimestrul II 2003? Să te mai miri că personalul medical iese în stradă? Să te întrebi pentru ce au manifestat chiar ieri, 24 martie 2003, sute de cadre didactice sub conducerea sindicatului "Spiru Haret" în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării? Oare necăjiţii României, în ciuda foametei, a frigului, a lipsei de medicamente şi de locuri în spitale, nu reuşesc să observe că de când P.S.D.-ul a preluat guvernarea prin carismaticul Adrian Năstase şi miniştrii săi, trăiesc tot mai prost şi abia îşi pot permite să savureze trei feliuţe dintr-un măr mic, scofâlcit şi un ou la două zile sau să se uite cu jind la o bucată de mămăligă aurie? Cum apreciază ei "aşa zisa" creştere economică care s-a produs prin cadorisirea pe şpagă a Combinatului Siderurgic Reşiţa, prin închiderea la Hunedoara şi a ultimului furnal, a faptului că la Sidex se dau afară oamenii într-o veselie, că sistemul de telecomunicaţii a fost înstrăinat de pomană, că la Roşia Montană se încurajează producerea celui mai mare dezastru ecologic din Europa, că s-au înzestrat serviciile secrete maghiare cu staţiunea Sovata, că în agricultură se fac afaceri incredibile, că sub masca lui Dracula Park s-au subtilizat cu seninătate, fără a avea cea mai elementară concepţie managerială, peste 42 miliarde de lei, că banii luaţi împrumut fără garanţii de la bănci nu au mai fost returnaţi şi ca atare acestea au fost falimentate ? Toate aceste ticăloşii şi umilinţe, demascate de 11 ani cu regularitate de către Partidul România Mare, ar trebui să creeze un curent de opinie, de revoltă şi de tragere la răspundere a celor vinovaţi de catastrofala scădere a nivelului de trai. Mass-media, împreună cu întreaga societate civilă este chemată să se alăture Partidului România Mare pentru a pune capăt o dată şi pentru totdeauna acestor activităţi funeste! Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Ionel Marineci. Va urma domnul Costache Mircea. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Intervenţia mea de astăzi are o adresabilitate precisă şi am intitulat-o "Salut Poliţia română la 153 de ani de istorie!" |
||||
|
Domnul Damian Brudaşca (din sală): Salutaţi-o, că aţi încălecat-o! |
||||
|
Nu dau replica! Condica poliţienească, apărută la mijlocul veacului trecut, este considerat actul normativ care marchează naşterea poliţiei române, organizată ca înaltă poliţie care se ocupa de siguranţa statului, a domniei şi a Guvernului şi obişnuita poliţie care avea ca atribuţii siguranţa comunală şi în ţinuturi. Actul semnat de Alexandru Ghica în 1850 îşi regăseşte, însă, originea, în documentele îngălbenite de vreme, în care era atestată vornicia pentru prima dată în secolul al XVI-lea. De la aceste prime documente, care atestă apariţia poliţie, şi până la actualele acte normative, Legea poliţiei şi Statutul poliţistului, evoluţia instituţiei poliţiei a fost marcată de personalităţi celebre ale istoriei poporului român. Alăturăm numelui domnitorului Radu cel Mare, pe cel al lui Mihai Viteazu, Alexandru Ipsilanti, Ion Caradgea şi Alexandru Ioan Cuza. Cu convingerea că a fost dată uitării denumirea de miliţie, în atitudini şi acţiuni, închei cu un citat care defineşte clar actuala poliţie. L-am extras dintr-o invitaţie adresată cu ocazia Zilei poliţiei de comandantul poliţiei judeţene, colonelul Călinescu, şi în care se spunea: "Dacă oraşul munceşte şi cugetă, dacă inginerul se poate adânci în cercetările sale, artistul în creaţiile sale, poetul în visurile sale, dacă strada e liniştită, dacă uşoare nemulţumiri sunt pe dată împăcate, această linişte, această ordine desăvârşită le-o datorăm poliţiştilor". Îi salut încă o dată, felicit conducerea Ministerului de Interne şi personalul din subordine şi le doresc multă sănătate. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru concizie. |
||||
|
Domnul Costache Mircea. Va urma domnul Ráduly. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Viziunea vizuinii sau strategia de dezvoltare economico-socială a României". Şi mi-a venit această idee, primind recent câteva răspunsuri din partea domnului ministru Leonard Cazan, ministrul dezvoltării şi prognozei. Eu m-am referit în mod serios la căile de urmat, la strategia de dezvoltare economico-socială a României, iar dânsul a ţinut să remarce că nu aş avea pregătirea economică de specialitate, ceea ce este întru totul adevărat, dar aş fi vrut să văd competenţele şi anvergura pregătirii economice a acelor care diriguiesc managementul societăţii româneşti şi aş fi vrut să fiu beneficiarul actului competenţei domniei sale. După 14 ani de management modern, după modelul ţărilor dezvoltate ale Europei şi ale lumii, dacă întrebi un cetăţean român pe ce drum se îndreaptă ţara lui din punct de vedere al dezvoltării economice nu vei găsi un răspuns clar. Şi aceasta pentru că nimeni nu vede transpus în viaţă vreun proiect economic, în cazul în care acest proiect ar exista prin ungherele vreunui creier de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei sau de pe la vreun alt minister economic. Prin acele minţi bântuie huzurul, vânătorile, plăcerile hedoniste ale artei decadente ori alte himere specifice îmbuibaţilor de pretutindeni, dar în nici un caz nu pare să existe pe acolo şi preocuparea pentru strategia de dezvoltare economico-socială a ţării. Când se înstrăinează un obiectiv industrial din patrimoniul public, din industriaşi apare un om de afaceri, din fabricanţi un alt exportator de fier vechi. Cam acesta este sensul şi cam aceasta este esenţa strategiei de dezvoltare economico-socială a României. N-am auzit până acum ca să fi preluat cineva o fabrică şi să devină fabricant, dimpotrivă, în locul acelui obiectiv industrial apare cât se poate de repede peisajul dezolant al unor hale industriale prin care cresc bălăriile. Este dezarmant să vezi că au mai rămas ici, colo, mici topitorii sau turnătorii de fontă care-şi procură materia primă, furând gurile de canal, care creează accesul aurolacilor şi boschetarilor la subsolurile economiei capitaliste, în viziunea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei şi al celor care diriguiesc de 14 ani, pe un drum de o ubicuitate dramatică, destinele societăţii româneşti. Mă opresc aici. Am tras mereu semnale şi voi mai trage. Poate se găseşte cineva care să ne demonstreze că acele competenţe şi acel prea plin pe care dânşii îl manifestă în răspunsurile pe care ni le dau se vor manifesta cumva şi în planul vieţii reale. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Îl invit pe domnul deputat Ráduly Róbert. Va urma domnul Sever Meşca. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnă, Domnilor deputaţi, Iată că de 10 zile, telegrame de mulţumiri, scurte mesaje sau mesaje mai lungi, telefoane şi alte asemenea curg înspre Guvernul României din partea populaţiei, cu mulţumiri din inimă aduse pentru că acest Guvern, în înţelepciunea lui a scutit, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2003, de la plata impozitului datorat pentru terenuri din extravilan, contribuabilii. Iată că este, în sfârşit, un lucru bun, un lucru demn de salutat, înclusiv de la înalta tribună a Parlamentului. Însă, trebuie să vă spun că această Ordonanţa de urgenţă nr. 12 în acest an este un număr cu ghinion, un număr negru pentru administraţiile publice locale. Cu această ordonanţă toate, absolut toate bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor au fost dezechilibrate de pe o zi pe alta. O bună parte din veniturile proprii ale acestor bugete au fost eliminate samavolnic de către Guvern, călcându-se astfel din nou în picioare principiul subsidiarităţii, călcându-se astfel din nou în picioare autonomia locală. Se discută şi se încearcă comensurarea efectelor acestei ordonanţe, care este golul de venit cauzat de aceasta ansamblului bugetelor locale. Unii spun că ar fi 1.000 de miliarde, alţii spun că ar fi 1.200 de miliarde, iar eu cred că este vorba, de fapt, de 1.500 de miliarde de lei. Desigur - şi aici este esenţa intervenţiei mele - Guvernul acum este obligat să compenseze acest gol de venit din bugetul central. Deci, în cel mai scurt timp - şi fac apel de la acest microfon spre Guvernul condus de domnul premier Adrian Năstase - să compenseze acest gol de venit, să asigure reechilibrarea tuturor bugetelor locale pentru ca viaţa să intre în normal şi dacă am dat pe o parte, să nu luăm pe altă parte. Vă spuneam la început că toată ţara este într-o bucurie deosebită pentru că, în sfârşit, a scăzut fiscalitatea. Îmi aduce aminte acest lucru de vremea studenţiei, când la sfârşitul anilor '80, în cămine se stătea câte patru în cameră şi lumea spunea că sunt prea mulţi studenţi. Conducerea de atunci a universităţii, în înţelepciunea sa, a introdus un al cincilea student în cameră, ca să vadă lumea cum este, au venit evenimentele din decembrie '89 şi unul dintre dezideratele studenţimii a fost să se revină la patru studenţi. Şi au fost studenţii foarte fericiţi că ce bine se simt dânşii patru în cameră. Aşa şi acum, Guvernul Adrian Năstase, în august anul trecut, a introdus impozitul pe terenurile din extravilan, şi acum a renunţat la acest impozit, iar lumea este foarte fericită că, de fapt, ne aflăm acolo unde ne-am aflat acum doi ani, sau trei ani, sau cinci ani şi ce bine este, ce înţelept şi ce milos este acest Guvern. Aş vrea să spun în încheiere doar o frază. Ce conţinea expunerea de motive în septembrie 2002, expunere de motive care a însoţit Ordonanţa nr. 36/2002: "Impozitul pe teren pentru terenurile situate în extravilanul localităţilor este propus la nivele modice, suportabile de către toate categoriile de contribuabili, în scopul de a sprijini autorităţile locale pentru a dispune de o bază de date a tuturor proprietarilor şi proprietăţilor de pe raza teritorială a acestora". Cine spunea acest lucru? Domnul prim-ministru Adrian Năstase. Iar nici peste o jumătate de an dânsul vine şi semnează ordonanţa prin care se scuteşte de la plata acestui impozit şi se dezechilibrează toate bugetele locale din România. Cred că a fost o dublă greşeală. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Dau cuvântul domnului Sever Meşca. Va urma domnul Damian Brudaşca. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În corespondenţa de ieri, 24 martie 2003, am primit o scrisoare deschisă adresată membrilor Parlamentului român. Nu ştiu ce aţi hotărât dumneavoastră, ceilalţi colegi ai mei, să faceţi cu această scrisoare, eu consider, însă, că trebuie să o citesc de la această înaltă tribună, să o introduc astfel în documentele oficiale ale Parlamentului român, pentru că îmi însuşesc integral conţinutul ei. Această scrisoare care se referă la Acordul bilateral cu Statele Unite ale Americii privind Tribunalul Penal Internaţional sună astfel: "Stimaţi membri ai Parlamentului, Organizaţia Amnesty International este foarte preocupată de faptul că Guvernul României a semnat recent un acord bilateral cu SUA, prevăzând impunitatea pentru cetăţenii SUA acuzaţi de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Amnesty International vă scrie pentru a vă solicita dumneavoastră şi altor parlamentari să refuzaţi ratificarea acestui acord care violează obligaţiile României în calitate de stat-parte la Statutul de la Roma al Tribunalului Penal Internaţional. În ultimele luni, Statele Unite ale Americii, ca parte a unei campanii mondiale îndreptate împotriva noului Tribunal Penal Internaţional, a cerut unor state să semneze acorduri bilaterale, pentru a nu preda tribunalului cetăţeni americani. Totuşi, până la 13 februarie 2003, împotriva puternicei presiuni a SUA, inclusiv ameninţării cu retragerea asistenţei militare şi de altă natură faţă de statele care refuză să semneze acorduri, mai puţin de 20 de state au semnat astfel de "acorduri şi nici unul nu l-a ratificat. Organizaţia Amnesty International a acţionat pentru înfiinţarea Tribunalului Penal Internaţional în ultimii 10 ani, fiind convinsă că tribunalul este un mecanism esenţial, menit să pună capăt impunităţii la cele mai groaznice crime împotriva umanităţii. Nimeni nu trebuie să scape nepedepsit pentru astfel de crime. În luna august 2002, Amnesty International a emis un document intitulat: "Tribunalul Penal Internaţional - eforturile SUA de a obţine impunitatea pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război", document care analizează acordul pe care SUA îl propune spre semnare diferitelor state. Organizaţia conclude că orice stat care semnează un astfel de acord violează obligaţiile sale, asumate în conformitate cu Statutul e la Roma şi dreptul internaţional. Experţii în drept al Uniunii Europene au analizat şi ei acordurile şi au ajuns la aceeaşi concluzie: intrarea într-un astfel de acord, aşa cum se prezenta proiectul său, ar fi incompatibilă cu obligaţiile asumate de statele-părţi la Tribunalul Penal Internaţional cu privire la Statutul TPI şi poate fi incompatibilă cu alte acorduri internaţionale la care statele participante la TPI pot fi părţi. Uniunea Europeană a emis ulterior Principiile Directoare, pe care Amnesty International se analizează în documentul: "Tribunalul Penal Internaţional - nevoia ca Uniunea Europeană să adopte măsuri mai eficiente pentru a evita ca membrii săi să semneze acorduri de impunitate cu SUA". Acordul pe care România l-a semnat violează obligaţiile sale de stat participant la Statutul de la Roma şi, mai mult, merge împotriva voinţei marii majorităţi a comunităţii internaţionale, de a se asigura ca nimeni, indiferent de naţionalitate sau poziţie, să nu poată planifica sau comite astfel de crime fără a fi pedepsit. Sperăm că dumneavoastră şi alţi parlamentari veţi refuza să ratificaţi acest acord sau orice alt acord care vizează acordarea de imunitate oricui ar fi acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii sau crime de război. Scrisoarea este semnată: "Al dumneavoastră, Martin McPharson, director al Diviziei internaţionale şi Programului legislaţie şi organizaţii internaţionale". Am aici şi scrisoarea care ne-a fost adresată. Stimaţi colegi, În calitatea noastră de corp de cetăţeni responsabili de promovarea şi dezvoltarea democraţiei în ţara noastră, dar şi de oameni sensibili la tot ce se petrece în lume, trebuie să realizăm faptul că un astfel de acord pentru acordarea impunităţii unor cetăţeni străini, indiferent care ar fi ei, americani, chinezi sau eschimoşi, nu poate fi ratificat, pentru că ar fi ilogic, imoral şi nedemocratic. Ne dăm cu toţii seama că o astfel de discuţie, acum, a încetat să mai aibă o simplă valoare academică, teoretică, iar prezenţa soldaţilor americani pe teritoriul României este o realitate. Sper, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor colegi, ca această scrisoare să fie analizată cu atenţie şi să luăm cu toţii atitudinea la care ne îndeamnă inteligenţa, cinstea şi simţul nostru de dreptate. Altfel, dacă vom lăsa ca pe plan internaţional, întotdeauna, cineva să fie mai egal decât alţii, degeaba vom încerca să instituim o egalitate reală în faţa legii, în ţara noastră. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Domnul deputat Damian Brudaşca, va urma domnul Mircea Nicu Toader. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi: "Mituirea Poliţiei române". Sunt tot mai evidente şi frecvente semnalele pe care actuala Putere le dă în ceea ce priveşte intenţia de a frauda viitoarele alegeri generale din 2004, dar şi de a-şi asigura sprijinul şi colaborarea unor instituţii ale statului care, prin lege, ar trebui să fie echidistante şi neimplicate politic. După ordonanţa privind majorarea salariilor magistraţilor, recent, Guvernul Adrian Năstase a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor. În forma sa actuală, ordonanţa doreşte să-i transforme pe poliţişti într-o adevărată castă, care să beneficieze nu de drepturi egale cu ceilalţi funcţionari publici, ci de adevărate privilegii. Ordonanţa prevede posibilitatea ca aceştia, pe lângă salarii, să beneficieze de nenumărate indemnizaţii, sporuri, premii, prime, recompense şi alte drepturi băneşti. În cazul în care această ordonanţă va fi aprobată în forma ei actuală, poliţiştii vor fi cei mai bine plătiţi funcţionari publici din România. Nu este de mirare că actuala Putere a recurs la această măsură, având în vedere că tot mai numeroşi baroni ai PSD au săvârşit şi săvârşesc frecvent infracţiuni grave, cel mai adesea sub protecţia directă şi uneori chiar şi cu concursul organelor de poliţie. Este, deci, evident că actuala Putere urmăreşte să cumpere tăcerea poliţiştilor, asigurându-le venituri şi privilegii deosebite. Decizia luată de Executiv nu se doreşte doar o răsplată pentru tăcerea de până acum a poliţiştilor. Poate, pentru creşterea alarmantă a faptelor antisociale, care fac tot mai incertă siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor lor. Ea constituie, însă, un CEC în alb anticipat pentru atitudinea poliţiştilor faţă de viitoarele fraude electorale pregătite de către partidul de guvernământ. Ceea ce surprinde, cu siguranţă, pe oamenii simpli este că sporesc îngrijorător faptele antisociale săvârşite în ultima perioadă, fără ca Poliţia română să manifeste preocuparea de a stăvili transformarea României în raiul hoţilor şi mafioţilor. Nu sunt puţine cazurile de colaborare directă, nu numai între baronii PSD-UDMR şi poliţişti, ci şi între aceştia şi lumea interlopă sau cercurile mafiote şi reprezentanţii poliţiei. Cu toate acestea, pentru a se bucura de tăcerea ei, Guvernul Adrian Năstase mituieşte Poliţia română prin privilegiile pe care doreşte să i le asigure prin această Ordonanţă de urgenţă nr. 38/2003. Cum rămâne în aceste condiţii cu lupta împotriva corupţiei? Se doreşte cu adevărat o Românie curată sau o Românie tot mai pătată? Aşteptăm explicaţiile primului ministru şi, eventual, justificarea sa pentru folosirea banului public în interesul propagandei preelectorale a PSD. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Mircea Nicu Toader, va urma domnul Becsek Garda Dezideriu. Domnul Eugen Nicolăescu va depune la secretariat declaraţia politică. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se referă la una din cele mai spectaculoase privatizări pe care le-a realizat Guvernul Năstase, respectiv situaţia Combinatului siderurgic Sidex S.A. Galaţi. Spun "spectaculoase", că este şi spectaculos modul în care a fost realizată şi efectele acesteia. În data de 27 septembrie 2001, a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul siderurgic Sidex S.A. Galaţi. În cuprinsul acestei ordonanţe, se regăsesc o serie de facilităţi acordate investitorului strategic ELM Holdings MV, în calitate de cumpărător al pachetului majoritar de acţiuni al societăţii. Deşi au trecut mai bine de 16 luni de zile de la data emiterii ordonanţei, nici până în prezent nu s-a discutat această ordonanţă în Camera Deputaţilor, aşa cum sunt prevederile constituţionale. Deşi au fost câteva încercări de a dezbate această ordonanţă în Comisia economică, datorită poziţiei APAPS, care nu a dorit să prezinte contractul de privatizare al Sidex S.A. Galaţi, nu s-a putut discuta respectiva ordonanţă şi nici amendamentele propuse de unii deputaţi. Din acest motiv, această ordonanţă continuă să-şi producă efectele, deşi în cuprinsul acesteia sunt o serie de neclarităţi şi neconcordanţe. Astfel, în respectiva ordonanţă nu sunt prevăzute nici un fel de garanţii acordate statutului român pentru funcţionarea ulterioară a combinatului gălăţean şi după încheierea perioadei de timp cât sunt acordate facilităţile deosebite pentru cumpărător. Şi aş vrea, totuşi, să vă supun atenţiei câteva din facilităţile care au fost acordate combinatului gălăţean. În primul rând, absolut toate datoriile, de peste 1 miliard de dolari, au fost anulate, au fost convertite în acţiuni la 10% din valoarea acestora. Practic, întreg Combinatul din Galaţi a fost achiziţionat la o sumă de circa 45 de milioane de dolari. Mai mult decât atât, timp de 5 ani de zile combinatul este scutit de plata impozitului pe profit. Timp de 3 ani de zile nu plăteşte nici un fel de taxe vamale pentru materiile prime şi orice produse aduse din import şi echipamente. Timp de 3 ani de zile nu plăteşte t.v.a. la nici unul din produsele interne. Timp de 3 ani de zile nu plăteşte deloc t.v.a. pentru tot ceea ce este folosit în procesul tehnologic. Timp de 36 de luni, orice salariat din cadrul combinatului poate să treacă, cu o indemnizaţie egală cu media salariului pe ultimele 12 luni şi, apoi, să iasă la pensie, condiţie în care bugetul de asigurări sociale trebuie să suporte acest lucru. Mai mult decât atât, nu se face nici un fel de plăţi către casele de pensii, de ajutor de sănătate şi de şomaj, practic, sunt anulate, iar suma care nu este returnată acestor fonduri de asigurări sociale de sănătate se ridică la 1,140 miliarde de lei pe an. Toate aceste facilităţi - mai ales că aţi luat cred la cunoştinţă că peste 9 mii de salariaţi ai combinatului au beneficiat de aceste facilităţi, au plecat din combinat, şi, bineînţeles, gândirea proprietarului, care urmăreşte un singur scop, profitul său direct, a permis angajarea altora, cu salarii mult mai mici - care au fost acordate combinatului gălăţean permit, într-adevăr, o funcţionare a acestui combinat, dar în condiţia în care costurile de producţie sunt cu 35% mai mici, iar pe piaţa internă laminatele produse de combinat sunt vândute cu 40-45% mai scump decât pe piaţa externă. Această desincronizare a pieţei sigur că va duce în ultimă instanţă şi la un blocaj al comerţului exterior şi interior din ţară, având în vedere că circa 5% din exportul României îl realizează combinatul gălăţean. Pe de altă parte, o serie de prevederi din ordonanţă frustrează bugetele locale de o serie de venituri, afectând astfel buna funcţionare a administraţiei locale. Dar cel mai grav lucru este faptul că această ordonanţă, după părerea mea, se aplică ilegal, deoarece toate facilităţile prevăzute în ordonanţă se acordă investitorului strategic încă de la data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial, deşi nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 2 al ordonanţei respective. În mod concret, în art. 2 lit. b) se prevede că: "Toate facilităţile se acordă cumpărătorului începând cu data finalizării, respectiv, data la care s-a realizat transferul către cumpărător a dreptului de proprietate asupra tuturor acţiunilor deţinute la societate de către APAPS precum şi asupra celor care vor reveni APAPS ca urmare a conversiei de acţiuni pentru creanţele deţinute de bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale, AVAB şi alte instituţii ale statutului". Din datele pe care le am, nici până în prezent nu au fost trecute în proprietatea investitorului strategic totalitatea acestor acţiuni, mai ales că nu s-a definitivat procesul de evaluare şi reconversie al creanţelor în acţiuni. În aceste condiţii, mă întreb, cine va răspunde de aplicarea incorectă a acestei ordonanţe, cu grave consecinţe pentru veniturile bugetare? Mai ales că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2001 a mai fost introdusă o conversie în acţiuni a creanţelor deţinute de Banca Comercială Română, care, logic, a fost aplicată ulterior datei emiterii Ordonanţei nr. 119/2001 şi, de asemenea, care trebuie să se încadreze în prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2001. Faţă de toate aceste aspecte, consider imperios necesară introducerea în dezbatere în regim de urgenţă a Ordonanţei Guvernului nr. 119/2001, pentru a putea clarifica toate aceste aspecte şi pentru a preveni producerea unor abuzuri şi deturnări de fonduri, prin aplicarea incorectă a acestei ordonanţe. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. |
||||
|
Îi dau cuvântul domnului deputat Becsek-Garda Dezideriu, va urma domnul Marian Ianculescu. Doamna Maria Lazăr a depus la secretariat, de asemenea, domnul deputat Ioan Onisei a depus la secretariat declaraţia. |
|
||
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Se pare că la noi în ţară corupţia tinde să devină un fenomen organizat, specializat şi profesionalizat. Apărând sub forma unei reţele, reuşeşte să corupă factorii de decizie, până la cele mai înalte nivele ale politicului. Cazurile cele mai concrete, în ultimul deceniu, s-au constatat în domeniul silvicului, prin care s-a prejudiciat statul cu sute de miliarde de lei. Un caz specific de acest gen îl reprezintă exploatarea, transportul, valorificarea şi comercializarea masei lemnoase afectate de doborâturi şi rupturi de vânt din perioada 6-8 martie 2002. Conform legislaţiei în vigoare, Regiei naţionale a pădurilor i s-a alocat o cotă de recoltare de 0,3 milioane m.c. din masa lemnoasă provenită din doborâturile de vânt, cu obligaţia de a valorifica toate sortimentele rezultate din exploatarea de către agenţii economici de prelucrare a lemnului, prin licitaţie şi negocieri, în condiţiile prevăzute de regulamentul de vânzare aprobat cu Hotărârea de Guvern nr. 695/1998. Însă direcţiile silvice din Maramureş şi Vrancea au încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 21/1996 pentru practică anticoncurenţială, prin faptul că au prelucrat, au valorificat şi au vândut direct materialul lemnos provenit din doborâturi de vânt, eliminând astfel de pe piaţă agenţii economici specializaţi în prelucrarea primară a lemnului. Pentru acoperirea acestei ilegalităţi, Regia naţională a pădurilor a emis Ordinul nr. 8224/7 octombrie 2002, prin care s-a aprobat exploatarea cu forţe proprii a celor 300 de mii de m.c. de masă lemnoasă. Exploatarea masei lemnoase de către direcţiile silvice era complet necorespunzătoare prin următoarele aspecte: nerespectarea postanţelor; lăsarea în parchet de arbori tăiaţi şi de părţi de arbori; nesecţionarea cioatelor înalte; nestrângerea resturilor de exploatare; necurăţirea suprafeţelor exploatate; necojirea cioatelor de răşinoase şi a materialului lemnos de răşinoase blocat în platforma primară; nerespectarea traseelor căilor de acces stabilite ş.a. Nu s-a respectat nici modul legal de completare a documentelor de provenienţă şi de însoţire a transporturilor de material lemnos, conform Hotărârii de Guvern nr. 635/1998. Astfel, la foile de însoţire nu s-a consemnat ora de plecare, nu s-a specificat sortimentul transportat, diametre şi lungimi ale pieselor. Cu toate că aceste ilegalităţi au fost constatate de Serviciul de inspecţie în silvicultură din cadrul Ministerului Agriculturii, cazul a fust muşamalizat de către factorii responsabili. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului Marian Ianculescu, va urma domnul Nicolae Enescu. |
|
||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Îmi intitulez declaraţia mea de astăzi: "Paradoxuri politice generate de un amatorism în politică". În acest sens, vin în faţa dumneavoastră cu următoarele argumente. Primul argument. Un adevăr de necontestat îl reprezintă faptul că Guvernul Adrian Năstase, place sau nu place, este singurul Guvern postdecembrist cu rezultate notabile atât în ceea ce priveşte politica externă, cât şi cea internă. În materie de politică externă, este suficient să reamintim, printre altele: ridicarea vizelor, în urma cărora cetăţenii români pot circula liber în Europa; admiterea şi invitarea României la Praga printre ţările care vor adera cert în viitorul apropiat în structurile euroatlantice; stadiul avansat al negocierilor în vederea aderării României în 2007 la Comunitatea Europeană; încheierea de acorduri cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi, bineînţeles, şi alte realizări. În materie de politică internă aş reaminti, printre altele: stoparea declinului economic, prin creşterea economică din primii doi ani de guvernare cu circa 11%, recuperând în acest fel o parte din pierderile de circa 5 miliarde de dolari, generate de căderea economică din perioada guvernelor cu participare esenţială la guvernare, în perioada 1997-2000, a Partidului Naţional Liberal şi a Partidului Democrat; scăderea ratei inflaţiei de la circa 40% în anul 2000 la 14% în 2003 şi atingerea unei inflaţii cu o singură cifră în 2004; dezvoltarea şi consolidarea structurilor de proprietate privată; declanşarea unor programe de investiţii care susţin îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă; lansarea unui amplu program social, care vizează crearea de noi locuri de muncă, sporirea sensibilă a numărului de locuinţe, inclusiv pentru un număr mare de tineri, ridicarea gradului de protecţie a pensionarilor şi persoanelor cu venituri mici ş.a. În schimb, ce constatăm pe scena politică internă vizavi de largul şi substanţialul sprijin extern? Contestarea vehementă a Guvernării Năstase de către partide ca PNL şi PD, foşti pioni importanţi din guvernele din perioada 1997-2000, cu rezultate economice dezastruoase pentru ţară. Al doilea paradox. Recent, Guvernul Adrian Năstase şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului României pe un pachet de legi care vizează lupta împotriva corupţiei. Faţă de acest demers ce fac partidele noastre din Opoziţie? În loc să sprijine această acţiune curajoasă şi necesară pentru combaterea eficientă a corupţiei din partea Guvernului Adrian Năstase, PNL şi Partidul Democrat şi-au extins cumetria lor politică, asociindu-se cu un alt partid de opoziţie, Partidul România Mare, şi au pus împreună de o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Năstase. Ce putem să înţelegem din acest demers? Pe de o parte, solidaritatea noii cumetrii politice împotriva naturii se poate explica prin nevoia unor politicieni aflaţi în opoziţie de a-şi proteja în mod pervers interesele, iar, pe de altă parte, faptul că după numai doi ani de zile de opoziţie, probabil, aţi flămânzit şi acum sunteţi hămesiţi de foame şi vreţi cât mai repede la putere. V-am oferit această şansă prin lansarea ideii de alegeri anticipate, pe care aţi contestat-o, de asemenea, în mod vehement. Nu vă mai înţeleg ce doriţi! Am senzaţia că acţionaţi ca nişte amatori în politică şi în mod haotic! De aceea, demersul vostru cu moţiunea de cenzură este sortit eşecului! Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Nicolae Enescu, va urma domnul deputat Nini Săpunaru. |
