Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonchescu, Constantin Niţă şi Borbely Ladislau, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Începem şedinţa de intervenţii.

Dau cuvântul domnului deputat Iosif Armaş. Va urma domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Iosif Armaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să mă refer, în intervenţia mea de astăzi, la moţiunea de cenzură "Mafia sufocă România", iniţiată de partidele din opoziţie, dezbătută în Parlament, după cum se ştie, în cursul zilei de ieri.

Fără îndoială, moţiunea de cenzură reprezintă un instrument democratic, la fel ca şi asumarea răspunderii guvernamentale. Rolul opoziţiei este, după cum se ştie, să amendeze activitatea Executivului, dacă este cazul şi dacă acest lucru serveşte interesul populaţiei.

Moţiunea de cenzură a PRM, PD şi PNL împotriva pachetului de legi anticorupţie a creat o situaţie fără precedent pe scena politică românească, pentru că opoziţia parlamentară se opune, printr-o moţiune de cenzură, unei legi aşteptată de multă vreme de către populaţie, şi acest lucru trebuie să dea de gândit.

Chiar doreşte opoziţia eradicarea corupţiei? Din textul propriu-zis al moţiunii şi din felul în care au decurs dezbaterile, s-a văzut clar cine luptă împotriva corupţiei şi cine se opune acestui lucru.

Din altă perspectivă, în mod paradoxal, mulţi dintre liberalii şi democraţii care au fost deseori atacaţi în revista "România Mare", faptul poate fi dovedit, au ajuns, acum, să-şi pună semnătura pe un text de aceeaşi factură ca şi un articol publicat în săptămânalul menţionat. Ştiu că unii dintre liberali au refuzat, totuşi, să semneze textul cu pricina, iar aceştia merită toată stima pentru verticalitatea poziţiei lor.

Este cel puţin surprinzător faptul că PD şi PNL, două partide care se pretind oneste şi democrate, cel puţin în declaraţii, au semnat textul moţiunii. Surprinzător, pentru că, vreme de mai bine de doi ani, cât s-au scurs de la alegerile din noiembrie 2000, PNL şi PD au încercat, şi uneori chiar au izbutit să acrediteze ideea că reprezintă aşa-numita opoziţie democratică. Nu contează cine votează moţiunea, ci stilul în care a fost redactată. În fond, moţiunea de cenzură a opoziţiei nu reprezintă altceva decât un şir de acuzaţii defăimătoare, lipsite de orice dovezi, o pleiadă de acuzaţii aruncate de-a valma, făcute sub acoperirea imunităţii parlamentare, la adresa Guvernului PSD, şi care nu mai are nimic de-a face cu exerciţiul democratic al unei moţiuni de cenzură.

Demersul PNL şi PD este cu atât mai ciudat cu cât discursul politic al celor două formaţiuni a fost, aproape de fiecare dată, pe deplin argumentat, iar limbajul decent pentru clasa noastră politică. Ciudăţenia constă în faptul că, la începutul guvernării PSD, liberalii au încheiat, cu partidul de guvernământ, un protocol menit să izoleze PRM, iar PD, chiar dacă nu a semnat nimic, a promis că nu va colabora cu PRM. Acestea nu sunt altceva, după cum s-a dovedit, decât promisiuni deşarte.

Fără îndoială, reprezentanţii celor două partide au pornit pe un drum care nu le face cinste şi datorită căruia se vor confrunta, în viitorul apropiat, în mod aproape sigur, cu o gravă pierdere de imagine. Cât de credibil mai poate fi, acum, mesajul PD şi PNL? Dar cel mai grav lucru este, în opinia mea, faptul că, prin semnarea moţiunii, cele două partide au legitimat discursul calomnios. Indiferent de motivaţiile invocate, scuze se pot găsi oricând, PD şi PNL au comis o gravă eroare politică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Nicolae Leonăchescu. Va urma domnul Florin Iordache.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Onorat auditoriu,

Se împlinesc, în aceste zile, 84 ani de când, în noaptea de 4 aprilie 1919, a fost martirizat şi ucis cu bestialitate eminentul avocat român Nicolae Bolcaş din Beiuş.

Îndeplinim o datorie de onoare în a reaminti, pentru cei care ne ascultă, figura luminoasă a marelui patriot român şi în a arăta condiţiile dramatice în care monştrii cu chip de om i-au luat viaţa.

În dimineaţa zilei de 21 martie 1919, Bela Kuhn a declarat Republica Sovietică Ungară şi a instaurat dictatura. Agentul Moscovei, acest "maior Sebastian" şi-a început opera prin dezlănţuirea terorii şi prin invadarea teritoriului românesc.

Bela Kuhn a avut discipoli bine instruiţi care au început opera de sovietizare în Ardeal prin uciderea românilor.

Căpitanul ungur Kalman Verböczy, un alcoolic învederat, a ridicat în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919, de la casele lor din Beiuş, pe Ioan Ciordaş, prefect al judeţului Bihor, şi pe avocatul Nicolae Bolcaş, curajos apărător al românilor oprimaţi.

I-au dus în comuna Lunca, lângă Vaşcău, la 20 kilometri de Beiuş. Acolo au fost maltrataţi şi obligaţi să-şi sape singuri groapa. Li s-a tăiat nasul, braţele le-au fost sfărâmate, li s-au scos ochii şi li s-au înfipt baionetele în gură până au ieşit prin ceafă.

Au fost aruncaţi în groapă de vii, unul peste altul. La reîntoarcerea armatelor române, trupurile celor doi patrioţi români au fost exhumate; în mâinile lor crispate cei doi martiri au strâns bucăţi de pământ, ca dacii!

Justiţia română s-a ocupat de caz şi a dat verdictul.

În urma unui proces răsunător, unii dintre făptaşii oribilului asasinat şi-au primit pedeapsa juridică la 20 iunie 1925.

A rămas judecata necruţătoare a istoriei şi în ea se înscrie şi intervenţia noastră. Pentru ce a fost necesară o asemenea barbarie, în numele socialismului de tip rusesc? Pentru ce li s-au zdrobit capetele şi creierele lor au fost amestecate cu păr şi oase?!

Nicolae Bolcaş a fost un intelectual român de mare anvergură, curajos şi greu de contrazis în argumentaţia sa pe tema drepturilor fundamentale ale poporului român. Un om demn, cinstit şi generos, neînfricat, a cărui fiinţă a fost învăpăiată de un puternic sentiment de patrie. Face parte din galeria marilor patrioţi ardeleni care îşi iubesc ţara până dincolo de moarte şi lasă în urma lor un zguduitor mesaj de comportament uman superior!

Nicolae Bolcaş s-a născut la Remetea în ziua de 24 noiembrie 1882, şi mama sa, Maria, l-a adus la Beiuş, împreună cu Gheorghe, cel de-al doilea fiu al său. Nicolae a ajuns avocat vestit şi doctor în ştiinţele juridice.

În anul 1912 şi-a deschis biroul de avocatură din Beiuş, afirmându-se ca un luptător de elită pentru apărarea românilor. A fost ucis în vinerea Patimilor, dimineaţa, pe întuneric, la ora trei şi jumătate, când forţele răului se dezlănţuie!

Ura naşte monştri care chinuie lumea!

Ceea ce a urmat se cunoaşte.

La 4 august 1919, armata română a intrat în Budapesta.

Ucigaşul Bela Kuhn s-a refugiat la stăpânii săi de la Moscova şi a fost unul dintre şefii Kominternului, alături de cunoscutul Georg Lukacs, fiul bancherului Josef Löwinger.

La coşul de gunoi al istoriei, Republica Sovietică Ungară a ajuns inevitabil pentru că şi-a marcat existenţa prin crime la adresa românilor.

În memoria lui Nicolae Bolcaş, o stradă din Beiuş îi purta cândva numele! Cum i s-o fi spunând astăzi?! Monumentul Ciordaş - Bolcaş a fost dărâmat în 1948 şi în perioada 1992 - 1994 s-a construit unul nou.

Figura luminoasă a patriotului român Nicolae Bolcaş trebuie să-şi ocupe locul în patrimoniul nostru de personalităţi. Chipul său martirizat merită să figureze pe catapeteasma Catedralei Neamului, ca un îndemn către cei care vor veni, ca şi ei, la rândul lor, să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii.

Spunem toate acestea şi pentru ca cei care ne judecă astăzi să constate că printre noi se află un alt mare patriot ardelean, avocatul Lucian Augustin Bolcaş, liderul Grupului Parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor, reprezentant de seamă al aceleiaşi linii genetice.

Nu ai cum să-l scoţi pe Lucian Bolcaş din şirul patrioţilor neamului său!

Dacă prestaţia parlamentară a lui Lucian Bolcaş este aceea a unui intelectual de marcă şi a unui mare patriot, asta se datorează responsabilităţii sale faţă de moştenirea ideatică a martirului Nicolae Bolcaş, ilustrul său înaintaş.

Cu aşa români, lupta noastră pentru viitor nu este pierdută, indiferent de numărul internaţionaliştilor sau globaliştilor de toate culorile.

Vă mulţumesc!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Florin Iordache. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Motivul prezenţei mele în faţa dumneavoastră, în această dimineaţă, a fost determinat de recenta moţiune de cenzură iniţiată de opoziţie. A iniţia o moţiune de cenzură pentru o lege este o practică bine cunoscută deja în Parlament. Mai bizari pentru mine sunt semnatarii acestei moţiuni, o coaliţie împotriva firii, din punctul meu de vedere. Este primul Guvern din '90 încoace care are tăria să-şi asume răspunderea cu o lege aşteptată de toţi şi i se răspunde cu o moţiune. În plus, două din partidele semnatare au fost consultate până la apariţia acestui proiect de lege, iar al treilea s-a abţinut.

Deranjează faptul că stabileşte foarte clar conflictul de interese, incompatibilităţile, transparenţa financiară sau faptul că această lege a fost propusă de Guvernul PSD, în timp ce opoziţia, cât timp a fost la guvernare, nu a făcut nimic în acest sens? În declaraţiile partidelor semnatare ale moţiunii, acestea se declară împotriva corupţiei, însă propun altceva. De aici şi până la a acuza Guvernul de eşecul din meciul cu Danemarca, nu a fost decât un pas. În loc să se aprecieze că acest Guvern a fost singurul care a sesizat că trebuie făcut ceva şi pentru stadionul "Lia Manoliu", este acuzat că nu creşte iarba. Este normal, în aceste condiţii, să ne aşteptăm ca, din lipsă de imagine, din partea opoziţiei, să se lanseze şi alte moţiuni la fel de ridicole şi cu acelaşi deznodământ în care, la vot, se înregistrează mai puţini semnatari decât cei care au semnat moţiunea.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Damian Brudaşca. Va urma domnul deputat Puiu Haşotti.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "PSD, adevăratul partid extremist al României".

În 21 martie a.c., în cadrul întâlnirii trimestriale a Comisiei consultative a judeţului Cluj, senatorul PD Iuliu Păcurariu a afirmat, în prezenţa conducerii Prefecturii, a Consiliului judeţean, a primarilor din municipiile, oraşele şi comunele judeţului, a şefilor serviciilor descentralizate, precum şi a parlamentarilor, că în anul 2000, imediat după încheierea alegerilor locale, PDSR, la iniţiativa domnului Ioan Rus, prim-vicepreşedintele filialei Cluj, au fost invitaţi la sediul firmei Mercedes liderii tuturor partidelor politice reprezentate în Consiliul local şi în cel judeţean, cu excepţia PRM. Cu acel prilej, s-au pus bazele la ceea ce, mai târziu, se va numi "monstruoasa coaliţie".

Senatorul Păcurariu a declarat, de asemenea, că domnul Ioan Rus a cerut participanţilor să-şi unească eforturile pentru a bloca activitatea Primăriei municipiului Cluj-Napoca şi a nu permite domnului Gheorghe Funar, reales ca primar, nici să-şi îndeplinească mandatul şi, pe cât posibil, nici să-l încheie.

Reamintim că domnul Gheorghe Funar a fost reales ca primar al municipiului Cluj-Napoca, de către electorat, cu respectarea deplină a legii şi a principiilor statului de drept. Iniţiativa domnului Ioan Rus intră sub incidenţa Codul penal, care sancţionează orice asociere în vederea subminării ordinii constituţionale şi a statului de drept.

Cele întâmplate la Cluj-Napoca nu reprezintă un caz singular. Folosind mijloace specifice dictaturii şi statului poliţienesc, după alegerile din 2000, PDSR a trecut, în toată ţara, la subminarea activităţii primarilor aleşi pe alte liste de partid. Recurgând la presiuni, ameninţări, şantaje şi implicând instituţiile apolitice ale statului, cum ar fi Garda Financiară, Poliţia, Justiţia, în scopuri de partid, PDSR şi-a sporit numărul aleşilor locali judeţeni sau al parlamentarilor. Şi această acţiune contravine atât Codului penal, cât şi principiilor statului de drept. Acolo însă unde mijloacele legale la care a recurs nu au dat rezultatele scontate, PDSR a declanşat cu premeditare crize la nivelul administraţiilor publice locale, pentru a le submina şi bloca activitatea.

Sunt de notorietate naţională şi internaţională deja situaţiile de la Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov, ca şi dificultăţile incredibile cu care se confruntă toţi primarii marilor oraşe care nu sunt membri ai partidului de guvernământ. Boicotul PDSR împotriva democraţiei şi a statului de drept nu se rezumă însă la atât. Însuşi preşedintele PDSR, azi PSD, domnul Adrian Năstase, acţionează, încă de la preluarea puterii, în mod sistematic, împotriva Parlamentului României, încercând discreditarea acestuia, subminarea activităţii şi a autorităţii lui şi, nu în ultimă instanţă, transformarea sa într-o simplă maşină de vot.

Este de remarcat şi folosirea Parlamentului pentru atentarea la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, în sensul restrângerii lor, fapt criticat de parlamentarii PRM, PD şi PNL. De aceea, PSD îi tratează, pe parlamentarii opoziţiei, cu dispreţ şi lipsă de consideraţie, lucru demonstrat şi în intervenţiile sale de ieri, de către actualul prim-ministru al României.

În afara acestor aspecte, este de relevat continuarea procesului de subminare şi boicotare a democraţiei, prin asocierea cu acele instituţii ale statului care, prin lege şi propriul statut, ar trebui să fie apolitice, echidistante şi să vegheze exclusiv la respectarea legii, fără a se implica în războiul dintre putere şi opoziţie.

Cele menţionate evidenţiază că PSD întruneşte condiţiile pentru a fi declarat partid extremist periculos şi nociv pentru democraţie. Este de datoria preşedintelui României, ca garant al Constituţiei, să ceară primului-ministru să îl demită pe domnul Ioan Rus, ministru de interne, pentru asocierea în vederea subminării unei instituţii a statului de drept, iar procurorului general al României să se autosesizeze, declanşând urmărirea penală împotriva lui.

Solicităm Internaţionalei Socialiste să constate atitudinea pronunţat antidemocratică şi totalitară a PSD în propria sa ţară, pentru a nu face greşeala de a admite, în rândurile sale, un partid care acţionează, de la preluarea puterii, pentru subminarea instituţiilor statului de drept, ca un veritabil duşman al democraţiei. Atragem, totodată, atenţia opiniei publice, societăţii civile şi partidelor politice parlamentare sau neparlamentare, ca şi ambasadelor străine să se abţină de la orice fel de colaborare cu PSD, partid care nu înţelege importanţa şi rostul democraţiei şi care, prin fapte care intră sub incidenţa Codului penal, acţionează deliberat, conştient şi sistematic ca o formaţiune extremistă care reprezintă singurul pericol major pentru viitorul acestei ţări.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Puiu Haşotti. Se pregăteşte domnul deputat Wittstock.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc.

Sâmbătă noaptea, într-un Bucureşti trist, într-o ţară tristă, o lume întreagă, prin intermediul ochiului necruţător al Televiziunii, vede rezultatul unei promisiuni PSD: chiar la intrarea în stadion, cu litere uriaşe, toţi spectatorii erau anunţaţi că intră pe: "un stadion pentru România". Doar Guvernul promisese că vom avea "cel mai bun gazon din Europa!"

Dar speranţa s-a spulberat la intrarea în tribune. În faţa celor 50.000 de spectatori, s-a desfăşurat o splendidă groapă cu nisip. A fost un spectacol inedit, pe care doar în Africa poţi să-l mai vezi. Dar imaginea acestei miniplaje era stricată de un petic de gazon perfect, aflat în afara terenului. Ce căuta iarba aceea englezească acolo? Răspunsul a fost evident: era singurul loc unde nu intervenise Guvernul Năstase! Aşa arăta gazonul stadionului "Lia Manoliu", până când Adrian Năstase a hotărât că mai poate obţine două - trei puncte în sondaje dacă va oferi iubitorilor de fotbal un stadion pentru România.

A fost ultima tuşă dintr-un tablou care ar fi fost amuzant, dacă nu ar fi tabloul României, un tablou cu un Guvern ajuns de râsul Europei, un tablou cu un popor sfidat şi minţit cu zâmbetul pe buze, până şi într-ale fotbalului. Cine este şeful Guvernului sau, cu alte cuvinte, preşedintele trustului "România SA"? Nimeni altcineva decât domnul profesor universitar doctor Adrian Năstase.

Primul-ministru este doctor în drept, profesor universitar la trei facultăţi, în acelaşi timp, profesor asociat la Sorbona, autor a nenumărate cărţi, articole, vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, preşedinte al Fundaţiei Europene "Nicolae Titulescu", membru al Consiliului de administraţie al "Institut for East-West Security Studies", membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional, al Consiliului ştiinţific al Institutului Român pentru Studii Internaţionale, conducător al Departamentului pentru Drept Internaţional şi Instituţii Internaţionale, membru al Societăţii Americane de Drept Internaţional şi, nu în ultimul rând, şi preşedintele PSD şi primul-ministru al României.

O personalitate europeană? o personalitate multilaterală? Un geniu care se pricepe la toate? Pentru o asemenea personalitate, eşecul nu ar trebui să existe! Ca atare, nici scuzele nu există. Cei care se aşteptau să le audă, totuşi, nu-l cunosc nici pe domnul Adrian Năstase, nici Partidul Social Democrat.

Reacţia PSD? Baronul Oprişan, fratele baronetului care ar fi trebuit să repare terenul de joc, a declarat că: "Gazonul a fost perfect, dar trebuia vopsit". Aşa cum, şi România, condusă de astfel de oameni, este perfectă, dar ar trebui vopsită, pentru a nu se vedea mizeria, corupţia, sărăcia.

Adrian Năstase a eşuat în încercarea de a repara gazonul pe o suprafaţă de jumătate de hectar. Ne întrebăm cum poate conduce o ţară? Gazonul de pe "Lia Manoliu" arăta mult mai bine fără intervenţia lui Adrian Năstase. La fel şi România!

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, spunea despre Adrian Năstase că este o persoană arogantă. Adrian Năstase a recunoscut corectitudinea acestei caracterizări, numai că: "La unii oameni, aroganţa ţine loc de măreţia caracterului", scria La Bruyere. Eu nu pot decât să adaug: Mândră corabia, dibaci e cârmaciul! Bravos naţiune, halal să-ţi fie!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Wittstock Wolfgang. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Eberhard-Wolfgang Wittstock:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Printre politicienii iluştri ai României interbelice, care şi-au găsit sfârşitul în temniţele comuniste, s-au aflat şi reprezentanţi de seamă ai minorităţii germane. Unul din ei, şi probabil cel mai important pentru comunitatea saşilor ardeleni, este Hans Otto Roth, cel care în perioada interbelică a fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României, iar în urma acestei performanţe, Curtea de Casaţie l-a proclamat, în anul 1938, senator pe viaţă. În anul 1940 a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al minorităţilor în Guvernul Gigurtu, funcţie pe care a refuzat-o însă.

Astăzi se împlinesc exact 50 de ani de la moartea acestui politician sas, decedat în ziua de 1 aprilie 1953 în închisoarea Ghencea din Bucureşti, unde fusese întemniţat, fără să i se impute vreo vină şi fără să fi avut parte de un proces.

Permiteţi-mi, stimaţi colegi, să folosesc prilejul acestei zile comemorative pentru a marca cele mai importante momente din viaţa celui pe care istoricul sibian Vasile Ciobanu l-a numit "cel mai strălucit reprezentant politic al germanilor din România în secolul al XX-lea".

Hans Otto Roth s-a născut în anul 1890 la Sighişoara. A studiat dreptul la Budapesta, Viena, Berlin şi Zürich. Cariera sa politică a început în anul 1918, an crucial pentru soarta viitoare a Transilvaniei şi României. În calitate de secretar al Comitetului Central Săsesc a susţinut aderarea saşilor la unirea Transilvaniei cu România şi a făcut parte din delegaţia săsească care a predat Guvernului român şi regelui Ferdinand hotărârea Adunării reprezentanţilor saşi de la Mediaş care, la 8 ianuarie 1919, proclamaseră unirea "poporului sas din Transilvania" cu Regatul României.

A fost deputat între anii 1919 - 1938, iar din anul 1932 a condus, în calitate de lider, Grupul parlamentar al deputaţilor minorităţii germane, aşa-zisul "Partid German". Totodată, Hans Otto Roth a slujit comunitatea etnicilor germani din România şi în alte funcţii importante, de exemplu cea de preşedinte al Casei Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter allgemeine Sparkassa), de preşedinte al consiliului de administraţie al Uzinei electrice din Sibiu, precum şi de prim-epitrop al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, adică cel mai înalt reprezentant laic al acestei comunităţi religioase.

Hans Otto Roth a fost un jurist eminent şi, în această calitate, un foarte bun cunoscător al situaţiei minorităţilor naţionale europene. Între anii 1932 - 1934 a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Grupurilor Etnice Germane din Europa. În această calitate i-a solicitat o audienţă Führer-ului Adolf Hitler, în cadrul căreia a protestat împotriva politicii antievreieşti germane, arătând că felul în care erau trataţi evreii în Germania va avea repercusiuni directe asupra situaţiei minorităţilor germane în Europa.

Convingerile politice ale lui Hans Otto Roth aveau o orientare creştin-liberală, ceea ce l-a plasat, la începutul anilor '40, în opoziţie faţă de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România. Roth a şi fost exclus din această organizaţie etnică, care, în baza unui decret antonescian, avea statut de persoană juridică de drept public. De altfel, Hans Otto Roth refuzase, în septembrie 1940, şi oferta lui Antonescu de a prelua conducerea Ministerului Justiţiei sau al Ministerului Instrucţiunii, la alegere.