|
||
|
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Declaraţia mea politică se doreşte a fi un semnal de alarmă adresat Guvernului Adrian Năstase şi în acelaşi timp o conştientizare a opiniei publice, în special a celei sibiene, asupra modului, discreţionar şi al bunului plac, în care este administrat municipiul Sibiu de către cei numiţi şi mai puţin aleşi în fruntea oraşului, care nu respectă fragila democraţie. Aceştia îşi arogă drepturi de atotputernici ai unei elite ieşite strâmb dintr-un joc nedrept al urnelor, călcând în picioare cele mai simple norme de bun simţ şi de conduită, folosind criteriile politice drept criterii de departajare între ai noştri şi ai lor, în numele democraţiei de cumetrie şi al ierarhizării valorilor. Sloganul bine cunoscut : "Cine nu este cu noi este împotriva noastră" se aplică din ce în ce mai des, face să crească presiunile exercitate asupra consilierilor Opoziţiei, acţiunea de epurare mergând până acolo unde, în numele restructurărilor unor servicii din administraţia locală, să fie destituiţi directori, consilieri din consiliile de administraţie şi viceprimari din opoziţie. Actuala guvernare pesedistă a mers până acolo încât în unele instituţii centrale să uziteze, în mod tacit şi voalat, de un criteriu aberant nescris, dar disimulat, şi anume cel al apartenenţei la partidul mare şi unic aflat în fruntea ţării. Vreau să fiu bine înţeles, eu pledez pentru respectarea Legii funcţionarului public, fără compromisuri, fără şantaj politic şi mai ales fără clientelism politic. Domnilor din P.S.D., opriţi presiunile politice asupra consilierilor din opoziţie aflaţi în administraţia locală la nivel de municipiu şi judeţ, nu distrugeţi o democraţie fragilă, pe baza clientelismului politic, numai de dragul de a vă apăra propriile interese, opriţi înlăturarea şi marginalizarea oamenilor competenţi, care de bună credinţă, se opun jafului şi politicii la comandă, instaurând legalitatea, respectându-vă promisiunile electorale, şi mai ales respectând electoratul dumneavoastră, din ce în ce mai dezamăgit, mai pauperizat şi care se îndreaptă către noi, cei de la Partidul România Mare, care, în aceşti ani post revoluţionari, i-am ascultat şi i-am ajutat în orice situaţie, de cele mai multe ori, disperată, la capătul răbdării şi al neputinţei dumneavoastră. Ne apropiem de bilanţul guvernării pesediste şi vă asigur că toţi cei care au semănat vânt vor culege furtună. Nu este o ameninţare, ci o rememorare a vorbelor înţelepte ale poporului nostru. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Nini Săpunaru, va urma domnul deputat Ştefan Giuglea. |
|
||
|
Aş dori să fac referire în cele ce urmează la reforma sanitară din România, la modul cum doamna ministru Bartoş consideră că vor fi trataţi pacienţii din judeţul Vrancea. Mă gândesc, doamnă ministru, că dacă aţi fi avut vreo rudă din localităţile limitrofe spitalului din Dumbrăveni, l-aţi fi desfiinţat? Cu câtă uşurinţă faceţi dumneavoastră modificarea statutului spitalului din comuna vrânceană Dumbrăveni, are o existenţă de 109 ani! Unitatea a primit statut de secţie exterioară a spitalului judeţean de la Focşani. Vă amintesc, dacă oficialităţile locale nu au făcut-o până acum, că Spitalul Dumbrăveni este singura unitate de asistenţă sanitară dintre Râmnicu Sărat şi Focşani, fiind încadrat cu medici în patru specialităţi, dispunând de un laborator de analize şi având arondate 9 comune vrâncene, cu o populaţie de aproximativ 40 de mii de locuitori. În anul 2002, la acest spital au primit îngrijiri, numai în secţia de psihiatrie, 1400 de bolnavi, secţie care va fi transferată la Odobeşti, capacitatea actuală, de 110 paturi, fiind redusă. La sfârşitul săptămânii trecute, câteva zeci de locuitori de pe Valea Râmnicului şi din comune vrâncene din zona de sud a judeţului au protestat la Dumbrăveni, iar o delegaţie a acestora se va deplasa la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în încercarea de a determina abrogarea unei asemenea măsuri. Populaţia din zonă a cheltuit mai mulţi bani pentru îngrijirea medicală, ţinând cont de costul transportului până la Focşani, ca să nu mai spunem de urgenţele care apar în această zonă. Autorităţile locale vrâncene nu au acţionat în această situaţie, considerând că restructurările şi reforma trebuie să fie promovate de la centru, de către ministrul de resort. Aceeaşi situaţie se întâlneşte în mai multe judeţe din ţară. De exemplu, autorităţile judeţului Suceava au decis să desfiinţeze aproape 500 de paturi din spitalele din judeţ, faţă de 223, cât se estimase iniţial că vor fi desfiinţate. De ce prefectul judeţului Vrancea nu a convocat întâlniri cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiei de sănătate publică şi ai Spitalului Dumbrăveni, pentru a analiza situaţia creată? De ce prefectul de Vrancea nu comentează situaţia financiară actuală, existentă în spitalele judeţului? Când vor avea de gând mai marii judeţului să organizeze o întâlnire a autorităţilor judeţului cu responsabilii din sistemul sanitar, cu directorii de spitale şi primarii localităţilor în care funcţionează unităţi sanitare? De ce nu se întâmplă, totuşi, ceva pentru bunăstarea celor 40 de mii de locuitori ai Vrancei, ci numai în defavoarea lor? |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Giuglea, va urma domnul deputat Ştefan Păşcuţ. Domnii deputaţi Ioan Sonea, Ştefan Baban, Nicolae Vasilescu şi doamna deputat Leonida Lari au depus la secretariat declaraţiile politice. |
|
||
|
Declaraţia mea se intitulează: "Politicile agricole structurale, un impas pentru cercetarea din domeniul agricol". Considerată mai puţin prioritară, cercetarea din agricultura României a fost uitată timp de 13 ani, lăsată să se descurce singură cu impozitele, taxele şi dobânzile bancare, care au pornit de la 15% la contractarea creditelor, ajungând la 150-170% astăzi. În judeţul Constanţa îşi desfăşoară activitatea mai mult de şapte unităţi cu profil de cercetare în agricultură, din care patru deţin un patrimoniu de 3881 ha. Aceste suprafeţe au intrat sub incidenţa Legii nr. 268, aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului. În procesele verbale de concesionare se menţionează acest statut de proprietate până la privatizare, ceea ce încalcă Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, în care se arată că terenul domeniului public al statului aparţinând unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă şi universităţilor agricole rămâne în continuare în administrarea acestora. Ameninţată cu retrocedarea terenului şi decapitalizată de dobânzile la creditele transferate către AVAB, cercetarea agricolă se vede nevoită să solicite: anularea dobânzilor la creditele contractate şi achitate; anularea datoriilor la bugetul de stat, local, al asigurărilor sociale, precum şi penalizările aferente; compensarea datoriilor la bugetul de stat să se facă pe baza calculării calamităţilor înregistrate de agricultură în cei 14 ani şi neacoperite din subvenţiile Ministerului Agriculturii. La sfârşitul anului 2002, a luat fiinţă un organism de armonizare cu legislaţia şi structura instituţională din Comunitatea Europeană, sub denumirea S.C.I.A. Au fost propuse trei variante de restructurare a activităţii din cercetarea-dezvoltarea agricolă. În luna ianuarie a anului 2003, Academia de Studii Agricole şi Silvice Bucureşti a prezentat Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei Publice acest program de reorganizare privind reducerea suprafeţei de teren agricol şi fuzionarea unor unităţi, ţinând cont de specificul agriculturii româneşti, având grijă ca în toate regiunile agricole să existe un nucleu de cercetare-dezvoltare. Punctul de vedere al A.S.A.S. nu este împărtăşit de consilierul Uniunii Europene de pe lângă Ministerul Agriculturii, care recomandă fuzionarea în opt unităţi, ceea ce va atrage falimentarea unităţilor de cercetare din agricultură. Consiliile ştiinţifice şi de administraţie ale Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Ovine şi Caprine Palas Constanţa, Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar-Basarabi Constanţa, Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valul lui Traian Constanţa, Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa solicită forurilor legislative ale României o dezbatere a subiectului pus în discuţie şi găsirea acelor soluţii care să permită resurselor umane din cercetarea românească să îşi exprime potenţialul profesional, asigurând stabilitate generaţiilor tinere în activitatea de cercetare-dezvoltare. Programele naţionale de cercetare îşi propun rezolvarea problemelor din agricultură prin sprijinirea sectorului privat, prin mărirea productivităţii pe unitatea de suprafaţă, prin dezvoltarea biotehnologiilor la nivelul cerinţelor mondiale. În anul 2003, Europa şi-a propus la Lisabona ca în următorii zece ani să depăşească prin cercetare-dezvoltare celelalte continente, iar noi vă solicităm să îi acordaţi României şansa de a se exprima, prin potenţialul şi resursele umane de care dispune, pentru realizarea acestui deziderat european. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Păşcuţ. Va urma domnul Cornel Ştirbeţ. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În calendarul ortodox, pe 25 martie se sărbătoreşte "Buna- Vestire", când Arhanghelul Gavril a adus vestea cea mare pentru Fecioara Maria, care a fost aleasă să aducă în lume pe Fiul Domnului şi Mântuitorul nostru Isus Hristos. Pentru români, această sărbătoare coincide, "prin grija guvernului P.S.D." bineînţeles, cu cele mai rele veşti, începând cu criza profundă din sistemul de sănătate şi închiderea a cât mai multor spitale şi continuând cu noul val de disponibilizări. Sărbătoarea "Bunei-Vestiri" îi găseşte în stradă pe liderii de sindicat care se declară neputincioşi în faţa reprezentanţilor Guvernului, care dau dovadă de intransigenţă în aplicarea măsurilor de disponibilizare, şi disperarea salariaţilor ajunşi la capătul răbdării. Intuind faptul că, în curând, s-ar putea lua măsuri de disponibilizare masivă, în luna octombrie a anului trecut am adresat o întrebare Autorităţii Pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului, prin care am solicitat informaţii cu privire la stadiul procesului de privatizare din judeţul Hunedoara şi programul de privatizare pentru perioada 2003-2004. Şi mai întrebam atunci care va fi cifra disponibilizaţilor rezultaţi în urma restructurării şi privatizării agenţilor economici din judeţul Hunedoara. Iată ce răspuns am primit: "Atât în cazul privatizării, cât şi în cazul restructurării, Autoritatea Pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului nu are ca scop disponibilizarea personalului existent. Restructurarea este o acţiune complexă care se aplică, de obicei, societăţilor comerciale care au dificultăţi, în scopul stopării declinului şi/sau al redresării economico- financiare. Operaţiunea de restructurare include măsuri de naturi diferite, în cadrul cărora pot fi incluse şi măsuri de restructurare a personalului. Este necesar şi corect să nu se identifice procesul de privatizare sau restructurare cu măsura de disponibilizare a personalului. Procesul de restructurare se realizează punctual, funcţie de situaţia concretă a fiecărei societăţi comerciale. Măsura de disponibilizare a personalului, atunci când este cazul, se adoptă după epuizarea tuturor celorlalte măsuri de protecţie socială denumite măsuri active, dintre care cea mai importantă este oferirea unui alt loc de muncă". Unde sunt acele locuri de muncă, singura soluţie acceptabilă? Unde sunt promisiunile electorale? Buna-Vestire, care se mai numeşte şi Blagoveştenia, este considerată ziua reconcilierii. Cine se ceartă cu aproapele său va avea necazuri tot anul. Oare asta doreşte actuala guvernare? Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Cornel Ştirbeţ. Va urma domnul deputat Petru Andea. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am intitulat intervenţia mea de astăzi "Marchizul". Recunoscând subtilitatea şi complicitatea oricărui demers politic sau legislativ întreprins de reprezentanţii actualului partid de guvernământ, asemeni marii majorităţi a populaţiei din România, nu am înţeles resorturile profunde ale iniţierii şi adoptării aşa-numitului "pachet de legi anticorupţie". Au venit însă la timp precizările şi explicaţiile oferite de domnul Adrian Năstase, care au risipit orice urmă de nelămurire cu privire la intenţiile Guvernului şi la adevăratul scop al legii. Astfel, trecând în revistă interpretările premierului după actul asumării răspunderii, răspândirea luminii a început cu semnificaţia acordată cuvântului "relicvă", care, pentru premier, reprezintă un obiect din trecut păstrat ca o amintire scumpă şi valoroasă. În această situaţie, este clar pentru fiecare muritor şi se justifică pe deplin importanţa şi protecţia acordată prin lege relicvelor, denumite generic, evident, Mischie, Iacubov, Temeşan, Tărâţă, Triţă, Hrebenciuc, Cozmâncă, Miky sau Priboi, întruchipate în personaje recunoscute ca având rangul de baroni. Nu mai există nici un dubiu cu privire la răspunsul dat la întrebarea "Cui foloseşte?" Teama de răpiri şi mai ales intenţia de a păcăli răpitorii prin lipsa informaţiilor legate de valoarea reală de răscumpărare este explicaţia plauzibilă de altfel adusă de premier pentru ascunderea averii demnitarilor în spatele formularului declaraţiei ce se va publica pe internet. În plus, am spune noi, la finalul mandatului, baronii parveniţi şi ocrotiţi de premier ar începe să capete aere de baroni autentici buni pentru zilele negre ale actualei guvernări. Privilegiile instituite prin excepţiile de la regimul general al incompatibilităţilor sunt şi ele explicate de domnul Adrian Năstase prin diferenţele existente între relicve. Este logic şi firesc ca baronii, viconţii, conţii şi cu atât mai mult marchizul să se diferenţieze de cavalerii obişnuiţi. În sfârşit, desemnarea înalţilor curteni după procedura propusă este justificată, spune domnul premier, prin nevoia de înlăturare a ingerinţelor politice altele decât cele ale PSD şi prin nevoia de stabilitate şi echilibru, asigurate prin numirea pe viaţă a domnului Miky în funcţia de logofăt, a maestrului Cozmâncă în cea de mare ban, a lui Oprică în cea de agă, a lui Guşe în cea de mare vornic şi aşa mai departe. Aceste fiind zise, nu credem că ameninţarea premierului referitoare la adoptarea unei legi speciale pentru sine şi pentru colecţiile sale de artă ar putea schimba ceva în lupta pentru supremaţia corupţiei şi, ca atare, îl sfătuim să renunţe. În aceste condiţii, apreciem că legea este perfectă şi va asigura protecţia necesară tuturor categoriilor de dregători şi curteni înalţi împotriva tendinţelor defăimătoare ale vulgului. Suntem convinşi că domnul preşedinte Ion Iliescu va recomanda completarea legii cu reglementări privind titlul nobiliar de marchiz, având în vedere aroganţa, intempestivitatea şi diferenţa raportării la verbul "a avea" promovate de unele persoane care au parcurs prea rapid drumul de la cavaler la conte şi care aspiră cu mare nerăbdare la rangul de îl duce. Singura observaţie posibilă şi de bun simţ pe care vă rugăm, domnule premier, să o luaţi în considerare este aceea de a schimba titlul legii în "Lege privind protecţia intereselor unor categorii de demnitari şi oficializarea titlurilor nobiliare de baron şi marchiz", în scopul asigurării unei depline concordanţe între titlul şi conţinutul actului normativ. Vă mulţumim. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Îl invit la microfon pe domnul Petru Andea. Va urma domnul Eugen Pleşa. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mi-am intitulat intervenţia "Filosofie versus morală sau gâlceava filosofului cu ".. logica". Un ilustru filosof, fost ministru al Educaţiei, se străduieşte în ultimul timp, pe toate căile posibile, inclusiv a publicităţii plătite, să reapară în prim planul vieţii publice. M-am aplecat asupra recentelor spuse ale domniei sale cu respectul cuvenit înaltei poziţii academice pe care o deţine şi cu interesul generat de înaltele demnităţi publice pe care le-a îndeplinit. Am constatat însă, cu o dezamăgitoare surprindere, că discursurile domniei sale sunt structurate stereotip, într-o schemă rigidă, compusă din trei părţi. Prima parte constă în "atacuri şi etichetări" la adresa actualului ministru al Educaţiei, atacuri şi etichetări formulate în cel mai pur stil al propagandei comuniste. Torente de epitete sunt revărsate de către filosof asupra persoanei actualului ministru, epitete greu de reprodus şi mai ales greu de acceptat că ar putea să facă parte dintr-un limbaj pretins academic. S-ar părea că filosofia nu mai are nimic comun cu morala, ba chiar că ar fi opusă acesteia. Domnule filosof, cu respect vă atrag atenţia că blamarea "în sine" nu este un act academic, ci unul politicianist şi că, prin aceste luări de poziţie, dumneavoastră vă estompaţi ca universitar şi vă evidenţiaţi mai ales ca politician frustrat. A doua parte a discursului domnului fost ministru se referă obsesiv la "blocarea" reformei învăţământului de către actuala conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Acuzaţia, deşi formală, ar putea fi acceptată dacă nu ar fi contrazisă flagrant de însuşi domnul fost ministru în cea de-a treia parte a discursurilor sale în care, de regulă, demonstrează că tot ce se face astăzi este continuarea a ceea ce a început domnia sa. Citez, spre exemplificare, din interviul acordat de domnia sa ziarului "Ziua" din data de 20 martie 2003: "...Nu există vreun program al actualului minister al Educaţiei care să nu fi fost angajat în 1997-2000... Programele precum reabilitarea şcolilor, relansarea învăţământului rural, organizarea transportului şcolar, informatizarea, proiectele de legi ale şcolilor şi liceelor, respectiv ale universităţilor şi celelalte au fost iniţiate înainte de 2001". O analiză logică oricât de sumară a totalităţii afirmaţiilor domnului fost ministru ne aruncă într-o dilemă "filosofică" din care nu putem ieşi. Ori reforma este "blocată" şi deci nimic din ce s-a gândit anterior nu se aplică, ori actualul Minister al Educaţiei şi Cercetării îndeplineşte numai programele iniţiate înainte de 2001 şi, deci, reforma de atunci continuă! Iată cum domnul fost ministru reuşeşte dubla performanţă de a contrapune filosofia nu numai moralei, ci şi logicii. Pentru ca ambiguitatea logică generată de poziţia fostului ministru al Educaţiei să triumfe, menţionez că domnia sa apreciază pozitiv recentele măsuri ale conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a extinde învăţământul obligatoriu la 10 clase, cu începerea şcolarizării la 6 ani. Ar rezulta că şi în concepţia domniei sale reforma continuă şi în 2003, inclusiv cu alte măsuri decât cele gândite între 1997-2000. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului Eugen Pleşa. Va urma domnul Mihai Baciu. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să îmi permiteţi, pentru că nu am mai făcut demult acest act, să prezint foarte rapid două teme bliţ. Prima temă se referă la atitudinea doamnei ministru al Justiţiei Rodica Mihaela Stănoiu, care, într-un mod spun eu incompatibil cu funcţia pe care o are, se exprimă degajat şi superficial faţă de situaţia creată, şi anume: în justiţie, s-a ajuns acum la compararea vechimii titlurilor de proprietate, ca o nouă găselniţă a avocaţilor, în procesele de redobândire a unor proprietăţi sau de revendicare. Deci, se compară titlurile de proprietate cu cele realizate prin aplicarea Legii nr.112 din 1995. Vreau să spun că în motivaţia doamnei ministru se afirmă că judecătorii sunt independenţi, iar aplicarea şi interpretarea legii este atributul instanţelor judecătoreşti, lucru perfect valabil, dar amintesc stimatei doamne ministru că judecătorii sunt independenţi în aplicarea legilor, iar legile sunt egale pentru toţi, şi ei sunt obligaţi să respecte legile, şi nu alte situaţii prin care sunt influenţaţi, şi ştim foarte bine cum. Trimiterea către Curtea Europeană este o atitudine condamnabilă, şi acest lucru dovedeşte lipsa fermităţii în îndeplinirea actului de justiţie în România şi acuză ministrul Justiţiei de incapacitate în instaurarea disciplinei în această instituţie. Forurile europene spun un singur lucru: aplicaţi legislaţia în vigoare, legislaţia elaborată şi existentă în ţara dumneavoastră în urma discuţiilor din Parlament, şi nu în Marea Adunare Naţională, pentru că, slavă Domnului, avem destule legi. Deci o rog pe doamna ministru al Justiţiei să îşi îndeplinească atribuţiile normale de obligare a tuturor să îşi facă datoria, indiferent de funcţia pe care o au - magistraţi, grefieri şi alţii. Foarte scurt prezint a doua temă: vreau să spun că, în pachetul de legi prezentate de domnul prim-ministru, prima se referă la măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice etc. Această declaraţie politică o adresez preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi, nu în ultimul rând, primului-ministru Adrian Năstase. De ce: pentru că în art.82 se vorbeşte de calitatea de deputat care este incompatibilă cu funcţia de "...director, director general, administrator, membru al Consiliului de administraţie la societăţi comerciale". Vreau să amintesc faptul că eu mă aflu într-o aceeaşi fostă întreprindere, actuală societate comercială, de 24 de ani, şi am avut o evoluţie spun eu normală, ca rezultat al muncii depuse, a seriozităţii şi competenţei dobândite. De aceea, nu mă consider vinovat de corupţie într-un stat declarat democratic, unde libertăţile câştigate la Revoluţie, între care şi dreptul de a munci, trebuie păstrate. Propun celor nominalizaţi în începerea acestei declaraţii să accepte analizarea fiecărui deputat, acolo unde este nevoie, în cadrul Biroului Permanent, pentru a stabili exact, dacă vreţi, diferenţa între cei care poate că profită în urma ocupării poziţiei de demnitar şi care au căpătat anumite funcţii şi cei care au o continuitate şi care, poate, după ce nu vor mai fi parlamentari, se întorc la locurile unde au muncit o viaţă întreagă, şi nu ajung în poziţii ingrate, derizorii - de şomer sau altele. Este o măsură superficială, o măsură care cer să fie reanalizată. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Dau cuvântul domnului Mihai Baciu. |
||||
|
Va urma domnul deputat Tudor Baltă. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Înainte de a începe cele câteva chestiuni pe care vreau să vi le spun, doresc să îi spun două vorbe domnului Petrică Andea, care a contrapus o formă de cunoaştere alteia. A spus că a rupt filosofia de morală, a rupt filosofia de logică. Îi amintesc domnului Andea un adevăr absolut istoric - şi morala şi logica au apărut în sânul filosofiei. Dacă, de exemplu, unul care profesează filosofia spune o drăcovenie, nu filosofia este vinovată. Să zicem că, dacă un inginer ca Petrică Andea construieşte o casă care se dărâmă, nu ingineria, ca formă de cunoaştere este vinovată, ci Petrică Andea, care nu a ştiut să pună temelia ca lumea. Dacă un preot păcătuieşte şi, slavă Domnului, avem mulţi, nu religia este vinovată, ci preotul. Domnule Petrică Andea, acest lucru am vrut să vă spun. Vom discuta altă dată. Domnilor colegi, Onoraţi parlamentari, Ştiţi foarte bine la ce nivel de sărăcie a ajuns majoritatea pensionarilor din România. Studii serioase şi date statistice temeinice arată că pensionarii alături de ţărani, de cei cu pământ puţin sau deloc, sunt cele mai oropsite categorii sociale. Degradarea condiţiilor de viaţă, slăbirea monedei naţionale, inflaţia, preţurile foarte mari la produsele de bază, la energie, factura groazei la întreţinere şi, mai presus de toate, criza gravă a sistemului de sănătate lovesc dureros în primul rând pe pensionari, dar nu numai atât. O mare parte a pensionarilor sunt nedreptăţiţi în mod grav de unele boli ale sistemului de pensii, în special de acel mod aberant de calculare a pensiilor care face ca oamenii care au sau au avut aceeaşi profesie, aceeaşi calificare, acelaşi salariu, aceeaşi contribuţie la sistem şi aceeaşi vechime să aibă pensii inegale, uneori raportul între ele fiind de 1 la 2. Legea nr.19/2000 urmată de două sisteme de pensii complementare puseseră bazele unei acţiuni care ar fi condus în câţiva ani la pensii majorate, dar şi la atenuarea şi apoi la dispariţia acelei nedreptăţi în calcularea pensiilor de care vorbeam mai sus. A intervenit însă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49 din 2001 aprobată prin Legea nr.338 din acelaşi an, care, împreună, reintroduc nedreptăţile şi inechităţile din sistemul de pensii apărute în ultimii 12 ani. De aceea, Partidul Democrat, prin grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor, adică de aici, de la noi, propune un proiect de lege de modificare şi completare a Legii nr.19/2000 aşa cum a fost ea modificată prin Legea nr.338, prin care să se revină la varianta iniţială a legii. În esenţă, pentru că nu voi intra detalii, chestiunea urmând să fie discutată la momentul potrivit, noi propunem eliminarea acelei nedreptăţi strigătoare la cer de care am amintit, iar cei care în prezent au o pensie mai mare decât cea care va rezulta din aplicarea sistemului de calcul pe care îl propunem şi-o vor păstra conform principiului după care un drept câştigat nu poate fi revocat, adică autoritatea lucrului judecat. În plus, mai propunem majorarea pensiilor agricultorilor în medie la un milion de lei pe lună. Nu în ultimul rând, indicăm cu precizie în proiectul nostru şi sursele de finanţare ale sistemului propus. Stimaţi colegi, S-a dovedit în aceşti ultimi doi ani că Guvernul PSD nu mai ascultă vocea poporului decât dacă i se pare că i se clatină scaunul sau, Doamne fereşte, apare pericolul ca un partid de Opoziţie să preia iniţiativa şi să se facă purtătorul de cuvânt al unor categorii sociale semnificative. Acest fapt a fost dovedit cu ocazia propunerii PD de suspendare a impozitului agricol şi a campaniei naţionale de strângere de semnături pentru sprijinirea acestei iniţiative. De aceea, Partidul Democrat a lansat duminică, 23 martie, alaltăieri, şi ieri, 24 martie, o campanie naţională de strângere de semnături de data aceasta în sprijinul propunerii pe care am amintit-o mai sus. Campania desfăşurată sub genericul "Da pentru pensionari!" a fost demarată simultan în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti. Nu semnează numai pensionari, ci şi oameni de toate vârstele, inclusiv tinerii pentru părinţii şi bunicii lor. Echipe formate din oameni ai Partidului Democrat, dar şi din cetăţeni care pur şi simplu sunt de partea acestei categorii oropsite care sunt pensionarii vor străbate satele şi oraşele ţării pentru a aduce la cunoştinţă tuturor iniţiativa noastră de a strânge semnături. În oraşul şi judeţul Iaşi, acţiunea a fost lansată încă de sâmbătă, iar primii care au semnat au fost ziariştii. Desigur că o asemenea acţiune cere efort, voinţă, transpiraţie şi devotament, dar guvernarea actuală, insensibilă la analize sociologice, politice, la semnalele mass-media nu lasă altă cale decât consultarea directă a mulţimii. Noi suntem pregătiţi să realizăm o asemenea consultare. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Tudor Baltă. Va urma la cuvânt domnul Emil Rus. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, Am intitulat intervenţia mea de astăzi "Primăvara în Europa". Vineri, 21 martie 2003, 5500 de şcoli din întreaga Europă şi unele din afara continentului european au dedicat această zi Europei şi viitorului ei. După mai multe luni de pregătiri pedagogice, şcolile au organizat în acelaşi timp ateliere de lucru, animate de ideea că este, poate, primul moment în care vocea tinerilor europeni se poate face auzită. Primăvara în Europa 2003 este un simbol în educaţia europeană. Nicicând nu au colaborat mai mult ca acum profesori, elevi şi politicieni animaţi de un singur scop. Şcolile şi-au deschis porţile lumii politice, şi sute de politicieni au răspuns invitaţiilor. Preşedinţi, foşti preşedinţi, miniştri, membri ai Convenţiei Europene, ai Parlamentului European, ai Parlamentelor naţionale, politicieni locali sau regionali au mers în şcoli şi au încercat să ofere răspunsuri freamătului tinerilor, şi acesta este un alt simbol al proiectului "Primăverii în Europa". Nicicând atât de mulţi tineri nu au avut ocazia să dezbată viitorul Europei cu cei care îl făuresc în prezent. Ar fi bine ca legătura dintre cele două lumi - a şcolii şi a politicii - să continue, pentru o mai bună înţelegere reciprocă, pentru o mai mare implicare civică a tinerilor de azi. În ziua de 21 martie, şcolile înscrise în proiect au primit mesajul preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, şi al domnului Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene. În proiectul "Primăvara în Europa" s-au înscris 5500 de şcoli, din care 1004 din România, şi respectiv 46 din judeţul Constanţa. Numărul mare de şcoli româneşti este în mod cert expresia dorinţei de comunicare şi de implicare civică a tinerilor din ţara noastră şi, implicit, o garanţie că schimbul de mâine va lupta pentru aceleaşi idealuri pentru care luptăm şi noi astăzi - integrarea în Uniunea Europeană. În această zi de început de primăvară, în şcolile înscrise, tinerii şi profesorii lor au gândit şi au acţionat pe aceeaşi lungime de undă - a dorinţei de pace, de înţelegere şi integrare europeană. A fost un efort spiritual comun, cu speranţa transformării realităţii printr-o gândire şi acţiune concertate. Vineri, 23 martie 2003, la Prefectura judeţului Constanţa a avut loc o dezbatere pe această temă - a integrării României în structurile euro-atlantice, la care au participat elevi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, parlamentari, profesori. Aproape trei ore a avut loc un dialog real care a evidenţiat avantajele europenizării educaţiei, dar şi dezavantajele pe termen scurt ale acestui amplu proces. În cursul dialogului, elevii au dovedit un real interes pentru viitorul Europei, dar şi multe cunoştinţe în domeniul politicului. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
Domnul deputat Emil Rus. Va urma domnul Ştefan Lăpădat, şi ultimul va fi domnul Negiat. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, În declaraţia mea politică doresc să mă refer la puterea social-democrată care se întrece în strategii pe care le produce la kilogram şi măsoară opţiunile electoratului în fiecare lună cu "stânjenul", cum ar spune ardeleanul, ca şi cum alte lucruri mai importante în această ţară nu ar fi de făcut. Pentru orice problemă ivită soluţia nu poate fi alta decât o strategie pentru că bani nu prea sunt. S-a ajuns la demonetizarea sensului cuvântului "strategie", aşa cum semnificaţia expresiei "extremism" au adus-o în banalitate. Chiar, oare, cine vă mai crede? Iată până unde merge exagerarea, încât se vorbeşte de "cordon sanitar pentru izolarea extremismului", cu aluzie directă la Partidul România Mare în judeţul Bistriţa-Năsăud. Dar Partidul România Mare nu v-a făcut şi nu a făcut nimănui vreun rău. El este în legalitate, ca toate celelalte partide la ora actuală. Prin opoziţia pe care o face nu doreşte decât să aducă Puterea la realitate, nu face altceva decât monitorizează actuala guvernare. Şi, atunci, unde este răul? El, partidul, se pregăteşte, ce-i drept, pentru a prelua conducerea acestei ţări şi pentru a o scoate din situaţia în care se află, prin muncă şi dreptate, pe baza unor programe bine stabilite din vreme, pentru ca poporul român să ajungă la demnitatea care i se cuvine şi la respectarea locului pe care îl ocupă între celelalte ţări ale Europei. Sigur, oamenii aşteaptă fapte, nu vorbe, şi social-democraţia de la guvernare le oferă din belşug vorbe. A pus stăpânire pe principalele mijloace mass-media din ţară şi, în frunte cu primul-ministru, se întrec miniştrii şi prefecţii să iasă pe posturi, să laude politica actuală, şi mai recunosc din când în când că s-au produs unele greşeli, dar că ei stăruie ca totul să fie pus la punct şi să funcţioneze la modul ideal, prin strategii, atât economia de piaţă, cât şi învăţământul, sănătatea şi toate celelalte domenii ale vieţii sociale. Sigur, dacă sunt greutăţi, de vină sunt "peremiştii", de parcă ei ar fi guvernat ţara din 1989 încoace, iar în prezent fac tot felul de promisiuni populiste, de denigrare a tot ce este bun şi pozitiv în ţară realizat de guvernarea P.S.D., U.D.M.R. şi P.U.R. Opoziţia nu lasă Guvernul să lucreze, să dea ordonanţe de urgenţă, să-şi asume răspunderea pentru pachetul de legi cu privire la sancţionarea corupţiei şi aşa mai departe. Ea, Opoziţia vine cu tot felul de moţiuni, ziua şi moţiunea, ea "s-a coagulat în prezent într-un amalgam de tip C.D.R.-ist având în centru Partidul România Mare". Iată unde duce fantezia peste măsură. În această aşa-zis nouă situaţie ivită, sunt convins că social-democraţia de la Putere pregăteşte o altă strategie. Şi, atunci, cum să aibă timp de privatizare, de reforme, de combaterea corupţiei, de crearea de noi locuri de muncă? Sigur, numai Opoziţia e de vină. Ea nu are altă treabă decât să bage beţe în roate conducerii judeţelor şi a ţării. Ea nu vrea să accepte "ideea de echipă şi de a pune umărul ca să ridicăm ţara din situaţia în care se află. Ea pune guvernarea în situaţia de-a face strategii. Numai şi numai Opoziţia este de vină pentru că există!" Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Ştefan Lăpădat şi, apoi, domnul Sali Negiat. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor deputaţi, "Enigma ucigaşă" Populaţia localităţii Ergheviţa din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, scade numeric, de la an la an, datorită unei boli intitulate Nefropatie Endemică Cronică (NEB), care evoluează, în mod ireversibil, spre insuficienţă renală cronică, după care urmează decesul. Procesul de atrofiere a rinichilor duce la reducerea acestora la dimensiunea de 4 - 5 cm şi în greutate de 40 - 60 de grame. Boala s-a extins în alte 20 de comune ale judeţului, deci numai în mediul rural, dar şi în judeţul Caraş-Severin, cuprinzând satele Secăşani şi Giurgiova. Ea a devenit o problemă balcanică, extinzându-se în Bulgaria şi Serbia. Ceea ce este îngrijorător este faptul că încă nu s-a descoperit agentul etiologic, sigur, nici calea de transmitere şi nici antidotul. Îmbolnăvirile apar concomitent sau succesiv în aceleaşi familii, afectând una sau mai multe persoane, din două până la patru generaţii succesive. Grupa de vârstă afectată este cuprinsă între 40 şi 69 de ani, decesele survenind între 55 şi 69 de ani, cele mai frecvente fiind la femei, în procent de 65%. Pe lângă virusul HIV, Nefropatia Endemică Cronică rămâne, pe mai departe, o enigmă ucigaşă, care continuă să facă victime în rândul oamenilor. Sesizez Ministerele Educaţiei şi Cercetării, al Sănătăţii şi Familiei să elucideze şi să stopeze acest flagel periculos pentru viaţa şi continuitatea locuitorilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Sali Negiat. Domnule Negiat, poftiţi, vă rog, ca să încheiaţi prima parte a şedinţei de azi. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ca în fiecare an, în această perioadă, o problemă care dă mare bătaie de cap este cea a înfiinţării culturilor agricole, în special a celor cerealiere, cu atât mai mult cu cât, anul acesta, este unul special, datorită condiţiilor meteorologice deosebite din iarnă, foarte multe culturi de orz şi grâu, înfiinţate în toamnă, fiind distruse şi trebuie să fie înlocuite. În costul înfiinţării acestor culturi agricole, cheltuielile cu achiziţionarea seminţelor ocupă un loc important pentru toate categoriile de agricultori, individuali sau societăţi comerciale, situaţie care se repetă an de an, în ultimii ani. Preţul ridicat al seminţelor provine din faptul că producătorii acestora sunt, în majoritatea cazurilor, institute şi staţiuni de cercetări agricole sau din import. Producătorii autohtoni de seminţe, aceste institute şi staţiuni de cercetări, au, practic, monopol asupra acestui sector şi, împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole şi cu aprobarea Ministerul Agriculturii, fixează, în mod arbitrar, aceste preţuri care sunt la nivelul celor mondiale şi chiar mai ridicate. De exemplu, 116.000 de lei/kg la floarea soarelui, 63.000 de lei/kg la porumb, care sunt considerate şi preţuri subvenţionate de către stat, în condiţiile în care preţurile la aceste produse, în toamna trecută, au fost de aproximativ 5.000 lei/kg la floarea soarelui şi 3.000 lei/kg la porumb. Deci diferenţa dintre preţurile produselor pentru seminţe şi pentru consum este, în toate cazurile, de peste 20 de ori, cu toate că tehnologiile de producere sunt, în cea mai mare parte, aceleaşi pentru ambele cazuri, chiar dacă producătorii de seminţe au şi cheltuieli speciale, dar, în nici un caz, nu justifică aceste diferenţe enorme, doar dacă ar fi poleite cu aur. Nu întâmplător, în ultimii 12 ani, singurele institute şi staţiuni de cercetări agricole rentabile şi cu profituri sunt cele din sectorul cerealier, cele care produc seminţe şi, având un monopol asupra acestui domeniu, împreună cu Academia de Ştiinţe Agricole, dictează preţurile mari, iar cei care au de suferit sunt producătorii agricoli individuali şi societăţile comerciale agricole, deci agricultura românească. Soluţia reglementării acestei probleme spinoase a agriculturii româneşti este ca Ministerul Agriculturii să analizeze, în mod serios, această situaţie şi să acţioneze pentru stabilirea, şi în acest sector, a regulilor economiei de piaţă şi a creditărilor concurenţiale şi spargerea acestui monopol păgubos pentru economia ţării. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.) |
||||
|
Guvernul României a elaborat Legea pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Acest demers legislativ, pentru care Guvernul Năstase şi-a asumat răspunderea în şedinţa comună a Camerelor reunite ale Parlamentului, săptămâna trecută, are menirea de a da un cadru legislativ unitar şi coerent pentru combaterea corupţiei, fenomen care s-a amplificat în societatea românească, punând în pericol democraţia şi supremaţia legii, economia de piaţă, însuşi climatul unei convieţuiri, în deplină securitate socială, a cetăţenilor ţării. Iată de ce apreciez că voinţa politică de care a dat dovadă actuala guvernare înseamnă, în primul rând, o mare responsabilitate şi un act de curaj, ceea ce nu a reuşit să facă nici o formaţiune politică care a guvernat până în anul 2000. Tocmai de aceea, consider că nu este cazul ca actuala opoziţie, PNL, PD şi PRM, să se ascundă după cuvinte "mari", populiste şi agitatorice, ce scot la iveală înverşunarea, dar şi invidia faţă de guvernarea PSD şi succesele pe care acesta le înregistrează în plan economic, social şi politic. Să îşi amintească stimabilii politicieni din PNL şi PD că fenomenul corupţiei îşi are rădăcini adânci în solul guvernării lor, atunci când mari afaceri de devalizare a unităţilor economice, a instituţiilor bancare şi a unor imense bunuri din patrimoniul ţării s-au produs şi pentru care nimeni nu a dat socoteală, iar iniţierea de către ei a unui program anticorupţie ar fi însemnat sinucidere politică. De fapt, eforturile nereuşite pe care aceste partide le fac pentru frânarea unor asemenea măsuri radicale exprimă, încă o dată, duplicitatea ce-i caracterizează, dar şi teama care îi stăpâneşte pentru apărarea averilor ilicite pe care le-au acumulat în timpul guvernării lor şi nu numai. "Moţiunea de cenzură" pe care au iniţiat-o alături de PRM, abordând poziţiile ideologice ce îi despart şi care va fi respinsă de Parlament, vine să confirme lipsa unei politici reale, credibile şi criza prin care trec, neputinţa de a se aşeza pe o poziţie constructivă, realistă, de a sprijini procesul de democratizare şi de integrare a ţării noastre în structurile europene. PSD şi Guvernul său au confirmat, încă o dată, hotărârea lor de a rezolva problemele fundamentale ale societăţii noastre, pregătind astfel ţara pentru a trece în rândul comunităţilor civilizate şi dezvoltate din lume, iar legea anticorupţie reprezintă încă un pas important în acest sens. |
|
||
|