După 23 august 1944, Hans Otto Roth a adresat un apel public saşilor şi şvabilor, cerându-le un comportament loial faţă de statul român. Demersurile sale privind evitarea stigmatizării colective a minorităţii germane n-au avut succes: deportarea a 70.000 de etnici germani în URSS şi exproprierea totală a ţăranilor şvabi şi saşi n-au putut fi împiedicate.

Totuşi, Hans Otto Roth rămâne în istorie datorită meritelor incontestabile pe care şi le-a câştigat în strădania de a sluji comunitatea din care se trăgea. Moartea sa de martir, într-o închisoare comunistă, ne îndeamnă să ni-l amintim cu recunoştinţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ioan Timiş. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Bătălia împotriva fenomenului de corupţie este o provocare mondială, o confruntare continuă, specifică societăţilor moderne. În sens european, setul de infracţiuni denumite generic "acte şi fapte de corupţie" profilează un flagel, un fenomen social negativ, cu efecte nocive asupra funcţionării societăţii însăşi.

Chiar dacă pentru unii corupţia este un lubrifiant necesar democraţiei, iar pentru alţii un flagel social, atât mica, cât şi marea corupţie sunt atacate numai statal, cu mijloace şi autorităţi specifice, pentru prevenire, limitare şi combatere.

Antonio di Pietro, judecătorul italian devenit parlamentar, apoi parlamentar european, autorul operaţiunii "Cu mâinile curate", consideră că actele şi faptele de corupţie sunt aproape invizibile, greu de detectat, ele se insinuează, se lipesc de autorităţi şi instituţii, fie ele publice sau private şi, uneori, ajung să se confunde cu acestea.

Iniţiativa Guvernului Adrian Năstase de a-şi asuma răspunderea în faţa Parlamentului, pe un Proiect de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei a avut scopul evident de a preveni, limita şi combate corupţia, în formele ei moderne insinuante.

Guvernul a pornit de la ideea europeană după care corupţia nu are o anumită culoare politică şi, în consecinţă, nu poate fi identificată cu un partid politic, cu un grup sau cu o categorie anume de persoane. Preocuparea sa a fost esenţială pentru identificarea cauzelor, a împrejurărilor, a instituţiilor şi a autorităţilor lângă care se poate instala un astfel de fenomen social negativ pentru societatea românească.

Din punctul meu de vedere, cred că Guvernul Adrian Năstase a fost convins că limpezirea raporturilor de putere, a raporturilor instituţionale, ca de exemplu separarea mai clară a activităţii politice de activitatea de afaceri, este de natură să dea un plus de coerenţă, un plus de transparenţă şi de profesionalism, atât domeniului afacerilor, cât şi domeniului politic, chiar dacă iniţiativa Guvernului intervine la jumătatea mandatului, şi pe unii care fac politică la diferite niveluri îi poate afecta în plan personal.

Indiferent de consecinţele private, cred că această transparenţă era necesară, iar în timpul viitor poate fi corectă şi oportună.

Sunt convins că, prin acest proiect de lege, Guvernul Adrian Năstase a avut în vedere şi ipoteza conturării unei clase politice distincte, a unor oameni politici de carieră, după model occidental, dar această idee nu a fost materializată până la capăt. Mă refer, aici, la salarii mai mari pentru demnitari, la sprijin guvernamental pentru cei care nu mai sunt aleşi, la interzicerea oricărei retribuţii pentru demnitari, indiferent dacă aceasta provine din activitatea didactică, culturală, din cea de medic, notar sau avocat, de exemplu, cum este, acum, în Grecia.

Am ferma convingere că Guvernul nu a făcut acest lucru, pentru că ştie că societatea românească nu este, acum, pregătită să suporte preţul unei astfel de specializări, dar cu acest proiect de lege care a depăşit procedura parlamentară, cred că începutul a fost făcut.

Această onestă şi constituţională acţiune a Guvernului Adrian Năstase a fost interpretată în fel şi chip. Nici nu pot să-mi imaginez câţi justiţiari a generat această necesară lege aflată, acum, în poziţie constituţională de promulgare. Aceşti justiţiari, chiar înainte de apariţia legii, după un model bine cunoscut prin partidele politice mai de la stânga noastră, au descoperit, etichetat şi judecat locul corupţiei şi oamenii corupţi, identificaţi exclusiv în PSD, într-un fel de judecată cu iz de procesiune gregară, săvârşită undeva în laboratoarele experimentale ale opoziţiei, unde se mimează şi exersează, de câtva timp încoace, numai jocul parşiv pentru obţinerea puterii statale.

Printr-o astfel de manifestare, această "triplă alianţă" sau "mică înţelegere" a Opoziţiei PRM-PD şi PNL este puternic obsedată de curajul partidului de guvernământ de a aborda frontal, fără subterfugii sau prejudecăţi fenomenul corupţiei ca întindere, formă şi complexitate. Autorul colectiv al acestei moţiuni de cenzură, a fostei moţiuni de cenzură, atât de colectiv încât se vede cu ochiul liber cetăţuia lui Alcibiade, este un veritabil aruncător de praf în ochii publicului, pentru că declanşează o isterie colectivă a vânătorilor de vrăjitoare, ocolind cu zgomot şi viclenie esenţa proiectului de lege prezentat de către Guvern.

Îmi pare rău că trebuie să afirm că această gălăgie politică parlamentară a fost ecoul mult întârziat al începerii cruciadei neîncepute a înţeleptului Emil Constantinescu împotriva caracatiţei corupţiei, un soi de aventurier politic fără sabie şi cal pe care şi domnul Don Quijote l-ar fi detestat, pentru că el chiar dacă se bătea cu toate morile de vânt, nu se ocupa cu lucruri inutile.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Momentul adevărului a sosit. Amânarea reformei economice reale şi pertinente, precum şi tărăgănarea măsurilor pentru privatizarea celor 23 de societăţi comerciale cu mari probleme financiare, are ca rezultat, în această primăvară, transformarea a peste 20.000 de muncitori în şomeri. Declaraţiile oficialităţilor, precum că aceştia vor fi absorbiţi de sectorul privat şi parcurile industriale (care fie vorba între noi, nu există decât în stadiul de proiect), sunt fie infantile, fie amăgitoare. Economia reală din ultimii 5 ani, a infirmat faptul că şomerii României, fie că provin din mineri, siderurgişti, angajaţi ai marilor platforme industriale, fie că provin din alte sectoare ale economiei, nu se pot transforma peste noapte, prin salariile compensatorii acordate şi creditele subvenţionate din bugetul asigurărilor de şomaj, în oameni de afaceri de succes.

De această dată, oamenii care au muncit o viaţă întreagă la cuptorul de topit sau la asamblarea camioanelor sunt trimişi, sfătuiţi sau cum vreţi să le mai spuneţi, să-şi întocmească planuri de afaceri, reale şi eficiente, pentru a putea beneficia de fonduri PHARE. Şi asta, în condiţiile în care aceşti şomeri nu primesc nici un fel de consultanţă sau explicaţii detaliate referitoare la modul de accesare a fondurilor de la Uniunea Europeană.

Tot mai mulţi mici oameni de afaceri, care au avut un curaj nebunesc, asemenea celui al sinucigaşului şi au apelat la aceste tipuri de finanţări, s-au plâns că pe lângă faptul că nu au beneficiat de prea multe sfaturi pentru întocmirea planului de afaceri, cea mai mare parte a banilor obţinuţi au fost cheltuiţi pe studii de prefezabilitate, fezabilitate şi chiar pentru planul de afaceri. Replica guvernanţilor că pentru a obţine aceşti bani, întreprinzătorul trebuie să suporte cheltuielile necesare pentru întocmirea actelor în vederea accesării creditului nu-i poate bucura pe viitorii şomeri din Braşov, care cu un venit de 4,7 milioane de lei pe lună nu au posibilitatea reală de a întocmi un plan de afaceri pentru demararea unei activităţi şi în acelaşi timp pentru asigurarea unui trai de viaţă minimal.

Ca atare, singura salvare pentru nefericiţii procesului de restructurare din industria braşoveană ar rămâne tot sectorul privat şi mai ales întreprinderile mici şi mijlocii care ar putea colecta aceşti şomeri. Dar şi aici situaţia este tragică: mediul de afaceri pentru aceste tipuri de unităţi este impropriu dezvoltării lor, pe an ce trece numărul IMM-urilor cu pierderi creşte, iar fiscalitatea este cea care le îngroapă definitiv. În aceste condiţii, de unde banii necesari pentru întocmirea unui plan de afaceri pe baza căruia să se obţină banii necesari extinderii activităţii acestor unităţi şi preluării forţei de muncă disponibilizate.

Oricum, la aceste întreprinderi ale statului, trebuie continuat cu măsuri de restructurare coerente şi eficiente pentru a se putea crea o piaţă funcţională care să atragă şi alţi investitori, astfel încât să aibă loc o privatizare de succes. Nu ca aceasta, care este de fapt o vânzare de active, pentru a schimba natura proprietăţii, coroborată cu masive concedieri fără a putea asigura o reconversie profesională.

Nu trebuie să uităm însă şi atitudinea muncitorului român, care preferă un salariu mic, dar sigur de la stat, pe o muncă puţină sau chiar inexistentă, fiind mai simplu să nu rişte nimic, deşi, dacă are curajul şi riscă, plecând să muncească în străinătate, descoperă cu stupoare că deşi câştigă bani mulţi, munceşte de 2 sau 3 ori mai mult decât în patria mamă.

Fără discuţii, nu trebuie ignorat faptul că aceşti oameni, ca mulţi alţii care au fost sau vor fi în această situaţie (adică şomer) nu au fost pregătiţi pentru ceea ce se întâmplă acum pe piaţa forţei de muncă din România. După 13 ani de tranziţie economică şi politică, aceasta este lumea în care trăim, iar cine nu reuşeşte să se adapteze la ea, este eliminat. Indiferent de măsurile politice şi mai ales de cele economice care vor fi luate, momentul adevărului a sosit: firava economie românească nu mai poate susţine sau acoperi coloşii industriali, "furnizori" de pierderi de milioane de dolari. Şi dacă acest moment a sosit, este cazul ca guvernanţii să aibă curajul şi să promoveze măsuri dure, indiferent cât de mare ar fi preţul acestora. Nu se poate sacrifica o ţară pentru o pace socială şi pentru o linişte politică. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Napoleon Pop:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este îngrijorător faptul că intenţia de protest social a ajuns până la copiii care trebuie să se nască, mamele acestora luând decizia să facă grevă în numele lor.

Chiar dacă Guvernul şi-a retras la limită noua aberaţie, cauza posibilului protest social este la fel de îngrijorătoare şi constă în politica plafonărilor unor venituri practicată de Guvern tocmai în domeniile social şi de sănătate, care ar trebui să fie cu adevărat exponentul unei politici social democrate, dar aplicate într-un mediu concurenţial.

Astfel, conceptele de solidaritate şi coeziune socială de tip european sunt duse spre limita nerecunoaşterii totale a contribuţiilor diferenţiate ale cetăţenilor la fondurile sociale gestionate de-a valma de către stat, atunci când este vorba de a beneficia de acestea.