"Puterea şi românii" Noi, o mână de români din Basarabia, am făcut tot ce se putea face întru reîntregire. Mai mult nu se putea cu Armata a 14-a alături şi cu reticenţa din partea Ţării-mamă. Din păcate, e o cădere cu duhul, acum, în Basarabia. Nu mai cred românii basarabeni că românii din Ţara-mamă, în această aprigă dorinţă de-a intra în NATO şi UE, îşi mai amintesc de biata Basarabie, de altfel, prima care a semnat Actul Unirii de la 1918, după aceea a fost Ardealul şi Bucovina. Nu fac nici un fel de diferenţieri în privinţa timpului, dar, totuşi, trebuie de consemnat: poate că Ziua Unirii ar trebui serbată pe 27 martie, prima provincie românească unificatoare fiind Basarabia, sau măcar să se dea importanţa cuvenită acestei zile. S-au perindat, însă, mulţi mari şi mici la cârma României şi, din păcate, foarte puţini din ei au fost dedaţi cu trup şi suflet reîntregirii, odată şi pentru totdeauna, a teritoriilor româneşti. Şi, când te gândeşti că Istoria ne-a oferit, între 1990 - 1992, două ocazii: la declararea Independenţei Republicii Moldova şi pe vremea Puciului de la Moscova, când ruşilor, care aveau mare cutremur în ţara lor, nu le prea ardea de ţări străine. Ce să facem, de la Ion Antonescu încoace, România nu a avut parte de conducători curajoşi, care să spună: "Soldaţi români, Vă ordon, treceţi Prutul!" Domnul Iliescu a dorit să aterizeze recent la Chişinău, numai de aceea că era ceaţă la Bucureşti şi a rămas pe-o noapte la Rhodos. Dar, dacă ne gândim mai bine, la Bucureşti mereu e ceaţă, fiind o metropolă situată pe un teren plat, de unde, pesemne, şi platitudinea în fapte de sacrificiu pentru naţiunea în care a făcut ochi pe lume. Da, regret s-o spun, dar pe suprafeţe plate, fără munţi, fără dealuri şi văi, curajul e nul, du-te şi-l caută la nenea Iancu Caragiale, care nici el nu-l avea. Poate de aceea nu-l prea înghiţea pe românul din Moldova, Mihai Eminescu. Dar să ne întoarcem la timpurile noastre. Ţara-mamă, România, Revoluţia din decembrie 1989, care are zonele sale de obscuritate, a pierdut peste o mie de tineri, iar o mică provincie a ei, Basarabia, între 1992 - 1993, în războiul din Transnistria cu Imperiul Rus, a pierdut peste două mii de tineri, printre care oameni cu studii superioare, medii, dar şi copii care abia absolviseră liceul. Şi cum a reacţionat massmedia din România, în ziua de 2 martie curent, când a început războiul transnistrean, când au căzut primii basarabeni pe câmpul de luptă? Cu flecuşteţe de emisiuni vesele, ca de obicei, plate ca şi metropola de câmpie. Am ajuns să recunosc, şi eu, într-un sfârşit, că avea dreptate Vadim, când zicea că trebuie schimbat locul de capitală al acestei Ţări. Prea s-au întronat, pe-aice, "saltimbancii şi netoţii". Într-o zi, pe când cumpăram pâine la un magazin, mă opreşte o doamnă, fiica generalului Gârbea, care a luptat pentru Basarabia, şi-mi spune: "Doamnă Lari, noi, românii, toţi am vrut Unire, cei de la putere n-au vrut". Şi plângea acea femeie şi-mi tot spunea că puterea nu reprezintă românii, Ţara, că nu-i român adevărat să nu dorească revenirea Basarabiei la Ţara-mamă. |
|
||
|
Recent, primul vânător şi colecţionar al ţării, Adrian Năstase, s-a mai căpătat - căpătuit cum este -, cu un trofeu: "Pinocchio". Un prestigios cotidian de mare tiraj i-a acordat primului ministru "Trofeul Pinocchio" pentru următoarea minciună gogonată: "Ar fi onorant pentru noi să cădem pe o moţiune îndreptată împotriva Legii anticorupţie". Din toate puterile, punând în funcţie întregul arsenal propagandistic de care dispune, videoguvernarea Năstase a încercat să acrediteze în videoconferinţa de vineri, 21 martie, ideea că, de fapt, semnatarii moţiunii de cenzură: "Mafia sufocă România. Corupţia Guvernului PSD sărăceşte România" nu doresc decât să împiedice intrarea în vigoare a amalgamului eclectic de dispoziţii normative intitulat emfatic: "Lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei". Intenţionând, după cum este obiceiul, să deturneze adevărul şi atenţia opiniei publice, Adrian Năstase o întoarce "á la Cornu": "Dacă obiectivul era schimbarea Guvernului, se putea face, pur şi simplu, o moţiune direct împotriva Guvernului". Îi spunem clar domnului Năstase că moţiunea pe care au semnat-o şi pe care o susţin şi senatorii şi deputaţii Partidului Democrat este - aşa cum o arată şi titlul - direct împotriva Guvernului a cărui corupţie sărăceşte România. Generalizarea corupţiei care a cuprins toate structurile statului, proliferarea şi "legalizarea" acesteia la nivelul Executivului, guvernarea abuzivă şi clientelară pe care o patronaţi, domnule Prim-ministru, constituie tot atâtea motive pentru care cerem Parlamentului României, în conformitate cu art.112 din Constituţie, să retragă încrederea acordată Guvernului Năstase. Nu încercaţi să vă faceţi că nu înţelegeţi raţiunile şi scopul moţiunii de cenzură, aşa cum încercaţi să vă faceţi că nu înţelegeţi de ce opinia publică este nemulţumită şi contrariată de faptul că noua "declaraţie de avere", conţinută în pachetul legislativ cu care aţi venit în faţa Parlamentului, nu mai conţine rubricile privind "colecţii sau obiecte de artă cu valoare deosebită (opere de artă plastică, mobilier de artă, antichităţi etc.)", "colecţii numismatice, filatelie, de artă populară etc.", "obiecte şi bijuterii din aur, argint, platină şi pietre preţioase, cu o valoare de peste 1.000.000 lei fiecare sau cântărind peste 100 grame", aşa cum nu mai conţine nici "efective de animale şi păsări" şi nici "participări (acţiuni, părţi sociale) în societăţile comerciale (inclusiv la firme din alte state) - denumirea societăţii comerciale şi valoarea acţiunilor sau părţilor sociale". "V-aţi scos", domnule Năstase, cum ar zice din guşă pupilul vostru Vanghelie. Triumviratul Dorneanu - Gaspar - Iorgovan care a creat - după "modestele" declaraţii ale celui din urmă - pachetul legislativ, a avut grijă nu numai să vă pună la dispoziţie pârghiile prin care să declanşaţi şi să controlaţi, în favoarea locotenenţilor voştri, excepţiile de la lege în cazul incompatibilităţilor privind calitatea de parlamentar (Titlul IV - Capitolul III, art.82, alin.2), precum şi aceea de ministru sau secretar de stat (Titlul IV - Capitolul III, art.84, alin.3), cu aceea de "reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membru în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţil de asigurare şi cele financiare", dar şi să încerce să vă salveze imaginea, oricum grav compromisă de ceea ce faceţi, nu numai ca Prim-ministru şi Preşedinte al PSD, ci şi profitând, cu vârf şi îndesat, de aceste funcţii. Preocupat (neobosit, într-adevăr!), deopotrivă de propriile afaceri şi averi, dar şi de "baronii" care se îngrijesc de puşculiţa voastră şi a PSD (şi pe care îi ajutaţi, după puteri, fie scutindu-i de impozite şi taxe, fie creditându-le - prin ordonanţe de urgenţă sau hotărâri de guvern - tot felul de facilităţi, ori luându-le, public, apărarea după câte o vizită de curtoazie, pe moşia lor, a Corpului de Control sau, după o atentă analiză, la ceas de noapte, în sediul din Kiseleff), aţi compromis, domnule Năstase, însăşi ideea de luptă împotriva corupţiei! Prin grija obedientă a domnilor Dorneanu, Gaspar şi Iorgovan, noua voastră declaraţie de avere, domnule Preşedinte - Premier, - declaraţie care, vrând - nevrând, va trebui să apară pe pagina de Internet a Guvernului - nu va mai cuprinde (dacă a cuprins vreodată) operele de artă plastică, mobilierul de artă, antichităţile, piesele numismatice şi filatelice pe care le-aţi achiziţionat din veniturile de bugetar şi din sudoarea muncii voastre la ferma de la Cornu, ale cărei efective de animale şi păsări vor rămâne, şi ele, secrete. Şi totuşi, până la urmă, ce greşeală: publicarea efectivelor de animale şi păsări, producţiile record de lapte şi ouă ale fermei - model Cornu ar fi putut - cine ştie?! - să justifice o colecţie de artă apreciată, în cercurile cunoscătorilor, la aproximativ 2.000.000 dolari. Puteţi fi mândru, domnule Năstase, pentru că - dacă este să dăm crezare afirmaţiilor voastre - deţineţi un patrimoniu artistic cam de aceeaşi valoare cu valoarea vânzărilor de artă de la Casa de licitaţii Alis. Aveţi, domnule Năstase, un viitor asigurat, de ce îl compromiteţi pe cel al românilor, cramponându-vă de o putere pe care o folosiţi doar în interes personal, în beneficiul vostru şi al camarilei voastre de partid şi de stat. Domnule Prim-ministru, aţi ajuns cu grandomania până acolo, încât aţi afirmat: "Dacă vreţi, voi iniţia o lege specială pentru colecţiile mele de artă". Nu, domnule Prim-ministru, nu vrem o nouă lege a lui Năstase pentru Năstase. Noi dorim doar transparenţă şi corectitudine în declararea averilor, în controlul averii demnitarilor, inclusiv a fabuloasei averi deţinute de familia Năstase, pentru ca milioanele de pensionari şi şomeri, care de-abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta, să ştie cine-i conduce, cine s-a înscăunat în fruntea bucatelor. Şi, á propos de lege, domnule Năstase: este în vigoare Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. aţi solicitat, cumva, potrivit legii, declanşarea procedurii de clasare a bunurilor de patrimoniu pe care le deţineţi în proprietate?!? Nu de alta, dar, în conformitate cu prevederile legale (de data asta!), puteţi beneficia de consultanţă gratuită din partea instituţiilor specializate, în scopul păstrării, conservării şi punerii în valoare a acestor bunuri. Dacă întâmpinaţi dificultăţi în soluţionarea solicitării, vă rog să nu ezitaţi să mă contactaţi; vă pot pune la dispoziţie numerele de telefon ale domnului Răzvan Theodorescu, Ministrul Culturii şi Cultelor, precum şi pe ale domnului Radu Stancu, Preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. În legătură cu morala, în legătură cu cine doreşte, într-adevăr, transparenţă în exercitarea demnităţilor publice, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, mă ofer, domnule Prim-ministru, să susţin - din modestele mele resurse financiare de bugetar - publicarea, măcar într-un cotidian central de mare tiraj, a listei cuprinzând efectivele de animale şi păsări pe care le deţineţi la Cornu, operele de artă şi de artă populară, obiectele şi bijuteriile din aur, argint, platină şi pietre preţioase pe care le are în proprietate familia Năstase. Şi, dacă nu ajunge un număr de ziar, putem publica în două episoade, dacă nu cumva va fi nevoie de un supliment cât cartea de telefoane. Publicarea acestei liste ar fi, poate, de natură să convingă asupra faptului că angajarea răspunderii Guvernului în legătură cu pachetul de legi aşa-zis anticorupţie nu este numai o încercare propagandistică, de deturnare a atenţiei opiniei publice din ţară şi din străinătate de la adevărata corupţie şi adevăraţii corupţi care vă înconjoară. Şi, încă ceva, domnule Năstase: sper să nu răspundeţi acestei scrisori deschise, declarând că nu veţi face publică lista deoarece "unii colegi de la diverse grupuri parlamentare" (mai "diverse" decât PSD şi UDMR?!?) v-au sfătuit să nu o faceţi, pentru că s-ar putea să vi se fure tablourile sau răpească găinile! Vă veţi acoperi, încă o dată, de ridicol, aşa cum s-a întâmplat când aţi afirmat "(...) dacă pe Internet este trecută valoarea exactă a contului bancar, există riscul de a oferi o bază de date eventualelor persoane tentate, de exemplu, în răpirea unor membri de familie", adică "devenim complici morali la o astfel de acţiune" (!?!). Ca şi când, cei care vor bifa DA în noua declaraţie de avere, în dreptul rubricii "depozite în valută sau în lei, în ţară sau străinătate, a căror valoare depăşeşte echivalentul a 10.000 Euro" nu ar risca să fie "aflaţi" de răpitori!!! PS. Vă punem la dispoziţie următoarele informaţii suplimentare: -ministrul de interne este membru al cabinetului ce poartă numele Năstase; -prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice se regăseşte în pachetul anticorupţie al aceluiaşi Guvern! PPS. Las la alegerea dumneavoastră, domnule Prim-ministru, cotidianul central în care - sunt convins că sunteţi gata - să vă publicaţi lista, măcar a obiectelor de patrimoniu, până la dezbaterea moţiunii de cenzură care, fie şi numai pentru aspectele la care m-am referit mai sus, ar trebui să ducă la căderea Guvernului Năstase. |
|
||
|
"Industria alimentară românească în cursa pentru integrare europeană" Integrarea în structurile europene presupune, pe lângă armonizarea legislaţiei comunitare, şi transpunerea în practică a actelor normative aprobate, aceasta determinând şi restructurarea sectorului de industrie alimentară. În această situaţie, unităţile din acest sector vor fi evaluate astfel încât, până în anul 2006, cele care funcţionează la parametrii prevăzuţi de standardele europene să fie agreate de Uniunea Europeană. Avantajele care decurg din această selecţie sunt multiple: populaţia din România va cumpăra produse mult mai sigure din punct de vedere al calităţii, deoarece condiţia de igienă este una de bază pentru acreditarea unităţilor de profil; nu în ultimul rând, vom şti ce componente conţin produsele industriei alimentare şi mai ales care sunt acele produse şi unităţi alimentare care atentează la sănătatea cetăţenilor. La acestea se adaugă şi posibilitatea de export în ţările Uniunii Europene. Şi totuşi, şi în acest domeniu, ca şi în multe altele din economia românească, teoria este bine cunoscută şi ştiută, dar aplicarea ei în practică dă destulă bătaie de cap şi oficialităţilor, dar şi producătorilor. În ultimii ani, industria alimentară a cunoscut o dezvoltare rapidă, comparativ cu alte sectoare. Numai că apariţia numeroaselor unităţi nu a atras după sine o creştere a calităţii produselor, prin respectarea regulilor stricte de igienă, aşa cum ar trebui să se întâmple într-un mediu concurenţial. Din cele peste 2.000 de unităţi producătoare de carne şi lapte, până în prezent, au fost evaluate şi au îndeplinit cerinţele un număr foarte mic, doar 40 de unităţi. Unităţile care nu se ridică la standarde europene nu vor fi direct închise. Ele vor primi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească şi vor beneficia de o perioadă pentru remedierea defecţiunilor. Dacă nici după această perioadă, condiţiile de funcţionare şi producţie nu se vor îmbunătăţi, ele vor fi definitiv închise. Problemele speciale pe care le ridică această aliniere la standardele europene al industriei alimentare nu se vor datora unităţilor acreditate, ci tocmai celor care vor fi închise, pentru că nu este prea uşor pentru un producător şi/sau prelucrător de produse alimentare să-şi încheie mica afacere doar pentru că nu îşi îndeplineşte cerinţele europene, în timp ce piaţa proprie poate reprezenta un debuşeu esenţial. În aceste condiţii, caravana produselor alimentare fabricate în condiţii precare de igienă sau cu un conţinut însemnat de aditivi alimentari interzişi se va pune în mişcare, în timp ce personalul sanitar-veterinar, desemnat cu efectuarea controalelor, care este insuficient, să nu poată acoperi întreg arealul de producere şi distribuţie a produselor de industria alimentară. Este imperios necesar, ca pe lângă toate demersurile făcute de forurile de resort pentru alinierea unităţilor din industria alimentară la standardele europene, să fie luate toate măsurile, atât legislative cât şi economice, pentru a putea controla fenomenele care vor decurge din limitarea sau chiar închiderea unităţilor de profil, mai ales pentru cele ce nu îndeplinesc nici măcar condiţiile mediocre de igienă de pe piaţa autohtonă. |
|
||
|