Cu atât mai mult această nerecunoaştere deranjează, cu cât contribuţiile diferenţiate reflectă gradul de pregătire, munca depusă şi responsabilităţile contribuabilului, nivelul salariului, într-un cuvânt competiţia de pe piaţa forţei de muncă, care ne diferenţiază ca indivizi liberi în faţa oportunităţilor de muncă şi câştig.

Domnul ministru Marian Sârbu vrea însă să ne aducă pe toţi la un egalitarism dâmboviţean pe care nici comunismul nu a reuşit să-l facă, aplicând principiul de la toţi cât mai mult şi fiecăruia mai puţin decât media pe ţară.

Nu mai contează absolut deloc cuantumul şi perioada cât cotizezi pentru pensie, şomaj, asigurări de sănătate, indemnizaţie de mamă etc., întrucât statul ştie exact de ce ai nevoie când eşti la ananghină!

Oare aceasta să fie libertatea individului în a-şi asigura viitorul său şi al familiei prin propria sa muncă, acceptând riscurile vieţii când poate să muncească? Acesta să fie mecanismul prin care în România se va lărgi clasa mijlocie de sub media veniturilor celor mai mici din Europa?

Explicaţiile de împăcare a noastră sunt halucinante şi departe de cauzele reale ale forţării la paroxism a politicii de plafonare a unor drepturi băneşti ale cetăţenilor contribuabili.

Poate era normal să se recunoască că după 3 ani de creştere economică reală, banii colectaţi nu ajung realizării obiectivelor sociale, ceea ce înseamnă că nivelul ridicat de taxe şi impozite a redus în continuare baza de colectare a veniturilor la buget.

Poate era normal să se recunoască că politica socială este finanţată aproape exclusiv din contribuţiile celor care muncesc şi au un salariu oficial, iar în această situaţie politica de coeziune socială stimulează lenea şi descurajează pe cei care muncesc onest.

Poate este normal ca cetăţeanul să ştie că bucurându-se astăzi de avantajele unui exces de politică socială cu iz electoral, viitorul acestuia este pus complet pe butuci, devenind un asistat total.

Dacă economia de piaţă nu intră într-o adevărată funcţionare, vom constata cu uşurinţă îndepărtarea noastră şi de la valorile democraţiei, prima fiind libertatea şi demnitatea individului înfrântă, zi de zi, de sărăcie, de o asistenţă medicală precară, de taxe, impozite şi tarife împovărătoare şi mai ales de iluzia total greşită că statul îi va asigura existenţa latentă, chiar şi fără muncă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-un interviu recent, relativ recent, domnul profesor universitar Dan Drosu Şaguna, preşedintele Curţii de Conturi, referitor la întrebarea: "În ce măsură sunteţi supuşi presiunilor politice atunci când efectuaţi controale dificile?" sau: "Întârzierile pot fi determinate şi de interese de grup care se manifestă prin intermediul funcţionarilor instituţiilor de control?" a dat următorul răspuns: "Cred că am un statut profesional care mă scuteşte de asemenea presiuni. Nu sunt înregimentat politic, iar dacă s-ar manifesta asemenea presiuni nu aş face decât să mă retrag şi să continui să activez ca profesor universitar. Toate datele, pornind de la prestigiul pe care mi l-am câştigat cu greu şi de la caracterul pe care m-am sprijinit în viaţa mea, pot fi considerate garanţii ale integrităţii mele profesionale. Acum să nu credeţi că nu am sesizat asemenea presiuni. Asta nu înseamnă că voi capitula", am încheiat citatul.

M-aş bucura dacă aceste afirmaţii ale domnului Dan Drosu Şaguna s-ar adeveri şi în lupta împotriva corupţiei. Mă refer la sesizarea din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii despre unele aspecte vizând modul în care s-au efectuat achiziţii de produse, utilaje şi servicii în perioada anilor 1998-2000 la Direcţia silvică Harghita. A trebuit să aşteptăm aproape 4 luni pentru un răspuns nesemnificativ din partea domniei sale.

a fost necesar să se facă reveniri din partea preşedintelui comisiei parlamentare ca să ne dăm seama că funcţionarii Curţii de Conturi nu şi-au făcut datoria faţă de acest act de corupţie. Parlamentul a cerut din partea domniei sale clarificarea şi localizarea răspunderilor, întrucât prejudiciul cauzat astfel nu se poate recupera. Mai concret. Ar trebui să se concretizeze cine era preşedintele Comisiei de licitaţie de achiziţii publice. Acest personaj diabolic poate fi tras la răspundere în cazul în care a încălcat prevederile legale privind achiziţiile publice la lucrările de investiţii. oare angajaţii domniei sale la Camera de la Conturi Harghita s-au uitat la fişa postului sau la cine era preşedintele Comisiei de licitaţie?

Prin urmare, principalul vinovat pentru încălcarea achiziţiilor publice la lucrările de investiţii nu era fostul director al Direcţiei silvice Harghita, ci persoana care era preşedintele Comisiei de licitaţie care avea competenţa profesională să răspundă pentru achiziţiile publice de la lucrările de investiţii, însă această persoană este protejată nu numai de mafia lemnului, de către instituţiile abilitate ale statului, dar am impresia că este şi va fi protejată şi de către Camera de Conturi Harghita, Direcţia de control financiar în cadrul controlului în curs de acţiune.

Domnule preşedinte, aş fi foarte mulţumit să fiu înşelat în previziunile mele. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ion Mocioalcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Susţinând ideile PRM şi ale liderului său, Opoziţia parlamentară a reuşit să prezinte în faţa celor două Camere ieri moţiunea de cenzură intitulată bombastic, cu pretenţie de slogan "Mafia sufocă România". Spun a reuşit, pentru că aşa cum ştiţi, pentru acest act, dezvăluindu-şi încă o dată politicianismul neproductiv şi interesele de grup, PNL-PD demonstrează şubrezenia aşa-ziselor principii doctrinare pe care le declară.

Faţă de conţinutul moţiunii de cenzură prezentat sub forma unui foileton în stil specific revistei România Mare şi lui Alcibiade, demagogic şi denaturant, impus vizibil de liderul PRM, sunt dator ca în calitatea mea de parlamentar să fac următoarea declaraţie politică.

Atât PNL cât şi PD au fost parteneri şi au deţinut puterea şi competenţa de decizie în domenii socio-economice hotărâtoare în cadrul guvernărilor falimentare din perioada 1996-2000. Incompetenţa, abuzurile, clientelismul politic, răsunătoarele fraude care au spoliat avuţia naţională, toate acestea au fost de notorietate publică. Corupţia a căpătat în aceste guvernări dimensiuni alarmante. Au existat şi fapte şi date, vezi doar afacerile ca "Ţigareta II", abuzurile grosolane ale fostului F.P.S., proliferarea economiei subterane şi a evaziunii fiscale, inflaţia galopantă, falimentarea F.N.I. care a păgubit dintr-o dată 300.000 de cetăţeni şi favorizarea fugii din ţară a Ioanei Maria Vlas, ca să dau doar foarte puţine exemple. Asemenea fapte impuneau încă de atunci înăsprirea legislaţiei anticorupţie, dar măsurile luate atunci au fost formale, propagandistice, ineficiente, de ochii lumii.

Actuala guvernare PSD a fost obligată de la început să-şi concentreze acţiunile pentru corectarea gravelor erori anterioare în derularea reformei, pentru stoparea căderii şi revigorarea macroeconomică şi atenuarea gravelor disfuncţionalităţi în protecţia socială a populaţiei sărăcite.

Pe plan extern, Guvernul a făcut eforturi extraordinare pentru realizarea programelor de integrare în NATO şi Uniunea Europeană, eforturi cunoscute şi unanim apreciate, ale căror roade se vor materializa pe termen lung în interesul tuturor.

Personal consider, sigur şi din cauza acestor priorităţi absolute în programul de guvernare, că realizarea unor reglementări legale, ferme şi unitare de combatere a corupţiei a întârziat. Evident, o asemenea lege complexă şi severă ar fi fost necesară mai demult. Esenţial însă este faptul că manifestând voinţă politică şi perseverenţă, dând curs şi obligaţiilor fireşti care revin României în pregătirea aderării la Uniunea Europeană, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe aceste reglementări.

Ni se reproşează că nu s-a ales calea parlamentară. Cu siguranţă că dezbaterile ar fi durat la nesfârşit, ar fi făcut Opoziţia să spună că Guvernul nu ar fi avut curajul să-şi asume răspunderea pe extrem de spinoasa şi presanta problemă a corupţiei. Acum, Opoziţia demonstrează că interesele ei de partid primează celor ale ţării. S-ar fi dorit să se discute 15 legi în Parlament, probabil câte o lege, două pe lună, să se tergiverseze luarea unor măsuri severe imediate şi să se compromită astfel actuala guvernare. Nu le vom da ocazia. Am convingerea că Legea anticorupţie, în ansamblu, nu este perfectă, că ea poate fi şi trebuie să fie corectată pe măsura aplicării ei şi a sintetizării experienţei în aplicare, dar trebuie să avem legea imediat, acum şi nu peste alte încă multe luni. timpul nu ne iartă.

Opoziţia va putea sancţiona Guvernul doar în măsura în care acesta, după asumarea răspunderii, nu ar aplica exigent şi drept prevederile noilor reglementări, fără să ţină cont de poziţii politice sau de altă natură.

În moţiunea de cenzură se fac afirmaţii de o mare gravitate şi fără altă acoperire decât intenţia politicianistă de a defăima, de a introduce electoratul în eroare, de a câştiga capital politic. Nu întâmplător se insistă atât ca dezbaterea moţiunii să fie televizată. Eu personal am dorit acest lucru pentru a se da posibilitatea cetăţenilor să asculte şi să judece. Mizăm pe înţelepciunea şi spiritul justiţiar al poporului român.

Fără acoperirea cu argumente se afirmă că noi urmărim, de fapt, legalizarea corupţiei, că stimulăm lupta cu corupţia. Sigur este o realitate că mai sunt încă multe abuzuri în administraţia publică, că birocraţia rămâne o frână serioasă cu toate măsurile luate până acum, că fiscalitatea este încă mare, iar Guvernul are serioase dificultăţi în reducerea acesteia, tocmai din cauză că legislaţia actuală s-a dovedit incompletă şi cu nevoi acute de corecţie pentru bararea fenomenului de corupţie.

Împotriva evidenţelor, din lipsa clarităţii legii, marii infractori şi corupţi sunt judecaţi în libertate, fug în străinătate sau sunt achitaţi după 4-5 ani de procese. Nu mă surprinde încrâncenarea cu care reacţionează Opoziţia la o lege pe care ar trebui să o susţină conform principiilor doctrinare pe care le declară. Ei nu doresc o stare normală în ţară, ci doar puterea pe care au pierdut-o şi care i-a căpătuit. Nu întâmplător şi aceasta ne dă încredere în acţiunile noastre anticorupţie.

La ultimul sondaj de opinie, preferinţele populaţiei rămân constant şi clar de partea PSD - 45%, în ciuda măsurilor grele dar necesare pe care trebuie să le ia, iar în topul cu cea mai mare încredere din partea populaţiei se exprimă peste 50% din cei chestionaţi în favoarea preşedintelui Iliescu şi a premierului Năstase.

În mod nedemn şi nedrept suntem acuzaţi de licitaţii trucate, în pofida faptului de necontestat că tocmai în această privinţă, actuala guvernare a acţionat cu cea mai mare hotărâre şi cu excelente rezultate pentru transparenţă deplină, licitaţii publice, licitaţii pentru achiziţii din bani publici numai prin sistemul electronic. Despre defunctul F.P.S. se poate face un serial gen "Caracatiţa". Asemenea exemple cât şi faptul că toate aceste acuzaţii sunt formulate la modul general fără date concrete şi fără susţinere mă determină să reafirm aici părerea că moţiunea de cenzură a Opoziţiei este o penibilă încercare de frânare a unui proces în plin mers, de îngrădire puternică a sancţionării fenomenului corupţiei sub orice formă.

Opinez că, prin intrarea în vigoare a acestui pachet de legi şi prin amendarea Constituţiei ţării cu prevederi care să justifice şi să susţină acţiunea generalizată împotriva acestui flagel, vom face un serios alt pas înainte spre normalitatea pe care cei care ne-au ales o aşteaptă.

Am convingerea unor serioase măsuri care urmează a se lua şi în plan judeţean şi local. Am conştiinţa faptului că reprezentanţii presei scrise şi ai audiovizualului vor monitoriza şi semnala ceea ce nu este în ordine. Împreună cu societatea civilă putem să aplicăm legea şi să corectăm ceea ce este de corectat pentru România curată. De aceea, am votat cu toată convingerea împotriva acestei moţiuni de cenzură fade, speculative şi fără conţinut. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Istoria nu poate fi acoperită cu lopata de lut! "

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul "genocid" provine din limba franceză şi are sensul de "crimă comisă cu intenţia de a distruge un grup uman, naţional, etnic etc.". Personal cred că este termenul cel mai potrivit care exprimă cel mai exact masacrul săvârşit cu o deosebită cruzime de către soldaţii ruşi şi ucraineni asupra ţăranilor români bucovineni la 1 aprilie 1941.

Spaima faţă de rânduielile instaurate de regimul sovietic după 1 iunie 1940, arestările aproape zilnice, abuzurile, nesiguranţa, ticăloşia, au determinat, după epuizarea tuturor demersurilor de a se repatria în România, exodul în masă al locuitorilor din satele româneşti Bahrineşti, Petriceni, Camenca, Suceveni, Presicăreni, Cupca, Pătrăuţi, Igeşti, Ropcea, Iordăneşti şi alte aşezări de pe valea Siretului. În zorii zilei de 1 aprilie 1941, o coloană de peste 16.000 de bucovineni, bătrâni, bărbaţi dar şi femei sau copii, după ce la Suceveni au sfinţit praporii, a plecat pe jos spre centrul raional Adâncata sau Hliboca de astăzi, cu steaguri, cu prapori, icoane şi cruci, dar şi cu speranţa că li se vor elibera acte de trecere legală a frontierei. Deşi refuzaţi, au primit totuşi cale liberă spre frontieră şi astfel şi-au continuat drumul prin pădurea Varniţa spre Fântâna Albă.

În fruntea coloanei, sergentul veteran Vali Cârjă purta o cruce din lemn... Deodată apare cavaleria sovietică şi comandantul se repede cu sabia asupra crucii ".. Minune, însă; sabia duşmană şi ucigaşă se frânge, călăreţul cade, iar calul eliberat îl calcă în picioare frângându-i braţul profanator. Îngroziţi, cavalerii se repliază şi coloana cu sfânta cruce în frunte îşi reia înaintarea. La doi kilometri de Ţară însă, rafalele mitralierelor grănicerilor încep însă să secere fără milă floarea românilor de pe valea Siretului ... Părinţi şi copii, fraţi şi surori, bunici cărunţi şi feciori ca bradul, cad grămadă la pământ, transformaţi într-un morman de trupuri neînsufleţite, formând un soclu ce menţine crucea în picioare ...

Câţiva au izbutit să treacă graniţa, alţii s-au întors acasă... Cei împuşcaţi în pădure au fost îngropaţi la grămadă în gropi comune de circa 250 de răpuşi, acoperite la repezeală cu lut, ca nimeni, niciodată, să nu afle adevărul. Câţi martiri au fost, nici până astăzi nu se ştie ... Dar două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul care acoperea gropile şi care, în timp, după ce la 22 iunie 1941 trupele române la comanda mareşalului Antonescu au spulberat hotarul nedrept, s-a descoperit că erau 28 ...

O simplă operaţie de aritmetică ne spune că la Fântâna Albă au fost ucişi circa 7.000 de români ...

Şi dacă aceasta ar fi tot... Puţin mai târziu, în noaptea de 12 / 13 iunie 1941, peste 13.000 de familii de români au fost ridicate din casele lor şi duse în vagoane pentru transportul animalelor pe drumurile Siberiei şi Kazahstanului. Oare câţi s-au mai întors acasă, după calvarul prin care au trecut şi câţi n-au mai avut fericirea să fie înmormântaţi alături de neamul lui, pe pământul strămoşesc, având la căpătâi un preot care să le facă o rugăciune ?

Istoria însă nu poate fi acoperită cu lopata de lut ...În fiecare an, la 1 aprilie, cei rămaşi în viaţă, surorile, fraţii, copiii, nepoţii şi strănepoţii lor, vin la locul sfânt, pentru a se închina şi a pune o lumânare la capul celor dragi, le fac un parastas.

Tragediile provocate de odiosul pact Ribbentrop - Molotov, act criminal semnat de preşedintele Emil Constantinescu, despre care Tratatul cu Ucraina tace, nu pot fi şterse din amintirile românilor bucovineni. Memoria suferinţei nu poate fi făcută să tacă, ea este mai puternică decât tratatele. Acum, când se pregăteşte semnarea tratatului cu Rusia, preşedintele Ion Iliescu este dator să nu uite aceasta şi să nu mai repete greşelile înaintaşului său.

Astăzi 1 aprilie, la 62 de ani de la genocidul de la Fântâna Albă, aici, în Parlamentul României, să aprindem o lumânare în memoria acestor martiri ai neamului nostru şi să spunem: Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească !

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează "Cine trădează interesele României".

În ultimul său număr, oficiosul Partidului România Mare, săptămânalul cu acelaşi titlu, inserează pe prima pagină afirmaţia potrivit căreia Uniunea Europeană a eliminat România definitiv din cursa integrării datorită faptului că ţara noastră sprijină coaliţia anti-Saddam, condusă de către Statele Unite ale Americii. Aberaţiile debitate de foaia lui Corneliu Vadim Tudor nu mai sunt de multă vreme un secret pentru nimeni. Sub masca independenţei absolute au fost susţinute cele mai proaste opţiuni cu putinţă ale României. Acum, George Bush este făcut cu ou şi cu oţet pentru că aşa are chef glanda patriotardă a tribunului. Printre înjurături ca la uşa cortului şi zvonistici cu iz securist se manipulează în mod pervers o anumită parte a opiniei publice. Liderii PRM au o obsesie deosebită în a vâna trădătorii de neam, inclusiv în cutele cearceafului, dar, în cazul de faţă, a vântura aberaţii în dispreţul inteligenţei românilor cu ce echivalează?

Acuz în mod public diversiunea peremist-vadimistă şi o identific în mod direct nu cu o mostră de iresponsabilitate, aşa cum ar părea la prima vedere, ci cu o formă de trădare a intereselor fundamentale ale României.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Costache Mircea, va urma doamna Mona Muscă.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Referirile noastre sunt îndreptăţite astăzi, cele mai multe, îndreptându-se spre maniera în care Guvernul a abordat moţiunea de cenzură de ieri. Modul de a răspunde la interpelări, întrebări şi la problematica moţiunilor simple şi de cenzură este o trăsătură definitorie a unui guvern epicurian, adică a unui guvern care nu ia nimic în serios în afara jocului de imagine pentru care are un minister specializat în diversiune pentru a acoperi chiverniseala fără limite şi fără perdea.

În urma comentariilor divagante, voit diluate şi abracadabrante ale premierului, prezentate în exces frazeologic şi temporar, nici semnatarii moţiunii, nici cetăţenii care îi sponsorizează huzurul n-au primit nici un răspuns clar.

După două ore de peroraţii despre cei dinainte şi despre succesele clientelei în reabilitarea stadioanelor şi umflarea conturilor, ţara a primit o invitaţie de un grobianism îngrijorător. Cine vrea să ştie cum stă ilustrul premier cu averile, să meargă să-i numere ouăle. Cineva din sală, care cunoaşte conacul de la "cornu" abundenţei guvernamentale, mi-a spus sec: "Domnule, eu i le-am numărat, n-are", că dacă avea, răspundea cu sobrietate la întrebările precise din moţiune privind colecţia de tablouri, privind imobilele lui "Năstase P plus 6", referitoare la conturi, la acţiuni şi la alte acareturi.

Într-o ţară în care guvernanţii nu văd bezna şi noroiul satelor, foamea, frigul şi lipsa de medicamente, starea jalnică a spitalelor, agricultura medievală, coloanele de muncitori care blochează drumurile şi în care concentrarea energiilor se face pe efecte umoristice de un grobianism dezarmant, şansele de redresare nu se arată prea curând.

Oricum, premierul a reuşit ieri să mărească nu p.i.b.-ul, ci cantitatea de umor negru prin care se ambiţionează probabil să contribuie la asanarea societăţii româneşti.

Un eufemism persistă, totuşi, îngrijorător în bagajul lexical, fatalmente plat şi inexpresiv când nu e licenţios, şi anume domnia sa numeşte încă o dată jefuirea programatică a patrimoniului public "transfer de proprietate". Păi, dacă e aşa, mai transferaţi-le, domnilor, şi săracilor câte ceva, nu vă transferaţi averea obştii numai vouă. Cât despre transferul acesta de proprietate, adică de fabrici, de hoteluri, rafinării, de IAS-uri etc., poate vă transferă cineva, poate vă transferă cineva şi pe dumneavoastră de la microfonul emisiunii "satira şi umorul", unde vă credeaţi ieri în această aulă, într-un stabiliment cu zăbrele unde le este locul acelora care fură fără să clipească şi se simt în siguranţă cu trupele de ocupaţie pe teritoriu, permiţându-şi să persifleze tema gravă a corupţiei care sufocă, într-adevăr, România. Ieri în sală nu se mai afla "meserul de la Moscova", ci noul "padişah de la New York". Numai aşa se explică ostentaţia afişată de ciocoiul nou lacom şi apatrid care ne-a sfidat încă o dată.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Partidul Naţional Liberal trage un semnal de alarmă asupra politicilor distructive, practicate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei care, prin decizia de a desfiinţa mai multe spitale din judeţul Caraş Severin, din localităţile Oraviţa, Bozovici, Oţelu Roşu afectează grav locuitorii acestei zone. Oficialii din sectorul sănătăţii par să nu ţină cont de multiple aspecte ce caracterizează judeţul.

1. Caraş Severin este unul dintre cele mai mari judeţe ale ţării, al treilea ca mărime din ţară.

2. Locuitorii sunt răsfiraţi pe întreaga suprafaţă a judeţului cu distanţe mari între aşezări, locuitorii rămânând de multe ori în special iarna izolaţi zile în şir.

3. Judeţul Caraş Severin este una dintre unităţile administrative cu mari probleme în ce priveşte reţeaua rutieră şi legăturile feroviare între localităţi.