"Colivia" Îmi amintesc cum, nu cu mult timp în urmă, dar şi mai recent, fostele partide aflate la guvernare, precum şi actualele partide aflate la putere, răspândeau teroarea printre cetăţenii României. Ca nişte arhangheli ai infernului, demonizau Partidul România Mare, pe preşedintele Corneliu Vadim Tudor, pe membrii acestui partid, acuzându-i cu neruşinare şi fără nici o probă şi prevestind, precum proorocii falşi, că venirea la putere a PRM-ului ar arunca ţara într-un război intern şi ar izola-o pe plan extern. De la invenţiile cu vânarea celor care au condus ţara, confiscarea averilor, până la procese publice şi execuţii pe stadioane, toate au fost uzitate sub diverse forme, ca declaraţii, instigări, ale unor lideri politici şi ale unor grupuri aşa-zis civice. Nici o vorbă, a tuturor acestor "îngeri căzuţi", despre războiul lor, purtat împotriva poporului român, cu mijloace perfide, dar legalizate de guverne şi parlamente în care au deţinut majoritatea, şi care nu au admis dialogul şi alt punct de vedere decât pe cel propriu. Orice încercare a reprezentanţilor Partidului România Mare de a atrage atenţia asupra unor măsuri abuzive sau neconstituţionale, a fost închisă în "colivia dreptăţii", formată din "zidul tăcerii", realizat prin blocajul şi boicotul mediatic la care a fost şi este supus partidul, din "zidul corupţiei", ridicat de foşti şi actuali demnitari pentru a-şi apăra privilegiile, din "zidul fricii", construit de cei care au cătat marea cu degetul în încercarea de a construi sau iniţia o lucrare şi mereu urmăriţi de fisc sau de omul cu adeziunea de partid, din "zidul terorii", înălţat de cei mulţi şi oropsiţi dar mereu şantajaţi că li se refuză minimul necesar, de la o zi la alta, dat sub cele mai diverse forme, tot din munca lor, toate acestea sub acoperământul injustiţiei statului de tip poliţienesc în construcţie. Deasupra trebuia pusă sabia teoctistului şi construcţia templului era gata. Un templu la care cei slabi şi umiliţi sunt trepte, gratii, mături, gunoaie şi unelte de orice fel. Legea tăcerii, Legea surdului, Legea orbului şi alte asemenea stau la temelia monumentului neamului. Iată că astăzi, cu adevărat, Ţara este în prag de război, unii spun că este în război. Cine sunt cei care au pus pământul şi armele ţării la dispoziţia unor prieteni de conjunctură, căci aşa pot fi numiţi, din moment ce România a "îndeplinit" condiţiile, ştiţi care, doar când este nevoie de ea. Cine spune că România nu mai este izolată, spune că este aliată la un război. Ce este mai înjositor pentru om, decât războiul? Politicienii şi afaceriştii momentului speră să câştige ceva de pe urma războiului, de aceea comandanţii îşi blagoslovesc oştenii, trimiţându-i pe câmpuri de bătaie străine. Că se poate face istorie, pentru ruinele şi morţii altora, se dovedeşte mereu. Dar cât durează cele ridicate pe acestea? Sau contează doar momentul? Câtă mizerie... Ce să înţeleagă ţăranul de la coarnele caprii, că boi nu mai are, despre faptul că, astăzi, în numele dreptăţii şi credinţei, se poartă un război împotriva terorismului, un produs al societăţii care face războiul. Când auzi vorbindu-se de bombe "botezate" cu nume dintre cele mai fanteziste, aruncate în numele dreptăţii, şi la comanda unuia care spune "Dumezeu să ajute ţara şi poporul...", mi se pare că totul este de domeniul absurdului. Ce legătură mai are Dumnezeu cu aceşti "cavaleri ai apocalipsului", alta decât de a-i pedepsi! Dar avem şi noi cavalerii noştri războinici şi viteji, care nu-şi trimit copiii pe front, dar îi plătesc foarte bine pe alţii, ca să ucidă în numele ţării. Şi să construiască, desigur, dacă li se oferă ocazia, peste morminte. România, din promisiunile făcute de aceeaşi alianţă, pe vremea bombardării Belgradului, s-a ales cu praful din norii ridicaţi peste clădirile distruse, nori care au trecut Dunărea, şi cu pagube economice importante. Se pare că unii au profitat de pe urma embargoului, dar acest lucru trebuie spus la ureche. Cine poate crede că România are loc la "reconstrucţia" Irakului şi la recuperarea celor 1,7 mld dolari, este ori un naiv, ori un farseur de mare clasă. Dar banii pentru pregătirea şi dotarea profesioniştilor războiului, se iau de la Sănătate, Învăţământ, Cercetare etc., căci aceştia trebuie să fie sănătoşi şi deştepţi, ca roboţii ucigaşi. În numele păcii. Nimeni nu-şi arogă meritul de a fi "băgat" România în război cu foamea, frica, cu frigul, cu teama zilei de mâine, cu boala, cu cerşitul în lume, cu lipsa de speranţă a tinerilor. Dar guvernanţii de ieri, şi cei de azi, se mândresc cu orgoliul bolnav de a fi trimis soldaţi în Bosnia, în Kosovo, în Angola, în Afganistan şi unde îi vor mai trimite! Cei care au adus oamenii acestei ţări în starea de renunţare şi nepăsare faţă de pământul ei, de fiii ei, de viitorul ei, rămâne să fie descoperiţi cei care construiesc în fiecare zi "colivia dreptăţii". Românii. |
|
||
|
Ajutaţi S.U.A. ! În aceste zile, cele mai importante forţe politice ale mapamondului, cât şi opinia publică mondială, sunt angajate în vii dezbateri prilejuite de intervenţia anglo-americană în Irak. Practic, asistăm la o redimensionare şi restructurare lantentă a organismelor internaţionale, în funcţie de viziunea asupra acestei intervenţii militare, dar şi a războiului în general. Fiecare ţară îşi stabileşte poziţia şi implicarea diplomatică şi militară în funcţie de posibilele avantaje sau dezavantaje economice, politice sau geostrategice. De la începutul acestui conflict, România, prin Guvernul său, a ales o atitudine cel puţin interpretabilă, cu rezultate neconcludente pentru interesele ţării. Uniunea Europeană, prin cele mai avizate voci ale sale, a condamnat poziţia Guvernului României, în totală neconcordanţă cu mesajul său. Ne exprimăm dorinţa de a face parte din marea echipă a comunităţii europene, dar facem gesturi care nu sunt, în nici un caz, "de echipă" şi care ne vor ţine poate mult timp pe banca de rezervă. Declanşarea războiului asupra Irakului a produs nelinişte şi îngrijorare în rândul opiniei publice internaţionale şi a atras, la scurt timp, un puternic val de reacţii critice în întreaga lume. Reacţii justificate, chiar şi numai din perspectiva încălcării cu bună ştiinţă a Cartei Naţiunilor Unite. Numai câteva state şi-au exprimat deschis susţinerea pentru această intervenţie militară, printre care, din nefericire, şi România. s-a trecut la rezolvarea crizei irakiene în forţă, fără o decizie a Consiliului de Securitate, forul legitim de asigurare a sistemului securităţii internaţionale. Prin acest război conceput şi provocat de interese americane, SUA îşi creează, din păcate, în mod artificial, nu numai inamici, dar şi antipatii în toate colţurile lumii. Au loc valuri de manifestaţii pacifiste pe toate meridianele, au loc demonstraţii antirăzboi în toate oraşele americane. La două ore după expirarea ultimatumului acordat liderului irakian, Saddam Hussein, preşedintele american George W.Bush a ţinut un discurs televizat în faţa poporului american, pentru a anunţa începerea "luptei împotriva inamicului ce nu ştie regulile războiului", adăugând: "noi ne vom apăra libertatea, îi vom apăra pe ceilalţi şi vom triumfa". Nu cred că oamenii pot fi apăraţi omorându-i! Nu cred că vor fi foarte fericiţi primind libertatea de a se înălţa spre ceruri. Este foarte greu să găseşti argumente pentru această intervenţie militară, cu atât mai puţin cel al instaurării unui regim democratic. Nu vreau să dau exemple, dar sunt ţări pe Terra cu regimuri cu mult mai nedemocratice care nu sunt în vizorul intereselor americane de promovare a democraţiei. De ce oare?... Nu am găsit răspuns în nici una din intervenţiile responsabililor americani. Asistăm la o aventură cu urmări imprevizibile, în care dreptul forţei se substituie forţei dreptului. Agresiunea săvârşită împotriva Irakului atentează la dreptul nu numai al unui stat, ci al popoarelor la independenţă, libertate şi autodeterminare. Dreptul la autoapărare al Irakului este intim legat de preexistenţa atacului armat al SUA, adică de anterioritatea actului de agresiune în raport cu autoapărarea. Carta ONU consfinţeşte "dreptul inerent de autoapărare", făcând din anterioritatea atacului armat o condiţie sine qua non a naşterii acestui drept. El nu se poate pretinde decât de statul împotriva căruia un alt stat a iniţiat un atac armat. Carta ONU califică agresiunea drept crimă împotriva păcii internaţionale, comiterea ei atrăgând răspunderea internaţională, fără a putea fi aduse justificări de ordin politic, economic sau militar. Ideea de reglementare paşnică a divergenţelor dintre state, opusă aceleia de violenţă, apare din cele mai îndepărtate timpuri ca o statornică năzuinţă a omenirii, afirmându-se treptat şi tot mai mult, la început sporadic, pentru a lua forma unor convingeri materializate, în acorduri şi convenţii internaţionale, iar pe de altă parte într-un principiu fundamental, cu valoare universală, principiul reglementării paşnice, consacrat în Carta ONU. Şi acum, ca şi în cazul primului şi celui de-al doilea război mondial, s-a contat pe un război de scurtă durată, pentru ca în final previziunile optimiste să fie infirmate de desfăşurarea ulterioară a acţiunilor militare care s-au soldat cu pierderea a zeci de milioane de vieţi omeneşti. Referitor la durata acestui război, analiştii occidentali ne avertizează că "în cazul în care acesta se va prelungi, economia românească va suferi efecte negative semnificative", iar unii economişti români estimează că "România ar putea pierde, numai în zona ţărilor arabe, peste două miliarde de dolari". Pe măsură ce lupta pentru ilegalizarea războaielor de agresiune se materializează în norme juridice, ideea sancţionării persoanelor oficiale, care, în calitate de organe ale statului, ordonă săvârşirea de crime internaţionale, ar trebui pusă în prim plan. Prin acest război al ambiţiilor, ideea de legalitate internaţională a fost pulverizată. El va lăsa lumea mai nesigură. Istoria va consemna conflictul la care asistăm ca un moment de rătăcire, o clipă în care se pulverizează ideea de drept şi democraţie internaţională. Indiferent de rezultatul războiului, există, în afara pierderilor colaterale în care, spre exemplu, îl putem plasa pe Tony Blaire, un singur cert pierzător: poporul american. Chiar dacă drapelul american va flutura nestingherit pe un petic de pământ din Orientul Mijlociu şi canistrele de carburanţi vor fi mai pline, americanii vor fi supuşi pe nedrept oprobiului opiniei publice internaţionale şi stigmatizaţi ca jandarmi universali. Demersul meu este acela al unui admirator al Naţiunii eroice Americane, care doreşte să se găndească întotdeauna la poporul american ca un reprezentant al democraţiei autentice şi ca un prieten al poporului român. Atât România cât şi alte ţări care doresc fericire şi prosperitate pentru Statele Unite ale Americii, mai mici sau mai mari, trebuie să încerce, prin mijloace diplomatice, să determine schimbarea de atitudine a acesteia. Să ajutăm împreună SUA, spre binele ei!... |
|
||
|
Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu: De curând, au început mişcări sindicale în diferite sectoare de activitate, pornind de la profesori, medici şi cadre sanitare, salariaţi de la societăţi comerciale care se trezesc în afara promisiunilor electorale ale PSD şi a celor doi ani de pretinsă protecţie socială. Este un fapt real că economia românească a fost stoarsă de afacerişti pesedişti, a fost vlăguit bugetul de stat, a fost prăduit bugetul fondului asigurărilor sociale de sănătate, dar s-au asigurat resursele pentru ministerele producătoare de comisioane grase şi imediate. Cu toate acestea, se constată cinismul şi suficienţa unor miniştri care au demonstrat că sunt incompetenţi, că execută comenzi pe care habar nu au să le gestioneze. Chimista Ecaterina Andronescu, abramburica învăţământului românesc, se sclifoseşte invocând motive peste motive, care sunt coerente numai în mintea dumneaei, dar învăţământul este din ce în ce mai mult o afacere pesedistă, proastă. Internista Daniela Bartoş a reuşit să-şi pună în cap toată lumea medicală pentru improvizaţiile pe care le experimentează în dispreţul stării de sănătate a populaţiei, care aleargă după medicamente şi locuri în spitale pe cale de desfiinţare. Cooperatoarea mică şi mijlocie, Silvia Ciornei, care nu ştie de ce se află în Guvern, pentru falimentarea întreprinderilor mici şi mijlocii, sau pentru furtul averii cooperaţiei, sau pentru sporirea birocraţiei. Dracula turismului românesc, Dan Matei Agathon, a supt banii contribuabililor de la Fondul de Dezvoltare Turistică Sighişoara, a dansat prin crame, a efectuat croaziere din comisioanele privatizărilor prietenoase şi acum urmăreşte drumul oaselor. Inginerul financiar Mihai Tănăsescu echilibrează bugetul de stat cu artificii în detrimentul oamenilor. Nu mai finanţează fondul asigurărilor de sănătate cu volumul aferent pensionarilor, prin Casa de pensii; cu sumele respective, nu măreşte pensiile, dar micşorează fondurile financiare ale sistemului de sănătate. Acelaşi ministru patronează teroarea fiscală în judeţele ţării, incompetenţa şi încurajează indisciplina financiară pentru a permite încasarea de comisioane. Se vede, fără nici un fel de efort intelectual sau analiză profundă, că acest Guvern este lipsit de viziune şi coerenţă, improvizaţia fiind caracteristica unei guvernări dezastruoase. Analizele politice efectuate de PSD încearcă să scoată în evidenţă existenţa unui partid care, sub percepţia unei unităţi de nezdruncinat, este supravieţuitor temporar al măcinării de interese de afaceri oculte. Am asistat la jocul mediatic al PSD-ului care estompa corupţia în care se zbate, cu o pretinsă iniţiativă politică de luptă împotriva corupţiei. Indiferent ce va spune preşedintele PSD şi prim-ministru şi preşedinte vânător şi colecţionar vestit de artă şi bijuterii, adevărul este acela pe care-l trăiesc oamenii: sărăcire generalizată, în ciuda programelor de asistenţă socială electorală, trafic cu fonduri bugetare în folosul baronilor centrali şi locali, accentuarea stării de înstrăinare în propria ţară, scăderea natalităţii ca un reflex al lipsei de speranţă. Problema corupţiei a devenit prioritară pe agenda politică şi a populaţiei, tocmai pentru că a atins cote inimaginabile prin patronarea acesteia de partidul - guvern - stat PSD - Adrian Năstase. Toţi putem fi de acord că fenomenul corupţiei se regăseşte în toate statele şi că a fost prezent în România şi după 1989, dar explozia corupţiei a început din 2001. Este evident că cei care au stimulat creşterea corupţiei nu pot fi şi cei care o vor diminua, conform proverbului "corb la corb nu-şi scoate ochii". suntem nedumeriţi de tupeul pesedist care aruncă cu lăturile guvernării în PNL, pe care-l recunoaşte astfel ca cel mai important partid de opoziţie şi un real pericol la viitoarele alegeri. Nu putem cere cuiva să dea ceea ce nu este capabil, dar bunul simţ elementar ar fi necesar să fie aşezat la baza relaţiilor publice. Problema corupţiei este a României, nu a unui partid sau altul, dar, dacă un partid corupt ca PSD, aflat şi la putere, încearcă să legalizeze corupţia, atunci PNL va lupta, cu toate mijloacele parlamentare şi politice, pentru a obliga Guvernul să ia măsuri pentru diminuarea corupţiei. Ceea ce nu înţelege PSD este faptul că propaganda nu îşi mai produce efecte şi că cetăţenii pricep că sunt manipulaţi, celelalte partide politice parlamentare având datoria să desconspire demagogia şi falsitatea anticorupţiei pesediste. Este evident, pentru toată lumea, că cei mai bogaţi politicieni sunt baronii centrali şi locali ai PSD, asta însemnând că social democraţia de partid şi de stat a sărăcit marea majoritate a populaţiei pentru îmbogăţirea conducătorilor şi acoliţilor pesedişti. De aceea apreciez că se impune ca PSD-ul şi reprezentanţii săi să declare oficial şi public ce averi au acumulat de la preluarea puterii şi până în prezent. Dacă lupta împotriva corupţiei este sinceră, atunci să se înceapă cu declararea avuţiilor şi numai după ce se va verifica în mod independent legalitatea averilor mulţilor baroni, PSD să iasă pe scenă şi să ceară iertare românilor pentru viaţa grea pe care le-a creat-o şi să ne lase în pace pentru totdeauna. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Săptămâna trecută, am expus în faţa dumneavoastră situaţia de criză în care se află Uzina mecanică Cugir, situaţie creată în urma managementului defectuos practicat de vechile conduceri din 1996 până în 2000. După ce am solicitat şi studiat raportul privind debitele din unele relaţii contractuale din această perioadă, uimirea faţă de o situaţie de neimaginat, stupefacţia faţă de nişte sume de bani manevrate nu se ştie cum m-au determinat să reduc declaraţia de astăzi doar la anexarea acestui studiu, cuvintele fiind mult prea puţin relevante pentru expunerea acestui caz, cel puţin ciudat. Manifest însă curiozitatea privitoare la explicaţiile pe care PNL Alba, prin celebrul său birou de presă, ni le-ar putea oferi, motivări datorate în special cetăţenilor din Cugir. Informare privind debitele din unele relaţii contractuale dezavantajoase în perioada 1994 - 2001 şi persoanele răspunzătoare În urma unui management defectuos preferenţial şi neglijent prestat de fostele conduceri ale S.C UM Cugir SA din anul 1994 şi până în anul 2002, societatea a ajuns, la această dată, să fie debitoare către diverşi parteneri cu sume ce totalizează peste 33 miliarde lei, aproximativ 1.000.000 dolari, provenite din penalizări câştigate de câteva societăţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi contracte neavantajoase. Vă prezentăm defalcarea sumei totale de 33.160.848.981 lei calculată la un curs de referinţă de 33.000 lei/dolar, persoanele care au fost implicate în relaţiile contractuale pentru câteva cazuri mai importante cu societăţile: 1.SC Kredit AS Slovacia Persoane răspunzătoare: -Bordean F., fost director general; Secaşiu M., fost director economic; Nicuşor Mihai, fost director general; Iulius Czeiner, fost inginer. Aprovizionarea cu 75.000 motoare electrice Suma revendicată 256.000 dolari penalizări Sentinţa nr.314/24 noiembrie 2000 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României rămasă definitivă. Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr.98/2000. C.A. trebuia să stabilească persoanele care nu au respectat contractul. Există protocol prin care SC Cugir SA s-a obligat să achite 8.000 - 10.000 dolar lunar. La această dată, împotriva persoanelor răspunzătoare nu se mai poate lua nici o măsură, cu atât mai mult cu cât în 2001, prin referat către Romarm Bucureşti, emis de Oficiul Juridic în 23.03.2001 şi referat nr.118/11.09.2001, cazul a fost adus la cunoştinţă şi nu s-a dispus nici o măsură. 2.Interex KFT Ungaria Persoane răspunzătoare: Bordean F., Secaşiu M. Contract cu motoare pentru maşini de spălat 6.000 buc aflate şi acum în stoc, contract cu maşini de spălat în contrapartidă nerealizat. Bordean Florin, prin propria decizie, a renunţat la aprovizionarea cu motoare producţie indigenă, în favoarea unui contract nr.7/95 (anexa 8) şi nu a respectat obligaţia contractuală. Suma revendicată 80.000 dolari, sentinţa este definitivă şi irevocabilă. La această dată, împotriva persoanelor răspunzătoare, nu se mai poate lua nici o măsură. 3.SC Sogena SRL Italia Persoane răspunzătoare: Bordean Florin, Secaşiu Maria, Andreea Ciocan, Faur Emil, Opincariu Ioan, Schneider Mihaela, Paşca Mihai. Obiectul contractului 4.000 încălzitoare cu gaz aprovizionate prin comisionar Trandafir Vasile. Suma revendicată 268.000 dolari marfă neridicată Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr.87/25.01.2000, admite cererea reclamantei şi obligă societatea noastră să plătească 268.000 dolari. Dosarul s-a judecat la Curtea Supremă de Justiţie Bucureşti, termen 28.02.2003, recurs respins, nemotivat până la această dată. În acest caz, domnul Trandafir Vasile se substituie societăţii, la care pretinde că este împuternicit, şi solicită ca sumele să fie virate în contul personal la diferite bănci sau să-i fie virate prin executorul judecătoresc, în mod ilegal, în aceste conturi, comiţând, în acelaşi timp, o evaziune fiscală. Litigiul a fost făcut cunoscut Ministerului Justiţiei la data de 27.08.2001, prin Memoriul nr.38255, răspuns evaziv "Memoriul a fost transmis la Curtea Supremă de Justiţie, pentru a fi avut în vedere la soluţionarea cauzei". În anul 2003, a fost înaintată adresa nr.113/ADG, personal doamnei Ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu, prin care se trage "un veritabil semnal de alarmă privind existenţa posibilităţii ca S.C. UM Cugir SA - societate cu capital integral de stat, să fie păgubită în favoarea unei persoane fizice care a emis pretenţii neîntemeiate şi să fie obligată la plata unei sume considerabile, aproximativ 10.000.000.000 lei pentru o marfă care nu i-a fost livrată, considerând că emiterea unei hotărâri definitive în acest sens reprezintă o gravă eroare juridică". Un memoriu a fost înaintat şi la Ministerul Industriei şi Resurselor, domnului secretar de stat general Decebal Ilina, ca răspuns la Informarea domnului Trandafir adresată primului-ministru al României, Adrian Năstase. Din analiza dosarelor în care este implicat Trandafir Vasile, se desprinde ideea unei posibile înţelegeri cu persoanele care au semnat contractele de comision şi celelalte acte adiţionale prin care S.C. Cugir se obligă la plata de penalizări de întârziere, înţelegeri ce se materializează acum, când se plătesc toate penalizările în favoarea domnului Trandafir. De menţionat că S.C. Cugir SA a fost nevoită să efectueze cheltuieli de judecată în sumă de peste 165 milioane lei pentru promovarea recursului pe care l-a pierdut. 4. Un exemplu, S.C. Sigma Conservice SRL administrator Trandafir Vasile. Contractul de comision încheiat în 10.12.1995, fără număr şi neînregistrat la S.C. Cugir SA, a fost folosit abia în 29.01.2001, când, pe baza unei sentinţe civile nr.88/2000, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia din contul S.C. UM Cugir SA BCR Cugir a reţinut 16.000 dolari cu titlu de executare sentinţă civilă nr.284/29.01.2001 şi pe care i-a virat într-un cont indicat de Trandafir Vasile. Contractul a fost semnat de Bordean F., Secaşiu M. şi Romoşan E. Cauza s-a judecat la Curtea Supremă de Justiţie Bucureşti în anul 2003, recursul a fost admis, urmează ca S.C. Cugir SA să facă demersuri pentru recuperarea sumei de 16.000 dolari, bineînţeles, cu alte cheltuieli de judecată. 5. S.C. LEX COM PROD SRL Bucureşti administrator Trandafir Vasile care, profitând de naivitatea directorului Bordean F., Secaşiu M., director economic şi Romoşan Elena, jurist, le trimite un contract-cadru de comision nr.001/5 din 5.11.1996 pe care cei mai sus amintiţi îl semnează fără să comenteze şi nu-l înregistrează la S.C. UM Cugir SA, contract-cadru de care face uz numitul Trandafir Vasile, pentru a obţine abia în anul 2001, prin sentinţa civilă nr.10/CA/2001, suma de 20.699 dolari. a existat, în baza acestei sentinţe civile, sechestru asiguratoriu pe autoturismele Societăţii - CIELO, IVECO şi MERCEDES, s-au plătit conform unui protocol cu executorul judecătoresc lunar 100.000.000 lei în contul domnului Trandafir, până la acoperirea integrală a debitului, a fost înaintat recurs la Curtea Supremă de Justiţie Bucureşti, care a fost admis, urmând ca S.C. UM Cugir să facă demersurile necesare pentru întoarcerea, executării bineînţeles cu alte cheltuieli de judecată. În acest dosar, au fost implicaţi şi Opincariu Ioan şi Schneider Mihaela, care, prin adresa nr.1770/12.02.1999, comunică personal domnului Trandafir Vasile acceptul de a i se deconta comisionul la nivelul maxim de 5% din valoarea facturilor comisionate, adresă cu care a fost câştigat procesul în prima instanţă. În condiţiile în care domnul Trandafir Vasile a vândut sau a desfiinţat societăţile amintite (SIGMA, LEX COM PROD), iar S.C. Sogena este declarată în faliment, conform adreselor primite de la Ambasada Italiană, chiar dacă S.C. UM Cugir SA ar câştiga în instanţă, nu mai are împotriva cui să se îndrepe şi, ca urmare, nu există certitudinea recuperării sumelor care au fost virate în contul domnului Trandafir. Important de remarcat este faptul că, în cauză cu S.C. Sigma şi S.C. LEX COM PROD, societăţi la care asociat este Trandafir Vasile, la Curtea de Apel Alba aceste litigii comerciale au fost judecate de acelaşi complet de judecată ca şi în cauza privind S.C. Sogena Italia, respectiv: Tiberiu Peter, judecător; Marieta Florea, judecător, care a respins apelul promovat de S.C. UM Cugir SA, prin pronunţarea unor decizii nelegale şi netemeinice, dovadă fiind faptul că instanţa supremă a casat hotărârile pronunţate în cauză cu S.C. Sigma şi S.C. LEX COM PROD şi, prin urmare, au fost respinse acţiunile comerciale promovate de aceste două societăţi. Facem referire la componenţa completului de judecată, existând prezumţie de influenţare a actului de justiţie, întrucât cauza cu S.C. LEX COM PROD a fost amânată pentru 4 termene de judecată, din aprilie 2001 în iulie 2001, aşteptându-se, credem noi, schimbarea completului de judecată, care s-a produs la al parulea termen şi care a fost compus din aceiaşi judecători Tiberiu Peter şi Maria Florea. 6. S.C. Cerna PROD SRL Deva Persoane responsabile: Atanasiu Teodor, Faur Emil, Pleşa Cornel, Schneider Mihaela. Sumă de recuperat 351.383.709 lei marfă ridicată de societatea amintită de la Contim Timişoara în anul 1999, în numele S.C. UM Cugir SA şi neachitată. Societatea Cerna Prod a fost declarată în faliment. S.C. UM Cugir SA s-a înscris la masa credală, urmând să recupereze suma în anul 2003, după 4 ani. 7. S.C. SIVA MOB Sebeş Persoane răspunzătoare: Opincariu Ioan, Faur Emil, Schneider Mihaela, Mihai Nicuşor, Pleşa Cornel, Atanasiu Teodor. În cauză fiind contractul de închiriere a secţiei de producţie din Sebeş, pierderea pentru societate este de peste 3.893.000.000 lei, prin închirierea secţiei pentru 4.630 DM pe lună, inclusiv T.V.A., faţă de 11.077 USD pe lună, cât era normal, iar pentru mijloacele fixe lăsate în custodie şi care erau în funcţiune nu s-a stabilit o chirie şi nici nu s-a stabilit starea tehnică la data predării în custodie a mijloacelor fixe, creînd posibilitatea descompletării şi utilizării mijloacelor fixe de către custode, lucru ce s-a şi întâmplat. A fost sesizată poliţia, pentru a face verificări legate de posibile infracţiuni comise de cei implicaţi în acţiunea de închiriere a Secţiei Sebeş şi Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale. Oficiul Juridic a iniţiat procedura de reziliere a contractului cu S.C. SIVA MOB. 8. SPAŢIU SERVICE BAIA MARE Persoane răspunzătoare: Faur Emil; Schneider Mihaela; Opincariu Ioan; Atanasiu Teodor. În fapt, SC U.M.CUGIR SA a cumpărat un spaţiu comercial situat în Baia-Mare de la Primăria Baia-Mare care a fost cedat în favoarea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată pe baza unui contract de cesionare fără a se încasa nici un venit, deşi preţul de vânzare prevăzut în antecontractul nr.200089 din 26.05.2000 era de 710 milioane lei. împotriva persoanelor răspunzătoare a fost depusă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba. 9. Facturi neîncasate, debitori incerţi şi insolvabili Acest aspect este legat de aprobările date de diferite persoane din fostele conduceri pentru desfacerea maşinilor de spălat automate prin diferite societăţi comerciale din ţară. Prin aprobări date pentru plata mărfii ridicate după 30 zile de la livrare, fără a verifica bonitatea clienţilor, s-a ajuns ca 113 societăţi comerciale din ţară să nu mai plătească maşinile de spălat ridicate. Oficiul Juridic a acţionat în judecată aceste societăţi care sunt declarate de instanţă în faliment sau insolvabile, ca urmare, suma de 7.426.919.711 lei este imposibil de recuperat în întregime, cel mult într-o proporţie infimă. Vinovate se fac persoanele care s-au perindat la Serviciul Desfacere, care au dat aprobările respective, persoane care la această dată nu se mai află în unitate. Faţă de cele prezentate pe baza datelor din documentele verificate se desprinde ideea că persoanele care au ocupat funcţii de conducere în cadrul SC U.M.CUGIR SA, şi nu numai acestea, din anul 1994 până în anul 2002 au dat dovadă de incompetenţă în administrarea societăţii, urmărind interese personale şi de grup, ca dovadă foştii directori sunt plecaţi din unitate, ajungând directori la firme private, ca domnii Faur Emil şi Mihai Nicuşor, alţii ajungând preşedinţi de partide politice la judeţ, ca domnul Atanasiu, iar alţii continuă activitatea la SC CUGIR SA, ca Schneider Mihaela, Secaşiu Maria, Pleşa Cornel, Andreea Ciocan, asistând pasivi la eforturile actualei conduceri de a achita debitele cauzate de ei în perioada cât au ocupat funcţii de conducere. Oficiul juridic: şef birou C.F.G. jurist Savin Ion ; ec.Stupariu Vasile |
|
||
|
Vă mulţumesc tuturor şi vă urez, în continuare, o zi bună. |
||||
![]() |