Decizia Ministerului Sănătăţii şi Familiei de a emite ordinul de restructurare a unităţilor sanitare din zonă este cel puţin inoportună, în condiţiile în care secţiile vizate de a fi închise - chirurgie, obstetrică-ginecologie şi pediatrie - sunt vitale pentru sănătatea oamenilor din judeţ. Considerăm că tocmai secţiile enumerate mai sus sunt cele care trebuie să rămână spre a deservi o populaţie care se confruntă cu probleme mari în ceea ce priveşte transportul şi comunicarea între localităţi.

Partidul Naţional Liberal apreciază că o reducere atât de drastică a serviciilor medicale în zonă trebuie să fie cel puţin compensată de funcţionarea unui serviciu ambulatoriu performant şi de un sistem de drumuri judeţene şi locale bine întreţinut.

De asemenea, dorim, stimată doamnă ministru, să lămuriţi unele informaţii referitoare la concesionarea în favoarea unui parlamentar PSD a clădirii spitalului Oraviţa. Acest fapt este de natură să aducă semne de întrebare asupra importanţei acordate sănătăţii locuitorilor din zonă în raport cu protejarea unor interese a clientelei politice PSD.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Cristian Nechifor, va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, la poarta politicii româneşti a apărut un personaj, din nou, care se agită de mai multă vreme încercând să atragă atenţia într-un mod mai mult sau mai puţin zgomotos. Şi de data aceasta, din tolba domnului Sabin Gherman, căci despre el este vorba, a ieşit aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie, "Partidul Ardelenilor". după cum, desigur ştiţi, ideea nu este deloc nouă şi a fost lansată la apă prin intermediul unui manifest care purta un titlu ce nu mai are nevoie de comentarii: "M-am săturat de România". Şi, atunci ca şi acum, Sabin Gherman cerea, în esenţă, regionalizarea României, reproşând Bucureştiului faptul că împarte în mod incorect resursele bugetare, avantajând unele provincii, în defavoarea altora. O Românie spartă în bucăţi ar fi fost, în opiniile ideologului de la Cluj, o Românie mai bine guvernată.

Nu e greu de presupus ce ar fi gândit despre această iniţiativă un ardelean ceva mai celebru şi mai sobru, cum a fost Iuliu Maniu. La fel e uşor de bănuit ce ar zice Brătienii, dacă ar afla că printre adepţii acestei idei se află şi unii dintre liderii liberali. Probabil că zicala după care se conduc urmaşii celor care au făcut România Mare, este următoarea: "Fă-te frate cu Gherman, până iei voturile".

Să lăsăm însă în seama electoratului pe aceşti apostoli ai fărâmiţării şi să observăm un lucru pe care urmaşii strict geografici ai lui Maniu se fac că nu-l observă. În România există toate condiţiile pentru reala autonomie locală. Vremea aşa zisului centralism democratic a apus demult. Legile statului român oferă autorităţilor locale posibilitatea de a cheltui, aşa cum crede de cuviinţă, banii publici. Iar acest lucru este valabil pentru întreg teritoriul României, indiferent că este vorba de Sighetu Marmaţiei, Medgidia, Consiliul Municipal al Municipiului Bucureşti sau de ultimul consiliu comunal.

În plus, iniţiativa Cabinetului Năstase de a crea în perspectivă regiuni de dezvoltare economico-administrativă arată că încă o dată că Guvernul României ţine cont atât de exigenţele europene, cât şi de semnalele venite din partea alegătorilor.

Şi toate acestea se vor întâmpla într-o Românie unitară şi europeană, aşa cum şi-ar fi dorit şi Maniu şi Brătianu, care, niciodată, nu au spus că s-au săturat de România.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia se intitulează "Deturnarea politică a scopului cercetării efectuate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării la Inspectoratul şcolar judeţean Mehedinţi".

Am formulat întrebarea către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în data de 04.02.2003 prin care solicitam răspuns scris şi oral asupra rezultatelor cercetării efectuate şi a măsurilor luate în legătură cu memoriul semnat de către un grup de părinţi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

Grupul respectiv a sesizat Inspectoratul Şcolar din Judeţul Mehedinţi în legătură cu modul cum au fost terorizaţi şi agresaţi fizic şi verbal copiii acestora de către învăţătoarea Lavinia Florentina Autescu de la clasa I a şcolii, o clasă de I-VIII pentru faptul că au solicitat transferul la alte clase. Negăsind înţelegere la conducerea şcolii, părinţii au solicitat sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi care în prima fază a dat prin inspectorul şcolar adjunct profesor Stelian Petrescu un răspuns de toată jena pentru funcţia pe care o ocupă. Nici nu începuse bine ancheta că domnul profesor Constantin Corega, secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dă un răspuns verbal în Camera Deputaţilor, în baza informaţiilor telefonice primite de la Inspectoratul Judeţean Mehedinţi, că la baza situaţiei create se află un conflict între vechea şi actuala conducere a şcolii, aflată în cauză, răspuns preluat în scris de doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei şi cercetării, fără ca cercetarea, de fapt, şi măsurile să se fi încheiat.

Consider că răspunsurile date au un caracter politic, în sensul că inspectoratul şcolar PSD-ist a deturnat scopul anchetei, arătând că vechea conducere este reprezentată de doamna profesor Lăpădat Petruţa, soţia deputatului PRM-ist Ştefan Lăpădat. Este un atentat la imaginea politică a acestuia bine intenţionat.

Precizez că din toţi factorii anchetaţi, doamna profesoară Lăpădat nu a fost întrebată de nimic, iar conflictele cu actuala conducere în persoana domnului director profesor Cornel Otescu nu a existat.

Ce legătură poate fi între copii terorizaţi şi un diriginte de la clasa a VIII-a? Înseamnă că impotenţa managerială a conducerii şcolii şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean este salvată prin aruncarea anatemei asupra unei doamne profesoare care va trebui să fie ţap ispăşitor faţă de ilegalităţile care sunt şi vor mai fi.

Cer doamnei ministru Ecaterina Andronescu demiterea din funcţia de secretar de stat a domnului profesor Constantin Corega, pentru dezinformare şi deturnare politică a răspunsului, precum şi a inspectorilor şcolari generali Lucian Căpitănescu şi Stelian Petrescu pentru modul sfidător şi nonşalant de comportament.

Ce rol mai au domnii inspectori din corpul de control al ministerului dacă le este greu să se deplaseze, cel puţin atunci când în conflicte este implicat un inspector şcolar general, în persoana domnului profesor Stelian Petrescu, membru al colectivului de cercetare.

Măsura luată pentru doamna învăţătoare Lavinia Florentina Autescu, soţia directorului şcolii, a fost: promovarea la gradaţia de merit. Nu s-au luat în calcul declaraţiile părinţilor anchetaţi, nici cererile cadrelor didactice, inspectoratul judeţean muşamalizând realitatea.

Solicit distinsei doamne ministru Ecaterina Andronescu ca, în spiritul de dreptate ce o caracterizează, să clarifice situaţia conflictuală amintită, pe bază de documente culese direct de către corpul de control la faţa locului.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Victor Bercăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Nichita Stănescu, o personalitate a culturii româneşti în oglinda timpului".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În martie, anul acesta, Nichita ar fi împlinit 70 de ani, dar a plecat spre împărăţia cerească mai repede. S-a grăbit să ne lase mai săraci cu o stea, una greu calculabilă pe care însă nu sumeţim să o măsurăm şi să o aducem la vedere. Pentru cât mai mulţi, pentru prieteni şi neprieteni, e o datorie pe care Ploieştiul încearcă să şi-o asume şi să o respecte, din dragoste şi fermitate, din credinţă pentru adevăr.

În perioada 29-31 martie 2003, în municipiul Ploieşti a avut loc Festivalul internaţional de poezie "Nichita Stănescu" - ediţia a XV-a. La reuşita acestor manifestări şi-au adus contribuţia Consiliul Judeţean Prahova, Prefectura Prahova, Primăria Municipiului Ploieşti, Direcţia judeţeană Prahova pentru cultură, culte şi patrimoniu. Manifestările au fost onorate de prezenţa a numeroase personalităţi ale culturii româneşti, dintre care amintim: academicianul Eugen Simion - preşedintele Academiei Române, academician Răzvan Theodorescu - ministrul culturii şi cultelor, senatorul Adrian Păunescu, dar şi a domnului Adam Puslajic, poet din Serbia, membru al Academiei Române, şi al altor personalităţi culturale din Ucraina şi Republica Moldova.

Din multitudinea de manifestări exemplificăm: vernisajul expoziţiei "Nichita desenând", 35 dintre cele mai importante desene ale poetului; dezvelirea bustului poetului din incinta Liceului teoretic "Nichita Stănescu"; vernisajul expoziţiei "Festivalul Nichita Stănescu în afişe"; "În zori Nichita trecea", film în premieră absolută, realizat de studioul "Orion" al Centrului de creaţie Prahova; lansarea cărţii "Opere" de Nichita Stănescu, sub egida Academiei Române; "Mai lasă-mi un timp", spectacol literar susţinut de Eusebiu Ştefănescu şi Nicu Alifantis; lansarea Antologiei lirice "Vorbirea mâinii" şi a volumului documentar "De acasă - acasă, Pagini basarabene despre Nichita Stănescu".

Stimaţi colegi,

Festivalul "Nichita Stănescu" este un eveniment cultural de rezonanţă naţională şi internaţională cu periodicitate anuală. A fost iniţiat în 1985 ca festival naţional cu sprijinul ministerului de resort şi a Uniunii Scriitorilor din România. După revoluţie a căpătat o conotaţie internaţională, în organizarea lui implicându-se, alături de instituţiile amintite, Academia Română, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Ploieşti, toate instituţiile de cultură, precum şi fundaţiile culturale "Nichita Stănescu" şi "Mihai Viteazul". Nichita Stănescu a fost şi a rămas modelul poetic al mai multor generaţii din România, dar nu numai. Sârbii, macedonenii şi muntenegrenii îl iubesc pe Nichita. el a avut un impact deosebit asupra poeziei române de la est de Prut. Apariţia lui, în septembrie 1976, la Chişinău a fost fulminantă. A îngenuncheat pe peronul gării, a sărutat pământul românesc al Basarabiei şi a spus: "Slavă domnului, am ajuns de acasă, acasă."

Închei, prin a reda o spusă extraordinară a lui Nichita: "A-ţi iubi patria înseamnă a ţi-o clădi cu propria ta viaţă. A gândi în limba română, a tăcea în limba română şi a vorbi în limba română".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dinu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Cine scoate oamenii în stradă la Braşov, manipularea PRM sau minciuna PSD?"

Situaţia explozivă de la Braşov, unde spectrul concedierilor masive a scos în stradă muncitorii de la marile uzine a pus pe jar Guvernul care, în loc să rezolve de o manieră realistă şi responsabilă problemele restructurării industriei braşovene, încearcă disperat să dea o coloratură politică protestelor celor ameninţaţi să rămână fără locuri de muncă. Recentele declaraţii ale unei înalte oficialităţi APAPS că mişcările de stradă de la Braşov sunt rezultatul manipulărilor PRM, care a transformat muncitorimea braşoveană într-o masă de manevră, provoacă stupefacţie şi indignare şi nu atât pentru că partidul nostru este din nou acuzat pe nedrept de incitare la mişcări anarhice şi ilegale, ci mai mult, pentru că guvernanţii nici în ceasul al doisprezecelea nu-şi dau seama de realităţile şi nu ţin seama de dorinţele îndreptăţite ale oamenilor care nu mai pot crede în promisiuni, care cer măsuri economice adevărate, capabile să rezolve problemele de fond.

Factorii guvernamentali responsabili trebuie să înţeleagă măcar acum că locurile de muncă la Braşov nu mai pot fi lăsate în voia sorţii, nu se mai poate băga, pur şi simplu, gunoiul sub preş. Promisiunile cu crearea a câtorva zeci de mii de locuri de muncă nu vor fi onorate şi aceasta înţeleg nu numai liderii sindicali, ci şi muncitorii simpli. Când fac aceste promisiuni şi guvernanţii sunt convinşi că acestea nu vor rămâne decât pe hârtie, din cauza costului enorm al creării unui loc de muncă în România, iar acest lucru tot guvernanţilor le este imputabil, întrucât menţin fiscalitatea la un nivel aberant de mare, cel mai mare din Europa, şi nu vor în ruptul capului să înţeleagă că statul ar avea infinit mai mult de câştigat dacă nu ar sufoca firmele şi salariaţii cu cât mai multe biruri şi impozite.

Întrucât, în prezent, pentru a plăti un salariu angajatului, un patron este obligat să dea statului o sumă mare, aproape echivalentă cu salariul pe care i-l dă, a demara o afacere, o întreprindere a crea noi locuri de muncă devine o adevărat aventură. De unde bani când statul hrăpăreţ îl jecmăneşte pe investitor chiar înainte ca acesta să-şi pornească bisnisul şi continuă să o facă nelăsându-l să prindă ceva cheag şi să se dezvolte.

Şi străinii se lovesc de aceleaşi probleme, dacă se încumetă să investească în România, astfel că, potrivit datelor oficiale, anul trecut investiţiile străine directe în România au fost cu 30% mai scăzute decât în 2001. Este cert că fiscalitatea ridicată, birocraţia, corupţia, incoerenţa legislativă îndepărtează investitorii străini şi-i descurajează pe cei autohtoni.

Revenind la proteste, nu este vorba de manipulare PRM, ci de amendare a lipsei de voinţă a Guvernului PSD de a face o restructurare adevărata a economiei braşovene. Esenţa protestelor nu este dorinţa de a subvenţiona în continuare găurele negre, ci de a se obţine locuri de muncă. Dar de unde locuri de muncă, atâta timp cât mediul economic a devenit de-a dreptul toxic, în special la capitolul dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Înfiinţarea acestora este o adevărată corvoadă, obţinerea de contracte pentru desfacerea producţiei extrem de dificile, dacă nu faci parte din marile grupuri de interes economic, de adevărate mafii, iar fiscalitatea este spoliatoare. Marile averi se fac mai mult prin manevre oculte, inginerii financiare, comisioane, evaziune fiscală, neplata unor datorii uriaşe, jaf cât cuprinde, nu prin activităţi generatoare de cât mai multe locuri de muncă. În aceste condiţii, adevăraţii întreprinzători, cei care pot face angajări, respectând în totalitate legea sunt tot mai puţini.

Guvernul lansează fumigene, precum parcurile industriale, despre care se tot vorbeşte de ani de zile, dar unde nu se mişcă nimic, posibil fiindcă diverşi indivizi cu putere de decizie n-au găsit încă modalitatea de a stoarce şi de acolo ceva şpagă, ceva comisioane. Disponibilizaţii sunt sfătuiţi să se descurce, să-şi găsească locuri de muncă, să iniţieze chiar proiecte de afaceri, dar au ei oare abilităţile, cunoştinţele şi mentalităţile necesare adaptării la o economie de piaţă veritabilă, când de ani de zile, guvernele, şi cele trecute, dar şi cel actual, nu fac decât să promoveze o politică de pomeni cu iz electoral înainte de a-i face pe oameni total dependenţi de puternicii zilei, nicidecum independenţi şi cu spirit de întreprinzător.

Domnul Năstase a dat nişte semnale, cum îi place să spună, că problemele generate de decizia executivului de la Bucureşti trebuie să se rezolve pe plan local şi că nu mai putem subvenţiona locuri de muncă neadevărate. Ce rezultă din aceste semnale? În primul rând că Guvernul nu a renunţat la prostul şi "curajosul obicei" de a lua o hotărâre, iar apoi când gluma se îngroaşă şi apar reacţii de nemulţumire din partea populaţiei să paseze responsabilităţile în cârca administraţiei locale.

În ceea ce priveşte a doua chestiune, dacă locurile de muncă de la "Tractorul", "Roman" sau "Rulmentul" nu sunt adevărate, nu răspunde patronul acestor uzine, adică statul, prin puterea sa executivă, care este chiar Guvernul? Din păcate, şi în cazul întreprinderilor braşovene, statul s-a dovedit un patron execrabil, iar consecinţele acestei atitudini iresponsabile nu le suportă însă cine ar trebui, ci angajaţii. Premierului îi place numai să dea semnale nu să şi le primească. În ceea ce mă priveşte, încă de anul trecut de la tribuna Camerei Deputaţilor prin interpelări şi declaraţii am atras atenţia guvernanţilor cu privire la situaţia explozivă din marile întreprinderi braşovene, că este nevoie de o strategie de restructurare clară şi realistă, că dacă vrei să demolezi ceva trebuie să înlocuieşti cu altceva. Nu am fost luat în seamă, aşa cum nu s-a ţinut cont şi de alte semnale din mass media locală şi de la sindicate.

Centrele industriale de mărimea Braşovului nu pot fi ignorate, iar dacă sunt, pentru demnitarii din Guvern acest lucru înseamnă o crasă rupere de realitate şi cei care se complac în această situaţie vor plăti mai devreme sau mai târziu cu pierderea puterii. Soluţii se pot găsi pentru păstrarea locului de muncă, cu condiţia să se renunţe la diversiuni, gen manipulare PRM, şi să existe dorinţa reală de a scoate economia braşoveană şi a întregii ţări din criză. Aveţi această voinţă şi o puteţi realiza, domnilor de la Putere?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Marin Anton şi va urma domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Marin Anton:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la faptul că Guvernul nu are decât planuri pe hârtie pentru disponibilizaţii din industrie. Dacă FMI-ul nu făcea publică, în cele din urmă, necesitatea concedierilor a circa 24 de mii de angajaţi din întreprinderile neproductive, Guvernul continua probabil să facă promisiuni ascunse şi să stea liniştit, considerând că preţul liniştii sale a fost plătit prin asumarea răspunderii pe codul muncii. Negocierile pe care le poartă în aceste zile reprezentanţii Guvernului cu sindicatele, scăpate de sub control, par sortite eşecului din perspectiva abordării pe temei economic. Ministrul muncii, Marian Sârbu, negociază mai degrabă în numele sindicatelor decât în interesul Guvernului. Oricum, Guvernul a dovedit că nu are pregătite decât planuri pe hârtie, ca să nu mai vorbim de soluţia parcurilor industriale care a ajuns să fie iepuraşul din căciulă, pentru orice situaţie, fie că e vorba de investitori, fie că e vorba de disponibilizări. E clar că parcurile industriale nu sunt o soluţie atâta vreme cât putem să ne raportăm la experienţa din Valea Jiului. Chiar ministrul munci, domnul Marian Sârbu, a recunoscut că în afara salariilor compensatorii şi încurajarea IMM-urilor să angajeze şomeri, instituţia pe care o conduce nu are alte soluţii pentru viitorii disponibilizaţi.

În aceste condiţii, mi se pare firesc să atragem atenţia asupra faptului că, înainte de a acţiona, Guvernul ar fi trebuit să pregătească un set de politici sau măsuri active privind disponibilizaţii şi să aibă curajul să vorbească deschis muncitorilor. Aşa, ce face Guvernul? În locul unei munci serioase alege improvizaţia, planurile pe hârtie şi împinge rezolvarea problemelor o perioadă de timp închizând gura muncitorilor pentru cel puţin doi ani de aici înainte. Din păcate, dincolo de ce vrea sau nu vrea Guvernul, economia este aceea care nu mai poate suporta povara pierderilor, iar populaţia nu mai are nici ea de unde da mai mult pentru a acoperi golurile imense generate de lipsa restructurării.

Având în vedere toate acestea, nu e de mirare că Guvernul acumulează pierderi în relaţia cu sindicatele. Pacea socială nu mai funcţionează şi acest lucru demonstrează că rezultatul politicii economice nu corespunde aşteptărilor populaţiei şi, cel mai grav, nu este în concordanţă cu promisiunile făcute până acum de PSD.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Codrin Ştefănescu, va urma domnul Ludovic Mardari.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În comunicatul de prestă apărut ieri, 31 martie, în ziarul "Unirea", deputatul PNL Coriolan Simedru mă "gratifică" cu sintagma de "extraterestru", în urma unui interviu pe care l-am acordat postului local de radio la 8 martie a.c. şi difuzat de acelaşi post la 11 martie, considerând, în mod cu totul bizar, că interviul pe care l-am dat a fost emis în direct, indicând ironic prezenţa mea concomitent atât la Cameră, cât şi în teritoriu alături de electorat. Mă văd nevoit la rându-mi să-l fac responsabil cu timpul probabil, poate Radio Alba îl angajează ca prestator al rubricii meteo, recomand domnului Simedru să se documenteze mai atent când face asemenea declaraţii prin care se induce în eroare opinia publică şi se diminuează credibilitatea presei în judeţul nostru. Nu este de ieri de azi această preocupare, nereuşită, a adevăratului PNL-ist, domnia sa mai având în trecutul, nu tocmai îndepărtat, astfel de mostre, iarăşi... nereuşite. Informez opinia publică, şi nu pe domnul deputat, că interviul a fost realizat cu 3 zile înainte de emisiunea radiofonică în cauză, realizatorul ei declarând, de altfel, că este o declaraţie înregistrată.

Cât îl priveşte pe domnul Coriolan Simedru, poate că ar fi mai bine de văzut "interesul" manifestat în acelaşi timp, probabil impus de partid, de această dată în cazul privatizării de la "SCUT Alba Iulia" caz în care "timpul" de acţiune al deputatului s-a împlinit în momentul în care a aflat că o anumită doamnă soţia unui important şef şi actual lider PNL de la centru, ar fi mai mult decât implicată în privatizările din Alba.

Prin comunicatul său de presă, domnul deputat Simedru a promovat nu numai o lipsă totală de imaginaţie în "scornirea" de bombe politice locale, dar şi-a făcut cunoscută preocuparea sa principală, aceea de a fabrica subiecte can-can, care caracterizează limita superioară a activităţii sale.

Desigur, domnul Simedru mai are o astfel de problemă, Codrin Ştefănescu, concomitent cu aceea cu care PNL Alba se confruntă de o bună bucată de timp: oboseala cronică.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi ar putea avea titlul "PRM nu a votat pentru război".

În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi generale din anul 2000, adversarii noştri politici au afirmat că dacă domnul Corneliu Vadim Tudor va deveni preşedintele ţării, iar PRM-ul va alcătui Guvernul, România va fi antrenată în război. Astfel de afirmaţii murdare, prin care se urmărea derutarea electoratului, nu aveau nici un fel de justificări. Să nu uităm că în 1999, la începerea bombardamentelor din Iugoslavia, PRM a fost singura formaţiune politică din ţară care a ieşit în stradă pentru a-şi exprima protestul faţă de măcelul provocat de NATO. La semnalul preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, Piaţa Unirii din Timişoara a devenit neîncăpătoare. Au participat membri şi simpatizanţi PRM, dar şi sârbi din localitate îngrijoraţi de soarta fraţilor lor de peste graniţă. Ulterior şi alte voci autorizate din lume şi-au exprimat dezacordul faţă de intervenţia neinspirată a NATO în Iugoslavia. Chiar dacă suntem pentru integrarea României în NATO, nu înseamnă că trebuie să acceptăm docili unele decizii aberante luate de către conducerea acestui bloc militar.

Opţiunea pacifistă a PRM, care s-a declarat în repetate rânduri împotriva conflictelor militare, a violenţelor de orice fel, a reieşit şi cu ocazia plenului Parlamentului din februarie a.c. când nu a votat pentru război, pentru trimiterea militarilor români în Irak. În schimb, cei care au acuzat PRM, în anul 2000, de intenţii agresive nu aveau suficiente mâini pentru a le ridica să-şi exprime acordul cu războiul. A trebuit să apară zilele trecute un sondaj de opinie din care să reiasă că 75% dintre români sunt împotriva războiului, ca să-i determine pe politicienii de turmă să-şi înghită cuvintele necugetate cum ar fi: "războiul este justificat", "căile diplomatice au fost epuizate", "trebuie să vorbească armele" etc.

Ţările NATO nu au nici în prezent un punct de vedere comun în legătură cu rezolvarea problemelor din Irak. România, deşi are doar statut de invitat la NATO, s-a oferit prima să plece la război fără nici un fel de condiţii. Această slugărnicie, pe lângă faptul că jigneşte demnitatea poporului român, ne va aduce probabil şi pagube, cum s-a întâmplat în cazul războiului din Iugoslavia. Mă refer, desigur, la cei 1,7 miliarde de dolari, datoria Irakului faţă de România, pe care nu se ştie dacă îi vom mai primi vreodată. Suntem prea săraci pentru a ne putea permite astfel de riscuri.

La urma urmei, dacă actuala Putere tot vrea să se războiască, poate să o facă în interiorul ţării, cu problemele populaţiei legate de locurile de muncă, de spitale, de medicamentele gratuite şi compensate, în mai puţine cuvinte, de nivelul de trai scăzut încremenit în această poziţie de prea mulţi ani. Să sperăm că războiul nu va lua amploare, că nu va trebui să suplimentăm numărul militarilor români implicaţi şi, mai ales, că nu vom avea parte de pierderi de vieţi omeneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o datorie de onoare pentru mine să mulţumesc distinsului profesor Leonăchescu pentru evocarea martirului Nicolae Bolcaş, ce stă şi astăzi viu, îngropat în pământul României Mari, la făurirea căreia a contribuit.

Este o datorie pentru noi să ne evocăm morţii, este o problemă de mare actualitate totdeauna şi poate mai mult acum când în discuţiile privind revizuirea Constituţiei se vorbeşte despre sintagma de stat naţional.

Despre această sintagmă şi despre morţii noştri a vorbit Nicolae Iorga de la tribuna Parlamentului României, când a justificat existenţa acestei sintagme şi a spus: "Iată, ce înseamnă pentru mine Statul Naţional. Secole întregi România s-a ţinut prin dezvoltarea naţiei româneşti. Cu sudoarea şi sângele poporului românesc a frământat ţarina României Mari de la colţul de la Tisa, pe care-l avem, până la Nistrul întreg şi, din fundul Munţilor Bucovinei, până la Dunăre".

Se poate întâmpla ca, pentru anumite teorii - atunci şi acum - aceasta să fie neplăcut, dar aşa este; şi, evident, nu se poate schimba, cu toată bunăvoinţa noastră. Nu putem dezgropa pe morţii noştri, ca să punem pe morţii altora, care nu au făcut aceeaşi jertfă.

Cu toţii, avem o responsabilitate faţă de morţii noştri şi eu mă simt mai responsabil faţă de familia din care provin.

Vă mulţumesc. (Aplauze în Grupul parlamentar al PRM)

Domnul Corneliu Ciontu:

Doamna deputat Mitzura Arghezi are onoarea să încheie şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice.

Doamna Mitzura Domnica Arghezi:

Stimate doamne şi domnilor deputaţi,

În zilele de 26-28 martie 2003, la Adunarea Parlamentară a Francofoniei de la Ottawa, am participat la Comisia de cooperare şi dezvoltare.

La sfârşit, la o masă festivă, a avut loc o întâlnire cu personalităţi ale Parlamentului şi Guvernului Canadian, printre care: domnul preşedinte al Secţiei Permanente Canadiene - domnul deputat Bernard Patry, domnul deputat Felix Onkeya - preşedintele Comisiei de Cooperare şi Dezvoltare, din Gabon, domnul André Harvey - secretar parlamentar al Cooperării Internaţionale, domnul senator Pierre de Bané şi domnul deputat Yvon Charboneau, din Canada, ca şi ceilalţi preşedinţi de comisii permanente din Europa şi Africa.

Vorbitorii au subliniat valoarea lucrărilor prezentate la Adunarea Parlamentară şi, de asemenea, problema la ordinea zilei - conflictul din Irak.

Ca de obicei, în exterior, despre ţara noastră se ştie destul de puţin şi, în calitatea mea de deputat şi preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, am cerut să iau cuvântul. Am făcut o scurtă prezentare a României şi a Parlamentului Român. Le-am spus că fac parte din cel mai mare partid de opoziţie din Parlamentul României, care se numeşte Partidul România Mare, condus de senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele său.

Partidul nostru a fost singurul partid din Parlamentul României care s-a abţinut de la vot când s-a cerut acordul Parlamentului, de a se alătura cererilor americane în conflictul cu Irakul.

Le-am spus că Partidul România Mare este convins că problemele nu se pot rezolva decât prin aplicarea diferitelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate, ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Nu ajunge să posezi o uriaşă putere armată, ca să-ţi impui voinţa şi să-ţi certifici un drept sau o convingere prin forţă, ci numai militând pentru respectul statului de drept, al regulilor dreptului dreptului internaţional public şi al rolului Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cât drum a parcurs vechea Ligă a Naţiunilor, iniţiată de Nicolae Titulescu, până la actuala Organizaţie a Naţiunilor Unite, care astăzi întruneşte toate statele lumii, cât şi Consiliul de Securitate, format din ţări cu mare pondere în lume.

A fost de datoria mea faţă de deputaţii prezenţi, cât şi faţă de ţara mea să fac această declaraţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare.

O zi bună, în continuare!

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Declaraţie politică intitulată - "Şah la rege".

Brusca întoarcere a Mariei Vlas în ţară poate să ia pe nepregătite doar pe un spectator neinteresat de jocul politic intern şi, în special, de lupta pentru supremaţie din interiorul PSD. Fără Ioana Maria Vlas nu se putea dovedi nimic şi, deci, nu putea să se dovedească nici un vinovat pentru dezastrul FNI şi nici nu se puteau aduce clarificări în scandalul Sorin Ovidiu Vântu.

Nume ale "greilor" din PSD au fost deseori vehiculate în vâltoarea scandalului care a aruncat mii de oameni în stradă, treziţi din şoc după ce au urmat îndemnul "Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine".

Iată că acum, după ce ruptura dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria a devenit evidentă după scandalul alegerilor anticipate şi după declaraţiile belicoase dintre Ion Iliescu şi Adrian Năstase, Ioana Maria Vals devine o piesă importantă în economia jocului de şah practicat de cele două Palate.

Întrebarea care apare acum este: Cine a adus-o pe Maria Vlas în România? Răspunsul la această întrebare poate reprezenta şi victoria uneia dintre taberele care se înfruntă acum pentru supremaţia în viitorul PSD.

Radu Timofte sau Nicolae Văcăroiu sunt doar căile prin care se va ajunge la mutarea de şah-mat, pentru regele neîncoronat de la Cotroceni, pe care o pregăteşte echipa premierului Năstase.

Adrian Năstase nu este un personaj care să se mulţumească cu jumătăţi de măsură şi, probabil, insuccesele de până acum în războiul cu Ion Iliescu îl vor face să joace cartea tot mai vehiculată a anticorupţiei, prin care doreşte să îşi elibereze drumul către autoritatea supremă.

Peste puţin timp vom afla rezultatul în disputa dintre baronii locali ai lui Adrian Năstase şi oamenii, "săraci, dar cinstiţi" ai Preşedintelui Ion Iliescu.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Stimaţi colegi,

Dacă au văzut primii gospodari ai oraşelor că nenorocita de sărăcie nu vrea să dea nici un pas înapoi, au cugetat vreo 12 ani şi până la urmă au găsit soluţie salvatoare pentru mulţimea disponibilizaţilor şi a pensionarilor.

Economate, cât mai multe economate, o hemoragie de economate care să stingă setea săracului de preţuri mici.

Iniţial, readucerea pe tapet a ideii staliniste de acum jumătate de secol era ca magazinele cu pricina să ofere un balon de oxigen oamenilor amărâţi care nu mai pot face faţă greutăţilor vieţii zilnice. Preţurile urmau să fie semnificativ mai scăzute, cu 20-30 la sută. Zis şi făcut. De zis, s-a zis, de făcut, s-a făcut mai puţin, aşa ca să aibă şi cine trebuie un gheşeft acolo, cât de cât.

Ceea ce ar fi trebuit să atragă pensionarii - de departe cei mai buni economişti ai momentului - nu a făcut decât să-i piardă de muşterii. Mulţi dintre ei au renunţat curând şi au plecat deziluzionaţi de marfa proastă şi doar cu puţin mai ieftină din alte magazine de unde îşi făceau regulat cumpărăturile. Ei au apreciat că pentru o pungă de orez spart şi cu gunoaie chiar nu merită să-ţi rozi pingelele prin frig şi zloată, mai cu seamă când diferenţa este de numai 200 de lei, în favoarea economatului de cartier. Cu pâinea, aceeaşi poveste, abia de se ieftineşte cu 200 de lei, iar la ulei, nici măcar nu mai este vorba de un avantaj, ci de jecmăneală curată, de vreme ce un litru costă 27.000 de lei la un magazin normal şi 32.000 de lei la economat.

Prinşi voiniceşte în derutanta horă a înfiinţării de economate, primii gospodari ai urbei de pe malul Dâmboviţei, care nu ratează nici o ocazie de a se filma radiind de fericire în faţa unui economat, nu au mai luat în seamă asemenea nimicuri. Mai mult, nu au realizat un lucru elementar: că oricât de repede şi oricât de multe economate vor lua naştere peste noapte, ele nu vor aduce nici măcar un leu în plus în buzunarele amărăştenilor.

Lipsa de cumpărături din economate arată nu numai că ele nu reuşesc să-şi găsească locul în societatea românească, ci că însăşi ideea de economat a fost compromisă prin preţurile şi calitatea mărfii din rafturi.

Un sondaj efectuat în rândul pensionarilor, şomerilor şi al celor căzuţi sub pragul sărăciei ar arăta imediat cât de falsă este ideea că aceia care au venituri de două-trei milioane de lei pe lună rup uşa economatelor.

Sunt convins însă că un asemenea sondaj nu se va face prea curând.

O puzderie de economate într-o economie de piaţă arată clar că ea nu este capabilă să asigure traiul cetăţeanului, fie el şi la limita de jos.

Economatele ameninţă să se compromită nu numai pe ele, ci şi ideea cum că România ar avea ceva comun cu capitalismul.